Obligaţie de a face. Decizia nr. 155/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 155/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-01-2013 în dosarul nr. 3420/3/2010
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 155R
Ședința publică de la data de 25.01.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - Z. D.
JUDECĂTOR - C. M. STELUȚA
JUDECĂTOR - I. L. M.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta – reclamantă M. C. S. împotriva sentinței civile nr.185/02.02.2012 pronunțată de Tribunalul Bucurelti Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât M. București prin Primarul General, cauza având ca obiect „ Legea nr.10/2001”.
Dosarul a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta – reclamantă M. C. S. – reprezentată de avocat Talpan B., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2012 – fila 96 din dos. Tribunalul București – Secția a III-a civilă, lipsind intimatul – pârât M. București prin Primarul General.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că la data de 20.12.2012, la registratura secției s-a înregistrat adresa Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date nr._/18.12.2012(fila 19).
La data de 03.01.2013, s-au înregistrat înscrisurile comunicate de Primăria Municipiului București, comunicate cu adresa nr._/AS/19.12.2012(filele 21-115).
Reprezentantul recurentei – reclamante cu privire la adresa INEP-ului, urmează să se aprecieze având în vedere că se solicită mai multe elemente pentru identificare, deoarece din punctul său de vedere sunt suficiente și în același timp arată că nu are de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea apreciază ca fiind suficiente relațiile comunicate de INEP și pune în discuție modalitatea de calcul a cotei de 2/3 din imobil solicitată de recurentă.
Reprezentantul acesteia a arată aceasta reprezintă diferența din imobil ce a aparținut autorului său, iar cu privire la cealaltă cotă de 1/3 nu i se recunoaște calitatea de moștenitor.
Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei civile nr. 185/02.02.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă și pe cale de consecință, în urma rejudecării, să se constate calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri prin echivalent, pentru cota de 1/3 potrivit rapoartelor de expertiză ce au fost efectuate în cauză; fără cheltuieli de judecată.
Totodată, arată că în cazul în care se va dispune amânarea pronunțării va depune concluzii scrise.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare, urmând să aprecieze la deliberări asupra amânării pronunțării.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 București sub nr._ reclamanta C. S. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General soluționarea notificării nr. 2413/2001 în sensul emiterii dispoziției de acordare a despăgubirilor în valoare de 5._ lei vechi pentru cota de 2/3 din imobilul situat în .. 8, sector 1, București.
În motivare, a arătat că imobilul a fost naționalizat în baza Decretului 92/1950 în timp ce era coproprietatea 1) cota de 2/3 mamei bunicii soțului reclamantei pe nume Konteschweller E., bunica soțului reclamantei, M. C. și nepoata acestuia K. Mireille; acestea au fost moștenite de M. Konteschweller; 2) cota de 1/3 soției supraviețuitoare M. Konteschweller în legătură cu care s-au formulat cereri separat de către alți moștenitori.
Imobilul a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995 locatarilor chiriașilor M. A. și V. I.
În conformitate cu art. 25 alin. 1 din Legea nr. 190/2001 unitatea deținătoare a imobilului sau entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată să soluționeze în cel mult 60 de zile de la data depunerii notificării sau a actelor doveditoare și să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată.
Deși au trecut aproape 8 ani de la data depunerii notificării însoțită de actele doveditoare, pârâtele nu au emis încă nici o dispoziție sau decizie.
Prin sentința civilă nr. 7071/02.11.2009 Judecătoria Sector 5 București a admis excepția de necompetență materială și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalul București sub nr._ .
Prin cererea precizatoare reclamanta a solicitat în contradictoriu cu Primăria Municipiului București soluționarea pe fond a notificării, în conformitate cu Decizia nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În dovedirea acțiunii au fost administrate probe cu înscrisuri în cadrul cărora s-a dispus atașarea dosarului administrativ_ constituit în baza notificării 2413 și s-au efectuat expertize tehnice în specialitatea topo și construcții.
În cadrul probei cu înscrisuri au fost anexate notificarea nr. 2413/2001, certificatul de moștenitor nr. 25/1.02.1996, C.M.477/1969 eliberat de notariatul de stat local sect. 8 București, C.M. nr.24/1.03.1997 eliberat de B.N.P O. I. M., declarație, istoric de adresă poștală, planuri topo, proces verbal de înscriere în cartea funciară datat 3 mai 1940, Hotărârea Tribunalului Ilfov din 7.02.1948, acte de stare civilă, sentința civilă nr._/18.12.1998 pronunțată de Judecătoria sector 4 București, adresă D.I.T.L. sector 1, contractele de vânzare cumpărare nr. 2346/1996 și 3362/1997, procură aut. nr.224/14.04.2011,
La dosar au fost anexate și dosarele administrative constituite în baza notificărilor formulate de alte persoane sub nr. 4539 și 2094 cu privire la același imobil.
Prin sentința civilă nr.185 din 02.02.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta C. S. M., în contradictoriu cu pârâtul M. București prin Primar General,
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin Notificarea nr. 2413/2001 reclamanta a solicitat restituirea imobilului situat București, ..8, în cotă de 2/3 din valoarea corespunzătoare imobilului. În baza acestei notificări s-a constituit dosarul administrativ nr._.
Deși la dosarul administrativ se află toate înscrisurile doveditoare, situație ce a reieșit din împrejurarea că în timpul cercetării judecătorești nu au fost administrate alte înscrisuri, pârâta refuză nejustificat soluționarea cererii, termenul de 60 de zile prev. de art.25 fiind depășit cu mult.
Lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv a entității investite cu soluționarea notificării reprezintă refuz nejustificat fiind aplicabilă Decizia 20/2007 prin care Î.C.C.J. a admis recursul în interesul legii și a statuat asupra competenței instanței de judecată de a soluționa pe fond acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a soluționa notificarea.
Legea nr.10/2001 în temeiul căreia reclamanta a formulat notificarea reglementează procedura de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv în proprietatea statului în perioada 06.03._89.
De esența acestei acțiuni, formulate în temeiul art. 26 din Legea 10/2001, nu este în primul rând existența bunului în patrimoniul fostului proprietar în perioada anterioară actului de preluare abuzivă, ci faptul juridic al preluării imobilului printr-un act cu caracter abuziv sau, altfel spus, deposedarea titularului dreptului de proprietate de bunul său.
În cauză sunt aplicabile prevederile art.24 din lege conform cărora în absența unor probe contrare, existența și întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ prin care a fost dispusă măsura preluării abuzive. Prin urmare legiuitorul instituie o prezumție legală de proprietate în favoarea persoanei care figurează în legea sau decretul de preluare.
Or în cauză, reclamanta nu face dovada preluării imobilului în patrimoniul statului de la autoarea Konteschweller M., a cărei succesiune a dovedit-o, și prin urmare, nu face nici dovada că a existat o preluare abuzivă din patrimoniul acesteia. Astfel la fila 183 din dosar se află adresa S.C Herăstrău Nord S.A. din care a rezultat că imobilul a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, însă pe numele altei persoane, numita Kateschimelles M.. Reclamanta nu este succesoare a acestei persoane care, potrivit dispozițiilor legale amintite, este prezumată proprietară a imobilului în litigiu.
Pentru a beneficia de măsurile reparatorii reglementate prin Legea nr. 10/2001, reclamanta avea obligația potrivit art. 1169 C.civ. de a proba nu doar existența dreptului de proprietate în patrimoniul autoarei sale la nivelul anilor 1940- 1949, ci faptul juridic al trecerii abuzive în proprietatea statului de la această autoare.
În concluzie, reținând că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituire în sensul art. 4 din Legea 10/2001, tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M. C. S., criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate.
Recurenta - reclamantă a invocat faptul că Tribunalul București a respins acțiunea acesteia, motivând lipsa calității de persoană îndreptățită la moștenire, respectiv la despăgubire. Tribunalul a reținut ca esența a acțiunii introduse de către recurenta - reclamantă in temeiul art. 26 din Leg. 10/2001, faptul ca imobilul din .. 8, (fosta Stefanache P., fosta Violetelor) sector 1 București, care se revendica prin notificarea cu nr. 2413/2001, nu ar fi fost in patrimoniul fostului sau proprietar de drept M. Konteschweller in perioada anterioara actului de preluare abuziva. Altfel spus, proprietarul susnumit (respectiv moștenitorii săi de drept) nu ar fi fost deposedat de proprietatea sa.
Din înscrisurile asupra proprietatii precum si din cele de stare civila asupra respectivului imobil rezulta fără putința de tăgada, nu numai calitatea recurentei-reclamante de moștenitoare a numitului Konteschweller M., existenta lui în patrimoniul fostului proprietar, anume imobilul din . Stefanache P., fosta Violetelor), cat si deposedarea titularului de drept (respectiv al moștenitorilor sai) de bunul sau.
Or, faptul ca in Anexa Decretului nr. 92/1950, imobilul figurează ca fiind naționalizat pe numele altei persoane (proprietarul de drept fiind la acea data decedat) in speța Kateschimelles M., nu este si dovada potrivit căreia persoana numita astfel, Kateschimelles M., era si proprietara imobilului. De asemenea, înscrisul cu nr. 618/23.01.2003 confirma faptul ca in evidentele Direcției de Impozite si Taxe, in perioada 1942-1950, a figurat la matricola 4 rolul fiscal pentru imobilul respectiv, (in acea vreme . numita .) pe numele M. Konteschweller. De aceea recurenta-reclamantă consideră ca numele Kateschimelles M. este o eroare materiala de înregistrare, așa cum ușor se poate deduce din apropierea de nume.
Din cercetările făcute de recurenta-reclamantă numele de Kateschimelles M. nu a figurat vreodată ca proprietar al respectivului imobil.
In fapt, din toate înscrisurile rezulta ca pana la momentul decesului 26.03.1947, numitul M. Konteschweller, a figurat drept proprietar al imobilului din .. 8, (fosta Violetelor, fosta Stefanache P.), sector 1.
Mai mult, aceeași instanța a solicitat expertiza imobilului pentru care recurenta – reclamantă a plătit onorariile experților, ulterior insa respingând acțiunea pe considerentul ca aceasta nu probează faptul juridic al trecerii abuzive în proprietatea statului a imobilului în cauză.
Totodată, instanța a omis sa fi solicitat la Direcția de Evidenta Informatizata a Persoanei date despre existenta reala a unei persoane cu numele Kateschimelles M., care sa fi trăit, locuit, deținut vreun drept asupra proprietatii din .. 8, Sector 1.
Recurenta – reclamantă a solicitat verificarea la Direcția de Evidenta Informatizata a Persoanei despre existenta reala a numelui de Kateschimelles M., care sa fi trăit, locuit, deținut vreun drept asupra proprietatii din .. 8, Sector 1.
D. urmare, recurenta – reclamantă a solicitat să se constate deposedarea titularului de drept (respectiv al moștenitorilor săi) de bunul sau, ca aceasta are calitate de persoana îndreptățită la moștenirea defunctului M. Konteschweller din .. 8 (fosta Violetelor, fosta Stefanache P.), sector 1, cat si faptul ca numele Kateschimelles M. este o transcriere eronata a numelui proprietarului de drept. Pe cale de consecința, recurenta - reclamantă a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost introdusa si precizata.
În opinia recurentei este relevant faptul ca prejudiciul generat prin masurile abuzive, in speța Decretul 92/1950, a fost cauzat, pe linia proprietarului de drept, moștenitorilor acestuia de la momentul naționalizării si nicidecum persoanei ce apare in Anexa Decretului.
În final, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea in tot a sentinței civile nr. 185 din 02.02.2012 a Tribunalului București si, pe cale de consecința, in urma rejudecării, constatarea calității recurentei-reclamante de persoana îndreptățită la despăgubiri prin echivalent, potrivit rapoartelor de expertiza ce au fost efectuate in cauza.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001 și art. 299 și următoarele Cod civil.
În calea procesuală a recursului, în temeiul art.305 coroborat cu art.167 din Codul de Procedură Civilă, a fost administrată proba cu înscrisuri, constând în relații de la Comisia de Aplicare a Legii nr.10/2001.
Au fost comunicate relațiile solicitate, fiind depuse la filele 21- 115 relațiile privind dosarele administrative nr.514, nr._ și nr._.
Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate, având în vedere dispozițiile art.304 /1 și art. 304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a aplicat, în mod greșit, dispozițiile art.23 și 24 din Legea nr.10/2001 republicată în ceea ce privește dovada calității de persoane îndreptățite a recurentei, dovada existenței și întinderii dreptului de proprietate asupra imobilului notificat precum și dovada preluării abuzive.
Cu privire la preluarea abuzivă a imobilului, în conformitate cu art. 2 lit.a din Legea nr.10/2001, în forma în vigoare la data de 25.11.2011.
Din procesul verbal de carte funciară nr.5405/1940, aflat la fila 78 din dosarul de recurs, rezultă că Konteschweller E. M. era proprietar asupra imobilului situat pe .. 8, București, compus din teren în suprafață de 330 mp și construcție.
Din procesul verbal întocmit la data de 20 aprilie 1950 (aflat la fila 36 din dosarul de recurs), în temeiul Decretului nr.92/1950, rezultă că a fost naționalizat imobilul situat pe .. 8 de la M. Konteschweller, în calitate de proprietară.
Din adresa nr.3317/95/11. IV. 1995 emisă de către S.C. Herăstrău Nord S.A. ,( aflată la fila 44 din dosarul C. ) rezultă că imobilul situat pe ..8, București, fostă .. 8,a fost trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr.92/1950, poziția nr.4188 de pe numele Kateschimelles M..
De asemenea, din adresa nr.618/23.01.2003 emisă de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 1 București (fila 81 dosar C.) rezultă că, pentru imobilul situat în București, ..8, a figurat în perioada 1942-1950 cu rol fiscal M. Konteschweller, fiind înscris la matricola 4 cu mențiunea „Naționalizat conform Decretului nr.92/1950, poz. 4188.
Din hotărârea Tribunalului Ilfov Jurnal nr._/21 noiembrie 1947, dată în dosarul nr.3103/1947, aflată la fila 27 din dosarul de recurs, reiese că de pe urma defunctului M. Konteschweller au rămas ca moștenitorii: soția acestuia M. Konteschweller, mama acestuia E. Konteschweller, sora sa C. Konteschweller, precum și Mireille N., fiica lui T. Konteschweller (fratele decedat al defunctului M. Konteschweller).
Potrivit art.23 din Legea nr.10/2001, modificată „Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării”.
De asemenea, în dispozițiile Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.10/2001 se prevede că „sarcina probei proprietății, a deținerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive și a calității de persoană îndreptățită la restituire revine persoanei care pretinde dreptul, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) și ale art. 23 din lege”.
Cu privire la preluarea abuzivă, Curtea constată că, din actele depuse la dosarul cauzei și menționate, s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilului situat în București, ..8 (fosta .. 8).
Faptul că preluarea s-a realizat numai pe numele unuia dintre moștenitorii defunctului, respectiv M. Konteschweller, soția supraviețuitoare a defunctului M. E. Konteschweller, nu are relevanță atât timp cât s-a realizat naționalizarea întregului imobil, respectiv și a cotelor aparținând celorlalți moștenitori ai lui M. E. Konteschweller.
Cu privire la faptul că în anexa de la Decretul nr.92/1950 a fost menționat numele Kateschimelles M., Curtea va constată din actele depuse la dosar că preluarea s-a realizat de la M. Konteschweller, așa cum s-a menționat în mod corect în procesul-verbal de preluare întocmit în temeiul Decretului nr.92/1950.
Cu privire la calitatea de persoană îndreptățită în condițiile art. 4 din Legea nr.10/2001.
Astfel, Curtea constată din hotărârea Tribunalului Ilfov Jurnal nr._/21 noiembrie 1947, dată în dosarul nr.3103/1947, aflată la fila 27 din dosarul de recurs, că de pe urma defunctului M. Konteschweller au rămas ca moștenitorii: soția acestuia M. Konteschweller, mama acestuia E. Konteschweller, sora sa C. Konteschweller, precum și Mireille N., fiica lui T. Konteschweller (fratele decedat al defunctului M. Konteschweller).
De asemenea, în masa succesorală se afla și imobilul litigios situat pe .. 8, actuala ..8.
De pe urma defunctei C. Konteschweller a rămas ca moștenitor M. C. D. E., nepot de fiu predecedat, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr.477/969, aflat la fila 71 din dosarul C..
Moștenitorii lui M. C. D. E., decedat la data de 17 decembrie 1996, sunt reclamanta M. S. C., în calitate de soție supraviețuitoare și P. M. M., în calitate de frate, conform certificatului de moștenitor nr.24/01.03.1997, fila 75 din dosarul de recurs.
Conform acestui certficat de moștenitor reclamanta dobândește cota de ½ din masa succesorală, iar P. M. M. dobândește cota de ½ din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului M. C. D. E..
Având în vedere că, în masa succesorală se afla cota de 2/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ..8, ca urmare a moștenirii de la C. Konteschweller și Mireille N., se constată că sunt incidente dispozițiile art. 4 din Legea nr.10/2001, în forma în vigoare la data de 25.11.2011, care prevede că „În cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote-părți ideale, potrivit dreptului comun”.
În cauza de față, se constată că cota de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului notificat a fost solicitată de moștenitorii M. Konteschweller și face obiectului dosarului nr.504, întocmit în temeiul Legii nr.10/2001, nesoluționat, iar cota de 1/3 a fost solicitată de către P. M. M. și face obiectul dosarului nr._, întocmit în temeiul Legii nr.10/2001, nesoluționat.
Având în vedere că toți moștenitorii au formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, Curtea constată că recurenta-reclamanta nu poate beneficia decât de cota sa de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat București, ..8, în calitate de moștenitor de pe urma defunctului M. C. D. E..
Pentru aceste considerente, va constata calitatea de persoană îndreptățită a recurentei-reclamante la cota de 1/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat București, ..8.
Cu privire la natura măsurilor reparatorii acordate, instanța de recurs învederează următoarele:
Potrivit art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001, „Imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condițiile prezentei legi. În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv”.
În cauza de față, se constată că nu este posibilă restituirea în natură, împrejurare care rezultă din faptul că imobilul a fost înstrăinat în temeiul Legii nr.112/1995, fiind încheiate contractele de vânzare-cumpărare nr.2346/1996 și nr.3362/1997, motiv pentru care vor fi acordate măsuri reparatorii prin echivalent.
Însă, stabilirea cuantumului despăgubirilor se va realiza de către Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor în dispozițiile art.16 din Titlul VII din Legea nr.247/2005, precum și în conformiatte cu deciziiile în interesul legii nr. 20, nr.52/2007 și nr.27/2011 pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, conform deciziei nr. XX/2007 a pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit obligația instanței de judecată de a soluționa fondul notificării, adică de a se pronunța cu privire la calitatea de persoană îndreptățită, posibilitatea de restituire în natură sau în echivalent și obligativitatea unității deținătoare de a înainta propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent. Obligația instanței de judecată de a soluționa pe fond notificarea, în cazul refuzului unității deținătoare, întemeiată în drept pe decizia nr. XX/19.03.2007 nu se confundă însă cu obligația instanței sesizată cu o astfel de cerere de a stabili întinderea definitică a despăgubirilor și de a le acorda efectiv prin hotărâre.
În cazul unei astfel de contestații, instanța poate stabili numai existența dreptului de despăgubire, nu și întinderea definitivă a acestuia.
În acest sens, trebuie să se aibă în vedere și obligativitatea deciziei nr. 52/2007, pronunțată ulterior decizia nr. XX/19.03.2007 prin care s-a stabilit că: "deciziile sau dispozițiile, care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu contestație, ca și cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanțelor judecătorești, sub aspectul legalității și temeiniciei, atât timp cât acestea au fost investite cu o cale de atac legal exercitată” în raport de prevederile art. 24 (26) din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului.
De asemenea, instanța de recurs va invoca și decizia în interesul legii nr.27/2011, prin care se statuează că: „ 1.acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea statului român de a acorda despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, statul român nu are calitate procesuală pasivă. 2. Acțiunile în acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se prevăd măsuri reparatorii prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, îndreptate direct împotriva statului român, întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 13 din această convenție, sunt inadmisibile”.
