Reparare prejudicii erori judiciare. Decizia nr. 1534/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1534/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 2114/93/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1534 R
Ședința publică de la 25.09.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE:- D. Y.
JUDECĂTOR:- P. F.
JUDECĂTOR:- M. A.
GREFIER:- F. J.
----------------
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul-reclamant Ș. G. F. și recurentul-pârât S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV împotriva Sentinței civile nr. 1070/25.04.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul Ilfov, având ca obiect, reparare prejudicii erori judiciare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-reclamant Ș. G. F. prin apărător, avocat Brătu M.-D., cu împuternicire avocațială nr._ – fila 27 dosar și recurentul-pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Ilfov prin consilier juridic O. Golodin, fără delegație de reprezentare în dosarul de recurs.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul intimatului pârât solicită să se ia act că instituția pe care o reprezintă poartă denumirea de Direcția Regională a Finanțelor Publice, fără a depune dovada susținerilor sale.
Părțile prezente prin apărători declară că nu mai au cereri noi de formulat și nici probe de administrat motiv pentru care Curtea, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul-reclamant Ș. G. F. prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris, hotărârea atacată fiind nelegală și netemeinică, modificarea în parte a deciziei atacate în ceea ce privește despăgubirile civile acordate, precum și despăgubirile materiale reprezentând cuantumului salariului neîncasat pe întreaga perioadă a arestului și contravaloarea pachetelor primite în perioada detenției, iar pe fond, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată.
Recurentul-pârât S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV prin consilier juridic solicită respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant Ș. G. F. ca nefondat, apreciind criticile invocate ca nefondate.
Solicită admiterea recursului Statului Român astfel cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Apărătorul recurentului-reclamant Ș. G. F. solicită respingerea recursului formulat de S. Român ca nefondat.
Reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București solicită respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant Ș. G. F. ca nefondat, hotărârea instanței de fond fiind temeinică și legală, apreciind că s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 505 Cod procedură penală și întreg probatoriul administrat în cauză, iar instanța de fond a avut rezonabilitate atunci când a dispus dezdăunarea reclamantului vizavi de suferințele provocate.
Cu privire la daunele materiale, arată că acestea nu au fost dovedite.
Solicită respingerea recursului formulat de S. Român ca nefondat, având în vedere că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 504 Cod procedură penală.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 19.09.2012, sub nr._, reclamantul S. G. F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, reprezentând prejudiciu moral pentru consecințele produse de cercetarea sa timp de 9 ani și trei luni (22.04.2003 – 02.07.2012), sumă actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală, de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective; obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând salariul de care nu a mai putut beneficia pentru perioada arestului preventiv, sumă actualizată, în raport de indicele de inflație și dobânda legală, de la data rămânerii irevocabila a hotărârii, pana la data plății efective, precum și la plata sumei de 11.200 lei reprezentând contravaloarea pachetelor primite în perioada detenției (câte 2 pe luna), sumă actualizată, în raport de indicele de inflație și dobânda legală, de la data rămânerii irevocabila a hotărârii, pana la data plății efective.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în fapt, la data de 22.04.2003, in imobilul său a venit un procuror PNA (actualmente, DNA), însoțit de un număr mare de polițiști si de lucrători ai altor structuri militare, efectuându-se o percheziție imobiliara. La percheziție au asistat toți membrii familiei actualei sale soții (atunci erau concubini). În cursul aceleiași zile, împreună cu alte persoane, a fost condus la sediul PNA - Secția Militara, unde a fost audiat timp de mai multe ore si unde s-a dispus reținerea, apoi arestarea sa preventivă, de către P. M. de pe lângă Tribunalul M. Teritorial, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, instigare la calcare de consemn, dare de mita si asociere in vederea săvârșirii de infracțiuni. Începând din acel moment, starea de arest s-a prelungit lunar, pana pe data de 02.07.2004, timp in care a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor arătate mai sus, într-un dosar în care au fost cercetate (după conexarea cu un alt dosar) aproximativ 70 de persoane (civili, polițiști si jandarmi). Prin sentința penala nr.221/22.07.2010, Curtea de Apel București, Secția a II-a, a dispus achitarea sa pentru toate infracțiunile pentru care a fost arestat preventiv și cercetat in dosarul nr._, soluția fiind menținută de Înalta Curte de Casație si Justiție, prin decizia pronunțata la 03.07.2012. Percheziția s-a efectuat si in prezenta unor persoane din . accentuat umilința la care a fost supus reclamantul, începând din acel moment. De asemenea, această umilință personală a fost generată inclusiv de numărul foarte mare de lucrători care au participat la această percheziție, in condițiile in care au asistat și numeroși vecini, care au perceput respectiva activitate ca o certă implicare a reclamantului în activități infracționale grave. După efectuarea percheziției, a fost condus la sediul PNA - Secția Militara, unde a fost "invitat" . s-au dat mai multe coli de scris și un pix si i s-a spus să declare in amănunt ceea ce a făcut si care a fost relația sa cu doi jandarmi care păzeau conductele Petrotrans din zona in care locuiește. I s-a precizat că, dacă va recunoaște faptele, nu va fi arestat. Soția sa i-a spus că ea si întreaga familie au fost foarte speriați atunci când au văzut ca in sediul PNA au fost aduse zeci de persoane cu dubele politiei, cu atât mai mult cu cat reclamantul a stat acolo pana la ora 4 dimineața. Imediat după arestarea unui număr atât de mare de persoane (implicit a reclamantului), printre ei aflându-se foarte mulți polițiști ai Secției 5, dar si jandarmi, agențiile de presa si întreaga mass-media a comunicat acest lucru, arătând imagini cu cei reținuți, in dubele politiei, atunci când erau conduși in/din sediul PNA sau la instanțele militare. Urmare a publicității excesive făcute acestui caz, familia reclamantului a avut mult de suferit, atât colegii lor de serviciu, cat si consătenii ironizându-i in legătură cu situația juridică a reclamantului (cu atât mai mult cu cat mai fuseseră arestate încă doua persoane din . ceea ce privește prejudiciul material, reclamantul a arătat că acesta se constituie din drepturile salariale de care a fost lipsit in perioada arestului preventiv, in cuantum de 10.000 lei si din contravaloarea pachetelor cu alimente din perioada arestului preventiv, in cuantum de 11.200 lei. Având in vedere dispozițiile Codului Civil, potrivit cărora "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și in caz contrar, are dreptul la dezdăunare", respectiv practica judiciară și doctrina relevantă in domeniu, a solicitat și actualizarea acestor sume.
În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu martori.
La data de 31.10.2012, prin serviciul Registratură, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea acțiunii, ca nefondată.
Cu privire la cuantumul daunelor morale în sumă de 1.000.000 euro, pârâtul a învederat instanței faptul că reclamantul nu a administrat în cauză probe de natură a justifica suferințele produse în plan fizic și psihic.
În drept au fost invocate prevederile art. 115 și urm. C.proc.civ. și art. 504 C.proc.penală.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu 2 martori, respectiv R. G. și N. C., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la filele 178 – 179 din dosarul cauzei.
La data de 08.11.2012, reclamantul a precizat cererea de chemare în judecată, arătând că solicită obligarea pârâtului la plata daunelor morale pentru cercetarea îndelungată, pentru arestarea preventivă pe nedrept, dar și pentru achitarea sa.
Prin sentința civilă nr. 1070 din 25.04.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov, s-a admis, în parte, cererea precizată de către reclamantul S. G. F. în contradictoriu cu pârâtul S. Român Prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. ILFOV a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de_ de euro, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale, sumă ce a fost actualiza în raport cu indicele de inflație și dobânda legală, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la data plății.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin ordonanța din 22.04.2003 a Parchetului Național Anticorupție, s-a dispus arestarea preventivă a reclamantului, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22.04.2003 .
În acest sens, a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 26/22.04.2003 (fila 188 dosar).
Măsura preventivă a fost prelungită succesiv, reclamantul fiind arestat până la data de 02.07.2004, aspect ce reiese din sentința penală nr. 221F/22.07.2010, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală și pentru cauze cu minori și de familie (fila 12 dosar).
Prin aceeași hotărâre judecătorească, s-a dispus achitarea reclamantului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a din Codul de procedură penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208-208 alin. 3 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și de art. 323 alin. 1, 2 din Codul penal. Totodată, s-a dispus achitarea reclamantului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d din Codul de procedură penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 255 din Codul penal raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal și de art. 25 raportat la art. 333 din Codul penal.
