Validare poprire. Decizia nr. 697/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 697/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 5567/4/2012
Dosar nr._
(294/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.697
Ședința publică din 16.04.2013
Curtea constituită din:
Președinte - S. G. P.
Judecător - M. V.
Judecător - L. D.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-terț poprit M. FINANȚELOR PUBLICE, PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr.19 A din 14.01.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-debitor M. JUSTIȚIEI, cu intimații-creditori D. D., G. M., M. A., U. L., C. C., DEMUȘCĂ C. și I. T..
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru validare poprire.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, iar Tribunalul Suceava și M. Justiției au comunicat, la solicitarea instanței, situația plăților efectuate în baza titlurilor executorii ce constituie obiect al cauzei de față.
Curtea, constatând că procedura de citare este legal îndeplinită, iar recurenții au solicitat judecarea pricinii și în lipsa reprezentanților lor, reține cauza spre soluționare, invocând din oficiu motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art.304 pct 1 Cod procedură civilă, respectiv nelegala compunere a completului de judecată în faza procesuală anterioară.
Curtea are în vedere dispozițiile art.282 ind.1 Cod procedură civilă și împrejurarea că, deși intimații-creditori, pentru considerente care țin de buna administrare a actului de justiție, au formulat împreună cererea de chemare în judecată, aceștia nu se găsesc în vreun raport de indivizibilitate sau de solidaritate, iar valoarea obiectului cererilor formulate de fiecare creditor în parte nu depășește valoarea de 100.000 lei (Ron).
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4555/30.05.2012, Judecătoria Sectorului 4 București – Secția Civilă a admisă în parte cererea de validare a popririi precizată formulată de creditorii D. D., G. M., M. A., U. L., C. C., Demușcă C., I. (fostă M.) T., în contradictoriu cu debitorul M. Justiției și cu terțul poprit Ministerul Finanțelor Publice București - Activitatea de Trezorerie și contabilitate Publică - Serviciul Verificarea și Decontarea Cheltuielilor Instituțiilor Publice și a validat poprirea înființată la data de 02.02.2012, în dosarul de executare nr.190/2011 al B.E.J.A. D. și D., terțul poprit fiind obligat să plătească creditorilor, în limita creanței de 185.930 RON, suma datorată debitorului M. Justiției.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr.894/14.04.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr.882/16.06.2009 a Curții de Apel Suceava, pârâtul M. Justiției a fost obligat să plătească creditorilor Demușcă C., U. L. și G. M., sumele reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada de la 01.10.2000 la 01.08.2004, din indemnizația brută lunară, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective
Prin sentința civilă nr.65/08.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr.518/30.04.2009 a Curții de Apel Suceava, sentința civilă nr.75/11.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr.505/28.04.2009 a Curții de Apel Suceava și sentința civilă nr.1103/14.05.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.1005/01.09.2009 a Curții de Apel Suceava, pârâtul M. Justiției a fost obligat să plătească creditorilor sumele reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru perioada de la 01.08.2004 la zi și spor confidențialitate de 15% pentru perioada de la 27.10.2005 la zi, din indemnizația brută lunară, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.
Creditorii au formulat, la data de 17.10.2011, cerere de executare silită adresată B. B. D., fiind format dosarul de executare nr.190/2011.
La data de 04.11.2011, prin încheierea Judecătoriei Sectorului 4 București pronunțată în dosarul_/4/2011, s-a dispus încuviințarea executării silite cu privire la titlurile executorii arătate mai sus.
Prin raportul de expertiză extrajudiciară efectuat de expertul contabil M. L. I. a fost întocmită calculația și actualizarea sumelor cuvenite creditorilor până în luna septembrie 2011, rezultând un total de plată de 185.930 lei, 24.475 lei pentru creditoarea C. C., 22.252 lei pentru creditoarea Demușcă C., 27.016 lei pentru creditorul D. D., 28.990 lei pentru creditoarea G. M., 19.330 lei pentru creditoarea I. T., 15.608 lei pentru creditoarea M. A., 48.259 lei pentru creditoarea U. L..
La data de 25.01.2012, a fost emisă adresa de înființare a popririi către terțul poprit Trezoreria Municipiului București, până la concurența sumei de 185.930 lei, asupra conturilor debitorului M. Justiției.
Prin adresa înregistrată sub nr.9750/07.02.2012, terțul poprit a comunicat B. B. D. refuzul de a da curs cererii de înființare a popririi, pe motiv că, potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 din OUG nr.71/2009, plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar se va realiza după procedura de executare, care începe în anul 2012 până în anul 2014 și orice cerere de executare silită nu poate fi începută sau continuată.
Instanța a considerat întemeiată cererea de validare a popririi formulată de creditori, întrucât, față de dispozițiile art.460 alin.1 C.pr.civ., limitele învestirii în procedura validării de poprire sunt verificarea existenței titlului executoriu în baza căruia se face executarea și a dovezii faptului că terțul poprit este dator debitorului sau dacă debitorul are cont deschis la banca terț poprit.
Pe calea acestei proceduri nu poate fi analizată valabilitatea popririi înființate sau a oricărui alt act de executare, legea prevăzând în acest scop o procedură specială, cea a contestației la executare, ce poate fi exercitată numai într-un anumit termen.
Cu privire la incidența dispozițiilor OG nr.22/2002, instanța a constatat că aceasta este o apărare care vizează necesitatea emiterii unei somații de plată și a respectării termenului de 6 luni, ce nu are a fi analizată pe această cale.
În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor OUG nr.71/2009, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu modificarea adusă prin Legea nr.230/2011, la care face referire debitorul în cuprinsul întâmpinării, precum și terțul poprit, instanța a apreciat că acestea încalcă dispozițiilor art.1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului și art.6 din aceeași Convenție.
OUG nr.71/2009, cu modificările ulterioare, prevede un regim diferențiat de executare a obligațiilor în raport cu alți debitori, care stabilește în mod unilateral termene și condiții de plată ale creanțelor, încălcându-se dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6 din CEDO, atât sub aspectul nerespectării termenului rezonabil, cât și al principiului egalității armelor în proces (în acest sens și cauza Stran și Stratis Andreatis c. Greciei).
Mai mult, prin modificările aduse OUG nr.71/2009 prin OUG nr.45/2010, s-a procedat la o nouă amânare a executării obligațiilor, plata sumelor restante urmând a fi făcută în mod eșalonat, în trei tranșe, prima tranșă fiind exigibilă în anul 2012, iar, prin modificarea adusă OUG nr.71/2009 prin Legea nr.230/2011, s-a prevăzut o nouă eșalonare a executării obligațiilor, până în anul 2016.
De această dată, perioada este nejustificat de mare, iar termenele de plată incerte (în ce lună/trimestru/semestru ale anilor menționați în actul normativ se va achita procentul astfel ales) și fără vreo identificare a resurselor financiare din care acestea vor fi plătite, întrunind pe deplin condițiile imprevizibilității, menționate în Hotărârea Saggio contra Italiei, ce au aplicabilitate mutatis mutandis în cauza de față, neexistând o garanție în sensul că plățile nu vor fi din nou suspendate la împlinirea termenului.
Debitorul nu s-ar putea considera surprins de începerea executării silite împotriva sa și de înființarea în cadrul acesteia a măsurii popririi asupra conturilor deținute. Potrivit dispozițiilor art.3731 alin.1 C.pr.civ., debitorul este cel care trebuie să aibă inițiativa executării voluntare a obligației stabilite în sarcina sa printr-un titlu executoriu și acest lucru cu atât mai mult cu cât debitorul este un organ sau o instituție a statului, aspect subliniat în nenumărate rânduri de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța a mai reținut că atitudinea statului român debitor, care prin manifestarea sa unilaterală de voință, concretizată în acte normative date în cursul ultimilor ani, fără acordul creditorului, și-a acordat termene de grație în mod succesiv, amânând periodic și pentru intervale lungi de timp executarea obligației de plată stabilită în sarcina sa prin hotărâri judecătorești și a făcut în acest mod ca momentul realizării dreptului creditorului să dobândească un caracter incert, imprevizibil, afectează însăși substanța dreptului acestuia, putând fi calificată drept contrarie dreptului de acces la justiție reglementat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme pentru această atitudine nu s-a oferit o explicație rezonabilă.
În acest sens, dispozițiile art.1 alin.1 și 2 din OG nr.22/2002, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr.92/2011, pentru aprobarea OUG nr.4/2011, precum și împrejurarea invocată de debitor în cuprinsul întâmpinării, în sensul că, potrivit Legii nr.286/2010, legea bugetului de stat pe anul 2011, în bugetul Ministerului Justiției nu există sume aprobate cu destinația plății titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale, la acest moment impunându-se respingerea cererii de validare poprire, nu sunt de natură a exonera debitorul și terțul poprit de obligația de plată a sumelor prevăzute în titlul executoriu către creditori, debitorul având obligația de a asigura resursele bugetare necesare plății drepturilor bănești prevăzute în titlul executoriu, în vederea realizării integrale a drepturilor creditorului.
Există prin urmare un conflict între normele din Convenție și normele interne, care se soluționează în favoarea normelor din Convenție, în conformitate cu prevederile art.11 alin. 2 din Constituția României, astfel încât în mod legal creditorii s-au adresat instanței de executare în vederea validării popririi.
Instanța a constatat că terțul poprit nu a contestat faptul că deține conturile debitorului, astfel încât a apreciat că este îndeplinită condiția ca terțul poprit să datoreze sume de bani debitorului. De asemenea, terțul poprit nu a invocat afectarea sumelor de bani asupra cărora s-a înființat poprirea unor destinații speciale, conform art.452 alin.2 lit.a C.pr.civ., cu consecința imposibilității înființării popririi. Cu toate acestea, în mod nejustificat, terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația de a consemna sumele de bani menționate în adresa de poprire și de a trimite dovada executorului în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, astfel cum dispune art.456 alin.1 C.pr.civ.
Instanța a reținut și faptul că, în ceea ce o privește pe debitoarea din prezenta cauză, nu s-a făcut dovada că actele executare din dosarul nr.190/2011 al B.E.J. B. D. au fost anulate până în prezent de către instanța de executare și nici nu s-a dispus de către aceasta suspendarea executării silite în condițiile art.403 C.pr.civ.
Instanța a respins în rest cererea precizată, având în vedere că diferența de valoare până la 186.282 lei nu a fost justificată și nici nu reiese din raportul de expertiză întocmit, iar poprirea a fost înființată până la concurența sumei de 185,930 lei.
Totodată, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de aplicare a amenzii judiciare trezorierului șef al Unității de Trezorerie Operativă a Municipiului București, în baza art.460 alin2 Cod procedură civilă, având în vedere că din mijloacele de probă administrate nu a reieșit reaua credință a terțului poprit în efectuarea operațiunilor de poprire, opoziția sa întemeindu-se pe niște texte de lege a căror aplicare a fost înlăturată pe baza contrarietății lor cu textul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Împotriva aceste sentințe au formulat apel DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a MUNCIPIULUI BUCUREȘTI - ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ a MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, la data de 19.07.2012, M. JUSTIȚIEI, la data de 23.07.2012 (data poștei), iar reclamanții D. D., G. M., M. A., U. L., C. C., Demușcă C., I. (fostă M.) T. la data de 2.07.2012, cererile fiind înregistrate pe rolul Tribunalului București - Secția a III - a Civilă.
Reclamanții persoane fizice au criticat soluția primei instanțe sub aspectul căii de atac menționate în dispozitivul sentinței ca fiind apel. Au arătat că în mod legal calea de atac de care este susceptibilă sentința este recursul, în raport de valoarea fiecărei creanțe, care este mai mică de 100.000 lei. Interesul în privința promovării cererii îl constituie faptul că, potrivit art.460 alin.4 Cod procedură civilă, hotărârea de validare constituie titlul executoriu, iar menționarea căii de atac a apelului s-ar putea interpreta în sensul că aceasta nu este executorie.
În motivarea apelului său, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București a criticat soluția primei instanțe, raportat la dispozițiile art.304 pct.9 C.Proc.Civ..
Astfel, cererea de validare a fost formulată prematur față de dispozițiile art.460 Cod procedură civilă, deoarece această cerere putea fi formulată numai după expirarea termenului prohibitiv de 3 luni în care terțul poprit avea obligația să indisponibilizeze sumele datorate. Având în vedere că executorul judecătoresc a comunicat adresa de înființare a popririi la data de 7.12.2011, iar cererea de validare a fost formulată la data de 27.01.2012, acțiunea este prematură.
Refuzul terțului poprit de a da curs solicitărilor organului de executare nu a fost nejustificat, ci s-a datorat incidenței în cauză a dispozițiilor art.1 din OUG nr.45/2010 pentru modificarea art.1 din OUG nr.71/2009. Instanța nu poate constata o neconcordanță între aceste dispoziții și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp acestea au fost declarate conforme Constituției României, prin respingerea mai multor excepții de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională.
OUG nr.71/2009 a fost adoptată pentru înlăturarea dificultăților întâmpinate de executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Influența substanțială asupra bugetului de stat pe anul 2011 a executărilor titlurilor executorii a determinat necesitatea instituirii unor reglementări speciale, limitate în timp
Potrivit art.1 din OG nr.22/2002 astfel cum a fost modificat prin Legea nr.92/2011, „creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația respectivă”. Chiar dacă prin aceste dispoziții se instituie limite ale executării, în sensul că aceasta poate fi făcută asupra resurselor bănești aprobate prin bugete, aceasta nu împiedică executarea, deoarece art.4 al ordonanței obligă ordonatorii principali de credite bugetare să dispună toate măsurile, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii ale instituțiilor din subordine a sumelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Față de aceste dispoziții legale imperative, Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică, deși deține conturile debitoarei, nu poate opera plăți din aceste conturi, fără o dispoziție expresă din partea ordonatorilor de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
Urmare a faptului că în bugetul Ministerului Justiției aferent anului 2011 nu există sume aprobate cu destinația plății titlurilor executorii, executarea urmează a se realiza de bună voie, acest fapt constituind temei pentru includerea în bugetul debitorului M. Justiției pentru anul 2012 a sumelor necesare plății tranșei de 5% din valoarea titlului executoriu.
De altfel, OG nr.22/2002 prevede un termen de grație de 6 luni ca termen limită în care instituția publică debitoare are obligația de a face demersurile necesare pentru punerea în executare voluntară, termen ce nu a fost respectat în cauză.
M. Justiției a formulat următoarele critici:
Nu a fost respectat termenul de 6 luni prevăzut de OG nr.22/2002. În ceea ce privește eventualele demersuri ce trebuiau făcute de debitor pentru a găsi fonduri în vederea efectuării plății, acest argument nu este plauzibil având în vedere situația specială în care debitorul este un ordonator principal de credite care nu poate dispune de fonduri publice în mod discreționar, fără o modificare a legii bugetului de stat pe anul în curs.
Nu au fost respectate dispozițiile OUG nr.71/2009, care stabilesc că aceste executări silite sunt suspendate de drept. Potrivit acestor prevederi, plata se face eșalonat, ministerul respectând obligațiile de plată și termenele de eșalonare. Astfel, potrivit HG nr.422/2010 au fost suplimentate bugetele la capitolul cheltuieli de personal prin alocarea fondurilor necesare plății titlurilor executorii. De asemenea, pe anul 2012 au fost incluse în bugetul de stat și fondurile aferente plății titlurilor executorii, acestea urmând a fi achitate conform tranșelor prevăzute de O.U.G. nr.71/2009 cu modificările și completările ulterioare.
Suspendarea executării și plata eșalonată nu afectează substanța drepturilor creditorului, suma urmând a fi indexată potrivit art.1 alin.3 din OUG nr.71/2009, fiind vorba doar de o chestiune de timp, cauzată de situația economică.
Au fost ignorate Deciziile Curții Constituționale nr.188/2010, nr.206/2010 și nr.1533/2011, prin care s-a constatat că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă și independentă de voința Guvernului care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român și că OUG nr.71/2009 nu contravine dispozițiilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, măsura fiind proporțională în condițiile în care situația este una sistemică, structurală, cu impact pe bugetul de stat în condiții de criză economică accentuată, nefiind vorba despre o hotărâre judecătorească izolată neexecutată.
Jurisprudența CEDO este respectată, deoarece autoritățile trebuie să dispună de un termen rezonabil pentru a identifica mijloacele adecvate de punere în executare a hotărârilor judecătorești, iar adoptarea termenelor de eșalonare a plății intră în marja de apreciere a statului. Perioadele de prelungire a fazei de executare au fost apreciate de curte ca fiind justificate (inclusiv un termen de 2 ani și 7 luni în cauza V. Sergeyevich Kornilov c. Ucraina)
Prin decizia civilă nr.19/A/14.01.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a calificat drept apel recursul declarat de creditorul M. Justiției și a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții creditori, apelantul debitor și apelantul terțul poprit.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut, în ceea ce privește calificarea căii de atac, că aceasta este apelul, potrivit art.282 ind.1 Cod procedură civilă, în raport de suma totală de 185.930 lei. Prin urmare, calea de atac formulată de către persoanele fizice a fost respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce privește încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art.460 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat, pe baza interpretării gramaticale a acestor prevederi legale, că termenul nu are natura juridică a unui termen prohibitiv de natură a atrage sancțiunea prematurității în cazul în care nu este respectat. Interpretând gramatical dispozițiile legale invocate se constată că folosirea prepoziției „în” conduce la concluzia că acesta este termenul în care creditorul trebuie să acționeze, iar nu termenul după trecerea căruia el trebuie să o facă. În caz contrar, legiuitorul ar fi folosit prepoziția „după”.
De altfel, în reglementarea viitoare, natura juridică a termenului este clarificată, termenul fiind prevăzut imperativ ca termen peremptoriu, iar nu prohibitiv (dilatoriu).
Cât privește critica referitoare la nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut de OG nr.22/2002, invocată de recurentul M. Justiției, tribunalul a reținut că, prin adresa nr._/6.11.2011, terțul poprit a refuzat înființarea popririi justificându-și refuzul prin dispozițiile OUG nr.71/2009, potrivit cărora executarea silită este suspendată de drept.
În condițiile art.460 pe calea validării de poprire sunt analizate exclusiv raportul obligațional prezent sau viitor dintre debitor și terțul poprit, existența unui refuz și dacă acest refuz este sau nu justificat. Analiza nu poate fi extinsă asupra oricărui alt motiv de contestație la executare pe care debitorul l-ar putea invoca.
Astfel, debitorul nu poate omisso medio (în lipsa unei contestații la executare) să justifice refuzul terțului prin invocarea altor motive ce puteau face obiectul unei contestații la executare, care, în condițiile art.401 lit.a Cod procedură civilă, putea fi formulată în termen de 15 zile de la comunicarea somației. Or, nu este admisibil ca o contestație la executare formulată pentru acest motiv la data când recurentul a formulat întâmpinare în fața primei instanțe să fie tardivă, iar o apărare prin întâmpinare să fie primită în contra creditorului.
Cum prima instanță a apreciat că această apărare nu este întemeiată pe fond, tribunalul a constatat că această soluție este corectă, deoarece beneficiul termenului de 6 luni pentru executarea voluntară a obligației este condiționat de dovada neexecutării benevole a obligației din cauza lipsei de fonduri, dar și de dovada demersurilor făcute pentru obținerea fondurilor necesare achitării obligațiilor.
O atare interpretare este în concordanță cu dispozițiile art.11 al.2 și art.20 al.2 din Constituția României, dispoziții care atrag prioritatea în soluționarea cauzei de față a Convenției Europene a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții în această materie, în ceea ce privește respectarea art.6 din Convenție și a art.1 din Protocolul 1 la Convenție (cu referire la cauze precum Ș. c. România, Hornsby împotriva Greciei, Bourdov împotriva Rusiei, Immobiliare Saffi împotriva Italiei)
Astfel, debitorul, tocmai în considerarea calității sale de instituție publică are îndatorirea, ca reprezentant al autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și la a executa de bună voie o hotărâre judecătorească ce îi este opozabilă.
În privința notorietății situației speciale financiare și a demersurilor făcute de debitor pentru asigurarea fondurilor necesare achitării tranșelor prevăzute de OUG nr.71/2009, tribunalul a constatat că aceste aspecte sunt reale, putând fi reținute ca notorii. Cu toate acestea, era necesar ca debitorul să facă dovada demersurilor suplimentare (inclusiv în privința procedurii de rectificare bugetară în condițiile Legii nr.500/2002) pentru asigurarea sumelor ce fac obiectul executării silite, respectiv a întregii creanțe, iar nu numai a tranșelor prevăzute de ordonanță.
În ceea ce privește critica DGFPMB întemeiată pe dispozițiile OUG nr.22/2002, tribunalul a constatat că refuzul terțului poprit nu este justificat de considerentul că Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică, deși deține conturile debitoarei, nu poate opera plăți din aceste conturi, fără o dispoziție expresă din partea ordonatorilor de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii. De esența executării silite este suplinirea voinței debitorului prin forța coercitivă a statului exercitată prin executorul judecătoresc și controlată de instanțe.
Pe fondul criticilor comune referitoare la încălcarea dispozițiilor art.1 din OUG nr.71/2009, tribunalul, analizând aceste prevederi legale din perspectiva jurisprudenței CEDO în materie (termenul rezonabil în care o persoană are dreptul de acces la justiție, incluzând și faza de executare silită, prevăzut de art.6 din CEDO și garantarea dreptului de proprietate prevăzută de art.1 din Protocolul nr.1 la CEDO), a apreciat că acestea, care creează un avantaj discriminatoriu al instituțiilor publice față de o persoană fizică sau juridică obișnuită, contravin jurisprudenței Curții.
Tribunalul a reținut că intimații au manifestat diligență și au apelat la procedura executării silite, iar, la aproape 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești – titlu executoriu, instituția publică nu a executat încă obligația sa de plată. Este inechitabil să i se ceară părții care a obținut în 2008 un titlu executoriu constând într-o hotărâre judecătorească să aștepte realizarea dreptului de creanță prevăzut de lege și recunoscut de instanță până în anul 2016, cu nerespectarea unui termen rezonabil.
Tribunalul a constatat că prin comportamentul său, întârziind plata sumelor de bani recunoscute intimaților prin hotărârea judecătorească ce se execută, contestatoarea încalcă dreptul său de proprietate, apărat de art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție, în condițiile în care creditoarea are o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art.1 din Protocolul nr.1 (cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea contestatoarei constituie atingeri aduse dreptului său de proprietate, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
De asemenea, dacă s-ar aprecia că executarea titlului executoriu este suspendată de drept, prin O.U.G. nr.71/2009, intimatul ar fi lipsită de drepturile sale salariale, care au un caracter necesar, asigurând existența curentă a individului, în cuantumul acordat prin lege și recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pentru o perioadă nejustificat de mare de timp, iar această situație conduce la impunerea unei sarcini exorbitante creditoarei fiind, astfel, rupt echilibrul pe care statul, prin instituțiile sale, trebuie să îl asigure între măsurile luate și care vizează un interes general și drepturile sau interesele particulare ale unui cetățean al său, ceea ce contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului și raționamentului reținut de Curtea Constituțională în cuprinsul deciziilor sale în materie, decizii care analizează dispoziții legale sub aspectul constituționalității, iar nu situații particulare sub aspectul convenționalității (ce presupune respectarea jurisprudenței CEDO).
În final, tribunalul a constatat că prin decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 4 septembrie 2012 pronunțată în cauza D. și alții c. României (cererea nr._/08), au fost respinse plângerile formulate de trei magistrați români, prin care aceștia invocau plata cu întârziere de către Statul Român a drepturilor lor salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești interne. Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că ingerința există, însă ea urmărește un scop legitim (menținerea echilibrului bugetar) și este și proporțională (dat fiind că mecanismul de eșalonare a plăților a fost respectat, s-a operat indexarea sumelor datorate cu indicele de inflație la data plății, o parte substanțială din debit – 1/3 – fiind deja achitată). Din relațiile comunicate de M. Justiției reiese că a fost achitată creditorilor suma de 38.685 lei, până la data de 31.12.2012. Raportat la decizia menționată, această sumă nu poate fi apreciată ca substanțială pentru a se putea reține că măsura suspendării și eșalonării este proporțională în sensul jurisprudenței recente a CEDO.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs terțul poprit Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, recurentul a susținut că validarea de poprire în general este admisă și aplicată ca o accelerare a executării silite și, în ultimă instanță, ca o sancțiune aplicată terțului poprit atunci când acesta nesocotește, cu rea-credință obligațiile sale prevăzute de actele normative în vigoare în materia executării silite prin poprire.
Or, în condițiile în care există un act normativ care stabilește o procedură de plată eșalonată a drepturilor salariale stabilite pe cale judiciară pentru personalul din sistemul bugetar, act normativ ce a fost declarat constituțional de Curtea Constituțională, nu se poate considera că acțiunea terțului poprit - Activitatea de Trezorerie si Contabilitate Publica a Municipiului București, de a se prevala de dispozițiile OUG nr.71/2009 reprezintă un refuz exprimat cu rea credința.
În al doilea rând, s-a arătat că, prin validarea popririi, instanța a nesocotit dispozițiile OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările și completările ulterioare, norme potrivit cărora: „în cursul termenului prevăzut la alin.1 orice procedură de executare silită se suspendă de drept”.
Prin urmare, având în vedere data pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite, ulterioară intrării în vigoare a OUG nr.71/2009, dispozițiile legale mai sus menționate sunt aplicabile în cauză, astfel încât deși, instanța de judecată a încuviințat executarea silită, prin efectul legii orice cerere de executare silită, implicit validarea popririi, este suspendată de drept.
Prin dispozițiile OUG nr.71/2009, modificată și completată prin Legea nr.230/2011 a fost eșalonată plata drepturilor salariale stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, prin titluri devenite executorii până la data de 31.12.2011, validarea popririi, cu consecința plății drepturilor salariale într-o singură tranșă neavând temei legal, întrucât încalcă prevederile actului normativ sus indicat.
Recurenta a învederat că nu poate constata existența unei neconcordanțe între dispozițiile art.1 din OUG nr.71/2009 modificată, pe de o parte, și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atâta timp cât prevederile art.1 din OUG nr.71/2009 au fost declarate conforme Constituției României, prin respingerea mai multor excepții de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională a României.
In motivarea Deciziei nr.206/2010 privind respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 din OUG nr.71/2009, Curtea Constituționala a reținut că aceste prevederi nu sunt contrare Constituției României, prin raportare inclusiv la dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
De asemenea, în acord cu cele de mai sus, recurenta a arătat că la data de 04.09.2012 Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza D. D. D. șa. contra României.
Recurenta a precizat, totodată, că prin dispozițiile OUG nr.71/2009 legiuitorul a dorit să înlăture dificultățile întâmpinate până în prezent în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești, având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar.
Având în vedere influența substanțială asupra bugetului de stat pe care o are executarea în condițiile dreptului comun, a titlurilor executorii emise anterior intrării în vigoare a respectivei ordonanțe de urgență, a rezultat necesitatea instituirii unor reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp, privind executarea silită a hotărârilor judecătorești prin care au fost acordate anumite drepturi salariale pentru personalul din sectorul bugetar, ținând seama de faptul că nepromovarea acestei ordonanțe de urgență ar fi vizat drept consecință imposibilitatea menținerii echilibrelor bugetare și în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar - aspecte ce nu au fost avute în vedere de către instanța de fond.
În al treilea rând, recurenta a susținut faptul că dispozițiile imperative ale O.G. nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.92/2011, au instituit un regim derogatoriu de la cadrul juridic general stabilit prin art.452-461 Cod procedura civilă, ce reglementează materia executării silite prin poprire.
Intimatul debitor M. Justiției a formulat note scrise, solicitând admiterea recursului formulat și, pe fond, respingerea cererii de validare formulată de intimații creditori.
În recurs s-a administrat proba cu acte, conform art.305 C.proc.civ.
În ședința publică din 16.04.2013, Curtea, din oficiu, a invocat nulitatea deciziei recurate, prin prisma dispozițiilor art.304 pct.1 C.proc.civ., ce vizează nelegala compunere a completului de judecată ce a soluționat pricina în calea de atac exercitată în cauză raportat la valoarea obiectului dedus judecății.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, conform art.242 alin.1 pct.2 C.proc.civ., Curtea a reținut cauza spre soluționare în raport de excepția invocată, în condițiile art.137 alin.1 C.proc.civ., când a constatat următoarele:
Prin cererea de validare a popririi precizată înregistrată la data de 27.02.2012, creditorii D. D., G. M., M. A., U. L., C. C., Demușcă C., I. (fostă M.) T. au solicitat validarea popririi înființată la data de 02.02.2012, în dosarul de executare nr.190/2011 al B.E.J.A. D. și D., până la concurența sumelor datorate fiecărui creditor în parte, potrivit titlurilor executorii atașate, arătând că sumele datorate sunt într-un cuantum total 185.930 lei.
Potrivit rapoartelor de expertiză depuse la dosar, sumele nete neexecutate pentru fiecare creditor în parte se situează până la maximum de 48.259 lei.
Potrivit adresei de înființare a popririi, în temeiul titlurilor executorii menționate, s-a solicitat înființarea popririi asupra sumelor aparținând debitorului M. Justiției până la concurența sumei totale de 185.930 lei.
Prin sentința civilă nr.4555/30.05.2012, Judecătoria Sectorului 4 București – Secția Civilă a admisă în parte cererea de validare a popririi precizată formulată de creditorii D. D., G. M., M. A., U. L., C. C., Demușcă C., I. (fostă M.) T., în contradictoriu cu debitorul M. Justiției și cu terțul poprit Ministerul Finanțelor Publice București - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică - Serviciul Verificarea și Decontarea Cheltuielilor Instituțiilor Publice și a validat poprirea înființată la data de 02.02.2012, în dosarul de executare nr.190/2011 al B.E.J.A. D. și D., terțul poprit fiind obligat să plătească creditorilor, în limita creanței de 185.930 RON, suma datorată debitorului M. Justiției.
În apel s-a pus în discuția părților calificarea căii de atac declarată împotriva hotărârii primei instanțe în raport de dispozițiile art.2821 C.proc.civ., cu referire la valoarea obiectului dedus judecății, tribunalul considerând însă că trebuie să se raporteze la suma totală cerută de creditori, iar nu la pretențiile individuale ale acestora.
În speță, stabilirea competenței materiale trebuie apreciată în raport de cuantumul fiecărei pretenții în parte, iar nu față de suma totală ce se solicită a fi indisponibilizată prin poprire, respectiv 185.930 lei.
Împrejurarea că s-a formulat o acțiune unică de către mai mulți reclamanți constituie doar o problemă de mai bună administrare a justiției. Față de datele cauzei, nu se poate trage concluzia că ar exista un raport juridic unitar între creditori și debitor, respectiv terț poprit și că, deci, la determinarea competenței, ar trebui să se aibă în vedere valoarea cumulată a tuturor pretențiilor invocate de către reclamanți.
Creditorii, care au obținut două titluri executorii pentru creanțele lor, au chemat în judecată pe debitor și pe terțul poprit pentru a se dispune validarea popririi pentru sumele datorate prin respectivele titluri executorii, astfel încât, fiecare creditor urmează să primească suma la care este îndreptățit, mai mică de 100.000 lei. Deși au formulat o acțiune comună creditorii au invocat fiecare în parte un drept propriu, fără să existe indivizibilitate sau solidaritate în ceea ce privește obligațiile asumate, așa încât tribunalul se găsea în fața unei pluralități de acțiuni cu obiective juridice proprii și efecte diferențiate pentru fiecare creditor în parte.
Nu valoarea totală a pretențiilor invocate de mai mulți reclamanți, care cheamă în judecată pe același pârât, dar pentru obligații rezultând din raporturi juridice distincte, determină instanța competentă din punct de vedere material.
În speță, valoarea obiectului fiecăreia dintre cererile formulate de creditori atrăgea competența judecătoriei, în primă instanță, în raport de prevederile art.1 pct.1 C.proc.civ.
În acord însă de dispozițiile art.282 ind.1 C.proc.civ., care prevăd că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv, în materie civilă, instanța sesizată cu calea de atac declarată împotriva hotărârii primei instanțe avea obligația să califice calea de atac exercitată și, pe cale de consecință, să stabilească compunerea completului de judecată.
Soluționând cauza ca instanță de apel, deși hotărârea primei instanțe era supusă numai recursului, tribunalul a pronunțat o hotărâre atacabilă cu recurs, conform dispozițiilor art.299 C.proc.civ. și, numai prin admiterea recursului, se poate îndrepta eroarea săvârșită în ceea ce privește calificarea căii de atac și, așadar, compunerea completului care a soluționat cauza.
Având în vedere înscrisurile atașate cererii de validare poprire, precum și obiectul acesteia, Curtea reține că suma solicitată de către fiecare creditor este sub nivelul valoric prevăzut de art.2821 Cod de procedură civilă.
Prezenta acțiune, având drept obiect o cerere de validare poprire, este evaluabilă în bani, în raport de valoarea indicată în tabelele anexă la adresa de înființare a popririi asupra sumelor aparținând debitoarului, deținute de terțul poprit Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică, stabilindu-se, conform art.2821 Cod procedură civilă, dacă hotărârea primei instanțe este sau nu supusă numai recursului ori și apelului.
În aceste condiții, prezenta cauză este supusă doar căii de atac a recursului, calea de atac a apelului fiind suprimată în raport de criteriul valoric, aspect impus și de considerentele recursului în interesul legii soluționat prin decizia nr.32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Potrivit art.2821 alin.1 Cod de procedură civilă, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță, în cererile introduse pe cale principală, privind pensii de întreținere, litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, acțiunile posesorii, precum și cele referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, luarea măsurilor asigurătorii și în alte cazuri prevăzute de lege.
Curtea constată astfel că prin dispozițiile art.2821 alin.1 Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art.I pct.40 din Legea nr.219/2005, legiuitorul a instituit excepții de la regula potrivit căreia hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel (art.281 alin.1 Cod procedură civilă.)
Spre deosebire de fosta reglementare în materie, care viza exclusiv acțiunile în realizare având ca obiect obligații de plată a unor sume de bani sau de predare a unui bun mobil de o anumită valoare, legiuitorul a extins sfera de aplicare a dispozițiilor art.2821 alin.1 din codul de procedură civilă prin includerea tuturor litigiilor patrimoniale evaluabile în bani, atât în materie civilă, cât și în materie comercială, indiferent dacă acestea vizează acțiuni în realizarea dreptului, acțiuni în constatarea existenței sau inexistenței dreptului, acțiuni în constituire sau de transformare, acțiuni personale, reale sau mixte etc., singura condiție impusă fiind doar aceea ca obiectul litigiului să aibă o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Obiectul acțiunii civile este întotdeauna reprezentat de protecția dreptului subiectiv civil, iar obiectul litigiului este reprezentat de pretenția concretă pe care instanța trebuie să o judece. Pretenția concretă nu reprezintă altceva decât afirmarea dreptului a cărui protecție se solicită, drept care, din punct de vedere al conținutului său, poate fi clasificat în drept patrimonial și drept nepatrimonial.
În cauză, acțiunea prin care se urmărește executarea silită a debitorului M. Justiției privește neîndoios un drept patrimonial ce se cere a fi ocrotit, iar valoarea acestuia este sub pragul prevăzut de alin.1 al art.2821 din Codul de procedură civilă, în privința fiecărui creditor în parte, așa încât, calea de atac exercitată împotriva hotărârii pronunțate în prima instanța era recursul, potrivit dispozițiilor menționate.
În conformitate cu prevederile art.54 alin.2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători, iar recursurile, în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.
În speță, Tribunalul București, neobservând că suma solicitată de creditori este sub pragul valoric de 100.000 lei, a calificat greșit calea de atac exercitată drept apel, în loc de recurs, a pronunțat o hotărâre în complet format din doi judecători, în loc de trei, cum prevede legea, încălcând normele legale imperative privind compunerea instanței. Instanța de apel, din oficiu, era obligată să își verifice competența materială jurisdicțională, în temeiul căreia se delimitează gradele procesuale pe care un proces poate să le urmeze până la soluționarea irevocabilă a acestuia.
Curtea reține că excepția nelegalei alcătuiri a instanței care a pronunțat decizia supusă recursului este o excepție de ordine publică de natură a atrage casarea în condițiile art.312 alin.3 din Codul de procedură civilă, pentru motivul prevăzut de art.304 pct.1 din Codul de procedură civilă.
Față de toate considerentele anterior expuse și apreciind ca fiind întemeiat acest motiv de recurs, de ordine publică, constatând, totodată, că nu se mai impune analizarea celorlalte critici susținute de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, care se vor avea în vedere ca apărări la instanța de trimitere, Curtea va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, ca instanță de recurs, în complet legal constituit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul terț poprit M. FINANȚELOR PUBLICE, PRIN DIRECTIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr.19/A/14.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul debitor M. JUSTIȚIEI și intimații creditori D. D., G. M., M. A., U. L., C. C., DEMUSCA C., I. T..
Casează decizia atacată și trimite cauza Tribunalului București spre rejudecare, ca instanță de recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S.-G. P. M. V. L. D.
GREFIER
E. C.
Red.M.V.
Tehdact.B.I.
2 ex./17.06.2013
-----------------------------------------
TB.Secția a III-a – A.E.P.
- M.P.
Jud.Sector 4 – C.M.C.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 698/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Expropriere. Decizia nr. 211/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
