Legea 10/2001. Decizia nr. 1810/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1810/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 73745/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1810R
Ședința publică de la 28 octombrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - A. C. B.
JUDECĂTOR - C. M. S.
JUDECĂTOR - I. P.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții pârâți M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr. 2058/19.11.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți S. F., S. P., S. STELUȚA, V. A., V. D., V. V. G., . SA și intimatul pârât P. G., având ca obiect: Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul pârât M. București prin P. G. și intimatul pârât P. G. reprezentați de consilier juridic M. E. L. cu delegație la dosar, lipsind recurentul pârât S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor și intimații reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recurenta pârâtă S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor a depus la dosar note de ședință, prin serviciul registratură, la data de 28.10.2013.
Reprezentanta recurentului pârât arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentului pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris.
Cu privire la recursul declarat de S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor arată că lasă la aprecierea instanței.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă la data de 23.11.2011, sub nr._, reclamanții S. F., S. P., S. STELUȚA, V. A., V. D., V. V. G. și S.C. R. G. INVEST S.A. au chemat în judecată pe pârâții M. BUCUREȘTI PRIN P. G. și S. R. PRIN COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR (CCSD), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se soluționeze pe fond notificările înregistrate la Primăria Municipiului București sub nr. 519/ /14.02.2002, nr. 520/14.02.2002 și nr. 521/14.02.2002 privind apartamentele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 din imobilul situat în București, .. 42, sector 1, în sensul constatării calității reclamanților de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii prin echivalent, stabilite potrivit valorii de piață de la momentul soluționării, precum și imposibilitatea restituirii în natură; să fie obligat pârâtul M. București în solidar cu P. să transmită imediat și direct către CCSD, dosarul aferent notificărilor și hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză; să fie obligat pârâtul S. R. prin CCSD, să înregistreze dosarul transmis de M. București; să fie obligat pârâtul M. BUCUREȘTI în solidar cu P. G. la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciului cert actual creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea prin emiterea unei dispoziții, despăgubire care se va determina prin expertiză tehnică și care se compune din prejudiciul efectiv, reprezentat de diferența între valoarea de piață a imobilului la data la care trebuiau soluționate notificările, respectiv 02.08.2010 și valoarea de piață actuală la momentul soluționării pentru imobilele imposibil de restituit în natură; câștigul nerealizat, reprezentând dobânda legală, calculată de la momentul soluționării cererii și până la momentul transmiterii dosarului către CCSD; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, s-a arătat că, prin notificările nr. 519/14.02.2002, nr. 520/14.02.2002 și nr. 521/14.02.2002, înregistrate la Primăria Municipiului București, ce fac obiectul dosarelor nr._, nr._ și nr._, reclamanții au solicitat retrocedarea în natură sau măsuri reparatorii pentru imobilul situat în București, .. 42, sector 1, compus din 3 apartamente și terenul aferent, preluat în mod abuziv, solicitând totodată conexarea celor 3 dosare înregistrate la Primăria Municipiului București.
S-a mai arătat că imobilul compus din teren în suprafață de 800 mp și construcție, situat în București, . nr. 42 (fost Sculpturii nr. 5), sector 1 a fost dobândit de S. C. și S. E., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/20.04.1945 de Tribunalul Ilfov - Secția notariat.
Reclamanții au mai precizat că autorii acestora s-au înscris în evidențele fiscale din anul 1945 cu imobilul menționat și au figurat în evidențe până în anul 1950, când imobilul a fost naționalizat conform Decretului nr. 92/1950.
Au mai precizat reclamanții că imobilul a trecut în mod abuziv în proprietatea Statului în baza Decretului nr. 92/1950, în anexa acestuia, la poziția 6960, fiind trecuți autorii acestora, S. C. și S. E., în calitate de proprietari ai imobilului naționalizat, situat în București, .. 42, sector 1.
Cu privire la calitatea reclamanților de persoane îndreptățite, s-a menționat că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 285/05.03.1976 emis de pe urma defunctului S. C., au rămas ca moștenitori reclamantul S. F. și S. E., iar ca urmare a decesului acesteia din urmă, potrivit certificatului de moștenitor nr. 148/1997, au rămas ca moștenitori reclamantul S. P. împreună cu S. C. și Wilhelm M. V., decedată la rândul său în anul 1997 și fiind moștenită de V. A., V. D. și V. V. G., potrivit certificatului de moștenitor nr. 41/1998.
S-a mai arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1097/11.09.2002 de BNP A. N., S. C. și S. C. au vândut reclamantului S. F., căsătorit cu S. Steluța, drepturile patrimoniale ce li se cuveneau cu privire la imobilul din București, . M. V.) nr. 42, sector 1, compus din teren în suprafață de 800 mp și construcția edificată pe acesta, respectiv apartamentele vândute în baza Legii nr. 112/1995.
Reclamanții au mai învederat că, prin Dispoziția Primarului G. al Municipiului București nr. 958/16.04.1998, rectificată prin Dispoziția nr. 1855/23.07.1998, li s-a restituit în natură imobilul compus din teren în suprafață de 800 mp și construcție, situat în București, .. 42, sector 1, cu excepția apartamentelor nr. 1, 2 și 3, vândute de . și DGAFI în baza Legii nr. 112/1995 conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. 182/17.12.1996, nr._ și nr._ .
Au precizat reclamanții că au depus la dosar toate documentele prin care au făcut dovada calității de proprietar al imobilului la momentul preluării abuzive, preluarea abuzivă, dovada rolului fiscal al imobilului existent până în momentul preluării, situația juridică a imobilului și a despăgubirilor, solicitând în mod expres emiterea dispoziției în temeiul art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, însă notificările nu au fost soluționate până în prezent.
Față de nerespectarea termenului imperativ de 60 de zile de la data solicitării emiterii dispoziției, prevăzut de art. 25 alin. 1 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, reclamanții au apreciat că pârâtul M. București le încalcă dreptul la un proces echitabil, privind soluționarea în termen rezonabil a notificării, principiu consacrat prin art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Cum unitatea investită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța de judecată să evoce fondul în condițiile prevăzute de art. 297 alin 1 C.pr.civ. și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură sau după caz de acordare de măsuri reparatorii.
S-a mai arătat că solicitarea de a se stabili valoarea de piață a imobilelor preluate abuziv în funcție de standardele internaționale de evaluare este justificată și întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Au mai precizat reclamanții că obligația de transmitere a dosarului este prevăzută de dispozițiile art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, impunându-se transmiterea dosarului direct către CCSD, prin evitarea procedurii de transmitere a dosarului către Prefectură, întrucât controlul de legalitate exercitat de judecător este superior celui ce ar putea fi exercitat de către prefect.
Reclamanții au mai precizat că au interesul legitim de a obține o hotărâre opozabilă CCSD, căreia îi revine obligația de a înregistra dosarul transmis de M. București.
În ceea ce privește capătul 4 de cerere, s-a arătat că, potrivit art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001, valoarea de piață a imobilului raportat la care se stabilește cuantumul măsurilor reparatorii, se face potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare, astfel că prejudiciul reclamanților este reprezentat de diferența între valoarea la care imobilul ar fi fost evaluat la data la care ar fi trebuit soluționate notificările și data la care CCSD va fi sesizată prin transmiterea dosarului.
În opinia reclamanților, prejudiciul este consecința directă a neîndeplinirii obligației de a soluționa notificarea, fapt ce a produs o întârziere, care are ca efect imediat prelungirea termenului în care dreptul de creanță ar fi ajuns concret și efectiv prin transmiterea dispoziției și dosarului autorității administrative competente care va emite titlul de despăgubire cu întârzierea cauzată de unitatea deținătoare.
Referitor la calitatea procesuală activă a reclamantei S.C. R. G. INVEST S.A., s-a arătat că, prin contractul de cesiune de drepturi autentificat de BNP F. M. și Asociații sub nr. 2253/08.11.2011, aceasta a dobândit 25% din drepturile cedenților S. F., S. P., S. Steluța, V. A., V. D. și V. V. G. asupra măsurilor reparatorii ce se vor acorda pentru imobilul situat în București, .. 42, sector 1.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, Decizia nr. 33/2008 a ÎCCJ, Decizia nr. XX a ÎCCJ, art. 1 din Primul Protocol Adițional CEDO, art. 25 și art. 6 din CEDO, art. 16 Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005, art. 1073, 1523 alin. 2 lit. a și 1373 C.civ.
În dovedirea cererii, s-au depus la dosar, în copie: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/20.04.1945 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat; certificate de moștenitor; acte de stare civilă; contract de cesiune nr. 2253/08.11.2011, adrese emise de DITL Sector 1 și PMB, contractele de vânzare-cumpărare nr. 182/17.12.1996, nr._ și nr._ .
La data de 23.01.2012, pârâtul M. București a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei capacității de folosință a Primarului G. al Municipiului București, arătând că P. nu are personalitate juridică. De asemenea, pârâtul a arătat că nu poate înainta dosarul către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, față de dispozițiile art. 24 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
La data de 06.06.2012, s-au depus dosarele administrative nr._,_ și_, conexate, constituite în baza notificărilor nr. 519/14.02.2002, nr. 520/14.02.2002 și nr. 521/14.02.2002 (filele 122-248).
Prin încheierea de la termenul de judecată din 11.06.2012, Tribunalul a respins excepția lipsei capacității de folosință a Primarului G. al Municipiului București.
La același termen de judecată, tribunalul a încuviințat pentru reclamanți probele cu înscrisuri și expertiză evaluatoare.
La data de 11.06.2012, pârâtul S. R. Prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București privind solicitările reclamanților din cuprinsul capătului 3 de cerere; excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la primul capăt de cerere; excepția prematurității capătului 3 de cerere și excepția inadmisibilității stabilirii valorii de circulație a imobilului.
