Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 2083/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2083/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-12-2013 în dosarul nr. 42727/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2083 R
Ședința publică de la 04.12.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- D. Y.
JUDECĂTOR:- P. F.
JUDECĂTOR:- M. A.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți C. A. G., N. C., N. C., N. I. și N. P. O., împotriva Sentinței civile nr. 1621/23.09.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, având ca obiect, acțiune în răspundere delictuală.
Dezbaterile orale și concluziile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 27.11.2013 când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da părților posibilitatea de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 04.12.2013, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând, asupra cauzei civile de față,constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 06.11.2012 la Tribunalul București, reclamanții N. C., N. P.-O., N. I., C. A.-G., N. C. au chemat în judecată pe pârâtul M. București Prin Primar General și au solicitat să fie obligat la repararea prejudiciului moral produs ca urmare a refuzului nejustificat de a soluționa notificarea nr. 5327/2001 prin emiterea unei dispoziții de restituire în echivalent pentru imobilul situat în București, ., sector 6, totodată să fie obligat pârâtul la repararea prejudiciului material produs ca urmare a refuzului nejustificat de a soluționa notificarea menționată.
În motivarea cererii s-a arătat că prin notificarea nr. 5327/2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamanții au solicitat acordarea de despăgubiri în echivalent pentru terenul în suprafață de 500 mp. situat în București, ., sector 6, preluat în mod abuziv în regimul anterior, însă pârâtul în calitate de unitate deținătoare nu a dat curs solicitărilor petenților, astfel că nu a fost respectat termenul imperativ de 60 de zile în cadrul căruia trebuia emisă dispoziția motivată de acordare a măsurilor reparatorii pentru acest teren.
În aceste circumstanțe reclamanții au sesizat instanța de judecată care prin sentința civilă definitivă și irevocabilă nr. 881/2011 pronunțată de Tribunalul București a constatat că susnumiții au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 500 mp. situat în București, ., sector 6.
Reclamanții au solicitat Primăriei Municipiului București să emită dispoziție de acordare a măsurilor reparatorii și față de pasivitatea acestei instituții s-a recurs la procedura de executare silită și promovarea în instanță a unei cereri de obligare a Primăriei Municipiului București la plata unei amenzi civile în favoarea Statului până la îndeplinirea obligației prevăzută în sentința civilă menționată mai sus.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri, fiind atașat în acest sens dosarul administrativ constituit la Primăria Municipiului București ca urmare a notificării formulate de reclamanți.
Referitor la primul capăt de cerere având ca obiect repararea prejudiciului moral, instanța a avut în vedere atât practica judiciară în materie cât și jurisprudența CEDO care a stabilit faptul că despăgubirile acordate trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, sens în care s-a ținut cont de gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestor valori.
Este îndeobște cunoscut faptul că daunele morale sunt generate de suferințele de natură psihică ce au fost cauzate unei persoane care astfel a fost nevoită să suporte un prejudiciu moral, totodată nefiind posibil să se realizeze o evaluare strictă din punct de vedere pecuniar a acestor daune, ele având o natură nepatrimonială întrucât suferința umană sufletească nu poate fi măsurată din punct de vedere bănesc.
În situația în care pe baza dovezilor administrate în cauză se poate ajunge la concluzia că partea reclamantă a suferit un prejudiciu moral, instanța a stabilit cuantumul daunelor morale cuvenite în așa fel încât efectele compensatorii să asigure o satisfacție morală persoanei respective iar nu în sensul ca sumele acordate să reprezinte venituri nejustificate care să contribuie la îmbogățirea fără justă cauză a reclamantului.
Pe de altă parte, în cauza de față reclamanții nu au demonstrat suferințele de natură psihică pe care le-au îndurat ca urmare a situațiilor expuse în cererea de chemare în judecată, dimensiunea acestor suferințe de natură sufletească cauzate de nesoluționarea la timp a notificării pe care au formulat-o în temeiul Legii nr. 10/2001, așa încât să fie îndreptățiți să pretindă o sumă de bani cu titlu de reparație pentru prejudiciul de ordin moral încercat.
Totodată, așa după cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanții au promovat în instanță cererea de obligare a Primăriei Municipiului București la plata unei amenzi civile în favoarea statului așa încât unitatea deținătoare să fie constrânsă să-și îndeplinească obligația stabilită prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă pronunțată de Tribunalul București și care se referă la emiterea dispoziției motivate de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru terenul în litigiu.
Date fiind considerentele expuse, instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata daunelor morale și a lua act de renunțarea la judecată referitor la capătul doi de acțiune având ca obiect prejudiciul material, potrivit art. 246 C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr. 1621 din 23.09.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanți N. C., N. P.-O., N. I., C. A.-G., N. C., in contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General, privind plata daunelor morale și s-a luat act de renunțarea la judecată cu privire la capătul 2 de acțiune referitor la prejudiciul material.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții N. C., N. P. O., N. I., C. A. G. și N. C..
