Pretenţii. Decizia nr. 141/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 141/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 67293/3/2011
Dosar nr._
(69/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.141 A
Ședința publică de la 23.05.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - IONELIA DRĂGAN
JUDECĂTOR - M. I.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanții reclamanți O. P. G. și O. P. M., împotriva sentinței civile nr. 1883 din 22.10.2012, pronunțată de Tribunalului București – Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. E. prin tutore M. C., O. M., D. M. D..
P. are ca obiect – pretenții.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 16.05.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 23.05.2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă sub nr._, reclamanții O. P. G. și O. P. M. au chemat în judecată pârâții M. E., prin curator F. M., O. M. și BNP D. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele M. E. și O. M., în solidar, la plata sumei de 21.600 lei, reprezentând prețul de vânzare-cumpărare al imobilului situat în București, .. 36, sectorul 1, obligarea celor trei pârâte în solidar la plata despăgubirilor materiale, sumă ce urmează a fi precizată după efectuarea expertizei și obligarea celor trei pârâte în solidar la plata sumei de 200.000 lei, reprezentând daune morale.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta M. E. un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect cumpărarea imobilului-teren în suprafață de 160 m.p. și construcția edificată pe acesta, în schimbul prețului de 8.000 USD echivalent a 21.600 lei, contract autentificat sub nr. 736/09.03.2001, însă prin sentința civilă_/19.12.2002 a Judecătoriei sectorului 1 București s-a dispus anularea procurii și a contractului de vânzare-cumpărare sus menționat, sentința rămânând definitivă și irevocabilă.
În urma anulării acestui contract, operează principiul restituito in integrum, în sensul că pârâta și mandatara trebuie să plătească prețul primit, iar pe cel de-al doilea capăt de cerere se impune obligarea pârâtelor la plata prețului actual al imobilului, având în vedere că nu se mai poate cumpăra cu suma de 21.600 lei, plătită în anul 2001, același imobil în anul 2008.
În ceea ce privește al treilea capăt de cerere, acesta este justificat de suferința psihică provocată și de umilința îndurată pe parcursul celor trei procese care au șubrezit sănătatea reclamanților și le-au știrbit onoarea și reputația.
Pârâta M. E. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
De asemenea, la dosarul cauzei a depus întâmpinare și BNP D. M., prin care a invocat excepția de necompetență materială a tribunalului, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar, în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
Pârâta O. M. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâta M. E. a depus o precizare la întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, cu motivarea că cererea a fost introdusă după termenul de trei ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
P. sentința civilă nr. 773/2008, Tribunalul București Secția a IV-a Civilă a respins excepția de necompetență materială a Tribunalului București, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului BNP D. M., a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. E. și O. M., a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamanții O. P. G. și O. P. M., constatând prescris dreptul material la acțiune.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții care a fost admis prin decizia civilă nr. 852/2008 a C. Secția a IV-a Civilă, s-a desființat sentința sus menționată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București cu motivarea că acțiunea nu este prescrisă.
Recursul declarat împotriva acestei decizii a fost admis prin decizia 826/2008 a ICCJ, fiind trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, iar prin decizia civilă 392/2010, Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții și Biroul Notarului Public D. M. D., iar prin decizia 5415/2011 a ICCJ s-au admis recursurile, s-a casat decizia atacată și sentința civilă nr. 773/2008 a Tribunalului București Secția a IV-a Civilă și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București, unde dosarul a fost înregistrat sub prezentul număr_ .
În cadrul prezentului dosar, reclamanții au formulat cerere de introducere în cauză în calitate de pârât a numitei D. M. D. (fila 20), însă prin încheierea de ședință din data de 19.03.2012 tribunalul a respins cererea de chemare în judecată a formulată împotriva pârâtei D. M. ca tardiv introdusă cu motivarea arătată în cuprinsul încheierii de ședință de la această dată (fila 69).
P. aceeași încheiere, tribunalul a încuviințat pentru reclamanți proba cu acte, proba cu expertiză, precum și proba cu interogatoriu, iar pe parcursul administrării acestor probe s-au depuse diverse înscrisuri, s-a depus raportul de expertiză efectuat de expert Pache P., precum și obiecțiunile formulate de pârâtă la acest raport și s-a administrat parțial proba cu interogatoriu.
P. sentința civilă nr.1883/22.10.2012, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți; a obligat pârâta O. M. la plata către reclamanți a sumei de 21.600 lei, reprezentând prețul de vânzare-cumpărare al imobilului situat în București, .. 36, sectorul 1; a respins capătul 1 de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta M. E. ca neîntemeiat; a respins capetele 2 și 3 de cerere ca neîntemeiate; a obligat pârâta O. M. la plata către reclamanți a sumei de 1340 lei reprezentând cheltuieli de judecată; a obligat reclamanții la plata către pârâta M. E. a sumei de 2.740 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 736/09.03.2001 la BNP D. M., pârâta M. E., prin mandatar O. M., a vândut reclamantului O. P. G., imobilul situat în București, .. 36, sectorul 1, compus din teren în proprietate, în suprafață de 160 m.p. și construcție aflată pe acesta formată din 5 camere, bucătărie, cămară, pivniță, precum și două magazii și WC în curte.
Ulterior, prin sentința civilă nr._/2002, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 8114/2002, s-a constatat nulitatea absolută a procurii autentificate sub nr.1853/2000 la BNP D. M. și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 736/09.03.2001 la BNP D. M., cu privire la imobilul situat în București, .. 36, sectorul 1.
Sentința civilă sus menționată a rămas definitivă în urma respingerii apelului, la data de 14.11.2003, prin decizia civilă nr. 295, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 1605/2003 și irevocabilă în urma respingerii recursului, prin decizia civilă nr. 262/22.02.2005, pronunțată de Curtea de Apel București.
P. urmare, ca efect al constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, tribunalul a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în sensul că a obligat pârâta O. M. la plata către reclamanți a sumei de 21.600 lei, reprezentând prețul de vânzare-cumpărare al imobilului situat în București, .. 36, sectorul 1.
Tribunalul a respins însă acest capăt de cerere în contradictoriu cu pârâta M. E. ca neîntemeiat, întrucât din analiza sentinței civile sus menționate rezultă cu evidență că în speța dedusă judecății nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare s-a dispus pentru lipsa totală a consimțământului vânzătorului (inexistența unei procuri valabile), iar într-o astfel de situație nu se poate invoca buna credință pentru a paraliza nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare și nici nu poate fi atrasă obligarea vânzătorului la plata prețului.
A extinde principiul validității aparenței în drept la situația de speță, înseamnă a se da o interpretare eronată acestui principiu care reprezintă o creație a doctrinei, iar iscusința falsului mandatar care a indus în eroare notarul public nu justifică salvarea actului de vânzare-cumpărare și obligarea vânzătorului la plata prețului.
Așadar, tribunalul a constatat că atâta vreme cât vânzătorul real M. E. nu a dorit încheierea actului de vânzare-cumpărare și nu a existat consimțământul său la încheierea actului, actul fiind încheiat numai datorită unei procuri false de către mandatara O. M., aceasta nu poate fi obligată la plata prețului achitat în baza contractului de vânzare-cumpărare, cu atât mai mult cu cât acest preț nu i-a fost niciodată remis de către mandatară, așa cum rezultă din conținutul actelor de urmărire penală existenta la dosarul cauzei (fila 44 dosar prezent) și nici nu s-a făcut vreo dovadă că acest preț a fost remis în fapt vânzătorului.
Mai mult decât atât, potrivit art.1540 C.civ., mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și pentru culpa sa comisă în executarea mandatului și, prin urmare, răspunderea pentru suma cerută aparține în totalitate mandatarei O. M. pentru că aceasta a întocmit procura falsă, a primit banii de la reclamanți și niciodată nu s-a descărcat de această sumă față de pârâta M. E..
În concluzie, deși pârâta M. E. a figurat formal în contractul de vânzare-cumpărare, aceasta nu poate fi răspunzătoare de restituirea prețului pentru primul capăt de cerere în condițiile în care motivul de nulitate a actului a fost tocmai lipsa consimțământului vânzătoarei și, pe cale de consecință, aceasta nu are nicio culpă în încheierea contractului și nici nu a primit efectiv suma de bani menționată în contract drept preț.
În ceea ce privește capetele doi și trei de cerere, tribunalul a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
În primul rând, tribunalul a constatat că în speța dedusă judecății, efectul constatării nulității actului de vânzare-cumpărare este repunerea părților în situația anterioară (restitutio in integrum), iar aceasta este regula de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act anulat, trebuie restituit astfel încât părțile raportului juridic trebuie să ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat. În cazul concret din speța dedusă judecății, mandatarul va restitui suma încasată drept preț al vânzării, iar reclamanții au restituit posesia și proprietatea asupra imobilului.
P. urmare, având în vedere efectele nulității, reclamanții nu au dreptul să obțină în niciun caz valoarea actuală de circulație a imobilului din care să se scadă prețul achitat prin contract și nici eventuale daune morale, întrucât aceste daune nu sunt prevăzute de lege.
Așa cum s-a precizat, în cazul declarării nulității, reclamanții pot obține doar prețul achitat în baza contractului și nicidecum valoarea de circulație actuală a imobilului, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la o soluție de neconceput în care reclamanții ar obține o despăgubire foarte mare și care ar încălca principiul restituito in integrum.
În al doilea rând, deși reclamanții au indicat ca temei juridic dispozițiile art.998 C.civ., tribunalul a precizat că acestea nu sunt aplicabile în speța dedusă judecății pentru simplul motiv că între părți a existat un contract de vânzare-cumpărare, care ulterior a fost anulat și, prin urmare, în speță operează doar o răspundere civilă contractuală și nu o răspundere civilă delictuală.
Altfel spus, răspunderea civilă contractuală înlătură în totalitate răspunderea civilă delictuală și atâta timp cât părțile au încheiat un contract, toate pretențiile care rezidă din încălcarea acelui contract, inclusiv în ipoteza anulării actului se vor raporta la regulile răspunderii contractuale, reguli care, în cazul de față, dau posibilitatea reclamanților să obțină doar prețul achitat în baza contractului de vânzare-cumpărare.
În al treilea rând, tribunalul a apreciat că nu pot fi admise capetele doi și trei de cerere întrucât potrivit art.1337 Cod civil, vânzătorul este de drept obligat de a răspunde față de cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut, iar potrivit art.1341 Cod civil, dacă vânzătorul este răspunzător de evicțiune, cumpărătorul are dreptul de a cere printre altele restituirea prețului de la vânzător.
Tribunalul a reținut că potrivit art.1341 pct. 4 raportat la art. 1350 cod civil în caz de evicțiune totală consumată, cumpărătorul are dreptul și la daune interese constând în diferența dintre preț și sporul de valoare dobândit de lucru între momentul încheierii contractului și data producerii evicțiunii, indiferent de cauza care a produs excedentul de valoare sau dacă sporul a fost sau nu previzibil.
Tribunalul a constatat însă că, în speța dedusă judecății, nu se aplică regulile de la evicțiune, ci regulile de la nulitate pentru că evicțiunea se poate cere doar pentru un contract valabil încheiat (spre exemplu, reclamanții erau deposedați în cadrul unei acțiuni în revendicare promovată de un terț), și nicidecum pentru un contract constatat nul, situație în care operează doar instituito in integrum.
În fine, un ultim argument pentru care reclamanții nu sunt îndreptățiți la daunele materiale și morale solicitate prin capetele doi și trei de cerere este acela că în cadrul dosarului având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului, reclamanții din prezenta cauză (pârâți în acel dosar) au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat să se constate că au fost dobânditori de bună-credință ai imobilului ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare ce se solicită a fi anulat.
Tribunalul a avut în vedere, însă, că prin sentința civilă nr._/2002, Judecătoria Sectorului 1 București a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată (filele 56-61 dosar fond inițial), cu motivarea printre altele că actualii reclamanți o cunoșteau pe pârâta O., încă dinaintea întocmirii procurii și că aceștia au fost de conivență cu pârâta O. pentru a dobândi imobilul.
Așadar, tribunalul a apreciat că reclamanții nu pot solicita daunele pe capetele doi și trei de cerere, întrucât prin sentința civilă sus menționată care are autoritate de lucru judecat s-a exclus buna credință a acestora la dobândirea imobilului, astfel încât aceștia nu mai pot beneficia de alte despăgubiri în baza contractului de vânzare-cumpărare care a fost anulat, cu excepția restituirii prețului achitat.
În ceea ce privește pârâta M., tribunalul a apreciat că acțiunea pe capetele doi și trei de cerere este neîntemeiată față de aceasta, atât pe considerentele anterioare, cât și pentru considerentele arătate la analiza primului capăt de cerere.
Tribunalul a obligat pârâta O. M. la plata către reclamanți a sumei de 1340 lei reprezentând cheltuieli de judecată, proporțional cu valoarea pretențiilor pentru care s-a admis acțiunea (taxa de timbru și timbru judiciar) și a obligat reclamanții la plata către pârâta M. E. a sumei de 2740 lei cheltuieli de judecată (onorariu avocat 1.500 lei - fila 31 și 1240 lei dosar prezent), cu mențiunea că nu s-au acordat cheltuielile din căile de atac, această pârâtă căzând în pretenții în respectivele dosare.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții O. P. G. și O. P. M., solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării pârâtei M. E., în solidar cu O. M., la plata sumei de 21.600 lei, a pârâtelor O. M., M. E. și D. M. D., în solidar, la plata sumei de 474.400 lei (496.000 – 21.600) reprezentând diferența dintre prețul achitat și valoarea actualizată a imobilului situat în București, ..36, sector 1, a pârâtelor O. M., M. E. și D. M. D., în solidar, la plata sumei de 200.000 lei reprezentând daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, apelanții au arătat, referitor la tardivitatea cererii de chemare în judecată a notarului D. M. D., că această cerere a fost formulată în raport de soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.5415/23.06.2011, conform căreia B.N.P. D. M. D. nu are calitate procesuală pasivă în cauza de față.
Având în vedere soluția instanței, apelanții au apreciat că se impune introducerea în cauză în calitate de pârât a notarului Danacica M. D., urmând ca răspunderea civilă a acesteia să fie stabilită, în condițiile legii, în raport de încălcarea obligațiilor sale profesionale și de prejudiciul cauzat.
Cererea a fost introdusă la termenul din 16.01.2012, în condițiile în care, la primul termen după casarea cu trimitere spre rejudecare, respectiv, 19.12.2011, reclamanții au solicitat instanței, în temeiul art.132 Cpr.civ., acordarea unui termen în vederea întregirii/completării acțiunii, cerere admisă de instanță, pentru ca ulterior să dispună respingerea acesteia ca tardiv introdusă.
În raport de temeiul indicat, apelanții au arătat că nu se poate susține tardivitatea cererii de chemare în judecată a notarului, persoană fizică.
Pe fondul cererii, menționează că art.38 din Legea nr.36/1995 prevede că „răspunderea civilă a notarului public poate fi angajată în condițiile legii civile pentru încălcarea obligațiilor sale profesionale, atunci când acesta a cauzat un prejudiciu".
Apelanții reclamanți au arătat că au fost prejudiciați material și moral datorită faptei notarului care și-a încălcat obligațiile profesionale întrucât din ordinea cronologică a procurii, a certificatului medical de handicap și a declarației rezultă că procura a fost autentificată de către notar anterior eliberării certificatului medical; acest fapt este în contradicție cu cele afirmate de pârâta Danacica M. D. în întâmpinarea depusă la dosar, în cadrul căreia se precizează că bolnava s-a prezentat pentru autentificarea declarației de handicap „la o dată anterioară încheierii procurii".
În aceste condiții, apelanții au arătat că se impunea admiterea celor două capete de cerere vizând despăgubirii materiale și morale și față de pârâta Danacica M. D..
Ca urmare a constatării nulității absolute a procurii autentificate de BNP Danacica M. D. și a nulității contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în București, ..36, sector 1, tribunalul a dispus repunerea părților în situația anterioara încheierii contractului și a obligat pe pârâta O. M. (mandatar) la plata sumei de 21.600 lei, reprezentând prețul vânzării.
În ceea ce privește pe pârâta M. E., tribunalul a apreciat că, în raport de constatarea nulității contractului pentru lipsa totală a consimțământului vânzătorului, nu poate fi atrasă obligația acestuia la plata prețului.
Mai mult decât atât, judecătorul fondului a invocat în sprijinul concluziilor sale aspecte reținute în faza de cercetare penală ca urmare a plângerilor formulate împotriva pârâtei O. M., aspecte din care ar rezulta că prețul nu a fost încasat de vânzătoarea M..
Însă, din cuprinsul referatului de cercetare penală nu rezultă cu certitudine aspectele menționate în hotărâre, ci doar imposibilitatea prezentării unui înscris care să ateste predarea de către mandatarul O. a sumelor de bani încasate către M. E..
Or, aspectul predării banilor încasați ca urmare a vânzării ține de raporturile juridice dintre mandant și mandatar, terțului neputându-i-se opune eventualele neînțelegeri dintre aceștia. Mandatarul trebuie să dea socoteală mandantului despre îndeplinirea mandatului.
Pe de altă parte, ca urmare a actelor încheiate de mandatar, între mandant și terți se creează raporturi juridice directe; în fapt, terțul tratează cu mandatarul, în drept contractează cu mandantul.
Ca atare, toate efectele actului încheiat de mandatar cu terțul se răsfrâng asupra mandantului împrejurarea ca proprietarul M. E. nu ar fi dorit să încheie vânzarea, motiv pentru care a solicitat anularea acesteia, nu însemna ca terțul cumpărător nu poate obține restituirea prețului plătit, indiferent daca acesta a ajuns la vânzător sau a rămas în posesia mandatarului.
Mai mult decât atât, s-a arătat că instanța nu a ținut seama de faptul că prin ordonanța pronunțată în 04.02.2002 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a pârâtei O. M., infirmându-se astfel concluziile organului de cercetare penală, ale cărui concluzii sunt preluate de tribunal.
Față de aceste aspecte, apelanții au apreciat că în mod greșit instanța a dispus respingerea capătului de cerere privind restituirea prețului față de pârâta M. E..
În ceea ce privește capetele 2 si 3 de cerere, apelanții au susținut că se impune atragerea unei răspunderi contractuale, care revine vânzătorului, iar nu mandatarului acestuia.
In aceste condiții, argumentul instanței prin raportare la art. 998 – art.999 Cod civil nu mai poate fi primit, fiind evidentă răspunderea pârâtei M. E..
Pe de alta parte, apelanții au susținut că în mod greșit instanța de fond a preluat considerentele dintr-o alta hotărâre, întrucât în cauza de față, în ciuda probelor propuse pentru a se dovedi situația de fapt (interogatoriul pârâtelor) nu s-a dovedit nicio relație de conivență între reclamanți și pârâta O. M..
Reclamanta O. P. M. nu a ascuns niciodată că a cunoscut-o pe pârâta O. ca urmare a unui anunț în ziarul Adevărul din august 1999, referitor la vânzarea unui imobil din Clucereasa 36 A, geamăn și vecin cu imobilul ce face cauza procesului actual-proprietatea pârâtei ca efect al moștenirii.
Ca urmare a nefinalizării acelei tranzacții și cunoscând intenția reclamanților de achiziționa un imobil în acea zona, în luna iulie 2000, din proprie inițiativă, fără a mai avea vreo legătura între timp, pârâta O. s-a prezentat la redacția reclamanților, cu procura gata făcută (adresa editurii o avea de la agenția Transilvania cu care reclamanții colaborau).
Acest aspect este de altfel, menționat și în răspunsul la interogatoriu, întrebarea 4.
Referitor la acest interogatoriu, apelanții au subliniat faptul că instanța, în mod tendențios a dispus respingerea întrebărilor formulate de M. E., deși prin răspunsul pe care reclamanții l-ar fi oferit ar fi fost clarificate toate aspectele de fapt care au condus la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
De asemenea, s-a mai arătat că argumentul prezentat in hotărârea citata de tribunal ca nu s-a dovedit înstrăinarea apartamentului proprietate personala pentru obținerea sumei necesara achitării prețului mobilului în litigiu, este nereal, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, acte care fac dovada înstrăinării apartamentului menționat (Contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.233/07.03.2001- BNP V. B.).
Nu trebuie uitat, de asemenea, că reclamanții au solicit atragerea răspunderii notarului Danacica M. D., în condițiile în care aceasta a autentificat atât procura, cât și actul de vânzare-cumpărare, iar între cele două momente a autentificat si declarația paratei M. E. cu privire la gradul de handicap.
Referitor la daunele morale solicitate, cerere respinsă de către instanță cu aceleași argumente ce vizau și despăgubirile materiale, acestea au la bază suferința psihică provocată de acuzele nefondate ale pârâtei M. E. cu privire la intențiile reclamanților de a abuza de bunurile sale, precum și șirul proceselor care le-au afectat sănătatea și în final capacitatea de muncă (în acest sens au depus la dosar acte medicale, precum și dovezi ale încetării activității editurii ca efect al problemelor medicale).
Un al motiv de apel privește acordarea cheltuielilor de judecata în favoarea pârâtei M. E..
Astfel, tribunalul a apreciat că aceasta este îndreptățită să primească atât onorariul avocatului din această faza procesuală - 1240 lei, cât și suma de 1500 lei aferentă primului ciclu procesual - dosar nr._ .
În opinia apelanților, suma de 1500 lei nu poate fi acordată în condițiile în care aceasta a vizat o etapă procesuală încheiată prin soluționarea unei excepții, soluție casată de instanțele de control sub toate aspectele, inclusiv cel al cheltuielilor de judecată.
Intimata pârâtă D. M. D. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
În motivare, intimata a susținut că în mod temeinic și legal instanța de fond a admis excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată prin introducerea intimatei D. M. D. în calitate de pârât la termenul din 16.01.2012.
P. cererea formulată de reclamanți, aceștia au înțeles să își completeze cadrul procesual pasiv și introducerea în cauză a intimatei, în calitate de pârât, în raport de motivarea hotărârii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a admite excepția invocată, instanța de fond în mod corect a reținut că înlocuirea pârâtului inițial, adică a B.N.P. „D. M. D. "cu intimata, ca persoană fizică, reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată și că o atare cerere trebuia făcută până la prima de zi de înfățișare, respectiv cu respectarea dispozițiilor art.132 C.pr.civ., or în speță cererea s-a făcut cu mult peste acest termen.
Conform art.134 C.pr.civ. prima zi de înfățișare este aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii, or în prezentul dosar cererea de modificare făcută de reclamanți la data de 16.01.2012 (în condițiile în care prezenta acțiune cerere de chemare în judecată a fost promovată 31.01,2008) rezultă în mod incontestabil că a fost făcută cu depășirea termenul prevăzut de lege.
Referitor la modificarea acțiunii, aceasta nu poate avea loc la instanța care rejudecă fondul după casare, cu trimitere, astfel încât în mod corect instanța de fond a admis această cerere.
Cât privește susținerea reclamanților în sensul că introducerea intimatei în calitate de pârâtă s-a făcut la îndrumarea instanței supreme, în mod corect Tribunalul București a reținut că acesta este un argument al instanței supreme cu privire la calitatea procesuală pasivă a biroului notarial.
In ceea ce privește susținerea apelanților reclamanți în sensul că prejudiciile suportate de aceștia se datorează încălcării obligațiilor profesionale ale notarului, intimata a arătat că este o susținere nefondată având în vedere că aceasta a efectuat toate demersurile necesare și obligatorii la autentificarea actelor și că nu avea de unde să cunoască starea de boală a vânzătoarei.
Cât privește fondul pricinii și criticile apelanților referitoare la aceste aspecte, intimata, în urma admiterii excepției tardivității, nu a mai participat la desfășurarea procesului, iar probatoriul încuviințat nu a fost administrat în contradictoriu cu aceasta.
Curtea, analizând criticile de apel, constată următoarele:
Prioritar, Curtea reține în ordinea lor cronologică actele procedurale intervenite în pricina pendinte în fața instanței de fond, după casarea cu trimitere, în raport de care urmează a analiza criticile apelanților referitoare la demersul lor de judecare în contradictoriu și cu notarul public Dănăcica M. D..
Astfel, în raport de soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.5415/23.06.2011 și trimiterea cauzei spre rejudecare, la primul termen de judecată în fața Tribunalului București, respectiv la data de 19.12.2011, apărătorul reclamanților a solicitat acordarea unui nou termen de judecată pentru a formula cerere de introducere în cauză a notarului public D. M. D., personal, prin raportare la dispozițiile deciziei pronunțate de instanța supremă.
Analizând această solicitare, tribunalul, în temeiul art.132 C.proc.civ., a încuviințat-o, amânând soluționarea cauzei pentru a da posibilitate reclamanților să formuleze cerere precizatoare în sensul celor învederate.
La data de 16.01.2012, reclamanții au depus la dosarul cauzei cerere scrisă în sensul introducerii în cauză în calitate de pârât a numitei D. M. D..
În ședința publică din data de 16.01.2012, apărătorul pârâtei M. E. a depus o cerere prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a părții pe care o reprezintă, fără a face opoziție la cererea de introducere în cauză în calitate de pârât a numitei D. M. D.. De altfel, aceeași poziție a avut-o această pârâtă și la data de 19.12.2011. La acest termen de judecată, instanța a acordat termen pentru a se cita numita D. M. D. în calitate de pârâtă, cu copie a cererii de chemare în judecată inițială și cu o copie a cererii precizatoare, solicitându-i-se depunerea întâmpinării potrivit art.114 ind.1 C.proc.civ.
La data de 13.02.2012, tribunalul a constatat că D. M. D., citată în calitate de pârâtă, a depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție, Tribunalul procedând la comunicarea întâmpinării către apărătorul reclamanților și către apărătorul pârâtei M. E..
La aceeași dată, instanța de fond a dispus citarea chematei în garanție C. de A. a Notarilor Publici, punând în vedere reclamanților să precizeze dacă înțeleg să-și modifice temeiul de drept al acțiunii, respectiv să precizeze dacă temeiul de drept este unul raportat la dispozițiile Noului Cod Civil sau își continuă acțiunea pe temeiul de drept invocat inițial.
Totodată, s-a prorogat discutarea excepțiilor invocate de pârâta D. M. D. prin întâmpinare.
La data de 19.03.2012, în ședință publică, instanța de fond a pus în discuția părților excepția tardivității cererii modificatoare invocată de pârâta D. M. D. prin întâmpinare. Deliberând asupra acestei excepții, a admis-o și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva acestei pârâte, ca tardiv introdusă, cu motivarea că înlocuirea pârâtului inițial reprezintă o modificare a acțiunii inițiale. Totodată, tribunalul a precizat că în ipoteza în care cauza se trimite spre rejudecare, în nici un caz, prima zi de înfățișare nu se raportează la prima zi în dosarul reînregistrat, iar motivarea din cuprinsul deciziei de casare pronunțată de ÎC.C.J. în sensul că D. M. D. ar putea avea calitate procesuală pasivă, nu reprezintă o îndrumare pentru introducerea acesteia în cauză, ci doar un argument în susținerea lipsei calității procesuale pasive a B.N.P. D. M. D..
Or, Curtea constată că această concluzie la care a ajuns tribunalul este eronată din mai multe puncte de vedere.
Astfel, art. 134 C. proc. civ. definește prima zi de înfățișare ca fiind termenul la care părțile legal citate, pot pune concluzii. P. urmare, pentru a exista acest moment procedural, se cer a fi îndeplinite cumulativ două condiții: părțile să fie legal citate și să poată pune concluzii.
Potrivit literaturii de specialitate în materie, a putea pune concluzii, în sensul art. 134 C. proc. civ., înseamnă că partea este în măsură să-și exprime poziția, punctul de vedere în legătură cu orice aspect din procesul respectiv. Altfel spus, a putea pune concluzii nu înseamnă a se pune efectiv concluzii, ci a avea posibilitatea să se pună concluzii. Concluziile care pot fi puse la prima zi de înfățișare nu se identifică și nu se confundă cu concluziile în fond, finale, care se pun înainte de închiderea dezbaterilor.
Nu pot fi puse concluzii dacă una din părți a formulat o cerere pentru lipsă de apărare, pe care instanța o găsește întemeiată; dacă serviciul este suspendat ori procesul este amânat pentru lipsă de timp; dacă cererea de chemare în judecată și înscrisurile depuse de reclamant nu au fost comunicate pârâtului; dacă, față de obiectul litigiului, completul nu era legal compus sau constituit.
Prima zi de înfățișare nu este totuna cu primul termen de judecată. Desigur, în măsura în care la primul termen de judecată sunt îndeplinite cele doua condiții impuse de art. 134 C. proc. civ., la primul termen de judecată poate fi „prima zi de înfățișare".
În pricina de față, după casarea cu trimitere, în condițiile în care instanța supremă nu a făcut nici o referire în privința actelor procedurale care urmează a fi menținute și momentul de la care urmează a fi reluată procedura, prima zi de înfățișare urmează a fi considerată cea în care părțile sunt legal citate în fața instanței la care cauza a fost trimisă spre rejudecare și acestea pot pune concluzii.
Or, așa cum s-a reținut mai sus, la data de 19.12.2011, apărătorul reclamanților a invocat această intenție a sa de introducere în cauză în calitate de pârât a notarului public D. M. D., situație față de care părțile prezente nu s-au opus, instanța de fond chiar acordând termen pentru a se depune în formă scrisă această cerere precizatoare.
P. urmare, nu se poate nega intenția părții de formulare în scris a acestei solicitări deja exprimate oral în fața instanței de fond în rejudecare de introducere în cauză a notarului public Dănăcica M. D., instanța acordând un termen pentru depunerea în scris a unei cereri precizatoare sub acest aspect.
De asemenea, din analiza celorlalte încheieri de ședință ulterioare, Curtea constată că părțile nu s-au aflat la niciuna dintre respectivele date la care au fost pronunțate acestea, la prima zi de înfățișare, în sensul art.134 C.proc.civ., părțile neaflându-se în situația de a putea pune concluzii, astfel cum impune acest articol, cauza fiind amânată pentru motivele expuse mai sus, condițiile cerute de acest text de lege fiind îndeplinite abia la data de 19.03.2012, când s-a luat în discuție excepția tardivității acestei cereri de introducere în cauză a pârâtei D. M. D..
Mai mult, Curtea deduce din decizia de casare cu trimitere a Înaltei Curți, îndrumarea acesteia în vederea soluționării cauzei pe fond, reținând că instanța de recurs a pronunțat soluția de casare urmare a stabilirii unui cadru procesual greșit și a nesoluționării pricinii pe fondul ei.
Într-adevăr, din considerentele deciziei de casare, Curtea deduce că potrivit legii notarilor publici și a activității notariale - Legea nr.36/1995, notarii publici au obligația să verifice actele pe care le instrumentează, astfel încât acestea să nu cuprindă clauze contrare legii și bunelor moravuri, să ceară și să dea lămuriri părților asupra conținutului acestor acte, spre a se convinge că le-au înțeles sensul și le-au acceptat faptele în scopul prevenirii litigiilor. Instanța de recurs a reținut că biroul notarial public nu are calitate procesuală, întrucât art.38 din Legea nr.36/1995 reglementează răspunderea civilă a notarului public, care poate fi angajată în condițiile legii civile pentru încălcarea obligațiilor profesionale, atunci când acesta a cauzat un prejudiciu.
Instanța supremă a conchis astfel că reclamanții au chemat în judecată, în mod greșit, biroul notarial public și nu notarul public, ceea ce, în opinia sa, a constituit o stabilire greșită a cadrului procesual.
P. raportare la aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond avea obligația de a stabili corect cadrul procesual și în privința notarului public pe care reclamanții au înțeles să-l cheme în judecată.
De altfel, demersul acestora de a face răspunzător și notarul public pentru actele juridice încheiate este evident, prin raportare la conținutul cererii cu care instanța de fond a fost învestită încă din data de 30.01.2008.
Curtea nu poate valida susținerea intimatei pârâte D. M. D., referitor la modificarea acțiunii, în sensul că aceasta nu poate avea loc la instanța care rejudecă fondul după casare, cu trimitere, având în vedere că instanța de recurs a casat întreaga decizie și hotărâre a primei instanțe, fără a face nicio precizare în sensul păstrării vreunui act procedural ori continuării judecății după un anume act procedural, ceea ce conduce la concluzia că instanța de rejudecare se află în situația de a relua judecata din aceeași stare în care ar fi fost pentru prima dată sesizată de parte, cu obligația de a respecta îndrumările date de instanșa de recurs, în aplicarea art. 315 Cod procedură civilă.
Așa fiind, constatând că în mod greșit instanța de fond a admis cererea de tardivitate a introducerii în cauză a pârâtei Dănăcica M. D., în raport de care urma a stabili răspunderea acesteia și prejudiciul produs prin fapta sa, apreciind că celelalte critici care vizează fondul nu se mai impun a fi analizate în această fază procesuală, fiind în strânsă dependență cu acest petit, îndreptat împotriva acestei pârâte, ceea ce are drept consecință necesitatea ca prejudiciul încercat de reclamanți să fie stabilit deodată în contradictoriu și cu această parte, cu respectarea garanțiilor procesuale și ale dreptului la un proces Echitabil, Curtea, în baza art. 297 Cod procedură civilă, va admite apelul, va desființa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanții reclamanți O. P. G. și O. P. M., domiciliați în București, ..92, ..B, ., sector 1, împotriva sentinței civile nr.1883/22.10.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți M. E. prin tutore M. C., domiciliat în București, ..36, sector 1, O. M., domiciliată în București, ..8, . și D. M. D., domiciliată în București, ., ., .> Desființează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 23.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
I. D. M. I.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.I.D/B.I
7 ex/31.05.2013
-----------------------------------------
T.B.-Sectia a IV-a – I.Târțău
| ← Pretenţii. Decizia nr. 1460/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 201/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
