Legea 10/2001. Decizia nr. 1629/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1629/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 13858/300/2009
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ,
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1629R
Ședința publică din data de 28 Iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. B. T.
JUDECĂTOR: S. T.
JUDECĂTOR: M. LĂMÂIȚA C.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.1000A/23.11.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. I. și intimata - intervenientă V. F..
Pronunțarea a fost amânată din ședința publică din data de 19.06.2013, conform încheierii de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea în cauză la 26.06.2013 și respectiv la 28.06.2013, când a hotărât următoarele.
CURTEA,
Prin decizia civilă recurată, TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A
III-A CIVILĂ a dispus: „Admite apelul formulat de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5 și cu sediul ales la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, ., nr. 13, sector 2, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. I. și cu intimatul-interveninent în nume propriu V. F., ambele cu domiciliul ales la S. C. D. și Asociații, situat în București, Calea Călărașilor, nr.75, ., sector 3 împotriva sentinței civile nr. 3186/09.03.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 – Secția Civilă în dosarul nr._ .
Modifică în parte sentinta civila apelata, în sensul că:
Obliga paratul să plăteasca reclamantei și intervenientei suma de_ lei reprezentand valoarea de circulație conform standardelor internationale a apartamentului nr.1 situat în București, ..38, parter, sector 2.
Mentine celelalte dispozitii ale sentintei apelate.
Obligă intimatii la plata către recurent a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constand în onorariu expert”.
A arătat Tribunalul următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3186/09.03.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 – Secția Civilă în dosarul nr._, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulata de reclamanta S. I. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; a fost admisa cererea de intervenție în interes propriu formulată de V. F.; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei și intervenientei suma de_ Ron reprezentând valoarea de circulație a apartamentului nr.1 situat în București, ..38, parter, sector 2, reținându-se următoarele:
În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4535/2.04.1998 (fila14), încheiat între PMB, prin reprezentant S.C. Apolodor S.A., în calitate de vânzător, și autorul reclamantei, V. D., și intervenienta V. F., în calitate de cumpărători, aceștia din urmă au dobândit dreptul de proprietate asupra locuinței situate în București, ..38, parter, ., compusă din 2 camere, vestibul, bucătărie, baie, oficiu, wc, pivniță, în suprafață utilă de 49,68 mp, precum și o cotă indiviză de 17,55% din părțile de folosință comune ale imobilului, și teren situat sub construcție.
La data cumpărării, potrivit mențiunilor contractuale, autorul reclamanților a achitat un avans de 13.342.718 lei (ROL), reprezentând 50% din prețul de vânzare total în sumă de 25.342.718 lei (ROL), restul prețului fiind achitat ulterior.
Prin dec. civ. nr. 1939R/24.10.2008 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/300/2007 (filele 6-13), irevocabilă, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de Taufer Alfred-Louis și P. E. în contradictoriu cu reclamanta și intervenienta din cauza de față, S. I. și V. F., acestea fiind obligate să lase în deplină proprietate și liniștită posesie . București, ..38, sector 2. Reclamanții renunțaseră în fața instanței de fond la cererea având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 4535/1998, titlul de proprietate al reclamantei și intervenientei.
Prin raportul de expertiză în specialitatea construcții civile întocmit în cauză de d-na expert R. S. (filele 57-70 și 82-85) s-a stabilit că valoare de piață a . data de 24.10.2008, a fost de circa 96.000 euro, echivalent cu 354.000 lei (fila 85).
În drept, potrivit art. 50alin. 2¹ și 3 din Legea nr. 10/2001 rep., proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
În cauză, sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de textul arătat, contractul intervenientei și al autorului reclamantei fiind încheiat în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu respectarea acestora, fapt prezumat atâta vreme cât contractul nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească, și fiind desființat implicit în condițiile în care nu i s-a dat eficiență în cadrul unei acțiuni în revendicare prin comparare de titluri.
Constatând caracterul întemeiat al cererilor, instanța a obligat pârâtul la plata către reclamantă și intervenientă a sumei de 354.000 lei reprezentând valoarea de circulație a apartamentului nr.1 situat în București, ..38, parter, sector 2.
Prin încheierea din 16.02.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 a fost îndreptata eroarea materiala strecurata în cuprinsul sentinței civile nr. 3186/09.03.2011, în sensul ca suma la care a fost obligat pârâtul către reclamanta și intervenienta este de_ lei și nu_ lei, cum din eroare s-a consemnat.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat apel împotriva sentinței civile, la data de 24.05.2011, apel ce a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a III a Civilă la data de 14.06.2011 sub nr._ .
Intimata-reclamanta și intimata - intervenientă au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
A fost încuviințată pentru apelant proba cu expertiza în specialitatea construcții civile ce a avut ca obiectiv stabilirea valorii de circulație a imobilului conform standardelor internaționale. Concluziile expertului desemnat S. I. au fost cuprinse în cadrul raportului de expertiza în specialitatea construcții civile din data de 26.06.2012(filele 34-43) și răspunsului la obiecțiuni (filele 74-79).
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de critică exprimate și în raport de prevederile art.297 C.pr.civ, Tribunalul București, ca instanță de apel, a apreciat că apelul declarat de apelanta-pârâtă este nefondat pentru următoarele considerente:
În privința primului motiv de apel, excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, și sub aspectul temeiniciei obligării pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata acestor sume de bani, se reține că într-adevăr potrivit regulilor generale, din materia contractului de vânzare-cumpărare, obligația de garanție pentru evicțiune revine vânzătorului, care în speță este Municipiul București. Pe de altă parte, contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 au o situație specială, ele neconstituind pentru unitatea deținătoare o expresie a libertății contractuale, ci executarea unei obligații legale exprese, cea corelativă dreptului chiriașului de a cumpăra, drept prevăzut de art. 9 alin. 1 din acest act normativ. De asemenea, faptul că unitățile deținătoare acționau ca mandatari fără reprezentare ai statului, rezultă și din împrejurarea că sumele încasate din aceste vânzări nu intrau în patrimoniul lor, ci într-un fond extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor constituit prin disp. art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
Tocmai de aceea, prin art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut că restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către MEF din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
Acest text de lege este incident și în situația de față, în care se solicită valoarea de circulație a imobilului, prin argumentul de analogie, deoarece nu există nicio rațiune care să justifice o diferență de tratament sub aspectul persoanei care trebuie să răspundă juridic pentru pierderea dreptului de proprietate de către cumpărători, în ipoteza în care se solicită restituirea prețului și cea în care se solicită compensarea scăderii valorii încorporate în bunul cumpărat. În plus, nu este echitabil ca răspunderea să revină celui care și-a îndeplinit o obligație legală, ci celui care a dispus această măsură și a încasat prețul.
Astfel, instanța reține că titlul reclamantului nu a fost desființat, dar s-a produs o evicțiune totală, ceea ce reprezintă o privare de proprietate, ceea ce contravine disp. art. 44 alin. 1 și 6 din Constituție, privare care echivalează cu o adevărată expropriere, fără oferta de despăgubire, în acest sens pronunțându-se CEDO și în cauza R. împotriva României.
Soluțiile CEDO au creat o practică constantă de a obliga S. R. la achitarea acestor despăgubiri, iar calitate procesuală pasivă în astfel de procese pentru aducerea la îndeplinire a hotărârilor și plata despăgubirilor o are Ministerul Finanțelor Publice.
Calitatea procesuală pasivă a pârâtului este determinată și de faptul că statul este garantul drepturilor și libertăților fundamentale recunoscute de Constituție și de tratatele internaționale la care România este parte, între care se regăsește și dreptul de proprietate, iar pe de altă parte, a încasat sumele de bani rezultate din vânzarea imobilelor în baza Legii nr. 112/1995, sume de bani ce s-au constituit la dispoziția MEF în fondul extrabugetar pentru asigurarea punerii în aplicare a prevederilor acestei legi.
Legea nr. 10/2001 a instituit un debitor unic pentru cumpărătorii imobilelor în baza Legii nr. 112/1995 ale căror titluri de proprietate au fost desfințate în mod irevocabil, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, reglementându-se un caz special de răspundere pentru evictiune, sub aspectul restituirii pretului platit, care deroga de la dreptul comun reprezentat de art. 1337 și Urm. din C.civ.
Un argument invocat în susținerea acestui aspect îl constituie și faptul ca prețul încasat din vânzarea apartamentelor în temeiul legii nu a intrat în patrimonial Municipiului București, ci era virat, prin intermediul prestatorului de servicii, după reținerea comisionului, în fondul special extrabugetar, conform art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel, referitor la lipsa unei hotărâri prin care să se statueze că acest contract a fost încheiat cu respectarea disp. Legii 112/1995 și care să fi fost desființat, tribunalul reține următoarele:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4535/2.04.1998 (fila14), încheiat între Primaria Municipiului Bucuresti, prin reprezentant S.C. Apolodor S.A., în calitate de vânzător, și autorul reclamantei, V. D., și intervenienta V. F., în calitate de cumpărători, aceștia din urmă au dobândit dreptul de proprietate asupra locuinței situate în București, ..38, parter, ., compusă din 2 camere, vestibul, bucătărie, baie, oficiu, wc, pivniță, în suprafață utilă de 49,68 mp, precum și o cotă indiviză de 17,55% din părțile de folosință comune ale imobilului, și teren situat sub construcție.
La data cumpărării, potrivit mențiunilor contractuale, autorul reclamanților a achitat un avans de 13.342.718 lei (ROL), reprezentând 50% din prețul de vânzare total în sumă de 25.342.718 lei (ROL), restul prețului fiind achitat ulterior.
Prin testamentul autentificat sub nr. 1128/6.08.2003 de BNP Popper, reclamanta S. I. a dobândit de la defunctul V. D. cata acestuia asupra apartamentul în litigiu.
Prin sentinta civila nr. 4464/14.05.2008 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti în dosarul civil nr._/300/2007 s-a luat act de renuntarea la judecata a reclamantilor Taufer Alfred-Louis și P. E. în contradictoriu cu Municipiul Bucuresti prin Primar General, . și intervenienta din cauza de față, S. I. și V. F. în privinta capatului de cerere privind nulitatea absoluta a contractului de vânzare-cumpărare nr. 4535/1998 și a fost respinsa actiunea în revendicare, ca neintemeiata. În considerentele sentintei civile s-a retinut buna-credinta a chiriasilor cumparatori.
Prin decizia civila nr. 1939R/24.10.2008 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/300/2007 (filele 6-13), irevocabilă, a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de Taufer Alfred-Louis și P. E. în contradictoriu cu reclamanta și intervenienta din cauza de față, S. I. și V. F., acestea fiind obligate să lase în deplină proprietate și liniștită posesie . București, ..38, sector 2. În considerentele deciziei civile s-a constatat ca autorul reclamantei și intervenienta au fost de buna credința la momentul incheierii contractului de vânzare-cumpărare, însă buna-credinta nu poate fi valorificata ca un mijloc de blocare a actiunii în revendicare, aceasta avand relevanta numai în cadrul unei actiuni în anularea contractului de vânzare-cumpărare iar buna-credinta singura nu poate da validitate unui titlu incheiat cu un neproprietar.
Conform disp. art. 501 alin.1 din Legea nr. 10/2001 modficata prin Legea nr. 1/2009 proprietarii ale caror contracte de vânzare-cumpărare, incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive și irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare.
În privința lipsei de eficiență a textului de lege, Tribunalul reține că potrivit disp. art. 50 alin.2 din Legea 10/2001, chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate au dreptul la restituirea prețului actualizat iar potrivit alin. 21 cei ale căror contracte au fost încheiate cu respectarea disp. Legii nr. 112/1995 au dreptul la restituirea prețului de piață.
Prin raportarea acestor dispoziții la disp. art. 20 alin.2 și 21 din Legea nr. 10/2001 reiese că noțiunea de desființare prevăzută de art. 50 alin. 3 din legea nr. 10/2001 nu include și situația evicțiunii în urma admiterii unei acțiuni în revendicare în care s-au comparat titlurile părților, deoarece din economia textului rezultă că acesta are în vedere numai contractele desființate pentru că au fost încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legii nr. 112/1995. Or, desființarea pentru nerespectarea unor condiții de validitate la încheierea actului juridic nu se poate produce decât prin declararea nulității, aceasta fiind singura sancțiune de drept civil care intervine în acest caz.
Modificările ulterioare ale Legii nr. 10/2001 intervenite în temeiul Legii nr. 1/2009 care a introdus art. 501 se referă la contractele de vânzare cumpărare încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Chiar dacă și acest text folosește noțiunea de desființare a contractelor de vânzare cumpărare, aceasta este relativ impropriu folosită, deoarece este evident că de această dată situația avută în vedere este cea a evicțiunii, întrucât contractele încheiate cu respectarea condițiilor de validitate nu sunt lovite de nulitate.
Prevederile actului normativ nu vorbesc expres despre anularea contractelor, pentru a fi incidente doar în acest caz, folosind termenul generic de „ desființare”, care include orice situație de ineficacitate a contractului, creată ca urmare a eludării prevederilor Legii nr. 112/1995, așadar și în situația admiterii irevocabile a unei acțiuni în revendicare.
Termenul de „ desființare” are în vedere aspectul că nu se mai produc efectele contractului chiriașului, fără a distinge în raport de cauza acestei situații.
Identitatea de rațiune juridică impune recunoașterea posibilității și pentru fostul chiriaș care a pierdut într-o acțiune în revendicare să își recupereze prețul de piață al imobilului de la Ministerul Finanțelor Publice, în caz contrar nebeneficiind de un mijloc de protecție recunoscut suplimentar celui al cărui contract de vânzare cumpărare a fost anulat.
Prin urmare, nu se poate reține că disp. Legii nr. 10 ar fi ineficiente în privința tuturor contractelor de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, chiriasul al carui titlu de prorpeietate a fost anulat are dreptul la acordarea pretului actualizat iar în cazul în care titlul sau nu a fost anulat, ci doar a fost evins printr-o actiune în revendicare, are dreptul la valoarea de circulație a imobilului.
Prin urmare, având în vedere că reclamanta și intervenienta au fost evinse ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare, tribunalul reține că în mod temeinic, instanța de fond a obligat pârâtul la valoarea de circulația a imobilului.
În ceea ce privește, cel de-al treilea motiv de appel referitor la supraevaluarea imobilului, tribunalul reține următoarele:
Prin încheierea din data de 26.05.2010, instanța a încuviințat partilor, în baza art. 167 alin. 1 Cod proc.civ., proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică evaluatoare. A fost stabilit ca obiectiv determinarea valorii de circulație a imobilului la data de 24.10.2008, data ramanerii irevocabile a actiunii privind revendicarea.La data de 26.08.2010, prin serviciul registratură, expertul R. S. a depus raportul de expertiză în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare.Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de către expertul R. S. prețul de piață al apartamentului nr. 1 din .. 38, sector 2, la data de 24.10.2008, era de_ lei iar conform raspunsului la obiectiuni acesta a avut o valoare de_ lei.
Conform expertizei efectuate în apel de catre expertul desemnat S. I. în cadrul raportului de expertiza în specialitatea construcții civile din data de 26.06.2012(filele 34-43) și raspunsului la obiectiuni(filele 74-79) valoarea de circulație a imobilului conform standardelor internationale este de_ lei.
Tribunalul a retinut concluziile acestei expertize efectuate în cadrul apelului, avand în vedere ca la instanta de fond expertul nu a avut ca și obiectiv determinarea valorii de circulație conform standardelor internationale și în consecinta nu a evaluat imobilul potrivit acestor standarde, așa cum prevede în mod expres art. 501 alin.1 din Legea nr. 10/2001 modificata prin Legea nr. 1/2009, care prevede ca proprietarii ale caror contracte de vânzare-cumpărare, incheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive și irevocabile au dreptul la restituirea pretului de piata al imobilelor, stabilit conform standardelor internationale de evaluare.
Pe de alta parte, tribunalul nu va avea în vedere concluziile expertizei extrajudiciare depuse de recurent și efectuat de catre ., avand în vedere ca aceasta excpertiza este una extrajudiciara și a fost depusa de catre acesta pentru sustinerea obiectiunilor la raportul de expertiza, obiectiuni care au fost incuviintate de catre instanta.
Astfel, tribunalul reține că simplul argument al supraevaluării nu este suficient pentru a conduce la admiterea apelului, însa în condițiile în care s-a consta ca expertul de la instanta de fond nu a stabilit valoarea de circulație conform standardelor internationale, tribunalul, avand în vedere valaorea determinata în faza apelului, constata ca acest motiv de apel este intemeiat și pe cale de consecinta va admite apelul.
În temeiul disp. art. 274 alin.1 Cod proc. Civ., având în vedere culpa procesuală, va obliga intimatii la plata către recurent a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constand în onorariu expert. În ceea ce priveste suma de 744 lei solicitata prin factura nr. 11/17.09.2012, tribunalul retine ca aceasta reprezinta contravaloare evaluare apartament efectuata de ., astfel ca aceasta fiind o expertiza extrajudiciara, tribunalul retine ca partea nu poate solicita cheltuielile reprezentand onorariu de expert și judiciar și extrajudiciar. Pe de alta parte, instanta retine ca la dosar nu a fost depusa și o chitanta care sa ateste plata efectiva a acestei sume pentru a putea fi solicitata cu titlu de cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei decizii de apel a declarat recurs pârâtul apelant Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, arătând următoarele:
În fapt, prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 2, reclamanta S. I. a solicitat, în contradictoriu cu paratul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, sa dispună obligarea paratului la plata valorii de circulație a apartamentului nr.1 situat în București, ..38, parter, sector.2.
Prin sentința civila nr.3186/09.03.2011, Judecătoria sector 2 București, a admis cererea de chemare în judecata formulata de reclamanta S. I. în contradictoriu cu paratul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a fost admisa cererea de intervenție în interes propriu formulata de V. F., a fost obligat paratul sa plătească reclamantei și intervenientei suma de_ ron, reprezentând valoarea de circulație a imobilului
Prin decizia civila nr.1000A/23.11.2012, Tribunalul București secția a III-a admis apelul formulat de apelantul-parat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a schimbat în parte sentința civila apelata, obligând paratul sa plătească reclamantei și intervenientei suma de 300.931 lei reprezentând valoarea de circulație conform standardelor internaționale a apartamentului nr.1 situat în București, ..38, parter, sector.2.
Hotărârea a fost data cu încălcarea și aplicarea greșita a legii ( art.304 pct.9 Cod procedura civila).
I. În primul rând critică decizia civila nr.1000 A/23.11.2012, în raport de menținerea în sarcina Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice a obligației de plata a prețului de piața solicitat de intimata S. I., în condițiile în care Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuala pasiva în prezenta cauza.
Potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai intre părțile contractante, neputând nici profita și nici dauna unui terț.
Or, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre Primăria Municipiului București și numita S. I., este terț fata de acest contract.
În situația evingerii cumpărătoarei, prin deposedarea acesteia de imobilul pe care l-a deținut în baza contractului de vânzare-cumpărare, trebuia sa fie instituita obligația de garanție pentru evicțiune a vânzătoarei Primăria Municipiului București, în conformitate cu dispozițiile art. 1337 Cod civil.
Aceasta dispoziție, de drept comun, nu poate fi înlăturata prin nici o dispoziție speciala contrara, fiind așadar pe deplin aplicabila intre părțile din prezentul litigiu.
De asemenea, dispozițiile art. 1344 din Codul Civil, prevăd: „ Dacă lucrul vândut se afla, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauza, vânzătorul este dator sa plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii în timpul evicțiunii.”
Pe plan procesual calitate procesuala pasiva nu poate avea, . acțiune, decât unitatea administrativ-teritoriala vânzătoare (în speța Municipiul București), nicidecum Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, atât pentru faptul ca acesta nu a fost parte contractanta în raportul juridic dedus judecații, nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza actului atacat, cat și pentru dispozițiile imperative prevăzute de către art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
În speța nu se realizează identitatea impusa de lege intre cel care este titularul obligației din raportul juridic de dezdăunare, obligație corelativa dreptului reclamanților la obținerea despăgubirii și cel care a stat în judecata în calitate de parat.
De altfel, instanța, obligând Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului, încalcă și normele referitoare la repartiția bugetara, deoarece contul din care se fac plați pentru obligațiile Statului R. nu este identic cu cel constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din L. 112/1995.
De asemenea, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice este străin față de raportul juridic dedus judecații.
În consecință, reclamanții nu au reușit să probeze legitimitatea procesuală a Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice, sens în care solicită să se admită excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia în ceea ce privește restituirea prețului pentru valoarea actualizată a imobilului.
Astfel, solicită să se constate că raportul juridic dedus judecații este de natură pur contractuala intre Primăria Municipiului București, prin mandatara sa, . numita S. I., iar nerespectarea acestuia antrenează răspunderea civilă contractuală.
Or, pentru a se putea vorbi de răspundere civila contractuala trebuie ca intre cel chemat sa răspundă și cel fata de care se răspunde, sa existe un contract, o legătura contractuala.
Aceasta este premisa majora a angajării răspunderii contractuale. Astfel, în condițiile în care Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a fost parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, în speța, nu poate fi îndeplinita o alta condiție a răspunderii civile contractuale, respectiv vinovăția debitorului. Legiuitorul a prevăzut în mod expres situația în care Ministerul Finanțelor Publice poate fi obligat la restituirea prețului de piață al imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare care au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, și anume în ipoteza în care aceste contracte au fost anulate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, restituirea se face doar de către Ministerul Finanțelor Publice și nu de către Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare .
Or, în speța de fata reclamanții au chemat în judecata Ministerul Finanțelor Publice în calitate de reprezentant al Statului R. și nu în nume propriu.
F. de argumentele prezentate, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate în sensul admiterii apelului și în consecința respingerea acțiunii ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.
În ceea ce privește concluziile raportului de expertiza efectuat în apel de către expertul S. I., suma stabilita de către expert,_ lei, fiind nejustificat de mare, În cadrul metodelor de evaluare, unele pur teoretice, nu s-a ținut cont de blocajul actual al tranzacțiilor imobiliare, când cererea este mult mai mica decât oferta. Având în vedere faptul ca imobilul a fost supraevaluat, solicită să se dispună refacerea raportului de expertiza.
Astfel, obligația de garanție pentru evicțiune nu presupune în nici un caz valoarea de piața a imobilului, cu atât mai mult în situația imobilelor ce au făcut obiectul legii nr. 112/1995.
O aplicare corectă a dispozițiilor privind obligarea la garanția pentru evicțiune și respectiv a stabilirii sporului de valoare ,ar presupune luarea în calcul a următorilor indicatori:- Stabilirea valorii de piața a imobilului la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare (și nu apretului derizoriu plătit de reclamanți);- Stabilirea valorii de piața la momentul evicțiunii;- diferența între valoarea de piața a imobilului la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare și valoarea de piața a imobilului la momentul evicțiunii, această diferență constituind de fapt sporul de valoare reglementat de dispozițiile legale privind răspunderea pentru evicțiune.
Având în vedere că prețul plătit în temeiul legii nr. 112/1995 este unul derizoriu diferența dintre prețul plătit și sporul de valoare nu se poate stabili decât în condițiile de diferența arătate mai sus .
În caz contrar ar fi lipsite de eficiență dispozițiile legale privind răspunderea pentru evicțiune, acestea desigur au în vedere plata unui preț real la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Prin stabilirea valorii de piața la momentul încheierii contractului de vânzare se poate stabili valoarea reală a imobilului din acel moment pentru a se putea determina cuantumul real al sporului de valoare, acesta din urmă în nici un caz nu poate fi stabilit la prețul efectiv plătit de chiriașul-cumpărător.
Astfel, în ceea ce privește imobilele vândute în baza legii nr. 112/1995, obligația de garanție este particularizată, pe de o parte, de situația juridică specifică a bunului ce formează obiectul vânzării și, pe de altă parte de normele speciale adoptate în acest sens prin legea nr. 10/2001.
În plus concluziile expertizei extrajudiciare depuse de către apelant nu au fost luate în considerare, deși au fost încuviințate.
Astfel în cadrul raportului de expertiza extrajudiciar efectuat de . am arătat următoarele:
Conform standardului IVS 2011, prin valoare de piața se înțelege suma estimata pentru care o proprietate ar putea fi schimbata, la data evaluării, intre un vânzător decis și un cumpărător hotărât, . preț determinat obiectiv, după o activitate de marketing corespunzătoare, în care părțile implicate au acționat în cunoștința de cauza, prudent și fără constrângeri.
În spiritul acestei definiții, domnul expert aplica o grila de comparații în care imobilul din . în vila veche din perioada 1940, teren cota indiviza, beci), este comparat cu apartamente din zona aflate în blocuri construite în perioada 1970-1980.
Valoarea rezultata, pe care domnul expert o numește „valoare de piața”, este de 55.783 euro.
După care se adaugă 8509 euro, „valoarea terenului”, rezultând „TOTAL” 64.292 euro.
Pe lângă faptul ca adăugarea „valorii terenului” la valoarea de piața a apartamentului, rezultata prin metoda comparațiilor directe, este ilogica și greșita, aceasta „valoare a terenului” nici măcar nu este valoare de piața. Aceasta a rezultat prin aplicarea Conform Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr.211/2006, care da un algoritm de calcul matematic, general și care nu are nicio legătura cu metodele care conduc la valoarea de piața.
Din punctul de vedere al definiției valorii de piața, pe care a pomenit-o domnul expert judiciar, calculul trebuia sa se oprească la metoda comparației prin selectarea unor comparabile adecvate (apartamente în clădiri vechi tip vila).
În cadrul Raportului de evaluare întocmit de societatea de evaluare ., prin estimarea prin metode specifice de evaluare a valorii de piața conform Standardelor Internaționale de Evaluare 2011, respectiv metoda comparațiilor directe și metoda capitalizării veniturilor, care au la baza analiza și compararea participanților pe piața imobiliara locala specifica, a rezultat o valoare de 50.000 Euro.
În plus, domnul expert judiciar S. loan mai calculează și o valoare tehnica pe baza Decretului nr.256/1984, după care transforma aceasta valoare în valoare de piața prin aplicarea metodei bonitării, metoda care nu este recunoscuta de către niciun standard de evaluare și care, deci, nu are cum sa fie valoare de piața. După care, prin adăugarea valorii terenului rezultata prin metoda Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr.211/2006, rezulta o valoare, pe care domnul expert o numește „valoare de piața” de 79.583 euro.
În final este făcuta media intre valorile obținute intre metoda comparației plus valoare teren și valoarea rezultata prin metoda tehnica actualizata transformata în valoare de piața plus teren, rezultând valoarea de 71.938 euro.
Din punctul de vedere al recurentului, domnul expert judiciar trebuia sa se limiteze numai la obiectivele expertizei, respectiv determinarea valorii de piața („valorii de circulație”) și sa evite aplicarea diverșilor algoritmi de calcul, decrete și hotărâri de Consilii Generale, care nu au nimic de a face cu piața imobiliara și cu analiza comportamentului participanților pe aceasta piața imobiliara.
F. de cele arătate solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate în vederea refacerii raportului de expertiza.
Pe criterii de simetrie și de echitate, cum aceste imobile nu au fost dobândite după regulile pieței imobiliare și nici la prețul de pe piața liberă, susține recurentul că obligația de garanție nu poate funcționa prin raportare la regimul pieței libere, ci prin raportare la criterii de echitate sau la regimul stabilit prin norme speciale .
În spiritul protejării drepturilor reclamanților în baza unei legi, respectiv legea nr. 112/1995, și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, reclamanții ar fi îndreptățiți să primească numai o despăgubire echitabilă, respectiv cu stabilirea, în funcție de prețul plătit de reclamanți la achiziționarea apartamentului în temeiul legii nr. 112/1995, ce imobil ar fi putut cumpăra pe piața liberă cu acest preț la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare, cu stabilirea valorii actuale de piață a unui astfel de imobil.
Numai în aceste limite s-ar putea aprecia valoarea economică a dreptului de proprietate dobândit de reclamanți și pierdut ca urmare a evicțiunii, și nicidecum prin raportare la valoarea actuală de piață a imobilului, întrucât obligația de garanție pentru evicțiune funcționează pe principiul protejării patrimoniului dobânditorului față de pierderea dreptului dobândit, iar reparația pecuniară pentru această pierdere se apreciază în raport de valoarea efectivă și reală a prejudicierii acestui patrimoniu.
În situația în care din acest patrimoniu nu a ieșit o sumă de bani suficientă pentru achiziționarea unui imobil în condiții de piață, iar un astfel de contract nu are un caracter aleatoriu, în sensul speculării fluctuațiilor pieței, valoarea prejudiciului și limitele obligației de garanție nu pot fi decât în condițiile arătate mai sus.
Mai mult raportându-ne numai la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aceasta speța, care face parte împreună cu dispozițiile Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ( în continuare „convenția” ), din blocul de convenționalitate la care face referire Constituția României în art.20, reclamanții aveau obligația sa dovedească faptul ca au fost încălcate prevederile art.1 din protocolul adițional nr.1 la Convenție ( abuz de putere).
Așadar, trebuie examinat în ce măsura jurisprudența instanței europene impune indemnizarea celor care au cumpărat imobile preluate de regimul comunist, la valoarea de piața a imobilului, în situația în care aceștia sunt evinși, prin admiterea acțiunilor formulate de vechii proprietari ai acelui imobil.
În cauza R. c. României, Curtea a obligat statul la restituirea valorii de piața a imobilului către cumpărătorul evins, însă trebuie observata particularitatea esențiala a acestei cauze: Reclamanta din acea cauza, doamna A. R., câștigase deja irevocabil procesul cu evingătorii, fiind evinsa doar ca urmare a admiterii unui recurs în anulare. Prin urmare, cauza R. nu face altceva decât sa reia principiile constant statuate de Curte începând cu cauza Brumarescu c. României, întrucât hotărârea judecătoreasca irevocabila prin care reclamanta A. R. obținuse castig de cauza reprezenta un bun în sensul art.1 din Protocolul nr.1, lipsirea sa de proprietate ca urmare a admiterii recursului în anulare fiind o încălcare atât a acestui articol, cat și a art. 6 par.1 din Convenție, privitor la dreptul la un proces echitabil.
Prin urmare, aceasta cauza se deosebește de alte situații, în care titlul chiriașului cumpărător al imobilului, în temeiul Legii nr.112/1995. nu a fost confirmat și consolidat prin hotărâre judecătoreasca irevocabila, de respingere a acțiunii intentate de fostul proprietar, fie în constatarea nulității contractului, fie în revendicare.
Pentru aceste din urma situații, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu impune indemnizarea cumpărătorului evins cu întreaga valoare de piața a imobilului, fiind considerata suficienta o indemnizare care reprezintă o parte din aceasta valoare ( Velikovi o Bulgariei), ori contravaloarea prețului actualizat, plătit de cumpărătorul evins ( T. T. c. României).
În cauza Velikovi și alții c. Bulgariei, Curtea a statuat la data de 15 martie 2007 printr-o hotărâre amplu argumentata, având valoare de principiu, ca poate fi considerata suficienta, prin raportare la exigenta proporționalității dintre interesul general care a dus la privarea de bun ( repararea nedreptăților comise de regimul comunist) și interesul particular, al celui privat de bun, și o despăgubire care nu se ridica la valoarea de piața a bunului în cauza.Analizând proporționalitatea ingerinței în dreptul de proprietate al reclamanților, Curtea a amintit intru început criteriile folosite . referința anterioara ( Pincova și Pine c, Republicii Cehe ):a ) dacă reclamanții au cumpărat proprietatea cu buna-credință și fără a putea influenta termenii tranzacției;b ) valoarea compensației, prin raportare la valoarea proprietății;c ) alți factori sociali, cum ar fi disponibilitatea altei locuințe, ori șansele de a cumpăra alta locuința.
În cauza Velikovi și alții o Bulgariei, Curtea a întrebuințat următoarele criterii:a ) în ce măsura cauzele care au determinat anularea contractelor reclamanților se încadrau în mod evident în scopul urmărit de reclamanți ( abuz de putere ori de poziția în partidul comunist, încălcări substanțiale ale legii ) ori se datorau unor omisiuni minore ale administrației, care nu erau imputabile reclamanților ( cum ar fi semnarea contractului de către viceprimar, în loc de primar);b ) greutatea sarcinii suportate de reclamanți, a evaluat în special prin caracterul adecvat al compensației primite, ori care putea fi primita conform procedurilor în vigoare, precum și posibilitatea de a obține o noua locuința;
În alte cazuri ( Wulpe; Stoyanova și I. ) s-a reținut ca au existat încălcări substanțiale ale legii cum ar fi cumpărarea unui număr superior de camere celui permis de lege, astfel incat privarea de proprietate nu a dus la încălcarea Convenției, chiar dacă despăgubirea nu a depășit 30 % din valoarea imobilului ( Wulpe ) ori nici nu a fost solicitata, dar indemnizația putea fi de cel mult 25 % din aceeași valoare ( Stoyanova și I.).
Aceasta grupa de cauze și statuările Curții sunt deosebit de relevante, întrucât se poate retine ca, în situația în care au existat încălcări esențiale ale legii (iar nu doar simple erori formale, imputabile administrației ), privarea de proprietate va fi socotita proporționala și conforma Convenției, chiar dacă despăgubirea este net inferioara valorii actuale a imobilului.
Astfel, admiterea acțiunii în revendicare ori. în constatare nulității absolute semnifica în mod logic și necesar ca imobilul a fost preluat fără titlu valabil, de unde rezulta ca el nu intra în câmpul de aplicare a Legii nr.112/1995, întrucât art.1 dispune ca aceasta lege se aplica numai imobilelor preluate cu titlu valabil ( în urma unei decizii de referința a Curții Constituționale, nr. 73/1995, publicata în M.Of. nr. 177/08.08.1995).
Prin aceasta decizie, Curtea a reținut ca „trebuie sa se recunoască statului dreptul de a hotăra neîngrădit asupra regimului juridic al bunurilor intrate în proprietatea sa în baza unor titluri conforme cu legislația existenta în momentul dobândirii dreptului sau de proprietate” ( ), dar ca „alta este însă situația locuințelorcare au fost preluate de stat printr-un act administrativ ilegal, ori pur și simplu în fapt, așadar fără titlu, în condițiile inexistentei unei reglementari legale care sa constituie temeiul juridic al constituirii dreptului de proprietate al statului. În asemenea cazuri, dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost desființat legal, astfel încât, statul nefiind proprietar, asemenea imobile nu pot fi incluse în categoria celor avute în vedere . cărei obiect este reglementarea situației juridice a locuințelor trecute în proprietatea statului. „(....)” A considera, . legii, ca și imobilele preluate de stat, fără titlu, fac obiectul dreptului sau de proprietate al statului, ceea ce ar presupune fie un efect retroactiv al legii, fie recurgerea la un mod de transformare a proprietății persoanelor fizice în proprietate de stat, pe care Constituția din 1991 nu il cunoaște și care, de aceea, nu poate fi acceptat.”).
Totodată, în cauza T. T. c. României ( hotărârea din 24.03.2009), Curtea Europeana a reținut ca reclamantul T. T., care a cumpărat cu buna-credință un imobil în temeiul Legii nr.112/1995, fiind ulterior evins prin admiterea unei acțiuni în revendicare, nu a epuizat toate remediile juridice interne, apte sa asigure despăgubirea acestuia, în urma evicțiunii.
Raportându-se la art. 35 din Convenție, Curtea a statuat ca „Mai trebuie determinat dacă cuantumul compensației care poate fi acordata de instanțele naționala este suficient pentru a remedia încălcările susținute ( n.inst. - este vorba despre încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului, evins prin admiterea acțiunii în revendicare). (....)
Jurisprudența indicata de Guvern releva ca persoane aflate în situația reclamantului ar fi primit cel puțin prețul de cumpărare actualizat, uneori chiar despăgubiri pana la valoarea de piața actuala, ca și restituirea costurilor rezonabile pentru întreținerea imobilului. Curtea retine ca aceste despăgubiri sunt semnificativ mai mari decât cele din cauza Pincova and Pine, unde Curtea a reținut încălcarea art.1 din Protocolul nr.1, în care reclamanții, aflați . reclamantului din prezenta cauza, au primit doar prețul de achiziție, neactualizat ( a se vedea Pincova and Pine, citata supr, **61-64; de asemenea Velikovi și Alții, citata supra, ** 140-141, și Kalinova v. Bulgaria, no._/98, 76, 08 november2007 ).”
Concluzia Curții a fost ca remediile juridice interne, care ofereau reclamantului posibilitatea obținerii prețului actualizat, erau adecvate și suficiente, astfel încât trebuiau epuizate, cererea privind încălcarea articolului 1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenție fiind respinsa ca inadmisibila, pentru ne epuizarea remediilor oferite de dreptul intern.
Este evident ca prețul de cumpărare al-imobilelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, stabilit de art.16 din normele metodologice de aplicare a acestei legi, era mult inferior valorii de piața a acestor imobile, la data edictării legii, precum și în perioada cumpărării acestor imobile de către chiriași, începând cu anul 1996.
Așa fiind, indemnizarea cumpărătorilor la valoarea de piața actuala a imobilelor constituie, în mod vădit, o îmbogățire fără justa cauza a acestora, care încalcă principiul egalității cetățenilor în fata legii.
Astfel situația cumpărătorilor în temeiul Legii nr.112/1995 este esențial diferita de situația celor care cumpăra un imobil potrivit preturilor stabilite liber pe piața, așadar, la valoarea de piața.
Referitor la cheltuielile de judecata, suma solicitată prin factura nr.11/17.09.2012, depusa la dosar, reprezintă o cheltuiala certa, lichida și exigibila, instituția efectuând plata către . a se face dovada în acest sens în recurs. În consecința, având în vedere motivele expuse mai sus, solicită să se admită recursul așa cum a fost formulat, să se modifice decizia civila atacata, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, respingându-se acțiunea ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă, și, în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept, art. 304 pct. 9C.proc.civ.
Conform art.242 alin. 2 Cod procedură civilă solicită judecarea și în lipsă.
Intimatele au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, conform art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea reține:
Dispozițiile legii speciale cuprinse în art. 50 alin. 3 și art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001 derogă de la regulile generale în materie de evicțiune, atât cu privire la debitor, cât și cu privire la modul de stabilire a despăgubirii.
Criticile de recurs care se referă la valoarea de circulație a imobilului sunt nefondate. Nefondat pretinde recurentul că expertiza din apel ar fi supraevaluat imobilul în litigiu. În speță s-a stabilit valoarea de circulație a imobilului pe baza dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001, care nu se confundă cu despăgubirile vânzătorului în caz de evicțiune obișnuită invocate de recurent din C.civ. După răspunsul expertului din apel, la obiecțiunile la expertiză ale apelantului-pârât S. R. reprezentat prin MFP, apelantul nu a mai formulat obiecțiuni în termen cu privire la valoarea redusă de expert în răspuns(art. 212 alin. 2 C.proc.civ.) ci doar o cerere de amânare nefondată care i-a și fost respinsă de instanța de apel deoarece răspunsul fusese depus la dosar cu foarte mult timp înainte de termenul din 23.11.2012. Astfel, cu privire la expertiza extrajudiciară invocată de recurent, instanța de apel a motivat neluarea ei în considerare tocmai pentru că o simplă diferență de valori nu este justificativă în îmbrățișarea celei mai mici valori, expertul judiciar scăzând deja în răspunsul la obiecțiuni valoarea de la 320.807 lei-fila 40 dosar apel- la 300.931 lei-fila 79 dosar apel. Critica recurentului referitoare la evaluarea exclusiv a apartamentului cu ignorarea valorii terenului de sub construcție nu este susținută de vreme ce proprietatea în speță, pierdută prin revendicare și dobândită prin contract de vânzare cumpărare încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, este asupra apartamentului nr. 38 cu suprafața utilă de 49,68 mp, precum și asupra suprafeței de 30,36 mp teren situat sub construcție menționată expres în titlul de proprietate(contract). În plus, recurentul nu indică nicio dovadă contrară, că alta(mai mică) ar fi valoarea de circulație a terenului de sub apartament, decât cea a terenurilor puse în circulație de unitatea administrativ-teritorială și aplicată de expert pe baza Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr.211/2006. De asemenea nefondat face referire recurentul la valoarea redusă a imobilului la data cumpărării lui din 1998 sau la opinia sa de a se lua în calcul și valoarea de piață de la acea dată de cumpărare, câtă vreme Legea nr. 10/2001 a creat în favoarea reclamantelor dreptul de a beneficia, pentru proprietatea lor pierdută prin revendicare, de valoarea de circulație actuală(art. 1 din Prot. Adițional nr. 1 la CEDO).
Art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 dispune: “Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețuluiactualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxe de timbru.”
Totodată, art. 50 alin. 21din același act normativ (introdus prin Legea 1/2009) prevede: “Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru.”
Deși cele două norme au ca obiect stabilirea regimului fiscal al formulării unor cereri și acțiuni în justiție, prevăzând facilitatea scutirii de plata taxelor judiciare de timbru, se poate stabili concluzia că la momentul anului 2009, când a fost introdus art. 50 alin. 21 prin Legea 1/2009, leguitorul admite coexistența celor două tipuri de acțiuni speciale ai căror titulari sunt cumpărătorii în baza Legii 112/1995 care se îndreaptă cu acțiune în pretenții bănești împotriva MFP:
-Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea prevederilor, Legii nr. 112/1995, și
-Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor(pierdute în acțiuni în revendicare cu fostul proprietar deposedat de stat), privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995,
În prima situație, norma legală folosește o terminologie a raporturilor juridice de după constatarea lipsei de validitate a contractului de vânzare cumpărare, în considerarea teoretică a unei repuneri a părților în situația anterioară, întrucât calitatea precedentă a cumpărătorilor în baza Legii 112/1995 a fost aceea de chiriași, astfel cum norma îi desemnează pe destinatarii ei, situație în care este stabilită legal obligația restituirii prețului plătit actualizat cu inflația. Plata în asemenea caz a valorii de piață a imobilului ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză. Restituirea prețului plătit actualizat cu inflația reprezintă în acest caz despăgubirea rezonabilă cuvenită legal.
În cealaltă ipoteză - art. 50 alin. 21 coroborată cu art. 501, leguitorul însuși îi indică, pe beneficiarii normei, ca fiind proprietarii în baza Legii nr. 112/1995, potrivit situației acestora care au participat la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu intenția respectarii prevederilor Legii nr. 112/1995.Pentru proprietari este acordată valoarea de piață.
Cu privire la cele dintâi critici de recurs, Curtea observă că prin cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție reclamanta și intervenienta au solicitat obligarea pârâtului S. R. reprezentat prin MFP la valoarea de piață a imobilului cumpărat cu respectarea Legii nr. 112/1995 și pierdut în acțiunea în revendicare cu fostul proprietar deposedat de stat. În drept au fondat cererea pe disp. art. 1337-1351 C.civ.vechi și pe art. 17 și 18 din Legea nr. 1/2009( adică art. 50 ind. 1 rap. la art. 50 alin. 2 ind. 1 și alin. 3 din Legea nr. 10/2001). Pârâtul S. R. reprezentat prin MFP a arătat prin întâmpinare(fila 28 dosar prima instanță) că potrivit Legii nr. 10/2001 doar MFP și nu S. R. prin MFP poate să restituie proprietarilor valoarea de circulație a imobilului.
Prin decizia recurată, instanța de apel a reținut corect în considerente că a fost stabilită legal calitate procesuală pasivă în astfel de procese pentru plata valorii de piață și aducerea la îndeplinire a hotărârilor, această calitate având-o Ministerul Finanțelor Publice, dar soluția pe care a dispus-o în dispozitiv pe critica de la fila 4 din dosarul de apel formulată de pârâtul S. R. reprezentat prin MFP( care a arătat că nu S. poate fi obligat la plată ci eventual MFP și că instituția Statului R. nu este una și aceeași cu cea a Ministerului Finanțelor Publice, neputând fi confundate) apare greșită tocmai pentru justețea acestui considerent arătat de instanța de apel.
Așadar este fondată critica de recurs prin care recurentul apelant pârât S. R. reprezentat prin MFP a arătat că, față de dispozițiile imperative prevăzute de către art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, în speța nu se realizează identitatea impusă de lege intre cel care este titularul obligației din raportul juridic de dezdăunare, obligație corelativa dreptului reclamanților la obținerea despăgubirii și cel care a stat în judecata în calitate de parat, și respectiv că instanțele de fond, obligând Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului, încalcă și normele referitoare la repartiția bugetară, deoarece contul din care se fac plați pentru obligațiile Statului R. nu este identic cu cel constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din L. 112/1995.
Față de această situație de drept, Curtea va dispune conform art. 312 alin. 3 C.proc.civ. modificarea deciziei de apel recurate, în sensul admiterii apelului și desființării sentinței apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, potrivit art. 297 alin. 1 C.proc.civ., în vederea lămuririi cadrului procesual pasiv al cauzei care s-a judecat într-un cadru ambiguu creat de cererile de chemare în judecată și intervenție cu cauză juridică dublată nejustificat (art. 1337-1351 C.civ.vechi și respectiv art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001), cereri care au învestit prima instanță la care sunt câștigate cauzei probele din apel(art. 160 C.proc.civ.). Curtea observă că acest cadru procesual, pasiv, a fost menținut ambiguu inclusiv după încheierea de ședință din 26.05.2010, a primei instanțe, care a respins excepția lipsei calității procesuale pasive cu motivarea că „Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, conform dispozițiilor art. 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001 modificată, fiind îndeplinite prevederile legale pentru ca acesta să stea în judecată” și, cu toate acestea, a continuat să fie menținut în dosar ca pârât doar S. R. reprezentat prin MFP, la termenele ulterioare, și inclusiv prin concluziile scrise din apel formulate de intimate la fila 52 din dosarul de apel, în care au indicat atât Art.I pct. 17 din Legea nr. 1/2009(potrivit căruia „La articolul 50, alineatul 3 (al Legii nr. 10/2001) se modifică și va avea următorul cuprins:"(3) Restituirea prețului prevăzut la alin. 2 și 2^1 se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare."), cât și art. 3 pct. 81 din HG 34/2009 (potrivit căruia „1 În realizarea funcțiilor sale, Ministerul Finanțelor Publice are, în principal, următoarele atribuții: 81. reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ).
Ca urmare a desființării sentinței cu trimitere la prima instanță, pentru stabilirea cadrului procesual pasiv al acțiunii(art. 109 alin. 1 și art. 129 C.proc.civ.) și judecarea cauzei în asemenea cadru clarificat(art. 297 alin. 1 C.proc.civ.), prima instanță va păși la citarea legală a pârâtului ce va fi precizat de reclamantă și intervenientă la solicitarea primei instanțe, în măsura în care acesta va fi precizat ca fiind chiar Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu nu ca reprezentant al altei persoane juridice(conform art. 50 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 10/2001), după cum cererea de chemare în judecată s-a fondat pe art. 17 și 18 din Legea nr. 1/2009, sau la dezbaterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. reprezentat prin MFP, Stat care nu poate fi astfel obligat la plată deoarece s-ar eluda prevederile art. 50 alin. 3( Restituirea prețului prevăzut la alin. 2 și 2^1 se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.) și alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.1000A/23.11.2012, pronunțate de Tribunalul București-Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. I. și intimata-intervenientă V. F..
Modifică decizia recurată în sensul că admite apelul.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. B. T. S. T. M. Lămîița C.
GREFIER
P. B. B.
Red.CTB/th.red... - …………………………
Tribunalul București - Secția a III-a Civilă
Judecător – I. P.
| ← Succesiune. Decizia nr. 674/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1975/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
