Obligaţie de a face. Decizia nr. 1975/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1975/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 2539/94/2011
Dosar nr._
(1888/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.1975
Ședința publică de la 03.12.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - CRISTINA GUȚĂ
JUDECĂTOR - G. S.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul reclamant S. G. G. împotriva deciziei civile nr. 132 din 18.06.2013, pronunțate de Tribunalul Ilfov - Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. C. și D. C..
P. are ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat I. D., în calitate de reprezentat al recurentului reclamant S. G. G., în baza împuternicii avocațiale nr._/2013 emise de Baroul București (pe care o depune) și avocat P. V., în calitate de reprezentant al intimaților pârâți D. C. și D. C., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emisă de Baroul București (pe care o depune).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură s-a depus întâmpinare, prin fax, la 25.11.2013 și prin poștă, la 26.11.2013.
Recurentul reclamant, prin apărător, depune dovada achitării taxei judiciare în cuantum de 4 lei, potrivit facturii nr. MAN00006194 din 02.12.2013 și timbru judiciar de 0,5 lei, aferente cererii de recurs, precum s-a stabilit prin rezoluția administrativă.
Curtea acordă cuvântul în probațiune.
Recurentul reclamant, prin apărător, învederează că nu solicită probe noi în această fază procesuală, cu excepția celor deja existente la dosarul cauzei.
Intimații pârâți, prin apărător, având cuvântul, arată că nu solicită probe noi.
Curtea ia act că părțile nu solicită administrarea de noi probe în recurs.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Recurentul reclamant S. G. G., prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și în principal casarea hotărârii atacate cu reținerea cauzei, urmând a rejudeca apelul pentru administrarea probei cu expertiză tehnică în construcții civile, pe care a solicitat-o și care, în mod nelegal, a fost respinsă.
În subsidiar, solicită admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și schimbării în tot a sentinței primei instanțe, prin admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâților să își dea acordul pentru întocmirea documentației în vederea realizării unei construcții pe terenul învecinat.
Există trei motive de recurs, primele două atrăgând casarea hotărârii Tribunalului Ilfov.
Astfel, a invocat încălcarea dreptului la apărare, motiv ce se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă. Din această perspectivă, a arătat că a solicitat efectuarea unei expertize, în condițiile în care expertizele efectuate la instanța de fond sunt contradictorii. Instanța a respins efectuarea expertizei ca nefiind utilă fără nicio motivare, conform art. 167 Cod procedură civilă, apoi prin considerentele hotărârii a stabilit că nu era necesară o astfel de expertiză, însă fără a motiva această respingere. Solicită a se reține și faptul că terenul are o lățime care să permită edificarea respectivei construcții. Apreciază că prin respingerea expertizei i-a fost încălcat dreptul la apărare, astfel intervenind casarea hotărârii potrivit prevederilor art. 312 Cod procedură civilă.
Hotărârea cuprinde motivele străine de natura pricinii. Arată că a învestit instanța cu o cerere fundamentată pe dispozițiile art. 594 și 599 din vechiul Cod civil, arătând că dorește a edifica o construcție „calcan la calcan”. Instanța de apel a respins proba, și-a însușit expertiza efectuată în primă instanță și a confirmat raționamentul primei instanțe în sensul că a stabilit că nu poate fi edificată acea construcție, întrucât Legea nr. 50/1991 prevede o lățime a terenului de minim 12 m. Solicită instanței de recurs a cenzura hotărârea și față de acest aspect, întrucât prin cererea de chemare în judecată a solicitat ca instanța să stabilească condițiile tehnice în care poate fi edificată construcția.
De asemenea, arătă că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Regulamentul de Urbanism General al comunei Snagov permitea edificarea acestei construcții, în condițiile existenței unui plan urbanistic de detaliu. Prin hotărârile pronunțate instanțele au transformat un bun cu valoare, construibil, într-un bun neconstruibil.
Solicită cheltuieli de judecată, în ipoteza în care recursul urmează a fi admis, iar în situația în care se va dispune modificarea hotărârii atacate solicită cheltuieli de judecată, constând taxă de timbru și timbru judiciar.
Intimații pârâți D. C. și D. C., prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, față de următoarele argumente:
Obiectul prezentului litigiu este reprezentant de terenul cumpărat de reclamant la un preț „atractiv”.
Consideră că instanțele anterioare nu au încălcat la dreptul la apărare al reclamantului. Arată că instanțele au pronunțat hotărârile respective pe bazele probelor administrate în cauză. Expertiza în construcții (efectuată de o comisie de trei experți) a conchis că nu poate fi edificată această construcție prin raportare la imobilul vecin, în sensul că doar concomitent cu imobilul vecin reclamantul avea posibilitatea construirii unei clădiri, însă doar pe porțiunea de parter a imobilului vecin și nu pe întreaga suprafață.
Totodată, consideră că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 594 și 599 din vechiul Cod civil; imobilul intimaților nu este construit pe hotar și în aceste condiții nu se pune problema unui zid comun sau a construirii unei clădiri sprijinite de un zid comun.
Solicită cheltuieli de judecată, sens în care depune chitanța nr._ din 21.10.2013, în cuantum de 3000 lei, reprezentând onorariu avocat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11.03.2011 pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamantul S. G. G. a chemat în judecată pe pârâții D. C. și D. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților de a-i permite edificarea unei construcții având zidul alăturat zidului comun (calcan la calcan), conform condițiilor ce vor fi stabilite pe baza unei expertize construcții, potrivit art. 594 coroborat cu art. 599 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 4073/20.09.2012, Judecătoria B. a respins cererea ca neîntemeiată și a obligat reclamantul către pârâți la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu expert – 1.000 lei și onorariu avocat – 1.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 09.10.2000 reclamantul S. G. împreună cu soția sa, S. L. R., în calitate de cumpărători, au încheiat cu T. A. și T. M., în calitate de vânzători, un contract de vânzare cumpărare având ca obiect terenul intravilan în suprafață de 1.252 m.p. situat în ., județul Ilfov, având număr cadastral 663 atribuit de Oficiul județean de Cadastru, Geodezie și Cartografie Județul Ilfov. Potrivit extrasului de cate funciară, reclamantul, la data de 20.11.2008, a devenit potrivit contractului de partaj nr. 2874 din 19.11.2008 unic proprietar asupra imobilului.
Potrivit adresei nr. 2080 din 23.01.2011 emise de ., i s-a comunicat reclamantului referitor la construirea unei locuințe pe terenul cadastral 663 faptul că, în cazul în care există o construcție în limita de proprietate pe . se va realiza cuplată cu cea existentă, în baza art. 6 din Regulamentul Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General .> Instanța a constatat că la data de 16.06.2011, prin încheiere, a încuviințat administrarea probei cu expertiză construcții, fiind numit în cauză expertul constructor S. F.. Prin încheierea din data de 22.09.2011, instanța a dispus înlocuirea expertului constructor S. F. cu expertul G. C.. La termenul din data de 08.12.2011, la dosar au fost depuse cele două rapoarte de expertiză, având concluzii diametral opuse, motiv pentru care instanța a dispus ca raportul de expertiză să fie întocmit de o comisie formată din trei experți constructori.
La termenul din data de 14.06.2012, a fost depus raportul de expertiză. Instanța a avut în vedere ultimul raport de expertiză administrat în cauză, având în vedere raționamentul pentru care a dispus ca acest raport de expertiză să fie efectuat de o comisie de experți.
Potrivit raportului de expertiză tehnică administrat în cauză (cel întocmit de comisia de trei experți) execuția unei noi construcții în sistemul calcan la calcan de către reclamat nu poate fi realizată, decât dacă s-ar fi construit simultan cele două construcții.
Față de concluziile raportului de expertiză și față de dispozițiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcție, instanța a apreciat că cererea reclamantului este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe, la data de 22.10.2012 a declarat apel reclamantul S. G. G., care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 14.01.2013.
Prin decizia civilă nr. 132 din 18.06.2013, Tribunalul Ilfov a respins apelul ca nefundat și a obligat pe apelant la plata către intimați a sumei de 2000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelantul reclamant a criticat sentința primei instanțe pentru motivul că aceasta a ignorat prevederile legale invocate de către acesta, respectiv art. 594 și 599 cod civil anterior și a pronunțat sentința civilă făcând o greșită apreciere a probelor.
Tribunalul a reținut că prin cererea introductivă de instanță s-a solicitat obligarea pârâților la a-i permite reclamantului edificarea unei construcții având zidul alăturat zidului comun (calcan la calcan), în condițiile ce vor fi stabilite pe baza raportului de expertiză, conform art. 594 și 599 Cod civil. Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată cu motivarea că, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, execuția unei noi construcții în sistem calcan la calcan de către reclamant nu poate fi realizată, decât numai dacă s-ar fi construit simultan cele două construcții.
Instanța de apel a constatat că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a făcut o analiză asupra mijloacelor de probă, indicând în mod corect textele legale aplicabile speței. În acest sens, tribunalul a reținut că, în conformitate cu principiul rolului activ al judecătorului, acesta nu este ținut de textul de lege indicat de parte, ci el trebuie să aplice acel text de lege care corespunde situației de fapt calificată juridic de către parte. În baza mijloacelor de probă administrate pentru dovedirea sau combaterea afirmațiilor părților, prima instanță a stabilit situația de fapt a speței, reținând din împrejurările de fapt prezentate de părți pe acelea care au fost probate, fără a da o altă calificare juridică, iar apoi a aplicat textul de lege corespunzător acestei situații, indiferent de dispozițiile legale indicate de către părți. Or, în cauză, prima instanță a apreciat în mod legal că, față de dispozițiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcție, execuția unei construcții de către reclamant nu poate fi realizată.
Un alt motiv de apel invocat de către apelant privește faptul că raportul de expertiză întocmit în cauză nu a răspuns la obiectivul stabilit de către prima instanță, întrucât experții ar fi trebuit să stabilească exclusiv în ce măsură, din punct de vedere tehnic, se poate construi în sistem calcan la calcan și să determine, în mod expres, soluțiile tehnice de construire, pentru a nu prejudicia pe pârâți.
Tribunalul a reținut că obiectivul stabilit de către prima instanță pentru expertiza construcții a fost acela de a se menționa condițiile în care se poate edifica o construcție nouă pe terenul reclamantului în sistem „calcan la calcan”, raportat la construcția existentă pe terenul pârâților, cu respectarea dispozițiilor legale în materie și a planului urbanistic general al comunei Snagov. Concluziile celor trei experți au fost că terenul proprietatea reclamantului are deschiderea la stradă de 7 m, fapt ce îl plasează în categoria terenurilor neconstruibile, motiv pentru care nu se poate elibera autorizație de construire. S-a mai arătat că execuția unei noi construcții în sistemul calcan la calcan de către reclamant nu poate fi realizată, decât dacă s-ar fi edificat simultan cele două construcții. Față de cele prezentate, tribunalul a constatat că prin raportul de expertiză s-a răspuns întocmai obiectivului stabilit de către prima instanță. Contrar celor susținute de către apelant, experții nu au arătat că nu se poate construi pentru că nu poate elibera autorizație de construcție, ci motivul acestei imposibilități de construire este acela că deschiderea terenului reclamantului la stradă este de doar 7 m.
Împotriva acestei decizii, la data de 25.06.2013 a declarat recurs reclamantul S. G. G., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 08.10.2013.
1. Prin motivele de recurs înregistrate la data de 09.10.2012, recurentul reclamant a arătat că solicită casarea hotărârii pentru încălcarea principiului dreptului la apărare.
În ceea ce privește raportul de expertiză întocmit în cauză de comisia de experți, a arătat că aceasta nu a răspuns la obiectivul stabilit și, cu depășirea atribuțiilor conferite de lege și limitelor stabilite de judecător, a conchis că: - terenul recurentului reclamant intră în categoria terenurilor neconstruibile, având o lățime mai mică de 8 m, astfel încât nu se poate elibera autorizație de construire și, astfel, edifica o construcție nouă conform solicitării recurentului reclamant; - execuția unei noi construcții nu se poate realiza „decât dacă s-ar fi construit simultan cele două construcții".
Or, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, expertiza tehnică ar fi trebuit să lămurească exclusiv în ce măsură, din punct de vedere tehnic, se poate construi în sistem calcan și să determine, în mod expres, soluțiile tehnice de construire, pentru a nu prejudicia pe pârâți.
