Acţiune în constatare. Decizia nr. 390/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 390/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-03-2013 în dosarul nr. 15950/303/2010
Dosar nr._
(2392/2012)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.390
Ședința publică de la 4 martie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IOANA BUZEA
JUDECĂTOR - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant B. A., împotriva deciziei civile nr.643 A din 14.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ASOCIAȚIA DE proprietari . class="BodyText"> Cauza are că obiect – obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-reclamant B. A., prin mandatar B. S. E., în baza procurii autentificată sub nr.1368 din 06.04.2012, aflată la fila 18 din dosarul de apel, lipsind intimata-pârâtă Asociația de Proprietari . class="BodyText"> Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea la dosar, prin serviciul registratură, a înscrisurilor solicitate de intimata-pârâtă Asociația de Proprietari . de 27.02.2013.
La solicitarea instanței, mandatarul B. S. E. se legitimează cu CI . nr._ eliberat de SPCEP S1 birou nr.5 la o6.12.2006.
La interpelarea instanței, mandatarul recurentului-reclamant învederează că este fiica recurentului și nu are studii juridice.
Mandatarul recurentului-reclamant depune la dosar note scrise și arată că nu mai are cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și având în vedere că mandatarul recurentului-reclamant nu are studii juridice reține dosarul în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 05.08.2010, reclamantul A. B. a chemat în judecată pe pârâta Asociația de Proprietari . că, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei sa-i pună la dispoziție documentele care au stat la baza constituirii fondului de reparații, cât și cotele ce revin fiecărui apartament, precum situația plaților efectuate de către Asociație din acest fond, înscrisurile ce fac dovada conturilor Asociației (rulment și reparații), precum și dovada efectuării plăților către terți (extras de cont), să se constate că reclamantul a achitat integral contravaloarea cheltuielilor de întreținere pentru apartamentul pe care îl deține în calitate de proprietar și că penalitățile percepute de Asociație nu sunt datorate, obligarea pârâtei la încasarea sumelor reprezentând cheltuielile de întreținere corespunzătoare apartamentului sau, în numerar și la sediul casieriei Asociației, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civila nr.4532/09.06.2011, Judecătoria sector 6 a admis în parte cererea formulată a obligat pârâta să pună la dispoziția reclamantului înscrisurile care au stat la baza constituirii fondului de reparații și a cotelor de întreținere, precum și a celor care vizează plățile efectuate din sumele constituite că fond de reparații, că și înscrisurile cu privire la fondul de rulment și cu privire la plățile efectuate către terți din acest fond, a respins cererea de a se constata că reclamantul a efectuat plata integrală a cotelor de întreținere, iar penalizările nu sunt datorate și cererea de obligare a pârâtei să încaseze sumele reprezentând c/val cheltuielilor de întreținere în numerar la sediul casieriei, că neîntemeiate.
A fost obligată pârâta la 8,30 de lei, cheltuieli de judecată, către reclamant, iar reclamantul la 300 de lei, cheltuieli de judecată, către pârâtă, s-au compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți și a fost obligat reclamantul la 291,7 lei, cheltuieli de judecată, către pârâtă.
Pentru a pronunța aceasta sentința, instanța de fond a reținut că în conformitate cu dispozițiile art.10 din Legea nr.230/2007, proprietarii au dreptul sa cunoască toate aspectele ce țin de activitatea asociației și au acces, la cerere, la orice document al acesteia.
Prin urmare, în calitate de proprietar al apartamentului nr.72, situat în București, ., ., ., reclamantul are dreptul sa cunoască toate documentele ce reflecta activitatea asociației de proprietari.
În același timp, în conformitate cu prevederile art.25 alin.4 din Legea nr.230/2007, hotărârile adunărilor generale se consemnează în registrul de procese-verbale al asociației de proprietari, se semnează de către toți membrii comitetului executiv și se comunică în scris tuturor proprietarilor.
Având în vedere și dispozițiile art.45 din Legea nr.230/2007 și art.24 din HG nr.1588/2007, care stabilesc că fondul de rulment și fondul de reparații se constituie prin hotărârea Adunării Generale a proprietarilor, instanța a obligat pârâta să pună la dispoziția reclamantului înscrisurile care au stat la baza constituirii fondului de reparații și a cotelor de întreținere, precum și a celor care vizează plățile efectuate din sumele constituite că fond de reparații, că și înscrisurile cu privire la fondul de rulment și cu privire la plățile efectuate către terți din acest fond.
Instanța nu a reținut poziția pârâtei potrivit căreia reclamantului i-au fost comunicate toate aceste înscrisuri, adresa aflată la fila 29 dosar nefiind suficienta pentru a proba că reclamantului i-au fost comunicate și înscrisurile doveditoare, iar răspunsurile paratei la întrebările nr.3, 5, 8, 9, 13-17 din interogatoriu susțin concluzia că reclamantului nu i-au fost comunicate și înscrisurile cerute de acesta.
În privința cererii a se constata că reclamantul a efectuat plata integrală a cotelor de întreținere, iar penalizările nu sunt datorate, instanța nu poate aprecia asupra temeiniciei acesteia, de vreme ce înscrisurile aflate la dosar nu susțin aceasta solicitare. Astfel, chitanțele și recipisele depuse de reclamant la dosar arata că acesta a efectuat o . plați, dar ele nu pot fi coroborate cu listele de plata afișate lunar, singura proba concludenta în aceasta privința fiind expertiza contabila, care ar fi putut lamuri toate aceste aspecte, inclusiv faptul că reclamantului i se percepe un preț mai mare al mc de apa, cum susține acesta, dar reclamantul a înțeles sa nu mai depună diligente în vederea administrării probei.
Deopotrivă, instanța nu poate reține solicitarea de a se dispune obligarea pârâtei să încaseze sumele reprezentând c/val cheltuielilor de întreținere în numerar la sediul casieriei, de vreme ce, așa cum s-a arătat anterior, instanța nu poate stabili daca plățile efectuate de reclamant respecta cerințele legale, în sensul achitării integrale a sumelor datorate conform listelor de întreținere, iar creditorul, potrivit art.1101 Cod civil, nu poate fi silit a primi parte din datorie, chiar în ipoteza unei datorii divizibile, ori, așa cum parata a arătat, refuzul de a primi plățile efectuate de reclamant se datorează exclusiv faptului că acesta plătește sume calculate unilateral, iar nu cele rezultate din listele de întreținere afișate.
Față de aceste considerente, instanța a admis în parte cererea, iar, în conformitate cu dispozițiile art.274 alin.1 coroborat cu art.276 Cod procedura civila, instanța a compensat cheltuielile de judecata efectuate de parți, reținând taxele de timbru achitate de reclamant și onorariul de avocat suportat de parata, conform chitanței aflate la fila 188 dosar, obligând reclamantul la plata diferenței de 291,7 lei, către parata.
Prin decizia civilă nr.643A/14.06.2012, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins excepția de tardivitate a apelului formulat de apelanta – pârâtă și a respins ambele apeluri declarate împotriva sentinței civile de mai sus, că nefondate, pentru următoarele considerente:
Atât prin întâmpinarea formulată la judecată în fond a pricinii cât și în fata instanței de apel, pârâta contesta faptul că reclamantul a achitat integral contravaloarea cotelor de întreținere, a fondului de rulment și a fondului de reparații, susține că acesta înregistrează debite, că plățile făcute nu cuprind penalitățile calculate că urmare întârzierilor la plată.
Sub aspectul existenței sau inexistenței obligației de plata în mod corect instanța de fond, prin încheierea de ședința din data de 17.02.2011(fila 147) a încuviințat administrarea probei cu expertiză contabilă, obiective expertizei fiind stabilite prin încheierea de ședința din data de 05.05.2011, proba la administrarea căreia reclamantul a renunțat în data de 11.05.2011, luându-se act de aceasta renunțare la data de 02.06.2011.
Față de aceste considerente, se constată că plățile făcute de apelantul reclamant și dovedite cu înscrisurile depuse la dosar nu fac dovada stingerii integrale a obligației de plata câta vreme aceasta obligație este susținută de pârâtă, aspect ce putea fi lămurit doar printr-o lucrare de specialitate, ori având în vedere principiul disponibilității, a împrejurării că solicitarea reclamantului nu era susținuta în plan probator, tribunalul a apreciat că în mod corect instanța de fond a respins cererea privind constatarea că reclamantul a efectuat plata integrală a cotelor de întreținere, iar penalizările nu sunt datorate că nefondate.
Din răspunsurile la interogatoriu rezultă că apelantul reclamant dorește ca la momentul efectuării plăților aceste sume să stingă obligațiile curente ori față de disp.art.1113 alin.2 cod civil când datoriile sunt în egală natură, imputația plății se face asupra celei mai vechi, și cererea de obligare a pârâtei să încaseze sumele reprezentând c/val cheltuielilor de întreținere în numerar la sediul casieriei, sunt neîntemeiate.
În ce privește apelul apelantei pârâte, față de lipsa motivelor de apel, analizând sentința apelată din perspectiva art.292 pct.2 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt în sensul că între părți există o situație conflictuală generată de modul de stabilire a contravalorii cotelor de contribuție la cheltuielile comune datorate de apelantul reclamant, în calitate de proprietar al apartamentului nr.72, acesta având dreptul să cunoască toate documentele ce stau la baza stabilirii acestui cuantum, hotărârile adunărilor generale trebuind a fi comunicate în scris tuturor proprietarilor, în acord cu dispozițiile Legii nr.230/2007, astfel că în baza art.296 Cod procedură civilă, apelul apelantei pârâte a fost respins că nefondat.
Cum apelantul reclamant nu a reușit să-și dovedească susținerile din cererea de apel, în temeiul art.274 din codul de procedură civilă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă că nefondată.
Prin recursul declarat împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamantul a susținut că în cauză dispozițiile art.1100, art.1101 din Codul civil și prevederile Legii nr.230/2007 și ale H.G. nr.1588/2007 au primit o interpretare greșită.
În articolele invocate de instanțe se face referire la o datorie, respectiv la o datorie divizibilă, iar în conformitate cu prevederile Legii nr.230/2007 este vorba despre două tipuri de datorii, total distincte, în speță cheltuieli de întreținere pentru luna curentă și fondul de reparații ce are că destinație repararea părților comune care, conform prevederilor art.45 alin.3, se vor face din fondul de reparații. Creditorul nu a fost silit să încaseze sumele de bani pe care reclamantul le plătea lunar pentru cotele de întreținere, prin mandate poștale, iar ulterior, prin impunere de însuși creditor în contul bancar al asociației de proprietari.
Prin hotărârile pronunțate, instanțele au ignorat prevederea art.50 alin.3 din Legea nr.230/2007 și a interpretat în mod greșit prevederea art.1113 alin. 2 din Codul civil care se referă la datorii în egală natură sau în toate egale. Legea nr.230/2007 stipulează datorii de natură diferită, în speță cheltuieli de întreținere pentru luna curentă.
Instanța nu și-a motivat decizia de respingere a cererii de obligare a pârâtei să încaseze sumele reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere în numerar la sediul casieriei și nu a ținut cont nici de faptul că pârâta încasează oricând banii pe care reclamantul îi plătește cu titlu de cote de întreținere la Alpha Bank în contul asociației. Pârâtul motivează refuzul primirii plății la casierie prin faptul că nu este o plată integrală dar în schimb o acceptă parțial în contul de la bancă.
În mod greșit instanța de apel reține că prin înscrisurile depuse la dosar reclamantul nu poate face dovada stingerii integrale a obligației de plată câtă vreme această obligație este susținută de pârâtă aspect ce putea fi lămurit doar printr-o lucrare de specialitate, în speță, expertiza contabilă; la această expertiză reclamantul a renunțat din motive strict financiare, iar pentru egalitate de tratament instanța a avut la îndemână înscrisuri doveditoare depuse de reclamant cu sumele datorate de acesta lunar și care puteau fi comparate cu ușurință cu chitanțele de plată anexate. Deși instanța a ignorat înscrisurile aflate la dosar a reținut că apelul pârâtei nu a fost motivat, însă în mod paradoxal la respins că nefondat.
O interpretare greșită au primit și prevederile art.49 alin.1 din Legea nr.230/2007 potrivit cărora Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță afișată pe lista de plată, deci penalizările se aplică la sumele cu titlu de restanță și nu la plata lucrărilor. Sub acest aspect, conținutul dispozitivului celor două hotărâri este ambiguu și nu răspunde fondului problemelor. Pe de altă parte, instanța a ignorat și abuzul sesizat de reclamant prin înscrisurile depuse la dosar atât în perioada premergătoare procesului, cât și pe tot parcursul acestuia cu atât mai mult cu cât în codul fiscal nu există nici o prevedere referitoare la problemele interne ale asociațiilor de proprietari.
Instanțele nu s-au pronunțat deloc asupra chestiunii de fond privind colectarea și constituirea fondului de reparații în perioada februarie – mai 2009, fiind ignorate cu desăvârșire prevederile Legii nr.230/2007 și ale H.G. nr.1588/2007.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs mai sus menționate, având în vedere înscrisurile administrate în cauză, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele care succed.
În mod corect instanța de apel a interpretat dispozițiile art.45 din Legea nr.230/2007, cât și ale art.1113 din Codul civil și pe cale de consecință, în mod corect au statuat asupra situației de fapt dedusă judecății.
Că și o chestiune prealabilă, Curtea arată, referitor la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, cât și la modalitatea în care acestea au interpretat fiecare probă administrată în cauză, că aceste aspecte privesc netemeinicia hotărârii instanței de apel. Aspectele ce vizează netemeinicia unei hotărâri nu pot forma obiect de analiză a instanței de recurs întrucât recursul este definit de Codul de procedură civilă că fiind o cale extraordinară de atac în cadrul căreia instanța de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii instanței precedente, motive care sunt prevăzute expres și limitativ de dispoziția art.304 pct.1-9 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, prezentul recurs va fi analizat doar prin raportare la ipoteza reglementată prin dispoziția art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă.
În acest context criticile mai sus menționate nu pot fi primite de instanța de recurs, arătând că în mod corect instanța de apel a statuat relativ la aspectul existenței sau inexistenței obligației de plată în sensul că administrarea probei cu expertiză contabilă era absolut necesară, și prin prisma dispoziției art.1169 din Codul civil, însă reclamantul a renunțat la administrarea expertizei contabile încuviințată în cauză, deși expertul desemnat procedase la convocarea părților în vederea efectuării expertizei încuviințată de instanța de fond. Instanța de fond a luat act la termenul de judecată din 02.06.2011 de actul de dispoziție al reclamantului care nu și-a motivat cererea de renunțare în sensul arătat în cererea de recurs, ci doar s-a constatat incidența prevederilor art.170 din Codul de procedură civilă consecință a lipsei dovezii achitării onorariului de expert fără că această lipsă să fie temeinic justificată ori eventual susținută printr-o cerere de acordare a ajutorului public judiciar.
Sub acest aspect de ordin procedural, cu consecințe implicite asupra dovedirii situației de fapt pendinte, Curtea constată că instanțele și-au îndeplinit obligația exercițiului rolului activ astfel cum acesta rezultă din interpretarea dispoziției art.129 din Codul de procedură civilă.
Dispozitivul hotărârii pronunțată de instanța de apel nu este susceptibil de reformare deoarece Curtea constată că în mod corect au fost aplicate dispozițiile art.292 alin.2 din Codul de procedură civilă în sensul că odată ce s-a constatat faptul că apelul pârâtei a fost declarat în termenul legal, însă nu a fost motivat, instanța ordinară de control judiciar s-a pronunțat, în fond, numai pe baza celor invocate de pârâtă în fața primei instanțe.
În mod corect au fost aplicate și dispozițiile art.1113 alin.2 din Codul civil, instanța de apel reținând în mod corect că imputația plății urmează acestei reguli de ordin general ce completează norma specială la care face trimitere recurentul prin memoriul de recurs, respectiv prevederile Legii nr.230/2006, și anume în sensul că intimata – pârâtă va face imputația asupra plăților pe care recurentul – debitor le efectuează întotdeauna asupra celei mai vechi. Tocmai de aceea instanțele au apreciat cererea de obligare a intimatei – pârâte la încasarea sumelor reprezentând contravaloarea cheltuielilor de întreținere în numerar la sediul casieriei că fiind neîntemeiată întrucât recurentul nu înțelege să achite debitul datorat decât în maniera aleasă de acesta și anume prin virament bancar.
Pentru considerentele arătate prin prisma aspectelor de nelegalitate invocate și examinate, Curtea a apreciat că recursul este nefondat, și în temeiul dispoziției art.312 din Codul de procedură civilă urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge că nefondat recursul formulat de reclamantul B. A., împotriva deciziei civile nr.643 A din 14.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI . class="BodyText"> IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. B. DOINIȚA M. D. A. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red. D.M.
Tehnored. CS.
Ex.2/17.04.2013
T.B.Secția a V-a Civilă – F.L.
- C.M.Bargan
Jud.sector 6 București – M.D.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1577/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 36/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
