Legea 10/2001. Decizia nr. 1438/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1438/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 3055/3/2012
Dosar nr._
(1242/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 1438
Ședința publică de la 26.09.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - GEORGETA STEGARU
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI, prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 2049 din 14.11.2012, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. C..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 19.09.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 26.09.2013.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 31.01.2012 pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă sub nr._, reclamantul B. C. a chemat în judecată pe pârâta P. M. București, solicitând ca prin hotărârea ce va pronunța să fie obligată pârâta să modifice dispoziția nr. 1521/07.12.2011 și dispoziția nr._/09.12.2011 emise de Primarul General al M. București, prin care a fost soluționat dosarul întocmit în baza notificărilor înregistrate sub nr. 3619/2001 și nr. 2670/2001 la executorul judecătoresc, notificări prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, . (actualmente Căderea Bastiliei) nr. 17 colț cu . (actualmente . București.
Prin sentința civilă nr. 2049/14.11.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis în parte acțiunea; a modificat în parte dispoziția nr._/09.12.2011 emisă de Primarul General al M. București, în sensul că se constată că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile legii speciale, pentru terenul în suprafață de 239 m.p. aferent construcției, precum și la restituirea în natură a suprafeței de 194,86 m.p. diferență teren aflat sub construcție, precum și a corpului C2-garaj, a menținut celelalte dispoziții și a respins contestația formulată împotriva dispoziției nr._/09.12.2011, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 1867/16.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 240 A/15.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori, pârâta P. M. București a fost obligată să emită dispoziție prin care să soluționeze notificarea nr. 3619/29.08.2001 formulată de reclamantul B. C., în sensul restituirii în natură a imobilului situat în București, .. 17, sector 1, mai puțin părțile din imobil în număr de 8, înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, pentru părțile vândute din imobil se va propune acordarea de despăgubiri bănești.
În temeiul hotărârii judecătorești menționate, la data de 09.12.2011, Primarul General al M. București a emis dispoziția nr._, prin care s-a dispus restituirea în natură, în proprietatea reclamantului a imobilului situat în București, .. 17, sector 1, compus din construcție tip B (S+P+M), garaj și teren în suprafață de 239 m.p. cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995 (menționate în cuprinsul dispoziției împreună cu cotele de teren aferente, în suprafață totală de 235,14 m.p.), cu obligația respectării dreptului de acces pentru ceilalți coproprietari.
La aceeași dată și în considerarea aceleiași hotărâri judecătorești, pârâta a emis cea de a doua dispoziție nr._, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 împreună cu cotele de teren aferente.
Împotriva acestor dispoziții, reclamantul a formulat prezenta contestație.
Prima critică formulată de reclamant adusă dispoziției nr._, vizând restituirea în natură a suprafeței de 239 m.p., în sensul că aceasta rezultă din însumarea unor suprafețe mai mici separate, fracționate, situate în jurul clădirii și care sunt dificil de exploatat, a fost apreciată de tribunal ca fiind justificată.
Astfel, din examinarea raportului de expertiză judiciară efectuat în dosar nr._/3/2008, întocmit de expert Gh. L. și din analiza planului de amplasament și delimitare a imobilului, anexă a raportului de expertiză judiciară, a reținut că suprafața de teren de 239 m.p. aferentă construcției și care a fost restituită în natură este amplasată astfel: 52 m.p. în partea de nord-est, 21 m.p. la sud-est, 29 m.p. la sud și 137 m.p. la vest. Rezultă, așadar, că suprafața menționată este fracționată în mai multe suprafețe de dimensiuni diferite, poziționate de jur împrejurul construcției, în timp ce pe lotul în suprafață de 137 m.p. situat în partea de vest se realizează accesul celorlalți coproprietari.
Așa fiind, în ceea ce privește terenul aferent imobilului și pentru care s-a dispus restituirea în natură, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză, în suprafață de 239 m.p., tribunalul a considerat că acesta urmează regimul prevăzut de dispozițiile art. 7 alin. 5 din Legea nr. 10/2001 și art. 7.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că, deși suprafața de teren aferentă construcției este de 239 m.p. și în aparență ar reprezenta o suprafață ce excede noțiunii de teren și împrejurimi ale construcției necesare bunei utilizări a acesteia, din analiza planului de situație (anexa a raportului de expertiză) se constată că o asemenea situație nu se regăsește în cauză.
Sub acest aspect, tribunalul a observat că modul de amplasare în teren a celor două corpuri de construcție, necesitatea asigurării accesului la calea publică, precum și suprafața de teren efectiv liberă și evidențiată de expert sunt de natură a conduce la concluzia că terenul aferent construcției se circumscrie ipotezei art. 7 alin. 5 anterior menționat, acesta fiind necesar bunei exploatări a imobilului, neputând fi în consecință restituit în natură.
Față de aceste argumente, tribunalul a considerat că măsura restituirii în natură a acestei suprafețe este una neeconomică, reclamantul neavând posibilitatea exploatării normale a acestea ori a valorificării ei, față de lotizarea excesivă impusă de amplasarea construcției.
Solicitarea reclamantului de acordare în natură a unei suprafețe de 68 m.p. cu deschidere la calea publică, . a fost primită de tribunal, pentru considerentele ce au fost anterior expuse, nefiind justificată, față de aprecierea în sensul că întreaga suprafață de 239 m.p. în care se include și aceea pretinsă de reclamant este necesară bunei exploatări a întregului imobil, neexistând motive temeinice pentru a dispune în sensul avut în vedere de reclamant.
Cea de-a doua critică formulată de reclamant referitoare la absența oricărei despăgubiri pentru suprafața de teren ocupată de construcție și pentru construcția garaj este în parte justificată.
Astfel, contrar afirmațiilor reclamantului, tribunalul a observat că prin cea de a doua dispoziție nr._ emisă de Primarul General în soluționarea notificării formulate de reclamant a fost propusă acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 împreună cu cotele de teren aferente și care nu puteau fi restituite în natură, criticile acestuia fiind întemeiate numai sub aspectul diferenței de teren aflat sub construcție și care excede suprafețelor înstrăinate odată cu apartamentele din imobil în temeiul Legii nr. 112/1995.
Potrivit raportului de expertiză judiciară efectuat în dosarul nr._/3/2008, rezultă că suprafața construită la sol a clădirii C 1 este de 460 m.p. Deducând din această suprafață totală suma suprafețelor de teren aferente apartamentelor înstrăinate de 235,14 m.p., rezultă o diferență de 194,86 m.p. teren liber aflat sub construcția, pentru care reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură.
Cât privește corpul C2 - garaj, identificat ca atare prin raportul de expertiză judiciară și descris ca având o suprafață construită la sol de 7 m.p., tribunalul a observat că reclamantul este, de asemenea, îndreptățit la restituirea acestuia, astfel cum s-a statuat prin sentința civilă nr. 1867/16.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă definitivă și irevocabilă, pronunțată în dosarul nr._/3/2008 și care se impune cu putere de lucru judecat.
În considerentele acesteia s-a reținut că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate, menționându-se că în compunerea imobilului situat în București, .. 17, sector 1, se includea un garaj. Existența acestei construcții este confirmată și de nota de reconstituire existentă în dosarul administrativ. Cum din probatoriul administrat a rezultat că în prezent acesta este liber, el nefiind înstrăinat, tribunalul a apreciat că se impunea restituirea acestuia în natură, în proprietatea reclamantului, conform art. 1 din Legea nr.10/2001.
Împotriva acestei sentințe, la data de 24.04.2013 a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 21.06.2013.
În motivarea cererii sale, recurentul pârât a arătat că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât, în opinia sa, instanța în mod greșit l-a obligat la emiterea unei dispoziții de măsuri reparatorii în echivalent bănesc.
Astfel, conform art. 22-23 din Legea nr. 10/2001, republicată, notificarea formulată înăuntrul termenului legal de persoana ce se consideră îndreptățită la restituire trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor foștilor proprietari, de acte doveditoare privind calitatea de moștenitor a acestor persoane - aceste acte putând fi depuse și ulterior, în condițiile legii (până la soluționarea notificării). Reclamantul nu a făcut dovada dreptului de persoană îndreptățită pentru imobilul teren.
Față de dispozițiile legale menționare anterior, se constată că, deși reclamantul a susținut că a depus acte ce dovedesc dreptul de proprietate asupra imobilului, actele depuse și avute în vedere de către Comisia pentru Aplicare a Legii nr. 10/2001 la pronunțarea deciziei contestate nu pot constitui o dovadă a dreptului de proprietate.
Înscrisurile anexate notificării, precum și cele depuse în fața instanței și considerate de către aceasta nu fac dovada și nu suplinesc necesitatea probării dreptului, inclusiv în ceea ce privește întinderea acestuia.
