Evacuare. Decizia nr. 601/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 601/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 16917/299/2010

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 601 R

Ședința publică de la 20.03.2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE:- M. A.

JUDECĂTOR:- D. Y.

JUDECĂTOR:- C. M. S.

GREFIER:- F. J.

----------------

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă R. A. – ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI ȘI PROTOCOLULUI DE STAT împotriva Deciziei civile nr. 230 A/24.02.2012 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă FUNDAȚIA R. M., având ca obiect, evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta-reclamantă R.E. – A.P.P.S. prin consilier juridic C. M., cu delegație de reprezentare la fila 25 dosar și intimata-pârâtă Fundația R. M. prin apărător, avocat A. P., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 15 dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul recurentei-reclamante R.A. – A.P.P.S. depune la dosar înscrisurile solicitate de instanță la termenul anterior, a căror copie se comunică și părții adverse.

Părțile prezente declară că nu mai au cereri noi de formulat și nici probe de administrat, motiv pentru care Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.

Recurenta-reclamantă R. A. – ADMINISTRAȚIA PATRIMONIULUI ȘI PROTOCOLULUI DE STAT prin consilier juridic menționează că își menține concluziile puse la termenul anterior.

Intimata-pârâtă FUNDAȚIA R. M. prin apărător, își menține concluziile puse prin întâmpinarea depusă la dosar.

Cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._, reclamanta RA – APPS, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Fundația „R. M.”, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea pârâtei din spațiul deținut în București, .. 20, ., 212, 213, 214 (19, 20+32, 21, conform cadastru).

Prin sentința civilă nr._/06.12.2010, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de reclamanta RA – APPS, împotriva pârâtei Fundația „R. M.”, ca existând autoritate de lucru judecat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, întrucât în cauză au fost invocate mai multe excepții procesuale, instanța a stabilit ordinea de soluționare a acestora ținând cont de criteriul conform căruia se va rezolva excepția procesuală care, în caz de admitere, face inutilă analiza celeilalte, după cum urmează: excepția autorității de lucru judecat, ulterior excepția lipsei calității de reprezentant a pârâtei Fundația „R. M.”.

Referitor la excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă s-a reținut că, potrivit art. 1201 Cod civil, există autoritate de lucru judecat atunci când între cauza dedusă judecății și o altă cauză, soluționată anterior, prin care s-a tranșat în fond litigiul, există identitate de părți, obiect și cauză.

Autoritatea de lucru judecat a fost invocată în cauză prin raportare la sentința civilă nr. 1280 din 23.01.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosar nr._/2005, definitivă prin decizia civilă nr. 1516 din 03.11.2006 pronunțată de Tribunalul București în dosar nr._/3/2006 și irevocabilă prin respingerea recursului la 01.11.2007 de către Curtea de Apel București. Aceste hotărâri au fost pronunțate în cauză având ca părți pe reclamanta RA – APPS și pe pârâta Fundația „R. M.” și drept obiect evacuarea din spațiul deținut în București, .. 20, sectorul 1.

Instanța de fond a reținut că există identitate de părți, în ambele litigii figurează aceleași părți, precum și identitate de obiect – evacuarea din spațiul aflat în București, .. 20, sectorul 1.

De asemenea, există identitatea de cauză, cauza constituind ansamblul împrejurărilor de fapt calificate juridic care au generat un anumit litigiu. Atât în procesul finalizat în dosarul nr._/3/2006, cât și în prezentul litigiu, s-a solicitat evacuarea pentru lipsa unui titlu locativ, ambele acțiuni având ca temei juridic dispozițiile Codului Civil.

Raportat la cele expuse, instanța a reținut că între prezenta cauză și cea soluționată irevocabil în dosarul nr._/3/2006, există identitate de părți, obiect și cauză, astfel încât, a admis excepția autorității de lucru judecat invocată.

Având în vedere soluționarea excepției autorității de lucru judecat invocată de pârâta Fundația „R. M.”, instanța nu a mai analizat excepția lipsei calității de reprezentant a pârâtei, întrucât, conform art. 161 Cod procedură civilă, se solicită acoperirea lipsurilor, iar din înscrisurile de la filele 18, 23, 29 reiese că apărările au fost însușite prin semnătură de către S. L., reprezentantul pârâtei Fundația „R. M.”.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta RA – APPS, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 15.02.2011, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, având în vedere faptul că prima instanța a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului.

Prin decizia civilă nr. 230 din 24.02.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă RA – APPS împotriva sentinței civile nr._ din 06.12.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Fundația „R. M.”.

Pentru a decide astfel, analizând sentința apelata prin prisma motivelor de apel formulate, tribunalul a constatat caracterul nefondat al apelului, pe care în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, l-a respins ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Contrar motivelor de apel invocate, tribunalul a constatat că prima instanță în mod corect a reținut în cauză îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1201 Cod civil, în sensul în care există autoritate de lucru judecat atunci când, între cauza dedusă judecății și o altă cauză, soluționată anterior, prin care s-a tranșat în fond litigiul, există identitate de părți, obiect și cauză.

Autoritatea de lucru judecat a fost invocată în cauză prin raportare la sentința civilă nr. 1280 din 23.01.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/2005, definitivă prin decizia civilă nr. 1516 din 03.11.2006 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/3/2006 și irevocabilă prin respingerea recursului la 01.11.2007 de către Curtea de Apel București. Aceste hotărâri au fost pronunțate în cauza având ca părți pe reclamanta RA-APPS și pe pârâta Fundația „R. M.” și, drept obiect, evacuarea din spațiul deținut în București, .. 20, sectorul 1.

Astfel, identitatea de părți este demonstrată întrucât în ambele litigii figurează aceleași părți, precum și identitatea de obiect – evacuarea din spațiul deținut în București, .. 20, sector 1.

De asemenea, tribunalul a reținut că există identitatea de cauză, cauza constituind ansamblul împrejurărilor de fapt calificate juridic care au generat un anumit litigiu. Atât în procesul finalizat în dosarul nr._/3/2006, cât și în prezentul litigiu, s-a solicitat evacuarea pentru lipsa unui titlu locativ, ambele acțiuni având ca temei juridic dispozițiile Codului Civil, apelanta invocând în sprijinul acțiunii sale dreptul de proprietate asupra imobilului și lipsa oricărui titlu locativ al pârâtei.

Împotriva deciziei tribunalului a declarat recurs reclamanta R. A. – Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat, care, în susținerea recursului, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, respectiv când hotărârea pronunțata este lipsită de temei legal ori a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a legii.

În fapt, prin decizia atacată instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamanta, împotriva sentinței civile nr._/06.12.2010 pronunțata de către Judecătoria Sectorului 1 București prin care s-a respins acțiunea ca existând autoritate de lucru judecat.

Atât instanța de fond cât și instanța de apel, arată recurenta-reclamantă, din punctul său de vedere au reținut, în mod eronat, că sunt îndeplinite condițiile art. 1201 cod civil privind existența identitarii de părți, obiect și cauză și învederează că nu sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții prevăzute de lege, în speță, referindu-se la condiția existenței identității obiectului.

Astfel, prima actiune respinsă de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/2005 prin sentința civilă nr. 1280 din 23.01.2006, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2006, a fost o acțiune prin care, în principal, s-a solicitat obligarea intimatei la plata datoriilor acumulate ca urmare a ocupării spațiului fără titlu, ulterior încetării raporturilor contractuale care au existat între părți, evacuarea fiind o consecință a acumulării de către intimată a datoriilor exorbitante, deci un capăt accesoriu celui principal, reglementată prin art. 1410 și urm. Cod civil, iar cea de-a doua acțiune, este o acțiune în revendicare, actiune reală, prin care reclamantul solicită instanței de judecată să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și, pe cale de consecință, să-l oblige pe intimat la restituirea posesiei bunului, fondată pe art. 480 Cod civil, ceea ce se poate observa din motivarea în fapt și în drept a acțiunii ce face obiectul dosarului nr._ .

