Legea 10/2001. Decizia nr. 1752/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1752/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 13489/3/2012
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI –SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1752R
Ședința publică de la 12.09.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – S. T.
JUDECĂTOR – A. B. S.
JUDECĂTOR – C. B. T.
GREFIER - I. P.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă C. E. împotriva sentinței civile nr.687/27.03.2013, pronunțată de Tribunalul București –Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă C. E., prin avocat Toia P., cu împuternicire avocațială . nr._/2013, lipsind intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta-reclamantă C. E., prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii capătului de cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL să înainteze dosarul aferent notificării nr.4978/2001, împreună cu prezenta hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, potrivit art. 21 din Legea nr.165/2013, către Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor. Totodată învederează că nu mai este în vigoare dispozițiile art. 16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a III – a Civilă, sub nr._, reclamanta C. E. a chemat în judecată pe pârâtul M. BUCUREȘTI prin Primarul General, pentru ca, în contradictoriu cu acesta și pe baza probelor administrate, să se pronunțe o hotărâre prin care să se soluționeze pe fond notificarea nr. 4978/18.10.2001 privind imobilul situat în București, ., sector 6, format din teren in suprafața de 317 mp, în sensul de a dispune fie restituirea acestuia în natură, fie acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, să fie obligat M. București să transmită imediat și direct către CCSD dosarul nr._, aferent notificării nr. 4978/18.10.2001, însoțit de hotărârea judecătorească ce se va pronunța în prezenta cauză. Iar î subsidiar, în situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile disp. art. 16 alin 2 ind. 1 din Legea nr. 247/2005, obligarea Municipiului București să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că, prin notificarea nr. 4978/2001, transmisa prin intermediul executorului judecătoresc, a solicitat despăgubiri pentru terenul in suprafața de 317 mp situat in București, ., sector 6.
Imobilul mai sus menționat a fost achiziționat de antecesorii reclamantei, I. S. si I. N., prin tranzacția autentificata sub nr._/02.10.1940 de Tribunalul Ilfov, Secția a IX a notariat de la M. Nitescu si I. Nitescu, care, la rândul lor, dobândiseră prin cumpărare (conform contractului de vanzare-cumaparare autentificat sub nr._/03.05.1939 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat) de la E. Despotelis terenul in suprafața de 317 mp.
In tranzacția prin care antecesorii reclamantei au dobândit terenul in litigiu, I. S. apare ca fiind S. N., aspect lămurit prin declarația de notorietate autentificata sub nr. 812/28.03.2012 de BNP F. M. si Asociații, in care se menționează ca I. S. este una si aceeași cu S. I. N..
Începând cu anul 1952 (07.02.1952), antecesorii reclamantei au fost înregistrați pe rolul fiscal cu construcție si teren in suprafața de 317 mp.
Începând cu anul 1971, după decesul tatălui reclamantei, s-a făcut modificarea titularului de rol fiscal, in sensul ca a fost inregistrata reclamantei, împreuna cu mama sa, acestea fiind înscrise pana la momentul preluării de către stat.
Așa cum rezulta din adresa nr._/8013/25.05.2011 emisa de Serviciul cadastru - PMB, artera de circulație unde era situat imobilul, la momentul dobândirii, a purtat denumirea de .. 49, iar din 1948 a purtat denumirea de ..
Imobilul, format din teren in suprafața de 317 mp si construcție in suprafața de 99 mp, a trecut in proprietatea statului prin Decretul nr. 158/1979 (poziția 371/387) de la reclamantă si mama sa, I. S..
Pentru imobil au fost achitate despăgubiri in cuantum de 23.120 lei, din care suma de 793 lei pentru teren, asa cum rezulta din adresa nr. 2436/2001 emisa de .>
La data de 25.10.1987, a decedat mama reclamantei I. S., de pe urma căreia a rămas, in calitate de unica moștenitoare, reclamanta, așa incat, la acest moment, este unica persoana indreptatita la masuri reparatorii pentru imobilul in litigiu.
Întrucât terenul revendicat aparține unei scoli de stat, se apreciază ca imobilul nu poate fi restituit in natura si se impune acordarea de masuri reparatorii, asa cum rezulta din planurile cadastrale anexate prezentei cereri.
În conformitate cu dispozițiile Legii 10/2001, la data de 04.01.2012 reclamanta a depus la dosar toate documentele doveditoare în sensul legii, în original sau, după care, în copie legalizată, prin care a făcut dovada: calității de proprietar al imobilului la momentul preluării abuzive, preluarea abuzivă, continuitatea dreptului de proprietate până la momentul preluării abuzive, situația juridică a imobilului, situația juridică a despăgubirilor, declarând că nu mai are alte acte de depus, și pe cale de consecință, a solicitat expres pârâtului emiterea Dispoziției în sensul art. 25 alin. l din Legea nr. 10/2001.
Pârâtul M. București a refuzat să respecte termenul imperativ de 60 de zile de la data solicitării emiterii dispoziției prevăzut de art. 25 alin 1 și 26 din Legea 10 /2001 și a pct. 25 din H.G. 250/2007 și nu a emis dispoziția în termenul de 60 de zile de la data depunerii adresei reclamantei de solicitare, respectiv până la data de 06.03.2012, acest termen nefiind prorogat de solicitarea acestuia de a mai depune altă probă, ceea ce reprezintă o confirmare a faptului că dosarul este complet, iar nesoluționarea nejustificată.
M. București prin reprezentantul său încalcă reclamantei și dreptul la un proces echitabil privind soluționarea în termen rezonabil a notificării, principiu consacrat prin art. 6, paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale la care România a devenit parte.
. caz, lipsa oricărui răspuns din partea Municipiului București echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că „nici o dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art.21 alin(2), că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime. În acest context, se impune ca instanța de judecată să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 alin 1 Cod proc.civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri, pronunțând o hotărâre care să țină loc de dispoziție" și nu doar să oblige pârâtul la emiterea dispoziției, în acest ultim caz fiind obligați să ne reîntoarcem în faza aceleiași proceduri care ne-a trimis în fața instanței judecătorești.
In privința capătului doi de cerere reclamanta susține că obligația de transmitere a dosarului este prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. 1, 2, 21 și 22 cap. V, titlul VII din Legea 247/2005.
Din formularea respectivelor norme rezultă că dispozițiile autorităților publice locale „se centralizează la nivelul Prefecturilor", acest lucru implicând obligația respectivelor autorități de a transmite respectivele dispoziții, însoțite de actele doveditoare, către Prefectură. In absența unui termen care să fie prevăzut de legea specială, se aplică termenul general de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Impunerea parcurgerii unei proceduri prevăzută exclusiv pentru actele autorităților publice, nu și pentru hotărârile pronunțate de instanțele de judecată, nu este în sensul art. l din Protocolul 1 al Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și nu respectă nici principiile trasate de Curtea de la Strasbourg care ne solicită să găsim soluții pentru o rezolvare rapidă. Omisiunea statului de a crea proceduri administrative clare și eficiente cu privire la soluționarea notificărilor este culpa exclusivă a acestuia, instanțele de judecată având plenitudinea de competență de a înlătura de la aplicare acele norme care ar conduce la prelungirea procedurilor administrative dincolo de limitele unui termen rezonabil sau care ar produce încălcări ale ordinii și securității juridice.
In subsidiar, în măsura în care se consideră că cererea principală nu poate fi primită, având în vedere aceleași argumente de mai sus privind imposibilitatea efectuării controlului de legalitate de către Instituția Prefectului, reclamanta solicită să se dispună transmiterea către Instituția Prefectului numai în vederea centralizării dosarelor înainte de a fi transmise CCSD.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii 10/2001, Decizia XX a ÎCCJ, art. 1 din Primul Protocol Adițional CEDO, art. 25, art.6 din CEDO, art. 16 cap.V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, și celelalte acte normative menționate în cuprinsul cererii.
La termenul din 26.09.2012 reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare și completatoare prin care a solicitat obligarea pârâtului M. BUCUREȘTI la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din: a) prejudiciul efectiv reprezentat de lipsa de folosință a imobilului ce poate fi restituit în natură și/sau diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuia soluționată notificarea nr. 4978/18.10.2001, respectiv 06.03.2012, și valoarea de piață actuală care, de la momentul soluționării, pentru imobilul imposibil de restituit în natură; b) câștigul nerealizat reprezentând dobânda legală aplicată la suma menționată la pct.a) calculată de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii dosarului către CCSD.
Potrivit art. 10 și 11 din legea nr. 10/2001, valoarea de piață a imobilului raportat la care se stabilește cuantumul măsurilor reparatorii se face potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, astfel că prejudiciul reclamantei este reprezentat, pe de o parte, de diferența între valoarea la care imobilul ar fi fost evaluat la data la care ar fi trebuit soluționată notificarea și data prezentei acțiuni (ca dată la care se soluționează notificarea), precum și de lipsa de folosință a acestei sume reprezentată de dobânda legală în cuantumul ce va fi determinat prin expertiză aplicată la diferența de mai sus, de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii dosarului administrativ la CCSD.
Prejudiciul este consecința directă a neîndeplinirii obligației de a soluționa notificarea, fapt ce a produs o întârziere, ce are ca efect imediat prelungirea termenului în care dreptul de creanță ar fi ajuns concret și efectiv prin transmiterea dispoziției și dosarului autorității administrative competente care va emite titlul de despăgubire cu întârzierea cauzată de unitatea deținătoare. Un prejudiciu este cert atunci când existenta lui este sigura, neîndoielnica si totodată, poate fi evaluat in prezent. Sunt certe toate prejudiciile actuale, dar si prejudiciile viitoare si sigure.
Prejudiciul ce poate fi reclamat în justiție reprezentat de dobânda legală aplicată la suma menționată la pct.a) al capătului 4 de cerere de la momentul soluționării prezentei cereri și până la momentul transmiterii dosarului către CCSD este limitat în timp de două repere: momentul când trebuia soluționată notificarea și momentul până la care CCSD va fi sesizată prin transmiterea dosarului împreună cu hotărârea care soluționează definitiv și irevocabil fondul notificării.
Acest interval de timp este determinabil, urmând a fi calculat de executorul judecătoresc pe zile, cu prilejul executării silite, conform dispozitivului hotărârii ce se va executa.
Tot la termenul din 26.09.2012 S.C. Real G. Invest S.A. a formulat cerere de intervenție în interes propriu și, în subsidiar, în interesul reclamantei.
În motivarea cererii de intervenție intervenienta a arătat că prevederile art. 3 și 4 din Legea 10/2001 indică în mod concret persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv, în speța de față persoana îndreptățită fiind C. E., reclamanta.
Calitatea de persoană îndreptățită se analizează în persoana celui care a formulat notificarea prevăzută de Legea 10/2001, iar dreptul recunoscut de lege în favoarea acestor persoane și valorificat prin transmiterea notificării poate fi însă transmis fie prin acte inter vivos, fie prin acte mortis cauza, ca orice alt drept.
După depunerea notificării și a actelor doveditoare de către persoanele îndreptățite, acestea devin creditoarele obligației de emitere a Dispoziției de acordare de măsuri reparatorii, creditorul având libertatea de a strămuta creanța sa, a dreptului sau acțiunii sale, prin remiterea titlului către o terță persoană, numită cesionar, în conformitate cu dispozițiile art. 1574 cod civil și ale art. 44 din Constituția României, de garantare a dreptului de proprietate.
In atare condiții, cesionarul poate încasa beneficiile acordate de lege cedentului său, în temeiul voinței exprese a cedentului și cesionarului, astfel că interesul intervenientei de a solicita admiterea cererii de chemare în judecată este strâns legat de cel al reclamantei, care a înțeles să transmită cota parte din drepturile sale, către societate.
In aceste condiții, de coparticipare procesuală activă cu reclamanta, intervenienta culege cota-parte din beneficiile persoanei îndreptățite acordate de legea specială de reparație.
Contractul de cesiune de drepturi a fost notificat pârâților din prezenta cauză, ca persoane cu atribuții în procesul de aplicare a Legii 10/2001, situație în care s-a solicitat admiterea cererii de intervenție.
La termenul din 21.11.2012 reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat că renunță la cererea completatoare depusă la termenul de la 26.09.2012.
