Legea 10/2001. Decizia nr. 1177/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1177/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 23233/3/2010*
Dosar nr._ (824/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1177
Ședința publică de la 27.06.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IONELIA DRĂGAN
JUDECĂTOR - M. I.
JUDECĂTOR - N.-G. M.-A.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul - reclamant C. Ș., împotriva sentinței civile nr. 100 din 18.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - reclamanți L. M., M. G., intimatul - pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și intimatul - intervenient în numele altei persoane T. T. "METROPOLIS" prin reprezentat legal G. I..
P. are ca obiect - Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul - reclamant C. Ș., personal și intimatul - reclamant M. G. lipsind intimatul - reclamant L. M., intimatul - pârât M. București prin Primarul General și intimatul - intervenient în numele altei persoane T. T. "Metropolis" prin reprezentat legal G. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea procedează la legitimarea recurentului - reclamant C. Ș., cu CI . nr._, CNP_, eliberată de DGEIP - DEP la 13.08.2004 și a intimatului - reclamant M. G., cu CI . nr._, CNP_, eliberată de SPCEP S 2 biroul nr. 4 la 13.08.2009, după care, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul - reclamant personal solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Învederează faptul că au fost formulate 2 notificări ce au vizat același imobil, înțelegând să solicite diferența de teren ce nu a fost acordată prin soluționarea primei notificări. Solicită admiterea recursului și omologarea raportului de expertiză pentru suprafața 3.900 mp. pe care o deține, precizând că solicită și diferența de teren până la 4.700 mp. Precizează că în notificarea care s-a trimis spre rejudecare s-a trecut o suprafață mai mare întrucât s-a găsit un contract de arendare.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul - reclamant M. G., personal, solicită admiterea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 11.05.2010, pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă, sub nr._, L. M., C. Ș. și M. G. au formulat contestație împotriva dispoziției Primarului General nr._/18.03.2010 prin care s-a propus acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, ., sectorul 2 (fost .. 34, fost nr. 36, fost Raionul 1 Mai) compus din teren în suprafața de 3.009,00mp și construcție demolată în suprafață de 200 m.p. solicitând ca, în conformitate cu prevederile Legii nr.10/2001 (modificata prin Legea nr. 1/2009) și ale Deciziei XX din 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție să se dispună soluționarea în integralitate a notificării în sensul stabilirii ca măsură reparatorie prin echivalent atribuirea unui bun imobil, respectiv un teren aflat în patrimoniul pârâtei.
În motivarea cererii, s-a arătat că, prin notificarea nr. 270/18.06.2001 numita C. R. a solicitat restituirea în natura a imobilului situat în București, ., sectorul 2 (fost 30 Decembrie nr. 34, fost nr. 36, fost Raionul 1 Mai) compus din teren și construcțiile edificate pe acesta - în prezent demolate.
Ulterior, prin contractul de vânzare cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 2289/25.09.2008 la B.N.P. „Expert", C. Ș. și L. M. au cumpărat de la C. R. drepturile litigioase asupra imobilului mai sus amintit, iar prin Convenția autentificata sub nr. 1358/01.07.2009 au înstrăinat o cotă parte din aceste drepturi către numitul M. G., acesta devenind și el alături de aceștia titularul unei cote părți din drepturile litigioase privind imobilul în litigiu.
Urmare analizării înscrisurilor prezentate în susținerea notificării, s-a constatat ca autoarea lor avea calitatea de persoana îndreptățită la restituirea imobilului în litigiu, dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe de teren fiind de asemenea dovedit. Coroborând însă înscrisurile doveditoare cu concluziile raportului de expertiza, pârâtul a decis ca imobilul compus din teren și construcții demolate nu poate fi restituit în natura și în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. l și art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 a emis dispoziția nr._/18.03/2010 prin care s-a propus acordarea de masuri reparatorii prin echivalent.
Reclamanții su susținut că dispoziția emisă de pârât sub nr._/18.03.2010 este dată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 10/2001 modificată și republicată.
S-a arătat, astfel, că Legea nr. 10/2001 reglementează distinct masurile care pot fi dispuse de unitatea deținătoare în situația în care bunul imobil nu poate fi restituit în natura către persoana îndreptățită.
S-a susținut că pârâtul M. București nu a respectat procedura care trebuie urmată în cazul în care nu se poate restitui în natura imobilul. în acest sens, au invocat normele de aplicare ale Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, art. 1.2., dispozițiile art. 25 alin. (4) și ale art. 26 alin. (5) din lege.
Coroborând textele legale mai sus enunțate cu situația de fapt a imobilului - teren și construcție – au solicitat să se constate că dispoziția nr._/2010 este emisă cu încălcarea legii întrucât în art. l al dispoziției se propune numai „acordarea de masuri reparatorii în echivalent” fără sa se precizeze ce categorie de masuri, adică compensare cu bunuri sau servicii în echivalent sau despăgubiri în condițiile legii speciale.
O dispoziție corecta și conforma cu legea - art. 26 alin. 1 - ar fi trebuit sa stipuleze obligatoriu dacă li se acorda în compensare bunuri sau servicii sau despăgubiri.
De asemenea, potrivit Legii nr. 10/2001 și a normelor de aplicare, entitatea investita cu soluționarea notificării avea obligația - fiind vorba de o imposibilitate de restituire în natura - într-o prima etapa, sa le ofere în compensare bunuri sau servicii și numai dacă nu ar fi acceptat aceasta varianta, atunci s-ar fi decis acordarea de despăgubiri.
Or, acest lucru nu s-a întâmplat, pârâtul M. București nu i-a invitat sa accepte vreo oferta de compensare cu bunuri sau servicii și nici nu le-a comunicat ca nu exista bunuri disponibile în patrimoniul său ori servicii care să le fie acordate în echivalent ; în acest sens au arătat ca nu a fost respectata nici obligația prevăzuta de art. l alin 5 din Legea nr. 10/2001, aceea de a afișa tabelul cu bunurile imobile sau serviciile disponibile, în condițiile în care puteau demonstra ca aceste bunuri imobile existaă și pot fi acordate în compensare.
S-a arătat că dispoziția nr._/18.03.2010 emisa de pârât nu poate fi pusă în executare întrucât nu se stipulează exact ce variantă de măsura compensatorie li se va acorda.
Ca o consecința, solicitarea adresata instanței este aceea de a desființa dispoziția contestata și a obliga pârâta să emită o noua dispoziție în care sa acorde ca măsura reparatorie prin echivalent un imobil – teren – în compensare, imobil ce face parte din patrimoniul acesteia și se afla în circuitul civil.
În drept, cererea se întemeiază pe Legea nr. 10/2001.
Prin cererea precizatoare formulată la data de 03.11.2010, reclamanții L. M., C. Ș. și M. G. și-au precizat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul ca solicită ca soluționarea notificării lor să fie făcută prin atribuirea prin echivalent a unuia dintre următoarele bunuri imobile: imobil teren și construcții situat în .-11, sector 2, București, în suprafața totala de 2161 m.p., din care 1.771 m.p. construcții - imobil ce figurează liber, fiind în administrarea pârâtului; imobilul teren și construcții situat în .. 2, Sector l, București, în suprafața totala de 683 m.p. din care 147 m.p. construcții - imobil ce figurează liber, fiind în administrarea pârâtului; imobil (spațiu cu alta destinație) situat în ., sector l, București; imobil (spațiu cu alta destinație) situat în București, ., sector 3; imobil teren situat în ., sector l, București - imobil ce figurează liber, fiind în administrarea pârâtului și imobil teren situat în .. 17, sector l, București, în suprafața totala de 307,26 m.p. - imobil ce figurează liber, fiind în administrarea pârâtului.
Reclamanții și-au precizat încă o dată cererea de chemare în judecată, în sensul atribuirii către aceștia - ca măsură reparatorie prin echivalent - a unui bun imobil (teren, spațiu comercial, spațiu cu altă destinație, etc.) aflat în patrimoniul pârâtului, raportat la întregul teren expropriat în suprafața totala de 4.700 m.p., situat în București, ., sector 2, teren care a aparținut în integralitate autoarei lor.
Au menționat ca înscrisurile din care rezultă faptul ca autoarea lor a deținut în proprietate o suprafața de 4.700 m.p. de teren, au fost anexate notificării nr. 270/18.06.2001 dar în dispoziția contestată, nu exista vreo motivare a faptului ca propunerea de masuri reparatorii prin echivalent s-a făcut doar pentru suprafața de 3.009 m.p. și nu pentru întreaga suprafața de 4.700 m.p.
În subsidiar, în condițiile în care se va găsi nefondată această solicitare, au solicitat a se aprecia asupra atribuirii unui imobil aflat în patrimoniul pârâtei (teren, spațiu comercial, spațiu cu alta destinație, etc.) în compensare, raportat la suprafața de teren de 3.009 m.p., situată în București, ., sectorul 2.
S-a arătat că imobilele ce le solicită a fi atribuite în compensare pentru suprafețele de teren expropriate de la autorii lor sunt următoarele: i) imobil teren situat în București, .-11, sector 2, în suprafața totala de 2.160 m.p. (teren și construcții); ii) spațiul cu altă destinație situat în București, ., sectorul 3; iii) spațiul cu altă destinație situat în București, ., sector 1; iv) imobil teren situat în București, .. 164-168, sectorul 4.
Prin cererea precizatoare formulată la data de 01.03.2011, reclamanții L. M., C. Ș. și M. G. au arătat că pe parcursul derulării acestui proces au luat cunoștință de existența și a unei alte notificări întocmite de autorii lor pentru aceeași suprafața de teren care face obiectul prezentului litigiu, solicitând instanței să dispună în consecință.
S-a arătat că prin notificarea nr. 270/18.06.2001 care face obiectul prezentului litigiu, autorii lor au solicitat Primăriei Municipiului București retrocedarea în natura a imobilului situat în București, ., sector 2, compus din teren în suprafața de 3009 m.p.., pe care se aflau clădiri în suprafața de 260,44 m.p.. Ca temei al acestei notificări este indicat contractul de închiriere încheiat în anul 1966 între C. R., S. M. B. A. și B. N. cu IPRODCOOP București, societate ce avea sediul la adresa notificata.
S-a arătat că, printr-o alta notificare înregistrata sub nr. 271/18.06.2001 (se observă că ambele notificări sunt depuse în aceeași zi) și retrocedarea în natura a imobilului situat în București . (fost 36), aceeași cu .. 34 (fost 36), sector 2, compus din teren în suprafața de 4700 m.p..
S-a arătat și că, din istoricul de adresa poștala depus la dosarul cauzei se observă faptul ca ., fost nr. 36 - .. 34 fost 36 - . fost 36 - .-222, reprezintă de fapt aceeași adresa, același număr poștal, același imobil care s-a aflat în proprietatea autorilor.
Aceste constatări, coroborate cu certificatele de moștenitor depuse deja la dosarul cauzei, duc la o singură - certă și justă - concluzie: cele 2 (două) notificări - nr. 270/2001 și 271/2001 - se refera la același imobil, și anume imobilul - teren și construcții - situat în București, . (fost 36), în suprafața de 4.700 m.p.. parțial ocupat de construcții.
Din suprafața totala de 6.000 m.p. (așa cum reiese în mod evident din istoricul de rol fiscal aflat la dosarul cauzei), au fost înstrăinate succesiv doua suprafețe de teren - prima de 800 m.p., cea de-a doua, de 500 m.p., rămânând în final suprafața de teren de 4.700 m.p. și construcții în suprafața de aproximativ 500 m.p..
Autorii lor, confundând titlul de proprietate cu contractul de închiriere, au fost în eroare atunci când au solicitat Primăriei Municipiului București soluționarea celor doua notificări, pentru doua suprafețe distincte de teren. Se susține că este vorba de o singură suprafața de teren - cea de 4.700 m.p. - din care în anul 1966 a fost închiriată suprafața de 3.009 m.p. și construcțiile aferente menționate în notificarea nr. 270/18.06.2001 și au clădiri în suprafața de 260,44 m.p..
Fiind indubitabil în discuție o singură suprafață de teren - cea de 4.700 m.p. situata în București, . (fost 36) - Primăria Municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 trebuia să conexeze aceste dosare și să soluționeze împreuna cele două notificări, în temeiul Capitolului l art. l lit. B din Norma metodologica (din 07.03.2007) de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001.
In condițiile noilor informații, aflate în cursul lunii februarie 2011, au solicitat soluționarea în integralitate a notificării nr. 270/18.06.2001, în sensul stabilirii ca măsura reparatorie prin echivalent atribuirea unui bun imobil aflat în patrimoniul pârâtei pentru întreaga suprafața de teren de 4.700 m.p. - motivele fiind indicate în cererea de chemare în judecata și precizările ulterioare; soluționarea pe fond și a notificării nr. 271/18.06.2001, ca făcând referire la aceeași suprafața de teren, în conformitate cu Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XX din 2007, și să se dispună ca, prin stabilirea ca măsura reparatorie prin echivalent - în sensul art. l alin. 2 și 3, art, 10 alin. l și 10- atribuirea în deplina proprietate și liniștita posesie a următoarelor bunuri imobile - terenuri și construcții, aflate în proprietatea și administrarea pârâtului: i) imobil teren situat în București, .-11, sector 2; ii) spațiul cu alta destinație situat în București, ., sector 3; iii) spațiul cu alta destinație situat în București, ., sector l, fiind în proprietatea privata și în administrarea exclusiva a Primăriei Municipiului București, conform adresei nr. 2969/09.12.2010 a S.C. ROM-VIAL S.A; iv) imobil teren situat în București, .. 164-168, sector 4.
S-a arătat și că, înscrisurile din care rezulta faptul ca autorii lor au deținut în proprietate o suprafața de 4.700 m.p. de teren au fost anexate ambelor notificări menționate mai sus, dar în dispoziția pe care o contestă nu exista vreo motivare a propunerii de masuri reparatorii prin echivalent doar pentru suprafața de 3.009 m.p. și nu pentru întreaga suprafață de 4.700 m.p., și nici de ce pârâtul a ales sa soluționeze separat cele doua notificări.
Prin sentința civilă nr.1548/23.09.2011 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V a Civilă a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâtul M. București, prin Primar General.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții C. Ș., L. M. și M. G., acesta fiind înaintat Curții de Apel București în vederea soluționării.
La data de 03.05.2012 a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Teatrul T. Metropolis, solicitând admiterea în principiu a acestei cereri și respingerea recursului formulat de către reclamanți, învederând că imobilul situat în .-11, sector 2, București, solicitat de către reclamanți în compensare a fost transmis în administrarea Teatrului T. Metropolis prin HCGMB nr. 197/28.09.2011, nefiind posibilă atribuirea acestui imobil către reclamanți întrucât au fost demarate procedurile de realizarea a unor investiții în ceea ce privește sala de spectacol situată în această locație.
Prin decizia civilă nr. 976 R/18.05.2012 pronunțată de către Curtea de Apel București – Secția a IV a Civilă a fost admis recursul formulat de către reclamanții C. Ș., L. M. și M. G., a fost casată în parte sentința civilă nr. 1548/23.09.2011 pronunțată de Tribunalul București, Secția a V a Civilă și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță în vederea soluționării capătului de cerere privind notificarea nr. 271/2001, au fost menținute dispozițiile din sentința recurată în ceea ce privește contestația formulată împotriva dispoziției nr._/2010, fiind admisă și cererea de intervenție în interesul intimatului.
Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel a avut în vedere următoarele considerente:
Primul motiv de recurs referitor la interpretarea greșită a actului juridicdedusjudecății, care se încadrează în dispozițiile art.304 pct.8 din Codul de Procedură Civilă, a fost găsit nefondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut, în mod corect, că imobilul in litigiu a fost preluat de stat potrivit Decretului nr.238/1974, în Anexa acestuia figurând la nr.18, numita C. R., cu un teren in suprafața de 1.240 mp si construcții in suprafața de 200 mp.
Cu toate acestea, deși în decretul de expropriere figura o suprafață de 1.240, totuși prin Dispoziția Primarului nr._/2010 s-au acordat măsuri reparatorii pentru suprafața de 3009 mp, suprafață menționată în cuprinsul contractului de închiriere încheiat in anul 1965 de către C. R., în calitate de proprietar si întreprinderea URCO București.
Deși, nu s-a depus nici un alt act de proprietate care să ilustreze întinderea suprafeței de teren preluată de la C. R., M. București i-a acordat măsuri reparatorii pentru o suprafață mai mare decât cea prevăzută în decretul de expropriere, ținând cont de conținutul contractului de închiriere, care nu constituie titlu de proprietate.
Cu toate acestea, Curtea constată că, în calea de atac a persoanei îndreptățite și în cadrul contestației formulate de către aceasta, nu i se poate agrava situația, în sensul punerii în discuție a faptului că măsurile reparatorii au fost acordate pentru o suprafață de teren mai mare decât este menționată în cuprinsul actului de preluare.
În cauza de față, în calea de atac a recursului, recurenții-reclamanți au susținut că prima instanță nu a interpretat corect actul juridic dedus judecății, din care ar fi rezultat că suprafața de teren expropriată era de 4.700mp. Această susținere a fost apreciată eronată, în primul rând pentru că nu se menționează în mod expres care este actul juridic din care rezultă că C. R. ar fi deținut 4.700 mp și că i-ar fi fost expropriată această suprafață de teren.
Pe lângă faptul că nu se indică actul juridic invocat, recurenții nu depun nici un mijloc de probă în acest sens. Actul de vânzare-cumpărare nr.5240/26.03.1916, depus la fila 15 din dosarul C., nu face dovada întinderii dreptului de proprietate și nici a existenței dreptului de proprietate în patrimoniul lui C. R. la data exproprierii, respectiv în anul 1974.
În ceea ce privește obligația primei instanțe de a pune în discuția părților faptul că nu s-a făcut dovada întinderii dreptului de proprietate, Curtea a înlăturat această susținere deoarece contestaorii, în calitate de reclamanți, au obligația de a dovedi temeinicia cererii de chemare în judecată, în conformitate cu art.1169 cod civil din 1864.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs referitor la aplicarea greșită a Legii nr.10/2001, Curtea a constatat că acest motiv este parțial fondat, motiv pentru care a substituit motivarea primei instanțe.
În cazul imposibilității restituirii în natură, atunci în conformitate cu art.1 alin.2 din Legea nr.10/2001 „măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.
Din modalitatea de reglementare rezultă că legiuitorul a prevăzut posibilitatea acordării de măsuri prin echivalent, iar aceste măsuri constau fie în compensare cu alte bunuri sau servicii, fie prin despăgubiri. Între cele două măsuri prin echivalent nu există nici un raport de preferabilitate, ci doar posibilitatea acordării măsuri prin echivalent constând în compensare numai cu acordul persoanei îndreptățite.
Curtea a apreciat că nu există nicio obligație a unității deținătoare de a acorda bunuri sau servicii în compensare, cu prioritate față de despăgubiri, așa cum susțin recurenții. Astfel, legiuitorul nu a reglementat măsurile prin eechivalent constând în compensare cu valoare de principiu, așa cum s-a statuat în cazul obligației restituirii în natură a terenului notificat, dacă există această posibilitate.
Singura condiție pentru acordarea unor bunuri în compensare este de a exista acordul persoanei îndreptățite.
În ceea ce privește posibilitatea efectivă de a fi acordate bunuri în compensare, Curtea a constatat că intimata-pârâtă trebuia să întocmească lunar un inventar al bunurilor și serviciilor care pot fi oferite spre compensare și că este de notorietate că M. București nu își ndeplinește această obligație.
Tocmai datorită acestui aspect, practica judecătorească este în sensul de a se oferi posibilitatea persoanei îndreptățite să solicite, pe cale judiciară, acordarea de bunuri sau servicii în compensare, cu condiția ca aceasta să indice și să individualizeze bunurile respective.
Curtea a constatat că prima instanță a procedat în acest mod, deoarece, pe parcursul soluționării cauzei, a oferit posibilitatea recurenților-reclamanți de a indica imobile în vederea acordării în compensare și au fost administrate probe în acest sens, constând în expertiză tehnică imobiliară, precum și relații obținute de la autorități cu privire la situația imobilelor respective.
Astfel, chiar dacă prima instanță a învederat în cuprinsul considerentelor că „identificarea imobilelor în vederea compensării nu este la îndemâna persoanei îndreptățite”, totuși instanța a oferit posibilitatea recurenților de a identifica și individualiza bunuri în vederea compensării.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea a subsituit motivarea primei instanțe cu privire la posibilitatea recurenților-reclamanți de a indica imobile în vederea acordării în compensare și de a administra probele necesare în acest sens, pe parcursul judecării cauzei.
În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs referitor la motivarea contradictorie aprimei instanțe cu referire la posibilitatea acordării în compensare a imobilelor solicitate, Curtea a constat că nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a indicat argumentele, pentru care nu s-a acordat în compensare niciunul dintre cele trei imobile solicitate în compensare, argumente care nu sunt contradictorii și care sunt întărite de probele administrate în fața procesuală a recursului.
Astfel, în faza procesuală a recursului, prin relațiile depuse de către OCPI și de către Primăria Municipiului București-Serviciul Evidență Imobiliară și Cadastrală, s-a evidențiat că imobilul situat in București, .-11, sector 2 a fost preluat de stat potrivit Decretului nr.92/1950, Deciziunea nr.2237/21.12.1949 a Sfatului Popular București, deciziunea nr.3499/11.08.1950 a Sfatului Popular București și decizia nr.716/1973 a Consiliului Popular al Municipiului București, si că pentru acesta figurează notificări si dosare pe rolul instanțelor.
De asemenea, imobilul situat în . compus din teren și construcție, în suprafață utilă de 1.678,53 mp a fost trecut din domeniul privat al intimatei în domeniul public al acesteia, în conformitate cu HCGMB nr.197/28.09.2011, în vederea realizării obiectivului de investiții-sala de spectacole.
Având în vedere că o parte din imobilul situat în București, .-11, sector 2, aparține unor persoane juridice, fiind deschise cărții funciare în acest sens și că o parte face parte din domeniul public al M. București, Curtea a constatat că nu poate fi acordat în compensare acest imobil.
Pentru aceste considerente, a admis cererea de intervenție accesorie formulată de către Teatrul T. „Metropolis” în interesul intimatului M. București.
În ceea ce privește imobilul situat in București, . București, Curtea a constatat că acesta a fost preluat in temeiul Decretului nr.92/1950 și că sunt depuse notificări de către alte persoane în temeiul Legii nr.10/2001.
Având în vedere situația juridică incertă a acestui imobil și posibilitatea restituirii către persoanele îndreptățite, în temeiul Legii nr.10/2001, Curtea a constatat că nici acest teren nu poate fi oferit în compensare.
În ceea ce privește ultimul spațiu cu alta destinație, respectiv cel situat în București, ., sector 1, s-a constatat că și acesta a fost preluat prin Decretul nr.92/1950 și prin Decretul nr.170/1988, că există cărții funciare deschise în favoarea altor persoane, proprietare ale construcțiilor și ale terenurilor aferente și dosare administrative constituite în temeiul Legii nr.10/2001, respectiv dosarul nr.7980 și nr._, care se află în curs de soluționare.
Având în vedere toate aspectele menționate, instanța de recurs a constatat, având în vedere atât probele administrate în fața primei instanțe, cât și cele din fața instanței de recurs, că terenurile solicitate în compensare nu pot fi acordate, ca măsuri în echivalent, pentru considerentele expuse.
În ceea ce privește ultimul motiv de recurs referitor la faptul că prima instanță, nu s-a pronunțat în nici un fel asupra notificării nr. 271/2001, neexistând nici o mențiune despre acesta nici in dispozitiv si nici in motivarea hotărârii, Curtea a constatat că este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea precizatoare formulată la data de 01.03.2011, reclamanții L. M., C. Ș. și M. G. au solicitat și soluționarea notificării nr. 271/2001 prin care autorii acestora au solicitat retrocedarea în natura a imobilului situat în București . (fost 36), aceeași cu .. 34 (fost 36), sector 2, compus din teren în suprafața de 4700 m.p.
Curtea a reținut că acest capăt de cerere nu a fost cercetat pe fond, considerentele instanței de fond necuprinzând nicio mențiune în acest sens, motiv pentru care, în conformitate cu art. 312 alin.3 din Codul de Procedură Civilă, a casat în parte sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță a capătului de cerere privind soluționarea notificării nr. 271/2001 cu îndrumarea ca, în rejudecare, prima instanță să stabilească, în primul rând, dacă notificarea nr. 270/2001, care a fost deja soluționată în mod definitiv și irevocabil, și notificarea nr.271/2001 - se refera la același imobil, și anume imobilul - teren și construcții - situat în București, . (fost 36), în suprafața de 4.700 m.p. De asemenea, s-a dat îndrumarea să se administreze probe cu privire la istoricul de adresa poștală și anume dacă ., fost nr. 36 - .. 34 fost 36 - . fost 36 - .-222, reprezintă aceeași adresa, același număr poștal, același imobil care s-a aflat în proprietatea autorilor.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 28.06.2012, sub nr._ *.
În cauză s-a dispus emiterea unei adrese către Primăria Municipiului București, Serviciul de Nomenclatură Urbană pentru a se comunica instanței relații cu privire la istoricul adresei poștale al imobilului ce a format obiectul notificării cu nr. 271/2001 formulată de către C. R., fiind comunicat istoricul adresei poștale.
Prin sentința civilă nr.100/18.01.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții C. Ș., L. M. și M. G. în contradictoriu cu intimatul pârât M. BUCUREȘTI și intervenientul accesoriu TEATRUL T. METROPOLIS și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenientul TEATRUL T. METROPOLIS în interesul pârâtului M. București.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin notificarea nr.270/18.06.2001 B. S. si N., înregistrată la Primăria Municipiului București sub nr.9955/2001, numita C. R. a solicitat restituirea în natura a imobilului situat în București, ., sectorul 2 (fost 30 Decembrie, nr. 34, fost nr. 36, fost Raionul 1 Mai) compus din teren in suprafața de 3009 mp și construcțiile edificate pe acesta în suprafața de 260,44 mp. - în prezent demolate.
Prin Dispoziția Primarului General nr._/18.03.2010 s-a propus acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, ., sectorul 2 (fost .. 34, fost nr. 36, fost Raionul 1 Mai) compus din teren în suprafața de 3.009,00 mp și construcție demolata în suprafața de 200 m.p.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au contestat Dispoziția Primarului General nr._/18.03.2010 prin care s-a propus acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, ., sectorul 2 (fost .. 34, fost nr. 36, fost Raionul 1 Mai) compus din teren în suprafața de 3.009,00 mp și construcție demolata în suprafața de 200 m.p, solicitând ca soluționarea notificării să se facă în sensul atribuirii unor bunuri imobile din patrimoniul pârâtei în compensare.
La data de 07.02.2011, reclamanții au depus la dosar o cerere precizatoare (fila 40) prin care au solicitat ca «instanța să soluționeze în integralitate notificarea cu nr. 270/18.06.2001 formulată de către C. R., prin atribuirea în compensare a unui imobil din patrimoniul pârâtei care să fie raportat la întregul teren expropriat de 4.700 m.p., situat în București, Șoseaua C., nr. 36, sector 2 », imobil despre care afirmă că a aparținut autoarei lor.
