Obligaţie de a face. Decizia nr. 756/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 756/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 13550/3/2012
Dosar nr._
(213/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.756
Ședința publică din 23.04.2013
Curtea constituită din:
Președinte - M. V.
Judecător - L. D.
Judecător - S. G. P.
Grefier - E. C.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul-pârât M. București, prin Primarul General și de recurentul-pârât S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 1959 din 08.11.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. B..
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă d-nul consilier juridic I. M. în calitate de reprezentant al recurentului-pârât M. București, prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune la dosar și d-l avocat Toia P. în calitate de reprezentant al intimatului-reclamant S. B., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, eliberate de Baroul București, lipsind reprezentantul recurentului-pârât S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Se face referatul cauzei de către grefier, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, iar recurentul-pârât S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar, prin registratura instanței, note de ședință.
Părțile prezente, prin reprezentanți, arată că nu au alte cereri de formulat și nu solicită administrarea altor probe, împrejurare față de care, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat de pârâtul M. București, prin Primarul General și asupra excepției lipsei de interes în ceea ce privește recursul formulat de pârâtul S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe care o invocă din oficiu, în raport de soluția primei instanțe.
Recurentul-pârât M. București, prin reprezentant, solicită admiterea propriului recurs, modificarea sentinței potrivit criticilor formulate în scris, ce vizează aplicarea O.U.G.nr.81/2007 și cheltuielile de judecată.
Cu privire la recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicită respingerea acestuia, ca fiind lipsit de interes, având în vedere că instanța nu a dispus nicio măsură în sarcina acesteia.
Intimatul-reclamant S. B., prin avocat, solicită respingerea recursului formulat de M. București, prin Primarul General, ca nefondat, iar a celui declarat de S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca fiind lipsit de interes.
Susține că motivul invocat de recurentul M. București, prin Primarul General, referitor la obligarea de a înainta dosarul direct la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu este fondat, deoarece, atâta vreme cât notificarea a fost soluționată pe cale judecătorească nu se mai impune exercitarea controlului de legalitate de către prefect.
Cu privire la cheltuielilor de judecată la care a fost obligat M. București, apreciază că obligația a fost corect stabilită, mai ales că suma plătită cu acest titlu este modică.
Arată că solicită obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, potrivit chitanței în sumă de 300 lei, reprezentând onorariu avocat, pe care o depune la dosar împreună cu o copie a convenției de reprezentare și concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra cererilor de recurs de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, disjunsă din dosarul nr._/3/2011, reclamantul S. B. a chemat în judecată pa pârâtul M. București, reprezentat prin Primarul General, solicitând instanței să constate că este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent, imposibilitatea restituirii în natură a imobilului situat în București, .. 19, sector 3, în suprafață de 237 mp și obligarea pârâtului la înaintarea dosarului administrativ către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea acordării de măsuri reparatorii.
Prin sentința civilă nr.1959/08.11.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, a admis cererea formulată de reclamantul S. B., privind soluționarea pe fond a notificării nr.209 din 15.06.2001 și obligarea Municipiului București la înaintarea dosarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul teren de 237 mp situat în București, ..19, sector 3, conform Legii nr.247/2005, imposibil de restituit în natură, a obligat M. București, să înainteze dosarul aferent notificării către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat pârâtul M. București prin Primarul General la 400 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin notificarea înregistrată la data de 23.05.2001 reclamantul a solicitat măsuri reparatorii, respectiv despăgubiri pentru terenul sus-menționat dobândit de către autoarele sale E. Ș. și M.-E. I. Ș. în anul 1932 prin actul de vânzare – cumpărare, autentificat sub nr._/1932, la Tribunalul Ilfov ,și pentru construcțiile aflate pe acesta.
Conform certificatului de moștenitor nr.243/1984, reclamantul este moștenitorul defunctei S. M. E.; imobilul a fost expropriat de Stat în baza Decretului nr.182/1979 de la S. M. E., mama reclamantului, conform tabelului anexă la decret, depus la dosarul cauzei; potrivit notei de reconstituire aflate în dosarul administrativ, terenul în discuție este afectat în totalitate de elemente de sistematizare, astfel că nu poate face obiectul restituirii în natură.
Pentru aceste considerente, Tribunalul a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru terenul în suprafață de 237 mp și totodată a dispus ca pârâtul să înainteze dosarul administrativ către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru acordarea acestora conform procedurii reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005; în baza art. 274 Cod de procedură civilă, l-a obligat pe pârât la cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, în cuantum de 400 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termenul prevăzut de art.301 Cod procedură civilă, recurentul – pârât M. București și recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurentul – pârât M. București, reprezentat prin Primarul General, a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței iar, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, recurentul – pârât a arătat că, instanța de fond, analizând în mod greșit probatoriul administrat în cauză și interpretând în mod eronat dispozițiile art. 16 din capitolul V Titlul VII din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, l-a obligat pe pârât să înainteze dosarul aferent notificării către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În ceea ce privește obligația stabilită în sarcina pârâtului de a înainta dispoziția către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea evaluării și acordării titlurilor de despăgubire, recurentul – pârât a solicitat aplicarea dispozițiilor art.16 alin.2 ind. 1 din O.U.G. nr. 81/2007 de modificare a VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora:"dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta".
În consecință, instanța de judecată nu poate obliga instituția recurentă la înaintarea directă a dispoziție primarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor deoarece o astfel de soluție ar priva instituția Prefectului de exercitarea controlului de legalitate, atribuție conferită acestuia și de Legea nr. 215/2001, legea administrației publice locale.
Cu referire la cheltuielile de judecată la care a fost obligat, recurentul-pârât a arătat că potrivit dispozițiilor art. 274 Cod de procedură civilă, "Partea care cade în pretentiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată." Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
A mai arătat acesta că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții, iar potrivit dispozițiilor art.274 alin.3 Cod de procedură civilă, instanța de judecată poate micșora onorariul de avocat, dacă este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de acesta.
Pentru aceste considerente a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecat, ca neîntemeiată.
În drept, cererea de recurs formulată de recurentul-pârât a fost întemeiată pe dispozițiile art.304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul obligării Municipiului București la emiterea unei dispoziții în temeiul Legii nr.10/2001 și respingerea capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea Municipiului București la înaintarea dosarului aferent notificării către recurentă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile Legii nr.10/2001, republicată, ale Legii nr.247/2005, ale HG nr.1095/2005 și ale art.299 Cod de procedură civilă, recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a arătat că instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, nu a obligat M. București să emită o dispoziție în condițiile Legii nr. 10/2001.
În opinia acestei recurente, în speță procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, nu a fost finalizată, întrucât notificarea reclamantului nu a fost soluționată printr-o dispoziție motivată a Primarului Municipiului București.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 2 Titlul VII din Legea nr.247/2005, ,,notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor."
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. 21 Titlul VII din Legea nr.247/2005, „dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta."
Or, față de aceste dispoziții legale mai sus amintite, instanța de fond a instituit în sarcina Municipiului București obligația de a înainta dosarul aferent notificării direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în condițiile în care, la momentul pronunțării sentinței, o astfel de dispoziție nu există, având în vedere că prin aceeași sentință, Tribunalul nu l-a obligat pe pârâtul M. București la emiterea unei dispoziții privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților.
Apreciază recurenta că instanța de fond, în mod netemeinic și nelegal, a obligat M. București la înaintarea dosarului aferent notificării nr.209/15.06.2001 către Comisia Centrală
În opinia recurentei, instanța de fond nu a înțeles interdependența dintre obligațiile ce revin Comisiei Centrale, și cele ale entității învestite cu soluționarea notificării, în speță M. București. În consecință, M. București nu va putea să transmită dosarul de despăgubire direct către Comisia Centrală pentru că legislația în vigoare prevede că entitatea notificată are obligația de a emite o dispoziție în temeiul Legii nr. 10/2001, precum și faptul că dosarele de despăgubire aferente dispozițiilor emise în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie să fie centralizate la Prefecturi, unde se va acorda avizul de legalitate privind dispozițiile emise în temeiul Legii nr.10/2001.
În susținerea criticii conform căreia tribunalul a nesocotit dispoziții legale în vigare, recurenta a arătat că în practica Curții Europene a Drepturilor Omului(cauza Broniowski contra Poloniei) s-a statuat că este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea și amploarea măsurilor pe care le stabilește prin lege, iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunității vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunța, dar, în principiu, n-ar putea, desigur, să completeze sau să schimbe măsuri legislative existente, devenind astfel "legislator pozitiv".
Conform dispozițiilor art.50 alin.1 din Legea nr.10/2001 și art.1 alin.2 din OG nr.32/1995, cererile de recurs sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru și de timbru judiciar.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor și apărărilor formulate, formulate, înscrisurile de la dosar și dispozițiile legale incidente în speță, Curtea reține următoarele:
Recursul formulat de recurentul-pârât M. București este nefondat și urmează să fie respins.
Astfel, în ceea ce privește criticile prin care s-a arătat că în mod greșit pârâtul M. București a fost obligat să înainteze documentația în mod direct Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, Curtea reține că potrivit art. 24 din Tillul VII al Legii nr.247/2005" (1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, procesele-verbale încheiate de prefecturi prin care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire vor fi reanalizate și, în situația în care potrivit Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, restituirea în natură nu este posibilă, dar se constată că notificanții sunt îndreptățiți la acordarea de despăgubiri, dosarul întocmit va fi înaintat Secretariatului Comisiei Centrale, însoțit de situația juridică actuală a imobilului și de ordinul conținând propunerea motivată a prefectului de acordare a despăgubirilor. (2) Prevederile art. 16 alin. (2) se aplică în mod corespunzător".
Articolul 16 alin.2 ind.1 din O.U.G.nr.81/2007 la care recurentul-pârât face referire prevede că "Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta"; după cum se poate observa, acest text de lege are în vedere verificarea de către prefect a legalității dispozițiilor emise în această materie de către autoritățile administrației publice locale iar nu cenzurarea hotărârilor judecătorești pronunțate în această materie.
Prin urmare, critica prin care s-a susținut că în mod greșit recurentul-pârât a fost obligat să înainteze dosarul notificării direct către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu este fondată.
În ceea ce privește obligarea pârâtului M. București la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reține că, în conformitate cu dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, suportarea cheltuielilor de judecată se face de partea care a căzut în pretenții, la cererea părții care a câștigat procesul, fundamentul acordării acestor cheltuieli fiind culpa procesuală.
În speță, M. București a căzut în pretenții iar reclamantul a formulat în fața primei instanțe, cerere de acordare a cheltuielilor de judecată astfel că sunt îndeplinite condițiile art.274 Cod procedură civilă.
Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță, respectiv 400 lei, Curtea apreciază că acesta este rezonabil, având în vedere obiectul cauzei și munca depusă de avocat; de asemenea, Curtea reține că s-a făcut dovada că aceste cheltuieli au fost necesare și au fost efectuate în mod real.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât M. București, reprezentat prin Primarul General.
Recursul formulat de recurentul S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, urmează a fi respins ca fiind lipsit de interes având în vedere că interesul, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile (în oricare din formele procedurale care intră în conținutul acesteia), implică, între altele, existența unui folos practic care trebuie să-l vizeze pe cel care recurge la forma procedurală, în speță, pe recurentul S. R..
Din ansamblul criticilor formulate de acest recurent, care nu a fost obligat în nici un fel prin hotărârea ce face obiectul controlului judiciar, Curtea reține că acesta a criticat modul de interpretare și aplicare a unor dispoziții din Legea nr.10/2001 și respectiv din Legea nr.247/2005, fără ca prin vreuna din aceste dispoziții să vizeze în mod direct o obligație stabilită de tribunal în sarcina acestui recurent.
Curtea reține, de asemenea, că în căile de atac de reformare, pentru a justifica îndeplinirea condiției interesului (legitim, născut, actual, personal și direct) este nevoie ca partea să fii căzut, fie și parțial, în pretenții, condiție care în speță nu este îndeplinită.
În consecință, Curtea va respinge recursul formulat de recurentul S. R., prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca fiind lipsit de interes.
În temeiul dispozițiilor art.316, 298 și 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea îl va obliga pe recurentul-pârât M. București la 300 lei către intimatul-reclamant S. B., reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs, constând în onorariu de avocat conform chitanței nr.694/22.04.2013 eliberate de Cabinetul de avocat Toia P..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul – pârât M. BUCUREȘTI, prin PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.1959/08.11.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu recurentul – pârât S. R. prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și cu intimatul – reclamant S. B., ca nefondat
Respinge recursul formulat de recurentul – pârât S. R. prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, împotriva aceleiași sentințe, ca lipsit de interes.
Obligă pe recurentul-pârât M. București la plata sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant S. B..
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. V. L. D. S.-G. P.
GREFIER
E. C.
Red.S.G.P.
Tehdact.R.L./S.G.P.
2 ex./06.06.2013
TB-S.3 – Ș.Ț.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 2132/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Evacuare. Decizia nr. 1861/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