Aceștia susțin că hotărârea pronunțată în cauză este nelegală și netemeinică, având în vedere că pârâta a refuzat nejustificat să soluționeze în termen legal notificarea_/2001, precum și să pună în executare hotărârea judecătorească irevocabilă prin care a fost soluționată pe cale judecătorească notificarea.
Susțin recurenții că Tribunalul București nu a avut în vedere practica Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Civilă prin care s-a reținut că în situația refuzului nejustificat de soluționare a notificării, persoana îndreptățită la măsurile reparatorii stabilită de Legea nr.10/2001 înregistrează un prejudiciu moral care constă în starea de disconfort provocat nu doar de timpul îndelungat de așteptare a unei soluții din partea autorităților statului, dar și de nemulțumirea și revocată cauzată de conduita pârâtului care practic nesocotește orice dispoziție legală imperativă.
Conform Legii nr. 10/2001 și practicii judiciare naționale, termenul imperativ de 60 de zile impune unității deținătoare obligația de soluționare a notificării. Pârâtul a ignorat cu bună știință atât prevederile legale, cât și demersurile repetate ale recurenților în scopul soluționării notificării. Chiar și după ce sentința civilă nr. 881/11.05.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, a rămas irevocabilă, pârâta a refuzat să o execute de bună voie.
Urmare a acestui refuz de executare, recurenții susțin că au fost lipsiți de un bun, astfel cum este definit de art. 1 din Primul Protocol la C.E.D.O.
Atitudinea culpabilă a pârâtului a produs un prejudiciu moral reclamanților, prejudiciu care constă în starea de disconfort psihic și moral provocat de perioada lungă de așteptare și de nemulțumirea și revolta cauzate de conduita pârâtului.
Fapta ilicită constă în depășirea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea notificării și refuzul de a pune în executare hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat notificarea.
În sprijinul argumentelor lor, recurenții invocă hotărârea pilot M. A. și alții împotriva României, precum și Cauza V. împotriva României.
În ceea ce privește proba prejudiciului moral, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanțele române deducând în mod frecvent producerea prejudiciului moral din simpla existență a faptei ilicite de natură să determine un astfel de prejudiciu, soluția fiind determinată de caracterul subiectiv intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.
În ceea ce privește evaluarea daunelor morale, recurenții invocă practica instanței europene, potrivit căreia despăgubirile trebuie să prezinte un suport rezonabil de proporționalitate, cu atingere adusă reputației, având în vedere totodată gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.
Examinând criticile formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
Recurenții au formulat notificarea înregistrată la executorul judecătoresc sub nr. 5327/29.10.2001, prin care au solicitat despăgubiri în echivalent pentru imobilul situat în București, ., sector 6 compus din teren în suprafață de 500 mp.
Actele doveditoare au fost depuse încă din faza administrativă, însă, datorită faptului că notificarea nu a fost soluționată s-au adresat instanțelor de judecată cu o cerere de soluționare pe fond a notificării.
Cererea a fost soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 881/11.05.2011 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, constatându-se că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul compus din teren în suprafață de 500 mp situat în București, ., sector 6.
Prin adresa nr._/2011, reclamanții au solicitat Primăriei Municipiului București punerea în executare a sentinței civile prin emiterea dispoziției de acordare a măsurilor reparatorii.
Practica judiciară națională precum și jurisprudența C.E.D.O au stabilit posibilitatea acordării daunelor morale, în ipoteza refuzului îndeplinirii unei obligații legale.
Aceasta nu scutește însă pe reclamanți de a dovedi îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale potrivit dreptului intern.
Daunele morale sunt generate de suferințele de natură psihică ce au fost cauzate unei persoane care a fost nevoită să suporte un prejudiciu moral, totodată nefiind posibil să se realizeze o evaluare strictă din punct de vedere pecuniar a acestor daune, ele având o natură nepatrimonială, întrucât suferința umană sufletească nu poate fi măsurată din punct de vedere bănesc.
În speță, reclamanții nu au demonstrat suferințele de natură psihică pe care le-au îndurat ca urmare a nesoluționării notificării în termenul legal, dimensiunea acestor suferințe, astfel încât instanța să postă hotărî că aceștia sunt îndreptățiți să pretindă o sumă de bani cu titlu de reparație pentru prejudiciul moral încercat.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți C. A. G., N. C., N. C., N. I. și N. P. O., împotriva Sentinței civile nr. 1621/23.09.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. București prin Primarul General.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. Y. P. F. M. A.
GREFIER
F. J.
Red. D.Y.
Tehnored. T.I./CG
2 ex./17.12.2013
Jud. fond:
C. T.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 120/2013. Curtea de Apel... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 72/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