Față de dispozițiile din Legea nr. 247/2005, dispozițiile O.U.G. nr. 81/2007, unitatea deținătoare sesizată cu soluționarea notificării nu are obligația de a acorda măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești, dar nici de a propune o anumită sumă, ci aceste obligații conform Legii nr. 10/2001, republicată se limitează numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri conform art. 29 din Legea nr. 10/2001 și în condițiile speciale ale Legii nr. 247/2005.
În același sens sunt și dispozițiile O.U.G. nr. 81/2007, prin care se reglementează în mod cert procedura și modalitățile de despăgubire efectivă pentru imobilele preluate abuziv.
Înainte de a ajunge la Secretariatului Comisiei Centrale, Municipiul București are obligația să înainteze dosarul către Prefectura M. București, în vederea întocmirii ordinului, la art. 16 din titlul VI se prevede în mod expres faptul că valoarea echivalentă a imobilului solicitat urmează a fi stabilită de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001 în sensul acordării de măsuri reparatorii se predau pe bază de proces verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale numai dacă sunt însoțite de ordinul Prefectului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
La data de 16.09.2013, intimatul reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, a arătat, în ceea ce privește afirmația că nu a depus documentele doveditoare din care să rezulte calitatea de persoană îndreptățită potrivit Legii nr. 10/2001, că recurenta pârâtă se află în eroare, acest aspect fiind dezbătut și intrat în puterea lucrului judecat cu ocazia pronunțării sentinței civile nr. 1867/2008 în dosarul nr._/3/200 de către Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului împotriva acesteia potrivit deciziei civile nr. 240A/2009 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2008 și nerecurarea acesteia din urmă.
Pe de altă parte, a arătat că nu înțelege raționamentul invocării dispozițiilor Legii nr. 247/2005 și O.U.G. nr. 81/2007, care nu au nicio legătură cu soluția pronunțată prin sentința recurată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
1. Conform art. 3041 Cod procedură civilă: „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.
Această regulă trebuie interpretată însă și prin prisma dispozițiilor de procedură privind judecata în apel, astfel cum prevede norma de trimitere conținută de art. 316 Cod procedură civilă, iar potrivit art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă: „Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu”. Într-adevăr, potrivit regulii tantum devolutum quantum apellatum exprimate prin textul de lege menționat, efectul devolutiv al apelului nu vizează cu necesitate toate problemele de fapt și de drept care s-au pus înaintea primei instanțe, ci numai acelea care sunt criticate expres sau implicit de apelant.
Indirect, această concluzie se desprinde și din prevederile art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2”, text de lege care se referă la motivele de ordine publică.
Prin urmare, având în vedere aceste elemente caracteristice ale căilor de atac, instanța învestită cu soluționarea lor nu poate analiza temeinicia și legalitatea hotărârii atacate decât exclusiv prin prisma criticilor făcute de parte hotărârii judecătorești contestate, fără a putea verifica alte aspecte în afara celor enumerate de textul de lege respectiv (cu excepția motivelor de ordine publică).
2. Sub un alt aspect, Curtea constată faptul că motivele de recurs invocate vizează greșita obligare a sa la emiterea unei dispoziții de măsuri reparatorii în echivalent bănesc, în condițiile nedepunerii unor acte doveditoare potrivit legii; greșita obligare a sa la acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești, în condițiile în care nu are abilitarea legală decât de propune măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 24/2005; precum și greșita obligare a sa de înaintare a dosarului direct către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, contrar prevederilor art. 16 din titlul VII din Legea nr. 248/2005. Or, tribunalul nu a procedat astfel, acesta soluționând cererea intimatului reclamant de modificare a unor dispoziții emise de recurentul reclamant în executarea unei hotărâri judecătorești pe considerentul neconcordanței lor cu respectiva hotărâre, ceea ce înseamnă că toate criticile formulate sunt lipsite de obiect (obiectul fiind reprezentat de argumentele, în fapt și în drept, care fundamentează hotărârea judecătorească atacată).
Față de aceste considerente, reținând, pe de o parte, că nu poate examina hotărârea atacată decât prin prisma criticilor formulate de recurent și, pe de altă parte, că acestea nu au legătură cu raționamentul primei instanțe, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI, prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 2049 din 14.11.2012, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant B. C., ca nefondat.
Ia act că intimatul reclamant nu a solicitat cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. I. S. C. G.
GREFIER
S. R.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./C.G.
Ex.2/24.10.2013
T.B.Secția a V-a Civilă – E.P.-J.
| ← Expropriere. Decizia nr. 211/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Decizia nr. 1499/2013. Curtea de... → |
|---|
