Uzucapiune. Decizia nr. 111/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 111/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 1554/3/2010
Dosar nr._
(2438/2012)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 111 A
Ședința publică din 16.04.2013
Curtea constituită din:
Președinte - S. G. P.
Judecător - M. V.
Grefier - E. C.
- XX -
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul-reclamant G. N.-S., împotriva sentinței civile nr.303 din 10.02.1012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. Z., T. E., V. F., V. G., Z. N. și V. P..
Cauza are ca obiect acțiune civilă - uzucapiune.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă apelantul-reclamant G. N.-S., asistat de doamna avocat P. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2012 eliberate de Baroul București (fila 12), intimata-pârâtă T. E. personal și asistată de doamna avocat D. Ș., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2012, eliberate de Baroul București (fila 11), același avocat reprezentând în proces și interesele intimaților-pârâți M. Z., V. F., V. G., Z. N. și V. P.; sunt prezenți, de asemenea, martorii propuși de părți pentru a fi audiați, respectiv M. M. pentru apelant și Calciscă Ș. pentru intimați.
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Este legitimată intimata T. E., care prezintă buletinul de identitate . nr._, eliberat de P..Mun.București Secția 13.
Avocatul apelantului depune la dosar adeverința medicală, din care reiese că acesta a fost internat în spital în perioada 4 – 8 martie 2013, justificând, astfel, imposibilitatea de a se prezenta la termenul anterior în vederea administrării probei cu interogatoriu; prezintă și chitanța CEC Bank nr._/1, reprezentând tranșa pe luna aprilie din taxa judiciară de timbru stabilită prin încheiere la data de 18.12.2012.
Avocatul intimaților observă faptul că partea adversă a achitat fiecare tranșă din taxa judiciară de timbru, începând cu cea de-a doua, în cuantum de 323 lei fiecare, mai puțin decât a stabilit instanța.
Verificând aspectul sesizat, Curtea constată că, într-adevăr, apelantul a achitat rate mai mici cu câte 7 lei față de suma stabilită prin încheierea prin care a fost soluționată cererea de acordare ajutor public judiciar, dar aceste chestiuni urmează a fi reglate la instituția financiară; Curtea îi restituie apelantului, prin avocat, chitanța prezentată astăzi, punându-i în vedere să depună la dosar o copie a acesteia, ca și a celorlalte depuse anterior, originalele fiindu-i utile la instituția financiară care urmărește încasarea debitului.
Avocații ambelor părți depun interogatoriile propuse a fi luate, iar instanța procedează la administrarea probei cu interogatoriul apelantului-reclamant G. N.-S. și al intimatei-pârâte T. E., care sunt atașate la dosar după ce sunt semnate de părțile interogate și de membrii completului de judecată.
Curtea procedează în continuare la audierea martorilor, ale căror depoziții sunt consemnate și atașate la dosar, după ce sunt semnate de martori și membrii completului de judecată.
Părțile arată că nu au alte cereri de formulat și nu solicită administrarea altor probe, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Avocatul apelantului-reclamant G. N.-S. solicită, în primul rând, amânarea pronunțării pentru a formula concluzii scrise în raport de probele administrate la acest termen, respectiv răspunsurile la interogatorii și depozițiile martorilor.
Solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinței apelate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată și constatării dreptului reclamantului de proprietate ca urmare a posesiei de 30 de ani asupra imobilului în litigiu, 3.700 m.p. teren situat pe ..130 – 150 (fost 3) și a dreptului asupra construcțiilor aflate pe acest teren, prin accesiune imobiliară.
Așa cum reiese fără putință de tăgadă din toate dovezile administrate în cauză (inclusiv procesul verbal de contravenție și actele fiscale aferente întocmite cu ocazia constatării edificării fără autorizație a construcției), începând cu anul 1967, cel puțin, reclamantul se află în posesia terenului în litigiu.
Într-un dosar aflat pe rol în anul 2006, având ca obiect revendicare, s-a efectuat o expertiză în specialitatea construcții, expertul constatând existența clădirii din anul 1967, cu instalații electrice.
Martorul audiat astăzi la propunerea intimaților, care a făcut parte din Comisia de aplicare a Legii nr.18/1991, a declarat că știe că terenul a aparținut autorilor intimaților, iar, după anul 1989, a fost predat Consiliului Local al Sectorului 3 București, dar nu știe de existența construcției, o imensă hală industrială, iar, la câțiva metri distanță, despre o gară. Se pare, așadar, că mărturia trebuie pusă sub semnul întrebării.
Martorul apelantului, în schimb, a arătat clar că acesta deține două terenuri, dintre care unul moștenit de la părinți, unde a și crescut reclamantul.
Expertul a constatat existența gardurilor pe terenul în litigiu, dreptul fiind reconstituit pe vechiul amplasament, iar martorul reclamantului cunoscând că acesta deține terenul de peste 30 de ani.
Este greu de crezut că intimata T. nu a observat construcția care datează din anul 1985 și gardul, deși a arătat că a mai trecut pe acolo până în anul 2004. Apreciază că răspunsul acesteia la interogatoriu este nesincer.
Susține că reconstituirea dreptului de proprietate pentru intimați nu s-a făcut pe vechiul amplasament.
Precizează că terenul de 3.700 m.p. face parte din suprafața de 10.000 m.p. deținută de G. N.-S.. Actele de la administrația financiară dovedesc plata impozitului aferent imobilului, nu plata unei chirii.
Pentru toate motivele de apel expuse pe larg în scris la dosar și susținute astăzi în ședința publică, solicită admiterea apelului, fără cheltuieli de judecată.
Avocatul intimaților-pârâți M. Z., T. E., V. F., V. G., Z. N. și V. P. solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală.
Din înscrisul eliberat de Primăria sectorului 3 București rezultă că, la data de 8.11.1990, reclamantul a solicitat terenul în litigiu, pe care dorește să-l folosească, descriindu-l ca fiind un loc plin de gunoaie, un focar de infecție; prin aceeași cerere, reclamantul își manifesta dorința de a-l cumpăra, în cazul în care se scoate la licitație. Acesta este primul act pe care-l face reclamantul pentru a intra în posesia terenului, în anul 1990. A avut o autorizație cu caracter provizoriu, cum reiese din înscrisurile ce au stat la baza deschiderii rolului fiscal în anul 2001 (filele 67 și următoarele).
Relevant în cauză este dispoziția Primăriei Municipiului București, prin care a fost respinsă cererea reclamantului de restituire a suprafeței de 20.000 m.p., din care face parte și cel aflat în litigiu, reținându-se că reclamantul nu a făcut dovada dreptului său de proprietate.
Singurul înscris prezentat de reclamant este un act sub semnătură privată, din care reiese că bunica reclamantului a cumpărat în anul 1940 un teren în suprafață de 22.000 m.p., ce a fost ulterior naționalizat. Dar actul respectiv este preconstituit, pentru următoarele motive: în cuprinsul acestui înscris se face vorbire despre ..Stefaniu); or, așa cum a comunicat Direcția Evidență Proprietăți din cadrul Primăriei Municipiului București, denumirea de Ing.Stefaniu a fost atribuită străzii ulterior anului 1947, așa încât bunica reclamantului nu avea de unde să cunoască o denumire ulterioară a străzii.
Și din alte acte depuse la dosar chiar de reclamant, ce vizează demersurile din anul 1997, rezultă că terenul figura în evidențele primăriei ca tern agricol, dat în folosință C.A.P. Dudești.
Solicită respingerea apelului și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.200 lei, reprezentând onorariu avocat, potrivit celor două chitanțe pe care le depune la dosar.
Se atașează, de asemenea, la dosar următoarele înscrisuri, în fotocopii: adeverința – delegație a numire a martorului Calciscă Ș. în Comisia de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.286/2005 și șase fotografii ale spațiului în litigiu.
Curtea reține cauza spre soluționare, urmând a aprecia asupra cererii de amânare a pronunțării, formulate de avocatul apelantului-reclamant.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 15.04.2008, sub nr._, reclamantul Ghitulescu N. S. a chemat în judecată pe pârâții M. Z., T. E., V. F., V. G., V. P. și Z. N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că a dobândit prin efectul uzucapiunii de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului situat în București, . nr.provizoriu 130-150 (fosta nr.3), în suprafață de 3.700 mp și, prin efectul accesiunii imobiliare artificiale, dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe teren.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că încă din anul 1950 bunica sa maternă, N. N., apoi, părinții săi, au folosit terenul situat în București, . nr.3, în suprafață de 10.000 mp, mai întâi ca teren agricol, apoi ca loc de casă și anexe gospodărești.
Inițial, bunica reclamantului a avut în posesie 22.000 mp, teren din care statul a preluat 12.000 mp, fără niciun titlu. Pentru teren exista o chitanță de mână, chitanță pe care reclamantul a depus-o în original la Primăria Sectorului 3 în anul 1990 și pe care nu o mai deține.
Începând cu anul 1968, terenul a fost folosit de reclamant ca gradină, iar, în 1974, pe el a construit o clădire de zid cu destinație de atelier, apoi, în 1985, a construit încă un atelier din zid, construcții pe care le-a modificat în timp, în prezent fiind folosite cu destinația de producție, în sensul că în această locație se reciclează material plastic și se produce folie și saci. Din anul 1968 reclamantul a fost înscris ca titular de rol fiscal.
Nimeni nu a venit să-i tulbure posesia reclamantului până în anul 2007, când a fost acționat în judecată de pârâți, printr-o acțiune în revendicare, acțiune în cadrul căreia aceștia au arătat că au fost puși în posesie în anul 2002, dar, abia în 2006, când au dorit să-și intabuleze dreptul de proprietate, au constatat că terenul este ocupat de reclamant. Pârâții au titlu de proprietate doar pentru suprafața de 3.700 mp, ce face parte din suprafața totală de 10.000 mp, ocupată de reclamant.
Reclamantul a mai arătat că posesia sa a fost utilă timp de 45 de ani, astfel încât poate beneficia de efectele uzucapiunii de lungă durată.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1847, 1890, 494 cod civil și art.111 Cod procedură civilă.
La data de 20.05.2008, pârâții M. Z., T. E., V. F., V. G., V. P. și Z. N. au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția de netimbrare și excepția inadmisibilității acțiunii, iar, pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția de netimbrare, pârâții au arătat că reclamantul trebuie să timbreze la valoarea terenului și a construcțiilor; prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert O. C. în dosarul nr._/301/2008 al Judecătoriei Sectorului 3 București s-a stabilit valoarea terenului pentru suprafața de 3.700 mp la suma de 627.705 lei, valoarea pentru 1 mp de teren situat la adresa din . de 169,65 lei. În ceea ce privește valoarea construcțiilor, aceasta nu a fost indicată prin cererea de chemare în judecată, însă, conform susținerilor reclamantului exprimate în cadrul dosarului nr._ al Tribunalului București - Secția a V a Civilă ar fi de 200.000 Euro.
Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, pârâții au arătat că prezenta acțiune se circumscrie unui abuz de drept, echivalând cu o tentativă de expropriere, fiind încălcate dispozițiile art.480 și art.481 C.civ, art.136 alin.5 din Constituția României și art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Astfel, pârâții sunt proprietarii suprafeței de teren de 3.700 mp, situată în București, ..130-150, sector 3, astfel cum rezultă din titlul de proprietate nr._ eliberat de Prefectura Municipiului București - Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.
Inadmisibilitatea acțiunii este evidențiată și de sentința civilă nr.8745/19.10.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, care a fost păstrată în totalitate de Tribunalul București, acțiune respinsă de instanțele de judecată, prin care reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a titlului de proprietate al pârâților cu privire la suprafața de teren în litigiu.
Pe fondul cauzei, pârâții au arătat că, la data de 20.12.2002, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, prin Hotărârea nr.890/12.11.2002 le-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafață de 4 ha și 8.800 mp, din care face parte și suprafața de teren de 3.700 mp, . în București, ..130-150, sector 3. La 17.12.2002, pârâții au fost puși în posesia terenului, conform procesului-verbal de punere în posesie nr.2155/17.11.2002 emis de Primăria Sectorului 3 București.
În anul 2006, pârâții au hotărât efectuarea măsurătorilor cadastrale în vederea intabulării dreptului de proprietate în cartea funciară, ocazie cu care au angajat serviciile unui inginer pentru efectuarea măsurătorilor. Lucrarea nu s-a putut realiza, întrucât terenul era ocupat în totalitate de către reclamant, care a ridicat ilegal niște construcții și a împrejmuit întregul lot de teren, ocupând astfel în mod abuziv proprietatea pârâților.
La 30.11.2006, pârâții l-au chemat în judecată pe reclamant, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună lăsarea în deplină proprietate și posesie către aceștia a terenului situat în București, ..130-150, sector 3, cu obligarea reclamantului la demolarea și ridicarea construcțiilor edificate pe terenul proprietatea lor. Prin sentința civilă nr.615F/26.03.2008 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București - Secția a V a Civilă a admis acțiunea pârâților și a dispus în consecință. S-a reținut, în esență, că reclamantul nu deține niciun titlu de proprietate asupra terenului situat în București, ..130-150,sector 3 și nici asupra construcțiilor despre care afirmă că le-a edificat împreună cu familia sa, că terenul despre care afirmă reclamantul că a fost dobândit prin cumpărare de bunica sa, N. N., „cu chitanță de mână”, se află în București, ..3, că reclamantul trece sub tăcere faptul că locuiește împreună cu familia sa la o adresă poștală în imediata apropriere a terenului în litigiu, adică tot pe . pretinsa trecere pe rol s-a făcut pentru un teren în suprafață de 10.000 mp și pentru numărul poștal nr.3 de pe . care nu are nicio legătură cu cea a pârâților; că activitățile pe care pretinde că le-ar fi desfășurat reclamantul la adresa poștală a pârâților au fost ilegale și nu pot angaja concursul justiției și nici al autorităților locale în susținerea tezei acestuia, potrivit căreia zeci de ani a desfășurat activități comerciale de reciclare material plastic fără autorizație de funcționare și fără autorizație de construire, totodată, fără a fi amendat.
Reclamantul nu îndeplinește niciuna din condițiile cerute pentru a opera uzucapiunea de 30 ani. Astfel, acesta nu a deținut terenul timp de 30 ani, posesia nu a fost netulburată, întrucât pârâții s-au îndreptat împotriva acestuia imediat ce au aflat că le-a ocupat terenul, reclamantul nu a folosit terenul ca un bun proprietar, ci în mod abuziv, și nu a achitat impozitul pentru terenul în suprafață de 3.700 mp, ci pentru un teren de 10.000 mp, aflat la nr.poștal nr.3.
În drept, pârâții au invocat dispozițiile art.115 C.pr.civ.
Prin încheierea de la 24.06.2008, instanța a calificat apărările pârâților în susținerea excepției inadmisibilității ca fiind apărări ce privesc fondul cauzei.
Prin sentința civilă nr._/10.12.2009 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 3 București a fost admisă excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 3 București și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamant și pe pârâții în favoarea Tribunalului București, Secția civilă. Astfel, cererea a fost înregistrată la data de 18.01.2010, sub nr._ .
La 27.10.2011, a fost depusă la dosar cerere de intervenție accesorie în interesul pârâților de către Comisia Locală Sector 3 pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivare, intervenienta a arătat că prin Titlul de proprietate nr._/20.12.2002 emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor București a fost reconstituit dreptul de proprietate al pârâților M. Z., T. E., V. F., V. G., V. P. și Z. N. pentru o suprafață de 4,88 ha, din care și suprafața de 3.700 mp, teren situat în București, ..130-150, sector 3, zona cadastrală 284, .>
Proprietarii actuali ai terenului au fost puși în posesie de către Comisia pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar conform procesului-verbal de punere în posesie nr.2155/17.12.2002.
Terenul în suprafață de 3.700 mp, pe care reclamantul dorește să-l uzucapeze în prezenta cauză, s-a aflat, la data emiterii Titlului de proprietate nr._/20.12.2002, la dispoziția Comisiei Locale Sector 3 pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar, iar punerea în posesie a pârâților s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale, prin reconstituirea dreptului de proprietate al acestora.
Anterior reconstituirii dreptului de proprietate al pârâților, terenul figura ca teren agricol aflat în proprietatea statului și în folosința C.A.P Dudești, nefiind deținut nici în fapt și nici în drept de reclamant.
La termenul din 28.10.2011, tribunalul a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie în interesul pârâților formulată de către Comisia Locală Sector 3 pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar.
Ulterior, pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei calității lor procesuale pasive.
Prin sentința civilă nr.303/10.02.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și lipsei calității procesuale pasive a pârâților, ca neîntemeiate; a respins cererea formulată de reclamant, ca neîntemeiată; a dispus ca, cheltuielile procesuale avansate de stat, în cuantum de 7.200 lei, reprezentând suma pentru care reclamantul a beneficiat de reducerea taxei judiciare de timbru, să rămână în sarcina acestuia; a respins cererea pârâților privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, tribunalul a reținut că, întrucât reclamantul este cel care declanșează procedura judiciară, lui îi revine obligația de a justifica atât calitatea sa procesuală, cât și calitatea procesuală a pârâtului. Această obligație își are temeiul în dispozițiile art. 112 C.proc.civ, potrivit cărora cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă, printre alte elemente, obiectul, precum și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția. Prin indicarea pretenției sale, precum și a împrejurărilor de fapt și de drept pe care se bazează această pretenție, reclamantul justifică îndreptățirea pe care o are de a introduce cererea sa împotriva unui anumit pârât.