Tribunalul a observat că sub aspectul săvârșirii acelorași infracțiuni se dispusese anterior arestarea preventivă a reclamantului.
Prin decizia penală nr. 2348/03.07.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost menținută soluția pronunțată de Curtea de Apel București cu referire la reclamant (filele 142-157 dosar).
Conform art. 504 alin. 1-3 din Codul de procedură penală, „persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j)”.
S-a observat că reclamantul a fost privat de libertate în perioada 22.04._04, că privarea de libertate a fost nelegală, acest caracter fiind stabilit prin hotărârea definită a instanței de achitare, astfel încât reclamantul este îndreptățit la recuperarea pagubei suferite.
Contrar susținerilor pârâtului, pentru aplicarea acestui text legal nu este necesară numai o hotărâre de revocare a măsurii arestării preventive, ci și o hotărâre definitivă de achitare, situație întâlnită în speță.
De asemenea, tribunalul a apreciat că pentru aplicarea dispozițiilor art. 504-506 din Codul de procedură penală nu are relevanță cauza prevăzută în art. 10 din același act normativ care a condus la achitare, față de Decizia nr. 45/1998 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 504 alin. 1 din Codul de procedură penală, prin care s-a constatat ca dispozitiile art. 504 alin. 1 din Codul de procedura penala sunt constitutionale numai in masura in care nu limiteaza, la ipotezele prevazute in text, cazurile in care statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare savarsite in procesele penale, potrivit art. 48 alin. (3) din Constitutie.
În ceea ce privește felul și întinderea pagubei, se au în vedere criteriile rezultate din art. 505 C.p.c., respectiv durata privării de libertate, consecințele produse asupra persoanei sau familiei acesteia, precum și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care prin decizia civilă nr. 457/27.01.2012 a stabilit că „prejudiciul moral cauzat prin arestarea nelegală (rezultată din hotărârea de achitare) nu trebuie dovedit, întrucât prin măsura respectivă se încalcă unul dintre cele mai importante atribute ale personalității umane, dreptul la libertate, ca drept inalienabil al ființei umane și ca valoare primordială într-o societate democratică, iar suma acordată de instanță cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit trebuie să fie o reparație pentru atingerea adusă onoarei, sănătății și reputației sale prin declanșarea procedurii penale în cadrul căreia s-au dispus măsurile restrictive și, în final, achitarea persoanei”.
În speță, argumentele avute în vedere de instanța supremă au fost aplicabile, iar prejudiciul moral produs reclamantului prin arestarea sa preventivă nelegală în perioada 22.04._04 este incontestabil.
În plus, tribunalul a avut în vedere și declarațiile martorilor R. G. și N. C., conform cărora condițiile de detenție au fost necorespunzătoare, în sensul că în camere existau igrasie și mucegai, nu existau toalete sau mese în cameră, camerele nu erau delimitate pentru fumători și nefumători, deținuții nu primeau apă decât de la familie, iar mâncarea în penitenciar era necomestibilă, camera în care a locuit reclamantul cu încă 6 persoane era mică, nu se făcea curățenie în cameră.
Au mai relatat martorii că persoanele care asigurau paza aveau un comportament agresiv față de cei deținuți, că scrisorile primite nu erau sigilate, ci erau citite, putându-se interzice dreptul la corespondență.
Tribunalul a observat că arestarea preventivă a reclamantului a produs urmări grave și asupra familiei, totodată s-a produs o schimbare a atitudinii, a comportamentului societății, în raport cu reclamantul, acesta fiind eliminat din anturaj și întâmpinând dificultăți la angajare.
Însă, tribunalul a constatat că nu s-a probat că perioada detenției a afectat în mod grav sănătatea reclamantului, având în vedere că, în lipsa depunerii unor acte medicale, a fișei medicale a reclamantului din perioada arestării preventive, cele relatate de martori privind administrarea de medicamente reclamantului, nu pot fi reținute, neputându-se stabili cu certitudine că reclamantul a suferit de anumite afecțiuni ca urmare a condițiilor detenție.
Față de cele expuse, prin raportare la durata privării de liberate, la durata cercetării reclamantului, la situația concretă a acestuia care a fost arestat, ulterior fiind achitat, la atingerea adusă demnității și onoarei reclamantului, a poziției sociale a acestuia, ținând cont și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Stephens împotriva Maltei, în care Curtea a acordat 500 de euro cu titlu de despăgubiri morale pentru 10 zile de arestare nelegală, cauza B. împotriva României în care Curtea acordat 8000 de euro pentru 10 luni de arestare nelegală), instanța a acordat reclamantului suma de_ de euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale, sumă ce se va actualiza în raport cu indicele de inflație și dobânda legală, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la data plății.
Referitor la despăgubirile materiale solicitate, constând în cuantumul salariului neîncasat, se reține că reclamantul nu a demonstrat prin probele administrate producerea unui prejudiciu material ca urmare a arestării preventive, respectiv nu a depus înscrisuri din care să rezulte că era angajat anterior arestării preventive și cuantumul salariului obținut.
Cu privire la acest capăt de cerere, mai are în vedere tribunalul și art. 505 alin. 3 din Codul de procedură penală, conform căruia „persoanelor îndreptățite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate erau încadrate în muncă, li se calculează, la vechimea în muncă stabilită potrivit legii, și timpul cât au fost private de libertate”.
Astfel, reclamantul nu este îndreptățit la restituirea sumei de_ de lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material constând în salariul neîncasat.
Tribunalul nu a acordat nici suma de_ de lei reprezentând contravaloarea pachetelor primite în perioada detenției, având în vedere că martorii nu au putut preciza dacă reclamantul a primit cele două pachete lunare și nici valoarea acestora.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurentul-pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov și recurentul-reclamant Ș. G. F..
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de recurentul – reclamant, acesta susține că suma acordată cu titlu de despăgubiri morale este foarte mică în raport cu prejudiciul suferit. În ceea ce privește prejudiciul material, reprezentat de cuantumului salariului neîncasat pe întreaga perioadă a restului și contravaloarea pachetelor primite în perioada detenției, în mod greșit instanța nu le-a acordat.
Recurentul arată că suma stabilită de instanța de fond este necorespunzătoare față de multiplele traume suferite pe perioada procesului și a detenției, perioadă în care recurentul a fost denigrat în fața unui mare număr de persoane cunoscute, au fost prezentate în presă articole și înregistrări video ce au fost vizionate de foarte mulți oameni. Detenția i-a generat numeroase traume psihice și fizice din cauza lipsei condițiilor minime de detenție, respectiv spațiu îngust, lipsa aerului, și lipsa toaletei, condiții precare de igienă, atitudinea umilitoare a gardienilor, restrângerea dreptului la vizită, perchezițiile efectuate frecvent în camere, etc.
Durata detenției a fost foarte mare, pe un termen ce a depășit limita rezonabilă prevăzută de art. 5 paragraful 3 din CEDO, atâta timp cât suspiciunea săvârșirii unei infracțiuni nu a fost completată cu alte motive pertinente pentru a justifica necesitatea menținerii măsurii.
A fost încălcată prezumția de nevinovăție prin motivarea măsurii arestării preventive dispusă de către PNA și prin motivările instanțelor de prelungire a acestei măsuri.
Procedurile desfășurate în cadrul procesului penal au durat excesiv, depășindu-se cu mult termenul rezonabil impus de art. 6 paragraful 1 din CEDO, respectiv soluționarea cauzei a durat 9 ani și aproape 3 luni, întârzierea în soluționare nefiind imputabilă inculpatului.
Mai arată recurentul că deși accesul la medic era teoretic nelimitat, tratamentul acordat era aproape empiric și nu era permisă primirea medicamentelor de acasă deoarece nu avea cine să le testeze.
Prima instanță a reținut faptul că nu a dovedit existența unor afecțiuni grave, însă fișa medicală a fost distrusă, astfel că singura probă ce putea fi făcută era cea testimonială.
În aceste condiții, recurentul apreciază că prima instanță nu a evaluat corespunzător cuantumul despăgubirii.
În plus, o altă persoană cercetată în același dosar cu recurentul, și pus în libertate în aceeași zi, a beneficiat de daune morale în cuantum de 654.000 lei respectiv o sumă de 10 ori mai mare decât cea acordată recurentului.
În ceea ce privește prejudiciul material, recurentul a susținut că acesta se constituie din contravaloarea pachetelor cu alimente din perioada restului preventiv în cuantum de 11.200 lei precum și din cuantumul salariului neîncasat, respectiv 10.000 lei, Chiar dacă fișa individuală a fost distrusă din declarațiile martorilor a rezultat faptul că recurentul a beneficiat de vizite și de pachete.
În ceea ce privește salariile neîncasate recurentul susține că a făcut dovada că avea un loc de muncă, iar instanța trebuia să calculeze venitul potențial realizat de recurent raportat la venitul minim pe economie din acea perioadă.
În dezvoltarea motivelor formulate de recurentul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, se învederează faptul că suma acordată de instanța de fond cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral nu este în acord cu un împrejurările cauzei.
Arată recurentul că o importantă reparație morală o constituie în principal achitarea reclamantului.
Reclamantul nu a dovedit nici o împrejurare de genul celor menționate în cuprinsul acțiunii cum ar fi împrejurarea că starea de detenție i-a afectat evoluția profesională, starea de sănătate, posibilitatea desfășurării unei vieții sociale normale. Criteriile evidențiate de către instanță nu pot fi primite decât sub forma unor enunțuri și nu consecințe, neputând fi calificate drept rezultate ale stărilor emoționale determinate de situația de fapt impuse de interdicții inerente, percepția publică, gradul de adaptare ulterioară la societate.
Mai susține recurentul că acțiunea este inadmisibilă în raport de împrejurările specifice cauzei întrucât reclamantul nu a fost niciodată condamnat, ci a fost achitat încă din primul ciclu procesual, măsura arestării preventive fiind luată cu respectarea legislației în vigoare la acel moment.
Faptul că ulterior s-a dispus punerea acestuia în libertate, nu conduce la ideea că arestarea preventivă a inculpatului de până la data punerii în libertate, ar fi fost ilegală ci numai că cercetarea inculpatului se poate face și cu acesta în stare de libertate.
Instanța de fond a făcut o interpretare parțială a CEDO, când a analizat incidența în cauză a art. 5 pct. 4 și 5 din convenție.
Măsura preventivă dispusă a fost cenzurată de un magistrat independent împotriva încheierilor pronunțate de instanță, inculpatul exercitând căile de atac prevăzute de lege, fiindu-i astfel respectat dreptul la un proces echitabil.
Gravitatea prejudiciului invocat de reclamant, nu justifică o reparare pecuniară plecând de la constatarea că în cauză nu s-a dispus asupra sa o condamnare la o pedeapsă privativă de libertate ce ar fi fost ulterior constatată ca o eroare judiciară respectiv nu s-a stabilit că s-a produs o detenție excesivă.
Examinând recursurile formulate, Curtea constată următoarele:
Prin ordonanța din 22.04.2003 a PNA s-a dispus arestarea preventivă a reclamantului pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 22.04.2003 fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 26 din 22.04.2003.
Măsura de arestare preventivă a fost succesiv prelungită, aceasta încetând la data de 2.07.2004, astfel cum reiese din sentința penală nr. 221 F /22.07.2010 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a II-a Penală, hotărâre prin care s-a dispus achitarea reclamantului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a din Codul de procedură penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 – 208 alin. 3 lit. a cod penal. Totodată s-a dispus achitarea reclamantului în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d din Cod procedură penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 255 Cod penal, raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000.
Soluția pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă a fost menținută de ÎCCJ prin decizia penală nr. 2348/3.07.2012.
Caracterul nelegal al privării de libertate a reclamantului în perioada 22.04.2003 - 2.07.2004 a fost stabilit prin hotărârea definitivă a instanței care a dispus achitarea pentru infracțiunile pentru care s-a desfășurat cercetarea penală.
Potrivit art. 504 alin. 1, 3 din Cod de procedură penală „persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Are dreptul la repararea pagubei și persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal, trebuie stabilită după caz prin ordonanța procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală, sau de încetare a urmării penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j ori prin hotărârea instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare, sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin, 1 lit. j”.
În speță, ne aflăm în ipoteza existenței unei hotărâri definitive de achitare, reclamantul având dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în condițiile art.504 Cod procedură penală.
În ceea ce privește susținerea reclamantului privind greșita neacordare a despăgubirilor materiale solicitate, critica este neîntemeiată, în speță nefiind dovedită producerea acestui prejudiciu, neexistând la dosar nici un înscris din care să rezulte faptul că acesta era angajat anterior arestării preventive sau cu privire la cuantumului salariului încasat.
Cum prejudiciul nu se presupune ci trebuie dovedit, nu pot fi primite susținerile recurentului privind posibilitatea calculării prejudiciului material raportat la salariul minim pe economie.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, critică ce se regăsește în ambele recursuri, Curtea constată că în raport de durata arestării și condițiile de viață ale recurentului reclamant pe perioada arestării suma stabilită de instanța de fond este prea mică.
Astfel, din actele dosarului, a rezultat că reclamantul a fost privat de libertate o perioadă de un an și două luni, fiind deținut în camere fără toalete, cu igrasie și mucegai împreună cu alte 6 persoane. Martorii au arătat că existau situații în care numărul persoanelor deținute în aceeași cameră creștea și chiar situații în care 3 persoane dormeau în același pat, într-o cameră de 3/2,5 m.p. cu paturi suprapuse.
Au mai arătat martorii că gardienii aveau un comportament necorespunzător, aceștia citeau corespondența deținuților. Mâncarea preparată era necorespunzătoare, astfel că deținuții nu puteau mânca decât ceea ce li se aducea de acasă.
Martorul R. G. a arătat că mediatizarea cazului a avut un impact negativ, fiind afectată imaginea reclamantului în comună, acesta fiind perceput de săteni, ca fiind un personaj negativ.
Deși martorul afirmă că sănătatea reclamantului a fost afectată datorită condițiilor de detenție, nu a putut preciza în mod concret ce afecțiuni a contractat recurentul.
Declarațiile martorului nu au putut fi completate cu acte întrucât fișa medicală conform adresei depuse Ministerul Afacerilor Interne, la fila 167 dosar fond, a fost distrusă, ca urmare a expirării perioadei de păstrarea a acestui gen de documente.
Același martor a arătat că nu l-au cunoscut pe reclamant înainte de cercetare și arestare.
Din declarațiilor ambilor martori, rezultă că după eliberare, reclamantul a întâmpinat greutăți în găsirea unui loc de muncă.
Așa cum corect a reținut și tribunalul, arestarea preventivă a reclamantului a produs grave consecințe, asupra reclamantului și a familiei acestuia, precum și o schimbare de atitudine a comunității în raport cu reclamantul, acesta fiind eliminat din anturaj și întâmpinând dificultăți în a-și găsi un loc de muncă. Totuși, viața acestuia nu a fost pusă în pericol de măsura arestării preventive, iar sănătatea sa nu a fost afectată în mod grav, astfel încât nu se justifică acordarea cu titlu de despăgubiri morale a sumei pretinse de reclamant prin acțiune.
Coroborând aceste date cu durata privării de libertate și durata cercetării penale, Curtea apreciază că suma de 15.000 euro este nesatisfăcătoare, astfel încât va modifica cuantumul despăgubirii civile stabilite de instanța de fond, la suma de 20.000 euro.
Nu pot fi primite susținerile recurentului – pârât privind inadmisibilitatea cererii de reparație formulată de reclamant.
Existența măsurii de achitare este suficientă pentru aplicarea dispozițiilor art.504 Cod procedură penală, având în vedere faptul că prin măsura luată s-a încălcat unul dintre cele mai importante atribute ale personalității umane, respectiv dreptul la libertate.
În raport de aceste considerente, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de S. Român și va admite recursul declarat de reclamant, modificând sentința recurată, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor civile reprezentând daune morale la suma de 20.000 euro în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, menținând celelalte dispozițiile ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală A Finanțelor Publice Ilfov împotriva Sentinței civile nr. 1070/25.04.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul Ilfov.
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Ș. G. F. Ilfov împotriva Sentinței civile nr. 1070/25.04.2013 pronunțată în dosar nr._ de Tribunalul Ilfov.
Modifică sentința recurată în sensul că stabilește cuantumul despăgubirilor civile reprezentând daunele morale la suma de 20.000 euro, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. Y. P. F. M. A.
GREFIER
F. J.
Red. D.Y.
Tehnored. T.I.2 ex./10.12.2013
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 334/2013. Curtea de Apel... | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 289/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
