Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1499/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1499/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 45536/3/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1499R
Ședința publică de la data de 20.09.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. STELUȚA
JUDECĂTOR - Z. D.
JUDECĂTOR - S. G.
GREFIER - D. L.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a participat doamna procuror I. E..
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 854/22.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant S. N., cauza având ca obiect „Despăgubiri Legea nr.221/2009”.
Dosarul a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta Ministerului Public învederează că nu are de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat de recurentul-pârât, având în vedere că s-a solicitat prin motivele de recurs judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefundat, menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, întrucât în mod corect a constatat condamnarea cu caracter politic al pedepsei aplicate autorilor reclamantului în baza sentinței penale nr. 1475/03.10.1959.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._, reclamantul S. N. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să se constate caracterul abuziv al condamnării tatălui său, S. (S.) C., precum și a bunicii sale, P. M., să se dispună obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valoric al celor 107 monede din aur confiscate în baza sentinței penale nr. 1475/1959 și la plata de daune morale.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că odată cu instaurarea regimului dictatorial comunist s-a început opresiunea împotriva clasei de negustori mijlocași, context în care atât tatăl cât și bunica sa au fost arestați pentru vina de a avea 107 monede de aur, care le-au și fost confiscate. B. sa, P. M. a fost condamnată la 9 ani de închisoare și confiscarea totală a averii, în baza art. 2, 5, 14 din Legea nr. 248/1947, iar tatăl său, S. C., a fost condamnat la 5 ani de închisoare, dispunându-se și confiscarea parțială a averii acestuia, imobile, animale, cereale, precum și suma de 4812 lei depuși la CEC.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. 3 teza întâi, alin. 4, art. 2, art. 4, alin. 1, art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009 coroborate cu art. 2 alin. 1 lit. d și art. 3 alin. 1 lit. a din OUG nr. 214/1999.
În susținerea cererii a fost depusă sentința penală nr. 1475/1959, adresa nr. 1432/06.03.2008 emisă de Banca Națională a României.
Reclamantul a formulat cerere precizatoare prin care a solicitat aplicarea indicelui de inflație pentru monedele confiscate, restituirea sumei de 4812 lei actualizată la zi, sumă ce a fost confiscată în baza sentinței penale și despăgubiri pentru terenul în suprafață de 798,5 mp. situat în București, Calea Alexandriei nr.112 și pentru ½ din casa de locuit de la aceeași adresă.
Prin sentința civilă nr. 854/22.04.2013 Tribunalul București Secția a III-a Civilă a admis în parte cererea precizată de către reclamantul S. N., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a constatat condamnarea cu caracter politic al pedepsei aplicate autorilor reclamantului in baza sentinței penale nr. 1475/03.10.1959 și a respins cererea referitoare la acordarea despăgubirilor morale si materiale, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr. 1475/03.10.1959 pronunțată în dosarul nr. 1423/1959 de către Tribunalul Popular al Raionului T.Vladmirescu s-a dispus condamnarea inculpaților S. C. și P. M. în baza art. 121 C.pen. rap. la art. 2, 5, 14 din Legea nr. 284/1947.
Din actele de stare civilă și certificatele de moștenitor depuse la dosar s-a reținut că reclamantul este moștenitor al autorilor săi, S. C., tatăl său, și P. M., bunica.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. 2 se poate solicita instanței de judecată să se constate caracterul politic al condamnărilor.
Motivul condamnării autorilor reclamantului a fost acela că aceștia dețineau un număr de monede de aur fără a fi declarate, fapte care au fost apreciate de tribunal ca având caracter politic raportat la contextul social politic de notorietate în care s-a dispus măsura condamnării, ceea ce vine în contradicție cu dispozițiile constituționale aflate în vigoare la momentul respectiv.
În ceea ce privește obligarea statului la plata daunelor morale, tribunalul a reținut că reclamantul și-a întemeiat acest capăt de cerere pe dispozițiile art. 5 din Legea 221/2009, dispoziții declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale.
În ceea ce privește obligarea statului la plata contravalorii sumei de 4812 lei și a contravalorii monedelor de aur, tribunalul a apreciat, din interpretarea dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 221/2009, că despăgubirile materiale pot fi acordate numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005. Or, pretențiile solicitate de către reclamant nu fac obiectul legilor speciale de reparație anterior menționate. Mai mult pentru despăgubirile reprezentând contravaloarea monedelor confiscate, reclamantul avea posibilitatea valorificării în cadrul legii speciale nr. 190/2000 în temeiul prevăzut în actul normativ.
Referitor la pretențiile privind cererea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 798,5 mp. situat în București, Calea Alexandriei nr. 112, sector 5 și pentru cota de ½ din casa de locuit de la aceeași adresă, tribunalul a reținut că trebuie îndeplinită o anumită condiție, și anume să nu se fi obținut aceste despăgubiri în condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile, preluate în mod abuziv în perioada 06.03._89, republicată, cu modificările și completările ulterioare sau ale legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției și unele măsuri adiacente cu modificările și completările ulterioare.
În speță, tribunalul a reținut că prin dispoziția nr. 7684/11.04.2007 emisă în baza notificării nr. 5755/05.11.2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001 s-a produs acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 1597 mp. situat în București, Calea Alexandriei nr. 11, sector 5 în favoarea persoanei îndreptățite S. P., mama reclamantului, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 8/1999, suprafața de 798,5 mp. regăsindu-se în suprafața totală de 1597 mp.
În situația în care reclamantul era nemulțumit de modul de soluționare a notificării cu privire la suprafața de teren reținută în cuprinsul dispoziției emise sau cu privire la faptul că nu au fost acordate despăgubiri și pentru construcție, dacă s-ar fi solicitat în baza notificării, avea posibilitatea contestării dispoziției respective conform procedurii speciale prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Tribunalul a mai reținut că scopul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 221/2009 a fost acela de a înlătura posibilitatea derulării unor proceduri paralele, având aceeași finalitate.
Împotriva sentinței civile nr. 854/2013 a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat că hotărârea pronunțată de Tribunalul București Secția a lll-a Civilă a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civilă.
Recurentul pârât arată că în mod greșit instanța de fond a constatat caracterul politic al măsurii dispusă față de autorul reclamantului, motiv pentru care invocă excepția lipsei de interes referitor la acest capăt de cerere.
Recurentul pârât redă prevederile art. 1 din Decretul Lege nr. 118/1990 și arată că Decretul lege nr. 118/1990 precum și OUG nr. 214/1999 au fost adoptate de către legiuitor tocmai pentru reglementarea acordării unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, drepturi care nu se pot acorda decât prin recunoașterea caracterului politic al condamnării respectiv al măsurii administrative dispusa printr-o sentința respectiv decizie de către autoritățile regimului comunist.
Mai mult, arată recurentul, însăși Curtea Constituționala a reținut prin decizia 1358/21.10.2010 că există reglementari paralele în legislația României și anume pe de o parte Decretul Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 si OUG nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, iar pe de altă parte Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06.03.1945-22 decembrie 1989.
De asemenea, susține recurentul, prin aceeași decizie s-a arătat că, până în prezent persoanele care au suferit măsuri administrative cu caracter politic precum și vreo măsură privativă de libertate au putut beneficia sau beneficiază de sume de bani acordate lunar pentru repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a luării măsurii administrative împotriva acestora, sume de bani care nu se pot acorda decât implicit cu recunoașterea si constatarea caracterului politic al masurilor privative de libertate respectiv al masurilor administrative luate in perioada 06.03._89 de către regimul totalitar .
Curtea Constituționala a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate in perioada comunista este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate . cu cea avuta anterior, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin însăși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind in deplina concordanta cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
Prin urmare, in mod greșit instanța de fond a constatat caracterul politic al măsurii luate față de autorul reclamantului din prezenta cauză, din moment ce acesta a putut beneficia de dispozițiile normative mai sus invocate, care au ca finalitate repararea prejudiciului suferit ca urmare a dispunerii masurilor administrative, prin recunoașterea caracterului politic al acestora.
Mai mult decât atât, Legea nr. 221/2009 nu prevede constatarea de drept a caracterului politic al măsurii administrative pentru care sunt recunoscute drepturi în baza Decretului nr. 118/1990 și OUG nr. 214/1994, întrucât aceste drepturi au fost acordate pe cale administrativă de către instituții ori comisii care nu au atribuții jurisdicționale.
Actele administrative ale autorităților și comisiilor prevăzute în actele normative mai sus menționate sunt supuse controlului judecătoresc în contencios administrativ și, prin urmare, nu pot constitui temei legal care să oblige instanța să constate caracterul politic al măsurii.
În consecință, recurentul pârât solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile atacate, în sensul respingerii capătului de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative luate față de autorul reclamantului, ca lipsit de interes.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul-pârât critică soluția instanței de fond arătând că este lipsit de interes capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii condamnării dispuse prin sentința penală nr. 1475/3.10.1959 a Tribunalului Raionului T. V., susținând că Decretul-lege nr. 118/1990 și OUG nr. 214/1999 au fost adoptate de legiuitor în scopul acordării persoanelor persecutate din motive politice de dictatura comunistă, scop care a fost urmărit de legiuitor și prin adoptarea Legii nr. 221/2009, existând astfel reglementări paralele, tehnică legislativă ce a fost criticată de Curtea Constituțională prin decizia nr. 1358/2010.
Curtea reține că, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 221/2009 „Persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3)”.
Potrivit art. 1 alin. 3 și 4 din lege, „Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.
4) Caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constată de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4”.
Având în vedere că textul de lege pe care instanța de fond și-a bazat hotărârea face o trimitere expresă la dispozițiile art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999, Curtea constată că în mod corect tribunalul a analizat dacă, prin săvârșirea faptelor ce au fost condamnate prin sentința penală nr. 1475/3.10.1959 a Tribunalului Raionului T. V., s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute de art. 2 alin. 1 din OUG nr. 214/1999, în concret art. 2 alin. 1 lit. d) din acest act normativ (respectiv în scopul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale).
Pentru aceste motive, Curtea va înlătura critica referitoare la existența unui paralelism legislativ între Legea nr. 221/2009, pe de o parte, și Decretul-lege nr. 118/1990 și OUG nr. 214/1999, pe de altă parte, întrucât trimiterea la cel din urmă act normativ este făcută în mod expres prin dispoziția legală aplicabilă în cauză, astfel încât instanța de fond în mod corect s-a raportat la aceste dispoziții legale la pronunțarea soluției.
În ceea ce privește critica privind lipsa de interes în promovarea primului capăt de cerere, Curtea arată că interesul, condiție esențială de exercițiu a acțiunii civile, reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmărește prin promovarea cererii de chemare în judecată.
El poate să fie material, când se urmărește obținerea unui folos de ordin patrimonial dar și moral, în situația în care se urmărește obținerea unei satisfacții de ordin nepatrimonial.
C. legislativ aplicabil în cauză, respectiv Legea nr. 221/2009 și OUG nr. 214/1999, enumeră doar criteriile legale în baza cărora instanța poate să-și formeze convingerea în sensul că măsura condamnării suferită de autorii reclamantului a avut sau nu caracter politic, nu și persoanele care au suferit de pe urma acestor condamnări, această atribuție de judecată revenind instanțelor judecătorești, în baza probelor administrate în fiecare caz în parte.
În aceste condiții, Curtea apreciază că reclamantul justifică în cauză un interes legitim, personal, născut și actual, în ceea ce privește recunoașterea caracterului politic al condamnării dispuse față de autorii acestuia.
Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.pr.civ. rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 854/22.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 20.09.2013.
Președinte, Judecător,Judecător,
C. M. Steluța Z. D. S. G.
Grefier,
D. L.
Red.dact.jud.MSC
Tehnored. GC/2 ex./7.10.2013
Jud. fond - I. I.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1438/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 574/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