În motivare, referitor la excepția necompetenței materiale a Tribunalului București cu privire la capătul 3 de cerere, s-a arătat că examinarea legalității deciziilor emise de CCSD este de competența Curții de Apel, potrivit Legii nr. 554/2004 și art. 19 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Referitor la lipsa calității procesuale pasive cu privire la primul capăt de cerere, pârâtul a precizat că, potrivit Legii nr. 10/2001, competența de soluționare a notificării revine Primăriei Municipiului București, în calitate de unitate deținătoare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor neavând competențe în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001. Astfel, pentru a fi urmată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, trebuie să fie finalizată procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, prin emiterea unei dispoziții de către entitatea notificată, în speță, Primăria Municipiului București.
Referitor la excepția prematurității capătului 3 de cerere, pârâtul a precizat că procedura administrativă reglementată în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este derulată îndată ce procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 se finalizează prin emiterea dispoziției ori deciziei motivate, însă nu înainte de transmiterea acestora, însoțite fiind de întreaga documentație ce a constituit dosarul administrativ de la baza emiterii acestora, conform dispozițiilor art. 16 alin. 21 din Titlul VII.
În acest context, s-a învederat că procedurile de transmitere Secretariatului Comisiei Centrale a dosarelor de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor în procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, însoțite de întreaga documentație ce a stat la baza adoptării lor, sunt prevăzute în cuprinsul art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
S-a mai arătat că solicitarea de stabilire a cuantumului despăgubirilor este inadmisibilă, întrucât numai Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are atribuții în acest sens, potrivit procedurii administrative reglementate de Legea nr. 247/2005.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001, republicată, art. 115-119 C.proc.civ., Legea nr. 247/2005, O.U.G. nr. 81/2007.
La data de 09.10.2012, s-a depus raportul de expertiză evaluatoare întocmit de expertul tehnic judiciar C. C. (filele 268-318).
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Tribunalului București cu privire la soluționarea capătului 3 al cererii, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată. Astfel, solicitarea reclamanților de a fi obligat S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să înregistreze dosarul transmis de M. București, reprezintă o cerere accesorie solicitării de soluționare pe fond a notificării, în baza art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 20 alin. 1 din Capitolul VI al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind competența materială a Curții de Apel – Secția de C. Administrativ și Fiscal, având în vedere că reclamanții nu au formulat o contestație împotriva unei decizii emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la capătul 1 de cerere, având în vedere că numai pârâtul M. București are legitimare procesuală pasivă, referitor la solicitarea reclamanților de soluționare pe fond a notificărilor.
Astfel, Primăria Municipiului București, în calitate de unitate deținătoare, a fost investită de reclamanți cu soluționarea notificărilor nr. 519/14.02.2002, nr. 520/14.02.2002 și nr. 521/14.02.2002, iar cenzurarea refuzului acesteia de a emite dispoziție motivată, nu poate fi realizată decât în contradictoriu cu aceasta, nu și cu pârâtul S. R. prin CCSD, care, potrivit Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005, nu are astfel de atribuții în procedura administrativă.
A fost respinsă ca neîntemeiată excepția prematurității capătului 3 de cerere, având în vedere faptul că solicitarea reclamanților de obligare a Statului R. prin CCSD la înregistrarea dosarului transmis de M. București este o cerere accesorie, subsecventă parcurgerii celorlalte etape ale procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Așadar, nu se poate reține faptul că dreptul reclamanților nu s-ar fi născut încă, din moment ce se solicită obligarea Statului R. prin CCSD la îndeplinirea obligațiilor legale reglementate de legea specială, ulterior transmiterii dosarului administrativ de către M. București.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității stabilirii valorii de circulație a imobilului, respectiv a cuantumului despăgubirilor, Tribunalul a apreciat că susținerile pârâtului sub acest aspect constituie apărări pe fondul cauzei și nu o veritabilă excepție procesuală, în sensul dispozițiilor art. 137 alin. 1 C.pr.civ., asupra căreia instanța se pronunță cu prioritate. În consecință, a fost respinsă excepția inadmisibilității, invocată de pârât, Tribunalul urmând a analiza pe fondul cauzei susținerile pârâtului.
Prinsentința civilă nr. 2058/19.11.2012pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, s-a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului București cu privire la capătul 3 de cerere, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la capătul 1 de cerere, s-a respins acest capăt de cerere formulat în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a respins ca neîntemeiată excepția prematurității capătului 3 de cerere, s-a respins excepția inadmisibilității stabilirii valorii de circulație a imobilului, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții S. F., S. P., S. Steluța, V. A., V. D., V. V. G. și . SA, în contradictoriu cu pârâții M. București prin P. G. și P. G. Personal, și S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, s-a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu privire la apartamentele nr. 1, 2 și 3, situate în București, .. 42, sector 1 și terenul situat sub acestea, vândute în baza Legii nr. 112/1995, astfel cum au fost individualizate prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 182/17.12.1996, nr._ și nr._ . A fost obligat pârâtul M. București prin P. G. să predea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe bază de proces-verbal de predare-primire, dispoziția motivată vizând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul menționat anterior, precum și întreaga documentație aferentă acesteia, cu respectarea dispozițiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, s-a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtului M. București prin P. G. în solidar cu P. să transmită imediat și direct către CCSD dosarul aferent notificărilor, a fost obligat pârâtul S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să înregistreze dosarul transmis de M. București prin P. G., cu respectarea dispozițiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005, s-a respins ca neîntemeiat capătul 4 de cerere privind obligarea pârâților M. București prin P. G. în solidar cu P. la plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificarea și a fost obligat pârâtul M. București prin P. G. la plata către reclamanți a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Acțiunea de față este întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, S. F., S. P., S. C., S. C., V. A., V. D. și V. V. G. au formulat prin intermediul B. P. S., notificările nr. 519/14.02.2002, nr. 520/14.02.2002 și nr. 521/14.02.2002 (filele 146-148), depuse prin mandatar S. F. (potrivit declarațiilor autentificate sub nr. 947/07.07.2008 și 948/07.07.2008 – filele 65-66), înregistrate la Primăria Municipiului București, în baza cărora s-au format dosarele administrative nr._,_ și_ (conexate).
Prin notificările menționate, s-a solicitat în principal restituirea în natură, iar în subsidiar acordarea de despăgubiri bănești cu privire la apartamentele nr. 1, 2 și 3 și terenul aferent acestora din imobilul situat în București, . Ș. F.) nr. 42, sector 1, vândute în baza Legii nr. 112/1995 prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 182/17.12.1996, nr. 633/ /112/1996 și nr._ .
Având în vedere nesoluționarea până în prezent a notificărilor de către unitatea deținătoare, tribunalul s-a considerat competent să soluționeze pe fond notificările, în baza prevederilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 și a Deciziei nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-a constatat că imobilul situat în București, . nr. 42 (fost Sculpturii nr. 5), sector 1, compus din teren în suprafață de 800 mp și construcția edificată pe acesta, a fost dobândit de S. C. și S. E., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/20.04.1945 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat (filele 16-18).
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 285/05.03.1976 de pe urma defunctului S. C. au rămas ca moștenitori reclamantul S. F. în calitate de fiu și S. E. – soție supraviețuitoare, aceasta din urmă fiind moștenită de Wilhelm M.-V., S. P., S. C. și S. C., în temeiul certificatului de moștenitor nr. 148/05.08.1997 (filele 21-22). De asemenea, s-a constatat că reclamanții V. A., V. D. și V. V. G. au calitatea de moștenitori ai defunctei V. M. V., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 41/25.02.1998 (filele 23-24).
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1097/ /11.09.2002 de BNP A. N. (fila 33), S. C. și S. C. au înstrăinat reclamanților S. F. și S. Steluța drepturile ce li se cuvin cu privire la imobilul din București, . prezent .. 42, sector 1, compus din teren în suprafață de 800 mp și construcția edificată pe acesta.
Având în vedere totodată înscrisurile ce atestă plata impozitelor pentru imobilul situat în București, . nr. 42, depuse în copie la filele 30-32, precum și istoricul de adresă poștală depus la fila 211 (potrivit căruia . purtat denumirile . A. și . imobilul în litigiu figura înscris la nr. 5 pe ., fostă ., la nr. 42 pe .), Tribunalul a reținut că s-a făcut dovada identității între terenul ce face obiectul notificării și cel aflat în proprietatea autorilor reclamanților, S. C. și S. E..
Prin urmare, tribunalul a constatat că s-a probat calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților, potrivit art. 3 alin. 1 lit. a) și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, în anexa Decretului figurând la poziția 6960 foștii proprietari S. C. și S. E., de la care a fost naționalizat imobilul situat în București, . nr. 42, compus din 5 apartamente (filele 43-45). Așadar, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv, conform dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind naționalizat prin Decretul nr. 92/1950.
Prin Dispoziția Primarului G. al Municipiului București nr. 958/ /16.04.1998, rectificată prin Dispoziția nr. 1855/23.07.1998 reclamanților li s-a restituit în natură imobilul compus din teren în suprafață de 800 mp și construcție, situat în București, . prezent .. 42, sector 1. Imobilul menționat a fost predat conform procesului-verbal de predare-primire nr._/01.09.1998 – fila 34 - cu excepția apartamentelor nr. 1, 2 și 3, vândute de . și DGAFI în baza Legii nr. 112/1995, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. 182/17.12.1996, nr._ și nr._ – filele 47-53, astfel cum a rezultat și din adresa nr._/01.09.1998 emisă de PMB – DGAFI – fila 46.