În aceste condiții, a solicitat instanței de apel să dispună, în raport de prevederile art. 295 alin. 2 Cod procedură civilă, refacerea raportului de expertiză, urmând ca experții să răspundă la întrebările cu caracter strict tehnic, potrivit specializării lor, referitoare la măsurile constructive care trebuie
luate pentru a se permite edificarea unei noi construcții calcan la calcan, respectiv fundație, rost cu rol de tasare etc.
Instanța de apel a respins fără nicio o motivare solicitarea sa, apreciind că această probă nu este utilă, concludentă și pertinentă soluționării cauzei.
Procedând astfel, instanța de apel i-a încălcat grav dreptul la apărare.
Consecința nerespectării principiului dreptului la apărare este nulitatea hotărârii astfel pronunțate, pentru incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
2. Hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii.
Tribunalul a reținut că „în cauză prima instanța a apreciat în mod legal că, față de dispozițiile Legii nr. 50/1991, privind autorizarea lucrărilor de construcție, execuția unei construcții de către reclamant nu poate fi realizată".
Astfel, instanța de apel a menținut soluția pronunțată de către prima instanță în sensul că, având în vedere că deschiderea terenului recurentului reclamant este de doar 7 m, pe acesta nu se poate edifica o construcție.
Orice aspecte privind deschiderea minimă prevăzută de lege pentru ca un teren să intre în categoria celor construibile vizează exclusiv legalitatea unei viitoare autorizații de construire, astfel încât nu puteau fi avute în vedere de către instanțele fondului față de obiectul determinat al cererii de chemare în judecată.
Scopul urmărit de recurentul reclamant prin acțiunea ce formează obiectul prezentei cauze nu vizează obținerea unei hotărâri judecătorești care să suplinească autorizația de construire, ci obținerea acordului intimaților pârâți în vederea construirii în sistem calcan la calcan, construire care se va face în baza unei autorizații de construire eliberate în condiții de legalitate de autoritățile publice competente.
3. Hotărârea primei instanțe este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
a). Încălcarea dispozițiilor art. 594 și art. 599 Codul civil de la 1864
Instanțele fondului au ignorat textele legale invocate de către recurentul reclamant și au apreciat că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată față de împrejurarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcție.
În măsura în care ar fi interpretat și aplicat corect dispozițiile legale ce formează temeiul de drept al acțiunii promovate de recurentul reclamant, instanța de apel ar fi trebuit să constate că erau îndeplinite condițiile prevăzute la art. 594 din vechiul Cod civil, întrucât, în speță: - intimații pârâți edificaseră o construcție la calcan; - limita de construire impusă prin autorizația de construire pentru aceștia era tocmai de a permite și proprietarilor învecinați (în speță, recurentului reclamant) să se alipească la calcanul lor; - era întrunită cerința de a fi lăsată o distanță de 54 milimetri între cele două proprietăți.
b) Încălcarea dispozițiilor art. 6 din Regulamentul local de urbanism aferent Planului urbanistic general .> Într-o interpretare și aplicare corecta a acestor prevederi, instanța de apel ar fi trebuit sa constate că o construcție nouă pe terenul recurentului reclamant poate fi edificată exclusiv în sistem calcan la calcan.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și următoarele Cod procedură civilă, art. 594 și art. 599 Cod civil.
La data de 25.11.2013, intimații pârâți D. C. și D. C. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, au arătat că instanța de apel nu a încălcat în niciun fel dreptul la apărare al recurentului reclamant, ci dimpotrivă a manifestat o deosebită atenție față de cererile acestuia, dându-i posibilitatea să administreze proba cu acte, din care să reiasă că terenul proprietatea sa este construibil în sensul prevederilor Legii nr. 50/1991, H.G. nr. 525/1996 și Legii nr. 453/2001.
Argumentarea instanței se bazează pe probele administrate, respectiv acte și expertize tehnice. Instanța de fond nu putea să admită acțiunea și să pronunțe o hotărâre care să suplinească acordul lor în vederea construirii în sistem calcan la calcan, din moment ce recurentul reclamant nu are voie să construiască pe terenul său.
Zidul imobilului proprietatea intimaților pârâți nu este în niciun caz zid comun, ci este proprietatea lor, fiind edificat pe terenul lor (și nu pe limita hotarului), iar recurentul reclamant nu a contribuit cu nimic la această construcție.
Examinând decizia civilă recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
I. Cel de-al cincilea motiv de recurs vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă; toate neregularitățile procedurale care nu sunt enunțate în alte motive de recurs au fost integrate astfel într-un singur motiv de casare, ce constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură.
Referitor la înțelesul sintagmei „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale”, folosită de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, trebuie să se țină seama și că există texte de lege care conferă judecătorului o putere de apreciere, dându-i posibilitatea de a lua sau de a nu lua o anumită măsură. În asemenea situații, măsurile nu pot fi însă dispuse în mod discreționar, ci trebuie să fie justificate de motive pertinente și suficiente. Depășirea acestei limite, întrucât nu realizează un bilanț rezonabil al elementelor pertinente ale cauzei în procesul decizional, care este impus întotdeauna, expres sau implicit, de normele juridice incidente, constituie o încălcare a legii și, ca atare, este supusă controlului instanței de recurs. Aceasta înseamnă că, în realitate, instanțele de fond beneficiază în aceste cazuri numai de o anumită marjă de apreciere.
1. Din această perspectivă, Curtea reține că în categoria textelor de lege ce implică o apreciere a judecătorului în cadrul demersului de aplicare a lor în concret se include și art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit căruia: „Dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii”, conferindu-i o marjă de apreciere a pertinenței, concludenței și utilității lor.
Prin urmare, trebuie stabilit dacă instanța de apel a făcut o greșită aplicare a acestui text de lege atunci când, la termenul din 11.06.2013, a respins cererea apelantului reclamant de încuviințare a probei cu expertiza care să determine dacă poate fi edificată o construcție calcan la calcan astfel încât să nu fie prejudiciați pârâții.
Tribunalul a respins această probă ca nefiind utilă, față de materialul probator administrat în cauză.
Sub acest aspect, în condițiile în care prin raportul de expertiză tehnică judiciară în construcții întocmită de experții E. C., S. I. și M. Stelică s-au indicat expres măsurile constructive necesare pentru a evita urmările neplăcute ale construcțiilor realizate „calcan la calcan” (s-a arătat că fundația noii clădiri se impune a fi realizată la aceeași cotă cu fundația clădirii existente, s-a determinat lățimea necesară a rosturilor), Curtea constată că instanța de apel și-a folosit corect puterea de apreciere în legătură cu necesitatea refacerii acestei probe.
2. Este adevărat că, în considerarea principiului disponibilității, instanța nu poate schimba cauza juridică a cererii de chemare în judecată, înțeleasă pornind de la prevederile art. 112 pct. 4 Cod procedură civilă ca fiind situația de fapt calificată juridic. Dispozițiile art. 84 Cod procedură civilă se referă numai la posibilitatea și obligația instanței de a da cererii formulate de parte calificarea corectă sub aspectul denumirii, iar nu la posibilitatea de a modifica respectiva cerere.
Pe de altă parte, cauza cererii de chemare în judecată nu trebuie căutată în drept, ci în principiul generator al dreptului subiectiv reclamat, adică regula de drept ca atare. Așadar, nu este necesar ca reclamantul să indice (corect) textele de lege pe care se întemeiază, deoarece cu ajutorul obiectului și al motivelor de fapt, judecătorul va realiza el însuși încadrarea.
Din această perspectivă, se impunea analizarea pretenției reclamantului motivată pe refuzul pârâților de a-și da acordul pentru edificarea unei construcții având zidul alăturat zidului comun, respectiv a unei construcții calcan la calcan (cele două ipoteze fiind diferite), în lumina cadrului legal identificat de către instanță: art. 594 și 599 Cod civil de la 1864 (indicate și de reclamant) - ca prim temei juridic, corespunzând primei ipoteze, respectiv Legea nr. 50/1991 și Normele sale de aplicare - ca temei juridic secund, corespunzând celei de-a doua ipoteze.
i. Potrivit art. 594 Cod civil: „Fiecare coproprietar poate să zidească în contra unui zid comun și să bage grinzi sau legături în toată grosimea zidului, lăsând 54 milimetri despre vecin, fără prejudiciul dreptului ce are vecinul ca să scurteze acele grinzi până la jumătatea zidului, în caz când și el ar voi a pune grinzi tot în acele locuri, sau a lipi un coș”, iar conform art. 599 Cod civil: „Unul din vecini nu poate găuri zidul comun, nici să alăture sau să sprijine de dânsul vreo lucrare, fără consimțământul celuilalt. În caz de împotrivire, el nu poate face aceasta fără a regula mai întâi prin experți mijloace necesare pentru ca acea lucrare să nu vatăme drepturile celuilalt”.
ii. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 2.5.6 din anexa nr. 1 a Legii nr. 50/1991 pentru aprobarea proiectului pentru executarea lucrărilor de construire (PAC) este necesar să fie prezentat „acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă autentică, pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate - și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora, pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente, precum și în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate.”
În același sens, art. 27 din Ordinul nr. 839/2009 emis de Ministerul Dezvoltării Regionale si Locuinței pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții - intitulat „Acordul vecinilor” - prevede că: „(1) Acordul vecinilor, prevăzut la pct. 2.5.6. al secțiunii I „Piese scrise" a cap. A. „Documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire - D.T.A.C.", prevăzut în anexa nr. 1 la Lege, este necesar în următoarele situații: a) pentru construcțiile noi, amplasate adiacent construcțiilor existente sau în imediata lor vecinătate - și numai dacă sunt necesare măsuri de intervenție pentru protejarea acestora; b) pentru lucrări de construcții necesare în vederea schimbării destinației în clădiri existente; c) în cazul amplasării de construcții cu altă destinație decât cea a clădirilor învecinate. (2) Situațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) corespund cazurilor în care, prin ridicarea unei construcții noi în vecinătatea imediată a unei construcții existente, pot fi cauzate acesteia prejudicii privind rezistența mecanică și stabilitatea, securitatea la incendiu, igiena, sănătatea și mediul ori siguranța în exploatare. Cauzele acestor situații pot fi, de exemplu, alipirea la calcan, fundarea la o cotă mai adâncă decât cea a tălpii fundației construcției existente, afectarea gradului de însorire. (…). (4) Acordul vecinilor se va da condiționat de asigurarea, prin proiectul tehnic P.Th. și autorizația de construire/desființare, a măsurilor de punere în siguranță a construcției preexistente rezultate în urma raportului de expertiză tehnică întocmit la comanda investitorului noii construcții. (5) Acordul vecinilor este valabil numai în formă autentică. (6) Refuzul nejustificat de a-și da acordul se constată de către instanța de judecată competentă, hotărârea acesteia urmând să fie acceptată de către emitentul autorizației de construire/desființare în locul acordului vecinilor”.
Raționamentul instanțelor de fond a constat în esență în ideea că suplinirea consimțământului pârâților se justifică numai dacă și celelalte condiții prevăzute cumulativ pentru obținerea autorizației de construire de Legea nr. 50/1991, de H.G. nr. 525/1996 privind aprobarea Regulamentului general de urbanism și de Regulamentul local de urbanism aferent Planului urbanistic general . ar fi îndeplinite.
În condițiile în care conform celor expuse anterior instanța avea obligația să analizeze și cel de-al doilea temei juridic, motivele prezentate în susținerea soluției nu sunt străine de natura pricinii.
II. Cel de-al nouălea motiv de recurs se referă la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
1. În ceea ce privește suplinirea consimțământului pârâților în temeiul textelor de lege din Codul civil, Curtea reține că, întrucât peretele exterior care constituie calcanul locuinței pârâților nu este comun, ci se află în proprietatea exclusivă a acestora (ca parte din construcția pe care o stăpânesc), în cauză nu este întrunită ipoteza lor normativă.
2. Referitor la suplinirea acordului pârâților în temeiul Legii nr. 50/1991, Curtea reține că, într-adevăr, verificarea celorlalte condiții pentru obținerea autorizației de construire de către reclamant excede actualului cadru procesual. Punând în balanță interesele părților în cauză, se constată că admiterea cererii formulate în cauză în situația neîndeplinirii celorlalte condiții (ce s-ar reține subsecvent de autoritatea administrativă competentă prin neemiterea autorizației și eventual de către instanța judecătorească prin respingerea acțiunii îndreptate împotriva acestui refuz) nu ar produce nicio consecință negativă în privința pârâților, construcția neputând oricum fi edificată. În schimb, respingerea cererii reclamantului i-ar închide acestuia posibilitatea reținerii îndeplinirii celorlalte condiții, fie prin emiterea autorizației, de către autoritatea administrativă competentă, fie prin admiterea de către instanța judecătorească a unei acțiuni îndreptate împotriva unui eventual refuz.
Cu toate acestea, trebuie avut în vederea că suplinirea acordului vecinilor constituie prin însuși modul de reglementare, prezentat anterior (pct. I.2.ii), o etapă în procesul eliberării autorizației de construire și numai autoritatea administrativă competentă poate impune obținerea acestui acord. Cu alte cuvinte, nu este suficientă inițiativa unui potențial constructor sau chiar solicitant al unei autorizații, care constituie un demers juridic fără finalitate.
Or, în cauză, prin certificatul de urbanism nr. 141/10.06.2013 eliberat de Primarul Comunei Snagov nu s-a indicat în lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării, întocmită conform 6 alin. 1 lit. c din Legea nr. 50/1991, și acordul vecinilor. Acest fapt se explică prin aceea că, din mențiunea expresă făcută la rubrica cu informațiile privind regimul tehnic al construcție „retrageri construcții izolate” rezultă că autorizația de construire ar urma să fie eliberată pentru o asemenea construcție, iar nu pentru una cuplată cu alta învecinată. Prin urmare, autoritatea administrativă, luând în considerare ansamblul prevederilor art. 4-6 din Regulamentul local de urbanism aferent Planului urbanistic general ., a făcut aplicarea liniuței 6 din art. 6 („clădirile izolate se vor retrage față de limitele laterale ale parcelei cu jumătate din înălțimea la cornișă, dar nu cu mai puțin de 2 metri conform Codului civil; retragerea față de una din limitele laterale va fi de minimum 3 metri pentru accesul pompierilor la curtea din spate”), iar nu a liniuței 1 din același articol („în cazul în care există o construcție la limita de proprietate, pe . se va realiza cuplată cu cea existentă”).
Este corect și că prin același certificat s-a făcut totodată mențiunea că „Distanța față de limitele laterale se poate reduce prin întocmirea unei documentații de urbanism PUD cu acordul vecinului”. Acordul respectiv are însă un alt obiect decât cel din cererea cu care a fost învestită instanța, fiind în legătură cu aplicarea art. 32 din Legea nr. 350/2001: „(1) În cazul în care prin cererea pentru emiterea certificatului de urbanism se solicită o modificare de la prevederile documentațiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă sau dacă condițiile specifice ale amplasamentului ori natura obiectivelor de investiții o impun, autoritatea publică locală are dreptul ca, după caz, prin certificatul de urbanism: a) să respingă cererea în mod justificat; b) să solicite elaborarea unui plan urbanistic zonal (…); c) să solicite elaborarea unui plan urbanistic de detaliu. (…). (5) În situația prevăzută la alin. (1) lit. b) și c), se pot aduce următoarele modificări reglementărilor din Planul urbanistic general:a) prin Planul urbanistic zonal se stabilesc reglementări noi cu privire la: regimul de construire, funcțiunea zonei, înălțimea maximă admisă, coeficientul de utilizare a terenului (CUT), procentul de ocupare a terenului (POT), retragerea clădirilor față de aliniament și distanțele față de limitele laterale și posterioare ale parcelei; b) prin Planul urbanistic de detaliu se stabilesc reglementări noi numai cu privire la distanțele față de limitele laterale și posterioare ale parcelei”. Nu este deci vorba de alipirea construcțiilor, ci de acceptarea de către proprietarul vecin a unei distanțe mai mici între viitoarea construcție și limitele laterale ale parcelei pe care urmează a fi edificată.
Față de aceste considerente, reținând legalitatea hotărârii atacate și substituind în parte motivarea acesteia, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat.
De asemenea, în temeiul art. 316, 298 și 274 Cod procedură civilă, Curtea, reținând culpa procesuală a acestuia, va respinge cererea recurentului privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată și îl va obliga la plata către intimatul D. C. a sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant S. G. G. împotriva deciziei civile nr. 132A/18.06.2013 pronunțate de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. C. și D. C., ca nefondat.
Respinge cererea recurentului privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Obligă recurentul la plata către intimatul D. C. a sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. G. S. I. S.
GREFIER
S. R.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./CG
Ex.2/30.12.2013
Tribunalul Ilfov - M. E.
- A. D.
Jud. B. - E. D. C.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1809/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 162/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