Tot la termenul din 21.11.2012 tribunalul a respins, în principiu, atât cererea de intervenție în interes propriu cât și cea formulată în interesul reclamantei, reținând că, potrivit art. 26 alin. 3 și alin. 4 din Legea nr.10/2001, numai persoana îndreptățită la restituire ori măsuri reparatorii are facultatea de a declanșa procedura jurisdicțională, prin sesizarea instanței de judecată cu o acțiune împotriva actului prin care s-a soluționat cererea sa de restituire sau, după caz, împotriva refuzului nejustificat de a soluționa notificarea.
Tribunalul a constatat că, în speță, numai reclamanta poate legitima calitatea procesuală activă în a declanșa litigiul pendinte (care se caracterizează drept o acțiune îndreptată contra refuzului nejustificat al persoanei juridice deținătoare a imobilului de a soluționa notificarea), în calitate de persoană îndreptățită a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de această lege specială. Numai persoana care invocă și justifică un drept de proprietate asupra bunului, fie în calitate de proprietar, fie în calitate de moștenitor, poate contesta modul de soluționare sau refuzul de soluționare a notificării, ce are drept obiect cererea sa de restituire a unui bun preluat abuziv.
S.C. Real G. Invest S.A., chiar dacă are calitatea de cesionară de drepturi litigioase, nu-și justifică legitimarea procesuală activă de a interveni în proces față de imperativul art. 3, art. 4 și art. 26 alin. 3 și alin. 4 din Legea nr. 10/2001, ea nefiind subiect în cadrul etapei necontencioase, administrative, inițiată prin remiterea notificării de către persoana ce se consideră îndreptățită și anume reclamanta.
Cu alte cuvinte, această societate nu se poate prevala de calitatea sa de succesoare în drepturi cu titlu particular, pentru a se substitui persoanei îndreptățite a acționa în temeiul Legii nr.10/2001.
De esența legii este restabilirea, prin restituire, tocmai a situației juridice si de protecție a drepturilor reale patrimoniale, existente înainte de actul abuziv al preluării. Acest scop al legii nu poate fi eludat, prin substituirea unor terțe persoane în sfera calității de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de lege, prin diferite construcții juridice speculative.
Legile cu caracter reparator nu au conținut comercial și nu dau expresie speculațiilor de pe piața imobiliară, scopul acestor legi fiind doar acela de restabilire a unei situații istorico - juridice înfrânte printr-o conduită abuzivă a fostului stat socialist și de reparare a prejudiciului cauzat doar în patrimoniul persoanelor ce au suferit intervenția brutală a autorității. Tocmai de aceea au fost constituite, prin legile speciale, și o . interdicții temporare cu privire la drepturile reale constituite.
Ca atare, nu sunt de domeniul Legii nr. 10/2001 acele construcții juridice încheiate între persoana îndreptățită și terțe persoane, care nu au nici un fel de legătură cu imobilul naționalizat în ideea substituirii terțelor persoane, titularului dreptului prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Persoana îndreptățită poate da mandat de reprezentare unei alte persoane, dar nu poate substitui în dreptul său subiectiv, conferit de legea specială, dreptul unei terțe persoane, în patrimoniul căreia să se localizeze în final caracterul reparator al legii.
Aceasta este o ficțiune juridică care nu ține de domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001.
În consecință, tribunalul a constatat că nu se impune admiterea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu și nici în interesul reclamantei formulată de . SA.
Prin ..03.2013 Tribunalul Bucuresti a admis în parte cererea formulată de reclamanta C. E., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primarul General, a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantei decizie privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, ., sector 6, compus din teren în suprafață de 317 mp si a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la transmiterea dosarului aferent notificării către C.C.S.D. și, respectiv, către Prefectura Municipiului București .
S-a dispus de asemenea obligarea pârâtului la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, către reclamantă, fiind respinsa cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata onorariului de expert.
Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin notificarea formulată de reclamantă și înregistrată la P.M.B. sub nr. de dosar_/2001, s-au solicitat despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 317 mp situat în ., sector 6, București, menționându-se faptul că, pentru construcție, s-au primit despăgubiri.
În ceea ce privește calitatea reclamantei de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, tribunalul constată că, prin tranzacția autentificată sub nr._/02.10.1940 la Tribunalul Ilfov Secția IX - a Notariat, numiții N. I. S. și N. I. au dobândit proprietatea imobilului situat în . A. .. 49 fost 43, vânzători fiind N. M. și I. care, la rândul lor, cumpăraseră acest imobil de la numita Despotelis E. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/03.05.1939.
La data de 07.02.1952 numiții I. N. și S. au fost impuși cu imobilul situat în București, .. 53, raionul Lenin, compus din construcție și teren în suprafață totală de 317 mp, iar, la data de 08.07.1971, a fost modificat titularul de rol fiscal, fiind trecută și reclamanta, alături de mama sa, I. S., ca urmare a decesului numitului I. N., la data de 14.09.1969.
Imobilul din .. Cpt. Savopol nr. 49) nr. 53, sector 6, a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 158/1979 unde, în anexa la acest act normativ, la poziția nr. 371 figurează reclamanta și numita I. S. cu o suprafață de 330 mp teren și construcții în suprafață de 99,00 mp.
Din adresa nr. 2436/13.11.2001 emisă de . 44 dosar) rezultă că au fost plătite despăgubiri foștilor proprietari pentru construcțiile de pe teren și pentru terenul în suprafață de 317 mp.
La data de 25.10.1987 a decedat numita I. S., de pe urma căreia a rămas reclamanta, în calitate de unică moștenitoare.
Față de cele reținute mai sus, tribunalul apreciază că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Întrucât terenul pentru care s-a formulat notificare nu poate fi restituit în natură (aspect recunoscut de către reclamantă încă de la momentul formulării notificării), tribunalul urmează să admită în parte cererea și să oblige pârâtul să emită, în favoarea reclamantei, decizie privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, ., sector 6, compus din teren în suprafață de 317 m.p.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la transmiterea dosarului aferent notificării către C.C.S.D. și, respectiv, către Prefectura Municipiului București, tribunalul constată că, în această privință, există dispoziții exprese prevăzute de Legea nr. 247/2005, astfel că menționarea lor în dispozitiv ar fi superfluă.
Mai mult decât atât, tribunalul constată că reclamanta nu a înțeles să cheme în judecată și persoanele juridice, care ar avea obligații în sensul solicitat, astfel că nu se poate stabili vreo obligație în sarcina unei persoane, căreia nu-i este opozabilă hotărârea judecătorească.
În aceste condiții acest capăt de cerere va fi respins ca neîntemeiat.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., tribunalul îl va obliga pe pârât la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, către reclamantă.
În privința onorariului de expert, tribunalul constată că reclamanta a solicitat, prin notificare, doar despăgubiri bănești pentru terenul imposibil de restituit în natură și că, prin cererea de chemare în judecată, a recunoscut faptul că acest teren este imposibil a fi restituit în natură, situație în care expertiza efectuată la solicitarea expresă a apărătorului reclamantei nu se constituie într-o cheltuială care să incumbe pârâtului, acesta nefiind în culpă procesuală.
Pe cale de consecință, tribunalul va respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata onorariului de expert.
Impotriva acestei hotarari a declarat recurs parata C. E., criticand sentinta pronuntata pentru urmatoarele motive:
1. Recursul privește și capatul de cerere nr. 2, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului M. București prin Primarul General de a trimite dosarul aferent notificării direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar, în subsidiar în
situația în care se va aprecia că, față de soluționarea pe cale judecătorească a notificării, sunt totuși aplicabile disp. art. 16 alin 2 ind. 1 din Legea nr. 247/2005, s-a solicitat obligarea Municipiului București să transmită dosarul către Prefectura Municipiului București, în vederea centralizării și continuării procedurii administrative si se intemeiaza pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod proc. civ si ale art. 304 indice 1 cod proc. civ.
Asupra capătului de cerere prin care s-a solicitat înaintarea dosarului administrativ direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța de fond a respins acest capăt de cerere, cu motivarea că această obligație se va realiza în măsura epuizării prezentei proceduri .
Recurenta apreciaza ca neîntemeiată susținerea instanței de fond, care, fara a motiva respingerea acestui capăt de cerere a apreciat ca se impune a fi respins.
