Obligaţie de a face. Decizia nr. 1588/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1588/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 3979/2/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1588R

Ședința publică de la 30 septembrie 2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - C. M. S.

JUDECĂTOR - I. P.

JUDECĂTOR - A. C. B.

GREFIER - V. Ș.

Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul T. C. A. împotriva deciziei civile nr. 1834R/23.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații A. C. și S. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul reprezentat de avocat A. D. N. cu împuternicire avocațială la dosar și intimata A. C. reprezentată de avocat H. A. cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatul S. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimata A. C. a formulat întâmpinare și a depus-o la dosar, prin serviciul registratură, la data de 24.09.2013, comunicată la acest termen reprezentantei contestatorului.

Reprezentanta contestatorului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei achitată cu chitanța nr._ (4)/30.09.2013 și timbru judiciar de 0,5 lei.

Reprezentanții părților arată că nu mai au de formulat cereri prealabile judecății.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea contestației în anulare.

Reprezentantul contestatorului având cuvântul în susținerea contestației arată că instanța nu a sesizat că la instanța de fond, contestatorul a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorului, astfel că sentința a fost pronunțată de o instanță necompetentă în soluționarea cauzei.

În susținerea motivelor arată că acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu doi pârâți însă la pronunțarea sentinței s-a avut în vedere un singur pârât, fără ca instanța să precizeze numele acestuia, astfel că în mod greșit a admis acțiunea în integralitatea sa, iar această sentință nu se poate pune în aplicare.

Arată că în motivarea sentinței nu se face nici o referire la motivele care au determinat admiterea acțiunii cu privire la pârâtul S. C., iar în dispozitivul sentinței instanța detaliază la ce îi obligă, dar nu pe ambii pârâți, dar cu mențiunea „pârâtul” fără să precizeze numele acestuia.

Arată că în considerentele sentinței, instanța face referire la un raport de expertiză efectuat în a doua fază procesuală, însă prin dispozitivul sentinței nu este omologat nici un raport de expertiză și în mod greșit s-a reținut, în decizia pronunțată de către instanța de recurs, că, contestatorul a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, însă instanța, deși a rămas în pronunțare asupra obiecțiunilor, nu s-a pronunțat pe acest aspect.

Precizează că în cauză există prezumția de autoritate de lucru judecat având în vedere că în anul 2000 au fost pronunțate două sentințe de către Judecătoria Cornetu care se referă la același obiect și aceleași părți.

Dezvoltă oral motivele contestației și solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată și motivată, în scris.

Reprezentantul intimatei având cuvântul în combaterea contestației în anulare arată că aceasta se referă doar la sentința pronunțată de către instanța de fond și la probatoriul administrat în această fază procesuală, deși potrivit art. 317 și art. 318 Cod pr. civilă contestația în anulare vizează decizia pronunțată de către instanța de recurs.

Cu privire la autoritatea de lucru judecat arată că prin decizia nr. 935/28.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă, s-a stabilit că în cauză nu există autoritate de lucru judecat.

Dezvoltă oral motivele întâmpinării formulată și solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată și menținerea ca legală și temeinică adeciziei contestate, urmând să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.

Curtea reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față:

Prin contestația în anulare formulată de contestatorul T. C. A. în contradictoriu cu intimații A. C. și S. C. s-a solicitat anularea deciziei civile nr. 1834/2012 a Curții de Apel București Secția a IV-a Civilă, indicând 17 motive de critică, pe care le-a calificat ca fiind rezultatul unor greșeli materiale săvârșite de judecător.

Contestația este nefondată.

Criticile formulate vizează nu decizia pronunțată în recurs, ci sentința pronunțată la fondul cauzei de Judecătoria Cornetu, iar criticile care vizează totuși decizia din recurs, se referă la analiza probelor administrate și concluziile pretins greșite la care au ajuns judecătorii în urma analizării probelor.

În acest context, vom constata că motivele invocate de contestator nu se regăsesc printre ipotezele prev. de art. 317 – 318 Cod procedură civilă și pe cale de consecință, în baza art. 320 Cod procedură civilă vom respinge contestația ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare contestatorul T. C. A. împotriva deciziei civile nr. 1834R/23.10.2012 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații A. C. și S. C..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.09.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. M. I. P. A. C.

S. B.

GREFIER

V. Ș.

Red. I.P.

Tehnored. T.I.

2 ex./09.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 1588/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI