Obligaţie de a face. Decizia nr. 2152/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2152/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 11804/94/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2152 R
Ședința publică din data de 12.12.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE – MEDIAN ANCA-MIHAELA
JUDECĂTOR: S. G.
JUDECĂTOR: G. D. M.
GREFIER: M. D.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenții pârâți G. M. C. și G. R. împotriva deciziei civile nr.154A/02.09.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. I., cauza având, ca obiect, „obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenții pârâți personal și asistați de avocat G. G., care depune împuternicire avocațială, și intimatul reclamant, reprezentat de avocat M. E., cu împuternicire avocațială la fila 9 dosar fond.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că intimatul reclamant a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare, care a fost comunicată recurenților.
Apărătorul recurenților pârâți depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și 0,3 lei timbru judiciar, astfel cum s-a menționat în citații, însă apreciază că nu datorează taxă judiciară de timbru pentru prezentul recurs.
Curtea constată că cererea de recurs vizează doar încheierea de îndreptare a erorii materiale, care nu se timbrează, conform art.14 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.146/1997. Prin urmare, se restituie apărătorului recurenților chitanța de plată a taxei de timbru, cu mențiunea că nu a fost utilizată.
Apărătorul intimatului reclamant depune răspuns la întâmpinare, comunicând și părții adverse.
Apărătorul recurenților pârâți solicită lăsarea dosarului la a doua strigare, pentru a lua la cunoștință de răspunsul la întâmpinare. Totodată, precizează că va comunica părții adverse, pentru a lua la cunoștință, înscrisuri pe care urmează să se solicite ca probă.
Curtea, față de această solicitare, dispune lăsarea cauzei la ordine.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, se prezintă recurenții pârâți personal și asistați de avocat G. G., și intimatul reclamant, reprezentat de avocat M. E..
Apărătorul recurenților pârâți solicită proba cu acte, în cadrul căreia depune un set de înscrisuri, copii contracte de vânzare-cumpărare, extras de carte funciară și act de dezmembrare, pe care le-a comunicat părții adverse și mai depune dovada plății impozitului precizând că nu mai are un exemplar pentru comunicare. Precizează că teza probatorie constă în dovedirea faptului că pârâții sunt plătitorii acestui imobil de la nr.135 și nu reclamantul, care nu are calitatea de proprietar.
Se prezintă acest înscris apărătorului intimatului reclamant, care arată că actele depuse nu sunt relevante în cauză, obiectul recursului constituindu-l o cerere de îndreptare a erorii materiale.
Curtea, după deliberare, respinge proba cu înscrisuri solicitată de recurenții pârâți, având în vedere obiectul recursului și obiectul cauzei, care vizează îndreptarea erorii materiale din cuprinsul hotărârii, astfel încât limitele judecății în raport cu acest obiect presupun analizarea actelor existente la dosarul cauzei, iar nu al altor acte depuse ulterior de părți.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau acte de depus, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Apărătorul recurenților pârâți G. M. C. și G. R. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, și respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale formulată de intimatul reclamant. Arată că din încheierea de ședință din data de03.06.2012 rezultă că a depus motivele de apel cu menționarea temeiului de drept corect, precum și delegația avocațială.
În ceea ce privește cererea de îndreptare a erorii materiale, arată că în apel și în recurs a menționat faptul că acest dosar s-a judecat în lipsa familiei G.. Mai arată că imobilul în cauză este situat la nr.135, nu 135B, iar dacă s-ar dărâma acel perete, s-ar produce o gravă eroare judiciară, deoarece imobilul aparține familiei D. V. și nu intimatului reclamant, acesta având doar calitatea de uzufructuar. Apreciază că în mod greșit instanța de apel a reținut că este doar o greșeală materială a instanței și nu a expertului. Susține să este greșeala expertului, deoarece acel perete aparține familiei D., conform contractului de vânzare-cumpărare depus, precum și familiei G..
Apărătorul recurenților pârâți mai arată faptul că aceștia nu și-au putut formula apărările, deoarece au fost citați în București la domiciliul din acte, deși ei locuiesc în fapt în . reclamant cunoștea acest aspect.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar, iar în ceea ce privește apărările formulate de intimatul reclamant, arată că pe rolul Curții de Apel București a existat un dosar privind rezoluțiunea acestor contracte. Solicită, de asemenea, respingerea cererii de obligare a clienților săi la plata cheltuielilor de judecată.
La solicitarea instanței, apărătorul recurenților pârâți susține că există și nr.135B, dar nu are acte doveditoare în acest sens.
Apărătorul intimatului reclamant M. I. arată că prin motivele de recurs se reiau solicitările formulate în fața instanțelor de fond și de apel. În privința numărului imobilului, arată că acesta este 135, deoarece nr.135B nu există. Mai arată că obiectul cauzei este o simplă cerere de îndreptare eroare materială, astfel încât susținerile de la acest termen de judecată trebuiau făcute în calea de atac împotriva hotărârii pronunțate pe fondul cauzei.
