Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 749/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 749/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 55931/299/2010

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR.749R

Ședința publică de la 5 aprilie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - A. P.

JUDECĂTOR - A. V.

JUDECĂTOR - R. P.

GREFIER - G.-M. V.

***********

Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul M. București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr.965A/23.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, având ca obiect „plângere împotriva încheierii de carte funciară”.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 22 martie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 29 martie 2013 și apoi la 5 aprilie 2013.

CURTEA

Prin decizia civilă nr. 965 A/23.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V- a Civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul M. București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 4674/10.03.2011 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Sectorului 1 București.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de apel invocate, tribunalul reține caracterul neîntemeiat al cererii de apel pentru următoarele considerente:

Prin sentinta civila apelata prima instanta a retinut corect ca prezentul dosar are ca obiect plangere impotriva incheierii nr._/10.06.2010 prin care s-a respins cererea de notare a litigiului, avand ca obiect actiune in revendicare, precum si asupra incheierii nr._/21.10.2010 prin care a fost respinsa cererea de reexaminare, acest aspect rezultand si din criticile aduse hotararii apelate.

Motivele de apel formulate de petenta vizeaza nestabilirea corecta a cadrului procesual, in sensul ca in cauza nu a figurat ca parte si . SRL, precum si a faptului ca registratorul nu a manifestat rol activ in ceea ce priveste identificarea imobilului, avand in vedere notorietatea litigiilor ce poarta asupra acestui imobil.

  1. In ceea ce priveste stabilirea cadrului procesual, Tribunalul retine ca rolul activ al judecatorului in procesul civil nu poate fi analizat facandu-se abstractie de principiul disponibilitatii. De la acest principiu specific procedurii civile nu se poate deroga, pe temeiul rolului activ al judecatorului, fara sa existe o dispozitie legala expresa. Reclamantul este cel care fizeaza limitele in care va avea loc judecata, atat din punct de vedere al obiectului cat si a persoanelor intre care se stabilesc raporturi juridice procesuale.

In speta de fata, petenta nu a inteles sa formuleze plangerea si in contradictoriu cu . SRL, neintelegand sa formuleze nici o precizare a cadrului procesual pe parcursul solutionarii de catre instanta de fond. A contesta direct in calea de atac, lipsa de rol activ in ceea ce priveste citarea societatii mentionate denota o necunoastere a dispozitiilor legale si o invocare a propriei culpe in ceea ce priveste obligatiile procesuale.

Pe de alta parte, in ceea ce priveste prezentul litigiu, respectiv refuz de notare in CF a unui litigiu, Tribunalul retine ca, fata de caracterul dispozitiv al normei, apelanta petenta nu poate invoca necitarea . SRL in prezenta cauza, avand in vedere ca vatamarea se prezuma in favoarea partii nelegal citata. Chiar daca nelegala citare decurge din stabilirea incorecta a cadrului procesual, potrivit sustinerilor apelantei, tot nu poate constitui motiv de reformare a solutiei instantei de fond, cu atat mai mult cu cat apelanta nu a facut dovada suportarii unei vatamari.

2. Raportat la fondul litigiului, Tribunalul retine ca încheierile de carte funciara atacate de apelanta petenta cu plangere au fost date cu respectarea si aplicarea corecta a dispozitiilor legale incidente în speta, instanta procedand la verificarea corecta a situatiei, prin raportare la înscrisurile depuse in probatiune.

Conform art. 21 din Legea 7/1996, art. 42, 59 si 93 din Ordinul Ministrului Justitiei nr. 633/2006 notarea pentru informare a litigiului cu privire la drepturile ce fac obiectul înscrierii în cartea funciara, se va putea face fie la cererea partii interesate, fie din oficiu de catre instanta sesizata.

Prin urmare, din analiza acestor prevederi incidente in cauza, reiese ca notarea litigiilor în cartile funciare:

- are un caracter provizoriu, având drept efect opozabilitatea fata de terti;

- are un caracter de informare a tertelor persoane cu privire la situatia juridica deja existenta, ea neputând da nastere unui drept nou de proprietate;

- are un caracter facultativ, fiind lasata la aprecierea celui interesat, notarea având o functie de evidenta juridica si de publicitate, adica de informare a tertilor în legatura cu acel act sau fapte juridice privitoare la imobilele înscrise în cartea funciara;

- presupune ca imobilul asupra caruia urmeaza a se face notarea sa fie evidentiat în prealabil în cartea funciara.

Din reglementarea relevanta in cauza, rezulta ca notarea reprezinta o înscriere subsecventa în cartile funciare, fiind o categorie aparte de intabulare si înscriere provizorie.

Prin definitie, notarea este înscrierea de carte funciara prin care se aduce la cunostinta tertilor anumite fapte sau raporturi juridice, care poarta asupra drepturilor personale, a actelor si faptelor juridice referitoare la starea si capacitatea persoanelor, actiunilor si cailor de atac în justitie, precum si a masurilor de indisponibilizare în legatura cu imobilele din cartea funciara.

Cu alte cuvinte, este necesar a sublinia ca notarea unor astfel de fapte si drepturi personale nu constituie o limitare a exercitiului dreptului înscris în cartea funciara, ci urmareste realizarea elementului de publicitate imobiliara, de esenta legii privind cadastru si publicitatea imobiliara.

Cu privire la asertiunea in sensul ca ”nu se identifica imobilul asupra caruia poarta litigiul si nici o copie de pe actiune pentru a individualiza imobilul”, Tribunalul o apreciaza ca fondata.

Astfel, potrivit art. 20 si 48 din Legea 7/1996 privind Regimul general al cadastrului si publicitatii imobiliare, procedura in materie de carte funciara este necontencioasa, registratorul solutionand cererile pe baza actului prin care s-a constituit ori s-a transmis in mod valabil din punct de vedere al formei cerute. În cadrul acestei cercetari este examinat înscrisul atasat cererii si pe al carui temei se solicita efectuarea operatiunii, in raport de dispozitiile art. 93, alin.1 din Ordinul 633/2006, respectiv copia actiunii avand ștampila si numarul de inregistrare al instantei sau certificatul de grefa care identifica obiectul procesului, partile si imobilul.

Cercetarea întreprinsa de registrator are în vedere limitele conditiilor de forma ale cererii, acesta nefiind în masura sa procedeze la efectuarea notarii doar pe baza notorietatii exprimate de petenta cu privire la litigiile purtate asupra imobilului.

Cum cererea de notare a litigiului nu era insotita de documentele corespunzatoare, care sa contina o identificare a imobilului, in mod legal s-a procedat la respingerea acesteia.

Pe de alta parte, Tribunalul retine lipsa de rol activ a apelantei petente in ceea ce priveste suplinirea acestor lipsuri, in fata instantei. Sub acest aspect, art. 55 alin. 3 din Regulament permite completarea dosarului cererii cu actele necesare prin anexarea documentelor justificative la cererea initiala.

Pentru considerentele expuse anterior, Tribunalul, in temeiul art. 296 C. urmeaza a respinge apelul ca nefondat.

Petentul M. București prin Primarul General a declarat recurs împotriva deciziei civile amintite solicitând în temeiul art. 304 pct. 5 și 9 C.pr.civ. admiterea acestuia, casarea deciziei civile recurate, desființarea sentinței civile de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond deoarece litigiul ar fi trebuit să se judece în contradictoriu cu titularul tabular al dreptului de proprietate.

Plângerea formulată de către petentă în fața instanței de judecată are un caracter contencios și urmează a se judeca în contradictoriu cu titularul tabular al dreptului de proprietate.

În ipoteza în care reclamantul nu indica titularul tabular al dreptului de proprietate, din oficiu, instanța de judecată, conform rolului său activ, trebuia să dispună introducerea în cauză a acestuia.

În cazul de față nu este vorba despre principiul disponibilității întrucât nu este lăsată la latitudinea reclamantului fixarea cadrului procesual pasiv, calitatea de pârât decurgând de drept din lege.

Instanța de judecată avea obligația să pună în discuția părților acest aspect și nu să procedeze la soluționarea pe fond a cauzei, iar în ipoteza în care reclamantul nu a indicat pârâtul, cauza trebuia suspendată în temeiul art. 1551 C.pr.civ., soluție avantajoasă și pentru reclamant față de aceea de respingere pe fond a acțiunii.

În susținerea cererii recurentului, de notare în Cartea Funciară a litigiului, s-a depus certificat de grefă privind existența litigiului relativ la imobilul înscris în Cartea Funciară, astfel că se impune soluționarea cererii în contradictoriu cu titularul tabular al dreptului de proprietate.

În faza recursului nu s-au administrat probe noi, potrivit art. 305 C.pr.civ..

Criticile sunt nefondate.

Ceea ce s-a dedus judecății prin acțiune a fost plângerea formulată de către M. București, prin Primarul General, împotriva încheierii nr._/10.06.2010 prin care s-a respins cererea de notare a litigiului având ca obiect acțiune în revendicare, cât și asupra încheierii nr._/21.10.2010 prin care a fost respinsă cererea de reexaminare, încheieri pronunțate de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Potrivit certificatului de grefă anexat la dosar, există litigiu între reclamant M. București, prin Primarul General și . SRL, cu termen la data de 12.11.2010, având ca obiect revendicare imobiliară – grănițuire, fără a exista însă, o referire oficială cu privire la imobilul în legătură cu care s-a promovat acțiunea în revendicare.

În mod justificat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară a refuzat notarea litigiului invocat cu privire la imobilul situat în București, .. 11-15, sectorul 1, în absența mențiunii oficiale cu privire la imobilul asupra căruia poartă litigiul.

Tribunalul, în apel, a dat justificat eficiență dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 7/1996 și respectiv, art. 42, 59 și 93, din Ordinul Ministrului Justiției nr. 633/2006 privind notarea pentru informare a litigiului cu privire la drepturile ce fac obiectul înscrierii în Cartea Funciară, din care rezultă că notarea unor fapte și drepturi personale urmărește realizarea publicității imobiliare, cererea de notare a litigiului urmând a fi examinată de către registratorul oficiului de cadastru doar în limita condițiilor formale ale cererii, cu atât mai mult cu cât, prin art. 55 alin. 3 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 7/1996 se dispune în sensul completării dosarului inițial ulterior cu acte necesare în susținerea cererii de notare în Cartea Funciară.

Ca atare, critica recursului urmează a fi respinsă ca nefondată, întrucât indicarea proprietarului tabular al imobilului în litigii de natura celui dedus judecății nu reprezintă o cerință imperativă reglementată prin Legea nr. 7/1996, privind regimul general al cadastrului și publicității imobiliare.

În temeiul art. 304 pct. 5 și 9 C.pr.civ., cu referire la art. 312 alin. 1 C.pr.civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul M. București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 965A/23.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.04.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A. P. A. V. R. P.

GREFIER,

G.-M. V.

Red. .. MȘ/PS 2 ex.

22.05.2013

Jud. apel: G. M.

P. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 749/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI