Pretenţii. Decizia nr. 2108/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 2108/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 4667/2/2010

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 2108R

Ședința publică din data de 06.12.2013

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE - Z. D.

JUDECĂTOR - C. M. STELUȚA

JUDECĂTOR - V. A. GREFIER - D. L.

Pe rol soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul M. D. împotriva deciziei civile nr. 337/27.01.2000 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr. 1987/1999, în contradictoriu cu intimații D. M., D. V., I. M., M. G. I., N. N., T. P., U. M., C. G. și V. D. .

Dosarul a fost strigat la ordinea listei de recursuri.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței cu privire la intimata C. G., că citația efectuată la adresa indicată a fost restituită cu mențiunea „ adresă incompletă”; pentru intimatul D. V., citația a fost restituită de către agent cu mențiunea „ destinatar decedat”, iar cu privire la intimata I. M., citația a fost restituită la dosar, fără nici o mențiune.

Procedura de citare cu intimații indicați anterior fiind efectuată prin afișare la ușa instanței, dovezile în acest sens fiind depuse la dosar.

Curtea din oficiu, în temeiul art. 248 din Codul de procedură civilă, invocă excepția perimării cererii de revizuire și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin decizia civilă nr. 337 din 27.01.2000 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant N. D. împotriva deciziei civile nr. 2736 din 15.12.1998 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. D., M. I., M. G. I., N. N., V. D., U. M., D. V., C. G. și T. P..

Pe rolul Curții de Apel București a fost înregistrată sub nr._ a fost înregistrată cererea din 17 mai 2010 formulată de către revizuentul N. D., în contradictoriu cu intimații D. M., D. V., I. M., M. G. I., N. N., T. P., U. M., C. G. și V. D., împotriva deciziei civile nr. 337 din 27.01.2000, invocând dispozițiile art. 322 Cod procedură civilă.

Cauza a fost suspendată la data de 05.11.2010, în conformitate cu dispozițiile art. 1551 din Codul de Procedură Civilă, până la îndeplinirea de către revizuent a obligațiilor stabilite de instanță prin încheierea din 24.09.2010.

La data de 22.10.2013, instanța din oficiu a dispus citarea părților în vederea discutării perimării, așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 72 din dosar.

În vederea discutării incidentului procedural al perimării a fost acordat termen la data de 06.12.2013, când au fost citate toate părțile.

La termenul de judecată din data de 06.12.2013, Curtea a pus în discuție incidentul procesual al perimări:

Cu privire la incidentul procesual al perimării, Curtea reține următoarele:

Cauza a fost suspendată la data 05.11.2010, în temeiul art. 1551 din Codul de Procedură Civilă, până la îndeplinirea de către revizuent a obligațiilor stabilite de instanță prin încheierea din 24.09.2010.

Astfel, Curtea constată că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an de zile din culpa părților, care nu au efectuat nici un act de procedură în vederea continuării judecății recursului.

Curtea constată că, în cauză, nu s-a realizat nici un act de procedură de natură a întrerupe sau de natură a suspenda cursul perimării, în conformitate cu dispozițiile art. 250-251 din Codul de Procedură Civilă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 248-252 din Codul de Procedură Civilă, va constata că a operat perimarea cererii de revizuire declarată de revizuentul N. D., în contradictoriu cu intimații D. M., D. V., I. M., M. G. I., N. N., T. P., U. M., C. G. și V. D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul N. D., în contradictoriu cu intimații D. M., D. V., I. M., M. G. I., N. N., T. P., U. M., C. G. și V. D..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 06.12.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

Z. D. C. M. Steluța V. A.

Grefier,

D. L.

Red. Jud. DZ/17.12.2013

Tehnored. PS 2 ex.

04.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 2108/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI