Legea 10/2001. Decizia nr. 450/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 450/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 54214/3/2011
Dosar nr._
(91/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.450
Ședința publică din 12.03.2013
Curtea constituită din:
Președinte - M. V.
Judecător - L. D.
Judecător - S. G. P.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI, reprezentat prin P. G., împotriva sentinței civile nr.1651 din 04.10.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți ȚANCOV N. și ȚANCOV M., cu intimații-pârâți S. R., reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, P. G., S. O. și S. R., reprezentat prin COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR.
Cauza are ca obiect acțiune formulată în temeiul Legii nr.10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă d-l consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. București și al intimatului-pârât P. G. S. O., în baza delegației pe care o depune la dosar și avocatul Toia P., în calitate de reprezentant al intimaților-reclamanți Țancov N. și Țancov M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, eliberate de Baroul București, lipsind intimații-pârâți S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice și S. R., prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
Se face referatul cauzei de către grefier, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, iar intimatul-pârât S. R., prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor a depus la dosar, prin registratura instanței, note de ședință în două exemplare, dintre care unul se comunică reprezentantului recurentului.
Părțile arată că nu au alte cereri de formulat și nu solicită administrarea altor probe, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului-pârât M. București, prin P. G. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, în sensul de a se ține seama de prevederile art.274 alin.1 C. proc. civ. cu referire la cheltuielile de judecată, având în vedere că acțiunea a rămas fără obiect.
Intimații-reclamanți Țancov N. și Țancov M., prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că, în cauză, nu poate fi aplicată teza art.275 C. proc. civ., deoarece notificarea a fost soluționată după 6 luni de la data introducerii acțiunii, or, dispozițiile imperative ale legii prevăd soluționarea notificării într-un termen de 6 luni care curge de la data când dosarul este complet, respectiv din anul 2009.
În plus, partea adversă a fost pusă în întârziere în mod expres și formal, astfel că se impune a fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată; depune concluzii scrise și arată că nu solicită cheltuieli de judecată în recurs.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la data de 20.07.2011 sub nr._, reclamanții Țancov N. și Țancov M. au chemat în judecată pe pârâții M. București prin P. G. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate că sunt persoane îndreptățite la restituirea în natură sau la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri la valoarea de piață potrivit standardelor internaționale de evaluare în conformitate cu dispozițiile Legii nr.10/2001 pentru terenul în suprafață de 260 mp situat în București, ., sector 6, să dispună obligarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului potrivit standardelor internaționale, iar, în subsidiar, au solicitat ca, după admiterea primului capăt de cerere în condițiile în care se consideră necesară parcurgerea procedurii instituită de Legea nr. 247/2005, să se dispună obligarea Municipiului București prin P. G. la emiterea dispoziției cu propunerea acordării acestor măsuri reparatorii în echivalent în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii și să fie obligat acest pârât să transmită dosarul de notificare către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
În dovedirea cererii reclamanții au depus la dosar înscrisuri iar pârâtul M. București a depus la dosar actele din dosarul administrativ constituit ca urmare a depunerii de către reclamanți a notificării având ca obiect terenul în litigiu.
La data de 14.03.2012 reclamanții au depus la dosar o precizare a acțiunii inițiale și o completare a acesteia prin care au solicitat chemarea în judecată alături de pârâții inițiali și a Primarului G. S. O. personal, precum și a Statului R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, arătând că întrucât după formularea prezentei acțiuni în cauză a fost emisă Dispoziția nr._/23.01.2012 prin care le-au fost acordate măsurile reparatorii solicitate, solicită ca instanța să respingă ca rămas fără obiect primul capăt de cerere al acțiunii formulate, să dispună obligarea Statului R. prin Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor egale cu valoarea de piață a imobilului ce face obiectul notificării și să oblige M. București în solidar cu P. G. la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert, actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții.
Prin cel de-al doilea capăt de cerere reclamanții au solicitat, în subsidiar, în situația respingerii acestuia, obligarea Municipiului București prin P. G. să transmită imediat și direct către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor dosarul aferent notificării însoțit de hotărârea ce se va pronunța și să oblige S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor să înregistreze acest dosar.
La dosar a fost depusă, în copie, Dispoziția nr._/23.01.2012 emisă de P. G. în baza Legii nr. 10/2001.
Față de împrejurarea că în ședința publică de la 04.10.2012, reclamanții au arătat că nu mai insistă în soluționarea capătului al doilea din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și reținând că la data de 13.01.2012 a fost soluționată notificarea formulată în temeiul Legii nr.10/2001, Tribunalul a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, ca rămasă fără obiect; în temeiul dispozițiilor art.274 Cod de procedură civilă, pârâtul M. București reprezentat prin P. G., a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul prevăzut de art.301 Cod de procedură civilă, recurentul – pârât M. București, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, recurentul – pârât a susținut că sentința recurată nu este legală întrucât în mod greșit s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Astfel, a arătat recurentul – pârât că potrivit dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă, "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată." Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea cheltuielilor de judecată, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
În cazul onorariului de avocat nepotrivit de mare sancțiunea este reglementată de art.274 alin.3 Cod de procedură civilă și constă în dreptul suveran al instanței de judecată de a micșora onorariul, dacă este apreciat disproporționat de mare în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat; cheltuielile de judecată sunt o sumă de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câștigat procesul le-a făcut cu ocazia litigiului soluționat prin hotărâre judecătorească, fundamentul fiind culpa procesuală a părții care cade în pretenții.
A mai arătat recurentul-pârât că în hotărârea din 21.07.2005, pronunțată în cauza S. și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în ceea ce privește cheltuielile de judecată pentru cheltuielile pretinse în fața instanțelor naționale, repartizate pentru cheltuieli avocațiale achitate, diverse cheltuieli; cheltuielile de avocat achitate obținute prin rambursare au fost de 1.030 euro, deși s-au solicitat 2000 euro, iar în privința celorlalte nefiind prezentate decât parțial, Curtea a stabilit o sumă corespunzătoare.
Recurentul a făcut referire și la cauza P. vs România și a concluzionat că din jurisprudența CEDO se desprinde concluzia că se pot acorda cheltuieli de judecată numai în măsura în care s-a reținut necesitatea și caracterul rezonabil și au fost dovedite. Cu toate că Curtea a micșorat considerabil sumele solicitate ca fiind cheltuieli de judecată ocazionate la instanțele naționale interne.
Acesta a susținut că nu este etic, moral sau legal să fie obligat la plata unor sume nejustificate, din banii publici cu titlu de cheltuieli de judecată, având în vedere că prin emiterea dispoziției până la primul termen de judecată, recurentul - pârât și-a îndeplinit obligația, iar acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect, astfel că devin incidente dispozițiile art.275 Cod de procedură civilă.
Pentru aceste considerente, recurentul – pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, iar, pe fond, înlăturarea obligației de plată a cheltuielilor de judecată.
La data de 04.03.2013, intimatul – pârât S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor a depus note de ședință prin care a solicitat menținerea sentinței recurate.
Intimații – reclamanți Țancov N. și Țancov M. au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Au arătat intimații – reclamanți că prin sentința civilă recurată, instanța de fond a respins, ca rămas fără obiect, capătul principal de cerere, prin care au solicitat soluționarea pe fond a notificării nr. 568/2001, privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul - teren situat în București, sectorul 6, ., având în vedere că, anterior primului termen de judecată, P. G. al Municipiului București a emis dispoziția nr._/23.01.2012, prin care a soluționat notificarea formulată de intimații-reclamanți, astfel că acest capăt de cerere a rămas fără obiect.
Având în vedere că soluționarea notificării, pe cale administrativă, a intervenit pe parcursul soluționării cauzei la instanța de fond, în temeiul art.274 Cod de procedură civilă, în mod corect recurentul - pârât a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei, către intimații - reclamanți, cu titlu de onorariu avocat.
Au mai arătat intimații – reclamanți că este adevărat că după înregistrarea acțiunii, prin care au solicitat, în principal, soluționarea pe fond a notificării nr.568/2001, pârâtul M. București prin P. G. a soluționat notificarea, prin emiterea dispoziției nr._/23.01.2012, care nu a fost contestată, însă trebuie reținut faptul că pârâtul M. București a soluționat notificarea cu mare întârziere, cu mult peste termenul imperativ stabilit de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 și doar după formularea prezentei acțiuni.
Prin urmare, pârâtul M. București se află în culpă procesuală, deoarece prin refuzul de a soluționa notificarea nr. 568/2001, i-a obligat pe reclamanți să se adreseze instanței competente cu cerere de soluționare pe fond a acesteia, acțiune în care intimații-reclamanți au efectuat cheltuieli constând în onorariul avocatului care a redactat acțiunea și i-a reprezentat în fața instanței de fond.
Nu se poate aprecia că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 275 Cod de procedură civilă, care dispun că pârâtul care a recunoscut pretențiile reclamantului la primul termen de judecată, este exonerat de plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că pârâtul este de drept în întârziere, prin încălcarea termenului imperativ prevăzut de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Mai mult, pârâtul M. București a fost pus și formal în întârziere, prin transmiterea de către intimații - reclamanți a cererii de emitere a dispoziției nr._/23.01.2009, prin mandatarul . SA, prin care au solicitat soluționarea notificării nr. 568/2001, "arătând că dosarul administrativ aferent notificării este complet, fiind depuse toate înscrisurile cerute de art. 23 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Soluționarea notificării, prin emiterea dispoziției nr._/ 23.01.2012, după 3 ani de la data la care dosarul administrativ era complet și, mai mult, după ce reclamanții au formulat prezenta acțiune (înregistrată la instanța de fond la data de 20.07.2011), nu exonerează pe pârât de obligația plății cheltuielilor de judecată efectuate de aceștia în dosarul de fond, pârâtul fiind în culpă procesuală, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 274 Cod de procedură civilă.
În concluzie, intimații – reclamanți au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar conform dispozițiilor art.14 din Ordinul nr.760/C din 22 aprilie 1999, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.146/1997 și art. 1 alin.2 din O.G. nr.32/1995.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor și apărărilor formulate, formulate, înscrisurile de la dosar și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține că recursul nu este fondat și urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:
Suportarea cheltuielilor de judecată se face de partea care a căzut în pretenții, la cererea părții care a câștigat procesul, fundamentul acordării acestor cheltuieli fiind culpa procesuală.
Este adevărat că art. 275 Cod proc. civ., prevede că pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care pârâtul a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
În speță, recurentul - pârâtul a emis Dispoziția nr._/23.01.2012, anterior primului termen de judecată, care a fost stabilit la 12.04.2012, însă după introducerea cererii de chemare în judecată (20.07.2011); în plus, acesta era de drept în întârziere de vreme ce termenul prevăzut de art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001 a fost cu mult depășit iar intimații-reclamanți au completat, încă din anul 2009, dosarul administrativ cu înscrisurile pe baza cărora a fost soluționată notificarea și au învederat recurentului că socotesc documentația completă.
Prin urmare, recurentul nu se poate prevala de beneficiul dispozițiilor art. 275 Cod proc.civ., deoarece se afla în întârziere în executarea unei obligații legale și i-a determinat prin această conduită pe intimații-reclamanți să efectueze cheltuieli pentru redactarea cererii de chemare în judecată și asistență juridică.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță, respectiv 400 lei, Curtea apreciază că acesta este rezonabil, având în vedere obiectul cauzei și munca depusă de avocat.
De asemenea, Curtea reține că s-a făcut dovada că aceste cheltuieli au fost necesare și au fost efectuate în mod real, astfel că și din acest punct de vedere sunt îndeplinite condițiile care rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, invocată de recurent.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât M. BUCUREȘTI, reprezentat prin P. G., împotriva sentinței civile nr.1651 din 04.10.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți ȚANCOV N. și ȚANCOV M. și cu intimații-pârâți S. R., reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, P. G., S. O. și S. R., reprezentat prin COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. V. L. D. S.-G. P.
Red.S.G.P
Tehdact.R.L./S.G.P. 2 ex./22.05.2013 GREFIER
TB-S.3 – M.P.
E. C.
| ← Cereri. Decizia nr. 673/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Evacuare. Decizia nr. 452/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