Având în vedere faptul că apartamentele nr. 1, 2 și 3 din imobil și suprafețele de teren aferente acestora au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, s-a considerat că acestea nu pot fi restituite în natură reclamanților, potrivit art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001 modificată, urmând a se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii speciale.
S-a reținut totodată faptul că reclamanta . SA este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent în temeiul contractului de cesiune autentificat sub nr. 2253/08.11.2011 de BNP F. M. și Asociații (filele 11-13), prin care reclamanții au cesionat către . SA, cota de 25% din dreptul la măsuri reparatorii.
În consecință, tribunalul a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu privire la apartamentele nr. 1, 2 și 3, situate în București, .. 42, sector 1 și terenul situat sub acestea, vândute în baza Legii nr. 112/1995, astfel cum sunt individualizate prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 182/17.12.1996, nr._ și nr._ .
Tribunalul a obligat pârâtul M. București prin P. G. să predea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe bază de proces-verbal de predare-primire, dispoziția vizând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobilul menționat anterior, precum și întreaga documentație aferentă acesteia, cu respectarea dispozițiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În acest sens, s-a apreciat că este neîntemeiată solicitarea de a fi obligat M. București în solidar cu P. G. să transmită dosarul administrativ direct către CCSD, față de prevederile art. 16 alin. 21 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, conform cărora dispozițiile emise de unitatea deținătoare și întreaga documentație aferentă acestora se transmit către prefect, pentru centralizare și exercitarea controlului de legalitate.
Chiar dacă M. București are obligația de a emite dispoziția conform prezentei hotărâri (a cărei legalitate nu poate fi cenzurată decât prin intermediul căilor legale de atac), nu poate fi eludat controlul de legalitate efectuat de prefect, care, în acest caz, va viza numai modalitatea efectivă de întocmire a dispoziției de către P. G. al Municipiului București.
Totodată, a fost obligat pârâtul S. R. prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să înregistreze dosarul transmis de M. București prin P. G., cu respectarea dispozițiilor speciale ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Tribunalul a constatat că este neîntemeiat capătul 4 de cerere privind obligarea pârâților M. București prin P. G. și P. G. Personal, la plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului creat datorită refuzului nejustificat de a soluționa notificările.
Astfel, în opinia reclamanților, prejudiciul menționat constă în diferența dintre valoarea imobilului la data de 02.08.2010 (115.245 Euro), reprezentând data la care trebuiau soluționate notificările și valoarea de piață a imobilului la data efectuării expertizei – 09.07.2012 (101.129 Euro), astfel cum rezultă din raportul de expertiză evaluatoare întocmit în cauză.
Tribunalul a constatat că notificările au fost formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 la data de 14.02.2002, unitatea deținătoare având obligația de a soluționa notificarea în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 25 si 26 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, conform art. 25 din HG nr. 250/2007, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe asupra notificării în termen de 60 de zile de la data la care persoana îndreptățită comunică faptul că nu mai are alte acte doveditoare de depus, solicitând soluționarea notificării în baza actelor existente în dosarul administrativ.
Or, în cauză, analizând actele din dosarul administrativ, s-a observat că atitudinea culpabilă a reprezentantului unității administrativ-teritoriale se coroborează cu pasivitatea persoanelor îndreptățite, care abia în anul 2010 au solicitat emiterea dispoziției de soluționare a notificării. Prin urmare, Tribunalul a apreciat că reclamanții nu se pot prevala de scăderea valorii de piață a imobilului din anul 2010 până în prezent, din moment ce termenul de 60 de zile a început să curgă de la înregistrarea notificării sau, cel mai târziu, de la data depunerii actelor doveditoare, așadar momentul la care trebuia soluționată notificarea este cu mult anterior anului 2010.
Faptul că reclamanții au înțeles să solicite în mod expres soluționarea notificării pe baza actelor existente în dosarul administrativ abia în anul 2010, comunicând faptul că nu mai au alte acte de depus, nu poate determina obligarea pârâților la repararea prejudiciului constând în diferența de valoare a imobilului, reclamanții fiind cei care au optat pentru solicitarea emiterii dispoziției la nivelul anului 2010. În acest fel, data de 02.08.2010 reprezintă momentul ales de persoanele îndreptățite pentru începerea curgerii termenului de 60 de zile în care unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, având în vedere tocmai evoluția pieței imobiliare, în timp ce, potrivit art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, termenul de 60 de zile s-ar fi împlinit în cursul anului 2002, dacă reclamanții ar fi depus toate actele doveditoare. Or, prin raportare la acel moment, nu se poate reține că valoarea de piață a imobilului în prezent ar fi inferioară.
Potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, evaluarea pretențiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, este atributul evaluatorilor autorizați, desemnați în mod aleatoriu de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În cadrul acestei proceduri, s-a avut în vedere valoarea imobilului de la data soluționării notificării, respectiv data pronunțării prezentei hotărâri, iar față de valoarea de piață a imobilului la nivelul anului 2002, nu se poate constata existența unui prejudiciu în patrimoniul reclamanților.
În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. 1 și 276 C.pr.civ., tribunalul a obligat pârâtul M. București prin P. G. la plata către reclamanți a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, achitat potrivit chitanțelor depuse la filele 378-379. Tribunalul nu a obligat pârâtul la plata contravalorii onorariului aferent expertizei evaluatoare, având în vedere respingerea solicitării reclamanților de acordare a despăgubirilor bănești constând în contravaloarea imobilului și de obligare la repararea prejudiciului, reprezentând diferența de valoare stabilită prin expertiza specialitatea construcții efectuată în cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declaratrecurs:
- pârâtul M. București prin P. G.:
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.pr.civ., s-a considerat ca în mod gresit instanta a admis în parte actiunea reclamantilor, obligând pârâtul la emiterea dispozitiei cu propunere de acordare de despagubiri, în conditiile Titlului VII al Legii nr.247/2005, pentru imobilul situat în Bucuresti, ..42, sector 1.
Potrivit Legii nr. 165/2013 nu mai sunt aplicabile dispozitiile Titlului VII din Legea nr.247/2007, deci unitatea detinatoare nu mai poate fi obligată sa emita dispozitie cu propunere de acordare a masurilor reparatorii, în conditiile acestei legii. Conform art.1 al.1 și 2, art.4, art.16 si art. 50 din Legea nr.165/2013, M. Bucuresti urmează a fi obligat sa emita dispozitia, în sensul art.1 al. 2, respectiv compensarea prin puncte pentru imobilul în litigiu.
Referitor la obligarea Municipiului Bucuresti la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 700 lei, constand în onorariu avocat si onorarii de expertiza, s-a învederat că la baza obligatiei de restituire a cheltuielilor de judecata, sta culpa procesuala a partii, or în cazul de fata nu s-a putut retine culpa institutiei, reclamantii avand obligatia de a depune la Serviciul de analiza a notificarilor, toate actele prevazute de art.22 din Legea nr. 10/2001 pentru solutionarea notificarii.
- pârâtul S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor:
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 3041 și 304 pct.3 C.pr.civ., s-a arătat că instanta de fond in mod gresit a obligat Comisia Centrala la înregistrarea dosarului transmis de M. Bucuresti, cu motivația că se urmeaăa succesiunea etapelor obtinerii despagubirilor. Procedura administrativă prevazuta de Legea nr. 10/2001 nu a fost finalizata, întrucat notificarile reclamanților nu au fost solutionate printr-o dispozitie motivata, care sa fie emise de entitatea notificata, respectiv Primaria Municipiului Bucuresti.
Este netemeinica solicitarea recurentilor reclamanti de a fi obligat Municipiului Bucuresti sa transmita dosarul administrativ direct catre CCSD. Trimiterea dosarelor de despagubire trebuie făcută cu respectarea dispozitiilor art. 16 alin. 21 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, conform carora dispozitiile emise de către unitatea detinatoare si întreaga documentatie aferenta acestora, se transmit catre prefect, pentru centralizare si exercitarea controlului de legalitate.
Chiar daca M. Bucuresti are obligatia de a emite dispozitia conform prezentei hotarari, nu poate fi eludat controlul de legalitate efectuat de prefect, care va viza modalitatea efectiva de întocmire a dispozitiei de catre P. G. al Municipiului București. Dispozitiile legale anterior citate prevad atat faptul ca entitatea notificata are obligatia legala de a emite o dispozitie în temeiul Legii nr. 10/2001, precum si faptul ca dosarele de despagubire aferente dispozitiilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001, trebuie sa fie centralizate la Prefecturi, unde se va acorda avizul de legalitate.
F. de dispozitiile legale cuprinse în art. 16 alin. 2 și art. 16 alin. 21 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, greșit instanta de fond a instituit în sarcina Comisiei Centrale, obligatia de a înregistra dosarul aferent unei dispozitii, în conditiile în care, la momentul pronuntarii sentintei, o astfel de dispozitie nu exista, deoarece prin aceeasi sentinta, Tribunalul Bucuresti obliga paratul M. Bucuresti la emiterea unei dispozitii privind acordarea de masuri reparatorii în favoarea reclamantului. Dupa cum este cunoscut, obligatiile instituite prin hotarari judecatoresti sunt de imediata executare, in caz de neîndeplinirea acestora, fiind reglementata o procedura de executare silita. Or, in speta, Comisia Centrala se afla în situatia de a fi executata silita, în cazul în care paratul M. Bucuresti nu îsi îndeplineste obligatiile legale, care coincid cu cele stabilite prin sentinta recurata.
Recurentul - pârât apreciază ca instanta de fond nu a înteles interdependența dintre obligatiile ce revin Comisiei Centrale, si cele ale entitatii învestite cu solutionarea notificarii, în speta Primaria Municipiului Bucuresti. Astfel, Comisia Centrala nu poate proceda la înregistrarea dosarului privind acordarea de despagubiri în favoarea reclamantilor, atat timp cat Primaria Municipiului Bucuresti nu transmite Secretariatului Comisiei Centrale dosarul aferent notificarii formulate de reclamant.
