Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Decizia nr. 1118/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1118/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-06-2013 în dosarul nr. 2171/312/2010**
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1118R
Ședința publică de la 3 iunie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - ION POPA
JUDECĂTOR - D. F. B.
JUDECĂTOR - C. M. S.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul intervenient M. S. PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 64A/20.09.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. E. I. S.R.L. și intimatul intervenient M. C. ȘI PATRIMONIULUI NAȚIONAL – REGIA AUTONOMĂ A DISTRIBUȚIEI ȘI EXPLOATĂRII FILMELOR, având ca obiect: plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul intervenient reprezentat de avocat N. G. Darius cu împuternicire avocațială la dosar și intimata reclamantă reprezentată de avocat F. L. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul intervenient.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Reprezentanții părților arată că nu mai au de formulat cereri prealabile
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul recurentului intervenient având cuvântul în susținerea recursului arată că hotărârea pronunțată de către instanța de apel a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1532-1559 din Codul civil întrucât nu există nicio normă imperativă care să interzică mandatarului să-și substituie un submandatar în îndeplinirea mandatului acordat de către mandant.
De asemenea, arată că instanța a încălcat și dispozițiile art. 71 alin. 1 coroborat cu art. 56 alin. 3 și alin. 4 din Regulamentul aprobat prin Ordinul MAI – ANCPI nr. 633/2006.
Dezvoltă oral motivele de recurs și solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, în scris, desființarea deciziei recurate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de către instanța de fond, fără obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta intimatei reclamante având cuvântul în combaterea recursului arată că mandatul dat a fost special și nu s-a prevăzut că mandatarul poate împuternici o altă persoană pentru a îndeplini mandatul dat.
Dezvoltă oral motivele întâmpinării formulată și solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate, urmând să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița sub nr. 2586/14.04.2010 și la Judecătoria S. sub nr._ din 22.04.2010, petenta S.C. E. I. S.R.L. a formulat plângere împotriva încheierii de respingere nr._/25.03.2010 pronunțată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară S. în dosarul nr._/16.03.2010, solicitând anularea încheierii și intabularea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român și a dreptului de administrare al RADEF „România Film” asupra imobilului Grădina de vară „Amfiteatru” situat în S., .. 132, compus din teren în suprafață de 1209 mp și construcția C1 în suprafață construită de 571 mp.
La data de 25.05.2010, M. S. prin Primar, a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând respingerea plângerii și menținerea în tot a încheierii nr._/25.03.2010. Intervenientul a invocat excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei, deoarece nu este titularul dreptului subiectiv civil ce se intenționează a fi protejat prin intermediul acțiunii în justiție.
La data de 20.09.2010, Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor „România Film” a formulat cerere de intervenție în interes propriu și întâmpinare la cererea de intervenție formulată de M. S. prin Primar, solicitând admiterea plângerii.
Prin încheierea din 23.05.2011 (fila 230), instanța a admis în principiu cererile de intervenție principală formulate în prezenta cauză. Prin încheierea din 02.06.2011 (fila 233) a fost respinsă excepția de conexitate.
Prin sentința civilă nr. 2870/15.09.2011, Judecătoria S. a admis excepția tardivității formulării plângerii invocată de intervenienta în nume propriu – M. S. prin Primar, a respins plângerea împotriva Încheierii nr._ emisă de Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară Ialomița, Biroul de cadastru și publicitate imobiliară S., formulată de S.C. E. I. S.R.L.; a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de M. S., prin Primar; a respins cererea de intervenție în interesul petentei formulată de Regia Autonomă a distribuției și exploatării filmelor „RomâniaFilm”.
Prin decizia civilă nr. 19A/23.02.2012, Tribunalul Ialomița, Secția Civilă, a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. E. I. S.R.L. B..
Prin decizia civilă nr. 1074R/29.05.2012, Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă, a admis recursul declarat de recurentul reclamant S.C. E. I. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 19A/23.02.2012, pronunțate de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă; a casat decizia recurată și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Ialomița.
În rejudecare, Tribunalul Ialomița a pronunțat decizia civilă nr. 64A/20.09.2012 prin care a admis apelul declarat de către apelanta reclamantă S.C. E. I. S.R.L. B. împotriva sentinței civile nr. 2870/15.09.2011 pronunțată de Judecătoria S. pe care a anulat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.
Pentru a decide astfel, Tribunalul Ialomița a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr._ din data de 16.03.2010 R.A.D.E.F. „RomâniaFilm” a formulat cerere pentru înscrierea unor imobile în cartea funciară, solicitând comunicarea răspunsului la sediul biroului teritorial. Totodată, a depus și convenția încheiată cu PFA R. T. pentru efectuarea anumitor servicii, prin care au convenit, printre altele, la pct. 5, ca R. T. să depună documentația necesară recepției și înscrierii în cartea funciară și să ridice încheierea de carte funciară și extrasul de carte funciară spre informare. În această convenție, care are valoarea juridică a unui mandat, nu se prevede posibilitatea persoanei fizice autorizate de a împuternici la rândul său o altă persoană pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin această convenție. O.C.P.I. Ialomița a efectuat comunicarea Încheierii nr._ din data de 25.03.2010 la data de 26.03.2010 la sediul instituției, prin numita V. A. M., care a semnat de primirea comunicării în calitate de delegat. Ulterior, O.C.P.I. Ialomița a dispus comunicarea Încheierii nr._ și petentei R.A.D.E.F. „RomâniaFilm”, aceasta fiind primită la data de 31.03.2010 conform ștampilei oficiului poștal.
În ceea ce privește data comunicării încheierii, în raport de care se va calcula termenul de depunere a plângerii prevăzut de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 7/1996, tribunalul a apreciat că instanța de fond a interpretat greșit probele din dosar și a reținut în mod eronat data de 26.03.2010, data corectă fiind cea de 31.03.2010. Aceasta deoarece deși R.A.D.E.F. „RomâniaFilm” a optat pentru comunicarea încheierii la sediul biroului teritorial, comunicarea nu s-a făcut persoanei autorizate prin convenția depusă odată cu cererea – R. T., ci unei alte persoane împuternicite de către acesta din urmă. În dovada de comunicare nu se menționează faptul că s-a comunicat lui R. T., mandatar al R.A.D.E.F. „RomâniaFilm” ci este menționată doar numita V. A. M. Ș., în calitate de delegat, deși aceasta nu era autorizată să ridice încheierea. În raport de această împrejurare se va avea în vedere comunicarea Încheierii către R.A.D.E.F. „RomâniaFilm” din data de 31.03.2010 data poștei, singura comunicare valabilă. Or, în raport de această dată, termenul de 15 zile în care poate fi efectuată plângerea și modul de calcul al termenelor, prevăzut în art. 101 și art. 102 din Codul de procedură civilă, se constată că ultima zi de depunere a plângerii era data de 16.04.2010. Având în vedere că plângerea a fost depusă la poștă la data de 14.04.2010 s-a reținut că plângerea este formulată în termenul de 15 zile prevăzut de lege.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs M. S., solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii recurate și, pe cale de consecință, să se dispună respingerea apelului, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe.
În motivarea recursului, recurentul a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 8 și 9 din Codul de procedură civilă. În opinia sa, hotărârea pronunțată în apel este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, în speță, a normelor ce reglementau contractul de mandat la data de 26.03.2010 (art. 1532-1559 din Codul civil adoptat în 1864), aplicabile situației litigioase și după data de 01.10.2011, în baza normelor tranzitorii prevăzute de art. 3-5 din Legea nr. 71/2011. Astfel, în codul civil anterior (Codul civil din 1864) nu exista nicio normă imperativă care să interzică mandatarului să-și substituie o terță persoană în îndeplinirea mandatului acordat de către mandant. Din contră, chiar dacă, în principiu, potrivit doctrinei, mandatarul trebuia să execute personal însărcinarea primită, art. 1542 alin. 1 pct. 1 din Codul civil din 1864 admitea în mod explicit posibilitatea substituirii chiar și atunci când mandantul nu a „conces" această facultate mandatarului. Acest lucru dovedește, practic, că "regula" privitoare la îndeplinirea de către mandatar, personal, a împuternicirii primite, era doar de natura mandatului iar nu și de esența sa.
Recurentul a arătat că, în Noul cod civil intrat în vigoare la data de 01.10.2011, art. 2023 alin. 1 a prevăzut în mod imperativ regula respectivă (mandatarul este ținut să îndeplinească personal mandatul).
Recurentul a considerat că dispozițiile art. 1542 alin. 1 pct. 1 din Codul civil din 1864 evocă, în plan juridic, tocmai situația de fapt existentă în speță. Astfel, pe de o parte, convenția încheiată între R.A.D.E.F. "ROMANIAFILM" și persoana fizică autorizată, R. T., nu cuprinde, într-adevăr, o clauză prin care mandatarului respectiv să-i fi fost permisă substituirea în îndeplinirea mandatului său, cu referire la ridicarea încheierii de carte funciară de la sediul O.C.P.I. Ialomița. Pe de altă parte, însă, la fel de adevărat este și faptul că aceeași convenție nici nu i-a interzis acest lucru. Pe cale de consecință, văzând dispozițiile art. 1542 alin. 1 pct. 1 din Codul civil anterior, împuternicirea acordată de mandatarul R. T. terței persoane ce l-a substituit a fost perfect valabilă câtă vreme prin această substituire nu a fost încălcată nici legea (din moment ce submandatul era permis de Codul civil anterior chiar și fără acceptul mandantului) și nici convenția părților (din moment ce submandatul nu a fost interzis, în mod expres, prin respectiva convenție).
Recurentul a considerat că ambele ipoteze de la art. 1542 alin. 1 din vechiul Cod civil demonstrează cât se poate de clar faptul că mandatul este transmisibil, cu sau fără acceptul prealabil al mandantului, legiuitorul având totuși grijă să ofere, în această situație, o protecție suplimentară mandantului, reglementând, prin dispozițiile art. 1542 alin. 2 din Codul civil, acțiunea directă a acestuia împotriva terțului substituent.
Recurentul a considerat că este incorectă susținerea instanței de apel în sensul că singura comunicare valabilă a Încheierii de carte funciară nr._/25.03.2010 către R.A.D.E.F. "ROMANIAFILM" și, implicit, către apelantă, ar fi cea efectuată ulterior de O.C.P.I. Ialomița, prin poștă, la data de 31.03.2010. Comunicarea lucrărilor de carte funciară urmează regimul derogatoriu instituit de legislația specială, respectiv, Legea nr. 7/1996, respectiv Ordinele nr. 633/2006 și nr. 634/2006 date de M.A.I. - A.N.C.P.I. în aplicarea ei iar nu regimul "de drept comun", reglementat de art. 85-100 din codul de procedură civilă în materia comunicării citațiilor și a actelor de procedură cu caracter judiciar. Faptul că O.C.P.I. Ialomița a găsit de cuviință să comunice ulterior încheierea respectiva și prin poștă la data de 31.03.2010, la sediul R.A.D.E.F. "ROMANIAFILM", nu afectează însă, în niciun fel, valabilitatea comunicării anterioare prin mandatar (din data de 26.03.2010), efectuată la sediul biroului teritorial. Recurentul a susținut că în mod corect instanța de fond a sancționat, prin considerente, inutilitatea și nelegalitatea celei de-a doua comunicări a Încheierii nr._/25.03.2010 (prin poștă), conchizând, că, dacă ar avea în vedere o altă dată a comunicării, ulterioară celei din data de 26.03.2010, în speță, data de 31.03.2010, atunci s-ar crea posibilitatea pentru O.C.P.L ca, într-un mod cel puțin arbitrar, să efectueze comunicări succesive de natură a repune în termen pe eventualii petenți, eludându-se astfel dispozițiile legale menționate" (art. 50 alin. 21 din Legea nr. 7/1996).
In sfârșit, dar nu în ultimul rând, în cazul de speță nu poate fi vorba nici măcar de existența vreunei culpe din partea mandatarului R. T. în alegerea persoanei pe care și-a substituit-o, în sensul prevăzut de art. 1541 alin.1 pct.2 din vechiul Cod civil, câtă vreme încheierea de carte funciara, ridicată de substituitul său de la O.C.P.I. Ialomița la data de 26.03.2010, pe bază de semnătură de primire și a parvenit, în mod efectiv, mandantului R.A.D.E.F. "ROMÂNIAFILM", anterior datei de 31.03.2010. În condițiile în care cea de-a doua comunicare a încheierii respective s-a realizat către RA.D.E.F. "ROMÂNIAFILM", prin poștă, abia la data de 31.03.2010, faptul că ea avea deja cunoștință de această încheiere, încă din data de 29.03.2010, potrivit propriilor afirmații din cuprinsul plângerii sale, nu poate fi explicat decât prin aceea că actul în cauză i-a fost remis fie de către propriul său mandatar, fie de către terța persoana substituită de acesta în vederea ridicării actului de la O.C.P.I.
În concluzie, recurentul a considerat că, în cauză, este pe deplin incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, din moment ce, în concret, motivarea ce stă în baza hotărârii recurate ignoră total atât dispozițiile art. 1542 din vechiul Cod civil cât și dispozițiile cu caracter special stipulate de art. 56 alin. 3 și 4 și art. 71 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin Ordinul M.A.I. - A.N.C.P.I. nr. 633/2006.
Recurentul a susținut că, prin hotărârea recurată, instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății constând în procura dată în formă autentică de R. T. persoanei substituite, V. A. M. Ș., schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Instanța de apel a considerat că procura dată submandatarului V. A. M. Ș. ar fi un act lovit de nulitate sau, în tot cazul, fără relevanță juridică, atunci când afirmă că această persoană "nu era autorizată să ridice încheierea".
Recurentul a criticat hotărârea instanței de apel întrucât aceasta a înțeles să uzeze, în mod nejustificat și de dispozițiile art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă, aplicabile însă exclusiv în materia recursului, din moment ce trasează instanței de trimitere sarcina de a repune în discuția părților calificarea cererii de intervenție formulată pe parcursul primei judecăți de către M. S., în sensul de a se stabili dacă cererea lor este în interes propriu ori în interesul altei persoane. În primul ciclu procesual, caracterul cererii lor (acela de cerere de intervenție în interes propriu) fusese stabilit în mod corect câtă vreme ei au solicitat (pe fond) menținerea Încheierii nr._/25.03.2010 emisă de O.C.P.I. Ialomița iar oponentele sale ceruseră exact contrariul, și anume, anularea respectivei încheieri. Cererea sa de intervenție a vizat proteguirea unui drept propriu (dreptul de proprietate publică, dobândit prin efectul Legii nr. 303/2008), distinct de dreptul pretins de intimata apelantă S.C. „E. I.” S.R.L. ori față de dreptul pretins de intervenienta în interes propriu R.A.D.E.F. Româniafilm. Recurentul a arătat că, prin motivele de apel, nu s-a cerut instanței să analizeze și caracterul cererii formulate de M. S. cum, de altfel, nu s-a criticat nici ceea ce a decis prima instanță prin Încheierea din data de 23.05.2011 de admitere în principiu a cererilor de intervenție în interes propriu. În atare condiții, s-a apreciat că, în cauză, sunt incidente și motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, instanța de apel încălcând formele de procedură atunci când, în apel, uzează de dispoziții aplicabile exclusiv judecății în recurs, respectiv de art. 304 pct. 6 din Codul de procedură civilă (instanța acordă mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut).
Analizând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă nu este întemeiat. Conform acestui text legal, modificarea hotărârii se poate cere când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În acest sens, recurentul a susținut că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății constând în procura dată în formă autentică de R. T. persoanei substituite, V. A. M. Ș., considerând că acesta ar fi un act lovit de nulitate sau fără relevanță juridică. Această susținere nu poate fi reținută, din examinarea considerentelor instanței de apel rezultând că actul juridic respectiv a fost calificat ca fiind un mandat prin care mandatarul R. T. a împuternicit o terță persoană să îndeplinească obligațiile sale, astfel cum susține și recurentul. Împrejurarea că instanța de apel a interpretat efectele juridice ale mandatului menționat în alt sens decât cel dorit de parte nu presupune o schimbare a naturii juridice a actului dedus judecății. Astfel, relevanța juridică pe care instanța o acordă actului depus în probațiune, corect calificat, ține de aprecierea probatoriului, în acest sens instanța de apel considerând că modul în care s-a realizat comunicarea încheierii de către oficiul de cadastru nu poate fi opus petentei.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă este, de asemenea, neîntemeiat. Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a interpretat corect dispozițiile legale aplicabile situației juridice deduse judecății, apreciind că împuternicirea acordată de mandatarul R. T. unei terțe persoane nu poate fi opusă petentei. În acest sens, Curtea constată că RADEF România Film a formulat o cerere adresată Ofciului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița – Biroul de cadastru și publicitate imobiliară S., solicitând intabularea dreptului de proprietatea în favoarea Statului român asupra imobilului Grădina de vară Amfiteatru, situat în S., .. 132.
Această cerere a fost respinsă prin încheierea nr. 10.565/25.03.2010, în dispozitivul încheierii menționându-se că procedura de comunicare se va realiza față de parte prin R. T.. Această dispoziție a avut la bază convenția încheiată între RADEF România Film și R. T., acesta din urmă fiind persoana împuternicită de petentă să primească actul ce urma să fie eliberat de Oficiul de cadastru ca urmare a cererii de intabulare. Depășind limitele împuternicirii primite, mandatarul a împuternicit o terță persoană să primească actul cerut de reclamant, procedura de comunicare a încheierii față de terța persoană fiind îndeplinită la data de 26.03.2010.
În ceea ce privește prevederile legale aplicabile, Curtea constată că procedura de înscriere în cartea funciară reglementată Legea nr. 7/1996 este o procedură necontencioasă, întrucât registratorul de carte funciară nu este abilitat de lege să dea o rezolvare juridică unor situații litigioase. Reglementând o astfel de procedură necontencioasă, Legea nr. 7/1996 are un caracter special față de dispozițiile generale în materie - art. 331 – art. 339 din Codul de procedură civilă și se întregește totodată cu acestea. Astfel, potrivit art. 338 alin. 2 din Codul de procedură civilă, materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedură specială rămân supuse dispozițiilor speciale, care se vor întregi cu cele prevăzute în cuprinsul Codului de procedură civilă. De asemenea, art. 31 din Legea nr. 7/1996 prevede că activității de publicitate imobiliară i se aplică principiile și regulile specifice prevăzute de lege, care se întregesc cu dispozițiile art. 331 - 339 din Codul de procedură civilă iar procedura necontencioasă se întregește cu dispozițiile de procedură contencioasă, în măsura în care nu sunt potrivnice naturii necontencioase a cererii, astfel cum prevede art. 338 din Codul de procedură civilă.
În acest context, procedura de comunicare a încheierii trebuie să respecte dispozițiile legale procedurale arătate. Astfel, potrivit art. 64 alin. 5 din Ordinul nr. 633 din 13 octombrie 2006 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară, încheierea registratorului se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum și celorlalte persoane interesate potrivit mențiunilor din cartea funciară sau dispozițiilor legale. În baza acestui text legal, procedura de comunicare se îndeplinește față de persoana care a cerut înscrierea sau față de persoana arătată de petentă, în condițiile art. 93 din Codul de procedură civilă, procedura de comunicare efectuată față de un terț fiind astfel lipsită de efecte în ceea ce privește curgerea termenului pentru formularea plângerii. În situația arătată și față de prevederile legale expuse, raporturile de mandat dintre persoana împuternicită de petentă să primească actul emis de Oficiul de cadastru, R. T., și persoana submandatarului instituit de acesta, guvernate de prevederile Codului civil, sunt lipsite de relevanță juridică. Astfel, din punct de vedere procedural, comunicarea făcută unei terțe persoane nu este opozabilă reclamantului și nu poate fi considerată ca fiind legal îndeplinită. În consecință, plângerea formulată la data 14.04.2010 nu poate fi considerată ca tardivă prin raportare la data comunicării către o terță persoană.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă, în forma invocată de recurent, nu este întemeiat. Curtea constată că instanța de apel nu a încălcat formele de procedură uzând de dispoziții aplicabile exclusiv în recurs, astfel cum susține recurenta, dispoziția din considerente referitoare la punerea în discuție și calificarea cererii de intervenție nereprezentând o aplicare a art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă ci o posibilitate acordată instanței de apel de prevederile art. 296 din Codul de procedură civilă. De asemenea, încălcarea principiului conform căruia apelul este devolutiv numai în limitele cererii de apel nu se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 din Codul de procedură civilă, cum susține recurentul, întrucât acest motiv de nelegalitate este funcțional numai în situația în care instanța de apel se pronunță ea însăși asupra fondului cererii, or, în cauză, soluția instanței de apel este de trimitere a cauzei spre rejudecare. Încălcarea principiului menționat va fi totuși examinată de Curte prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 din Codul de procedură civilă. Curtea constată că soluția pronunțată cu privire la calificarea cererii de intervenție și admisibilitatea în principiu a acesteia nu au fost criticate în apel, situație în care respectiva soluție pronunțată de prima instanță nu poate fi repusă în discuție. În consecință, această dispoziție a instanței de apel va fi înlăturată prin prezentele considerente, fără a schimba însă soluția pe fondul recursului, având în vedere că dispozitivul pronunțat în apel nu va fi schimbat.
Reținând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-intervenient M. S. prin Primar împotriva deciziei civile nr. 64A/20.09.2012 pronunțate de Tribunalul Ialomița.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-intervenient M. S. prin Primar împotriva deciziei civile nr. 64A/20.09.2012 pronunțate de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. E. I. S.R.L. și intimatul -intervenient M. C. și Patrimoniului Național – Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. P. D. F. B. C. M. S.
GREFIER,
V. Ș.
Red. DFB
Tehnored. MȘ/ 2 ex.
10.06.2013/
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1122/2013. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1885/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