-Este adevărat că art. 16 alin. 2 indice 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat și completat prin OUG nr. 81/2007, stabilește circuitul dosarelor aferente dispozițiilor emise de primarii unităților administrative deținătoare ale imobilelor preluate abuziv, care nu pot să fie restituite în natură, în sensul că după trecerea termenului de contestație stabilit de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, dispozițiile / deciziile împreună cu dosarul aferent se înaintează Instituției Prefectului, în vederea realizării controlului de legalitate, cît și faptul că prefectul, după ce verifică din punct de vedere legal dispozițiile, emite un ordin cu propuneri de acordare de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv, pe care îl înaintează pe bază de proces- verbal către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea evaluării imobilelor și emiterii titlului de despăgubiri.
- In speța prezentă însă, controlul de legalitate cu privire la calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul preluat abuziv, cît și la dreptul de proprietate asupra imobilului și faptul că acesta nu poate să fie restituit în natură, s-a realizat de instanța judecătorească competentă, în urma acestui control de legalitate stabilindu-se că reclamanta persoană fizică are calitatea de persoana îndreptățite la măsuri reparatorii, astfel că nu se impune ca Prefectul Municipiului București să efectueze un asemenea control de legalitate.
Oricum, instanța de judecată are plenitudine de competentă în ceea ce privește controlul de legalitate asupra tuturor măsurilor dispuse atît de Primarul General al Municipiului București, cît și de Prefectul Municipiului București, astfel că un nou control de legalitate din partea Instituției Prefectului ar fi excesiv și ar prelungi în mod inutil termenul final de soluționare a notificării noastre, constînd în derularea procedurii de stabilire a cuantumului despăgubirilor și emiterea titlului de despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Dispozițiile art. 16 alin. 2/1 din Titlul VII al Legii 247/2005 sunt aplicabile doar dosarelor aferente notificărilor soluționate pe cale administrativă de primarii localităților unde sunt situate imobilele preluate abuziv, situații în care dispozițiile emise de primar, împreună cu întreaga documentație aferentă, se înaintează prefectului, pentru a se realiza controlul de legalitate al măsurilor stabilite de primar și doar în subsidiar pentru a se centraliza dosarele pe județe.
Măsura înaintării centralizate a dosarelor de către Instituția Prefectului, către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor s-a dispus, prin lege, pentru a se degreva Comisia Centrală de obligația de a efectua controlul de legalitate al măsurilor dispuse de primari, prin dispozițiile emise.
Or, în speța prezentă, atîta timp cît notificarea nu a fost soluționată de primar, iar instanța judecătorească sesizată cu soluționarea pe fond a notificării, a analizat dosarul sub toate aspectele, nu se mai impune ca acest dosar să fie înaintat prefectului, pentru ca acesta să realizeze o activitatea pur formală, constînd în înaintarea dosarului la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Măsura invocată de prima instanță ar fi excesivă și ar conduce la prelungirea inutilă a termenului de soluționare definitivă a notificării, prin emiterea titlului de despăgubiri de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu încălcarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la soluționarea cererilor adresate autorităților statului, într-un termen rezonabil.
Pârâtul M. București prin Primarul General va fi obligat sa puna in executare hotarirea instantei, prin care s-a solutionat pe fond notificarea si s-a stabilit dreptul reclamanților de a beneficia de masurile reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de stat, fara a mai adopta alte masuri suplimentare, care sa poata eventual sa faca obiectul controlului de legalitate din partea prefectului.
2. Recurenta reclamanta critică sentința pronunțată și sub aspectul respingerii cheltuielilor de judecată cu privire la onorariul de expert, apreciind astfel că au fost încălcate dispozițiile art. 274 Cod proc. civ.
Instanța de fond a respins obligarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu proba cu expertiză, apreciind că expertiza efectuată a fost încuviințată la solicitarea apărătorului reclamantei și nu ar fi o cheltuială care să incumbe pârâtului, acesta nefiind în culpa procesuală.
Instanța ar trebui să aibă în vedere și circumstanțele cauzei, în sensul că dosarul de notificare, a fost completat cu mult timp înaintea cererii de chemare în judecată, timp în care pârâta, nu a dat curs solicitării reclamantului, refuzând să-i emită dispoziție cu acordare de măsuri reparatorii.
Expertiza în specialitatea topografie a fost propus de reclamantă și încuviințat de instanța de judecată la termenul din data de 21.11.2012, pentru a dovedi imposibilitatea restituirii în natură și întinderea terenului pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii, aceasta și raportat la faptul că pârâtul nu a întocmit la dosarul administrativ nota de reconstituire necesare pentru dovedirea acestor aspecte.
Mai mult, în situația în care instanța era lămurită asupra probelor existente la dosar avea posibilitatea de a respinge proba solicitată ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Solicitarea probelor este la latitudinea părților, însă instanța le poate cenzura în cazul în care apreciază că nu conduc la soluționarea pricinii (art. 167 C.pr.civ.).
De asemenea, conform dispozițiilor art. 201 C.pr. civ., expertiza se dispune de către instanță când aceasta consideră necesar să cunoască părerea unor specialiști.
În condițiile în care instanța a admis primul capăt de cerere cu privire la soluționarea pe fond a notificării, capăt de cerere în dovedirea căruia a fost încuviințată proba cu expertiză în specialitatea topografie, devin aplicabile dispozițiile art. 274 alin. 2 din C.pr.civ. care prevăd că:" judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata expertților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut."
In urma analizei actelor si lucrarilor dosarului, a sentintei recurate, prin prisma si a motivelor de recurs invocate, raportat la dispozitiile art. 274 C.pr.civila, Curtea retine urmatoarele:
Cat priveste criticile aduse modului de solutionare a capatului 2 de cerere, avand ca obiect obligarea Municipiului Bucuresti sa transmita dosarul aferent notificarii catre CCSD, iar in subsidiar obligarea paratei sa transmita direct catre Prefectura Municipiului Bucuresti acest dosar, Curtea retine ca acestea sunt nefondate, avand in vedere ca procedura de acordare a masurilor reparatorii a fost modificata, conform dispozitiilor Lg. 165/ 2013, care isi gasesc aplicabilitatea si in cazul litigiilor in curs de solutionare, astfel cum se mentioneaza in cuprinsul prevederilor art. 4 ale acestui act normativ.
Astfel, conform dispozitiilor art. 16 din Lg. 165/2013, acordarea masurilor compensatorii este stabilita printr-o noua procedura, reglementata in cuprinsul dispozitiilor art. 21 din lege, fiind infiintate noi institutii care au rolul de a finaliza procesul de restituire in natura sau in echivalent a imobilelor preluate in mod abuziv .
Dispozitiile art. 34 din Lg. 165/2013 privind solutionarea notificarilor de catre CCSD nu isi gasesc aplicabilitatea in cauza, avand in vedere ca dosarul aferent notificarii formulata de reclamanta in cauza nu a fost inregistrat la aceasta institutie, astfel incat calea administrativa de solutionare a acestei cereri este cea reglementata de noul act normativ .
Curtea apreciza ca fiind fondate criticile formulate de catre recurenta reclamanta cat priveste respingerea capatului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata, retinandu-se in acest sens ca parata in cauza are calitatea de parte cazuta in pretentii, aflandu-se totodata in culpa procesuala ,avand in vedere ca litigiul a fost generat tocmai de refuzul acesteia de solutionare a notificarii formulata de reclamant .
Expertiza topografica a fost incuviintata de instanta de judecata tocmai in scopul identificarii imobilului in cauza, apreciindu-se ca fiind o proba concludenta si utila in raport de obiectul cererii .
Prin urmare, cata vreme instanta a admis primul capat de cerere in dovedirea caruia a fost incuviintata aceasta proba, iar parata se afla in culpa procesuala, Curtea apreciaza ca se impunea obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu, inclusiv cele efectuate cu privire la raportul de expertiza dispus .
Pentru aceste considerente, Curtea, in temeiul disp. Art. 312 C.pr.civila ,raportat la disp. Art.304 pct. 9 C.pr.civila urmeaza sa admita recursul declarat, sa modifice in parte sentinta recurata in sensul admiterii capatului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata in suma de 1000 lei, reprezentand onorariu de expert .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă C. E. împotriva sentinței civile nr.687/27.03.2013, pronunțată de Tribunalul București –Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că: admite capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei, reprezentând onorariu de expert.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. T. A. B. S. C. B. T.
GREFIER
I. P.
Red.
Tehnored.
2ex/……..
Tribunalul București –Secția a III-a Civilă
Judecător: C. P.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 985/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1810/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