Imprejurarea ca paratul M. Bucuresti nu si-a îndeplinit obligatiile rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, desi au trecut 11 ani de la formularea notificarilor de catre reclamanti, nu poate justifica instituirea în sarcina Comisei Centrale a unei obligatii imposibil de executat, în situatia de fapt existenta in prezenta cauza.
De asemenea, faptul că Tribunalul Bucuresti a obligat Comisia Centrala la înregistrarea dosarului reclamantului, chiar in lipsa unei dispozitii privind acordarea de masuri reparatorii, denota un exces de zel din partea instantei de fond, care nu poate fi calificat decat ca fiind o critica adusa variantei găsite de legiuitor, pentru despagubirea celor ale căror imobile au fost preluate abuziv.
Or, instanta de fond nu poate sa invalideze un act normativ emis de Parlamentul Romaniei în temeiul atributiilor sale constitutionale, făcându-se referire la Titlului VII din Legea nr.247/2005, si nici nu poate pretinde sa devina un legiuitor pozitiv.
De altfel, în practica sa, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea și amploarea masurilor pe care le stabilește prin lege, iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunitatii vreunei masuri reparatorii, Curtea nu numai ca s-ar putea pronunta, dar, în principiu, n-ar putea, desigur, sa completeze sau să schimbe masuri legislative existente, devenind astfel "legislator pozitiv".
Recurentul – pârât mentionează ca la momentul promovarii prezentei cauze, erau în vigoare dispozitiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, iar art. 16 alin. 21 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prevedea ca „dispozitiile autoritatilor administratiei publice locale vor fi centralizate pe judete la nivelul prefecturilor, urmand a fi înaintate de prefect catre Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despapubirilor, insotite de referatul continand avizul de legalitate al institutiei prefectului, ulterior exercitarii controlului de legalitate de catre acesta."
În continuare, s-a arătat că in Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, a fost publicata Legea nr. 165/2013 privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din Romania. Potrivit acestui act normativ, se înfiinteaza Comisia N. pentru Compensarea Imobilelor, care preia atributiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor. Conform art. 16 din Legea nr.165/2013, cererile de restituire care nu pot fi solutionate prin restituire în natură la nivelul entitatilor investite de lege, se solutioneaza prin acordarea de masuri compensatorii sub forma de puncte, care se determina potrivit art. 21 alin. (6) si (7).
Totodata recurentul - pârât precizează faptul că potrivit noilor dispozitii legale în vigoare - art. 21 alin.3 din Legea nr. 165/2013 "Dispozitiile autoritatilor administrației publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicata, cu modificarile și completarile ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Nationale, dupa exercitarea controlului de legalitate de catre prefect." In cazul de fata, dosarul de despagubire al reclamantului nu a fost solutionat de primarie prin emiterea unei dispozitii asa cum prevede procedura administrativa prevazuta de Legea nr.10/2001.
În final, recurentul pârât solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii petitului privind înregistrarea de către Comisia Centrală a dosarului de acordare a despăgubirilor în favoarea reclamanților, ca fiind prematur formulat.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul pârâtului M. Bucureștieste nefondat, urmând a fi respins, iar recursul pârâtului S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Asupra recursului pârâtului M. București:
În primul motiv de recurs, se invocă faptul că potrivit Legii nr. 165/2013, nu mai sunt aplicabile dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2007, astfel că unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată sa emită dispoziție cu propunere de acordare a masurilor reparatorii, în condițiile acestei legii.
Într-adevăr, conform dispozițiilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/16.05.2013, în situația în care nu mai este posibilă restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă, este compensarea prin puncte prevăzută în capitolul III.
Prin art. 4 din Legea nr. 165/2013, se prevede că dispozițiile acestei legi se aplică cererilor formulate și depuse în termen legal, la entitățile investite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii pilot din 12 octombrie 2010.
În speță, sentința atacată a fost pronunțată la data de 19.11.2012, dată la care erau în vigoare dispozițiile anterioare în materie, respectiv capitolul VII din Legea nr. 247/2005, astfel că instanța de fond a respectat prevederile legale existente la data pronunțării soluției.
Împrejurarea că ulterior soluționării, a fost adoptată și publicată Legea nr. 165/16.05.2013 (privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România) nu poate fi reținută ca afectând legalitatea unei hotărâri judecătorești pronunțate înainte de . noii legi, chiar dacă, potrivit art. 4, normele noi se aplică și proceselor în curs de judecată.
