Pretenţii. Decizia nr. 1589/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1589/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 3972/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1589R
Ședința publică de la 30 septembrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - A. C. B.
GREFIER - V. Ș.
Pe rol soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul H. G. împotriva deciziei civile nr. 914R/26.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimații M. FINANȚELOR PUBLICE și S. R. PRIN M. JUSTIȚIEI.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă revizuentul personal, lipsind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimatul S. R. prin M. Justiției a formulat întâmpinare și a depus-o la dosar, prin serviciul registratură, la data de 27.09.2013.
Se referă, de asemenea, că revizuentul a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 27.09.2013, un memoriu cu privire la cererea de revizuire formulată.
Curtea comunică revizuentului o copie de pe întâmpinarea formulată de către intimatul S. R. prin M. Justiției.
Revizuentul precizează, la cererea instanței, că nu solicită amânarea cauzei pentru pregătirea apărării.
Curtea pune în discuție excepția inadmisibilității cererii de revizuire invocată de către intimatul S. R. prin M. de Justiție, având în vedere că hotărârea atacată nu evocă fondul cauzei.
Revizuentul solicită respingerea excepției inadmisibilității și în susținerea cererii de revizuire arată că instanța de recurs nu s-a pronunțat pe motivele 2 și 5 din cererea de recurs, astfel că solicită admiterea cererii de revizuire.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VII-a C. Administrativ și Fiscal, sub nr._, reclamantul H. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S. R. prin M. Justiției și Ministerul Finanțelor Publice, repararea unui prejudiciu determinat de erori judiciare săvârșite în procese penale și civile.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că este lector universitar, iar începând cu anul 2001 a fost încadrat și salarizat în învățământul preuniversitar ca profesor debutant, fără grad didactic, contrar dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 128/1997; că a avut calitate de parte în dosare civile și penale, însă în cadrul acestora s-au săvârșit erori judiciare.
În ceea ce privește procesele penale, reclamantul a învederat contradicția dintre procurorul de ședință și procurorul șef care i-a infirmat soluția.
În ceea ce privește procesele civile, reclamantul a arătat că instanța a ignorat probele administrate, că hotărârea din recurs și din contestație au fost pronunțate de un complet incompatibil și, cu toate că a epuizat toate căile de atac, este în continuare nemulțumit de prestația juridică.
Reclamantul a mai arătat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de reparație a acestor erori judiciare.
Cererea de chemare în judecată nu a fost întemeiată în drept.
Prin sentința civilă nr. 6122/24.10.2011 Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței materiale a cererii privind erorile judiciare în materie civilă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 5 București, a disjuns cererea privind erorile judiciare în materie penală și a declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Tribunalului București – Secția Civilă.
P. a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamantul H. G. a solicitat repararea unui prejudiciu determinat de pretinse erori judiciare săvârșite în procese penale și civile.
Potrivit art. 1 pct. 1 și 2 pct. 1 lit. h Cod procedură civilă, judecătoriile judecă în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe, iar tribunalul judecă în primă instanță cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale.
Curtea a constatat că în prezenta cauză s-a solicitat repararea prejudiciilor pretins generate de erori judiciare din procese penale și civile, împrejurare care conduce la concluzia că între părți nu există un raport de drept administrativ care să poată fi supus cenzurii instanței de contencios administrativ, ci exclusiv raporturi generate de raporturi civile întemeiate pe răspunderea civilă delictuală.
În consecință, Curtea a disjuns soluționarea celor două acțiuni, în raport de natura proceselor care ar fi generat producerea unor erori judiciare și a declinat către Judecătoria Sectorului 5 București analizarea cauzei privind erorile comise în procesele civile, în funcție de sediul pârâților și de valoarea obiectului cererii, respectiv către Tribunalul București, secțiile civile, în raport de dispozițiile legale menționate anterior, pentru analizarea erorilor judiciare pretins săvârșite în procesele penale.
Prin decizia civilă nr. 335/25.01.2012 Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe, arătând că potrivit dispozițiilor art. 158 alin. 3 C.pr.civ. împotriva hotărârilor de declinare a competenței nu se poate exercita nicio cale de atac.
În vederea judecării cererii având ca obiect repararea erorilor judiciare din procesele penale, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a civilă sub nr._/3/2012.
Prin sentința civilă nr. 2177/07.12.2012 Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 96 alin. 3 din Legea nr. 303/2004, cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procese penale sunt stabilite de Codul de procedură penală.
Potrivit art. 504 Cod procedură penală, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite persoana care a fost condamnată definitiv, dacă, în urma rejudecării, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare, persoana care, în cursul procesului penal a fost privată de liberate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, privarea sau restrângerea de libertate fiind stabilită prin ordonanță a procurorului, sau persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei.
În cauză, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 504 Cod procedură penală, singura situație în care se prevede răspunderea statului pentru erorile judiciare din procesele penale, motiv pentru care Tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr. 2177/2012 a declarat recurs reclamantul H. G..
În motivarea recursului, recurentul a arătat că contestă competența Tribunalului de a judeca cauza întrucât Curtea de Apel, conform legii (art. 3 pct. Cod procedură civilă), este singura abilitată să judece, în primă instanță, procesele privind acte ale autorităților centrale implicate în dosar. Tribunalul nu poate judeca eroarea judiciară pe care a făcut-o Curtea de Apel și Înalta Curte.
Recurentul a arătat că eroarea judiciară „lector ca debutant" este dovedită cu acte și nu poate fi înlăturată în nici un mod, decât prin repararea daunei de 16.000 lei pe care a cauzat-o, care să fie și o compensație morală a vătămării ce i s-a adus.
Recurentul-reclamant a precizat că toate hotărârile judecătorești pronunțate sunt lovite de nulitate, nu numai că nu s-au pronunțat asupra unui lucru cerut, și anume abuzul „lector ca debutant", ci și datorită unor incompatibilități în compunerea completelor de judecată.
A arătat că sentința recurată este contrară legii (art. 3 pct. 1 Cod procedură civilă și art. 126 alin. 2 din Constituție) și-i îngrădește drepturile cetățenești, constituționale prevăzute în art. 21 și 52 din Constituție, respectiv dreptul la un proces echitabil pentru recuperarea daunei cauzată de o eroare judiciară.
În consecință, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului și judecarea cauzei în conformitate cu legea, în spiritul art. 52 din Constituția României privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.
Intimatul-pârât M. Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prin decizia civilă nr. 914R/26.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2012, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant H. G. împotriva sentinței civile nr. 2177/07.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. R. prin M. Justiției și Ministerul Finanțelor Publice.
Pentru a decide astfel, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, Curtea a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin primul motiv de recurs recurentul-reclamant susține faptul că în mod greșit acțiunea a fost soluționată în primă instanță de Tribunalul București, deoarece competența revenea Curții de apel București, având în vedere că în cauză sunt implicate autorități publice și invocând de asemenea dispozițiile art. 52 din Constituție.
Dispozițiile art. 52 din Constituție dau dreptul persoanei care se consideră vătămată într-un drept al lor ori într-un interes legitim de o autoritate publică sau printr-un act administrativ, de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.
Or, Curtea a constatat că prin sentința civilă nr. 6122/2011 Curtea de apel București – Secția a VII-a C. Administrativ și Fiscal, care a fost investită inițial de reclamant, a arătat că litigiul de față nu este de competența instanței de contencios administrativ, deoarece între părți nu există un raport de drept administrativ, ci exclusiv raporturi generate de răspunderea civilă delictuală.
În al doilea rând, Curtea a constatat că hotărârea prin care Curtea de apel București – Secția a VII-a C. Administrativ și Fiscal și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, Secția civilă, în ceea ce privește cererea de chemare în judecată privind erorile judiciare în materie penală, nu este supusă niciunei căi de atac, în conformitate cu dispozițiile art. 158 alin. 3 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor. Modificarea operată prin Legea nr. 202/2010 este incidentă în cauză, în conformitate cu dispozițiile art. XXII alin. 2 din lege, deoarece acțiunea a fost introdusă în data de 18.02.2011, după data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 (26.11.2010).
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, recurentul-reclamant a solicitat tragerea la răspundere penală a persoanelor din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, pe motiv că, nesocotind Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic și vechimea sa ca lector universitar cu activitate la catedră, a fost salarizat nelegal și nu i s-a stabilit corect cadrul didactic.
Plângerea formulată de recurent împotriva soluției de clasare dată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentința nr. 480/24.10.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală; iar recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca tardiv prin decizia nr. 499/17.09.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători.
Prin Rezoluția nr. 505/P/6.11.2007 P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul care a pronunțat sentința civilă nr. 2121/2004 în cauza promovată de reclamant având ca obiect anularea Ordinului nr. 3825/203, acordarea gradului didactic și repararea pagubelor produse prin neacordarea corectă și la timp a gradului didactic și față de un funcționar din cadrul M. Educației și Cercetării.
Plângerea formulată de recurent împotriva acestei Rezoluții a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 426/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală; iar recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 538/29.09.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători.
Susținerea recurentului conform căreia hotărârile judecătorești pronunțate în cauza sa sunt lovite de nulitate, că nu s-au pronunțat asupra unui lucru cerut de reclamant sau că existau motive de incompatibilitate în compunerea completelor, nu a putut fi primită, deoarece legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești pot fi examinate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportate la cele ale art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul declarat în cauză, ca nefondat.
Împotriva deciziei civile nr. 914R din 26.04.2013, reclamantul H. G. a formulat prezenta cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 (2) Cod procedură civilă.
În motivarea, revizuentul a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut și anume, repararea erorii judiciare „lector ca debutant” și că s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut și anume, pretinse erori judiciare.
A arătat că eroarea judiciară „lector ca debutant”, pentru care a chemat în judecată statul a rămas nesoluționată, rămânând în continuare vătămat în drepturile cetățenești constituționale (art. 21 și 52), respectiv un proces echitabil pentru recuperarea daunei cauzată de o eroare judiciară.
De asemenea, revizuentul a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra contestației de necompetență a tribunalului de a judeca și emite sentința civilă nr. 2177/2012. În dosar nu există nici o motivare a violării art. 126(2) din Constituție „competența instanțelor este prevăzută numai prin lege”. „Lector ca debutant” este un astfel de act, produs de un ordin al ministrului Educației.
Revizuentul a susținut că instanța Curtea de Apel nu-și poate declina competența pe care legea (art. 3 pct. 1 Cod procedură civilă) i-a dat-o, către instanțe necompetente. Nu poate modifica eroarea „lector ca debutant”, un fapt împlinit, în „pretinse erori judiciare” pentru a-și ascunde eroarea pe care a făcut-o în procesul de judecare și a o transmite ca soluție unor instanțe inferioare, necompetente. De altfel, la început tribunalul a fost necompetent să judece litigiul „lector ca debutant” și și-a declinat competența pentru Curtea de Apel. Acum la judecarea erorii „lector ca debutant” e invers. Legea trebuie aplicată unitar.
A mai arătat revizuentul că, instanța nu s-a pronunțat asupra hotărârilor judecătorești depuse pentru a proba eroarea. La dosar sunt două decizii definitive nr. 499/2007 și nr. 538/2008 emise de Înalta Curte, care neconciliate, sunt sancționate cu nulitatea. Deci, litigiul nu a fost rezolvat, continuă și în prezent prin eroarea judiciară „lector ca debutant” și va continua până se va repara dauna pe care a cauza-o.
Din cele prezentate, rezultă clar că decizia nr. 914 nu soluționează cererea, o respinge nejustificat. Curtea de Apel nu poate admite o sentință pronunțată de o instanță necompetentă. Revizuentul susține că se încalcă art.126 (2) din Constituție și art. 3 pct. 1 din Cod procedură civilă. Rezultă că decizia nr. 914/2013 este contrară legii și, conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, trebuie desființată.
În consecință, revizuentul solicită admiterea cererii de revizuire, desființarea deciziei civile nr. 914/2013 contrară legii și rejudecarea cauzei în conform legii și drepturilor omului pentru a repara eroarea judiciară și prejudiciul de 16.000 lei pe care l-a cauzat.
În dovedirea revizuirii, au fost depuse la dosar înscrisuri.
Intimatul S. R. prin M. Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de inadmisibilitate a revizuirii.
La termenul de judecată curent, Curtea a pus în dezbaterea părților, excepția de inadmisibilitate a prezentei căi extraordinare de atac.
Asupra inadmisibilității revizuirii, analizată cu prioritate în raport de celelalte susțineri, Curtea urmează a reține următoarele:
Potrivit art. 322 din Codul de procedură civilă, revizuirea se poate cere cu privire la o hotărâre rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și cu privire la o hotărâre dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul.
Astfel, hotărârea instanței de recurs poate fi supusă revizuirii, dacă instanța de recurs a admis recursul, a casat sau modificat decizia instanței de apel și a admis apelul, pronunțându-se asupra raporturilor juridice deduse judecății.
În speță, condiția ca revizuirea să privească o hotărâre dată de o instanță de recurs care evocă fondul, nu este îndeplinită, Curtea reținând că prin decizia de recurs a cărei revizuire se cere, instanța nu a evocat fondul, ci a constatat că este nefondată calea de atac a recursului.
Ca atare, față de prevederile art. 322 din codul de procedură civilă și constatând neîndeplinirea unei condiții speciale de exercitare a revizuirii, respectiv evocarea fondului prin decizia atacată, astfel cum dispune textul de lege, Curtea va respinge cererea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul H. G. împotriva deciziei civile nr. 914R/26.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimații Ministerul Finanțelor Publice și S. R. prin M. Justiției.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. I. P. A. C.
S. B.
GREFIER,
V. Ș.
Red. ACB/ Tehnored. ACB/PS 2 ex./ 11.11.2013
Jud. recurs: C. M. Steluța
Z. D.
I. L.-M.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 135/2013. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 1655/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
