Legea 10/2001. Decizia nr. 75/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 75/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 21358/3/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.75 R
Ședința publică din data de 17.01.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: GAVRIȘ DUMITRU MARCEL
JUDECĂTOR: M. A. M.
JUDECĂTOR: S. G.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentele reclamante A. D. M., M. G. și O. E. împotriva sentinței civile nr.1236/07.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. BUCUREȘTI PRIN P. GENERAL și P. M. BUCUREȘTI, cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentele reclamante A. D. M., M. G., O. E., prin avocat C. I., cu împuternicire avocațială la fila 22 dosar fond, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentelor reclamante A. D. M., M. G., O. E., arată că nu mai are alte probe, însă, ca și o chestiune prealabilă, învederează faptul că nu mai susține motivul 3 de recurs, privind calitatea procesuală pasivă a Primarului General.
Luând act de aceste precizări și nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurentelor reclamante A. D. M., M. G., O. E., solicită admiterea recursului, astfel cum a fost precizat, modificarea în parte a sentinței, iar, pe fond, să se constate calitatea de persoană îndreptățită a reclamantelor și pentru construcțiile demolate, cu consecința obligării pârâtului să emită dispoziție și pentru aceste construcții.
În susținerea recursului, apărătorul recurentelor reclamante arată că există la dosar dovada sumei de 80.000 lei, care privea doar construcțiile, precizând că pentru teren nu s-a acordat nicio sumă de bani. Pe de altă parte, apreciază că această chestiune se va tranșa tot în procedura Legii nr.10/2001, cu ocazia stabilirii cuantumului despăgubirilor.
Apărătorul recurentelor reclamante mai arată că instanța de fond nu a avut în vedere acest aspect, iar notificarea a vizat doar restituirea terenului, deoarece acesta era liber. Aceasta nu înseamnă, însă, arată apărătorul recurentelor, că reclamantele nu au solicitat despăgubiri pentru întreg imobilul. Apreciază că nu poate fi calificat ca o renunțare, faptul că nu au precizat expres că solicită despăgubiri și pentru construcțiile demolate. Modul în care a fost formulată notificarea este lapidar, mai arată apărătorul, dar nu se poate presupune că reclamantele nu au solicitat despăgubiri și pentru clădiri.
La interpelarea instanței, apărătorul recurentelor reclamante arată că suma de 80.000 lei vechi a fost încasată după anii 1990, dar aceasta nu înseamnă că reclamantele au renunțat la aplicarea unei legi mai favorabile, mai ales că acea sumă de bani a fost într-un cuantum care a permis doar achiziționarea unui frigider. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._ și repartizată spre soluționare Secției a V a Civilă reclamanții O. E., M. G., A. D. M. au chemat în judecată pârâții M. București, prin Primar General, și P. M. București, în nume propriu, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se constate calitatea lor de persoane îndreptățite la aplicarea măsurilor reparatorii privind imobilul din București, . A, sector 3, compus din teren în suprafață de 516 m.p., să fie obligați pârâții să dispună restituirea în natură a terenului liber și neafectat de detalii de sistematizare, să fie obligat pârâtul P. General să emită dispoziția privind propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii 247/2005 pentru construcțiile edificate pe acest teren, în prezent demolate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanții arată că imobilul din București, . A,, sector 3, compus din teren în suprafață de 516 m.p. și construcție formată din două camere, vestibul, hol, baie, bucătărie, magazie, grajd în curte (în suprafață construită de 202,82 m.p.)a fost proprietatea soților P. și D. Ș. I. în baza actului de vânzare cumpărare nr. 626/14.01.1943 încheiat cu părinții lui D. Ș. I., imobilul fiind dobândit ulterior de către autorii lor prin adjudecare la licitație publică, prin sentința civilă nr. 1767/05.04.1972 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București.
Imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului 200/1989, fiind menționat în Anexa nr. 6, poziția 249, fiind expropriat în vederea edificării unui ansamblu de locuințe, scop ce nu a mai fost însă realizat, deși construcția proprietatea autorilor lor a fost demolată.
Reclamantele precizează că autorii lor au transmis Primăriei M. București notificarea cu nr. 5069/15.11.2001 și având în vedere că a expirat termenul legal în care unitatea notificată trebuia să soluționeze cererea ce i-a fost adresată, faptul că au formulat numeroase demersuri în vederea soluționării notificării, fără nici un succes, reclamanții solicită ca instanța, în aplicarea considerentelor Deciziei în interesul legii nr. XX/2007 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, să soluționeze pe fond notificarea formulată de autorii lor și să dispună obligarea pârâților la predarea terenului liber și neafectat de elemente de sistematizare precum și la emiterea dispoziției cu propunerea de acordare a despăgubirilor pentru construcția demolată, pasivitatea unității deținătoare echivalând cu un refuz nejustificat de soluționare a cererii, refuz ce nu poate rămâne necenzurat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2, 4, 25 și 26 din Legea 10/2001, Decizia nr. XX/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În cauză, au fost administrate proba cu înscrisuri și proba cu expertiză tehnică, specialitatea topografie, respectiv specialitatea evaluarea proprietății imobiliare
Prin sentința civilă nr. 1236 din 07.06.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V -a Civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții O. E., M. G. și A. D. M., în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin Primar General. S-a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii privind imobilul teren în suprafață de 510,95 m.p. situat în București, . A, sector 3, identificat prin raportul de expertiză topografică efectuat în cauză de către expertul B. C.. A fost obligat pârâtul M. București, prin Primar General, să restituie reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul mai sus menționat. S-a respins ca neîntemeiată cererea cu privire la constatarea calității de persoană îndreptățită și de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005 pentru construcția în suprafață de 202,82 m.p. de la aceeași adresă. S-a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Primarului M. București, în nume propriu. S-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu P. M. București, în nume propriu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 291 -293, sector 6 ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a fost obligat pârâtul, M. București, prin Primar General, la plata către reclamanți a sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în prezenta cauză.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin notificarea înregistrată la B. B., R. și B. sub nr. 5069/ 15.11.2001 comunicată Primăriei M. București, autorul reclamanților, O. P., în calitate de fost proprietar a solicitat în temeiul dispozițiilor legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în București, . A, sector 3, compus din teren în suprafață de 516 m.p.
Potrivit adresei de înaintare a dosarului administrativ cu nr._ format în urma notificării, emisă de către Primăria M. București – Direcția Juridic, Serviciul de Evidență, Analiză, soluționare și gestiune notificări Legea 10/2001 această notificare nu a fost soluționată până în prezent, nefiind depuse toate înscrisurile solicitate.
Având în vedere disp. art. 25 alin.1, art. 26 alin.1 din Legea nr. 10/2001, art. 25.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/1997, întrucât autorului reclamanților nu i s-a solicitat de către pârât alte documente în dovedirea pretențiilor sale, tribunalul a constatat că este îndreptățit și obligat să analizeze fondul cererii de restituire formulată de autorul reclamanților, făcând aplicarea în acest sens a deciziei nr. 20/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Tribunalul a reținut potrivit situației comunicată de Direcția Evidența Proprietății din cadrul Primăriei M. București imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului, în temeiul Decretului nr. 200/1989, în anexa 6 a acestuia figurând la poziția 143 autorul reclamanților, O. P., ca proprietar al suprafeței de 516 m.p. teren și ai construcției de 202,82 m.p. ( 160,70 m.p. suprafață utilă ).
Potrivit adresei emisă de către S.C. Titan Al S.A. nr. 433/06.04.2012 pentru imobilul expropriat au fost achitate despăgubiri în cuantum de 79.500 lei, conform borderoului nr. 1483/1990, nefiind deținute date cu privire la despăgubirile calculate și achitate defalcat pentru construcție, respectiv pentru teren.
Având în vedere situația juridică expusă, Tribunalul a reținut caracterul abuziv al deposedării autorilor reclamaților, fiind aplicabile prevederile art. 2 lit. i și art. 11 din Legea 10/2001.
În ceea ce privește calitatea de persoană îndreptățită, Tribunalul a reținut că imobilul ce face obiectul notificării a aparținut numitului I. D., în baza contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 11.01.1043 cu N. Ș. I. și Ș. I..
Ulterior imobilul a fost dobândit de către P. O. în timpul căsătoriei, prin adjudecare la licitație publică, fapt constatat prin sentința civilă nr. 1767/05.04.1972 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București, definitivă și irevocabilă .
Potrivit adresei emise de către Direcția de Impozite și Taxe Locale din cadrul Consiliului Local al Sectorului 3 București, în perioada 1977-1989 imobilul a fost înscris în evidențele fiscale pe numele lui O. P., la 14.08.1989 construcția fiind demolată iar terenul expropriat în vederea realizării unor lucrări de sistematizare.
De pe urma lui O. P., au rămas ca moștenitori reclamanții din prezenta cauză, potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 111/27.06.2006 emis de către B.N.P. F. N..
În consecință, în temeiul art. 23 și art. 4 al. 2 din Legea 10/200, tribunalul a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea 10/2001 în ceea ce privește imobilul teren în suprafață de 510, 95 m.p. situat în București, . A, sector 3 și având în vedere că potrivit raportului de expertiză tehnică, terenul notificat este liber, nefiind afectat de construcții sau elemente de sistematizare, instanța a dispus restituirea în natură a acestuia.
În ceea ce privește construcția de 202,82 m.p. (160,70 m.p. suprafață utilă), Tribunalul a constatat că, deși aceasta este menționată în actul de preluare, din aplicarea coroborată a dispozițiilor art. 23 și art. 24 al. 1 din Legea 10/2001 potrivit căruia în absența unor probe contrare, existența sau după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, rezultând că aceasta a fost proprietatea autorului reclamanților, acesta nu a formulat notificare și în ceea ce o privește, prin cererea adresată Primăriei M. București fiind solicitată doar restituirea în natură a terenului în suprafață de 516 m.p, liber de construcții.Referirea incidentală din cuprinsul notificării cu privire la construcție, despre care se afirmă că a fost demolată, nu poate avea semnificația unei notificări formulată cu privire la aceasta.
Cum pentru construcția ce a aparținut lui O. P., expropriată și ulterior demolată, acesta nu a formulat notificare, instanța, în cadrul în care a fost învestită (soluționarea pe fond a notificării formulate ca urmare a refuzului nejustificat al unității deținătoare de a soluționa cererea în termenul legal ) nu poate să se pronunțe decât în limitele stabilite prin cererea formulată de notificator, în caz contrar fiind eludate dispozițiile art. 22 din Legea 10/2001 potrivit cărora anterior sesizării instanțelor judecătorești este obligatorie parcurgerea obligatorie a procedurii administrative.
În consecință, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de constatare a calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea 247/2005 pentru construcția în suprafață de 202,82 m.p.
În ceea ce privește acțiunea formulată de către reclamanți în contradictoriu cu P. M. București în nume propriu, Tribunalul a constatat că Legea 10/2001 stabilește obligația acestuia de a emite o dispoziție prin care se soluționează notificarea, dar aceasta nu este emisă în nume propriu de primar, ci ca reprezentant al deținătorului, calitatea procesual pasivă având unitatea deținătoare și nu persoana care o conduce și căreia îi revine obligația de a semna actele în numele acesteia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta – reclamantă O. E., solicitând modificarea în parte a deciziei, în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a Primarului M. București și admiterii acțiunii introductive în întregul său.
În motivarea recursului, s-a arătat că, prin notificarea transmisă Primăriei, s-a solicitat aplicarea măsurilor reparatorii privind imobilul din București, . A, Sector 3 și în mod expres, restituirea terenului în suprafață de 516 mp.
Faptul că autorul recurentei nu s-a referit expres și la alternativa obținerii măsurilor reparatorii prin echivalent, nu înseamnă că nu și-a exprimat acordul de voință și în acest scop. De fapt, alegerea măsurilor reparatorii cuvenite, nu este la dispoziția persoanei îndreptățite, ci atributul unității deținătoare, restituirea în natură fiind principiul, iar nu excepția de la regulă.
Recurenta a arătat că expresia acordului de voință privind măsurile reparatorii prin echivalent pentru construcțiile demolate, este trimiterea în cuprinsul notificării la norma incidentă, respectiv art. 10 din Legea nr. 10/2001, astfel că nu se poate susține că nu s-a formulat notificare pentru construcțiile demolate. S-a avut în vedere în vedere situația actuală ce permite restituirea în natură a terenului, fără însă a se renunța la despăgubiri pentru construcțiile demolate, o asemenea renunțare, neputând fi decât expresă.
Altfel, susține recurenta, ar însemna că atunci când restituirea în natură nu este posibilă, să nu se acorde nici despăgubiri în echivalent, dacă notificatorul nu a optat explicit și pentru asemenea măsuri.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Primarului General în nume propriu, recurenta a arătat că hotărârea este nelegală, deoarece soluționarea notificării îmbracă forma unei dispoziții administrative ce intră, potrivit Legii nr. 215/2001, în atribuțiile autorității executive, respectiv a Primarului General. Acesta acționează și în calitate de reprezentant al municipalității, numai atunci când dispune asupra patrimoniului acesteia, respectiv când dispune restituirea în natură în numele unității deținătoare.
Când acționează ca instituție investită cu soluționarea notificării și propune acordarea de măsuri prin echivalent, nu implică patrimoniul localității, or, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat emiterea dispoziției conținând propunerea de acordare de despăgubiri.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 3041 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Recursul de față vizează doar soluționarea cererii de acordare de despăgubiri pentru construcția demolată, în ședința publică din data de 17.01.2013, recurenta-reclamantă precizând că nu mai susține motivul de recurs referitor la calitatea procesuală pasivă a Primarului General.
În privința cererii de acordare de măsuri reparatorii pentru construcția demolată, prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, deoarece autorul recurenților nu a formulat notificare și cu privire la această construcție pentru a putea beneficia de măsuri reparatorii.
Curtea constată că tribunalul a interpretat corect conținutul notificării formulată de autorul recurenților și a făcut o corectă aplicare a principiului disponibilității și a prevederilor Legii nr. 10/2001.
Astfel, prin notificarea formulată, O. P. a solicitat în mod expres, restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 516 mp, situat în București, . A, Sector 3.
În cuprinsul notificării s-a făcut o mențiune și cu privire la construcția demolată, dar această referire s-a făcut tot raportat la terenul a cărui restituire s-a solicitat, arătându-se că „ în acest moment terenul este liber, deși construcția respectivă a fost demolată”.
De asemenea, în finalul notificării, autorul recurenților a precizat că solicită restituirea în natură a terenului proprietatea sa.
Prin urmare, rezultă neîndoielnic din conținutul notificării, că autorul recurenților a formulat cerere de restituire doar cu privire la teren, nu și cu privire la construcția demolată, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță.
Este adevărat că alegerea măsurii reparatorii concrete ce se cuvine potrivit Legii nr. 10/2001, nu este la dispoziția persoanei îndreptățite, ci este atributul unității deținătoare, astfel cum susțin recurenții, dar, pentru ca partea să beneficieze de asemenea măsuri, indiferent de forma lor (în natură sau prin echivalent), este necesar ca aceasta să solicite prin notificare, acordarea măsurilor reparatorii pentru un anumit imobil.
În caz contrar, nu pot fi dispuse măsuri reparatorii, deoarece Legea nr. 10/2001 condiționează acordarea acestora de formularea notificării în forma prevăzută de lege, conform art. 22.
În cauză, autorul recurenților a formulat notificare pentru teren, or, numai cu privire la acesta se puteau acorda măsuri reparatorii, fie restituirea în natură, dacă aceasta era posibilă, fie măsuri prin echivalent (în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de entitatea învestită cu soluționarea notificării sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv), conform art. 1 alin. 2 din lege.
Faptul că în notificare s-a făcut referire și la construcția demolată, nu poate atrage concluzia în sensul că autorul recurenților a solicitat măsuri reparatorii și pentru aceasta, câtă vreme, astfel cum s-a arătat mai sus, manifestarea de voință rezultată din cuprinsul notificării nu a fost în acest sens.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții-reclamanți.
Văzând și disp. art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentele reclamante A. D. M., M. G. Și O. E., împotriva sentinței civile nr.1236/07.06.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. București prin P. General și P. M. București
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. M. M. A. M. S. G.
GREFIER
M. D.
Red./Tehnored M.A.M.
Tehnored. T.I. /25.01.2013
2 ex Jud. fond:B. M. C.
| ← Anulare act. Decizia nr. 271/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 86/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
