Legea 10/2001. Decizia nr. 828/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 828/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 13965/3/2010
DOSAR NR._
(685/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.828
Ședința publică de la 08.05.2013
Curtea constituită din:
P. - I. A. H. P.
JUDECATOR - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta – reclamantă D. SEVASTIȚA, împotriva deciziei civile nr.466 din 08.03.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă P. M. BUCUREȘTI – COMISIA DE APLICARE A LEGII NR.10/2001.
P. are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat G. A., în calitate de reprezentant al recurentei-reclamante D. SEVASTIȚA, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar și consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al intimatei-pârâte P. M. BUCUREȘTI – COMISIA DE APLICARE A LEGII NR.10/2001, în baza delegației pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea acordă cuvântul pe aspectul stabilirii căii de atac a recursului sau a apelului.
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, arată că potrivit legii speciale, respectiv Legea nr.10/2001 ne aflăm în calea de atac a recursului, ca atare solicită a se califica cererea sa și să se țină cont de eventualele modificări ale temeiurilor de drept pe care le va depune.
Reprezentantul intimatului-pârât, având cuvântul, este de acord cu susținerea părții recurente, în raport de dispozițiile Legii nr.202/2010, prezenta cale de atac fiind recursul.
Curtea, în urma deliberării, constată că în mod corect pricina a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București ca fiind recurs împotriva sentinței civile nr.466/8.03.2012 a Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, având în vedere modificările aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr.202/2010. Acordă cuvântul pe cererea de repunere în termenul de declarare a recursului.
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, solicită admiterea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, arătând că a efectuat această precizare la instanța de fond, respectiv schimbarea sediului profesional, mențiune aflată la fila 158 dosar, fiind consemnată și de către grefierul de ședință în încheiere, în momentul în care Cabinetul de avocatură și-a schimbat sediul profesional. Următoarele actele de procedură, respectiv citația făcută de expert a fost făcută conform precizărilor sale, numai hotărârea a fost comunicată la sediul indicat în cererea de chemare în judecată.
Ca arate, solicită repunerea în termenul de declarare a recursului.
Reprezentantul intimatului-pârât, având cuvântul, arată că în situația în care există această precizare la fila 158 dosar, a modificării sediului profesional al Cabinetului de avocatură, este de acord cu admiterea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului.
Curtea, după deliberare, admite cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, având în vedere faptul că la termenul din 8.03.2012 recurenta-reclamantă a formulat o cerere în fața instanței de fond, aflată la fila 158 dosar, în care a arătat schimbarea domiciliului ales pentru citare și comunicare, la Cabinetul de avocat „A. G.”, cu sediul în București, ., ., sector 2. Având în vedere că sentința recurată a fost comunicată la o altă adresă, respectiv la adresa indicată inițial în cererea de chemare în judecată, Curtea constată că se impune admiterea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, recursul fiind declarat în termen, neexistând o comunicare valabilă la dosar, a sentinței recurate.
Avocatul recurentei-reclamante, față de dispozițiile instanței și pentru repunerea în termenul de declarare a recursului se raportează și la art.3041 din codul de procedură civilă cu trimitere directă la art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă, respectiv chestiuni legate de contradictorialitatea soluției instanței de fond.
Părțile prezente și reprezentate, având pe rând cuvântul, declară că nu mai au cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, în principal, solicită admiterea recursului motivat de faptul că în considerarea și analizarea soluției pronunțate de instanța de fond există o contradictorialitate legată de motivele reținute de instanță și de soluția pronunțată, astfel:
Soluția pronunțată de instanță vizează faptul că i se admite în parte cererea de chemare în judecată, obligă pârâta să emită dispoziție cu propunere de acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, conform legii pentru imobilul compus din teren în suprafață de 163 mp și construcție demolată în suprafață desfășurată de 182, 32 mp, iar instanța de fond menționează „imobil de restituit în natură”.
Ca atare, primul aspect vizează casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru lămurirea acestor aspecte, deși așa cum au susținut și în calea de atac solicită restituirea în natură, însă consideră că se află în situația prevăzută de art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă.
În subsidiar, în cazul în care instanța va trece peste acest aspect și se va considera că de fapt poziția vizează acordarea de măsuri reparatorii, deși își menține în principal punctul de vedere, pe fond, pe analiza punctuală să se aibă în vedere concluziile expertizei. Concluziile expertului așa cum a susținut și la instanța de fond vizează încadrarea cu exactitate a acestui teren, modul în care el este situat în zonă, având în vedere că la pagina 2, Capitolul 2 concluzii, parte din teren este ocupat de o construcție, respectiv Școala de șoferi care ocupă 15 mp, expertul arată ca și concluzie la punctele 2,3, pe terenul revendicat cu excepția celor 15 mp nu se află rețele de utilități supra și subterane, căi de comunicație și altele. Ca atare, expertul precizează că acest teren pe care l-au solicitat de restituit în natură poate să fie afectat de o utilitate publică.
Concluzionând, față de poziția arătată de către expert, terenul se află într-o zonă în care există parcuri. Mai mult decât atât, parte din terenul în litigiu este ocupat de case și solicită restituirea în natură.
Referitor la cheltuielile de judecată, provocate de acest proces, arată că urmează a le solicita pe calea unei acțiuni separate.
Reprezentantul intimatului-pârât, având cuvântul, consideră că recurenta este în termenul de declarare a recursului, a efectuat și precizări, iar al doilea motiv de recurs se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
În situația în care instanța va primi concluziile pe motivele de recurs expuse oral astăzi, consideră că nu este o contradicție între considerente și dispozitiv și nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de art.304 pct.7 din Codul de procedură civilă, în sensul că hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii.
În opinia sa, considerentele sunt în concordanță cu dispozitivul hotărârii, în sensul că terenul nu poate fi restituit în natură, este afectat de elemente de sistematizare, iar în interiorul parcului M. S. este spațiu verde, arbori sau arbuști, fiind imposibil de restituit în natură, astfel că soluția pronunțată de Tribunalul București este legală și temeinică.
Referitor la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, consideră că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a Legii nr.10/2001, în cauză fiind vorba de un imobil care a fost expropriat în anul 1987 .
Concluzionând, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond pe ambele aspecte, ca fiind legală și temeinică.
Curtea reține pricina spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18 martie 2010, pe rolul Tribunalului București – Secția a III a Civilă sub nr._//3/2010, reclamanta D. Sevastița a solicitat în contradictoriu cu pârâta P. M. București – Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001, ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că are calitatea de persoană îndreptățită, conform Legii nr. 10/2001, că este proprietara imobilului situat în București, .. 3 (actual 5), sector 5, compus din teren în suprafață de 163 mp., să se dispună restituirea în natură a acestui teren și să se constate dreptul la despăgubiri pentru casa demolată care a existat pe acest teren, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin notificarea nr. 3868 din 28 septembrie 2001 transmisă prin intermediul Biroul Executorului Judecătoresc „E. și P.” a solicitat restituirea în natură a terenului situat în București, .. 3 (actual 5), sector 5, compus din teren în suprafață de 163 mp. A menționat că pe acest teren a fost edificată și o casă care a fost demolată în anul 1988. La această notificare au fost depuse acte doveditoare astfel: act de identitate, certificat de deces, certificat de moștenitor, contract de vânzare-cumpărare, schița imobilului, istoric de rol fiscal.
Toate aceste acte au fost depuse ulterior și în copii legalizate astfel cum au fost solicitate.
Însă, de la data depunerii cererii și până în acest moment pârâta nu a soluționat cererea în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001 de 60 de zile chiar și luând în considerare depunerea actelor în formă legalizată la dosarul intern. A precizat faptul că toate actele depuse la dosarul intern existau deja, anexate la notificarea nesoluționată de opt ani, certificate de parte.
Mai mult decât atât, terenul solicitat este liber și nu există nici un impediment pentru a fi restituit.
Imobilul situat în București, .. 3 (actual 5), sector 5, a fost dobândit în timpul căsătoriei de I. și Sevastița D. în baza actului de vânzare-cumpărare din aprilie 1944, certificat prin procesul-verbal nr._ din 16 mai 1944 al Tribunalului Ilfov – Secția notariat. Imobilul era compus din teren în suprafață de 165 mp. cu toate construcțiile aflate pe el, care sunt vechi și deteriorate din paiantă și acoperite cu carton.
În anul 1982 la data de 17 august D. I. decedează fiind desemnată moștenitoare Sevastița D. conform certificatului de moștenitor nr. 1157/1982 eliberat de Notariatul de Stat sector 5 în dosarul succesoral 1437/1982.
Ulterior, prin procesul-verbal de predare preluare din 21 noiembrie 1988 terenul ca și construcția au fost expropriate de Consiliul Popular al M. București - DGADAT fără a fi menționat decretul în baza căruia se face exproprierea.
Construcția era compusă din parter, etaj și pivniță, astfel: etaj două camere, hol, parter, bucătărie, hol și cameră, pivniță. Construcția a fost demolată în întregime.
În aceste condiții reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005.
Prin adresa nr._/1992 P. M. București – Direcția de Urbanism și Amenajarea Teritoriului comunică faptul că pentru terenul sus menționat nu s-au întocmit studii de amenajare urbană, iar terenul este liber de construcții.
Deși toate actele există la dosar, P. M. București nu a soluționat notificarea așa cum rezultă din informațiile obținute de pe portalul „stadiu dosar”.
În drept s-a invocat Tratatul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Constituția României, Legea nr. 10/2001, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În dovedirea cererii scutită de plata taxei judiciare de timbru, reclamanta a solicitat și administrat proba cu înscrisuri și expertiza topo.
Pârâta nu a depus întâmpinare.
Tribunalul București – Secția a III a Civilă prin sentința civilă nr. 466 din 08 mart 2012 a admis în parte cererea reclamantei D. Sevastița; a obligat pârâta să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, conform legii, pentru imobilul situat în București, .. 5 (fost nr. 3), sector 5, compus din teren în suprafață de 163 mp. și construcție demolată în suprafață de 183,32 mp., imobil imposibil de restituit în natură; a obligat pârâta la 2.400 lei cheltuieli de judecată parțiale (onorariu avocat și expertiză).
A reținut instanța de fond că:
Prin notificarea înregistră la P. M. București sub nr._ din 28 septembrie 2001 reclamanta a solicitat restituirea în natură a terenului situat în București, .. 3 (actual 5), sector 5, în suprafață de 163 mp. în temeiul Legii nr. 10/2001.
Întrucât până în prezent nu s-a emis o dispoziție, având în vedere decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, tribunalul a analizat pe fond notificarea formulată de reclamantă.
Referitor la dreptul de proprietate asupra imobilului, tribunalul a reținut că prin actului de vânzare-cumpărare nr._ din 16 mai 1944 reclamanta și soțul acesteia au cumpărat imobilul situat în București, .. 3 (fost .. 1 bis) compus din teren în suprafață de 165 mp. cu toate construcțiile de pe el. Conform procesului-verbal încheiat în 1952 pentru impunerea clădirilor și terenurilor, reclamanta și soțul acesteia figurau cu locuință, magazie și teren în suprafață de 163 mp.
Potrivit adresei Primăriei sector 5 – DITL imobilul din .. 3 (actual nr. 5) figurează pe numele Sevastița D. și I. D. din anul 1948, iar din 1982 pe numele reclamantei Sevastița D..
Potrivit adresei Primăriei M. București – Serviciul Evidența Proprietății imobilul cu adresa .. 5, sector 5, a făcut obiectul Decretului Consiliului de Stat nr. 153 din 04 iunie 1987. În anexa 1 a Decretului, la poziția 419 este înscrisă Sevastița D. cu 166 mp. teren și construcții în suprafață desfășurată de 183,32 mp.
De asemenea, Direcția Patrimoniu din cadrul Primăriei M. București a comunicat faptul că potrivit registrului de revizuire a numerotării imobilelor din anul 1948, pe . înscris imobilul cu nr. vechi 3, nr. actual 5.
Potrivit notei de reconstituire întocmită de Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală, terenul fostului imobil (.. 5) este în prezent afectat de elemente de sistematizare – Parcul S., trotuar pietonal.
S-au avut în vedere planuri de situație din anul 1965.
Individualizarea imobilului s-a efectuat prin expertiza topo.
Expertul N. S. a concluzionat că terenul revendicat se află în interiorul Parcului M. S., expertiza având în vedere planurile topo-cadastrale ale municipiului București, variantele înainte de demolare și actuală.
Tribunalul a apreciat că raportul de expertiză a răspuns obiectivelor solicitate identificând imobilul atât prin raportare la actele de proprietate cât și la planurile cadastrale, coroborându-se cu concluziile notei de reconstituire aflate în cadrul dosarului administrativ, rezultând astfel că terenul este afectat de elemente de sistematizare imposibil de restituit în natură.
În ceea ce privește calitatea de persoana îndreptățită la restituire a reclamantei, tribunalul a reținut că potrivit art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite în sensul acestei legi la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora. De asemenea, potrivit art. 4 alin. 2 din același act normativ, de prevederile legii beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Alineatul al patrulea al aceluiași articol dispune în sensul că de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută de lege, profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.
La dosar s-a depus certificatul de moștenitor nr. 1157/1982 din care a rezultat că reclamanta este moștenitoarea soțului său.
Reținând preluarea abuzivă a imobilului și calitatea reclamantei de persoană îndreptățită și având în vedere imposibilitatea de restituire în natură, acesta fiind afectat de elemente de sistematizare, în temeiul art. 10 din Legea nr. 109/2001, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, conform legii, pentru imobilul situat în București, .. 5 (fost nr. 3), sector 5, compus din teren în suprafață de 163 mp. și construcție demolată în suprafață desfășurată de 183,32 mp., imobil de restituit în natură.
În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat (redus conform art. 274 alin. 3 Cod de procedură civilă) și expertiză. Tribunalul a apreciat onorariul solicitat de 2.400 lei că este disproporționat față de obiectul dosarului și munca depusă de avocat, astfel că îl reduce la suma de 1.400 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta D. Sevastița.
În motivare solicită repunerea în termenul de recurs, judecarea recursului și admiterea acestuia, modificând în parte hotărârea instanței de fond, prin atribuirea în natură a terenului, cu cheltuieli de judecată.
Susține recurenta că:
Hotărârea motivată nu i-a fost comunicată, astfel că, din acest motiv, solicită repunerea în termenul căii de atac.
La dosarul cauzei a fost indicată în mod repetat schimbarea sediului profesional al Cabinetului de Avocat „A. G.”, de altfel toate celelalte acte de procedură fiind îndeplinite la sediul acestuia din București, ., ., sector 2.
Ca atare, în acest sens, recurenta înțelege să solicite repunerea în termen cu privire la exercitarea căii de atac, iar, apreciind dovezile existente în dosar, să se considere apelul ca exercitat în termen, față de necomunicarea hotărârii judecătorești.
Instanța a găsit întemeiate aceste susțineri ale recurentei astfel încât la termenul din data de 08 mai 2013 s-a dispus repunerea acesteia în termenul de declarare a recursului, pentru motivele ce se regăsesc în parcticaua prezentei decizii.
Pe fondul cauzei, recurenta reiterează apărările formulate în fața primei instanței și solicită restituirea terenului în natură, ca fiind prevalentă atât conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cât și singura variantă care ar duce la o veritabilă „restitutio in integrum”.
Nu poate fi de acord cu punctele de vedere reținute de instanța de fond referitor la faptul că terenul este afectat de utilități publice – respectiv parc.
Din schița depusă de expertul tehnic reiese cu claritate faptul că vecinii terenului recurentei sunt: „școala de șoferi”, precum și faptul că pe aripa vestică a terenului acesta se învecinează cu locuințe, aflându-se de fapt la marginea parcului, nicidecum într-o zonă în care să împiedice sau să afecteze în mod major destinația acestuia. Terenul recurentei nu are o suprafață semnificativă, iar modalitățile tehnice de acces sunt, din acest punct de vedere, în sarcina recurentei și pe deplin realizabile.
De asemenea, modul în care se soluționează în acest moment dosarele pe baza Legii nr. 10/2001, precum și schimbările legislative preconizate, indică o prevalență a restituirilor în natură, de altfel pe deplin justificată de imposibilitatea Statului român de a compensa real în vreun alt mod deposedările abuzive.
