Legea 10/2001. Decizia nr. 132/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 132/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 2633/3/2012
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.132 R
Ședința publică din data de 24.01.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva sentinței civile nr.851/18.04.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. A., cauza având, ca obiect, „Legea nr.10/2001”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul reclamant M. A., prin avocat R. I., cu împuternicire avocațială la fila 11 dosar, lipsind recurentul pârât M. București prin Primarul General.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatului reclamant M. A. arată că din relațiile privind situația juridică a imobilului, depuse la termenul anterior, rezultă că imobilul a făcut obiectul a două decrete de expropriere, respectiv Decretul nr.111/07.04.1986, care este depus la dosarul de fond, și Decretul nr.170/21.06.1986, în legătură cu care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a-l depune la dosar.
Curtea, după deliberare, respinge această solicitare, apreciind că nu este necesară depunerea la dosar a acestui decret, având în vedere faptul că datele cu privire la existența acestuia, la aspectul că imobilul a fost expropriat și la suprafața terenului rezultă foarte clar din adresa emisă de Primăria Municipiului București.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul intimatului reclamant M. A. solicită respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică, în cauză fiind efectuat un raport de expertiză din care rezultă faptul că terenul poate fi restituit în natură.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._/3/2011, la data de 28.03.2011, reclamantul M. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. București prin Primarul General și Statul R. reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună soluționarea pe fond notificarea numărul 455/13.02.2002, formulata in temeiul Legii nr. 10/2001 (care formează obiectul dosarului administrativ nr._) și obligarea pârâtului Municipiului București să-i restituie în natură suprafața de teren de 500 mp situat în București, ., colț cu ., sector 3, iar în cazul in care nu este posibilă restituirea în natură, solicită obligarea paratului M. București prin Primarul General la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri reprezentate de valoarea de circulație a imobilului imposibil de restituit.
In subsidiar, în cazul în care imobilul (în întregime sau parțial) nu poate fi restituit în natura și se va aprecia ca M. București nu poate fi obligat la plata măsurilor reparatorii prin echivalent, s-a solicitat obligarea pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice să îi plătească despăgubiri reprezentate de valoarea de circulație pentru imobilul preluat abuziv in perioada comunista.
În motivarea cererii, s-a arătat că reclamantul are calitatea de moștenitor legal al tatălui, M. I. care a formulat notificare in temeiul Legii nr. 10/2001 (notificarea nr. 455/13.02.2002) care formează obiectul dosarului administrativ nr._, încă nesoluționat de pârâtul M. București.
Prin aceasta notificare, tatăl reclamantului a solicitat să i se restituie suprafața de teren de 500 mp situat în București, .. 2, colt cu ., sector 3.
In timpul vieții sale tatăl reclamantului a făcut toate demersurile necesare pentru a i se restitui acest teren depunând înscrisuri doveditoare, dar deși au trecut mai mult de 8 ani de la împlinirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, notificarea nu i-a fost soluționata.
Reclamantul a precizat că își întemeiază cererea pe mai multe dispoziții din dreptul intern si din dreptul internațional.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in jurisprudența sa referitoare la aplicarea articolului 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale si a articolului 1 din Primul protocol adițional al acesteia, in mai multe hotărâri pronunțate împotriva României, a examinat legislația romana privind restituirile si a ajuns la concluzia ca mecanismul de compensare nu este efectiv.
Astfel, în hotărârea pronunțata în cauza Faimblat împotriva României din 13 ianuarie 2009 Curtea a ajuns la concluzia ca, deși Legea nr. 10/2001 deschide persoanei îndreptățite accesul la o procedura administrativă și apoi la controlul legalității acestei masuri in fata unei instanțe, acest acces rămâne teoretic si iluzoriu, nefiind in prezent în măsură să asigure, într-un termen rezonabil, plata unor despăgubiri in favoarea persoanei pentru care restituirea in natura nu mai este posibila.
Chiar daca se stabilește calitatea de persoana îndreptățită la restituire și decizia administrativa este supusa controlului unei instanțe judecătorești, Curtea apreciază ca punerea in executare a deciziei administrative sau judiciare definitive se face întotdeauna prin intermediul procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005, si, prin urmare, prin intermediul Fondului Proprietatea.
Or, Curtea a stabilit deja ca Fondul nu funcționează in prezent . ar putea fi considerat ca fiind echivalent cu atribuirea efectiva a unei compensații.
De asemenea, în cauza Kaiz împotriva României 20 ianuarie 2009, in motivarea hotărârii, CEDO constata existenta unei situații de natura structurala in ceea ce privește neacordarea despăgubirilor si apreciază ca: "Statul ar trebui sa vegheze la înlăturarea obstacolelor juridice care împiedica vechii proprietari să obțină restituirea bunului lor, daca este vorba despre o restituire in natura sau acordarea de despăgubiri rapide si adecvate pentru prejudiciul suportat, mai ales prin adoptarea de masuri legislative, administrative si bugetare adecvate...In special statul trebuie sa adapteze procedura stabilita de legile de reparație (in prezent Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 247/2005), astfel încât aceasta sa devină coerenta, accesibila, rapidă si previzibilă."
Potrivit art. 20 alin. (2) din Constituția României: "Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului in care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
Or, intre dispozițiile titlului VII al Legii nr. 247/2005 și art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale exista o asemenea neconcordanta constatata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului prin mai multe hotărâri, dintre care prezintă o relevanta deosebita cea pronunțata la 9 decembrie 2008 in cauza Viasu împotriva României.
Prin mai multe decizii pronunțate in recursuri in interesul legii, înalta Curte de Casație si Justiție s-a referit la situația refuzului nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificare apreciind ca instanța de judecata este competenta sa soluționeze pe fond notificarea formulata de persoana îndreptățită.
Astfel, prin Decizia nr. IX din 20 martie 2006, s-a arătat ca:" (... ) in condițiile in care Legea nr.10/2001 nu face nicio precizare cu privire ia ipoteza in care persoana juridica deținătoare a imobilului nu emite decizia ori dispoziția prevăzuta de textul de lege menționat, in termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente, respectiv tribunalului.
In aceasta privința, absenta răspunsului persoanei juridice deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului care trebuie cenzurat de tribunal in condițiile procedurii speciale."
În cauză s-au administrat probele cu înscrisuri și expertiză tehnică specialitatea topografie și cadastru.
La solicitarea tribunalului, pârâtul a atașat în copie dosarul administrativ format în baza notificării nr. 455/13.02.2002.
Prin sentința civilă nr. 851/18.04.2012 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul M. A., a obligat pârâtul M. București prin Primarul General să emită dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1) prin care să dispună restituirea în natură a suprafeței de teren de 255 mp, situat la fosta adresă . colț cu ., sector 3, identificată în raportul de expertiză tehnică între punctele 5-A-B-25A-27-19-20-21-5, compus din S1 (181 mp) și S2 (44 mp) și să acorde reclamantului în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru suprafețele S3 (45 mp), S4 (61 mp) și S5 (99 mp) care au aparținut de asemenea imobilului situat la fosta adresă . colț cu ., sector 3, identificate în raportul de expertiză tehnică, a omologat raportul de expertiză tehnică efectuat de d-na expert tehnic A. M. și a obligat pârâtul la plata sumei de 1000lei, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu expertiză tehnică).
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin notificarea nr. 455/13.02.2002 s-a solicitat restituirea în natură sau prin despăgubiri în echivalent privind imobilul situat în București, . colț cu ., sector 3.
Până în prezent nu a fost soluționată notificarea, astfel cum rezultă și din adresa nr._/CB/16.12.2011 emisă de Primăria Municipiului București, întrucât dosarul administrativ nu este complet.
Din cele reținute, tribunalul a constatat că notificarea nu a fost soluționată în termenul de 60 zile prevăzut de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată.
Prin Decizia nr. XX pronunțată la data de 19.03.2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și obligatorie pentru instanțe potrivit art. 239 alin. 3 C.proc.civ., s-a statuat că instanțele sunt competente să soluționeze notificarea pe fond în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a soluționa notificarea.
Tribunalul a reținut că din certificatul de moștenitor nr. 440/1967 emis de notariatul de Stat al Raionului T. V. de pe urma defunctului M. I., decedat la data de 18.07.1967, a rămas ca bun succesoral cota de 1/2 din imobilul compus din 5 camere, baie, bucătărie și hol și terenul în suprafață de 252 mp, situat în ., sector 3, terenul fiind dobândit prin moștenire de soția sa de la tatăl său iar construcția fiind edificată împreună pe acest teren și teren situat în continuarea acestuia în suprafață de 248 mp dobândit prin cumpărare în timpul căsătoriei în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1926 la Notariatul de Stat județul Ilfov, transcris sub nr. 9260/1926, iar ca moștenitori M. M. – soție cu o cotă de 2/8, M. I. – fiu cu o cotă de 3/8 și G. J. – fiică cu o cotă de 3/8.
Din certificatul de moștenitor nr. 232/03.03.1983 emis de Notariatul de Stat sector 3, rezultă că de pe urma defunctei M. M., decedată la data de 03.01.1983 a rămas ca bun succesoral cota de 5/8 din imobilul compus din 5 camere, baie, bucătărie și hol și terenul în suprafață de 252mp, situat în ., sector 3, terenul fiind dobândit prin moștenire de la tatăl său, iar construcția fiind edificată împreună cu soțul decedat, iar ca moștenitori M. A., în calitate de fiu și C. A., nepot de fiică predecedată.
Din certificatul de moștenitor nr. 29/2008/15.12.2008 emis de BNP „C. A.-V. și M. A.”, rezultă că de pe urma defunctei M. M. - E.-Gusti-A. decedată la data de 09.06.2001 au rămas ca moștenitori M. I., decedat la 15.05.2008, în calitate de soț, căruia îi revenea o cotă de ¼ din moștenire și M. A., în calitate de fiu, cu o cotă de ¾ din moștenire.
Imobilul figurează în lista anexă la Decretul de expropriere nr. 111/1986, la poziția 45, pe numele M. I. și C. A..
Actele notariale se bucură de prezumția de legalitate, că sunt conforme cu realitatea potrivit art. 1171-1173C. civ.
Din adresa nr. 9434/09.11.2010 emisă de Primăria Municipiului București – Direcția Urbanism, rezultă că terenul din ., sector 3 este afectat parțial de blocul de locuințe, spațiu verde aferent blocului, alee de acces și posibil rețele subterane de utilități.
Tribunalul a reținut că din raportul de expertiză tehnică întocmit de d-na expert A. M. rezultă că a fost identificat imobilul compus din teren în suprafață de 500 mp, situat în București, . ., sector 3, în raport cu actele de proprietate constând în certificatele de moștenitor, din care 1) imobilul situat în fosta . care s-a utilizat nr. 84 pe . suprafață totală de 270 mp, unde s-a regăsit la nivelul anilor 1990 construcția descrisă în prima parte a certificatului de moștenitor ocupat de parcare (44 mp) și alee acces (45 mp), liberă fiind suprafața de 181mp între punctele 5-A-B-25A-26-27-19-20-21-5 și 2) imobilul din fosta . care s-a utilizat nr. 2, cu o suprafață de 160mp, din care 61 mp teren parte carosabilă și 99 mp teren ocupat cu construcția blocului V 10.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul M. București prin Primarul General.
În recursul declarat, se invocă nelegalitatea sentinței recurate, conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și se arată că potrivit art. 23 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe conform art. 22 din lege asupra cererii formulate, termenul de 60 de zile fiind astfel un termen de recomandare,
Se menționează că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor ale persoanei îndreptățite, se dovedesc numai cu înscrisuri constatatoare, și după ce această dovadă se îndeplinește, unitatea deținătoare poate să se pronunțe, actele doveditoare putând fi depuse numai până la soluționarea notificării.
Curtea de Apel a dispus efectuarea unor adrese către Primăria Municipiului București – Direcția Evidența Proprietății și către DITL sector 3 pentru a se comunica atât situația juridică a imobilului în litigiu, așa cum acesta a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat la instanța de fond, cât și istoricul de rol fiscal, privind imobilul în cauză.
D. urmare a acestor demersuri, la dosar au fost depuse adresa nr._/_/08.11.2012 eliberată de Primăria Municipiului București - Direcția Patrimoniu, cât și adresa nr._/01.11.2012 eliberată de M. București – Direcția Impozite și Taxe Locale, procesul-verbal eliberat de Circa Financiară sector 3, Referatul întocmit de DITL sector 3, declarația de impunere, certificatele de moștenitor nr. 232/1983 și nr. 440/1967, cât și actul de vânzare-cumpărare prin care au cumpărat numiții M. M. și M. I. terenul în suprafață de 248 mp situat în ., fost 72 bis, act autentificat și transcris în iulie 1926.
Analizând recursul declarat, încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea de Apel constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele care vor urma.
În fapt, din notificarea formulată de către petentul M. I., atașată la fila 56 din dosarul instanței de fond, reiese că acesta a solicitat restituirea unui teren în suprafață de 252 mp situat în ., colț cu ., sector 3, trecut abuziv în proprietatea statului în baza deciziei CPMB nr. 670/15.04.1986.
Prin cererea înregistrată ulterior pe rolul Tribunalului București, reclamantul a solicitat restituirea în natură și eventual, obligarea pârâtului la măsuri reparatorii prin echivalent, în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură pentru o suprafață de 500 mp.
Reclamantul s-a bazat în această solicitare, atât pe actul autentic de vânzare-cumpărare, prin care autorii săi M. M. și M. I. au cumpărat un teren de 248 mp, în ., act autentificat sub nr._/1707. 1926, dar și pe certificatul de moștenitor nr. 440/1967 emis de pe urma defunctului M. I., în care se reține că terenul de 252 mp din ., este proprietatea soției supraviețuitoare M. M., fiind moștenit de la tatăl său, iar construcția de pe acest teren a fost ridicată de către soții M. în timpul căsătoriei. Din acest certificat de moștenitor, reiese că acest teren în suprafață de 252 mp se află în continuarea primului teren în suprafață de 248 mp, situat în ., teren dobândit prin act autentic de vânzare-cumpărare.
Conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 raportat la Normele metodologice de aplicare a acestei legi, prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate, se înțelege orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară, act sub semnătură privată încheiat înainte de . Decretului nr. 221/1950 privitor la împărțeala sau înstrăinarea terenurilor, cu sau fără construcții, și la interzicerea construirii fără autorizare și în măsura în care acesta se coroborează cu alte înscrisuri și altele asemenea).
Reclamantul a depus, ca și act doveditor al terenului solicitat în suprafață totală de 500 mp, atât actul autentic de vânzare-cumpărare, în ceea ce privește terenul de 248 mp, cât și certificatul de moștenitor, atașat la dosar, din care reiese deținerea fără un titlu autentic a încă unei suprafețe de teren de 252 mp.
Este de reținut aspectul că, așa cum reiese din adresa nr._/_/2012 aflată la fila 15 din dosarul C.A.B, imobilul din ., colț cu . a făcut obiectul Decretului nr. 111/1986, privind exproprierea pentru realizarea și desființarea unor artere de circulație, fiind înscriși numiții G. J., M. I. și C. A. cu o suprafață expropriată de 80 mp, cât și obiectul Decretului nr. 170/1986 privind exproprierea, figurând cu suprafața expropriată de 190 mp.
Din toate aceste înscrisuri, reiese așadar că nu se confirmă întinderea solicitată a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, ca fiind de 500 mp, ci, dimpotrivă, această suprafață dovedită este una mai mică, și anume cea care reiese din actul autentic de proprietate depus la dosar, acesta fiind singurul act translativ de proprietate doveditor în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Conform art. 24 din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi recunoscută în actul normativ sau de autoritate, prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.
Trebuie precizat aspectul că instanța nu poate considera un act doveditor pentru suprafața de 252 mp din imobil, dovada de la Direcția Impozite și Taxe Locale, în sensul menționării pe rolul fiscal al imobilului al plătitorului de impozit M. I. pentru un teren de 500 mp, această impunere fiind efectuată numai în baza declarațiilor pe propria răspundere și a proceselor verbale de impunere, și a actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1926, pentru un teren de 248 mp, fără a se deține acte autentice de proprietate pentru diferența de 252 mp din acest imobil.
Curtea de apel consideră că aplicarea prevederilor art. 24 din lege operează numai în absența unor probe contrare, or, în speța de față, există dovedite aceste probe contrare, așa cum reiese din actul autentic de proprietate autentificat sub nr._/1926, din care rezultă cumpărarea unei suprafețe de teren de 248 mp, și nu o suprafață mai mare așa cum se pretinde și așa cum e menționată în dovada eliberată de Direcția Impozite și Taxe Locale sector 3.
Față de aceste considerente, Curtea de Apel consideră că petenta reclamantă a făcut dovada că este persoană îndreptățită dosar în ceea ce privește suprafața de teren de 248 mp privind terenul în litigiu,
Ori, prin raportul de expertiză efectuat de către instanța de fond, a fost identificat în sensul individualizării, un teren de 500 mp, din care face parte și terenul în suprafață de 248 mp cumpărat prin act autentic, concluzionându-se că este liber și poate fi restituită doar o parte a acestuia, și anume 255 mp.
Față de cele reținute de către Curte, în cauză este necesar a se efectua o nouă expertiză pentru identificarea doar a terenului în litigiu în suprafață de 248 mp, cumpărat în baza actului autentic de care s-a făcut vorbire anterior, dacă acesta este liber și poate fi restituit în natură, deoarece în baza raportului de expertiză deja efectuat la tribunal, ca instanță de fond, nu se poate face această identificare.
Având în vedere aceste motive, Curtea urmează să admită recursul, și conform art. 312 alin. 2 și 4 Cod procedură civilă va casa sentința și reținând cauza pentru rejudecare în fond urmează să fixeze termen la data de 07.03.2013, cu citarea părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât M. București prin Primarul General împotriva sentinței civile nr. 851/18.04.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. A..
Casează sentința și reține cauza pentru rejudecare în fond.
Fixează termen la data de 07.03.2013, cu citarea părților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A.-M. S. G. G. D.-M.
GREFIER
M. D.
Red. SG
Tehnored. GC – 2 ex
30.01.2013
Jud. fond E. R.
| ← Anulare act. Decizia nr. 52/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 353/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