Nu se poate considera că noile dispoziții legale, intervenite după soluționarea primei instanțe, impun cu necesitate modificarea hotărârii aflate în analiză. Recurentul - pârât M. București a fost obligat să emită dispoziție cu propunere de acordare a „măsurilor reparatorii prin echivalent”, fără a fi specificată categoria acestora. Sintagma este reluată și în Legea nr. 165/2013, care în art. 1 alin. 2 precizează expres că singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă, este compensarea prin puncte, prevăzută la capitolul III. Or, acesta din urmă reglementează procedura administrativă ce urmează emiterii dispoziției cu propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent și care evident că în prezent, nu poate fi dispusă și executată, decât în modalitatea de compensare prin puncte, modalitate ce a rămas a fi stabilită de către Comisia Națională conform art. 21 din Legea nr. 165/2013.
Ca atare, dispoziția primei instanțe – în forma în care a fost elaborată, cu privire la obligația emiterii dispoziției conținând propunere de acordare a masurilor reparatorii – corespunde și noilor prevederi legale, cuprinse în Legea nr. 165/2013.
În ceea ce privește critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea reține că prima instanță a aplicat corect dispozițiile art. 247 alin. 2 Cod procedură civilă, pârâtul M. București fiind în culpă procesuală prin nesoluționarea notificării timp de aproximativ 10 ani, în condițiile în care nu a solicitat reclamanților completarea dosarului administrativ, cu acte doveditoare ale dreptului de proprietate în discuție.
Asupra incidenței dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, se reține că instanța de judecată are posibilitatea de a mări sau micșora cuantumul cheltuielilor de judecată, însă aceasta este o opțiune și nu o obligație, care a fost corect apreciată la datele speței și natura cheltuielii constând în onorariu avocațial.
Față de aceste considerente, Curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge acest recurs, ca nefondat.
Asupra recursului pârâtului S. R. prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor:
Modalitatea de soluționare a capătului de cerere privind obligarea pârâtului M. București de a preda dispoziția motivată (vizând propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri pentru imobil), către Comisia Centrală pentru Stabilirea și Despăgubirilor, este afectată de motivul de modificare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în sensul aplicării greșite a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013 aplicabile și care au același conținut cu dispozițiile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 ce sunt abrogate în prezent.
În cuprinsul Cap. V Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este reglementată procedura administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001. Conform art. 16 alin.21 dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
În prezent, dispozițiile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt abrogate, însă acestea au fost înlocuite de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 165/2013 ce au același conținut.
Se reține astfel, că legea a prevăzut exercitarea controlului de legalitate de către prefect, asupra acestor dispoziții conținând propuneri de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, cu înaintarea ulterioară a dispoziției conținând avizul de legalitate, către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Ca atare, sub un prim aspect, se constată că nu poate fi obligată unitatea administrativ teritorială, la înaintarea dispoziției direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din subordinea Cancelariei Primului Ministru.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că a fost făcut de către instanța de judecata, controlul de legalitate, acesta nu poate să privească decât calitatea de persoane îndreptățite și măsurile reparatorii, nu si verificarea emiterii dispoziției cu respectarea hotărârii judecătorești, astfel că nu se poate eluda controlul de legalitate exercitat de prefect.
Etapa procedurii administrative presupune pe lângă înaintarea întregii documentații instituției Prefectului pentru exercitarea controlului de legalitate și alte proceduri de centralizare a dosarelor, aceste dispoziții legale reglementând o procedură unitară pentru toți beneficiarii de măsuri reparatorii prin echivalent. O soluție contrară ar conduce la crearea de inechități în cadrul sistemului de despăgubire stabilit de legiuitor.
Cum această soluție este diferită de cea a primei instanțe, Curtea va face aplicarea dispozițiilor art. 312 Cod pr. civilă, în sensul modificării în parte a sentinței recurate, în sensul înlăturării obligației pârâtului M. București să predea Secretariatului C.C.S.D. pe bază de proces – verbal de predare - primire, dispoziția motivată și întreaga documentație aferentă; cât și a obligației pârâtului S. R. prin C.C.S.D. de a înregistra dosarul transmis de M. București. Vor fi menținute restului dispozițiilor hotărârii atacate, pentru considerentele deja expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul M. București împotriva sentinței civile nr. 2058/19.11.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți S. F., S. P., S. STELUȚA, V. A., V. D., V. V. G., . SA și intimatul pârât P. G..
Admite recursul formulat de S. R. prin CCSD împotriva sentinței civile nr. 2058/19.11.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații reclamanți S. F., S. P., S. STELUȚA, V. A., V. D., V. V. G., . SA și intimatul pârât P. G.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul înlăturării obligației pârâtului M. București să predea Secretariatului C.C.S.D. pe bază de proces – verbal de predare - primire, dispoziția motivată și întreaga documentație aferentă; cât și a obligației pârâtului S. R. prin C.C.S.D. de a înregistra dosarul transmis de M. București.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 octombrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A. C. C. M. I. P.
B. S.
GREFIER
V. Ș.
Red. A.C.B./ Tehnored. A.C.B./ T.I.
2 ex.
Jud. fond:
R. N.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1752/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
