Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 665/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 665/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 4535/302/2006*
Dosar nr._
(2551/2012)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 665
Ședința publică de la 11.04.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. G.
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - I. A. G.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant I. V. împotriva deciziei civile nr. 771A din 24.09.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. R. și cu intimatul intervenient G. C. V. M..
P. are ca obiect partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocatul C. F., pentru recurentul reclamant I. V., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2012, eliberate de Baroul București și avocatul V. L., pentru intimata pârâtă C. R., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2012, același avocat reprezentând și interesele intimatului intervenient G. C. V. M., în baza delegației nr._/2012.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului reclamant depune la dosar achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 1.895,00 lei - chitanța nr._ (95) din 8.04.2013 și timbru judiciar de 6,00 lei.
Curtea procedează la anularea dovezii de achitare a taxei, depuse de recurentul pârât, după care acordă cuvântul în dezbaterea probatoriului.
Apărătorul recurentului reclamant solicită în afara actelor de la dosar și alte înscrisuri, respectiv dovada achitării impozitului.
Apărătorul intimatei pârâte și al intimatului intervenient învederează că actul depus de partea adversă nu are nicio relevanță în acest cadru juridic, dar lasă la aprecierea instanței cererea recurentului cu privire la proba solicitată. Arată că nu are de solicitat probe.
Curtea după deliberare, în baza art. 305 Cod procedură civilă, încuviințează pentru recurentul reclamant proba cu înscrisuri și ia act că intimata pârâtă și intimatul intervenient nu solicită administrarea de noi probe.
Apărătorul recurentului reclamant învederează că are de formulat o cerere, respectiv suspendarea judecării cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, deoarece împotriva părților adverse și împotriva martorei audiate a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea unor infracțiuni penale care au avut legătură cu dosarul de partaj. Depune la dosar cererea formulată în scris.
Apărătorul intimatei pârâte și al intimatului intervenient solicită respingerea cererii de suspendare formulate de partea adversă. Arată că această cerere a mai fost formulată în faza recursului în primul ciclu procesual, fiind respinsă la acel moment. Și în acest moment dosarul se află în faza neînceperii urmăririi penale, așa încât nu sunt elemente care să conducă la o nouă cerere de suspendare, cu atât mai mult cu cât decizia de casare este irevocabilă pe anumite aspecte, respectiv și pe cererea de intervenție, reținându-se de instanța de recurs că, nefiind atacată încheierea interlocutorie, împrumutul nu mai poate fi contestat în această cale procedurală. Recurentul reclamant are posibilitatea să formuleze revizuire la momentul soluționării dosarului penal, prezentul litigiu începând în anul 2006.
Depune la dosar sentința penală nr. 2452/29.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în cuprinsul căreia, la fila 15, instanța nu respinge faptul că împrumutul, ca operațiune juridică, ar fi existat, ci problema ar fi data respectivului împrumut, care a fost indicată eronat în cuprinsul înscrisului, precizând că toate persoanele care au declarat cu privire la împrumut nu au susținut că împrumutul s-a încheiat pe data de 3, ci au spus că este vorba de luna aprilie, lună în care intimatul intervenient a fost în țară.
Curtea, după deliberare, având în vedere stadiul procesual avansat al dosarului, apreciază că suspendarea recursului în baza art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă nu se justifică, motiv pentru care respinge cererea, după care, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului reclamant solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în sensul admiterii apelului reclamantului și respingerii apelului formulat de părțile adverse.
Arată că hotărârea de apel este nelegală, deoarece în mod greșit a fost admis apelului intervenientului, în condițiile în care cererea de intervenție a fost formulată în baza unui înscris fals.
Alt motiv de recurs îl reprezintă faptul că instanța de apel a împărțit în mod greșit loturile, atribuindu-i un bun pe care reclamantul nu l-a solicitat, respectiv terenul din . de la primul termen de judecată a făcut vorbire de apartamentul din Calea Ferentari pe care îl ocupă. Arată că tribunalul nu a avut în vedere voința părților și a atribuit apartamentul sus menționat intimatei pârâte.
Un alt motiv de nelegalitate îl constituie faptul că tribunalul s-a raportat odată la raportul de expertiză efectuat în primul ciclu procesual, ca apoi să facă vorbire de raportul din al doilea ciclu procesual.
Un alt motiv de recurs îl constituie faptul că tribunalul a admis o cerere formulată de partea adversă, de a i se da posibilitatea plății sultei în termen de 4 luni, deși respectiva cerere era inadmisibilă la acel moment.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimatei pârâte și al intimatului intervenient solicită respingerea ca nefondat a recursului, menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate, deoarece instanța de apel a urmat îndrumările instanței de recurs cu privire la soluția cererii de intervenție, care nu mai poate fi pusă în discuție deoarece a fost inclusă în încheierea de admitere în principiu, ce nu a fost atacată cu apel separat, conform legii. Instanța a reținut că recurentul reclamant a fost de rea credință, s-a opus la efectuarea unei expertize grafologice, așa cum rezultă din încheierea din data de 25.03.2010, în care este menționat că și-a recunoscut semnătura pe respectivul act.
Cu privire la criteriul de atribuire al bunurilor, arată că această atribuire se face în momentul în care părțile nu se înțeleg, așa încât tribunalul, având în vedere ca ambele părți au cerut apartamentul de care a făcut vorbire partea adversă și urmând îndrumările instanței de casare, a avut în vedere că acesta mai avea în proprietate și un alt apartament, motiv pentru care era firesc ca apartamentul din Calea Ferentari să-i revină intimatei pârâte. S-a arătat că avansul apartamentul a fost achitat prin vânzarea unor acțiuni care erau ale intimatei pârâte, creditul ipotecar a fost obținut tot de intimata pârâtă și restul din banii intervenientului, cu care a fost achitat și terenul.
În întâmpinare a arătat că recurentul reclamant nu susține în mod sincer ce a recunoscut la fond la momentul administrării interogatoriului.
Cu privire la valoarea bunurilor, arată că era firesc ca instanța de apel să ia în calcul ultima expertiză.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, sens în care depune chitanțele nr. 253/21.02.2013 și 252/21.01.2013.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29.03.2006 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._, reclamantul I. V. a chemat-o în judecată pe pârâta-reclamantă C. R., solicitând instanței să dispună sistarea stării de indiviziune asupra bunurilor mobile și imobile (apartament 3 camere situat în București, sector 5, Calea Ferentari nr. 1, . în suprafață de 720 m.p. situat în Curtea de Argeș) dobândite în timpul căsătoriei, în cote egale; cu cheltuieli de judecată.
La termenul din data de 26.05.2006, pârâta a depus la dosar cerere reconvențională, prin care a solicitat partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei în cote egale de contribuție, respectiv: imobilul situat în București, sector 5, Calea Ferentari nr. 1, . cotei fiecărei părți și atribuirea acestuia către fiecare parte, fiind comod partajabil; garsoniera situată în București, sector 5, ., . acesteia către reclamantul pârât; terenul intravilan situat în Curtea de Argeș, cu atribuirea lui către aceasta; autoturismul marca Dacia Super N., cu atribuirea lui către aceasta; bunurile mobile ce se mai găsesc în imobil, cu atribuirea lor către aceasta, iar sulta pentru garsonieră să fie echivalentul pentru teren și mașină; cu cheltuieli de judecată.
La solicitarea instanței, la termenul din data de 22.09.2006, pârâta reclamantă a depus la dosar o precizare la privire la înscrisurile depuse în susținerea cererii reconvenționale, în sensul că pe chitanța de mână depusă în dovedirea împrumutului de 19.000 euro se regăsesc semnăturile ambilor soți, astfel că împrumutul este comun; pentru acțiunile pe care le-a cumpărat în calitate de angajat al B.R.D. nu solicită un drept de creanță. De asemenea, a solicitat atribuirea autoturismului în litigiu reclamantului pârât.
La data de 26.10.2006, pârâta reclamantă a depus la dosar o nouă cerere precizatoare, prin care a indicat bunurile comune și proprii dobândite în timpul căsătoriei ce au fost sustrase de reclamantul pârât, solicitând partajarea acestora în cote egale.
La data de 14.12.2006, V. M. G. C. a depus la dosar cerere de intervenție în nume propriu, solicitând obligarea părților la plata sumei de 19.000 euro; cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea de admitere în principiu pronunțată la data de 18.09.2007, prima instanță a admis cererea principală; a admis în parte cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată; a admis cererea de intervenție în interes propriu; a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei cu cote egale de contribuție o masă partajabilă compusă din activ: bunuri imobile - apartamentul nr. 74 situat în București, Calea Ferentari nr. 1, . (compus din 3 camere de locuit și dependințe), teren de 725 m.p. situat în punctul Mustățești în intravilanul comunei Valea Iașului, .; bunuri mobile: autoturism Dacia Super N., mobilă dormitor, mobilă hol, mobilă sufragerie (bibliotecă, canapea cu două fotolii și două taburete din piele ecologică), măsuță sufragerie cu lemn de cristal, combină frigorifică Indesit, aragaz Ariston, mașină spălat Indesit, măsuță TV, canapea de 3 persoane cu tapițerie textilă, două unități centrale de calculator, monitor, tastatură, imprimantă, boxe, bibliotecă (rafturi) dormitor, set vase Zepter, robot bucătărie, lampă bionică, filtru de cafea, storcător de fructe, aspirator Philips, două televizoare (Daewoo și Philips), masă extensibilă din lemn (6 persoane) și scaune extensibile din lemn (6 bucăți), instalație de aer condiționat, hotă bucătărie, chiuvetă inox, dulap cu spoturi luminoase plus oglindă baie, două etajere baie, o oglindă cu ramă din lemn, jaluzele verticale, rafturi debara din lemn cu mâner metalic, telefon cu antenă, telefon mobil Siemens CT 65, Walk and Talk mobile phones, MP 3 player, walkman și căști și pasiv: datorie de 19.000 euro față de intervenientul G. C. V. M.; a constatat că imobilul situat în București, sector 5, ., . este bun propriu al reclamantului pârât; a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei reclamante de introducere în masa partajabilă a următoarelor bunuri mobile: mobilă bucătărie din lemn, aparat video, casete video și cabluri video, cruciuliță aur și lanț de aur, sistem anti radar și laser radar, 2 valize voyage, aparate radio portabile, bormașină, trusă scule reparații, radio și ceas alarmă; a obligat reclamantul pârât și pârâta reclamantă la plata către intervenient a sumei de 19.000 euro (echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății) și a dispus efectuarea unor expertize judiciare pentru evaluarea acestor bunuri.
Prin sentința civilă nr. 2594/08.04.2008, Judecătoria Sectorului 5 București a admis cererea principală; a admis în parte cererea reconvențională astfel cum a fost precizată; a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul G. C. V. M., a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei cu cote egale de contribuție o masă partajabilă compusă din activ: bunuri imobile - apartamentul nr. 74 situat în București, Calea Ferentari nr. 1, . (compus din 3 camere de locuit și dependințe) în valoare de 279.872 RON, teren de 725 m.p. situat în punctul Mustățești în intravilanul comunei Valea Iașului, ., în valoare de 83.562 RON; bunuri mobile: autoturism Dacia Sper N. în valoare de 6480 RON, celelalte bunuri mobile enumerate în încheierea din 18.09.2007, în valoare totală de_ RON, în total 386.967 RON și pasiv: datorie de 19.000 euro față de intervenientul G. C. V. M.; a constatat că imobilul situat în București, sector 5, ., ., . este bun propriu al reclamantului pârât; a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei reclamante de introducere în masa partajabilă a bunurilor mobile indicate în încheierea din 18.09.2007; a dispus sistarea stării de indiviziune a părților asupra masei partajabile și, pe cale de consecință: a atribuit reclamantului pârât în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 74 situat în București, Calea Ferentari nr. 1, ., . (compus din 3 camere de locuit și dependințe) în valoare de 279.872 RON și următoarele bunuri mobile: telefon cu antenă, telefon mobil Siemens CT 65, Walk and Talk mobile phones, MP 3 player, walkman și căști, în valoare de 1106 RON, în total 280.978 RON, a atribuit pârâtei reclamante în deplină proprietate și posesie următoarele bunuri: teren de 725 m.p. situat în punctul Mustățești în intravilanul comunei Valea Iașului, ., în valoare de 83.562 RON și următoarele bunuri mobile: autoturism Dacia Sper N., în valoare de 6480 RON și celelalte bunuri mobile din masa partajabilă, în valoare de 15.947 RON, în total 105.989 RON; a obligat reclamantul pârât și pârâta reclamantă la plata către intervenient a sumei de 19.000 euro (echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plății); a obligat reclamantul pârât la plata către pârâta reclamantă a sumei de 87.494,5 RON, cu titlu de sultă; a stabilit termen pentru plata sultei patru luni de la data rămânerii definitive a sentinței, a dispus compensarea parțial a plății cheltuielilor de judecată și, în final, a obligat pârâta reclamantă la plata către reclamantul pârât a sumei de 2500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat reclamantul pârât și pârâta reclamantă la plata către intervenient a sumei de 2528 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut cu caracter de principiu că bunurile ce compun masa partajabilă trebuie împărțite pe cât posibil în natură și cu formarea unor loturi care să asigure fiecare parte că primește bunuri din fiecare categorie (mobile și imobile).
În drept, referitor la modalitatea de împărțire a masei partajabile, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 6739 Cod procedură civilă.
Analizând aceste criterii prin prisma situației de fapt reținute prin încheierea din 18.09.2007, a constatat, în ceea ce privește apartamentul nr. 74, situat în Calea Ferentari nr. 1, .. 3, ., compus din 3 camere și dependințe, din concluziile raportului de expertiză dispus în cauză, că acesta nu este comod partajabil în natură. Luând în considerare faptul că ambele părți au solicitat atribuirea acestui bun, precum și faptul că pârâtei reclamante îi vor fi atribuite în natură atât un imobil (terenul în litigiu), cât și cel mai valoros bun mobil (autoturismul) și având în vedere că partajul bunurilor trebuie să se facă în lumina principiului împărțirii în natură a bunurilor, pe cât posibil cu atribuirea către fiecare parte a unor bunurilor de același tip și valori asemănătoare, instanța a dispus atribuirea către reclamantul-pârât a apartamentului.
De asemenea, a atribuit reclamantului-pârât și o pate din bunurile mobile, având în vedere că acestea au fost folosite de către reclamantul pârât și înainte și după despărțirea în fapt a soților, nefiind corect ca uzura acestora să fie suportată de altcineva decât partea care le-a folosit.
În ceea ce privește terenul situat în punctul Mustățești în intravilanul comunei Valea Iașului, ., în suprafața de 745 m.p., instanța a reținut din declarațiile părților că acesta a fost dat în folosința părinților pârâtei reclamante încă de la cumpărare, iar conform raportului de expertiză topografică este învecinat pe latura nordică cu terenul proprietatea părinților pârâtei reclamante. Pentru aceste motive, apare ca oportună măsura atribuirii acestui teren în deplină proprietate și posesie către pârâta reclamantă, o altă soluție fiind neavenită și creând o situație de fapt aptă a genera alte litigii prin crearea unor vecinătăți între părți aflate în evident conflict.
Instanța a atribuit de asemenea pârâtei-reclamante și autoturismul Dacia Super N., având în vedere că reclamantul pârât este de acord cu atribuirea în natură către pârâta reclamantă, ținând cont mai ales de faptul că autoturismul s-a aflat încă de la momentul cumpărării din anul 2006 și până în prezent în posesia pârâtei-reclamante.
Cu privire la celelalte bunuri mobile incluse în masa partajabilă, instanța a avut în vedere voința părților exprimată în concluziile scrise ale părților depuse la dosar.
Văzând și dispozițiile art. 742 Cod civil, pentru egalizarea loturilor, instanța a obligat reclamantul pârât la plata către pârâta reclamantă a unei sulte în valoare de 87.494,5 RON corespunzătoare cotei de 50% din masa bunurilor partajabile. În temeiul art. 67310 Cod procedură civilă, instanța a fixat un termen de patru luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pentru achitarea sultei de către reclamantul pârât.
Instanța a obligat reclamantul pârât și pârâta reclamantă la plata către terțul intervenient a sumei de 19.000 euro, respectiv echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății, în realizarea dreptului de creanță al acestuia constatat prin încheierea prevăzută de art. 6735 Cod procedură civilă dată în cauză.
Împotriva acestei sentințe, la data de 09.06.2008 a declarat apel reclamantul, iar la 11.06.2011 a declarat apel pârâta, cererile acestora fiind înregistrate pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, la data de 02.07.2008.
Prin decizia civilă nr. 80A/09.02.2011, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul formulat de către apelantul reclamant; a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a înlăturat din masa partajabilă pasivul în cuantum de 19.000 euro, a respins ca fiind neîntemeiată cererea de intervenție și de obligare a reclamantului pârât la plata sumei de 19.000 euro către intervenient și a menținut celelalte dispoziții; a respins ca fiind neîntemeiat apelul formulat de apelanta pârâtă reclamantă și a obligat apelanta pârâtă reclamantă la plata către apelantul reclamant pârât a sumei de 2010 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește apelul formulat de apelanta pârâtă, că prima critică vizează cota egală de contribuție stabilită în favoarea foștilor soți la dobândirea și conservarea bunurilor comune.
Tribunalul a constatat că soluția pronunțată de instanța de fond sub acest aspect este legală și temeinică, motivată de materialul probator administrat în cauză.
O altă critică privește modul concret de atribuire în natură a bunurilor comune.
În ceea ce privește autoturismul Dacia Super N., având în vedere poziția oscilantă a pârâtei în fața instanței de fond, faptul că reclamantul pârât a fost în mod constant de acord cu atribuirea în natură către pârâta reclamantă a autoturismului, ținând cont mai ales de faptul că autoturismul s-a aflat încă de la momentul cumpărării din anul 2006 și până în prezent în posesia pârâtei reclamante, a respins ca nefondat și acest motiv de apel.
Apelanta a mai criticat sentința și în ceea ce privește atribuirea către sine a terenului situat în Curtea de Argeș, ..
Cu privire la soluția instanței de fond, în absența unei poziții procesuale constante a pârâtei reclamante sub acest aspect, tribunalul a constatat corectă soluția instanței de fond, care din rațiuni de oportunitate a statuat că se impune atribuirea în deplină proprietate și posesie a acestui imobil către pârâta-reclamantă, fără ca în apel să rezulte din probele administrate de apelantă netemeinicia acestei soluții.
Relativ la solicitarea apelantei de a i se atribui imobilul din Calea Ferentari, tribunalul a constatat că față de acest imobil pârâta a solicitat în fața instanței de fond partajarea acestuia în cote de 50%, dar din probele administrate, expertiza tehnică, a rezultat că acest imobil nu este comod partajabil în natură. Mai mult, atribuirea către pârâtă și a acestui imobil, pe lângă terenul situat în Curtea de Argeș, ., autoturism, bunuri mobile, ar face ca celuilalt copărtaș să nu i se atribuie în natură bunuri din masa partajabilă, fără ca apelanta să facă dovada că ar avea mijloace financiare suficiente pentru a achita intimatului o sultă corespunzătoare valoric cotei de ½ atribuite din masa partajabilă exclusiv apelantei.
De asemenea, din înscrisurile depuse în apel de către reclamantul pârât rezultă că impozitele anuale și sumele cu titlu de întreținere aferente acestui imobil au fost achitate de-a lungul timpului de către reclamantul pârât.
Cu privire la critica apelantei față de constatarea caracterului de bun propriu al reclamantului pârât a imobilului situat în București, sector 5, ., ., . constatat că afirmația apelantei potrivit căreia a contribuit în perioada concubinajului cu viitorul soț la achitarea prețului acestuia este lipsită de suport probator.
O altă critică privește modul în care instanța de fond a supravaevaluat imobilul teren situat în Curtea de Argeș, ..
S-a observat că valoarea stabilită în calea de atac a apelantei pârâte, care a criticat tocmai supraevaluarea acestui teren, este de 47.966 lei, mai mare decât valoarea stabilită în fața instanței de fond, anume de 38.562 lei.
A schimba soluția primei instanțe în calea de atac a apelantei pârâte, singura care a formulat ca motiv de apel în prezenta cauză critică cu privire la modul de evaluare a imobilului situat în Curtea de Argeș, . ar echivala cu nesocotirea principiului non reformatio în pejus, consacrat de art. 296 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește apelul formulat de apelantul reclamant, Tribunalul a reținut că acesta a criticat sentința în ceea ce privește admiterea cererii de intervenție în interes propriu - cu privire la împrumutul de 19.000 euro, datând din 03.04.2002, deoarece apelantul nu a semnat el însuși înscrisul sub semnătură privată depus de către pârâtă în ședința publică din 03.09.2007.
Tribunalul a constatat că acest apel este fondat având în vedere materialul probator administrat în apel. Astfel, din adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a rezultat că în dosarul penal nr. 7987/P/2007 s-a început urmărirea penală la data de 12.09.2008 față de apelanta C. R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 290 Cod penal, precum și față de intervenientul G. C. V. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 290 Cod penal.
Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 25.02.2009 s-a constatat că scrisul de pe documentul despre care se pretinde că face dovada împrumutului sumei de 19.000 euro a fost în întregime executat de către C. R..
De asemenea, s-a constatat că în cuprinsul înscrisului sub semnătură privată depus la dosar rezultă că pretinsul împrumut încheiat între soții I. și G. C. V. E. s-ar fi perfectat la data de 3.04.2002.
În schimb, din adresa M.A.I. – I.G.P.F. a rezultat că cetățeanul portughez a figurat în evidențele administrative cu intrări pe teritoriul României la data de 20.04.2002 și ieșire la 22.04.2002, deci ulterior datei la care s-a pretins că ar fi fost încheiat șa 3.04.2002.
Mai mult, având în vedere că forța probantă a înscrisului sub semnătură privată rezidă tocmai din semnătura părților, absența altor mijloace de probă din care să rezulte validitatea înscrisului din 3.04.2002, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr._ din 25.02.2009, începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii de către apelanta pârâtă și intervenient a infracțiunii prevăzute de art. 290 Codul penal, tribunalul a admis apelul apelantului I. V.. Astfel, s-a constatat că nu s-a făcut dovada caracterului real al împrumutului sumei de 19.000 euro inclusă de instanța de fond în latura pasivă a masei partajabile.
Împotriva acestei decizii, la data de 20.05.2011 a declarat recurs pârâta C. R., iar la data de 24.05.2011 a declarat recurs intervenientul G. V. M. C., cererile acestora fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 05.07.2011.
Prin decizia civilă nr. 304/20.02.2012, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis recursurile declarate, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe, Tribunalul București.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a apreciat că apelul a fost soluționat cu lipsă de procedură cu recurentul G. C. V. M., care nu a fost citat legal la dezbaterea apelului, astfel că se impune trimiterea cauzei în condițiile art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Tribunalul a apreciat că, față de dispozițiile art. 153 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, procedura de citare este legal îndeplinită, intervenientul primind citația, semnând personal de primire, astfel că se prezumă că are în cunoștință termenele următoare.
Curtea a constatat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 88 alin. 1 pct. 51 coroborat cu art. 153 alin. 1 teza finală. Cele două texte corelate conduc la concluzia că în cazul în care partea primește citația care cuprinde mențiunea prevăzută expres de legiuitor primește termen în cunoștință. Acesta este efectul principal al art. 28 pct. 51, care este în vigoare de la 26.11.2010.
Această normă nu este aplicabilă în prezenta cauză.
Pentru a fi aplicabilă era necesar ca citația să cuprindă mențiunea expresă că „prin înmânarea citației, sub semnătură de primire, personal sau prin reprezentant legal sau convențional pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are în cunoștință și termene de judecată ulterioare aceluia pentru care citația nu a fost înmânată”.
Hotărârea pronunțată de tribunal încalcă dreptul la apărare al intervenientului care nu a fost prezent la termenul stabilit de instanță și nu avea cunoștință de acesta. Constatând că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, ambele părți, atât pârâta, cât și intimatul fiind vătămate la pronunțarea hotărârii, Curtea a admis recursurile, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor, aceleiași instanțe, Tribunalul București.
De asemenea, a stabilit că la soluționarea cauzei tribunalul va avea în vedere împrejurarea că în cauză a fost pronunțată încheiere de admitere în principiu la 18.09.2007, care în condițiile art. 6738 Cod procedură civilă este supusă căii de atac a apelului. Reclamantul I. V. nu a exercitat această cale de atac împotriva încheierii de admitere în principiu, deși instanța fondului a stabilit pasivul în care a fost inclusă datoria comună a soților în cuantum de 19.000 euro față de terța persoană, intervenientul G. C. V. M.. Cum încheierea de admitere în principiu nu a fost atacată cu apel, sub aspectele privitoare la stabilirea calității de coproprietar, cota parte ce revine fiecăruia dintre soți, masa bunurilor supuse împărțelii, implicit datoriile comune ale soților, nu putea fi apelată nici hotărârea dată asupra fondului – art. 6738 Cod procedură civilă.
Tribunalul, stabilind masa partajabilă, trebuia să aibă în vedere faptul că sunt admisibile oricare din mijloacele de probă reglementate de legea civilă și procesual civilă, inclusiv dovada cu martori și prezumții.
Or, la interogatoriul administrat în fața instanței fondului, reclamantul a recunoscut împrumutul ce reprezintă datoria comună a foștilor soți, recunoașterea sa reprezentând o mărturisire făcută în condițiile art. 1206 Cod civil. Tribunalul trebuia să aibă în vedere această mărturisire și să prezume existența împrumutului în condițiile art. 1199-1203 Cod civil. Masa partajabilă se stabilește în funcție de probele administrate și mărturisirea reclamantului s-a făcut în condițiile art. 218 Cod procedură civilă, prin interogatoriul administrat de instanță.
La stabilirea loturilor, tribunalul urmează să aibă în vedere principiul echității partajului, cu respectarea regulii împărțelii în natură. Tribunalul urmează să aibă în vedere interesele ambilor copartajanți, respectiv toate împrejurările cauzei, faptul că pârâta locuiește în imobil din 2006, dată de la care a suportat singură creditul ipotecat și întreținerea apartamentului în litigiu, faptul că reclamantul are un alt imobil în proprietate.
Cauza a fost reînregistrată la data de 13.04.2012 pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, sub nr._ .
Prin decizia civilă nr. 771/24.09.2012, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul declarat de apelanta pârâtă; a schimbat în parte sentința, în sensul că a atribuit pârâtei reclamante imobilul situat în București, Calea Ferentari nr. 1 . Super N. și bunurile mobile menționate în sentința de fond, bunuri în valoare totală de 284.752 lei, a atribuit apelantului reclamant pârât terenul de 725 m.p. situat în punctul Mustățești în intravilanul comunei Valea Iazului, . și bunurile mobile menționate în sentință, bunuri în valoare de 5.902 lei; a obligat pârâta reclamantă la plata sultei în valoare de_ lei, în termen de 4 luni de la pronunțarea deciziei; a menținut restul dispozițiilor sentinței și a respins apelul declarat de apelantul reclamant pârât ca nefondat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelul formulat de reclamantul pârât I. V. vizează cererea de intervenție principală formulată de intervenientul G. C. V. M..
Astfel, tribunalul a reținut faptul că prin încheierea de admitere în principiu pronunțată de Judecătoria Sector 5 la data de 18.09.2007 s-a constatat un pasiv al masei partajabile reprezentat de obligația de plată a sumei de 19.000 euro, ce incumbă foștilor soți, creditor fiind intervenientul G. C. V. M..
Prin decizia civilă nr. 304/20.02.2012, Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a statuat faptul că, întrucât încheierea de admitere în principiu nu a fost atacată cu apel, hotărârea finală nu va putea fi apelată în privința chestiunilor dezlegate prin încheiere, una dintre acestea fiind stabilirea cheltuielilor comune ale soților. De asemenea, Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a arătat și faptul că împrumutul ce reprezintă datoria comună a foștilor soți a fost probat prin recunoaștere.
Aceste chestiuni, fiind dezlegate de instanța de control, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului conform art. 315 Cod procedură civilă.
Referitor la apelul formulat de pârâta reclamantă C. R., tribunalul a reținut că aceasta vizează modalitatea de ieșire din indiviziune.
Pârâta reclamantă susține faptul că a solicitat atribuirea apartamentului din București, Calea Ferentari nr. 1, ., ., precum și atribuirea către reclamantul pârât a autoturismului Dacia și a terenului din Curtea de Argeș.
Criticile referitoare la apartamentul din București, . judecătorie ca fiind bun propriu al reclamantului pârât, nu pot fi reținute, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, în cadrul examinării apelului declarat de reclamantul pârât, instanța de recurs a decis că hotărârea finală de partaj nu mai poate fi apelată sub aspectul chestiunilor constatate prin încheierea de admitere în principiu, neatacată.
În ceea ce privește modalitatea de atribuire a bunurilor ce formează masa partajabilă, Curtea de Apel București, de asemenea, a trasat anumite criterii.
Tribunalul a reținut faptul că în masa partajabilă au fost incluse: apartamentul din București, Calea Ferentari, terenul din județul Argeș, autoturismul Dacia Supernova și mai multe bunuri mobile.
În privința bunurilor mobile nu s-au formulat critici, având în vedere și valoarea acestora mai redusă în raport cu bunurile imobile, astfel ca Tribunalul a menținut loturile astfel cum au fost stabilite la fond.
În privința imobilelor, tribunalul a avut în vedere valoarea acestora astfel cum a fost stabilită prin expertizele efectuate în apel, fiind cele mai recente și de natură a reflecta valoarea reală de circulație. Nu s-a putut reține casarea totală a hotărârii date în apel, astfel încât probele administrate în această fază să nu poată fi luate în considerare, întrucât în decizia de recurs s-a arătat faptul că motivul care a atras casarea a fost lipsa de procedură cu intimatul intervenient; or aceasta chestiune vizează modul de soluționare a cererii de intervenție - pasivul masei succesorale și nu activul ce constituie litigiul dintre foștii soți.
Tribunalul a avut în vedere și poziția procesuală a părților, care nu au dorit efectuarea unei noi expertize evaluatoare, în rejudecarea apelului.
Astfel, Tribunalul a constatat o valoare a masei partajabile de 333.824 lei (apartamentul din București – 262.325 lei, terenul - 47.966 lei, autoturismul Dacia Supernova – 6.480 lei, bunurile mobile – 17.053 lei conform raportului de expertiza fila 185 dosar fond), echivalentul valoric al cotelor de contribuție egale fiind de 166.912 lei.
Având în vedere faptul că la interogatoriul administrat la fond reclamantul pârât a fost de acord cu atribuirea apartamentului din București, Calea Ferentari către pârâta reclamanta, faptul că reclamantul pârât are un imobil în proprietate – apartamentul din București, sector 5, ., ., ., prin urmare are posibilitatea de a locui în acesta, achitarea creditului de către pârâta reclamantă, precum și criteriile reținute de Curtea de Apel București în decizia de casare, Tribunalul a apreciat că pârâta reclamantă este îndreptățită la atribuirea apartamentului din București.
Totodată, având în vedere faptul că autoturismul Dacia Supernova este în posesia acesteia, tribunalul a apreciat că se impune atribuirea acestui bun către pârâta reclamantă.
În ceea ce privește terenul situat în județul Argeș, pentru a menține principiul egalității în partaj, Tribunalul a apreciat că se impune atribuirea acestuia către reclamantul pârât.
Tribunalul a avut în vedere poziția reclamantului pârât care nu a fost de acord cu această modalitate de atribuire întrucât terenul se află în vecinătatea imobilului părinților fostei soții, însă argumentul nu a fost acceptat, întrucât faptul că terenul are o latură comună cu proprietatea părinților reclamantei nu presupune imposibilitatea folosirii acestuia de către reclamantul pârât.
Împotriva acestei decizii, la data de 26.10.2012 a formulat recurs reclamantul I. V., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 30.10.2012.
În motivare, a arătat că decizia recurata este nelegală, pentru următoarele considerente:
I. În mod nelegal instanța de apel a respins apelul său prin care a criticat sentința instanței de fond pentru greșita admitere a cererii de intervenție în interes propriu, întrucât împrumutul este un neadevăr, un fals condamnabil susținut de pârâta reclamantă care a precizat că ea „a scris chitanța", susținut prin frauda legii de către martora care a declarat că „a văzut cum G. a numărat banii în față ei", sumă solicitată de către așa-zisul împrumutător.
În probarea concluziei că împrumutul nu există recurentul reclamant a arătat că:
1. Potrivit adresei Politiei de Frontieră, depuse la dosarul cauzei de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, la data de 03.04.2002, data înscrisă în chitanță, la care se pretinde că s-ar fi realizat împrumutul, numitul G. E. V. C. - cetățean străin, nu a fost în România. Acesta a intrat în România pe 20.04.2002 și a ieșit din țară pe 22.04.2002; în consecință, pe data de 03.04.2002 pretinsul împrumutător nu era în București.
2. Recurentul reclamant a negat categoric existența împrumutului de 19.000 euro, așa cum rezultă din răspunsurile la întrebările nr. 15, 17 și 20 din interogatoriul luat de către C. R.. Din răspunsul la întrebarea nr. 21 rezultă că C. R. s-a împrumutat de la sora sa cu o sumă în echivalent de 9.000 euro în perioada 30.08-12.09.2002, dar suma a fost restituită imediat după încasarea creditului bancar menționat în contractul de vânzare - cumpărare a imobilului din Calea Ferentari.
3. Persoana fizică G. E. V. C. - cetățean străin - există în realitate, dar calitatea sa de împrumutător al soților I. și cea de intervenient reprezintă invenții ale pârâtei reclamante, ale martorei R. A. S. și ale avocatului intervenientului, M. O..
Astfel: - chitanța privind împrumutul nu este semnată de intervenient, acesta nefiind prezent în România; - cererea de intervenție din data de 14.12.2006 este semnată de avocat și nu de intervenient; - interogatoriul luat de către G. atât reclamantului, cât și pârâtei nu este semnat de el, ci tot de avocat; - împuternicirea avocațială de la dosarul de fond și susținerea cererii de intervenție de către intervenient din data de 11.01.2007 poartă o semnătură care nici pe departe nu seamănă cu semnătura intervenientului de pe citațiile primite de acesta la domiciliul din străinătate.
Mai mult decât atât, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a început urmărirea penală împotriva martorei R. A. S. și C. R. pentru fals în declarații și uz de fals - cu referire la chitanța de mână prezentată ca dovadă a împrumutului.
Chiar dacă ulterior P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a dispus aplicarea unei amenzi administrative acestor cetățeni certați cu legea, această amendă a fost aplicată în virtutea faptului că, deși faptele penale există, totuși acestea nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Recurentul reclamant a solicitat ca instanța să aibă în vedere și constatarea tehnico-științifică existentă la dosar, prin care, în timpul urmăririi penale împotriva apelantului intervenient, s-a constatat de către o instituție autorizată faptul că înscrisul sub semnătura privată (chitanța de împrumut) este un fals.
Împotriva ordonanței Parchetului de le lângă Judecătoria Sectorului 5, recurentul reclamant a formulat plângere, care se află în prezent spre soluționare pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 - Secția Penală.
II. Un al doilea motiv de recurs are ca obiect o greșită aplicare a legii, în conformitate cu art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, de către instanța de apel, cu privire la admiterea apelului formulat de către C. R..
a) O primă critică are ca obiect greșita modalitate de atribuire a bunurilor imobile prin loturile stabilite de către instanța de apel.
Instanța de apel și-a depășit limitele cu care a fost învestită și a încălcat dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă prin atribuirea către apelanta pârâtă, cu încălcarea dispozițiilor art. 673 și următoarele, a locuinței situate în București, Calea Ferentari nr. 1, ., ., iar recurentului reclamant imobilul teren situat în . Mustățești.
La formarea acestor noi loturi, în mod greșit instanța de apel a reținut ca recurentul reclamant ar fi fost de acord, la interogatoriul administrat în fond, cu atribuirea apartamentului situat în București, Calea Ferentari nr. 1, . C. R.. De fapt, intimata pârâtă nu a solicitat atribuirea apartamentului către sine, ci, așa cum rezultă din cererea reconvențională, pârâta reclamantă a solicitat „partajarea în cote egale în natură, apartamentul fiind comod partajabil". Apartamentul nu este partajabil, fapt constatat de către expert și necontestat de către pârâtă.
Intimată pârâtă a susținut, în mod neadevărat, că reclamantul a fost de acord cu atribuirea apartamentului către aceasta și a omis intenționat să menționeze că într-o asemenea situație este de acord cu plata sultei ce se va stabili de către instanță. Poziția pârâtei față de sultă este prezentată explicit în cererea reconvențională și anume „sulta de la obținerea garsonierei să fie în echivalent pentru teren și mașină, care dorește să-i fie atribuite". Dacă adăugăm și banii pe care i-ar fi obținut în urma împrumutului inexistent de 19.000 euro, ar rezulta că pârâta ar fi beneficiat de toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei și în plus de o sumă consistentă de bani.
Faptul că intimata pârâtă nu deține altă locuință este fără relevanță, deoarece în urma partajului aceasta obținea bunuri mobile și imobile, precum și o sultă corespunzătoare în echivalent. De asemenea, faptul că intimata pârâtă a locuit în apartament este fără relevanță sub aspectul atribuirii, deoarece principiul primordial îl constituie împărțeala în natură.
Susținerea intimatei pârâte că recurentul reclamant nu a achitat cota ce îi revenea din rată pentru rambursarea împrumutului către bancă este un alt neadevăr, menționând că pârâta, prin intervenții la angajați ai băncii (foștii colegi de serviciu și actualii colegi ai martorei R. A. S.), a încercat să determine neprimirea de către bancă a părții care îi revine din rata de achitare a împrumutului. Dovada efectuării plății corespunzătoare a jumătate din rata împrumutului, după data pronunțării divorțului și până în prezent, este făcută cu înscrisurile depuse la dosar.
De asemenea, instanța de apel în mod greșit a atribuit în lotul său terenul situat în . Mustățești. Recurentul reclamant nu a cerut niciodată ca terenul în cauza să-i fie atribuit. De asemenea, din analiza cererii reconvenționale, astfel cum a fost precizată, rezultă că pârâta reclamantă a solicitat în mod expres ca terenul intravilan situat în Curtea de Argeș să-i fie atribuit. Or, formularea de către aceasta, în apel, cu ocazia dezbaterilor orale, a cererii ca terenul să fie atribuit către recurentul reclamant încalcă dispozițiile legale privitoare la termenul și formalitatea de a face noi cereri, respectiv art. 294 Cod procedură civilă.
Toate acestea conduc la concluzia că atribuirea acestui teren către recurent încalcă principiul împărțirii echitabile a bunurilor comune.
Tocmai instanța de recurs care a casat decizia din apel din cadrul primului ciclu procesual, decizie la care Tribunalul București a făcut adeseori trimitere, a impus ca la rejudecarea cauzei împărțeala bunurilor să se facă echitabil. Or, numai echitabil nu s-a făcut această împărțeală, recurentului reclamant revenindu-i 14.7% din masa partajabilă, restul revenind intimatei pârâte.
III. Un alt motiv de nelegalitate a deciziei recurate constă în faptul că tribunalul a încălcat dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă, în sensul că, deși decizia din apel a fost casată în tot, a avut în vedere la formarea loturilor expertizele efectuate în apel în cadrul primului ciclu procesual, iar instanța de control judiciar (curtea de apel în speță) nu a precizat dacă probele administrate în apel rămân valabile în situația dată.
Mai mult decât atât, instanța de apel nu a fost consecventă în motivarea privind stabilirea loturilor. Astfel, valoarea imobilului apartament situat în București, sector 5, Calea Ferentari nr.1, . calcul în apel, atunci când a fost mai avantajos pentru intimată, este cea rezultată din expertiza tehnică efectuată în judecarea pe fond, iar în a doua judecare a apelului valoarea luată în calcul pentru același imobil este cea rezultată din a doua expertiză. Conform expertizei efectuate în apel apartamentul are o valoare de 262.325 lei, mai mică decât valoarea constatată de expertul care a efectuat expertiza solicitată la judecarea pe fond, o valoare a apartamentului apropiată de cea reală, respectiv de 279.872 lei.
În această situație, avantajul intimatei constă în faptul că aceasta urmează sa îi achite o sultă mult mai redusă.
Spre deosebire de aceasta evaluare, atunci când i s-a atribuit terenul din . apel s-a raportat în stabilirea valorii acestuia la expertiza de la apel, care de asemenea o avantajează pe intimată, deoarece valoarea terenului este mai mare decât aceea stabilită prin expertiza de la fond (47.966 lei față de 38.562 lei).
Față de aceasta situație, recurentul reclamant a solicitat raportarea la valoarea bunurilor stabilită la instanța de fond.
IV. Un alt motiv de nelegalitate a deciziei recurate constă în aceea că instanța de apel a admis un termen de 4 luni pentru achitarea sultei de către intimata către recurent.
Au fost încălcate astfel dispozițiile art. 294 Cod procedură civilă, în condițiile în care în faza de judecată în fond a cauzei intimata C. R., deși asistată de avocat, nu a solicitat vreodată acordarea unui termen pentru achitarea sultei ce ar rezulta pentru egalizarea loturilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 312 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, art. 673 și următoarele Cod procedură civilă.
La data de 16.01.2013, intimata pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare, a arătat că, având în vedere stadiul procesul în care se află cauza, respectiv atacarea cu recurs a unei decizii pronunțate în rejudecare după casare, în soluționarea recursului trebuie să se țină seama de limitele impuse de lege într-o astfel de situație, respectiv de caracterul irevocabil al deciziei de casare.
Prin motivele de recurs, recurentul reclamant pârât a formulat critici care exced cadrului procesual și tind la încălcarea caracterului irevocabil al deciziei de casare nr. 304/20.02.2012.
În legătură cu primul motiv de recurs, a arătat că, potrivit raportului de expertiză grafică, înscrisul în cauză „provine dintr-un alt suport fiind realizat prin tăiere sau decupare, acționându-se asupra marginilor superioare și a celei lateral dreapta"; prin urmare, nu atestă că înscrisul ar fi fals, cum în mod eronat susține recurentul reclamant. Instanța civilă nu este ținută de plângerea penală formulată de recurent împotriva fostei soții și a martorei, iar în acest moment nu exista vreo hotărâre de condamnare a celor două.
Cu privire la al doilea motiv de recurs, a arătat că art.315 alin. 2 Cod procedură civilă: „Când hotărârea a fost casată pentru nerespectarea formelor procedurale, judecata va reîncepe de la actul anulat". În cauză, decizia casată a fost actul procedural nul, deci rejudecarea cauzei s-a reluat de la termenul când a avut loc judecarea pe fond a cauzei, instanța de casare neimpunând instanței de apel să administreze probe din oficiu.
De asemenea, a arătat că instanța de rejudecare a apelului nu a favorizat pe nimeni, deoarece masa partajabilă a fost împărțită în cote egale de 50% pentru fiecare parte.
Al treilea motiv de recurs este întemeiat legal pe dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă, fără a se menționa care punct.
Calculele personale ale recurentului privind valoarea bunurilor și nemulțumirile sale nu reprezintă motive de nelegalitate ale hotărârii, atâta timp cât instanța a respectat procedura.
AI patrulea motiv de recurs și anume acordarea termenului de 4 luni de plata a sultei este nefundat, deoarece acordarea unui termen pentru plata sultei nu este o cerere nouă, ci o consecință ce decurge din lege. Față de faptul că sulta la care a fost obligată este considerabilă, instanța a stabilit un termen de plată rezonabil.
În dovedirea susținerilor sale, recurentul reclamant a depus la dosar, în fotocopie: avizul de plată nr._/01.04.2013 emis de Primăria Sectorului 5, chitanța nr._/01.04.2013 emisă de Direcția Impozite și Taxe Locale și sentința penală nr. 2452/29.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosar nr._/302/2012.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
I. Cel de-al nouălea motiv de recurs se referă la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
1. În primul rând, Curtea constată existența unui impediment de ordin procedural în a analiza realitatea împrumutului acordat celor doi foști soți, recurentul reclamant și intimata pârâtă, de către intimatul intervenient, reținut ca fiind izvorul unei datorii comune prin încheierea pronunțată la data de 18.09.2007 de Judecătoria Sectorului 5 București.
Dispozițiile primei instanțe ar fi putut fi înlăturate (sau menținute) numai în urma exercitării controlului judiciar pe calea formulării de către părțile interesate a apelului împotriva acestora, conform art. 282 Cod procedură civilă, și apoi a (primului) recurs împotriva (primei) decizii a tribunalului, potrivit art. 299 Cod procedură civilă, pentru că această chestiune a fost dezlegată irevocabil (iar nu trimisă spre rejudecare) de către Curtea de Apel în ciclul procesual anterior - în sensul nelegalei învestiri a instanțelor superioare, pe considerentul neatacării separate a încheierii din 18.09.2007 - statuare care se impune cu forța lucrului judecat.
2. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea are în vedere că ipoteza a doua a art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă - încălcarea sau aplicarea greșită a legii - are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată.
Prin concept, motivul de recurs nu include deci și cazurile în care greșeala de raționament a instanței ar fi săvârșită în legătură cu premisa minoră a silogismului judiciar, și anume reținerea situației de fapt, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză. Textul de lege are în vedere numai cea de-a doua etapă a activității jurisdicționale care conduce la pronunțarea soluției, respectiv confruntarea faptelor la condițiile de aplicare a regulii de drept.
Referitor la înțelesul sintagmei „încălcarea sau aplicarea greșită a legii” trebuie să se țină seama și că există texte de lege care conferă judecătorului o putere de apreciere, dându-i posibilitatea de a lua sau de a nu lua o anumită măsură. În asemenea situații, măsurile nu pot fi însă dispuse în mod discreționar, ci trebuie să fie justificate de motive pertinente și suficiente. Depășirea acestei limite, întrucât nu realizează un bilanț rezonabil al elementelor pertinente ale cauzei în procesul decizional, care este impus întotdeauna, expres sau implicit, de normele juridice incidente, constituie o încălcare a legii și, ca atare, este supusă controlului instanței de recurs. Aceasta înseamnă că, în realitate, instanțele de fond beneficiază în aceste cazuri numai de o anumită marjă de apreciere.
Raportând aceste considerații la motivul de recurs invocat în prezenta cauză, Curtea reține că în categoria textelor de lege ce implică a apreciere a judecătorului în cadrul demersului de aplicare a lor în concret se include și art. 6739 alin. 2 Cod procedură civilă: „La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții, îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea”.
Acest text de lege trebuie interpretat și aplicat în cauză în lumina dezlegării date de instanța de recurs în primul ciclu procesual, care este conform art. 315 Cod procedură civilă obligatorie pentru instanța de rejudecare și implicit pentru instanța care exercită controlul judiciar în calea de atac îndreptată împotriva hotărârii acesteia, și anume: „La stabilirea loturilor, tribunalul urmează să aibă în vedere principiul echității partajului, cu respectarea regulii împărțelii în natură. Tribunalul urmează să aibă în vedere interesele ambilor copartajanți, respectiv toate împrejurările cauzei, faptul că pârâta locuiește în imobil din 2006, dată de la care a suportat singură creditul ipotecat și întreținerea apartamentului în litigiu, faptul că reclamantul are un alt imobil în proprietate”.
Pentru a da eficiență acestor două ultime criterii indicate de instanța de recurs, tribunalul nu putea da o altă soluție decât aceea constând în atribuirea apartamentului din București intimatei pârâte și, în asemenea condiții, în vederea respectării art. 741 Cod civil, atribuirea imobilului din . Mustățești celuilalt copartajant, recurentul reclamant.
Din această perspectivă, nu se poate reține contrar celor statuate anterior în recurs că nu ar avea relevanță faptul că pârâta nu deține o altă locuință și nici nu se poate da semnificație împrejurărilor că recurentul reclamant a achitat cota ce îi revenea din rata pentru rambursarea creditului către bancă, că acesta nu a fost de acord cu atribuirea apartamentului către partea adversă și că pârâta nu și-a asumat angajamentul de a plăti sulta.
Este adevărat că poziția exprimată de intimata pârâtă în faza judecății în primă instanță a fost în sensul împărțirii în natură a apartamentului din București, Calea Ferentari nr. 1, ., ., iar nu a atribuirii către sine în totalitate, însă aceasta îi putea fi opusă numai în condițiile în care situația de fapt reținută de instanță ar fi corespuns cu cea învederată de parte. Or, pârâta a solicitat împărțirea în natură a apartamentului din București, Calea Ferentari nr. 1, ., . în același timp cu atribuirea garsonierei din București, ., sectorul 5 către reclamant, iar a terenului situat în . aceasta, astfel că din momentul în care instanțele au reținut că garsoniera din București, ., sectorul 5 este bun propriu al reclamantului era îndreptățită să-și reconsidere poziția, în temeiul principiului care se deduce din prevederile art. 103 alin. 1 teza a doua Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, este adevărat că reclamantul nu a solicitat atribuirea terenului situat în . nici nu a precizat în concret ce bunuri (mobile sau imobile) solicită să fie incluse în lotul său printr-o cerere scrisă, care să îndeplinească condițiile de formă impuse de art. 82 Cod procedură civilă, singura ce ar fi avut consecința de a fixa cadrul procesual în limitele căruia instanța să fie ținută să respecte principiul disponibilității, reglementat de art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă. Din contră, prin cererea de chemare în judecată a folosit o formulare generală, respectiv „sistarea stării de indiviziune asupra bunurilor (mobile și imobile)” enumerate, fără a-și exprima poziția nici după depunerea de către pârâtă a cererii reconvenționale și ulterior a cererii precizatoare la cererea reconvențională, prin care a indicat și ce bunuri solicită a-i fi atribuite.
În fine, ambelor părți fiindu-le atribuite în natură bunuri, iar inegalitatea bunurilor fiind compensată prin stabilirea unei sulte, nu se poate susține că vreunul din patrimoniile părților ar fi fost lezat, fiind lipsită de suport afirmația că recurentului reclamant i-ar reveni 14,7% din masa partajabilă.
3. Contrar susținerilor recurentului reclamant, casarea totală nu are semnificația reluării judecății apelului de la început, în acest sens existând un text de lege expres, respectiv art. 315 alin. 2 Cod procedură civilă, care prevede că: „Când hotărârea a fost casată pentru nerespectarea formelor procedurale, judecata va reîncepe de la actul anulat”.
Aplicând aceste considerații teoretice în cauză, se constată că, în condițiile în care prin decizia de casare cu trimitere din ciclul procesual s-a reținut că intervenientul nu a fost legal citat exclusiv la ultimul termen de judecată, toate încheierile anterioare au fost menținute în baza dispoziției legale citate, indiferent de existența sau nu a unei mențiuni exprese în cuprinsul hotărârii judecătorești.
Subsecvent, Curtea reține că, în vederea respectării dreptului de proprietate al celor două părți și acordării unei juste reparații celei ce nu va beneficia de bunul supus partajării, valoarea imobilului ce trebuie luată în considerare este cea de la data pronunțării hotărârii, mai precis momentul la care se pronunță în cauză o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare. Ca atare, în mod corect tribunalul a luat în considerare expertizele întocmite cel mai aproape de momentul pronunțării, respectiv cele administrate în cursul judecării primului apel, în defavoarea celor întocmite în fața primei instanțe.
Explicația pentru care în cazul soluționării primului apel au fost avute în vedere expertizele administrate în cursul cercetării cauzei de către judecătorie, în detrimentul celor din apel, este aceea că situația a fost diferită la cel moment. Astfel, prin decizia pronunțată la data de 09.02.2011, tribunalul menținuse soluția de atribuire a terenului situat în . apelanta pârâtă, astfel că reținerea unei valori majorate a acestuia ar fi condus la înrăutățirea situației sale în propria cale de atac, prin obligarea la o sultă mai mare, ceea ce ar fi contravenit art. 296 teza a II- Cod procedură civilă.
4. În fine, prin stabilirea unui termen de patru luni de la pronunțarea deciziei pentru achitarea sultei tribunalul nu a făcut decât să reia o dispoziție necriticată din hotărârea primei instanțe, care, folosind o exprimare diferită, a stabilit un termen de patru luni de la data rămânerii definitive a sentinței. Instanța de apel a simțit nevoia să reia această dispoziție pentru că a schimbat cuantumul sultei, excluzând posibilitatea ca dispoziția judecătoriei să fie înțeleasă ca făcând trimitere la suma pe care aceasta a stabilit-o.
II. Cel de-al optulea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, vizează interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Or, în cauza de față, nu s-a pus problema existenței unui act juridic civil, unilateral sau bilateral, care să fi ridicat probleme de interpretare.
Față de aceste considerente, nereținând niciuna din criticile formulate, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat.
De asemenea, în temeiul art. 316 cu referire la art. 298 și 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurentul, care se află în culpă procesuală, la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul intervenient și la 2.000 lei către intimata pârâtă, reprezentând onorariile avocatului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant I. V. împotriva deciziei civile nr. 771A din 24.09.2012, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. R. și cu intimatul intervenient G. C. V. M., ca nefondat.
Obligă recurentul la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul intervenient și la 2.000 lei către intimata pârâtă.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. DOINIȚA M. I. S.
GREFIER
I. A. G.
Red. C.G.
Tehnored. C.S./CG
Ex.2/15.05.2013
T.B. Secția a III-a Civilă – T. S.
- C. T.
Jud. Sector 5 București - O. G. Bidiuță
| ← Răpire internaţională de copii. Decizia nr. 106/2013. Curtea... | Exequator. Recunoaștere înscrisuri / hotarâri străine.... → |
|---|
