Legea 10/2001. Decizia nr. 1415/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1415/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-09-2013 în dosarul nr. 14307/300/2011
Dosar nr._
(833/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1415
Ședința publică de la 26.09.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții reclamanți V. V. și V. U., împotriva deciziei civile nr. 2 A din 04.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte H. C. M. și C. M. I..
P. are ca obiect – acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata pârâtă C. M. I. personal și asistată de avocatul C.-Valescu M.-V., în baza procurii judiciare autentificată sub nr. 16 din 06.01.2012, atașată la filele 69-70 din dosarul de fond, lipsind recurenții reclamanți V. V. și V. U. și intimata pârâtă H. C. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură al instanței la data de 25.09.2013, a unei cereri formulate de către recurenții reclamanți V. V. și V. U., prin care arată că înțeleg să își însușească motivele de recurs formulate în prezenta cauză, precum și a unei cereri formulate de domnul D. C. D., prin care se solicită aplicarea dispozițiilor art. 242 alin.2 din codul de procedură civilă cu privire la judecarea cauzei în lipsă, solicitând, totodată, admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat.
Avocatul intimatei pârâte C. M. I. arată că, din punctul său de vedere, prin aceste două înscrisuri depuse la dosarul cauzei pentru termenul de astăzi, nu se lămurește problema cuprinsă în încheierea de ședință de la termenul anterior, referitoare la calitatea de reprezentant a domnului D. C. D.. Pe de altă parte, arată că, în opinia sa, nu recurenții au formulat cererea prin care aerată că își însușesc motivele de recurs, având în vedere modalitatea întocmirii celor două înscrisuri.
Arată că nu mai are cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul intimatei pârâte C. M. I. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei sector 2 București sub nr._ /20.04.2011, reclamanții V. V. și V. I. au chemat în judecată pe pârâtele H. C. M. și C. M. I., solicitând constatarea nulității absolute parțiale a Dispoziției de Primar nr. 4318/16.05.2005 și nulității absolute a procesului verbal nr._/02.06.2005, radierea, în temeiul art.36 din Legea nr.7/1996, a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren de 122 mp situat în București, .. 4 sector 5.
În drept, reclamanții au invocat prev. art. 111C.pr.civ., art. 7, art. 9 din Legea nr.10/2001 și normele metodologice de aplicare a acestui act normativ.
În dovedirea cererii lor, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.
Pârâta C. I. a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea acțiunii întrucât este informă, incompletă, neinteligibilă, promovată de persoane fără calitate procesuală activă, neîntemeiată, constituind un caz tipic de abuz de drept, fiind formulată în scopul blocării sau tergiversării punerii în executare a sentinței civile nr. 2080/25.03.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ .
Pârâta H. C. M., nu s-a prezentat în fața instanței și nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.5129/4.04.2012, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a reclamanților și a anulat cererea de chemare în judecată.
În considerentele sentinței s-a reținut că la termenul de judecată din data de 10.01.2012, instanța, constatând că dreptul la acțiune a fost exercitat în numele reclamanților de mandatarul D. C. D., că împuternicirea avocațială prezentată de acesta nu satisface cerințele art. 68 alin. 1 teza finala C.proc.civ., fiind emisă de „Baroul Constituțional”, a pus în vedere reclamanților, prin citație, și persoanei prezente prin încheiere, să facă dovada calității de reprezentant a semnatarului cererii introductive de instanță, sub sancțiunea anulării.
Reclamanții nu și-au îndeplinit obligația dispusă de instanță în sarcina sa și nici nu și-au însușit acțiunea.
Instanța de fond a reținut că înscrisul depus la fila 77, deși conține o ratificare de mandat ca aparținând reclamanților, este semnat tot de mandatar, astfel că a apreciat că nu produce efectele juridice vizate.
În ce privește procura autentificată sub nr. 2099 de BNP D. Sfircea (f.78), instanța a constatat că are alt obiect decât prezenta cauză, iar mandatul general cuprins la finele înscrisului nu este suficient pentru exercițiul dreptului la acțiune, această însărcinare trebuind dată anume.
Prin urmare, având în vedere că dovada calității de reprezentat este cerută încă de la început, art. 83 C.proc.civ. dispunând ca atunci când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura, că potrivit art. 161 C.proc.civ., dacă reprezentantul părții nu face dovada calității sale se poate da un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri, iar dacă lipsurile nu se împlinesc, instanța va anula cererea, constatând că reprezentantul reclamanților, deși a exercitat în numele acestora dreptul la acțiune, nu a făcut dovada calității sale în termenul anume acordat și nici reclamanții nu și-au însușit acțiunea, instanța de fond a aplicat dispozițiile legale sus-citate și a anulat cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții V. V. și V. U., cale de atac ce a fost calificată de instanța de control judiciar ca fiind apel, în temeiul art.304 alin.7, 8 și 9 Cod procedură civilă, solicitând admiterea apelului întrucât reprezentantul lor legal, procurator avocat D. C. D., face pe deplin dovada calități sale printr-un mandat judiciar neîngrădit cu prerogative nelimitate ce urmăresc producerea efectelor juridice în favoarea, în puterea dispozițiilor art.67 al. 1, 2 Cod procedură civilă ce reglementează în termeni absoluți posibilitatea de reprezentare în justiție. Prevederile art.67 al.2 Cod procedură civilă statuate în contractul de reprezentare coroborate cu toate actele de voința lapidar inserate în aliniatele din încheierea de autentificare nr.2099 validează procuratorul mandatar sa exercite nelimitat orice act sau fapt juridic, nemaifiind necesara nicio formalitate de confirmare, documentul acoperind în totalitate și condițiile art.247Cod procedură civilă.
Apelanții au solicitat a se diferenția cererile după formularea lor, respectiv: a)Cererea în nume propriu așa cum este în dosarul_ cu următorul conținut: "Subsemnatul V. V. și V. U. chemăm în judecata etc.", în cauza subiecții individualizați personal, nu prin reprezentant legal, fără specimen de semnătura urmând a face dovada susțineri la termenele sortite judecării, completând lipsurile personal, prin mandatar sau prestator de servicii juridice; b)Cererea prin reprezentant legal este formulată de împuternicit cu conținutul: "Subsemnatul reprezentant legal al numiților V. V. și V. U. etc.", alta decât cererea aflata în dosarul_ .
Diferența dintre doua petiții este că a doua acțiune obligă mandatarul să facă dovada calității procesuale înaintea depunerii, contrară situației de fapt și drept regăsită în speța dată când pentru primul model de acțiune legiuitorul o acceptă și o reglementează în condiția art.67 al.2, semnarea putându-se îndeplini pe tot parcursul judecații de către mandatar.
În atare situație se găsește cererea sancționată cu „anularea" din dosarul_ .
În art.67 al.2 Cod procedură civilă nu există nicio obligație a mandantului de a arăta numărul actului sau mai mult a vreunui dosar, fiind absolut imposibil de știut dinainte, actul juridic urmând a căpăta particularitate ulterior semnării mandantului.
Prin urmare, mandatarul și mandantul în nici un caz nu încheie contracte pentru fiecare act supus judecați nominalizându-l printr-un contract de mandant.
În baza contractului de mandat, mandatarul angajează și încheie nelimitat acte juridice în numele mandatului.
Având în vedere faptul ca nu se poate aplica nicio sancțiune cereririi din dosarul_ promovată în nume propriu de reclamanții V. V. și V. U..
Prin decizia civilă nr.2/A/4.01.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți și a luat act că intimata pârâtă nu solicită cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că potrivit art.68 alin.1 C.proc.civ. procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută în scris sub semnătură legalizată. In cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților.
In cauză, acțiunea a fost promovată pentru reclamanți de către numitul D. C. D., pe baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul Constituțional, astfel că în acest caz mandatarul trebuia să prezinte și un înscris sub semnătură legalizată.
Potrivit art. 67 alin 2 C. proc.cv. mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant numai dacă acest drept i-a fost dat anume, aceasta însemnând de regulă că în cuprinsul contractului este necesară și obligatorie înserarea consimțământului mandantului de a fi reprezentat în judecată de mandatar, în cauză mandatul prezentat nu îndeplinește această condiție
Tribunalul a reținut că la dosarul cauzei, fila 12 dosar fond, s-a depus o procură emisă de reclamanți pentru D. C. D. autentificată sub nr. 2018/29 nov. 2006 la BNP P.-Teiușanu luliana, însă această procură ce are caracter „universal" și conține consimțământul mandantului, nu face nici-o referire la promovarea acțiunii din prezenta cauză. Or, așa cum rezultă din textul invocat mai sus, art. 67 alin 2 C.proc.civ, pentru promovarea unei acțiuni în justiție se impune o procură în care să se precizeze expres consimțământul mandantului la promovarea acțiunii, astfel cum a fost formulată în prezenta cauză, cu precizarea obiectului și cauzei, chiar și a părții cu care reclamanții se judecă. Reprezentarea convențională judiciară în cazul persoanelor fizice ia naștere prin acordul părților, în baza unui contract de mandat, reglementat în principiu și de dispoz.art.1535 din vechiul cod civil, incident în prezenta cauză. Potrivit acestui articol, mandatul este special pentru o afacere sau pentru oarecare anume afaceri.
Potrivit art. 1536 din același cod, mandatul conceput în termeni generali cuprinde numai actele de administrație. Când e vorba de facerea unor acte ce trec peste administrarea ordinară, mandatul trebuie să fie special. Mandatarul nu poate face nimic afară de limitele mandatului său.
Cererea de ratificare a mandatului depusă la fila 77 dosar fond este semnată tot de mandatar, astfel că nu poate fi verificată voința juridică expresă a părților în sensul celor consemnate în această cerere. Raportat la textele legale invocate nici procura autentificată sub nr. 2099/28 octombrie 2011 la BVNP D. Sfircea nu îndeplinește condițiile legale pentru validarea acțiunii promovate în prezenta cauză, astfel cum corect a reținut și instanța de fond.
Cum nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, apelanții nu pot invoca valabilitatea unei procuri care nu întrunește condițiile impuse expres de lege în acest sens. In raport de aceste considerente, Tribunalul a respins apelul ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții V. V. și V. U., criticând-o pe motive de nelegalitate.
În motivare, recurenții reclamanți au susținut că cererea cu care au învestit instanța de fond este formulată în nume propriu: „Noi V. V. și V. U. reclamanți...".
Lipsa semnăturii de pe un înscris în nume propriu se poate complini de către reprezentantul părților, eventual prin refacerea semnăturii în ședința de judecată, nicidecum nu se poate dispune anularea cererii conform art.161 Cod procedură civilă.
S-a susținut că la momentul promovării cererii în nume propriu nu este necesar ca reprezentantul legal sa dețină împuternicire valabilă.
Cererea făcută prin mandatar are alt conținut, respectiv "Subsemnatul...,reprezentant legal al ...” acesta răspunzând citativelor și procedurilor, împotriva acestuia producându-se consecințele juridice.
Recurenții au mai susținut că sunt în vădită contradictorialitate considerentele cu dispozitivul deciziei atacate, respectiv că instanța învestită cu o cerere de apel cercetează a cercetat fondul în temeiul art.304 alin.7, 8 și 9 C.prod.civ., devenind instanță de recurs, ulterior pronunțând decizia civilă nr.2/A/4.01.2013, în temeiul art.282 și urm. C.proc.civ.
Intimata pârâtă C. M. I. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, intimata a susținut că atât instanța de fond prin sentința civilă nr.5129/4.04.2012, cât și cea de apel, prin decizia civilă nr.2/A/4.01.2013 au judecat corect cauza, ambele reținând lipsa unui mandat legal din partea reclamanților în promovarea acțiunii introductive.
Instanța de fond a constatat că procura specială autentificată sub nr.2018/29.11.2006, prezentată de același „avocat” pentru a-și justifica astfel calitatea, reprezintă doar un mandat de administrare.
Sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată, instanța a pus în vedere reclamanților ca până la următorul termen să facă dovada calității de reprezentant al semnatarului cererii sau să-și însușească ei înșiși acțiunea.
La termenul stabilit, instanța a fost nevoită să constate că reclamanții nu și-au însușit acțiunea, iar noua procură prezentată de același avocat, autentificată sub nr.2099/28.10.2011 nu este specială pentru prezenta cauză, ad litem, referindu-se la dosarul nr._ și, în consecință, în mod legal a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al reclamanților.
Nici apelul și nici prezentul recurs nu aduc vreun aspect nou situației stabilite de instanța de fond, motiv pentru care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
La data de 25.09.2013 s-a depus la dosar o precizare de către recurenți învederând faptul că motivele de recurs așa cum sunt promovate le aparțin în totalitate, această precizare purtând semnături ilizibile, fiind depusă prin serviciul registratură al instanței de către numitul D. C. D..
Curtea, analizând criticile de recurs, constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 82 din Codul de procedură civilă, orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie făcută în scris și să cuprindă arătarea instanței, numele, domiciliul, obiectul cererii și semnătura petentului. Când cererea este făcută prin mandatar, art. 83 din același cod prevede că se va alătura procura, în original sau în copie legalizată. Semnarea cererii de către mandatar, în lipsa unei împuterniciri legale de a se exercita acțiunea în numele părții, nu îndeplinește condițiile de regularitate prevăzute de art. 83 din Codul de procedură civilă.
De asemenea, potrivit art. 112 pct. 1, 2 și 6 Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă numele părților, numele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele acestuia și sediul profesional, precum și semnătura reclamanților.
Astfel, raportat la cazul de față, Curtea reține că numiții V. V. și V. U. în calitate de reclamanți, au chemat în judecată pe pârâtele C. M. I. și H. C. M. solicitând instanței constatarea nulității absolute parțiale a unei decizii emise de către primar și a procesului verbal de punere în posesie a acesteia, cererea purtând o semnătură indescifrabilă asupra căreia s-a aplicat ștampila „Cabinetului de avocat D. C. D.”.
Or, de vreme ce această cerere introductivă de instanță nu a fost semnată de însăși reclamanții care figurează în preambulul cererii de chemare în judecată, contrar susținerilor din cererea de recurs, la dosarul cauzei trebuia depusă împuternicirea persoanei care a semnat această cerere, respectiv delegația de avocat întocmită în baza contractului de asistență juridică a avocatului care a aplicat ștampila și a semnat respectiva cerere, obligație care le revenea acestora conform art. 112 alin. 1 pct. 2 coroborat cu art. 83 Cod procedură civilă.
Curtea nu poate valida susținerea din cererea de recurs în sensul că de vreme ce o cerere este formulată de chiar persoanele reclamante astfel cum figurează în preambulul acesteia trebuie interpretată în sensul formulării ei în nume propriu, astfel că aceștia nu pot fi obligați a justifica darea unei împuterniciri legale valabile la momentul introducerii acesteia pe rolul instanței, indiferent de semnatarul acesteia.
Este evident că cererea cu care reclamanții au învestit instanța de fond este făcută de către mandatar, de vreme ce această cerere nu este semnată de chiar persoanele reclamante, fiind fără importanță exprimarea din preambulul cererii, contrar a ceea ce se susține în cererea de recurs.
Or, prin raportare la dispozițiile sus-arătate, dar și la dispozițiile art. 67 și următoarele Cod procedură civilă, Curtea apreciază că o cerere de chemare în judecată poate fi formulată de către persoanele reclamante, în nume propriu sau de către mandatar în numele acestora, semnătura aplicată pe cerere trebuind să aparțină persoanelor reclamante sau a mandatarului cu procură specială în acest sens, atașată la dosar.
Curtea reține că la dosarul cauzei nu a fost depusă o împuternicire avocațială valabilă potrivit dispozițiilor Legii nr.51/1995, la interpelarea instanței de fond reprezentantul reclamanților recunoscând la data de 10.01.2012 că face parte din Baroul Constituțional care nu este barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România, astfel cum impune art. 1 din acest act normativ.
Reținând acest aspect, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a pus în vedere reclamanților să depună la dosar dovada calității de reprezentant a semnatarului acțiunii, sub sancțiunea anulării cererii, mențiune cu care au și fost citați aceștia.
Or, la dosar nu se regăsește o astfel de împuternicire expresă a semnatarului cererii dată de reclamanți, procura aflată la fila 78 autentificată de BNP D. Sfircea sub nr. 2099/28.11.2011, fiind dată pentru un alt dosar, respectiv dosarul nr._ înregistrat pe rolul Curții de Apel București secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Curtea apreciază că mențiunea din această procură în sensul că procura urmează a fi considerată suficientă și „în orice altă cauză dedusă judecății în legătură cu obiectul dosarului menționat mai sus” nu poate înlătura obligativitatea reclamanților de a face dovada calității de reprezentant a semnatarului cererii acestora pentru pricina de față.
Aceasta deoarece, din interpretarea art. 67 Cod procedură civilă, învestirea unei instanțe cu o cerere nu este suficient un mandat general, astfel cum se poate califica mențiunea din procura sus-arătată, pentru exercițiul dreptului la acțiune, act de dispoziție al părții care mandatează, fiind necesară o însărcinare expresă, dată anume, mandatarului.
Aceleași considerații - în sensul că nu este suficient pentru exercițiul dreptului la acțiunea de față - sunt valabile și în ce privește procura dată numitului D. C. D. autentificată de BNP P. Teiușanu I. sub nr. 2018/29.11.2006, această procură conținând un mandat general dat de reclamanți acestui mandatar.
Curtea apreciază, prin raportare la dispozițiile sus-arătate, că nici această procură nu poate fi calificată drept mandat special în accepțiunea legiuitorului pentru formularea de acțiuni în justiție în numele și pe seama reclamanților.
Așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, tezei juridice dezbătute în cauză îi sunt aplicabile dispozițiile reglementate de dispozițiile cuprinse în vechiul cod civil referitoare la contractul de mandat.
Legiuitorul în vechiul Cod civil a prevăzut o distincție clară în ceea ce privește mandatul, acesta fiind de două feluri, anume prevăzute de art. 1535, respectiv „mandat special pentru o afacere, sau pentru oarecare anume afaceri, ori este general pentru toate afacerile mandantului”.
În art. 1536 Cod civil legiuitorul a definit mandatul general, ca fiind cel conceput în termeni generali acesta cuprinzând numai actele de administrație. Tot în acest articol a definit mandatul special, acesta referindu-se la înstrăinări, ipotecări sau acte ce trec peste administrația ordinară.
Or, este evident că cererea de chemare în judecată este un act de dispoziție ce necesită un mandat special, de vreme ce dispozițiile mai sus invocate impun ca atunci când cererea este făcută prin mandatar, trebuie să fie atașată procura în original sau în copie legalizată, respectiv că semnarea cererii de către mandatar nu se poate face decât în baza unei împuterniciri legale de a exercita acțiunea în numele părții, lipsa acestor cerințe conducând la neîndeplinirea condițiilor de regularitate prevăzute de art. 83 din Codul de procedură civilă.
Curtea constată că cererea depusă la fila 77 dosar fond, semnată de către aceeași persoană D. C. D., ca și cea depusă în recurs la fila 31 necuprinzând semnătura reclamanților legitimați de către instanța de judecată sau personalul cu atribuții în acest sens, nu exprimă fără echivoc voința juridică a reclamanților de a chema în judecată pârâtele pentru motivele arătate în cererea de chemare în judecată.
În mod greșit au susținut recurenții că decizia atacată cuprinde considerente aflate în vădită contradictorialitate cu dispozitivul, instanța de apel pronunțând o soluție în sensul respingerii apelului, argumentele reținute fiind în sensul corectei aprecieri a instanței de fond în privința nedovedirii calității de reprezentant în persoana numitului D. C. D. a reclamanților.
Mai mult, tribunalul a calificat cererea de recurs a reclamanților ca fiind apel, acesta pronunțându-se asupra apelului, fără a face trimitere în prezentarea argumentelor sale care au fundamentat soluția de respingere a apelului la dispozițiile art. 304 Cod procedură cuvilă.
Potrivit art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă: „modificarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.
Curtea reține că în jurisprudența constantă a CEDO s-a apreciat că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecații a fost examinată în mod efectiv.
În aplicarea dispozițiile art.261 pct.5 Cod de procedură civilă, există o jurisprudență constantă a CEDO în cauzele pronunțate împotriva României, respectiv cauzele Albina și V. I., în care Curtea a statuat faptul că dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor și, întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, ., nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate", adică în mod concret examinate de către instanța sesizată.
Obligația pe care o impune art.6 paragraful 1 din CEDO instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, precitată, paragraful 81: Hotărârea V. der Hurk, precitată, p. 20, paragraful 61), însă pentru a se respecta prevederile art.6 din CEDO este necesar ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997. Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930. paragraful 60).
Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de apel a analizat criticile ce au vizat excepția lipsei calității de reprezentant a reclamanților, prezentând argumentele sale în sensul menținerii pe fond a soluției pronunțate.
În cauza de față, Curtea, în raport de prevederile art. 261 din Codul de procedură civilă, apreciază că nu poate fi reținută nici o neregularitate procedurală relativă la motivarea hotărârii atacate, întrucât din expunerea de motive rezultă cu evidență structurarea argumentelor avute în vedere de instanța de apel în analizarea excepției asupra căreia instanța de fond s-a pronunțat, soluție reflectată în decizia atacată, așa încât acest motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă este nefondat.
În consecință, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, motive de recurs în care se poate încadra cererea de recurs a recurenților, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții reclamanți V. V. și V. U. împotriva deciziei civile nr.2/A/4.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatele pârâte H. C. M. și C. M. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M.-A. I. D. M. I.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.I.D/B.I
2 ex/7.10.2013
-----------------------------------------
T.B.-Secția a V-a – E.D.
- M.S.
Jud.Sector 2 – A.V.O.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 1824/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 1475/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
