Obligaţie de a face. Decizia nr. 265/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 265/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 2231/2/2012
Dosar nr._
(692/2012)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.265
Ședința publică de la 14.02.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MARI ILIE
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - M. V.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții reclamanți U. C. E. și U. F.-M., împotriva deciziei civile nr.850 A din 05.10.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. O. P. S.A.
P. are ca obiect – obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul A. P., în calitate de reprezentant al intimatei pârâte S.C. O. P. S.A, în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, lipsind recurenți reclamanți U. C. E. și U. F.-M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că termenul a fost acordat pentru discutarea cereri de repunere pe rol a cauzei formulată de către intimata . la data de 14.12.2012, cerere la care s-a anexat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, declarația recurenților reclamanți U. C. E. și U. F.-M., autentificată sub nr.2845/21.11.2012 de BNP Asociați „M. M. G. și M. C., prin care aceștia declară că înțeleg să renunțe în mod definitiv și irevocabil la litigiul ce face obiectul dosarului nr._ .
Curtea pune în discuție cererea de repunere pe rol.
Reprezentantul intimatei pârâte solicită admiterea cererii și, pe cale de consecință, să se dispună repunerea cauzei pe rol.
Având în vedere motivul care a justificat măsura suspendării și dispozițiile înscrise în art.245 din Codul de procedură civilă, constatând, totodată, achitate taxele judiciare necesare, Curtea dispune repunerea cauzei pe rol în vederea continuării judecății.
Reprezentantul intimatei pârâte depune la dosar, în original, un exemplar al declarației aflate la fila 53 din dosarul de recurs și solicită să se ia act de această declarație a recurenților de renunțare la drept.
Interpelat fiind, avocatul intimatei pârâte, în opinia sa, apreciază că declarația vizează o renunțare la drept, însă din modul de formulare rezultă că este o renunțare la judecată, dar cunoaște faptul că intenția recurenților a fost de renunțare la drept. Mai arată că nu a intervenit nico modificare cu privire la situația de fapt față de ce a dispus prima instanță.
Curtea reține dosarul în pronunțare cu privire la cererea formulată de cei doi recurenți reclamanți, prin care aceștia declară că înțeleg să renunțe în mod definitiv și irevocabil la litigiul ce face obiectul dosarului nr._ .
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții U. C. E. și U. F. M. în dosarul nr._/299/2008, disjunsă, formând obiectul dosarului nr._/299/2009 pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, în contradictoriu cu pârâta P. S.A., intervenienții au solicitat să se constate dreptul lor de a cumpăra locuința ce o ocupă în calitate de chiriași în baza Legii nr.85/1992, republicată, să se dispună obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru garsoniera situată în Brazii de Sus, ., ., județul Prahova, cu plata integrală sau în rate a prețului ce se va stabili, conform legii.
În motivarea cererii, intervenienții au arătat că sunt chiriași și locuiesc la adresa menționată neîntrerupt de la . Legii nr.85/1992. La data de 1.07.2008 a intervenit decesul autorului lor, U. D., intervenienții fiind moștenitorii acestora.
Pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, prin întâmpinare.
După admiterea cererii de recuzare formulată în dosarul nou înregistrat în privința cererii de intervenție disjunse, cauza a fost înaintată completului 15, unde s-a format dosarul nr._._ .
La 30.04.2010 instanța a luat act de denumirea actuală a pârâtei – S.C. O. P. S.A., iar ulterior, la 24.09.2010, de declarația reclamanților privind renunțarea la judecarea primului capăt de cerere.
Prin sentința civilă nr._/1.10.2010, Judecătoria Sectorului 1 București a respins cererea reclamanților U. C. E. și U. F. M. și a obligat pe aceștia la plata sumei de 13.986,91 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul în care se află locuința de intervenție a fost edificat de autoarea pârâtei, respectiv de Rafinăria Brazi în anul 1982, și face parte dintr-un grup de locuințe construite în imediata apropiere a unității deținătoare, astfel încât să asigure prezența la muncă a chiriașilor în regim de urgență. Imobilul aparține P. S.A., societate privatizată în 2004.
În speță, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru ca reclamanții să fie îndreptățiți să achiziționeze locuința de intervenție aflată la adresa indicată, aceasta fiind exceptată de la vânzare, conform art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992.
În plus, reclamanții nici nu aveau calitatea de chiriași la data promovării acțiunii și nici în prezent nu dețin o astfel de calitate. Termenul de 30 de zile prevăzut de art.27 din Legea nr.114/1996 a expirat la 2.08.2008, decesul titularului de contract a survenit la 01.07.2008, nefiind întocmit un act adițional la contractul de închiriere nr.9092/17.05.2004, care să stipuleze faptul că reclamanții au preluat drepturile și obligațiile decurgând din contractul respectiv sau un nou contract de închiriere. Prin urmare, reclamanții, nefiind titularii unui contract de închiriere, nu pot fi nici titularii dreptului dedus judecății.
Față de situația reținută, instanța a respins cererea și a făcut aplicarea art.274 C.proc.civ.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții U. C. E. și U. F. M. susținând, în esență, că locuința solicitată spre cumpărare nu este și nici nu a fost locuință de intervenție, că, la pag.2 a contractului de închiriere, valabil până la 1.04.2009, figurează ca soție și fiu al autorului lor reclamanții, caz în care, în calitate de moștenitori, au primit inclusiv dreptul patrimonial al autorului lor, că pârâta S.C. O. P. S.A. este continuatoarea în drepturi a societăților ce aveau spre administrare locuințele din blocul în cauză și nu se poate prevala de dreptul în proprietate din moment ce a fost grevat prin lege de obligația de a vinde, că jurisprudența Curții Constituționale a recunoscut constant dreptul de a cumpăra, indiferent de patrimoniul în care se află locuinței, că operează în cauză art.27 din Legea nr.114/1996 și că prima instanță nu a cenzurat și redus cheltuielile de judecată.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă S.C. O. P. S.A. a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.850/5.10.2011, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis apelul formulat de reclamanții U. C. E. și U. F. M., a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a redus la suma de 2.500 lei cuantumul cheltuielilor de judecată la care au fost obligați reclamanții la plată în favoarea pârâtei, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței privind cererea în obligație de a face și a obligat apelanții către intimată la plata sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că netemeinicia cererii reclamanților este dată de neîntrunirea în persoana părților reclamante a calității de titular de contract de închiriere la data manifestării de voință în sensul cumpărării locuinței, iar nu de considerente privind pretinsa încadrare a locuinței ca fiind una de intervenție sau lipsa obligației pârâtei în virtutea art.7 din Legea nr.85/1992.
În cauza de față, înregistrarea pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București a cererii de intervenție voluntară principală formulată de U. C. E. și U. F. M. s-a făcut la data de 24.04.2009, ceea ce denotă intenția neîndoielnică de cumpărare a imobilului în litigiu.
Cu toate acestea, contractul de închiriere pentru garsoniera nr.24 a încetat cel mai târziu la 1.04.2009, adică anterior declanșării acțiunii cu valoare implicită de cerere de cumpărare și fără a se face dovada, în condițiile art.1169 C.civ., a existenței unei cereri anterioare de vânzare-cumpărare provenind fie de la părțile reclamante, fie de la autorul acestora.
Prin urmare, cererea de cumpărare provine de la persoane care nu mai aveau calitatea de titular de contract de închiriere, deci cu neîntrunirea condițiilor art.1 alin.1 și art.7 alin.1 din Legea nr.85/1992.
În privința obligației de plată a cheltuielilor de judecată, tribunalul a constatat că sistemul acordării de cheltuieli de judecată se întemeiază pe ideea de culpă procesuală sub forma acceptării declanșării unui litigiu finalizat prin infirmarea poziției procesuale a părții căzute în pretenții.
Deși contractul încheiat între avocat și client nu este opozabil reclamanților, față de care aceștia din urmă rămân un terț, totuși este proba ce conturează cuantumul prejudiciului patrimonial produs pârâtei prin declanșarea acțiunii în obligație de a face.
Deși în cauza de față, partea pârâtă a beneficiat de asistență de specialitate acordată de o societate civilă de avocați, totuși cuantumul onorariului solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată apare ca fiind nepotrivit de mare, în raport de formularea textului art.274 alin.3 C.proc.civ. Astfel, litigiul de față nu punea în discuția societății pârâte și a reprezentantului său judiciar o problemă juridică total nouă, din moment ce a fost declanșat sub forma unei cereri de intervenție formulate într-un dosar privind acțiuni similare ale altor câteva zeci de reclamanți. Pe cale de consecință, simpla studiere a actelor emanând de la partea pârâtă denotă faptul că într-o măsură semnificativă, atât apărările, cât și probele cu înscrisuri sunt comune celor efectuate în dosarul în care s-a produs disjungerea, activitatea sub acest aspect implicând doar preluarea și adaptarea întâmpinării ori multiplicarea de înscrisuri.
Pe de altă parte, prezența în instanță a avocatului pârâtei a fost probată la trei termene de judecată, de altfel termenele acordate în cauză, iar nivelul de complexitate relativă a litigiului sub acest aspect nu determină un cuantum al cheltuielilor de judecată mai mare de 2.500 lei.
Întrucât s-a identificat o culpă procesuală a apelanților și în faza procesuală a apelului, cuantumul cheltuielilor de judecată a fost determinat la 2.500 lei, potrivit art.274 alin.3 C.proc.civ.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții U. C. E. și U. F. M., invocând în drept dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 C.proc.civ.
În esență, recurenții au susținut că instanța de fond a reținut greșit situația de fapt și de drept, în cauză fiind vorba despre o locuință situată în colonia Brazi, iar nu de o locuință de intervenție, că tribunalul a greșit când a considerat că reclamanții nu mai aveau statut de chiriași, prin raportare la data cererii de intervenție – 24.04.2009, când de fapt aceasta a fost formulată la data de 31.03.2009, că a operat tacita relocațiune și, implicit, că sunt incidente prevederile art.27 din Legea nr.114/1996 și art.7 din Legea nr.85/1992.
Prin întâmpinare, pârâta S.C. O. P. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea de recurs a fost legal timbrată.
În cauză s-a acordat termen la data de 14.06.2012, în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă, după care dosarul a fost suspendat pentru lipsa părților la data de 6.09.2012.
Ulterior, pârâta S.C. O. P. S.A. a formulat la data de 6.12.2012 cerere de repunerea cauzei pe rol, prezentând și declarația de renunțare autentificată sub nr.2845/21.11.2012 de B.N.P. Asociația M. M. G. și M. C..
Fiind legal învestită în privința achitării taxei judiciare de timbru pe cererea de repunere pe rol, Curtea la data de 14.02.2013 a dispus repunerea cauzei pe rol în temeiul art.245 C.proc.civ.
În ședința publică din 14.02.2013 s-a depus la dosar în original declarația menționată anterior, dată de reclamanții U. C. E. și U. F. M..
Conform acestei declarații, reclamanții au arătat că renunță în mod definitiv și irevocabil la litigiul ce face obiectul dosarului nr._ /2010 aflat pe rolul Curții de Apel București. Totodată, reclamanții au precizat că se obligă să depună toate diligențele și să sprijine O. P. S.A. în depunerea și susținerea declarației de renunțare la instanța susmenționată în vederea încetării litigiului ce face obiectul dosarului indicat.
În ședința publică din 14.02.2013, Curtea a reținut dosarul în pronunțare, având în vedere depunerea la dosar a acestui înscris în formă originală.
Față de situația de fapt prezentată, Curtea reține că, potrivit art.246 alin.1 C.proc.civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
În aceste condiții, renunțarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel.
Potrivit art.247 alin.1 C.proc.civ., în caz de renunțare la însuși dreptul pretins, instanța dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond și va hotărî asupra cheltuielilor.
În cauza de față, verificând conținutul declarației autentificate sub nr.2845/21.11.2012 la B.N.P. Asociația M. M. G. și M. C., Curtea constată că manifestarea de voință a celor doi reclamanți a fost în sensul renunțării la judecata recursului, în cuprinsul acestui înscris făcându-se mențiunea de renunțare „în mod definitiv și irevocabil la litigiul ce face obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Curții de Apel București”, așadar, la dosarul de recurs, iar nu la dreptul pretins.
În speță, reclamanții nu au declarat instanței de recurs că renunță la dreptul pretins prin acțiune, astfel încât Curtea nu poate lua act decât de desistarea în privința recursului, deci de actul de dispoziție făcut în acest sens.
Curtea reține că, în plus, renunțarea la drept nu se poate presupune, ci ea trebuie să rezulte în mod expres dintr-o declarație din partea beneficiarului dreptului sau din fapte neechivoce a căror interpretare să ducă în mod necesar la o singură concluzie, și anume aceea a renunțării.
Efectul renunțării la dreptul pretins constă în respingerea cererii în fond, iar o astfel de opțiune nu rezultă din declarația prezentată de S.C. O. P. S.A., reclamanții făcând referire expresă la dosarul aflat pe rolul Curții de Apel București și litigiul generat de existența acestuia pe rolul instanței menționate.
În consecință, raportat la prevederile art.246 alin.1 și 4 C.proc.civ., Curtea va lua act de renunțarea recurenților reclamanți U. C. E. și U. F. M. la judecarea cererii de recurs aflată pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie – dosar nr._, conform declarației autentificată sub nr.2845/21.11.2012 de B.N.P. Asociația M. M. G. și M. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea recurenților reclamanți U. C. E. și U. F. M. la judecarea cererii de recurs formulată împotriva deciziei civile nr.850/A/5.10.2011, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._._, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. O. P. S.A., aflată pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie – dosar nr._, conform declarației autentificată sub nr.2845/21.11.2012 de B.N.P. Asociația M. M. G. și M. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. I. M.-A. N.-G. M. V.
GREFIER,
M. C.
Red.M.V.
Tehnored.B.I.
2 ex./15.02.2013
T.B.-S.a V-a Civ: - B.C.
- R.V.
Jud.Sector 1 – E.R.
← Legea 10/2001. Decizia nr. 1590/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Succesiune. Decizia nr. 674/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|