Pretenţii. Decizia nr. 1235/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1235/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 22643/3/2012
Dosar nr._
(1097/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1235
Ședința publică de la 2 septembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IOANA BUZEA
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat de procuror D. B..
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă D. G., împotriva sentinței civile nr. 264 din 13.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE .
Cauza are ca obiect – pretenții, despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic A. C., în calitate de reprezentant al intimatului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsind recurenta-reclamantă D. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Reprezentantul intimatului-pârât arată că nu mai are cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, din oficiu, pune în discuție excepția tardivității formulării recursului, având în vedere că hotărârea atacată a fost comunicată la data de 08._, iar recursul a fost declarat la data de 30.04.2013, urmând ca părțile să pună concluzii și pe fondul cauzei.
Reprezentantul intimatului-pârât solicită respingerea recursului ca tardiv formulat având în vedere data comunicării hotărârii atacate și data formulării recursului.
Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală.
Referitor la prima critică solicită a fi respinsă, având în vedere că, astfel cum a reținut și instanța de fond măsura invocată de reclamantă nu intră în obiectul de reglementare al Legii nr.221/2009.
Cu privire la daunele morale solicită a se avea în vedere Decizia nr. 12/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției tardivității formulării recursului.
Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, având în vedere că măsura dispusă în cauză anterior datei de 6 martie 1945 nu reprezintă o măsură administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr.221/2009.
Cu privire la daunele morale solicită a se avea în vedere Deciziile nr.1358/2010 și nr.1360/2010 ale Curții Constituționale și Decizia nr. 12/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii care prevede că acestea nu mai pot fi acordate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 18.06.2012, sub nr._, reclamanta D. G. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care să se constate caracterul politic al măsurii de deportare la muncă forțată în perioada 11.01.1945 – 12.12.1949 și obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 10.000 euro, despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.
La data de 14.01.2013, reclamanta a depus la dosar cerere completatoare de acțiune prin care a învederat că solicită instanței și obligarea pârâtului la acordarea unei despăgubiri în cuantum de cel puțin 10.000 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit ca urmare a deportării și la plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-și acțiunea, reclamanta a susținut că a fost deportată la muncă forțată în U.R.S.S. în perioada 11.01.1945 – 12.12.1949, perioadă în care a fost obligată la muncă forțată, a fost separată de restul familiei și a avut de suferit psihic și fizic din cauza condițiilor vitrege, a hranei insuficiente, a frigului puternic specific zonei geografice și a lipsei de haine. Urmare a lipsei de îngrijire medicală, sănătatea și viața i-au fost puse în pericol, iar în urma subnutriției și a condițiilor inumane, s-a îmbolnăvit.
A susținut că nu i s-au acordat nici un fel de despăgubiri pentru această măsură abuzivă, situație în care apreciază că sunt incidente dispozițiile Legii nr.221/2009, atât cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii deportării, cât și cu privire la necesitatea acoperii prejudiciului moral suferit, urmare acestei măsuri.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.3-6 din Legea nr.221/2009, art.242 alin.2 și art.274 alin.1 C.proc.civ., Declarația Universală a Drepturilor Omului, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, care a fost ratificat de România prin Decretul nr.212/1974.
Prin sentința civilă nr.264/13.02.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia nr.15/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, s-a stabilit, cu putere obligatorie pentru celelalte instanțe, că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.221/2009 raportat la art.1 alin.3 din același act normativ și art.2 alin.1 din O.U.G. nr.214/1999, deportarea și prizonieratul în fosta U.R.S.S., anterior datei de 6.03.1945, nu reprezintă măsuri administrative cu caracter politic, în sensul Legii nr.221/2009.
S-a reținut, totodată, că prin decizia nr.12/2011, pronunțată de aceeași instanță, tot în recurs în interesul legii, s-a stabilit că urmare a deciziilor Curții Constituționale nr.1358/2010 și nr.1360/2010, dispozițiile art.5 alin.1 lit.a teza I din Legea nr.221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Cum dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin deciziile date în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art.330 ind.7 C.proc.civ., tribunalul a apreciat că în raport de cele două decizii arătate mai sus, cererea reclamantei, astfel cum a fost completată, este neîntemeiată.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs reclamanta, susținând că măsura deportării luată față de ea, împreună cu aproape 100.000 persoane de apartenență etnică germană, cetățeni români, cu concursul organelor M.A.I. din România, reprezintă o măsură abuzivă ce cade sub incidența Legii nr.221/2009, chiar dacă această măsură a început cu 2 luni înaintea cadrului de timp menționat în această lege pentru aplicabilitatea ei.
S. comunist român a continuat în mod activ această măsură de urmărire politică împotriva sa și, chiar dacă prima instanță ar fi aplicat norma legii în mod restrictiv, fără interpretarea ei teleologică ce se impunea, ar fi trebuit să recunoască cel puțin menținerea în deportare după perioada martie 1945, menționată în mod expres în lege.
S-a mai susținut de recurentă că plata despăgubirilor solicitate prin acțiune se impunea a fi acordată și conform art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/2009, chiar dacă nu se aplica art.5 alin.1 lit.a datorită unei decizii pronunțată de Curtea Constituțională, deoarece, cel puțin în volumul cerut, recurentul a avut o pierdere în avere și nu numai morală, prin deportarea forțată pentru o perioadă îndelungată. Instanța ar fi putut proceda la estimarea daunei materiale prin absorbarea forțată a forței de muncă pentru mai mulți ani, prin efectuarea unei expertize.
În final, a susținut că judecătorul ar fi trebuit să verifice din oficiu care alte norme fac admisibilă cererea dedusă judecății.
La termenul de judecată din data de 2.09.2013, Curtea, din oficiu, a pus în discuție excepția tardivității recursului, excepție ce urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:
Potrivit art.301 Cod procedură civilă: „Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”,
Curtea constată că nu există dispoziție derogatorie de la aplicarea art. 301 Cod procedură civilă, astfel că sentința civilă atacată în cauza de față este supusă recursului în termen de 15 zile de la comunicare.
Din dovada de primire și procesul-verbal de predare aflat la fila 27 din dosarul instanței de fond rezultă că sentința recurată a fost comunică recurentei la domiciliul ales în data de 8.04.2013, iar recursul a fost înregistrat de aceasta la data de 2.05.2013, peste termenul de 15 zile de la comunicare prevăzut de textul de lege mai sus menționat.
În această situație, Curtea apreciază că excepția invocată din oficiu este întemeiată și, pe cale de consecință, urmează să respingă recursul ca fiind tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă D. G. împotriva sentinței civile nr.264/13.02.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 02.09.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.I.B.
Tehnored.B.I.
2 ex/17.09.2012
-------------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – L.I.-C.
| ← Succesiune. Decizia nr. 1215/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1464/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