Materia legislativă destul de interpretabilă în a aprecia cu exactitate definiția și raportarea la „utilitate publică” nu poate, în cazul recurentei, prevala.
Analiza punctuală a cererilor recurentei, precum și suprafața de teren cerută, ca și amplasarea acesteia, nu pot leza în vreun fel zona de utilitate publică. P. a aprobat și eliberat autorizații de construire pentru locuințele vecine terenului acesteia (școala de șoferi este o construcție de dată recentă) deși și acestea puteau foarte bine să fie menținute ca parc.
Numai când este vorba de proprietăți preluate abuziv apar „utilitățile publice”, ca și parcul acesta, în modul în care este delimitat astăzi, care a fost de altfel grănițuit și amenajat după 2001, tocmai pentru că există mai multe cereri de retrocedare.
Din expertiză și din delimitarea proprietății recurentei, reiese că nu există nici un impediment nici de ordin tehnic, nici legislativ, de restituire în natură a acestui teren.
Pentru aceste motive, recurenta solicită să se admită apelul, așa cum a fost formulat, să se dispună schimbarea hotărârii în parte, în sensul restituirii în natură a terenului în suprafață de 163 mp., situat în .. 3 (actual 5), sector 5, și să se mențină obligarea stabilită în sarcina pârâtei de a emite dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, conform legii, pentru imobilul situat în București, .. 5 (fost nr. 3), sector 5, compus din construcție demolată în suprafață desfășurată de 183,32 mp., cu cheltuieli de judecată.
În ședința publică din data de 08 mai 2013 recurenta a învederat și un motiv de recurs de ordine publică, respectiv că există contradictorialitate între motivele reținute de instanța de fond și soluția pronunțată, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
În speță însă aceste condiții nu sunt îndeplinite întrucât instanța de fond a indicat considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea. Aceste considerente nu sunt contradictorii ele explicitează dispozitivul sentinței, astfel încât nu sunt străine de natura pricinii.
Neîntemeiat este și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă întrucât:
Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expert S. N. (fila 149 – 150 dosar fond) rezultă că:
„- Terenul revendicat se află actualmente în parcul M. S., amplasat pe . 5, București. Parte din terenul total de 165 mp., este ocupat de Școala de șoferi (punctele A-B-E-F- circa 15 mp.).
Vecinătățile acestui teren sunt: la Nord – Parcul S. între punctele D-E- pe o lungime de 14,53 ml, nematerializat; la Est – Școala de șoferi între punctele E-F pe o lungime de 11,05 ml, materializat prin gard zidărie; la Sud – Parcul S. între punctele F-C pe o lungime de 13,47 ml, nematerializat; la Vest – Parcul S. între punctele C-D pe o lungime de 10,84 ml, nematerializat; anexa 1 la raport.
- Pe terenul revendicat, cu excepția celor 15 mp. ocupați de Școala de șoferi, nu se află rețele de utilități supra și subterane, căi de comunicație, și atele. El se află efectiv în interiorul Parcului M. S., fiind ocupat cu iarbă și arbuști. Astfel terenul revendicat poate fi încadrat ca fiind supus unor amenajări destinate a deservi nevoilor comunității”.
Ca atare, Curtea reține că instanța de fond a apreciat în mod corect că imobilul nu poate fi restituit în natură, acesta aflându-se în interiorul parcului M. S., fiind astfel de utilitate publică.
Împrejurarea că terenul în discuție nu este afectat de elemente de sistematizare nu înseamnă că el poate fi retrocedat în natură, amplasarea acestuia – în parcul S., fiind determinantă pentru aprecierea oportunității de retrocedare în natură.
Față de cele reținute Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta – reclamantă D. Sevastița, împotriva deciziei civile nr. 466 din 08 martie 2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă P. M. București – Comisia de Aplicare a Legii nr.10/2001, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08 mai 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. A. H. P. E. V. A. D. T.
Grefier,
Ș. P.
Red.E.V.
Tehnodact.C.F.
2ex./04.07.
T.B.-S.3.-T.S.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1975/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 855/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