Existența cauzei ca element distinct al puterii lucrului judecat a fost criticată datorită dificultății determinării ei și faptului că uneori se confundă cu obiectul cererii.

În aceste condiții, cauza presupune, în accepțiunea universală, ca judecătorul să analizeze pornind evident de la excepția invocată, circumstanțele de fapt invocate în vederea stabilirii dreptului subiectiv prin intermediul căruia se traduce din punct de vedere juridic pretenția dedusă judecații, altfel spus, elementele generatoare ale dreptului în chestiune, adică faptul juridic sau material care constituie temeiul juridic al dreptului cerut.

Or, pornind de la aceasta situație, este evident că în cauza de față nu poate fi reținută excepția puterii lucrului judecat.

Având în vedere spațiul pe care intimata-pârâta Fundația „R. M.” îl ocupă în mod abuziv, fără titlu, este un imobil proprietatea statului aflat în administrarea RA – APPS, conform HG nr. 60/2005 cu modificările și completările ulterioare, consideră recurenta-reclamantă că este motivată de dreptul său de folosință, ca atribut al proprietății, respectiv exercitarea stăpânirii efective asupra spațiului în materialitatea sa, direct și nemijlocit, prin putere proprie și interes propriu.

Recursul nu este fondat.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că prezenta cauză are ca obiect evacuarea pârâtei Fundația „R. M.” din spațiul deținut în imobilul situat în .. 20, . – 214, pentru lipsa titlului locativ.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, prin decizia civilă nr. 1516 din 03.11.2006 a Tribunalului București – Secția a V-a Civilă, s-a admis acțiunea formulată de către reclamanta RA APPS – Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar în contradictoriu cu pârâta Fundația R. M. și s-a dispus evacuarea acesteia din spațiul locativ situat în București, .. 20, sectorul 1, iar împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs care a fost soluționat irevocabil prin decizia civilă nr. 1830 din 01.11.2007 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă, prin care s-a admis recursul și s-a respins apelul ca nefondat, păstrându-se respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta RA APPS – Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar pronunțată prin sentința civilă nr. 1280 din 23.01.2005 a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Curtea constată că, în această cauză, raporturile juridice dintre părți au fost stabilite irevocabil, operând autoritatea de lucru judecat, fiind îndeplinite dispozițiile art. 1201 Cod civil, existând identitate de părți, obiect și cauză.

Sentința civilă nr. 1280 din 23.01.2006 a Judecătoriei Sectorului 1 București, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1830 din 01.11.2007 a Curții de Apel București – Secția a IV-a Civilă, fiind pronunțată între aceleași părți și cu aceleași calități ca cele din prezenta cauză și existând identitate de obiect, respectiv evacuarea din spațiul deținut în București, .. 20, sectorul 1, cât și de cauză, scopul cererii de chemare în judecată fiind acela de a fi evacuată intimata-pârâtă din acest spațiu.

Ambele acțiuni au avut ca temei dispozițiile art. 1079 și 1436 Cod civil, iar evacuarea s-a solicitat pentru lipsa titlului locativ.

Raportat la situația juridică existentă, Curtea constată că există autoritate de lucru judecat, existând identitate de părți, obiect și cauză, între prezenta cerere de chemare în judecată și cea asupra căreia s-a pronunțat Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr. 1280 din 23.01.2006.

Astfel, criticile formulate în recurs cu privire la reținerea eronată a autorității de lucru judecat, în sensul că nu există identitate de părți, obiect și cauză, între cele două acțiuni, sunt nefondate.

În consecință, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 213 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta-reclamantă R. A. – Administrația Patrimoniului și Protocolului de Stat împotriva deciziei civile nr. 230 A/24.02.2012 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Fundația „R. M.”.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M. A. D. Y. C. M. S.

GREFIER,

F. J.

Red. MA

Tehnored. PS 2 ex.

12.04.2013

Jud. apel: M.I. L.

D.I. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Decizia nr. 601/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI