Legea 10/2001. Decizia nr. 362/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 362/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 15830/3/2011
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 362 R
Ședința publică de la 19.02.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – F. C.
JUDECĂTOR – D. L. M.
JUDECĂTOR – D. F. G.
GREFIER – S. V.
……………….
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant V. O., împotriva încheierii din data de 26.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți A. pentru Valorificarea Activelor Statului, B.R.D. G. S. G. SA, S. G. SA și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect „Legea 10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimații pârâți B.R.D. G. S. G. SA și S. G. SA reprezentați de avocat C. D., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind recurentul reclamant V. O. și intimații pârâți A. pentru Valorificarea Activelor Statului și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus de către intimata pârâtă A. pentru Valorificarea Activelor Statului întâmpinare, copii de pe aceasta fiind comunicate celorlalte părți, iar de către recurentul reclamant V. O. s-a depus o cerere prin care se solicită lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată.
Apărătorul intimaților pârâți B.R.D. G. S. G. SA și S. G. SA depune la dosar înscrisuri din care reiese că dosarul nr._/3/2007, al Tribunalului București – Secția a III a Civilă, care privește aceleași părți ca în prezenta cauză, este în prezent suspendat în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. până la soluționarea dosarului nr._ . Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul intimaților pârâți B.R.D. G. S. G. SA și S. G. SA solicită respingerea recursului ca neîntemeiat. Primul motiv de recurs care se referă la faptul că încheierea atacată este motivată insuficient este neîntemeiat, având în vedere că instanța de fond a analizat incidența în speță a dispozițiilor art. 244 pct. 1 C.pr.civ., iar motivarea acestei încheieri se referă strict la îndeplinirea acestor dispoziții. Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că greșit s-a dispus suspendarea solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat. Arată că la fila 81 din dosarul de fond este depusă hotărârea pronunțată în apel în dosarul nr._ și solicită să se constate că privește aceleași părți și are același obiect. Depune la dosar note scrise. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Prin încheierea din data de 26.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în baza art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă a fost suspendată judecata cererii formulate de către reclamantul V. O., în contradictoriu cu pârâții A. pentru Valorificarea Activelor Statului, S. G. SA, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și B. G. S. G., până la soluționarea irevocabilă a pricinii ce face obiectul dosarului cu nr._ .
P. a dispune astfel, tribunalul a apreciat că soluția ce se va pronunța în dosarul cu nr._ poate avea o înrâurire hotărâtoare în cauza de față, în temeiul art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, astfel că a dispus suspendarea judecării cauzei până la rezolvarea irevocabilă a dosarului menționat.
Împotriva încheierii tribunalului a declarat recurs reclamantul V. O., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei la Tribunalul București pentru continuarea judecății, fără cheltuieli.
În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat că încheierea recurată a fost dată cu încălcarea art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, cuprinzând o motivare insuficientă, echivalând cu nemotivarea sa și cu încălcarea art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă – motiv de recurs bazat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și pct. 7 Cod procedură civilă.
Încheierea recurată a fost dată cu încălcarea art. 6 alin. 1 și a art. 17 și a încălcat art. 6 (1) și art. 46 din Convenția Europeană cu referire la paragrafele 30, 33-34, 37 din decizia Albina c României – motiv de recurs bazat pe art. 304 pct. 9 și 306 alin. 2 Cod procedură civilă.
Art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă arată că, pe cale imperativă, o hotărâre, fie aceasta și numai o încheiere de suspendare, trebuie să cuprindă și motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței – spre a admite o cerere (în speța, cererea de suspendare a S. G. – Sg – GSG ) și pe cele pentru care au fost înlăturate cererile (în speța, cererea recurentului-reclamant de a nu se suspenda pricina).
Din lectura încheierii recurate nu rezultă că s-a respectat această cerință procedurală a legii.
Tribunalul nu menționează care sunt motivele de fapt și de drept care au format convingerea ca ar fi întemeiată și legală cererea de suspendare a pricinii, formulata de SG. Instanța de fond nu arată, în fapt (pe ce criterii, argumente) și în drept, pe ce temei, art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, art. 6 CEDO, etc.), nici de ce a suspendat pricina prezentă.
Tribunalul apreciază, dar nu motivează, în fapt și în drept, de ce a de ce a admis cererea GSG și de ce a respins cererea recurentului de continuare a judecații, deși acesta a arătat că aici se judecă alte probleme de drept decât în dosarul nr._ ; în primul rând, se judeca existența unui drept, ce este enunțat pe cale generală de Curtea EDO, prin paragraf 58 din decizia Viasu și paragraf 136 din decizia M. A. ș.a. c României.
Or, în prima cererea recurentul arată că a investit tribunalul să emită o hotărâre prin care să se confirme că, odată cu adoptarea celor două decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului amintite, de când au devenit definitive și obligatorii, s-a enunțat pe cale interpretativă, retroactivă și generală, că toți cei ce au avut un bun înainte de 1990, sunt din nou proprietari pe acele bunuri, și că ele sunt apărate de art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Cu toate acestea, instanța refuză să judece aceste aspecte și oprește în loc judecata, fără să o motiveze, în fapt și în drept.
Textul de lege spune că se poate suspenda pricina dacă există o chestiune prejudicială, dacă apare un incident procedural în judecată ce se va suspenda și dacă urmează ca altă instanță să constate dacă există sau nu un drept de care ar "atârna" judecata dosarului ce s-ar suspenda.
În speță însă, tribunalul nu arată care "drept" ar face obiectul judecății din dosarul nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția civilă. Tribunalul trebuia să arate explicit care drept ar face obiectul judecății la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde s-ar constata dacă există sau nu un drept de care să depindă soluția ce se va da în pricina prezentă, suspendată.
Cererea în constatare promovată de recurent în primele capete de cerere, este de a se confirma pe cale judecătorească în cazul său că există deja un drept de proprietate asupra unui bun preluat la data de 11 iunie 1948, constatare deja făcută pe cale generală de către Curtea EDO, prin paragraful 58 din decizia Viasu c României și paragraful 136 din decizia M. A. s. a. c României.
Dreptul de care de fapt atârnă judecata în dosarul aflat la Înalta Curte de Casație și Justiție și nu invers – privește un bun actual: dreptul de proprietate și ce a renăscut legal de la data adoptării Legii nr. 10/2001 – și este aparat de art. 1 din Primul Protocol la Convenția EDO: art. 46 CEDO cu referire la paragraf 58 din decizia Viasu c României și paragraf 136 din decizia M. A. s.a. c României.
Aceasta interpretare data faptului juridic al adoptării unei legi de reparație – în cazul de față, Legea nr. 10/2001 – are caracter retroactiv, de la data emiterii celor două decizii ale Curții EDO și începând cu data adoptării legii respective – aceste decizii fiind definitive și deci obligatorii pentru instanțele romane și pentru toți subiecții de drept.
Deci, dacă există un drept de a cărui constatare atârnă judecata unui dosar este dreptul existent în dosarul de față: dreptul de proprietate pe care recurentul îl solicită a fi confirmat = consolidat la cazul de față, dreptul fiind deja enunțat pe cale generală de către Curtea EDO, și de acest drept atârnă judecata dosarului aflat la Înalta Curte de Casație și Justiție, și nu invers.
Recurentul arată că are dreptul de a primi acțiuni B. pentru acțiunile B., așa cum a decis deja Curtea EDO prin decizia M. A. s.a. c României: ca are un drept asupra bunului preluat la 11 iunie 1948 și inclusiv Protocolul nr. 1 adoptă o legislație care prevede restituirea totală sau parțială a bunurilor confiscate de un regim anterior. O atare legislație poate fi considerată că generează un nou drept de proprietate protejată de articolul 1 din Protocolul nr. 1 în beneficiul persoanelor care satisfac condițiile de restituire.
Recurentul face referire la persoane cărora le-au fost preluate bunuri în perioada comunista și invocă dispozițiile Legii nr. 112/2005 și Legii nr. 10/2001 etc., arătând că, de la 14 02 2011, data adoptării Legii nr. 10/2001, se bucură de "un nou drept de proprietate protejată de articolul 1 din Protocolul nr. 1 în beneficiul persoanelor care satisfac condițiile de restituire".
Tribunalul a încălcat art. 6 și a art. 17 Convenția EDO.
Potrivit art. 6 alin. 1 din Convenție, oricine are dreptul de a-i fi examinată cauza de către o instanța naționala ce va "hotărî" efectiv dacă s-au încălcat sau nu drepturi cu caracter civil ale petentului.
