Pretenţii. Decizia nr. 2132/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2132/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 33059/301/2011
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2132 R
Ședința publică de la 10.12.2013
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE – DANIELA LAURA MORARU
JUDECĂTOR – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
GREFIER – S. V.
……………….
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul pârât S. 3 al M. București prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 531A/23.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. M. M. și intimatul pârât M. București prin Primarul General, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul pârât S. 3 al M. București prin Primar prin consilier juridic Ș. T. N., cu delegație la dosar și intimata reclamantă P. M. M. reprezentată de avocat G. O. M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul pârât M. București prin Primarul General.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către intimata reclamantă P. M. M. întâmpinare, copii de pe acestea fiind comunicate celorlalte părți.
Reprezentantul recurentului pârât S. 3 al M. București prin Primar face dovada achitării taxei de timbru în sumă de 2035 lei, prin depunerea la dosar a chitanței nr._/1/02.12.2013 și timbru judiciar de 5 lei.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentului pârât S. 3 al M. București prin Primar solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, iar pe fond respingerea cererii ca nefondată. Solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 2 și 3 din HG nr. 2013/2000 potrivit cărora proprietarii terenului sunt obligați să împrejmuiască terenurile. În conformitate cu contractul de vânzare cumpărare din 08.04.2004 reclamanta era proprietara terenului. Să se constate că reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile 998 – 999 C.civ., care prevede că pentru angajarea răspunderii civile trebuie îndeplinite următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența prejudiciului și vinovăția autorului faptei. Consideră că nu au fost dovedite aceste condiții, drept pentru care conform doctrinei și dispozițiilor art. 1169 C.civ. reclamanta avea obligația să probeze ceea ce susține.
În ceea ce privește contravaloarea lipsei de folosință, referitor la raportul de expertiză, arată că acesta a avut două variante și consideră că cea de-a doua variantă este eronată pentru că s-ar fi ajuns la o despăgubire exagerată. Să se constate că amenajările efectuate de Primăria S. 3 sunt justificate, având în vedere că prin calitatea de administrator a terenului era obligată prin lege să efectueze lucrările, care nu au fost efectuare de reclamantă.
În subsidiar, în cazul se constată existența unei culpe, solicită a se avea în vedere și culpa reclamantei și să se admită recursul și omologarea primei variante din raportul de expertiză. nu se solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei reclamante P. M. M. solicită respingerea recursului. Să se constate că motivele de recurs nu diferă de motivele de apel. Arată că s-a probat existența faptei ilicite a Primăriei S. 3, faptă ilicită care a constat în ocuparea nejustificată a terenului proprietatea privată a reclamantei. Arată că această ocupare nu a fost contestată.
Arată că în anul 2007 s-a probat că s-a emis o Dispoziție de către Primarul Sectorului 3 prin care s-a dispus eliberarea terenului, dar această eliberare a survenit la data de 10.10.2012, la data promovării acțiunii terenul nu era eliberat.
Să se constate că nu s-a dovedit existența justificării ocupării acestui teren. Nu s-a probat un alt motiv pentru care acest teren să fie folosit de Primăria S. 3, de exemplu o tranzacție a dreptului de proprietate. Nu se adus nici un argument cu privire la această ocupare și fapta civilă delictuală care constă în lipsirea reclamantei de o parte din dreptul său de proprietate este dovedită în cauză.
Solicită a se avea în vedere că în cauză a fost administrată proba cu expertiza topografică care a confirmat ocuparea terenului cu alei, arteră de circulație, parcări, trotuar și mobilier urban. Aceasta au fost ridicate înainte de a se formula cererea și ulterior s-a dispus desființarea acestora și aducerea terenului la stadiul inițial.
Arată că Primăria sector 3 este administrator pe domeniul public sau privat și în nici un caz pe proprietatea privată a unei persoane domiciliată pe raza sectorului 3. Primăria sector 3 nu a fost mandatată de reclamantă să efectueze de conservare sau administrare a acestui teren.
Aspectul referitor la lipsa împrejmuirii care a fost invocat ca o cauză exoneratoare de răspundere pentru Primăria sector 3 solicită a fi respins. Instanța de apel a constatat că aceasta nu reprezintă o cauză legală care să justifice ocuparea unui teren.
Arată că reclamanta a ocupat terenul în anul 2004 și în anul 2005 se efectuaseră aceste lucrări, astfel încât nu a avut timpul necesar pentru a efectua împrejmuirea terenului. În anul 2007 când a solicitat eliberarea unei autorizații pentru împrejmuire s-a solicitat eliberarea unui nou plan urbanistic care apoi a fost respins.
Consideră că s-a dovedit existența faptei civile delictule, s-a dovedit vinovăția recurentului, s-a probat legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta civilă delictuală și s-a probat și existența unui prejudiciu constând în imposibilitatea reclamantei de a folosi terenul pe o perioadă de 7 ani.
Referitor la faptul că instanța a avut în vedere varianta a doua de lotizare, variantă care era indicată și de expert ca fiind cea corectă, solicită a se constata că prima variantă a avut în vedere o hotărâre nr. 211/2006 care privea terenurile din domeniul și privat al M. București. Consideră că varianta a doua a raportului de expertiză era cea mai corectă și acoperea prejudiciul cauzat reclamantei. Să se constate că la momentul depunerii expertizei nu s-au formulat obiecțiuni de către recurent, iar în fața instanței de apel nu s-a solicitat administrarea unei noi expertize.
Pentru aceste motive solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârilor pronunțate în cauză ca temeinice și legală. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA
Soluționând recursul civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B. la data de 09.09.2011 sub nr._, reclamanta P. M. M. a chemat în judecata pe paratii S. 3 prin Primar, P. S. 3, Consiliul Local S. 3 și M. B. prin Primar, solicitând obligarea acestora sa achite despăgubiri evaluate provizoriu la suma de 2500 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosința a terenului proprietatea reclamantei situat în B., ..38, S. 3, pentru perioada septembrie 2008-septembrie 2011, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii reclamanta a arătat ca prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1094/08.04.2004 a dobândit dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafata de 160 de mp situat B., ..38, S. 3, care se invecina cu terenul în suprafata de 800 mp aflat în proprietatea Statului R.. în cursul anilor 2002-2006 paratii au demarat un proiect de construire a unui . intermediul Agentiei Nationale pentru Locuinte, situat în ..30, sector 3. în temeiul Hotararii nr.72/24.12.2002 a Consilului Local S. 3, prin care s-a decis proiectarea și executia cailor de acces, alei pietonale și spatii verzi pentru imobilul situat în ..38, S. 3, s-a incheiat la data de 05.04.2005 un contract intre P. S. 3 B. și . ca obiect efectuarea acestor amenajari. Cu ocazia realizarii acestor lucrari, s-au extins lucrarile și pe terenul reclamantei, ocupandu-l abuziv. Reclamanta s-a adresat Primariei sector 3 B. pentru a desfiinta constructiile abuzive, iar dupa o . audinte și cereri nesolutionate a fost emisa dispozitia nr._/18.09.2007 de catre Primarul Sectorului 3 prin care s-a dispus desfiintarea amenajarilor provizorii aflate pe terenul proprietatea reclamantei, act administrativ care nu a fost pus în practica.
In drept reclamanta si-a intemeiat cererea pe disp. art.998, 999 C.civ.
Prin serviciul Registratura, la data de 05.03.2012 paratul M. B. a depus intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive deoarece Hotararea nr.72/24.12.2002 a fost emisa de catre Consiliul Local S. 3, iar contractele care au stabilit demararea lucrarilor de trasare a aleilor pietonale și de construire a parcarilor și spatiilor verzi au fost incheiate în P. S. 3 și ..55, 56).
La termenul din data de 07.03.2012 paratul Consiliul Local S. 3 a depus intampinare prin care a invocat exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta motivata de faptul ca este doar o unitate deliberativa a unitatii administrative-teritoriale iar prin Legea nr.215/2001 s-a conferit capacitate juridica doar unitatii administratic-teritoriale sau subdiviziunii acesteia, în cazul de fata Sectorului 3 al M. B. (f.59).
La acelasi termen a fost depusa intampinarea formulata de P. Sectorului 3 al M. B. prin primar, prin care s-a invocat exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a Primariei S. 3, motivata de faptul ca potrivit Legii 215/2001 aceasta este o simpla structura profesionala ce nu are capacitate juridica și implicit capacitatea procesuala de folosinta. S-a mai invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Primariei S. 3 deoarece aceasta doar duce la indeplinire hotararile consiliului local și dispozitiile primarului, solutionand problemele curente ale colectivitatii locale.
La termenul din data de 07.03.2012 instanta a admis exceptia lipsei capacitatii procesuale de folosinta a paratilor P. Sectorului 3 B. și Consiliul Local al Sectorului 3 B..
Prin cererea precizatoare depusa la termenul din data de 14.11.2012, reclamnata si-a majorat cuantumul pretentiilor la suma de 28.584 euro.
Prin sentința civilă nr._/21.11.2012, Judecătoria sectorului 3 București a admis în parte cererea precizata formulata de reclamanta P. M. M., în contradictoriu cu parații S. 3 prin Primar și M. București prin Primar, a obligat paratul S. 3 B. sa plătească reclamantei suma de 28.584 EURO, echivalent în lei la data platii, reprezentand despagubire și suma de 6425,2 lei reprezentand cheltuieli de judecata și a respins cererea formulata în contradictoriu cu paratul M. B. prin Primar General, ca neintemeiata.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de vanzare-cumparare autentificat la BNPA Molcut I. și S. M. S. sub nr.1094/08.04.2004 reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafața de 160 de mp situat B., ..38, S. 3. în contract s-a menționat ca la S, la E și la V acest teren se invecineaza cu santier (f.9, 10). Prin incheierea din data de 03.05.2004 s-a dispus intabularea imobilului teren liber de constructii dobandit de catre reclamanta.
Prin Hotararea nr.72/24.12.2002 a Consilului Local S. 3 s-a decis proiectarea și executia cailor de acces, aleilor pietonale și spatiilor verzi pentru blocul F6 situat în ..30, sector 3 (f.24).
Prin Hotărârea nr.66/30.05.2006 a Consiliului Local S. 3 s-a aprobat primirea în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3 B. a terenului situat în B. ..30, sect.3. în anexa 2 s-a menționat ca acest teren s-a transmis din proprietatea publica a Statului în proprietatea privata a Statului, din proprietatea privata a Statului și administrarea Agentiei Nationale pentru Locuinte s-a transmis în proprietatea privata a M. B. și în administrarea Consiliului Local al Sectorului 3 B. (f.27, 28). Acest teren situat la nr.38 pe . afla în vecinatatea terenului în litigiu.
Intre Consiliul Local al Sectorului 3 B. și Agentia N. pentru locuinte s-a incheiat o conventie avand ca obiect asigurarea costurilor aferente realizarii proiectarii și executiei lucrarilor de realizare a cailor de acces, aleilor pietonale și spatiilor verzi pentru blocul F6 din ..30.
Lucrarile respective s-au extins și pe terenul proprietatea reclamantei, care face obiectul prezentului litigiu, astfel cum rezulta din raportul de expertiza topo, în care s-a consemnat ca terenul este ocupat de „o alee de acces la spatele blocurilor din . . al aleii, parcarea blocului F6 ., spatiul verde al blocului de la nr.23 din ..23”.
Astfel cum rezulta din adresa nr.5953/10.08.2007, printr-o inspectie realizata la terenul proprietatea reclamantei, Inspectoratul de Stat în Constructii a verificat legalitatea lucrarilor efectuate și a constatat grave abateri și nerespectari ale legii incheind procesele verbale de constatare și sanctionare a contraventiei nr.1924/31.07.2012 și 1925/01.08.2007 prin care a amendat executantii lucrarilor și a stabilit și obligarea acestora la obtinerea actelor justificative pana la data de 01.10.2007, în caz contrar urmand a fi ridicate lucrarile de pe terenul reclamantei.
Reclamanta s-a adresat Primariei sector 3 B. pentru a ridica respectivele amenajari și constructii, iar în 18.09.2007 a fost emisa de catre Primarul Sectorului 3 dispozitia nr._ prin care s-a dispus desfiintarea pe cale administrativa a amenajarilor provizorii aflate pe terenul proprietatea reclamantei. Acest act administrativ nu a fost adus la indeplinire decat la data de 10.10.2012, ocazie cu care s-a incheiat un procesul verbal de catre . P. Sectorului 3 B..
Din raportul de expertiza tehnica imobiliara rezulta ca valoarea prejudiciului produs ca urmare a lipsei de folosinta a terenului reclamantei este în cuantum de_ EURO, potrivit variantei II, care este considerata de expert ca fiind cea mai buna utilizare a terenului în litigiu (f.82-86). Nu poate fi avuta în vedere varianta I de calcul a lipsei de folosinta, deoarece aceasta a fost realizata prin raportare la dispozițiile HCGMB nr.211/2006 privind aprobarea metodologiei de evaluare a terenurilor apartinand domeniului public și privat al M. B. și a documentației cadru de elaborare a ofertelor pentru procedurile de concesionare. Terenul în litigiu și pentru care s-a solicitat plata contravalorii lipsei de folosinta nu se incadreaza printre cele avute în vedere și reglementate de HCGMB nr.211/2006, acesta aflându-se în proprietate privata și prin urmare nu poate fi concesionat.
Potrivit art.3 din Lg. nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Lg. nr.287/2009, în prezenta cauza sunt aplicabile vechile dispozitii ale Codului Civil, deoarece litigiul se refera la un fapt juridic produs inainte de . legii noi, astfel incat nu se pot genera alte efecte juridice decat cele prevazute de legea în vigoare la data producerii lor.
Avand în vedere aceste aspecte instanta a constatat ca sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale. Culpa exclusiva apartine Sectorului 3 prin Primar, deoarece contractele care au stabilit efectuarea lucrarilor de amenajare a parcarilor și spatiilor verzi au fost incheiate intre P. sectorului 3, în calitate de administrator al terenului și . acest sens instanta va respinge cererea în contradictoriu cu M. B. prin primar, deoarece acest parat, desi este proprietarul terenului invecinat celui în litigiu (care se afla în proprietatea reclamantei) și care este administrat de Consiliul Local al Sectorului 3 B., nu a avut raporturi juridice cu societatiile care au efectuat lucrarile de construire și amenajare a parcarilor și spatiilor verzi. Mai mult decat atat, numai paratul S. 3 B. poate fi raspunzator de neexecutarea dispozitiei nr._/18.09.2007 data de Primarul Sectorului 3 B., prin care s-a hotarat desfiintarea pe cale administrativa a respectivelor amenajari realizate pe terenul aflat în proprietatea reclamantei.
Pentru angajarea răspunderii civile delictuale a Sectorului 3 prin primar sunt intrunite conditiile cumulative prevazute de art.998 și art.999 C.civ., după cum urmează: (i) existenta unei fapte ilicite care consta în ocuparea abuziva terenului aflat în proprietatea reclamantei prin realizarea unor constructii și amenajari care servesc proiectului de construire a unui . pe terenul administrat de parata S. 3 din ..30, în vecinatatea imobilului ce se afla în proprietetea reclamantei; (ii) existenta unui prejudiciucare este produs prin lipsirea reclamantei de posibilitatea de a folosi terenul pe care il are în proprietate potrivit destinatiei pentru care a fost achizitionat, pentru perioada septembrie 2008-septembrie 2011, cuantumul acestuia fiind stabilit prin raportul de expertiza tehnica imobiliara la valoarea de 28.584 Euro; (iii) existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita și prejudiciu, care rezulta din probele administrate în cauza și care dovedesc faptul ca prejudiciul cauzat reclamantei rezultat din lipsa de folosinta a terenului se datoreaza faptei ilicite a paratei constand în amplasarea abuziva a unor constructii și amenajari; (iv) existenta vinovatiei celui care a cauzat prejudiciul – sub forma culpei paratului S. 3 B., care a intreprins masuri pentru a se realiza constructii și amenajari pe terenul reclamantei și care mai apoi nu a executat obligatia de desfiintare a acestor lucrari, desi au existat mai multe acte de constatare și de sanctionare a faptei ilicite.
F. de aceste considerente a fost admisă în parte cererea precizata, a fost obligat paratul S. 3 B. sa plateasca reclamantei suma de_ Euro, echivalent în lei la data platii și va fi respinsa ca neintemeiata cererea formulata în contradictoriu cu paratul M. B. prin Primar General.
Referitor la capatul de cerere vizand obligarea la plata cheltuielilor de judecata, instanța a reținut culpa procesuala a paratului S. 3 B., iar în temeiul dispozitiilor art. 274 alin. 1 C.proc.civ., a fost obligat acesta la plata sumei de 6425, 2 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul S. 3 București, prin Primar, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._ .
Prin decizia civilă nr. 531 A din 23.05.2013, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că instanța de fond în mod corecta stabilit că lucrările angajate de apelanta pârâtă s-au extins și pe terenul proprietatea reclamantei, care face obiectul prezentului litigiu, această faptă, de a ocupa terenul proprietatea altei persoane reprezentând o faptă ilicită în sensul art. 998 c.civ. Reține tribunalul că proprietarul imobilului nu avea o obligație legală de a-și îngrădi proprietatea, aceasta putându-se însă realiza, la solicitarea vecinului său, în speță apelantul, în condițiile art. 584 c.civ vechi care reține că orice proprietar poate îndatora pe vecinul sau la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii se vor face pe jumătate. O atare acțiune nu a fost însă dovedită de către apelanta reclamantă. Lipsa gardului despărțitor între proprietăți nu este o clauză ce exonerează terți de obligația de a nu face, corelativă dreptului absolut de proprietar, respectiv aceea de a nu stânjeni pe proprietar în exercițiul dreptului său.
Ca urmare, fapta de a face, de a stânjeni proprietarul în exercițiul dreptului său reprezintă, cum corect a reținut instanța de fond, o faptă ilicită, care sub condiția îndeplinirii celorlalte condiții sine qua non ale răspunderii civile delictuale atrage răspunderea făptuitorului.
Susține apelantul că nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu cert, fără a contesta însă faptul că intimata reclamantă nu a putut să își exercite prerogativele de proprietar, respectiv folosința imobilului, în condițiile în care prin Dispoziția Primarului S. 3 nr._/2007 s-a dispus desființarea amenajărilor efectuate, însă măsurile dispuse prin dispoziție nu au fost puse în aplicare nici la data introducerii acțiunii.
Dreptul de proprietate al intimatei reclamante este absolut, în sensul că proprietarul poate dispune de bun după propria sa dorință, în limitele legii, este absolut în comparație cu toate celelalte drepturi reale, proprietarul având plena proprietas (usus, fructus și abusus), este absolut, deoarece titularul are puterea de a-l folosi total, de a săvârsi orice acte juridice conform interesului său, fără a avea nevoie de concursul altor persoane, dar în limitele legii și este absolut, în sensul că poate fi opus oricui și oricând – opozabil erga omnes.
Fapta de a îngrădi dreptul de proprietate prin îngrădirea posesiei- usus, proprietarul nemaiputând să dispună în mod liber de terenul său, în sensul posibilității de a încheia acte juridice conform propriei dorințe, conduce la faptul că prejudiciul suferit de proprietar este corespunzător lipsei de folosință a imobilului, existând așadar o legătură de cauzalitate între faptul ilicit al ocupării terenului și prejudiciul determinat de lipsa de folosință a acestuia.
Mai reține tribunalul că în mod corect instanța de fond a reținut culpa exclusiva a apelantului pârât Sectorului 3 prin Primar, deoarece contractele care au stabilit efectuarea lucrărilor de amenajare a parcărilor și spatiilor verzi au fost încheiate intre Primăria sectorului 3, în calitate de administrator al terenului și . fiind determinante pentru lipsa de folosință a imobilului.
Față de cele reținute mai sus, tribunalul a constatat că instanța de fond în mod corect a individualizat elementele răspunderii civile delictuale, a constatat că acestea sunt întrunite cumulativ și car urmare a probelor administrate de reclamantă a stabilit întinderea prejudiciului.
În ceea ce privește întinderea prejudiciului, tribunalul a reținut că expertul a avut în vedere pentru determinarea întinderi prejudiciului faptul că terenul avea o destinație conform PUG aprobat prin HCGMB nr. 269/2000 de teren construibil P+4, raportându-se la tarifele de închiriere pentru utilizarea spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință și a terenurilor aferente.
A reținut tribunalul că pârâtul nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză administrat la fond, acesta neprezentându-se la termenul în care puteau formula obiecțiuni, însușindu-și pe cale de consecință întinderea prejudiciului.
În condițiile art. 292 alin 1 c.pr.civ apelanta nu a solicitat refacerea raportului de expertiză, prin raportare la alte criterii decât cele avute în vedere de instanța de fond, astfel că tribunalul constată că în conformitate cu probatoriul administrat la fond, instanța de fond a stabilit corect întinderea prejudiciului.
În termenul legal prevăzut de art. 301 C.proc.civ., împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul S. 3 București
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că în speță nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a acesteia.
Astfel, acțiunea este nefondată întrucât în speță nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în sensul că nu există o culpă a recurentului deoarece reclamanta avea obligația ulterior dobândirii imobilului-teren, prin contractul de vânzare-cumpărare din data de 08.04.2004, de a îngrădi terenul conform prevederilor art. 2 și 3 din HCGMB nr. 212/28.09.2000 privind protejarea prin împrejmuire a terenurilor virane de pe raza M. București, obligație ce nu a fost îndeplinită de reclamantă.
Potrivit dispozițiilor art. 998-999 cod civil pe care își întemeiază, printre altele, acțiunea reclamanta, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența unui prejudiciu, existența vinovăției autorului faptei ilicite.
Având în vedere aceste condiții, reclamanta nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu cert, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției pârâtului, astfel nefiind întrunite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale, respectiv existența unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu. La rândul său, prejudiciul trebuie să fie cert, adică sigur sub aspectul existenței sale și al posibilităților de evaluare și să nu fi fost reparat încă; existența unei fapte ilicite, considerându-se că numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, arătându-se că pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu; existența vinovăției, subliniindu-se că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabila autorului ei.
Doctrina juridică a apreciat că, în lipsa întrunirii cumulative acestor condiții, răspunderea civilă delictuală nu poate fi angajată.
Sarcina probei că sunt îndeplinite în speță toate aceste condiții cumulative necesare angajării răspunderii civile delictuale îi revenea reclamantei, potrivit art. 1169 Cod civil, aflat în vigoare la data formulării acțiunii, care dispune că "cel ce face o propunere în fața judecății are obligația să o dovedească".
Consideră că în cauză, deși obligația de a-și dovedi susținerile îi incumba reclamantei, aceasta nu a reușit să facă dovada îndeplinirii tuturor acestor condiții, astfel că se impunea admiterea apelului declarat și în consecința respingerea acțiunii.
Precizează recurentul-pârât că eventualul prejudiciu produs ca urmare a pretinsei fapte ilicite săvârșite de el nu este imputabil sub aspectul culpei sale în mod exclusiv, așa cum în mod eronat au reținut ambele instanțe, ci este imputabil deopotrivă intimatei-reclamante.
Mai mult decât atât, consideră că nu s-a făcut dovada prejudiciului suferit de către reclamantă, având în vedere conținutul raportului de expertiză evaluatoare, respectiv contravaloarea lipsei de folosință. Deși de regulă lipsa de folosință se evaluează ținând cont de prețul chiriilor (al cedării de folosință) pentru imobile similare, în cauză, la stabilirea unei valori exagerate a despăgubiri lor pentru lipsa de folosință, expertul a avut în vedere un teren aferent unui spațiu cu altă destinație decât cea de locuință, un teren ocupat cu terase acoperite sau descoperite – spațiu pentru prestări servicii și cu birouri aferente neraportându-se la situația reală respectiv la un teren viran.
Este adevărat că folosința reprezintă unul dintre atributele proprietății, însă pentru ca el să poată fi obligat la plata contravalorii lipsei acesteia, este necesar ca acțiunea de a ocupa un bun al altuia să se fi săvârșit fără drept. Or, în speță, reclamanta este cea care nu și-a îndeplinit obligația de a îngrădi și amenaja terenul, astfel că acțiunea de amenajare efectuată de pârât apare ca fiind justificată. Practic, la determinarea reparației trebuie avută în vedere și culpa reclamantei, în sensul de contribuție cauzală a acesteia la producerea prejudiciului, contribuție care este neîndoielnică.
În subsidiar, chiar în ipoteza în care s-ar retine culpa sa, recurentul-pârât consideră că apelul ar fi trebuit să fie admis cel puțin sub aspectul omologării variantei 1 a raportului de expertiză, deoarece prin aceasta s-a determinat contravaloarea lipsei de folosință prin raportare la dispozițiile HCGMB nr. 211/2006 privind aprobarea metodologiei de evaluare a terenurilor aparținând domeniului public și privat al M. București.
Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor invocate, Curtea urmează să admită recursul pentru următoarele considerente:
Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală a cărei reglementare se regăsește în prevederile art. 998 C.civ., potrivit cărora „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara " și ale art. 999 C.civ., conform cărora ”omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa ", se cer a fi întrunite cumulativ patru condiții, și anume: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
Totodată, conform principiului înscris în art.1169 C.civ., victima faptei ilicite care solicită obligarea autorului prejudiciului la reparare, este ținută să facă dovada existenței celor patru condiții ale răspunderii delictuale.
Așadar, una dintre condițiile cerute pentru acordarea despăgubirilor constă în existența faptei ilicite cauzatoare a unui prejudiciu cert în patrimoniul persoanei care solicită angajarea răspunderii civile delictuale.
Fapta ilicită constă în acțiunea sau inacțiunea care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. Pentru a exista faptă ilicită, este necesar așadar, ca acțiunea sau inacțiunea să fie contrară ordinii sociale și reprobată de societate, să fie consecința unei comportări interzise sau contrare unei norme juridice.
Pornind de la faptul ca ilicitul reprezintă ceea ce este interzis de lege, oprit sau care încalcă fie anumite dispoziții legale, principii ori reguli, ajungem la fapta ilicită, adică acea faptă care declanșează răspunderea materială.
Totodată, este necesar ca acțiunea sau inacțiunea să fie săvârșită cu vinovăție de către cel ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. În caz contrar, adică atunci când fapta nu este săvârșită cu vinovăție, este de la sine înțeles că răspunderea materială este exclusă.
În speță, fapta recurentului de a ocupa terenul proprietatea intimatei reclamante prin extinderea lucrărilor angajate de recurenta pârâtă și pe terenul proprietatea reclamantei, reprezintă o faptă ilicită în sensul art. 998 c.civ., fapta recurentului fiind sancționată contravențional de către Inspectoratul de Stat în Construcții. Mai mult, prin dispoziția nr._ din 18.09.2007, emisă de Primarul Sectorului 3 București, prin s-a dispus desființarea pe cale administrativă a lucrărilor ridicate pe terenul proprietatea intimatei reclamante, recurentul a recunoscut implicit caracterul ilicit al lucrărilor realizate pe terenul proprietatea reclamantei.
Fără îndoială că îngrădirea dreptului de proprietate al reclamantei, care nu s-a putut bucura de toate dezmembrămintele acestui drept real, a produs acesteia un prejudiciu, corespunzător lipsei de folosință a imobilului, existând așadar o legătură de cauzalitate între faptul ilicit al ocupării terenului și prejudiciul determinat de lipsa de folosință a acestuia.
Însă, în ceea ce privește prejudiciul rezultat din fapta altei persoane, pentru ca acesta să fie susceptibil de reparare, trebuie să întrunească următoarele condiții: să fie cert și să nu fi fost încă reparat. Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și cu privire la posibilitățile de evaluare.
În speță, Curtea apreciază că punctul de plecare în evaluarea prejudiciului ce i-ar fi fost produs intimatului reclamant prin lipsa de folosință a imobilului nu ar fi trebuit să îl constituie ofertele pieței închirierii de spații cu altă destinație decât cea de locuință și a terenurilor aferente, nu conferă certitudine că intimata reclamantă ar fi închiriat imobilul și nici valoarea locațiunii, care este supusă unei marje de negociere, ci chiria certă convenită de intimata reclamantă cu un eventual locator, chirie pe care nu a putut să o încaseze din vina recurentului, care l-a lipsit de atributul folosinței imobilului deținut în proprietate.
În acest sens este și practica CEDO, care în cauza R. contra României (Hotărârea din 20 iulie 2006), a respins o astfel de solicitare cu motivarea că: „în ceea ce privește sumele solicitate pentru nefolosința apartamentului, calculate în funcție de prețul de locație al acestui bun, Curtea nu ar aloca vreo sumă în acest scop, ținând seama, pe de o parte, de faptul că a dispus restituirea apartamentului ca o compensare și, pe de altă parte, de faptul că acordarea unei sume în acest scop ar ascunde în speță un caracter speculativ, posibilitatea și randamentul unei locații fiind în funcție de mai multe variabile".
Într-un alt caz recent, respectiv în cauza B. contra Romaniei, instanța europeană a respins cererea pe motivul chiriilor neîncasate, estimând că nu ar specula pe acest subiect.
În speță, Curtea reține că dreptul de folosință fiind unul din atributele fundamentale ale proprietății, presupune, în principal, exercitarea chiar de către titularul dreptului de proprietate a unei stăpâniri efective a bunului în materialitatea sa, direct și nemijlocit prin puterea proprie și în interes propriu. Sigur că proprietarul unui bun poate consimți ca stăpânirea să fie exercitată, în numele și interesul său de către o altă persoană, însă această manifestare de voință trebuie concretizată și dovedită, în lipsa unei dovezi din care să rezulte că intimata reclamantă a avut intenția de a închiria imobilul și că a demarat negocieri în acest sens, concretizate chiar într-o eventuală înțelegere de locațiune, prejudiciul constând în lipsa de folosință nu este cert pentru valoarea determinată de expert în varianta II la raportul de expertiză întocmit în cauză.
Însă, calculul valorii lipsei de folosință în varianta I din acest raport de expertiză s-a realizat în baza unor reglementări legale (HCGMB nr. 211/2006 privind aprobarea metodologiei de evaluare a terenurilor apartinand domeniului public și privat al M. B. și a documentației cadru de elaborare a ofertelor pentru procedurile de concesionare), care stabilesc coeficienți și metode de calcul concrete, motiv pentru care, lipsa de folosință calculată astfel poate fi apreciată ca o valoare certă a prejudiciului.
Pentru aceste motive, in baza art. 312 C.pr.civ. va fi admis recursul si modificata decizia recurată, în sensul că va fi admis apelul formulat de pârâtul S. 3 București, prin Primar, va fi schimbată în parte sentința apelată, în sensul că va fi obligat pârâtul S. 3 București să plătească reclamantei suma de 20.160 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând despăgubiri.
În baza art.274 Cod procedură civilă, va fi obligat recurentul pârât S. 3 al M. București prin Primar, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 5300 lei cheltuieli de judecată către reclamantă în primă instanță, din care 3.300 lei taxă judiciară de timbru, calculată la nivelul pretențiilor admise, 600 lei onorariu apărător și 2.000 lei onorariu expert, diminuat tot prin raportare la pretențiile admise.
Vor fi păstate celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-pârât S. 3 al M. București prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 531A din 23.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. M. M. și intimatul-pârât M. București, prin Primarul General.
Modifică decizia recurată.
Admite apelul formulat de pârâtul S. 3 București, prin Primar, împotriva sentinței civile nr._ din 21.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București.
Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că:
Obligă pe pârâtul S. 3 București să plătească reclamantei suma de 20.160 euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând despăgubiri.
Obligă pe pârât la 5300 lei cheltuieli de judecată către reclamantă în primă instanță.
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. L. M. D. F. G. F. C.
GREFIER,
S. V.
Red. DLM
Tehnored. DLM/PS 2 ex.
03.02.2014
Jud. apel: S.E. P.
A.M.V.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 565/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 756/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