Instanța de recur, învederează că, în cuprinsul considerentele deciziei în interesul legii menționate, s-a reținut că „prin Legea nr. 247/2005 au fost aduse o . modificări de substanță Legii nr. 10/2001, în special în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanei îndreptățite și procedura de stabilire și acordare a acestora. Astfel, potrivit art. I pct. 1 referitor la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit acestei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (6) și (7) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, se face de către evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor care, pe baza raportului evaluatorului, va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, acesta poate face obiectul de analiză al instanței de contencios administrativ doar după ce despăgubirile au fost stabilite prin decizie de Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor. Cu privire la acest aspect trebuie subliniat că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibilă cu limitările acceptate de C.E.D.O. ale dreptului de acces la o instanță, aspect reamintit în hotărârea-pilot pronunțată în recenta Cauză M. A. și alții împotriva României (paragraful 115)”.
Curtea învederează că stabilirea efectivă a acestora revine în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în condițiile titlului VII din Legea nr.247/2005, așa cum a fost modificată prin Legea nr.142/2010, la propunerea M. București prin Primar General, în calitate de unitate învestită cu soluționarea notificării.
În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție care prin decizia civilă nr.99/2009 și prin decizia civilă nr.8327/15.10.2009, în cuprinsul căreia a reținut că „ după . acestui act normativ, respectiv a Legii nr.247/2005, competența de a stabili cuantumul final al despăgubirilor aparține Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform procedurilor reglementate.
Instanța de recurs învederează că, în prezenta cauză i se stabilește dreptul părții la obținerea măsurilor reparatorii prin echivalent, ca o consecință a imposibilității de restituire în natură a imobilului preluat abuziv, însă cuantumul despăgubirilor nu se va calcula de către instanța de judecată, ci de către autoritățile abilitate.
Instanța de recurs învederează că nu se încalcă părții dreptul de acces la un tribunal, care este protejat prin art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece instanța de judecată a statuat asupra temeiniciei cererii formulate, a stabilit că reclamanta are dreptul la despăgubiri și că acestea vor fi acordate în condițiile legii speciale.
Chiar dacă nu se stabilește suma exactă, acest drept stabilit intră sub incidența art.1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Astfel, prezenta hotărâre recunoaște în patrimoniul recurentei un interes patrimonial apărat de art.1 din Protocolul 1, iar neexecutarea acesteia constituie o ingerință, în sensul primei fraze din primul alineat al acestui articol ( în acest sens s-a pronunțat și CEDO-paragraful 180 și 182 din cauza M. A. și alții împotriva României).
Posibilitatea statului de a reglementa această modalitate de stabilire a despăgubirilor este recunoscută de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiind reiterată în cauza M. A. și alții împotriva României (paragrafele 162-169), prin care se recunoaște posibilitatea statelor membre de a adopta măsurile legislative necesare pentru stabilirea despăgubirilor, aferente imobilelor naționalizate.
Stabilirea despăgubirilor de către Comisia din cadrul Secretariatului General se circumscrie dreptului statului de a reglementa o anumită modalitate de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Având în vedere toare considerentele, în conformitate cu art.312 va admite recursul declarat de către C. S. M. împotriva sentinței civile nr.185 din 02.02.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, va modifica sentința civilă recurată, în sensul că va admite în parte acțiunea reclamantei, va constata dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 1/3 din imobilul situat în București, ..8. De asemenea, va obliga intimatul să emită dispoziție prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta – reclamantă M. C. S. împotriva sentinței civile nr.185/02.02.2012 pronunțată de Tribunalul Bucurelti Secția a III-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – pârât M. București prin Primarul General.
Modifică în tot sentința civilă recurată în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Constată că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită pentru cota de 1/3 din imobilul situat în ., București.
Obligă intimatul să emită dispoziție prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 pentru cota de 1/3.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25.01.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
Z. D. C. M. Steluța I. L. -M.
Grefier,
D. L.
Red. D.Z./08.02.2013
Tehnored. C.G/D.Z 2 ex
Jud. fond: S. M.
| ← Succesiune. Decizia nr. 741/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1122/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