Or, arată recurentul, tribunalul a refuzat să judece apărările sale în combaterea cererii de suspendare a GSG, și nici nu a luat în seama probele în sprijinul acestor apărări, notate în chiar cererea de chemare în judecata și în celelalte acte procedurale depuse de recurent în acest dosar în care nu se repeta nicio cerere aflată în dosarul nr._ aflat în prezent la Înalta Curte de Casație și Justiție. Tribunalul a oprit în loc judecata dosarului, invocând situația ca ar avea o "înrâurire hotărâtoare" judecata dosarului nr._ asupra celui prezent.
Reală este altă situație, pe care tribunalul a refuzat să o analizeze, deși recurentul a invocat-o: că dacă există un drept de care atârnă o judecată, atunci cea din dosarul civil nr._ atârnă de cea prezentă, și nu invers.
Recurentul arată că tribunalul nu i-a permis accesul efectiv la procedurile judiciare. A suspendat dosarul, fără să motiveze încheierea sa, și doar a susținut că ar exista o "înrâurire hotărâtoare" a soluției ce se va da în dosarul nr._ asupra celui prezent, dar nu a arătat care ar fi motivele în fapt și în drept care ar justifica suspendarea. Astfel, tribunalul a încălcat art. 17 din Convenția EDO, ce spune că nimeni nu poate restrânge drepturile prevăzute de Convenția EDO, respectiv, dreptul la un proces echitabil, legat de accesul nu numai al SG la procedurile judiciare ci și al său, în egală măsură.
Se arată că au fost încălcate dispozițiile art. 6 alin. 1 și a art. 46 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale cu referire la paragrafele 30. 33-34, 37, citate din decizia Albina c României.
Tribunalul a dat încheierea cu încălcarea dreptului recurentului de acces la o instanță națională care să asculte real toate mijloacele sale de apărare și probele sale, nu doar ale SG (GSG) sau ale Statului, și a încălcat astfel și art. 6 (1) și art. 46 din aceeași Convenție, cu referire la decizia Curții Europene din 28 aprilie 2005, cauza Albina c. României, Monitorul Oficial Nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (Cererea nr. 57.808/00) definitivă la 28 iulie 2005:
Recurentul mai arată că tribunalul nu i-a respectat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 alin. 1 CEDO și de art. 46 CEDO cu referire la paragraf 33-34 din decizia Albina c României, că nu a examinat problemele esențiale care i-au fost supuse și afirmarea unei presupuse „înrâuriri hotărâtoare" a soluției din dosarul de la Înalta Curte de Casație și Justiție asupra celui prezent.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 244 indice 1 și art. 299 – 316 Cod procedură civilă.
Examinând motivele de recurs în raport de art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Textul prevăzut în dispozițiile art. 244 alin. 1 pct. 1 din codul de procedură civilă reglementează unul din cazurile suspendării legal facultative și se referă la chestiuni prealabile, care pot avea o influență hotărâtoare asupra dreptului dedus în justiție.
P. ca textul să aibă aplicare este necesar ca problema de a cărei dezlegare depinde soluția din proces "să facă obiectul unei alte judecăți", adică să fie pendinte.
În mod corect tribunalul a apreciat că soluția ce se va pronunța în dosarul cu nr._ poate avea o înrâurire hotărâtoare în cauza de față, de vreme ce aceleași părți își disputau drepturi de aceeași natură într-un dosar aflat pe rolul altei instanțe și cel puțin sub aspectul constatării calității de persoană îndreptățită soluția putea avea înrâuri asupra cauzei aflate pe rolul Tribunalului București.
Nici critica privind nemotivarea în fapt și în drept nu poate fi primită. Deși succintă ,instanța de fond își motivează în fapt și în drept soluția suspendării, nefiind necesar o dezvoltare amplă a argumentelor cu atât mai mult cu cât însuși recurentul susține că cele două litigii au o înrâurire una asupra alteia însă în mod invers, în sensul că trebuia suspendat dosarul cu nr_ aflat de rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și în plus în această fază procesuală, instanța nu face aprecieri asupra fondului litigiu întrucât ar echivala cu o ante pronunțare.
Soluția dată nu reprezintă o încălcare a dreptului recurentului de acces la o instanță națională sau a vreunui drept prevăzut de CEDO din moment ce reprezintă doar o temporizare a soluționării cauzei.
P. considerentele arătate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant V. O., împotriva încheierii din data de 26.10.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. pentru Valorificarea Activelor Statului, B.R.D. G. S. G. SA, S. G. SA și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. C. D. L. M. D. F. G.
GREFIER,
S. V.
Red. CF
Tehnored. PS 2 ex.
25.02.2013
Jud. fond: L. E. F.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1792/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Strămutare. Sentința nr. 89/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