La data de 09.03.2011, reclamanții au depus o altă cerere precizatoare la dosar, solicitând ca instanța să soluționeze notificarea cu nr. 270/18.06.2001 în sensul stabilirii ca măsură reparatorie prin echivalent atribuirea unui bun imobil aflat în patrimoniul pârâtei, pentru întreaga suprafață de teren de 4.700 m.p., precum și soluționarea pe fond a notificării cu nr. 271/2001 depusă de către autoarea lor în aceeași zi cu notificarea nr. 270/2001.
În ceea ce privește notificarea cu nr. 271/2001 formulată de către C. R. reclamanții au arătat în mod expres că aceasta vizează imobilul situat în ., fost 36, aceeași cu .. 34 ( fost 36 ), fostă Șoseaua C., nr. 34 ( fost 36 ), compus din teren în suprafață de 4.700 m.p., acesta fiind în fapt același imobil cu cel ce face obiectul notificării cu nr. 270/2001.
S-a mai arătat de către reclamanți că «fiind în discuție o singură suprafață de teren, cea de 4.700 m.p., Primăria Municipiului București trebuia să conexeze cele două notificări și să le soluționeze împreună».
Din examinarea istoricului de adresă poștală pentru cele două adrese ale imobilelor ce au format obiectul notificării cu nr. 270/2001 și nr.271/2001, Tribunalul a reținut că imobilului situat în Șoseaua C., nr. 34 (fost 36) a fost situat anterior pe . Bulevardul L. și . fiind denumirile pe care actuala stradă Șoseaua C. le-a avut în trecut (fila 24 dosar fond rejudecare).
În ceea ce privește adresa din . aceluiași înscris emis de către Serviciul cadastru din cadrul Primăriei Municipiului București, Tribunalul a reținut că această stradă a mai purtat în trecut denumirile: Ulița Islicarilor, . Decembrie (de la nivelul anului 1948) și . la nivelul anului 1990), noua denumire datând din 1995.
Tribunalul a constatat că, deși cele două adrese ale imobilului teren în suprafață de 4.700 m.p. la care face referire atât notificarea nr. 270/2001, cât și notificarea cu nr. 271/2001, sunt diferite (Șoseaua C., față de . a format obiectul celor două notificări este același, notificatoarea C. R. indicând cel mai probabil o adresă greșită a acestuia în notificarea cu nr. 271/2001, pornind de la denumirea comună a celor două străzi în trecut 30 Decembrie, adresă ce este menționată de altfel și în certificatul de moștenitor 220/1957 de pe urma defunctei S. C..
Pentru a reține această concluzie, Tribunalul a avut în vedere nu numai declarațiile exprese ale părților din care rezultă în mod clar că notificatoarea C. R. pretinde măsurile reparatorii doar pentru un singur imobil teren, în suprafață de 4.700 m.p., acesta făcând obiectul notificării nr.270/2001, cât și al notificării nr.271/2001, ci și înscrisurile depuse în susținerea cererii de chemare în judecată și în dosarul administrativ, precum și conținutul contractului de cesiune de creanță încheiat de către aceasta cu reclamanții din prezenta cauză și în care se face referire la drepturile litigioase asupra imobilului teren în suprafață de 4.700 m.p. situat în București, Șoseaua C., nr. 36, sector 2 (fost .. 34, fost nr. 36, fostul Raionul 1 Mai ).
Având în vedere că imobilul teren în suprafață de 4.700 m.p. pentru care reclamanții pretind măsuri reparatorii prin echivalent, la care face referire notificarea cu nr.271/2001, este același cu cel ce face obiectul notificării cu nr. 270/2001, soluționată de către Primăria Municipiului București prin dispoziția nr._/18.03.2010, împrejurarea potrivit căreia contestația împotriva acestei dispoziții formulată de către reclamanți a fost soluționată în mod irevocabil prin decizia Curții de Apel București nr. 976 R/18.05.2012 pronunțată de Secția a IV a Civilă, Tribunalul a reținut puterea de lucru judecat a acesteia, respectiv efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, care impune ca asupra chestiunilor dezlegate în mod definitiv și irevocabil de către o instanță să nu se mai poată statua diferit într-un alt litigiu.
Tribunalul a reținut că, deși cele două notificări sunt diferite, ele vizează același imobil în suprafață de 4.700 m.p. ce se susține că a aparținut notificatoarei C. R., iar solicitarea reclamanților privind atribuirea unor imobile în compensare pentru această suprafață de teren a făcut obiect al analizei Curții de Apel București în decizia mai sus menționată, această instanță statuând în mod irevocabil că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru suprafața de 3.009 m.p., măsuri reparatorii care nu pot consta însă în atribuirea în compensare a bunurilor indicate în cererea precizatoare depusă la dosar.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior expuse, Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea reclamanților privind soluționarea notificării cu nr. 271/2001 de către instanța de judecată.
Având în vedere soluția pronunțată în cauză și dispozițiile art.49 al.3 C.p.civ., Tribunalul a admis cererea de intervenție în interesul pârâtei formulată de către intervenientul Teatrul T. Metropolis.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamatul C. Ș., solicitând casarea hotărârii recurate și obligarea Primăriei Municipiului București să emită o dispoziție pentru diferența de teren, respectiv de 1691 m.p. și omologarea raportului de expertiză tehnică judiciară întocmită în cauză de ing.Ș. E. V..
După expunerea situației de fapt, recurentul a susținut că atât din istoricul de rol fiscal aflat la dosarul cauzei, cât și din certificatele de moștenitor nr.S 821/14.06.1954 și nr.S 220/25.10.1957, rezultă că suprafața de teren este de 4.700 și nu de 3.009 m.p., astfel cum a fost trecut în dispoziția Primarului General nr._/18.03.2010.
Având în vedere că, deși notificarea nr.270/18.06.2001 și nr.271/18.06.2001 privesc aceeași adresă . (fost nr.36), sunt notificări distincte, instanța în mod greșit a decis că nu mai trebuie soluționată și cererea privind notificarea nr.271/2001 atâta vreme cât s-a răspuns la notificarea nr.270/2001.
În acest sens, recurentul a solicitat instanței să procedeze și la analizarea notificării nr.271/2001 și la obligarea Primăriei Municipiului București să emită o dispoziție pentru diferența de teren, respectiv de 1.691 m.p., astfel cum și decizia instanței de casare a dispus.
Față de aceste aspecte, recurentul a susținut că este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 4700 m.p.
De asemenea, recurentul a solicitat omologarea raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de ing.Ș. E. V., pentru suprafața de teren pentru care se va aprecia că se cuvine de drept.
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe noi.
Curtea, analizând criticile de recurs, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea reține că prin notificarea nr.270/18.06.2001 înregistrată la Biroul de Executori Judecătorești S. N. B. S. si N., înaintată la Primăria Municipiului București sub nr.9955/2001, numita C. R. a solicitat restituirea în natura a imobilului situat în București, ., sectorul 2, compus din teren în suprafața de 3.009 mp și construcțiile edificate pe acesta în suprafața de 260,44 mp., în prezent demolate.
Totodată, autoarea recurentului, C. R., a formulat și o altă notificare cu nr. 271/18.06.2001 înregistrată la Biroul de Executori Judecătorești S. N., înaintată tot la Primăria Municipiului București, prin care aceasta a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în ., (fost 36), sector 3, compus din teren în suprafață de 4.700 m.p. și construcții în suprafață de 215 mp..
Instanța de fond s-a supus dispozițiilor obligatorii impuse de art.315 Cod procedură civilă și în acord cu îndrumările instanței de recurs a dispus efectuarea unei adrese către Primăria Municipiului București – Serviciul Nomenclatură Urbană pentru comunicarea istoricului de adresă poștală a imobilului situat în ., fost 36, respectiv dacă imobilul de 4700 mp ce se susțin că a aparținut numitei C. R. situat în ., fost 36 este același cu cel ce a purtat adresele Șoseaua C. nr.34 fost 36, ..34 fost 36.
Analizând adresa înaintată de Serviciul Cadastru din cadrul Primăriei Municipiului București nr._/_/03.01.2013, în mod corect a reținut prima instanță că imobilului situat în Șoseaua C. a fost situat anterior pe . Bulevardul L. și . fiind denumirile pe care actuala stradă Șoseaua C. le-a avut în trecut, respectiv că . purtat în trecut denumirile: Ulița Islicarilor, . Decembrie (de la nivelul anului 1948) și . la nivelul anului 1990), noua denumire datând din 1995. Din aceeași adresă rezultă că la nivelul anului 1965 imobilul care purta numărul 34 pe . Decembrie) a fost renumerotat cu numerele 36 și 38 pe .> Din aceste relații comunicate de instituția statului sus-indicată rezultă cu certitudine că cele două adrese de imobile la care fac referire notificarea nr.270/2001, respectiv notificarea nr.271/2001 reprezintă în fapt unul și același imobil. Cu alte cuvinte, așa cum a reținut și prima instanță, deși cele două adrese la care face referire atât notificarea nr. 270/2001, cât și notificarea cu nr. 271/2001, sunt diferite (Șoseaua C., față de . a format obiectul celor două notificări este același, notificatoarea C. R. indicând cel mai probabil o adresă greșită a acestuia în notificarea cu nr. 271/2001, pornind de la denumirea comună a celor două străzi în trecut.
Această concluzie se coroborează, de altfel, și cu declarația expresă a reclamanților în sensul că notificarea cu nr. 271/2001 formulată de către C. R. vizează imobilul situat în ., fost 36, aceeași cu .. 34 (fost 36), fostă Șoseaua C., nr. 34 (fost 36), compus din teren în suprafață de 4.700 m.p., acesta fiind în fapt același imobil cu cel ce face obiectul notificării cu nr. 270/2001.
Această poziție a reclamanților a fost menținută și în fața instanței de recurs, făcându-se precizarea că înscrierea unei suprafețe de 4700 mp., în notificarea nr.271/2001, s-a datorat faptului că, ulterior formulării notificării nr.270/2001 s-a regăsit contractul de arendare în care este menționată suprafața de 4.700 mp, ceea ce a format convingerea autoarei lor că această suprafață a fost trecută în proprietatea statului.
Or, cele două notificări referindu-se la același imobil, Curtea constată că în mod corect a apreciat prima instanță că se impune cu putere de lucru judecat dezlegările date în mod irevocabil de Curtea de Apel București - Secția a IV a Civilă, prin decizia nr. 976R/18.05.2012, deși cele două notificări sunt diferite, ele vizează același imobil ce se susține că a aparținut notificatoarei C. R., iar solicitarea reclamanților privind atribuirea unor imobile în compensare pentru suprafața de teren cât a reprezentat în fapt suprafața imobilului notificat, a făcut deja obiect al analizei respectivei instanțe care a statuat în mod irevocabil că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru suprafața de 3.009 m.p., măsuri reparatorii care nu pot consta însă în atribuirea în compensare a bunurilor indicate în cererea precizatoare depusă la dosar.
Potrivit dispozițiilor legale ce vor fi mai jos indicate, dar și doctrinei de specialitate, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale – respectiv, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. și art. 166 C.proc.civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).
Această a doua formă de reglementare a autorității de lucru judecat vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, prezumția fiind absolută, neputând fi primită nicio dovadă în contra.
Or, referitor la faptul că nerespectarea puterii de lucru judecat constituie o încălcarea a dreptului la un proces echitabil, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza A. împotriva României, prin hotărârea din 23 septembrie 2008.
Curtea Europeană a statuat, în cuprinsul hotărârii pronunțate, că: „(…) instanțele ar fi trebuit să țină cont de constatările făcute anterior de instanțe asupra situației terenului. În primul rând, argumentele lui V., inclusiv schema locului, au fost examinate atât de instanțele care au judecat pe fond partajul cât și de cele care au respins cererea de revizuire. Or, în acest caz, repunerea pe rol, în cadrul unei acțiuni în revendicare, a hotărârii definitive și irevocabile din data de 25 octombrie 1991 executată la data de 7 august 1995, nu se poate justifica din punct de vedere al art. 6 alin. 1 din Convenție. (…). De aceea, instanțele sesizate cu acțiunea în revendicare nu ar fi trebuit să rejudece constatările instanțelor precedente (…). Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că permițând admiterea acțiunii în revendicare pe baza argumentelor prezentate deja în cadrul altor litigii dintre părți, sistemul pus la dispoziția părților nu a îndeplinit cerințele prevăzute la art. 6 alin. 1 din Convenție interpretat în lumina principiului securității raporturilor juridice. Instanțele au încălcat astfel dreptul reclamantei la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 din Convenție”.
În speță, decizia civilă nr. 976 R/18.05.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV a Civilă, cuprinde modalitatea în care au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Curtea urmează să dea eficiență puterii de lucru judecat dedusă din litigiul ce s-a purtat între aceleași părți, cu referire la același imobil - chiar dacă notificarea a purtat un număr diferit - decizia sus-menționată statuând în mod irevocabil asupra chestiunii juridice vizând incidența legii speciale de reparație, Legea nr.10/2001, cu toate problematicile care în mod obligatoriu se impun a fi dezlegate, respectiv calitatea reclamanților de persoane îndreptățite în condițiile legii speciale, modalitatea de preluare a imobilului din proprietatea autoarei reclamanților, îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru suprafața de 3.009 m.p., natura măsurilor reparatorii la care aceștia sunt îndreptățiți conform legii speciale.
Având în vedere că față de reclamanți, dar și față de pârât s-a statuat cu referire la cele arătate mai sus, cu privire la unul și același imobil, în urma verificărilor jurisdicționale realizate, niciuna dintre aceste părți nu poate susține contrariul și nici chiar instanța de judecată care are a soluționa cauza de față nu poate statua în mod diferit, decât cu încălcarea puterii lucrului judecat.
Curtea nu poate valida susținerea recurentului reclamant în sensul că instanța de fond nu a realizat o judecată în fond a celei de-a doua notificări pentru care s-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare, atâta vreme cât instanța de fond a stabilit, pe baza probatoriului administrat, că cele două notificări se referă la același imobil, aplicând în continuare prezumția irefragabilă a puterii de lucru judecat în toate privințele arătate mai sus și care s-ar fi impus a fi dezlegate și în soluționarea pe fond a celei de-a doua notificări cu privire la care s-a trimis spre rejudecare cauza.
Recurentul a susținut că atât din istoricul de rol fiscal aflat la dosarul cauzei, cât și din certificatele de moștenitor nr.S 821/14.06.1954 și nr.S 220/25.10.1957, rezultă că suprafața de teren este de 4.700 și nu de 3.009 m.p., astfel cum a fost trecut în dispoziția Primarului General nr._/18.03.2010.
Or, aceste susțineri nu mai pot fi valorificate în pricina de față, prin raportare la dezlegările date de instanța de recurs, în referire la notificarea nr.270/2001 care a vizat același imobil.
Chiar dacă notificările sunt distincte, ele privesc același imobil, care a avut o suprafață determinată la momentul preluării abuzive de către stat astfel că, în mod legal nu se poate stabili decât cu privire la această suprafață, în sensul legii de reparație. Așa cum s-a arătat mai sus, instanța de fond nu a decis că nu mai trebuie soluționată și notificarea nr.271/2001, așa cum a susținut recurentul, ci, atâta vreme cât s-a răspuns la notificarea nr.270/2001, prin raportare la instituția puterii lucrului judecat, a apreciat că se impune a adopta aceeași dezlegare dată deja de instanța de recurs, în mod irevocabil, în urma soluționării notificării nr.271/2001, de vreme ce privește același imobil, preluat de la aceeași persoană deposedată în mod abuziv. Din această perspectivă, nu pot fi primite solicitările recurentului în sensul obligări intimatului pârât la a emite dispoziție de despăgubiri pentru diferența de teren, respectiv de 1.691, instanța de casare netrimițând spre rejudecare cauza pentru a se acorda despăgubiri în sensul solicitat, ci pentru analizarea pe fond a notificării nr.271/2001, ceea ce instanța de fond a și făcut.
Pentru aceleași considerente, Curtea nu poate valida nici solicitarea recurentului în sensul omologării raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de ing. Ș. E. V., pentru vreo suprafață de teren.
Așa fiind, față de considerentele arătate mai sus, Curtea apreciază ca fondate susținerile recurentului, astfel că, în baza art.312 alin. 1 cu referire la art.304/1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul reclamant C. Ș. împotriva sentinței civile nr.100/18.01.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți L. M. și M. G., intimatul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL și intimatul intervenient în numele altei persoane TEATRUL T. „METROPOLIS” reprezentat legal de dl.G. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. D. M. I. M.-A.
N.-G.
GREFIER
I. A. G.
Red.I.D.
Tehnored.B.I.
2 ex/11.07.2013
---------------------------------------
T.B.- Secția a V-a – M.C.B.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 1953/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 1700/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