Obiectul cauzei de față este reprezentat de constatarea dobândirii prin uzucapiune a dreptului de proprietate asupra terenului situat în București, ..130-150 (fost nr.3), sector 3, în suprafață de 3.700 mp și prin accesiune a dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe teren.
Uzucapiunea, invocată în cauza de față drept temei juridic al acțiunii, reprezintă un mod originar de dobândire a proprietății, prin care se constituie dreptul de proprietate în patrimoniul posesorului unui lucru, ca urmare a unui fapt juridic complex, constând în exercitarea posesiei asupra lucrului în temeiul și în condițiile prevăzute de lege.
Uzucapiunea apare ca o sancțiune împotriva proprietarului care, dând dovadă de lipsă de diligență a lăsat vreme îndelungată bunul său în mâna altei persoane, reprezentând în același timp un beneficiu acordat de lege posesorului care a stăpânit bunul o perioadă de timp stabilită de lege, ca un adevărat proprietar.
Prin urmare, în acțiunile având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui imobil prin uzucapiune, are calitatea procesuală activă posesorul imobilului, în timp ce calitatea procesuală pasivă o are adevăratul proprietar al imobilului.
În speță, reclamantul G. N. S. are calitatea de posesor al terenului situat în București, ..130-150 (fost nr.3), sector 3, astfel cum a rezultat din declarația martorului audiat la propunerea acestuia, coroborată cu raportul de expertiză topo efectuat în cauză și cu înscrisurile depuse la dosar (sentința civilă nr.615F/26.03.2008 a Tribunalului București - Secția a V a Civilă).
Pe de altă parte, pârâții M. Z.,T. E., V. F., V. G., V. P. și Z. N. sunt proprietarii terenului cu privire la care reclamantul invocă dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, potrivit Titlului de proprietate nr._/20.12.2002 emis de Comisia pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Municipiului București.
Având calitate procesuală pe capătul de cerere privind uzucapiunea, reclamantul, persoana care a edificat construcțiile de pe teren și le stăpânește în fapt și pârâții, persoanele care sunt proprietarii terenului pe care au fost realizate construcțiile, au, potrivit dispozițiilor art.488 și art.492 C.civ, calitate procesuală activă, respectiv pasivă și pe capătul de cerere având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor prin accesiune imobiliară artificială.
Pe fondul cauzei tribunalul a constatat că, din declarația martorului C. A., audiat la propunerea reclamantului, a reieșit că terenul în litigiu, situat în București, . nr.3 a fost folosit de prin anul 1960, mai întâi de bunica reclamantului, apoi de părinții reclamantului, iar, după decesul acestora, de reclamant, care stăpânește imobilul și în prezent. S-a menționat de martor că pe acest teren au fost edificate niște hale, în care reclamantul a desfășurat activități de producție anterior anului 1989, respectiv a crescut pui, a confecționat nasturi, a confecționat diverse obiecte din plastic.
Nu s-a reținut de tribunal că bunica reclamantului ar fi intrat în posesia terenului în litigiu în anul 1950, conform chitanței de mână depuse la dosar, întrucât acest înscris se referă la suprafața de 22.000 mp situată pe Drumul Fabricii, nefăcându-se dovada că . purtat anterior această denumire.
Prin Titlul de proprietate nr._/20.12.2002 s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâților în cauză cu privire la terenul situat pe raza sectorului 3, în suprafață de 4,88 ha, din care, în extravilan, suprafața de 4,51 ha, iar, în intravilan, suprafața de 3.700 mp, având ca vecinătăți: la nord - . est - D.F 503, la sud - conductă termoficare și la vest A1297/5.
La data de 30.11.2006, pârâții au chemat în judecată pe reclamantul G. N., solicitând obligarea acestuia să le lase în deplină proprietate și posesie terenul situat în București, ..130-150, sector 3, să demoleze și să ridice construcțiile edificate pe teren.
Prin sentința civilă nr.615F/23.06.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a Va Civilă în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de pârâți și a fost obligat reclamantul să le lase acestora în deplină proprietate și liniștită posesie terenul de la adresa de mai sus, în suprafață de 3.700 mp; totodată, a fost obligat reclamantul la demolarea și ridicarea construcțiilor edificate pe terenul proprietatea pârâților.
Prin raportul de expertiză topografică efectuat în cauză de expertul B. D. a fost identificat terenul în litigiu și s-a stabilit că acesta are adresa poștală ..130-150, sector 3, este în suprafață de 3.784 mp și are ca vecinătăți: la nord, pe 134 ml, .; la sud, pe 134 ml, zona de protecție C.F.R; la est, pe 26 mp, corp construcție C2, proprietatea reclamantului; la vest, pe 30 ml, teren proprietatea reclamantului.
Prin raportul de expertiză în construcții efectuat de expertul Cost P. s-a concluzionat că pe terenul în litigiu, situat în București, ..130-150, sector 3, în suprafață de 3.784 mp, se află amplasate 2 clădiri construite fără forme legale: C1 - hală de producție amplasată în dreapta intrării pe proprietate, având structura de rezistență alcătuită din stâlpi și grinzi din beton armat, planșeu din beton armat și pereți din zidărie tip bolțari, cu o arie desfășurată de 620,18 mp, din care pe terenul pârâților 107,10 mp; C2 - hală de producție amplasată în stânga intrării pe proprietate, având structura de rezistență din stâlpi metalici, grinzi metalice, șarpantă din lemn și învelitoare din azbociment, cu o arie desfășurată de 474,46 mp, din care pe terenul pârâților 302,50 mp.
Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de lungă durată este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată și să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 ani, indiferent dacă posesorul este de bună-credință sau de rea-credință - art.1846 alin.1, art.1847, art.1890 C.civ.
În speță nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune. Astfel, din adresa nr.6826/XII.C/27.03.1997 emisă de Consiliul General al Municipiului București - Direcția Generală de Urbanism și Amenajarea Teritoriului rezultă că terenul cuprins între . dreptul ..Mălușeni precum și conducta de termoficare figurează ca teren agricol aflat în proprietatea statului și în folosința fostului C.A.P. Dudești.
Potrivit planului anexă la raportul de expertiză topo, terenul cuprins între . dreptul ..Mălușeni și conducta de termoficare include terenul în litigiu, stăpânit de către reclamant.
Această adresă se coroborează cu înscrisul depus de Comisia Locală Sector 3 pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar, din care reiese că, anterior reconstituirii dreptului de proprietate al pârâților, terenul în cauză a figurat ca teren aflat în proprietatea statului și în folosința C.A.P. Dudești.
Totodată, martorul G. S., audiat la propunerea pârâților, fost membru în Comisia de Aplicare a Legii nr.18/1991 a Sectorului 3, a declarat că după anul 1950 în zona .-a înființat Asociația „Întovărășirea”, iar, ulterior, s-a înființat C.A.P Dudești - C., care a folosit terenul din zona respectivă până la revoluție.
Terenurile aflate în patrimoniul fostelor C.A.P-uri făceau obiectul dreptului de proprietate cooperatistă, care nu reprezenta decât o formă a dreptului de proprietate socialistă, drept care, potrivit Constituției României din perioada regimului comunist (Constituția R.S.R din 1965), era un drept imprescriptibil atât extinctiv cât și achizitiv. Cu alte cuvinte, o persoană fizică anterior anului 1989 nu putea invoca dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun aflat în patrimoniul C.A.P-ului.
Preluarea terenului de către cooperativa agricolă de producție a întrerupt cursul prescripției achizitive, întrucât, prin cooperativizare, imobilul a fost scos din circuitul civil, fiind trecut în proprietatea statului comunist.
Prin urmare, în perioada 1960-1990 a operat întreruperea termenului de prescripție achizitivă, iar, din anul 1990 și până în prezent, nu s-a împlinit termenul de 30 ani cerut de lege pentru uzucapiunea de lungă durată.
Referitor la constatarea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară asupra construcției, în raport de dispozițiile art.482 și art.492 C.civ și de faptul că dreptul de proprietate cu privire la teren nu aparține reclamantului, cât timp construcția urmează soarta terenului, tribunalul a respins ca neîntemeiat și acest capăt de cerere.
În baza art.274 C.pr.civ, tribunalul a respins cererea pârâților privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că aceștia nu au depus la dosar documente justificative.
Conform art.19 alin.1 din O.U.G nr.51/2008, cheltuielile procesuale avansate de stat, în cuantum de 7.200 lei, reprezentând suma pentru care reclamantul a beneficiat de reducerea taxei judiciare de timbru. rămân în sarcina acestuia.
În termen legal a declarat apel reclamantul G. N. S., solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii introductive așa cum a fost formulată.
În motivare, apelantul reclamant a susținut că instanța fondului nu a avut în vedere toate înscrisurile depuse la dosar și, prin urmare, a considerat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de efectele prescripției achizitive de 30 de ani..
Astfel, primul argument al instanței de fond a fost acela că nu se poate retine că bunica reclamantului a intrat în posesia terenului în anul 1950, întrucât înscrisul prezentat de reclamant se referă la suprafața de 22.000 mp situată în Drumul Fabricii, nefăcându-se dovada ca . purtat anterior aceasta denumire.
Or, în adresa nr._/7352/29.05.2009 a Primăriei Municipiului București - Serviciul Nomenclatură Urbană se precizează că artera de circulație situată în municipiul București, sector 3, care poartă denumirea de . (pentru care s-a folosit denumirea de „.") a purtat următoarele denumiri: Drumul Fabricei, .>
Apelantul a menționat că cel de-al doilea argument avut în vedere de instanța fondului pentru a respinge cererea a fost acela că terenul solicitat s-a
aflat în proprietatea statului și posesia fostului C.A.P. Dudesti, iar dreptul de proprietate socialistă era un drept imprescriptibil atât extinctiv, cât și achizitiv.
În realitate, terenurile aflate în patrimoniile fostelor C.A.P. - uri nu erau terenuri proprietatea statului comunist, căci ele nu au fost naționalizate și trecute astfel în proprietatea acestuia; erau proprietatea membrilor cooperatori și se supuneau normelor de drept comun, putând face obiectul vânzării, deci nu erau scoase din circuitul civil. În acest sens sunt dispozițiile Decretului nr. 93/26 martie 1983 - art.1 - "cooperativa agricolă de producție este o organizație socialistă în care țăranii se unesc de bunăvoie aducând în proprietatea cooperativei pământul și mijloacele de producție...."; art.6 - „adunarea generală poate da în proprietate personală, cu plată, locuri de casa în suprafață de cel mult 250 mp, din terenurile proprietatea cooperativei agricole....” „În aceleași condiții poate atribui locuri de casa specialiștilor și mecanizatorilor; art.7 - „Înstrăinarea terenurilor proprietatea cooperativei,în alte scopuri decât cele prevăzute în articolul precedent, nu poate avea loc decât în condițiile legii,înstrăinarea celorlalte bunuri se poate face numai cu plată”.
Apelantul reclamant a menționat că 12.000 mp au fost preluați de către fostul C.A.P. Dudești fără niciun titlu, iar nu terenul de 10.000 mp, pentru care a fost impus el și autorii lui. Terenul în litigiu s-a aflat permanent în posesia reclamantului, acest fapt rezultând din declarația martorului propus acesta, din înscrisurile de la dosar, emise de autoritățile statului și ignorate de instanța fondului (adresele emise de DITL sector 3), care dovedesc că reclamantul era plătitor de impozit încă din anul 1967 pentru teren și construcție de lemn cu instalații (procesul verbal de înștiințare plata din 5.03.2007); că acesta, în anul 1985, a fost amendat pentru construcție din zid ridicată pe teren; că, începând cu anul 1985, reclamantul figura cu rol fiscal pentru 10.000 mp și 3000 mp construcție; că impunerea s-a făcut în baza procesului verbal nr.67 din 6.10.1985 eliberat de Consiliul Popular al sectorului 3 București.
