Legea 10/2001. Decizia nr. 1163/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1163/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 12855/3/2010
Dosar nr._
(240/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1163
Ședința publică de la 25 iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurentul-reclamant N. C. I., împotriva sentinței civile nr.2024 din 19.11.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, INSTITUȚIA P. M. BUCUREȘTI și cu intimații-intervenienți B. G. și B. D..
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 17 iunie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea cauzei la data de 25 iunie 2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 4.11.2009, sub nr._, pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, reclamantul N. C. I. a chemat în judecată pe pârâții P. M. București prin Primar General și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se constate nulitatea deciziei nr.3276/1982 și a deciziei nr.1285/1983 emise de Consiliul Popular al M. București, prin care s-a expropriat în mod abuziv terenul în suprafață de 230 m.p. situat în București, ..39, sector 1, revendicarea terenului mai sus menționat prin comparare de titluri, iar în subsidiar, constituirea dreptului de proprietate asupra altui teren, prin compensare, pe un alt amplasament apropiat din aceeași zonă și de aceeași valoare sau acordarea unei despăgubiri în echivalent bănesc, stabilit pe bază de expertiză, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a susținut că imobilul a fost proprietatea autorilor săi, a fost preluat abuziv de stat, iar titlul său de proprietate asupra imobilului este singurul valabil, mai vechi și, deci, preferabil în raport cu titlul pârâtului.
În drept, a invocat dispozițiile art.480 C.civ., art.1073 C.civ., art.20, 41, 44 din Constituția României, art.6 din C.E.D.O., art.1 din protocolul nr.1 adițional la C.E.D.O.
Prin sentința civilă nr.91/13.01.2010, Judecătoria Sectorului 5 București a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, reținându-se că prin acțiune se revendică un imobil ce cade sub incidența Legii nr.10/2001, situație în care competent să soluționeze litigiul în primă instanță este Tribunalul București – Secția Civilă.
La Tribunalul București, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă sub nr._, iar la data de 17.06.2010 reclamantul a depus la dosar cerere de precizare a acțiunii, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a M. București prin Primarul General și a completat în fapt motivarea acțiunii, arătând că imobilul revendicat prin cererea inițială a fost dobândit de bunicii săi prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1944, aceștia fiind în prezent decedați, iar singura persoană cu calitate procesuală activă în cauză este reclamantul, ca efect al hotărârii de expedient nr.5776/14.04.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
Cu privire la situația juridică a imobilului, a arătat că prin decizia nr.2376/7.12.1982 s-a trecut, cu plată, în proprietatea statului cota parte indiviză de 92,19 m.p. și apartamentul situat la parterul construcției în baza art.52 din Legea nr.4/1973, iar prin decizia nr.1285/21.06.1983 s-a trecut în proprietatea statului, fără plată și diferența de 137,81 m.p.
După apariția Legii nr.10/2001, reclamantul a formulat notificare, iar prin dispoziție motivată i-a fost restituit în natură apartamentul nr.1 situat la parterul imobilului și o cotă indiviză de 92,19 m.p. din terenul în suprafață inițială de 230 m.p.
Diferența de 137,81 m.p. din terenul ce a aparținut autorilor reclamantului este în prezent deținută de stat fără titlu, situație în care reclamantul a formulat prezenta acțiune de revendicare.
La data de 27.10.2010 s-a depus la dosar cerere de intervenție formulată de B. G. și B. D., prin care s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantei pentru lipsă calitate procesuală activă.
În motivare, petenții au susținut că sunt proprietarii apartamentului nr.2 situat la etajul 1 al imobilului în litigiu și ai terenului aferent în suprafață de 100 m.p. situat la aceeași adresă. Au susținut că antecesorii săi, L. G. și Kalamar E., au dobândit acest apartament și terenul aferent în suprafață de 137,81 m.p. prin cumpărare de la N. I., Tasse M., N. E., N. C., B. M., N. A. și N. I., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1729/1983, cunoscând la acea dată faptul că terenul va trece în proprietatea statului potrivit art.30 alin.2 din Legea nr.58/1974.
La termenul de judecată din data de 14.02.2011, instanța a admis în principiu cererea de intervenție formulată de persoanele mai sus menționate.
La același termen de judecată, reclamantul a depus la dosar întâmpinare la cererea de intervenție și cerere completatoare de acțiune, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate asupra terenului în suprafață de 100 m.p. situat în București, ..39, sector 1, reprezentat de Ordinul P. nr.1080/1994, să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr._/1994, în privința transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 100 m.p. mai sus menționat.
Prin sentința civilă nr.1062/7.06.2011, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a disjuns capătul 1 de cerere din acțiunea completată, privind constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr.1080/1/28.02.1994 emis de Prefectura M. București, a admis excepția necompetenței materiale a Secției Civile a Tribunalului București privind acest captă de cerere, invocată din oficiu, și a înaintat capătul de cerere disjuns în favoarea Secției a IX-a de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului București spre competentă soluționare.
Prin sentința civilă nr.1252/27.03.2012, Tribunalul București - Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței funcționale a acestei secții, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, a constatat ivit conflict negativ de competență și a trimis dosarul la Curtea de Apel București, pentru soluționarea conflictului.
Prin hotărârea nr.2717/24.04.2012, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a constatat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.20 alin.3 C.proc.civ. pentru pronunțarea unui regulator de competență și a restituit cauza la Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
La termenul de judecată din data de 5.11.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a dispus reunirea dosarului nr._/3/2011, ce avea ca obiect cererea disjunsă, la dosarul nr._ al instanței.
Prin sentința civilă nr.2024/19.11.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții P. M. București, prin Primarul General și M. București prin Primarul General pe capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate asupra terenului, respectiv certificat de atestare a dreptului de proprietate și a respins acest capăt de cerere ca fiind îndreptat împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins acțiunea precizată și completată formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții P. M. București prin Primar General, M. București prin Primarul General, Instituția P. M. București și cu intervenienții B. G. și D., ca neîntemeiată și cererea de intervenție formulată de intervenienți ca lipsită de interes.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că bunicii reclamantului – N. G. și E. au dobândit prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1944 de Tribunalul Ilfov, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ..39, sector 1, alcătuit din teren în suprafață de 230 m.p. și construcție formată din 2 apartamente situate la parter și etaj.
Prin decizia nr.2376/1982 emisă de Consiliul Popular al M. București s-a dispus trecerea, cu plată, în proprietatea statului a apartamentului aflat la parterul imobilului și a cotei indivize de teren de 92,19 m.p., în baza Legii nr.4/1973.
Reclamantul a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, solicitând restituirea în natură a apartamentului situat la parterul imobilului și a terenului aferent de 92,19 m.p., cerere ce i-a fost admisă prin dispoziția nr._/14.12.2009 emisă de P. M. București.
În continuare, instanța a reținut că bunicii reclamantului au decedat, iar succesorii rămași de pe urma acestora au încheiat o tranzacție de care s-a luat act prin sentința civilă nr.5776/14.04.2009 a Judecătoriei sectorului 1, în urma căreia reclamantului i-a revenit apartamentul nr.1 situat la parterul imobilului, inclusiv cota parte de teren de 92,19 m.p. din suprafața totală de 230 m.p.
În ceea ce privește restul imobilului, instanța a reținut că acesta a fost înstrăinat prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1729/1983 către L. G. și Kalamar E.. În urma acestei înstrăinări s-a emis de către C.P.M.B. decizia nr.1285/1984, prin care s-a dispus trecerea în patrimoniul statului, de la cumpărătorii mai sus menționați, a terenului în suprafață de 137,87 m.p., în temeiul art.30 alin.2 din Legea nr.58/1974.
Ulterior, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată eliberat la data de 28.02.1994 de Prefectura M. București și S.A.I., cota parte de teren de 100 m.p. aferentă apartamentului nr.2 din imobil a fost trecută în proprietatea numitului L. G., în temeiul art.35 alin.3 din Legea nr.18/1991, iar intervenienții B. G. și D. au cumpărat de la L. G. apartamentul nr.2 situat la etajul 1 al imobilului.
În privința solicitării reclamantului de constatare a nulității absolute a deciziilor prin care imobilul a fost trecut în patrimoniul statului, instanța a apreciat că nu poate fi primită în condițiile în care nu s-a probat existența unor situații de natură să atragă o astfel de sancțiune.
În plus, a reținut că reclamantul a utilizat procedura administrativă instituită de Legea nr.10/2001, ocazie cu care a fost emisă dispoziția nr._/2009, prin care i s-a restituit deja în natură o parte din imobil, respectiv apartamentul nr.1 și cota de teren de 91,19 m.p.
În continuare, instanța a constatat că pârâții P. M. București prin Primarul General și M. București prin Primarul General nu au calitate procesuală pasivă în ceea ce privește capătul din cererea completatoare privitor la nulitatea absolută a Ordinului P. nr.2/1994.
Cererea formulată de reclamant, în sensul constatării nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr.1080/1994 emis de Instituția P. M. București, a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, reținându-se că înscrisul respectiv a fost eliberat în conformitate cu dispozițiile art.36 alin.3 din Legea nr.18/1991, la solicitarea numitului L. G., ce deținea calitatea impusă de lege, de proprietar al apartamentului nr.2 din imobilul în litigiu.
Neîntemeiată a fost apreciată și cererea reclamantului de constatare a nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/1994, prin care intervenienții au dobândit în proprietate apartamentul nr.2 din imobil, în condițiile în care terenul menționat a trecut în proprietatea vânzătorului L. în mod legal, potrivit ordinului emis de prefect. Pe cale de consecință, instanța a apreciat că se impune respingerea cererii de intervenție ca fiind rămasă fără obiect.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .
Prin motivele de recurs a susținut că instanța de fond a greșit atunci când a reținut că prin actul de vânzare - cumpărare 1729/1983 s-ar fi vândut numiților L. G. și Kalamar E. apartamentul nr. 2 situat la etajul 1 al imobilului situat în București, .. 39, sector 1, precum și cota indiviză de teren de 137,81 mp . În realitate, atât din actul de vânzare - cumpărare mai sus menționat, cât și din autorizația de înstrăinare nr. 1483-Z/11.02.1983 rezultă că înstrăinarea a avut ca obiect numai apartamentul nu și terenul aferent, acesta din urmă fiind trecut în patrimoniul statului în baza dispozițiilor art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974.
În continuare a arătat că este greșită și reținerea instanței în sensul că, ulterior, prin decizia nr. 1285/1984, dreptul de proprietate asupra terenului ar fi fost constituit în favoarea cumpărătorilor, în mod corect, deoarece, probele administrate în cauză dovedeau nelegalitatea acestei decizii, emisă oricum în anul 1983 și nu în 1984.
S-a arătat în acest sens că decizia emisă în favoarea cumpărătorilor apartamentului situat la etaj a avut în vedere faptul că prin actul de vânzare - cumpărare nr. 1729/1983, s-ar fi înstrăinat și terenul, ceea ce nu era adevărat.
La momentul încheierii actului de vânzare - cumpărare terenul a trecut în patrimoniul statului, iar această situație de fapt și de drept este dovedită în cauză de actele aflate la dosar.
Pe de altă parte, susține recurentul, preluarea terenului de către stat s-a făcut în mod nelegal, fără plata vreunei despăgubiri, situație în care, instanța de fond ar fi trebuit să analizeze valabilitatea titlului statului, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998. Pe baza probelor existente la dosar ar fi trebuit să rețină că titlul statului este nelegal și pe cale de consecință, să admită acțiunea astfel cum a fost formulată, constatând inclusiv nulitatea actelor subsecvente.
La termenul de judecată din data de 17.06.2013 recurentul prin apărător a invocat, peste termenul legal de motivare a recursului, faptul că la instanța de fond, Ministerul Finanțelor Publice nu a fost citat legal și omisiunea instanței de fond de a se pronunța cu privire la revendicare, susținând că sunt motive de recurs de ordine publică, ce pot fi invocate, conform art. 306 Cod Procedură Civilă și peste termenul prevăzut de art. 301 Cod Procedură Civilă.
Încălcarea normelor de procedură care reglementează citarea părților pe parcursul soluționării unei cauze de către instanța de judecată sunt norme de ordine privată, care ocrotesc un interes particular, motiv pentru care, nesocotirea lor nu poate fi invocată legal în căile de atac decât de cel vătămat prin această încălcare și numai în termenul prevăzut de lege pentru formularea/motivarea acelei căi de atac.
Nici omisiunea instanței de a se pronunța asupra cererii de revendicare, nu reprezintă motiv de nulitate de ordine publică, care să poată fi invocat de recurent cu depășirea termenului legal de motivare a recursului.
O astfel de omisiune putea fi invocată legal de recurent în condițiile art. 2812 Cod Procedură Civilă printr-o cerere de completare adresată instanței de fond, în același termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii, nemaiputând fi invocată pe calea recursului, conform art. 2812a Cod Procedură Civilă .
Cu privire la motivele de recurs formulate în termen legal de către recurent, Curtea va reține că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Criticând pentru netemeinicie sentința instanței de fond, cu privire la respingerea capătului de cerere privind nulitatea Ordinului P. nr. 2/1994, recurentul susține, prin primul motiv de recurs, că prin actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1729/1983, autorii săi au înstrăinat autorilor pârâților numai apartamentul 2 situat la etajul 1 al imobilului din București .. 39, sector 1, nu și cota indiviză de teren de 137,81 mp, aferentă acestui apartament, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
Problema ridicată de recurent este însă lipsită de relevanță juridică, în raport cu obiectul acestui capăt de cerere, cu soluția dispusă prin dispozitiv de instanța de fond asupra acestei cereri și, mai ales, în raport cu dispozițiile speciale aplicabile în materie, respectiv cu dispozițiile art. 35 din Legea nr.18/1991.
Ordinul a cărui valabilitate se contestă de recurent a fost emis de Prefectura M. București și a Sectorului Agricol Ilfov în baza prevederilor art. 35 alin. 3 din Legea nr. 18/1991.
Conform acestei norme terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcției dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 alin. 2 din Legea nr. 58/1974, trec în proprietatea titularilor actuali ai dreptului de folosință a terenului proprietari ai locuințelor.
Constituirea dreptului de proprietate se face prin decizie emisă de prefect, condițiile impuse de lege pentru emiterea unui astfel de ordin fiind ca: acesta să aibă natura juridică a unui teren atribuit în folosință pe durata existenței unei construcții, terenul să fi trecut în proprietatea statului în baza dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, iar cel care solicită atribuirea în proprietate a terenului să fie încă proprietar al construcției .
Ordinul a fost emis în favoarea numitului L. G. la cerere, care le data emiterii ordinului: avea calitatea necontestată (inclusiv în prezentul proces) de proprietar al apartamentului nr.2 situat la etajul imobilului, deținea terenul în folosință pe durata existenței construcției, iar terenul trecuse în patrimoniul statului în baza dispozițiilor art. 30 din Legea nr.58/1974.
Legea nu condiționează emiterea unui astfel de Ordin de voința reală a părților contractante la data încheierii actului prin care cel ce solicită atribuirea în proprietate a terenului a devenit proprietarul construcției, cu privire la transmiterea sau nu de la vânzător la cumpărător și a proprietății terenului aferent construcției, ci doar de trecerea terenului în proprietatea statului în baza dispozițiilor art.30 din Legea nr.58/1974, condiție care în cauza de față a fost pe deplin respectată.
Prin celelalte critici invocate de recurent în motivele de recurs formulate în termen se susține nelegalitatea titlului statului asupra imobilului și faptul că instanța de fond era obligată, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998 să analizeze această nevalabilitate.
Art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 reglementează însă competența instanțelor judecătorești de a stabili valabilitatea titlului, asupra bunurilor preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv a celor obținute prin vicierea consimțământului, atunci când sunt revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dar numai dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Imobilul în litigiu a trecut în patrimoniul statului în perioada de referință a Legii nr.10/2001, situație în care, orice cerere privind preluarea sau restituirea imobilului nu poate fi făcută legal decât în condițiile și cu respectarea acestei legi speciale de reparație.
Aceiași este și concluzia care se desprinde din considerentele deciziei civile nr. 33/2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțele naționale, conform articolului 329 Cod Procedură Civilă, în care s-a reținut expres că potrivit principiului enunțat mai sus, concursul dintre legea specială și cea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă nu se prevede aceasta în cuprinsul legii.
Având de soluționat recursul în interesul legii declarat de Procurorul General cu privire la admisibilitatea acțiunii în revendicare de drept comun având ca obiect un imobil ce cade sub incidența Legii nr.10/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit însă în considerentele deciziei mai sus menționate faptul că, ,,existența Legii nr. 10/2001 nu exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala de un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,,.
Cu privire la noțiunea de „bun”, prevăzută de art. 1 din Protocolul nr.1, instanța observă, în jurisprudența actuală a Curții Europene, o schimbare în raționamentul construit pe tiparul cauzei P. contra României din 1 decembrie 2005, continuând cu cauzele S. și P., pe care Curtea l-a aplicat constant, fără nicio abatere, în practica ulterioară, în ceea ce privește conținutul conceptual al noțiunii de „bun”.
În cauza A. și alții contra României (hotărârea din 12 octombrie 2010), se arată expres că un „bun actual” există în patrimoniul proprietarilor deposedați abuziv de către stat doar dacă s-a pronunțat în prealabil o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care nu numai că s-a recunoscut calitatea de proprietar, ci s-a și dispus expres în sensul restituirii bunului (paragrafe140 și 143).
În speța dedusă judecății, reclamantul nu are o astfel de hotărâre judecătorească, situație în care, nu putea invoca legal în susținerea acțiunii dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 .
Din probele administrate a rezultat că acesta a apelat la procedura specială de restituire reglementată de Legea nr.10/2001, ocazie cu care, a obținut prin dispoziția nr._/2009 emisă de P. M. București restituirea în natură a apartamentului nr. 1 situat la parterul imobilului și cota indiviză de teren de 92,19 mp.
Decizia nu a fost contestată, situație în care, pentru toate motivele arătate anterior nu mai poate solicita, conform dreptului comun constatarea nulității actelor emise anterior de stat cu privire la restul de imobil și restituirea acestuia pe calea dreptului comun, soluția dispusă de instanță, fiind legală și temeinică.
În consecință, în baza dispozițiilor art.312 Cod Procedură Civilă, Curtea va dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul reclamant N. C. I., împotriva sentinței civile nr.2024 din 19.11.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți P. M. BUCUREȘTI PRIN PRIMAR, M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, INSTITUȚIA P. M. BUCUREȘTI și cu intimații-intervenienți B. G. și B. D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 iunie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. A. B. I. B. DOINIȚA M.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.I.B.
Tehnored.B.I.
2 ex/10.07.2013
---------------------------------------
T.B.-Secția a III-a – C.T.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 566/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 544/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