Cu privire la temeiurile de drept invocat, respectiv disp. art.3041 C.pr.civ. și art.304 pct. 6, 7, 8 și 9 C.pr.civ., apărătorul intimatului reclamant apreciază că au fost doar indicate formal, fără a fi arătate motive concrete de nelegalitate sau de netemeinicie. Solicită obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fond, apel și recurs, pentru care depune trei chitanțe privind plata onorariului de avocat.
În replică, apărătorul recurenților pârâți arată că a criticat hotărârea în sensul că eroarea aparține expertului, care nu a putut intra în imobil și nu a avut acte. Solicită respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale ca inadmisibilă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5131/13.10.2011, Judecătoria B. a admis cererea formulată de reclamant și în consecință a dispus desființarea construcției dependință dependința (așa cum a fost identificată în raportul de expertiză, întocmit de expert A. N.) în care se află montată centrala termică, pentru deservirea clădirii situate în Afumați, Șoseaua București – Urziceni, nr. 135B.
La data de 19.12.2012, reclamantul a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurată în sentința civilă nr. 5131/13-10-2013, prin care a solicitat îndreptarea numărului imobilului deținut de pârâți, din 135 B, în numărul 135, cu număr cadastral 155/1; eroare ce a fost preluată din raportul de expertiză din dosar, raport ce face parte integrantă din hotărâre.
Prin încheierea civilă pronunțată la data de 10.01.2013, instanța a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamant, și în consecință a dispus îndreptarea erorii materiale din sentința civilă nr. 5131 din data de 13.10.2011, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ (considerente, dispozitiv), în sensul că se va menționa numărul corect al imobilului deținut de pârâți,”nr.135” și nu „nr.135B” cum greșit s-a consemnat.
Pentru a decide astfel, instanța a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat demolarea construcției accesorii ridicată de pârâți în curtea locuinței din Afumați, Șoseaua București – Urziceni, nr.135. Din actele depuse la dosar rezultă cu claritate că adresa imobilului este Afumați, Șoseaua București – Urziceni, nr.135.
Prin decizia civilă nr. 154/A/02.09.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanții G. M. C. și G. R. împotriva încheierii pronunțată la data de 10.01.2013 de Judecătoria B., în contradictoriu cu intimatul M. I., și s-a respins cererea intimatului de obligare a apelanților la plata cheltuielilor de judecată
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 281 din Codul de procedură civilă, „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”.
Contrar celor susținute de apelanți, s-a constatat că indicarea în cuprinsul hotărârii judecătorești a imobilului construcție dependință ca fiind situat la numărul 135 B în loc de numărul 135, reprezintă o eroare de consemnare ce aparține instanței de judecată, nu reclamantului sau expertului.
În acest sens, a observat tribunalul că în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamantul a indicat numărul corect al imobilului ca fiind 135, număr ce reiese și din contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 1071/09.07.2003 și nr. 4957/30.11.2006, aflate la dosar.
Indicarea greșită a numărului de către expert în cuprinsul raportului de expertiză efectuat nu poate presupune preluarea consemnării greșite și de către instanța de judecată și imposibilitatea înlăturării erorii materiale în procedura prevăzută de art. 281 din Codul de procedură civilă.
Trebuie menționat și faptul că potrivit textului legal arătat îndreptarea erorii materiale se poate realiza doar cu privire la actele emise de instanța de judecată, încheieri, hotărâri judecătorești, nu și cu privire la un raport de expertiză, fără însă ca acest aspect să conducă la pronunțarea unor hotărâri judecătorești în care sunt strecurate erori materiale.
Referitor la celelalte critici invocate de apelanți, necitarea legală pe parcursul soluționării litigiului, greșita constatare a expertului din cuprinsul raportului de expertiză, s-a reținut că acestea nu pot fi analizate în prezenta cale de atac, instanța de control judiciar fiind învestită doar cu apelul declarat împotriva încheierii de îndreptare eroare materială, nu și cu un apel împotriva hotărârii de fond.
Conform art. 274 alin. 1 din același act normativ, s-a respins cererea intimatului de obligare a apelanților la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că la dosar a fost depusă doar factura fiscală nr. 15/22.05.2013, nu însă și chitanță emisă ca urmare a plății onorariului de către partea intimată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs recurenții pârâți G. M. C. și G. R..
În motivarea recursului, recurenții au arătat că instanțele au încălcat dispozițiile legale care reglementează procedura îndreptării erorilor materiale.În mod greșit instanța de apel a constatat că „indicarea în cuprinsul hotărârii judecătorești a imobilului construcție dependință ca fiind situat la nr. 135 B, în loc de nr. 135, reprezintă o eroare de consemnare ce aparține instanței de judecată, nu reclamantului sau expertului.
Recurenții au arătat că în cererea formulată de reclamant și în raportul de expertiză se menționează că această construcție se află la nr.135 B, astfel că eroarea nu a fost săvârșită de instanța de judecată pentru a fi incidente dispozițiile art. 281 și urm. Cod procedură civilă.
Recurenții susțin că cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de intimat este inadmisibilă, întrucât prin admiterea acesteia s-ar ajunge la modificarea dispozitivului unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, hotărâre intrată în puterea lucrului judecat.Prin admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale, instanța a încălcat principiul dezînvestirii care presupune că, după ce a adoptat soluția, nu mai poate reveni asupra acesteia, inclusiv prin aducerea unor argumente suplimentare sau prin motivare propriu – zisă pentru că puterea sa jurisdicțională s-a epuizat.
Recurenții au arătat că în baza titlului executoriu au fost obligați la desființarea construcției tip dependință, identificată în raportul de expertiză. S-a arătat că s-a ajuns la această soluție întrucât expertul nu a avut la dispoziție actele recurenților din care să rezulte situația reală, iar intimatul nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.
De asemenea, recurenții au arătat că sunt eronate constatările din raportul de expertiză, iar expertul nu a solicitat lămuriri cu privire la obiectul lucrării.
Recurenții au arătat că în mod greșit instanța de apel a reținut că și-au întemeiat apelul pe dispozițiile art. 436 și art. 440 Cod procedură civilă, eludând faptul că au depus cererea întemeiată pe dispozițiile art.2813, 282 și următoarele Cod procedură civilă.
În consecință, recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, iar pe fond, respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale ca inadmisibilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și următoarele, 304 pct. 6, 7, 8 9, art. 3041 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor expuse mai sus, Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Deși au invocat formal dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 Cod procedură civilă, recurenții nu au dezvoltat fiecare motiv de recurs menționat, în parte, iar criticile invocate pot fi examinate din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurenții susținând încălcarea și greșita aplicare a prevederilor art. 281 Cod procedură civilă.
Contrar susținerilor recurenților, instanța de apel s-a raportat în mod corect în soluționarea cauzei la acest temei legal, iar nu la prevederile art. 442 din Noul cod de procedură civilă, având în vedere că procesul a început sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865, iar dispozițiile Noului cod de procedură civilă se aplică, potrivit art. 24, numai proceselor începute după . acestuia.
Potrivit art. 281 Cod procedură civilă „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”.
Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a textului legal enunțat mai sus, în condițiile în care litigiul a purtat asupra imobilului de la nr. 135, număr indicat de reclamant în cererea de chemare în judecată și menționat ca atare și în contractele de vânzare–cumpărare autentificate sub nr. 1071/9.07.2003 și 4957/30.11.2006 atașate cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, eroarea materială strecurată în cuprinsul hotărârii, referitoare la numărul imobilului ce a făcut obiectul cauzei era una evidentă și rezulta din actele dosarului.
Faptul că în raportul de expertiză a fost menționat numărul 135 B, reprezintă în mod evident o eroare materială în condițiile în care expertul a avut în vedere imobilul ce a făcut obiectul cererii de chemare în judecată și contractele de vânzare – cumpărare menționate mai sus existente în cauză, nici un înscris de la dosar nefăcând referire la imobil ca având nr. 135 B. O asemenea eroare nu presupunea preluarea greșită și de către instanță în cuprinsul hotărârii, astfel cum în mod corect a apreciat instanța de apel.
În consecință, în mod corect s-a procedat la îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței, criticile recurenților în sensul că nu sunt incidente dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă, fiind nefondate.
Încheierea de îndreptare a erorii materiale nu încalcă puterea de lucru judecat a hotărârii îndreptate, astfel cum susțin recurenții, deoarece aceasta nu vizează fondul raportului juridic litigios care a fost rezolvat prin sentință în urma interpretării probatoriului administrat în cauză și aplicării dispozițiilor de drept material incidente.
Aspectele invocate de recurenții referitoare la soluționarea fondului litigiului prin sentința judecătoriei (faptul că în mod greșit recurenții au fost obligați la desființarea construcției iar constatările din raportul de expertiză sunt eronate) nu pot face obiectul analizei în prezenta cauză, ce vizează îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul hotărârii, deoarece exced limitelor presupuse de obiectul litigiului de față.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat .
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere că prin respingerea recursului recurenții au căzut în pretenții, conform textului legal enunțat, Curtea va obliga pe aceștia la plata către intimat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Văzând și dispozițiile art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții pârâți G. M. C. și G. R. împotriva deciziei civile nr.154A/02.09.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. I.,
Obligă pe recurenți la 500 lei, cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. A. M. S. G. G. D. M.
GREFIER
M. D.
Red/Tehnored. M.A.M.
Tehnored.T.I./20.12.2013
Jud apel: L. C. C.
E. M. O.
| ← Evacuare. Decizia nr. 1064/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Legea 10/2001. Decizia nr. 1204/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