Or, instanța fondului nu face referire la aceste înscrisuri, eliminându-le fără niciun argument, mai mult nu observă nici cererea înregistrată sub nr._/22.06. 1990 Ia Primăria sectorului 3 București, prin care reclamantul a solicitat eliberarea unei „autorizații de construire (modernizare, extindere si reamenajarea construcției realizată în anul 1985)....”.
Apelantul reclamantul a mai arătat că în decizia nr.IV/2006 a ICCJ, pronunțată în recurs în interesul legii, s-a statuat cu caracter obligatoriu că posesiile începute anterior apariției Legilor nr.58/1974 și nr.59/1974 nu s-au întrerupt în perioada comunistă, astfel că, după abrogarea acestora prin Decretul nr.1/1989 și Decretul nr.9/1989, posesorii terenurilor pot solicita instanțelor de judecată să constate dreptul lor de proprietate prin efectul uzucapiunii de lungă durată. Prin urmare, prescripția nu a fost întreruptă în perioada 1960-1990 și terenul dedus judecații nu a făcut parte din proprietatea statului comunist, nefiind imprescriptibil.
Referitor la declarația martorului propus de pârâți, G. S., apelantul a susținut că instanța fondului a interpretat-o greșit, cât timp ea nu se coroborează cu alte mijloace de probă. Astfel, martorul declară că în 1952, când s-a înființat C.A.P. - ul, autorului pârâților i-a fost colectivizată o suprafața de 3500-3700 mp din 2 ha pe care acesta le-a avut inițial și din care restul fusese preluat de CFR pentru construirea căii ferate.
La dosarul cauzei există sentința penală nr.2612/12.08.1950, care arată însă că autorul intimaților a fost arestat și i s-a confiscat întreaga avere, printre care și 4,88 ha teren agricol, deci anterior colectivizării.
Același martor declară că terenul dedus judecății a fost după 1990 lăsat în paragină, „era pârloagă”, or, pe acest teren, îngrădit, erau construcții. Înscrisurile confirmă că existența construcției industriale anterioară anului 1985. Martorul se referă cu siguranță la un alt teren ori a declarat neadevăruri, așa încât declarația sa nu poate fi avută în vedere.
Pe de altă parte, expertiza efectuată în cauză a arătat că terenul a fost și este împrejmuit, la început gardul fiind din lemn, apoi înlocuit, pe același amplasament, cu gard cu placi din beton. Aceeași susținere a avut-o și martorul propus de reclamant.
În consecință, prin întregul material probator administrat în fața instanței de fond s-a făcut dovada faptului că posesia exercitată a fost una utilă până în anul 2007 (publică, pașnică, neechivocă, neîntreruptă și sub nume de proprietar), respectiv exercitată în termenul prevăzut de lege pentru a se putea beneficia de efectele uzucapiunii de lungă durată. Legiuitorul nu a impus posesorului decât două condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru că stare de fapt – posesia - să se transforme în stare de drept.
Prin întâmpinare, intimații au solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
În esență, au arătat că reclamantul a înțeles să-și preconstituie înscrisul
ce ar dovedi dobândirea imobilului de către autoarea lui - N. N., în
condițiile în care aceasta nu avea cum să cunoască, în anul 1947, denumirea
pe care . o va purta peste câțiva ani.
Pe de altă parte, reclamantul este cel care a solicitat, de la Primăria
Municipiului București, restituirea în natură a terenului de 22.000 m.p., situat în
București, . nr.3, sector 3, iar, după respingerea acestei
cereri pentru lipsa dovezii dreptului de proprietate, nu a înțeles să conteste
dispoziția emisă de primar.
În plus, reclamantul nici nu a făcut dovada identități dintre imobilul pretins
deținut de bunica sa pe . imobilul pe care pârâții îl au în
proprietate și nici nu s-a apărat la fond în sensul că terenul în litigiu ar fi fost
preluat de C.A.P. Impunerea despre care face vorbire apelantul vizează o
suprafață de teren achiziționată de acesta în anul 2005, ce nu are legătură cu
terenul despre care se susține că a fost uzucapat.
În cauză, nu sunt întrunite cerințele legale pentru a opera sancțiunea uzucapiunii - posesia nu a fost publică, nu a fost continuă, neîntreruptă sau sub
nume de proprietar.
În apel s-a administrat proba cu acte, interogatoriu și proba testimonială.
S-a procedat la luarea interogatoriului apelantului G. N. S.,
intimatei T. E. și au fost audiați martorii M. M. și Calciscă Ș..
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel formulate, având
în vedere dispozițiile art.295 alin.2 C.proc.civ., Curtea reține următoarele:
Apelantul reclamant a criticat soluția instanței de fond pentru nelegalitatea
și netemeinicia acesteia, considerând, pe de o parte, că nu s-a stabilit pe deplin
situația de fapt dedusă judecății, iar, pe de altă parte, că nu s-a dat eficiență
dispozițiilor legale invocate și deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și
Justiție în interesul legii - decizia nr.IV/2006 a ICCJ.
Cât privește primul aspect contestat, Curtea observă că reclamantul a
indicat ca dată a intrării ‚ în posesia imobilului litigios anul 1947, când bunica sa a încheiat un înscris sub semnătură privată cu P. N. pentru suprafața de 22.000 m.p. din ..Ștefănui).
Conform adresei nr.6816/XII.C/27.03.1997, terenul cuprins între ., în dreptul ..Mălușeni, precum și conducta de termoficare,
figurează ca teren agricol aflat în proprietatea statului și în folosința fostului
C.A.P. Dudești.
Potrivit expertizei efectuate la fond, terenul aflat în posesia reclamantului
include și suprafața de 3784 m.p. (suprafața reală) retrocedată pârâților în baza
Legii nr.18/1991, conform titlului de proprietate prezentat de aceștia.
Deși adresa poștală a celor două imobile asupra cărora ambele părți în
litigiu invocă un drept de proprietate nu este aceeași, pentru reclamant fiind
vorba de imobilul din București, . f.n., sector 3, iar pentru
pârâți de imobilul din București, . nr.130 - 150, sector 3,
concluziile expertizei tehnice sunt extrem de clare, astfel că este lipsit de
relevanță orice argument ce privește lipsa de identitate a imobilelor.
Întrucât uzucapiunea reprezintă prescripția prin care se dobândește un
drept real, prin efectul posedării lucrului un timp determinat, starea de fapt se
transformă într-o stare de drept, ceea ce trebuie dovedit în cazul de față, pentru
că prescripția achizitivă de lungă durată implică existența posesiei pe timp de 30 de ani și caracterul util, neviciat al acesteia, iar nu întemeierea posesiei utile pe un just titlu.
D. consecință, în speța de față nu are a se analiza caracterul actului
translativ de proprietate invocat de reclamant, ci îndeplinirea cumulativă a celor
două condiții, arătate anterior.
Or, așa cum și tribunalul a constatat, terenul solicitat de reclamant s-a aflat în proprietatea statului și posesia fostului C.A.P.Dudești, caz în care nu poate interveni sancțiunea prescripției achizitive.
Referitor la celelalte critici, Curtea reține că pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum este
reglementată în art.1890 din Codul civil, este necesar să fie îndeplinite, cumulativ, două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată, și să
fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani, indiferent dacă posesorul este de
bună-credință sau de rea-credință.
În acest sens, în art.1846 alin.1 din Codul civil se prevede că "orice
prescripție este fondată pe faptul posesiunii", precizându-se, în alineatul
următor, că „posesiunea este deținerea unui lucru sau folosirea de un drept,
exercitată, una sau alta, de noi înșine sau de altul în numele nostru".
Rezultă, deci, că posesiunea juridică, adică cea apărată de lege ca
manifestare exterioară a unui drept, constă atât în exercitarea în fapt a unor
acte asupra bunului, cât și în posibilitatea de a exercita acele acte ca
manifestare a pretenției existenței unui drept asupra bunului respectiv, fie sub
forma dreptului de proprietate în întregul său, fie sub forma unui atribut al
acestuia.
Exercitarea în fapt a unor acte asupra bunului, adică simpla detențiune,
poate avea loc în numele detentorului însuși sau în numele altuia, în acest din
urmă caz beneficiile posesiunii juridice aparținând celui a cărui pretenție de
drept se manifestă prin intermediul detentorului de fapt.
În conformitate cu prevederile art.1847 din Codul civil, "ca să se poată
prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub
nume de proprietar".
Prin art.1853 din Codul civil se prevede că "actele ce exercităm sau
asupra unui lucru al altuia, sub nume precar, adică în calitate de locatari,
depozitari, uzufructuari etc. sau asupra unui lucru comun, în puterea destinației
legale a aceluia, nu constituie o posesiune sub nume de proprietar", precum și
că "tot asemenea este posesia ce am exercita asupra unui bun al altuia, prin
simpla îngăduință a proprietarului său".
Cu toate că nu este tratată ca viciu al posesiei în Codul civil, precaritatea
poate fi considerată mai mult decât atât, și anume ca o lipsă a înseși posesiei,
deoarece este lipsită de „animus domini", adică de elementul intențional al
posesiei.
Precaritatea, deși echivalează cu o lipsă a posesiei înseși, în concepția
Codului civil apare totuși ca un viciu absolut și perpetuu al posesiei, pentru că
persoanele enumerate în art.1853 din Codul civil posedă pentru altul: locatarul
pentru proprietar, depozitarul pentru depozitant, uzufructuarul pentru nudul
proprietar.
Prin Codul civil este reglementată însă și intervertirea precarității sau a
titlului posesiei, admițându-se că, în anumite situații, detenția precară se poate
transforma în posesie propriu-zisă. A..1858 din Codul civil enumeră
următoarele cazuri: când deținătorul lucrului primește cu bună-credință de la
altul decât adevăratul proprietar un titlu translativ de proprietate în privința
lucrului deținut, el devine posesor propriu-zis, ca de exemplu, atunci când un
chiriaș, la moartea proprietarului, cumpără imobilul închiriat de la o persoană pe care o crede moștenitoare a defunctului. Din momentul cumpărării devine
posesor propriu-zis, încetând de a mai fi un detentor precar; când deținătorul
lucrului neagă dreptul celui de la care deține posesiunea, prin acte de
rezistență, la exercițiul dreptului său, titlul precar se află intervertit și posesiunea devine utilă. În această situație nu este însă suficient ca detentorul să nege pur și simplu dreptul autorului său, adică să se limiteze a spune că nu recunoaște acest drept, ci el trebuie să manifeste voința sa de a poseda în contra voinței autorului său prin acte reale, prin "acte de rezistență", susceptibile să provoace un conflict între el și proprietar relativ la chestiunea proprietății. Astfel de acte pot fi o notificare făcută proprietarului de către chiriaș, prin care îi pune în vedere că nu îi va mai plăti chiria, sau dacă, în cazul în care conflictul devine litigios în fața instanțelor judecătorești, se apără prin probe în contra pretențiilor proprietarului; titlul precar se mai intervertește în titlu util, atunci când lucrul este transmis, printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate, de către detentorul precar unei persoane de bună-credință; în fine, titlul precar se intervertește în titlu util și în cazul în care transmisiunea lucrului se face printr-un act cu titlu universal unei persoane de bună-credință. Buna-credință, în această situație, constă în faptul că succesorul nu știa că defunctul deținea lucrul ca un simplu detentor precar.
Prin urmare detenția reclamantului, fiind viciată de precaritate, nu poate conduce, prin uzucapiune, la dobândirea proprietății asupra imobilului ce face obiectul folosinței. Cel ce exercită o posesie precară, nu poate dobândi
proprietatea, prin uzucapiune, asupra imobilului ce face obiectul folosinței.
În speță, terenurile aflate în patrimoniile fostelor C.A.P. - uri erau
proprietate de stat, putând fi folosite doar cu acordul cooperativei.
Or, în măsura în care reclamantul susține că, încă din anul 1950, bunica sa maternă, N. N., apoi, părinții săi, au folosit terenul situat în
București, . nr.3, în suprafață de 10.000 mp, mai întâi ca teren agricol, apoi ca loc de casă și anexe gospodărești, redobândirea acestuia se putea face în condițiile legilor speciale, inclusiv Legea nr.18/1991.
Pe de altă parte, apelantul reclamant a arătat că 12.000 mp au fost
preluați de către fostul C.A.P. Dudești fără niciun titlu, iar nu terenul de 10.000 mp, pentru care a fost impus el și autorii lui.
În realitate, conform mențiunilor făcute de Direcția de Impozite și Taxe
Locale sector 3 București, începând cu anul 1985 reclamantul Ghitulescu
N. S. a figurat impus ca plătitor de impozit pentru construcție și teren în folosință, în suprafață totală de 10.000 mp, așadar nu ca titular al dreptului de proprietate asupra terenului, ceea ce infirmă susținerile reclamantului.
Împrejurarea că, pe terenul aflat în folosință, reclamantul ar fi ridicat o construcție din zid, în suprafață de 3.000 mp, pentru care, de altfel, a și fost amendat, dar a și solicitat eliberarea unei "autorizații de construire
(modernizare, extindere si reamenajarea)" nu justifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea unei posesii utile. Acesta are la dispoziție alte mijloace
procedurale pentru recuperarea valorii construcțiilor realizate, iar nu prezenta
acțiune privind dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune imobiliară.
Curtea mai reține că apelantul a invocat, în apel, aplicarea deciziei
nr.IV/2006 a ICCJ, pronunțată în recurs în interesul legii, prin s-a statuat, cu
caracter obligatoriu, că posesiile începute anterior apariției Legilor nr.58/1974 și
nr.59/1974 nu s-au întrerupt în perioada comunistă, astfel că, după abrogarea
acestora prin Decretul nr.1/1989 și Decretul nr. 9/1989, posesorii terenurilor pot
solicita instanțelor de judecată să constate dreptul lor de proprietate prin efectul
uzucapiunii de lungă durată.
În cauza de față, instanța de fond a reținut doar că terenurile aflate în patrimoniul fostelor C.A.P-uri făceau obiectul dreptului de proprietate cooperatistă, care nu reprezenta decât o formă a dreptului de proprietate
socialistă, drept care, potrivit Constituției României din perioada regimului
comunist (Constituția R.S.R din 1965), era un drept imprescriptibil atât extinctiv,
cât și achizitiv. În aceste condiții, o persoană fizică, anterior anului 1989, nu
putea invoca dobândirea dreptului de proprietate asupra unui bun aflat în
patrimoniul C.A.P - ului, mai mult preluarea terenului de către cooperativa
agricolă de producție a întrerupt cursul prescripției achizitive, întrucât, prin
cooperativizare, imobilul a fost scos din circuitul civil, fiind trecut în proprietatea
statului comunist.
Decizia citată de apelant are în vedere însă o altă situației juridică, cea a
terenurile ce au făcut obiectul reglementărilor din cuprinsul Legilor nr.58/1974 și
nr.59/1974, care și-au păstrat caracterul privat, sub aspectul dreptului de
proprietate, și pentru care posesorii lor au beneficiat atât de prezumția de
neprecaritate prevăzută de art.1854 din Codul civil, cât și de dispozițiile art.1858 din Codul civil referitoare la prezumția de neintervertire de titlu. De altfel, soluția pronunțată în recursul în interesul legii este în deplină concordanță și cu dispozițiile art.36 alin.3 din Legea nr.18/1991 privind fondul funciar, republicată, prin care s-a stabilit ca terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobândite să fie trecute în proprietatea celor ce le aveau în folosință.
În ceea ce privește relevanța dată de tribunal declarației martorului propus de pârâți, interpretată greșit în opinia apelantului, Curtea reține că această instanța a constatat că, după anul 1950, în zona .-a înființat Asociația „Întovărășirea", iar, ulterior, s-a înființat C.A.P Dudești - C., care a folosit terenul din zona respectivă până la revoluție, depoziția coroborându-se cu celelalte probe administrate, în sensul că, anterior reconstituirii dreptului de proprietate al pârâților, terenul în cauză a figurat ca teren aflat în proprietatea statului și în folosința C.A.P. Dudești (adresa emisă de Comisia Locală Sector 3 pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar).
În plus, deși reclamantul a contestat valabilitatea titlului de proprietate
întocmit pe numele pârâților, în instanță, nu a obținut desființarea acestuia, așa încât nu pot fi înlăturate concluziile anterioare, în sensul că terenul în litigiu făcea parte din patrimoniul fostelor CAP - uri, fiind proprietate cooperatistă, formă a dreptului de proprietate socialistă, drept care, potrivit Constituției României din 1965, era un drept imprescriptibil atât extinctiv, cât și achizitiv.
Pentru toate aceste considerente, conform art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant G. N. S., împotriva sentinței civile nr.303/10.02.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. Z., T. E., V. F., V. G., Z. N. și V. P..
Întrucât apelantul reclamant Ghitulescu N. S. a căzut în pretenții, apelul fiind respins de Curte, acesta va fi obligat, conform art.274 Cod procedură civilă, la plata sumei de 1200 lei către intimați, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat (filele 105-106 dosar apel).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul reclamant G. N. S., domiciliat în București, ., ., sector 3, împotriva sentinței civile nr.303/10.02.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. Z., T. E., V. F., V. G., Z. N. și V. P., toți cu domiciliul ales la CA D. Ș. cu sediul în București, . nr.1, ..
Obligă pe apelant la 1200 lei cheltuieli de judecată către intimați.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
S.-G. P. M. V. GREFIER
E. C.
Red.M.V.
Tehdact.B.I.
9 ex./07.08.2013
-----------------------------------------
TB.Secția a V-a – S.C.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1792/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
