Uzucapiune. Decizia nr. 1085/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1085/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 33442/299/2009
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1085 R
Ședința publică de la 28.05.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – D. F. G.
JUDECĂTOR – F. C.
JUDECĂTOR – D. L. M.
GREFIER – F. V.
…………………
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul reclamant E. S. M., împotriva deciziei civile nr.12 A din 10.01.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. V., E. V., MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMAR GENERAL și STATUL R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect „uzucapiune”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul reclamant E. S. M. personal și asistat de avocat A. Țucmeanu și intimații pârâți D. V. și E. V., ambii personal, lipsind intimații pârâți Municipiul București prin Primar General și Statul R. prin Ministerul Finanțelor Publice,
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că nu a fost depusă la dosarul cauzei de către recurentul reclamant dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar.
Avocata recurentului reclamant E. S. M. depune la dosar împuternicire avocațială și dovada achitării taxei de timbru în sumă de 1.652 lei cu chitanța .-10-Nr._(13) și timbru judiciar de 5 lei. Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, ceasta legat de considerentele Tribunalului București care a apreciat că nu au existat înscrisuri. Arată că le are asupra sa și solicită să depună și situația juridică de la PMB, pentru care a depus deja cerere și urmează a fi eliberată.
Curtea, deliberând, încuviințează pentru recurentul reclamant E. S. M. proba cu înscrisuri și respinge proba cu situația juridică ca inutilă în raport cu modalitatea în care a fost soluționată cererea în instantele anterioare.
Avocata recurentul reclamant E. S. M. depune la dosar înscrisuri de la Direcția Generală Impozite și Taxe Locale a Sectorului 1.
Se identifică recurentul reclamant E. S. M. cu CI . nr._ eliberat la 10.12.2008 de către SPCEP S 6 Biroul nr. 2, intimații pârâți E. V. cu CI . nr._ eliberat la 08.03.2010 de SPCEP S 6 biroul nr.4 și D. V. cu CI . nr._ eliberat la 24.03.2011 de SPCEP Sector 6.
Curtea, acordă cuvântul părților pe cererea de recurs. Curtea pune in discutie daca instantele de fond au solutionat pe fond cererea cu care au fost investite, anume cererea care viza jonctiunea posesiilor exercitate de reclamant, paratii E. V. si D. V. si paratul E. M. sau au solutionat o cerere cu alt obiect.
Avocata recurentului reclamant E. S. M. pune concluzii de admitere a recursului, precizează că nu a fost soluționat fondul cererii cu care a investit instanta. C. procesual nu este stabilit odată ce nu există pârât persoană fizică, deoarece acesta a decedat. Cererea sa nu poate fi judecată decât în contradictoriu cu Statul R. prin Ministerul Finanțelor Publice și cu Municipiul București prin Primar General și pe aspectul uzucapiunii prin joncțiunea posesiei. Solicită să se aibă în vedere înscrisurile depuse la acest termen la dosarul cauzei. Din anul 1968 și până astăzi E. M. figurează în evidențele fiscale, iar reclamantul a plătit din anul 2009 impozitele. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata pârâtă D. V. învederează instanței că este de acord cu admiterea recursului și recunoașterea dreptului de proprietate al recurentului reclamant E. Ș. M. asupra terenului și casei și arată că i-a vandut drepturile sale acestuia din anul 2009.
Intimatul pârât E. V. pune aceleași concluzii ca și intimata pârâtă D. V., învederând instanței că-i recunoaște drepturile recurentului reclamant E. Ș. M. asupra terenului și a casei.
Curtea, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr._/16.09.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._ s-a respins acțiunea formulată de reclamantul E. Ș.-M., în contradictoriu cu pârâții E. V., D. V., STATUL R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MUNICIPIUL BUCUREȘTI prin PRIMAR GENERAL, s-au respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere prin care reclamantul a solicitat să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 400 mp situat în București, ., sector 1, prin uzucapiunea de 30 de ani si asupra construcției edificata pe teren, prin efectul accesiunii imobiliare, s-au respins, ca lipsite de interes, capetele de cerere privind constatarea deschisă a succesiunii de pe urma defunctului G. G., constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctului G. G. și că STATUL R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE are calitatea de unic moștenitor de pe urma defunctului G. G..
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, in esenta, urmatoarele:
Prin înscrisul sub semnătură privată încheiat în anul 1968, antecesorul reclamantului și al pârâților E. V. și D. V., respectiv defunctul E. C. M., a cumpărat de la G. G. un teren în suprafață de 400 mp situat în București, . ( fosta 75), sector 1.
Din declarațiile martorilor audiați I. A.-E. și D. V., instanța a reținut că, din 1968 până în 1997, a stăpânit terenul sus-menționat E. M.. După decesul acestuia, în 1997, au stăpânit E. V. și E. S. M.. Din certificatul de moștenitor nr.113/30.05.1997 rezultă că moștenitori ai lui E. M. sunt E. V. și D. V..
Din probele administrate rezultă că reclamantul a stăpânit terenul menționat din anul 1997, împreună cu E. V., titular ar dreptului de proprietate asupra acestuia în calitate de moștenitor al lui E. C. M.. Nu rezultă însă dacă D. V. a stăpânit sau nu, aceasta având, ca și E. V., calitatea de moștenitor al defunctului E. C. M..
Reclamantul invocă joncțiunea posesiei sale cu cea a antecesorilor săi pentru a putea invoca uzucapiunea de 30 de ani.
Joncțiunea posesiilor constă în adăugirea la termenul posesiei actuale a celui ce dorește să invoce uzucapiunea, a timpului cât bunul s-a aflat în posesia autorului său.
În situația de față, posesia a fost începută de E. C. M. și continuată de E. V. și reclamantul în cauză. Or, din probele administrate nu se poate conchide că doar reclamantul E. Ș.-M. a fost posesor al terenului respectiv. Mai mult, E. C. M. nu este autorul reclamantului, acesta nefiind moștenitor al acestuia.
De asemenea înscrisul sub semnătură privată denumit contract de vânzare cumpărare încheiat în 26.06.2009, care reprezintă un antecontract de vânzare cumpărare, reprezintă o dovadă a faptului că pârâții E. V. și D. V. se consideră proprietari ai terenului.
În cauză, din probele administrate, instanța reține că reclamantul nu a făcut pe deplin dovada posesiei necesare pentru uzucapiunea de 30 de ani. Mai exact acesta nu a dovedit că este unic posesor al terenului.
Pentru aceste considerente, a fost respins capătul de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului teren în suprafață de 400 mp situat în București, ., sector 1, prin uzucapiunea de 30 de ani, ca neîntemeiat.
Cu privire la al doilea capăt de cerere, cererea privind constatarea accesiunii asupra construcției instanța a respins-o ca neîntemeiată, cu motivarea ca in cauză reclamantul nu a dovedit că este proprietarul terenului, astfel că prezumția prevăzută de art. 492 cod civil nu își găsește aplicarea.
Față de respingerea petitelor anterioare, instanța a respins ca lipsite de interes capetele de cerere privind constatarea deschisă a succesiunii de pe urma defunctului G. G., constatarea vacanței succesorale de pe urma defunctului G. G. și că STATUL R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE are calitatea de unic moștenitor de pe urma defunctului G. G., intrucat în prezenta cauză reclamantul nu justifică niciun interes pentru formularea acestor petite, în lumina respingerii celorlalte capete de cerere.
Ulterior pronuntarii acestei sentinte, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 la data de 07.11.2011 reclamantul a solicitat completarea sentinței civile nr._/16.09.2011, in sensul ca instanta sa se pronunte si asupra capătului de cerere prin care s-a solicitat să se constate joncțiunea posesiei reclamantului E. S.-M. cu posesia pârâților E. V. și D. V. și a defunctului E. C. M..
Prin sentința civilă nr. 1335/ 27.01.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, s-a respins aceasta cerere de completare, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin considerentele sentintei initiale instanța s-a pronunțat și asupra joncțiunii posesiei, constatând neîndeplinite condițiile acestei instituții juridice. Consecința neîndeplinirii condițiilor joncțiunii posesiei a fost respingerea primului capăt de cerere ca neîntemeiat. Astfel, capătul de cerere privind constatarea joncțiunii posesiei nu este o cerere separată, este o condiție pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.
Impotriva acestor doua sentinte a fost declarat apel de catre reclamant, iar prin decizia civilă nr. 12 A din 10.01.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a III-a Civilă, s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul-reclamant E. S.-M., in contradictoriu cu intimați-parați E. V., D. V., Statul R. prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București prin Primar General, împotriva sentințelor civile nr. 1335/27.01.2012 și nr._/16.09.2011, pronunțate in dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 1 București.
Pentru a decide astfel, tribunalul a retinut in esenta urmatoarele:
Analizând apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1334/27.01.2012, tribunalul constată că reclamantul a investit instanța de fond cu o cerere de constatare a dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune și asupra construcției prin accesiune imobiliară, formulând, totodată, ca un capăt de cerere distinct și solicitarea de a se constata joncțiunea posesiei antecesorilor săi cu cea a pârâților persoane fizice și a defunctului E. C. M..
Deși a fost formulată ca un capăt de cerere distinct, tribunalul apreciază că solicitarea reclamantului de a se constata joncțiunea posesiilor reprezintă una dintre condițiile necesare pentru ca cel ce solicită unirea posesiei sale cu cea a autorilor săi să poată uzucapa. Or, în aceste condiții, față de faptul că petitul 2 din cerere reprezintă o condiție necesară pentru soluționarea pe fond a cauzei, tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond a respins cererea de completare.
Pe cale de consecință, și apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 1335/27.01.2012 apare ca fiind nefondat, motiv pentru care tribunalul îl va respinge, în temeiul art. 296 C.pr.civ..
În ceea ce privește apelul declarat împotriva sentinței civile nr._/16.09.2011 prin care instanța a soluționat fondul cauzei, tribunalul apreciază că și acesta este nefondat.
Tribunalul constată că autorul reclamantului a cumpărat, prin act autentic de vânzare-cumpărare, imobilul din litigiu de la numitul G. G., acesta fiind proprietarul nediligent față de care urma a se stabili eventualul drept de proprietate al reclamantului dobândit prin uzucapiune evident alături de cei față de care s-a solicitat a se constata joncțiunea posesiilor.
Întrucât numitul G. G. era decedat încă din anul 1974 (fila 69 dosar fond), apare cât se poate de evident că reclamantul trebuia să se judece cu moștenitorii acestuia.
Prin cererea precizatoare depusă la dosar apelantul - reclamant a arătat că înțelege să se judece, alături de pârâții indicați prin acțiune, cu Statul R. prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București, justificând calitatea procesuală pasivă a celor 2 pârâți persoane juridice pe disp. art. 680 C. civil și art. 26 alin. 1 din Legea nr. 18/1991.
Având în vedere că, prin motivele de apel, apelantul-reclamant nu a criticat soluția instanței de fond cu privire la respingerea, ca fiind lipsite de interes, a capetelor de cerere formulate în contradictoriu cu Statul R. prin Ministerul Finanțelor Publice, acestea au intrat în puterea lucrului judecat și nu vor face obiect de analiză din partea instanței de apel.
Referitor la respingerea, pe fond, a capetelor de cerere nr. 1 și 3, tribunalul apreciază că apelantul-reclamant nu a putut dovedi prin înscrisuri care să emane de la instituții de stat, faptul că vreunul dintre autorii săi a fost impus pentru imobilul din litigiu și că a plătit impozit la stat pentru bunurile deținute; simplele declarații de martori, precum și lipsa pârâților persoane fizice la termenul la care ar fi trebuit administrată proba cu interogatoriu nu conduc, prin ele însele, la concluzia că apelantul-reclamant a dobândit vreun drept de proprietate prin uzucapiune și, respectiv, prin accesiune imobiliară artificială atâta timp cât aceste probe nu sunt coroborate cu înscrisuri care să emane de la autoritățile de stat privind situația juridică a imobilului din litigiu și eventualele plăți achitate cu titlu de impozit.
Față de principiul disponibilității, conform căruia reclamantul, fiind cel care pornește procesul, poate solicita probele pe care le consideră utile pentru dovedirea pretenției sale, instanța urmând a se pronunța asupra cererii cu care a fost învestită doar în limitele stabilite de parte și cu încuviințarea respectiv administrarea probelor solicitate, tribunalul apreciază că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Împotriva deciziei tribunalului a declarat, in termen legal, prezentul recurs reclamantul E. S. M., care a criticat-o pentru următoarele motive:
Se face expunerea situatiei de fapt si a dosarului si se arata ca pentru dovedirea împlinirii termenului prescripției achizitive de 30 de ani, reclamantul a invocat joncțiunea posesiei sale cu a autorilor săi, respectiv cu cea a lui E. V. și E. M., termenul fiind cu mult depășit. Imobilul a fost stăpânit continuu de bunicul și tatăl său până în anul 1997, respectiv 1999, când reclamantul a rămas posesor.
Atât instanța de fond, cât și cea de apel, au respins cererea reclamantului cu motivarea că, pe de o parte, nu s-a dovedit continuitatea rolului fiscal pe numele autorilor reclamantului, iar pe de altă parte, posesia redamantului nu poate joncționa cu cea a defunctului său bunic, E. M., întrucât acesta nu este moștenitorul său direct.
Cele două hotărâri sunt nelegale și netemeinice, întrucât sunt date cu aplicarea greșită a legii, instanța analizând utilitatea posesia prin raportare doar la transmiterea acesteia de la E. M., la reclamant, considerând că nefiind vorba de o transmitere succesorală, posesia reclamantului nu poate joncționa cu cea a bunicului său, întrucât stăpânirea terenului a trecut la cei doi moștenitori ai acestuia, pâtâții E. V. și D. V.. De asemenea, se menționează în considerentele instanței și faptul că nu s-a făcut dovada posesiei de către D. V., deși reclamantul a precizat că la scurt timp după întocmirea certificatului de moștenitor, aceasta și tatăl său i-au lăsat posesia, iar după 10 ani au încheiat înscrisul sub semnătură privată denumit contract de vânzare-cumpărare.
Așadar, chiar dacă reclamantul nu a preluat în stăpânire terenul prin transmitere succesorală, E. M. a devenit autorul său, prin efectul certificatului de moștenitor și contractul de vânzare-cumpărare sub semnătură privată din anul 2009, iar posesia acestuia (29 ani), cea a moștenitorilor săi (cca 2 ani) și a reclamantuhji (13 ani) pot joncționa, fiind utile și neviciate.
Fără a contesta efectele certificatului de moștenitor, instanța ignoră voința părților și realitatea de fapt, astfel cum a fost dovedită, în sensul că, cei doi moșenitori ai lui E. M., pârâții E. V. și D. V. au vândut, e adevărat că printr-un act sub semnătură privată, drepturile lor asupra imobilului, către reclamant, acesta stăpânind în continuare terenul și construcția edificată pe acesta, fără a fi deranjat în vreun fel. Mai mult, întregul imobil este înscris în evidențele fiscale, astfel cum dovedesc înscrisurile emise de Primăria Sectorului 1, Direcția de Taxe și impozite locale.
În cauza de față, posesia este în mod evident a stare de fapt, ce poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, inclusiv cu martori și interogatoriu. Deși a fost administrat probatoriul complet în dovedirea posesiilor invocate, Tribunalul apreciază că nu s-a dovedit prin înscrisuri care să emane de la autoritățile statului, faptul că reclamantul sau autorii acestuia au plătit impozit pentru imobil, fără a solicita – în exercitarea rolului său activ, prezentarea situației juridice și a istoricului de rol. Totodată, se ignoră atât declarațiile martorilor cât și poziția procesuală a pârâților persoane fizice care, deși nu s-au prezentat la interogatoriu administrat la instanța de fond, s-au prezentat în fața Tribunalului manifestându-și acceptul față de susținerile reclamantului.
În drept s-au invocat disp. art. 304 pct. 9 C.pr.civ..
Soluționând recursul formulat, in raport de criticile dezvoltate, Curtea constată următoarele:
Curtea constată că instanțele de fond s-au pronunțat asupra unei alte cereri decât cea cu care au fost investite, ceea ce echivaleaza, din perspectiva cererii cu care au fost in mod real investite, cu necercetarea fondului, după cum urmează:
Reclamantul a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului prin uzucapiune și prin joncțiunea posesiilor, invocând că a operat joncțiunea posesiei sale cu a posesiei autorilor săi, E. V. și D. V., și cu posesia autorului autorilor săi, E. M.. În concret, reclamantul a susținut că E. M. a cumpărat de la G. G. și a exercitat în această calitate posesie, după decesul lui E. M. au exercitat posesie moștenitorii acestuia, E. V. și D. V., ca moștenitori, iar acești doi moștenitori au vândut către reclamant și de la această vânzare reclamantul a exercitat posesia.
Or, instanța de fond a analizat cererea de constatare a uzucapiunii asupra terenului dintr-o perspectivă total diferită, anume, a analizat joncțiunea directa a posesie lui E. M. și a reclamantului și pentru acest motiv au conchis că cererea de constatare a uzucapiunii este neîntemeiată, întrucât reclamantul nu a posedat singur după moartea lui E. M., ci împreună cu pârâții E. V. și D. V., asadar reclamantul nefiind posesor unic nici nu poate invoca în persoana sa dobândirea proprietății. Asa se explica considerentul retinut de instanta de fond in sensul ca actul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâții E. V. și D. V. și reclamant in anul 2009 ar infirma posesia invocata de reclamant, cand in realitate din perspectiva cererii cu care reclamantul a investit instanța, acesta nu constituia o probă împotriva reclamantului, ci, dimpotrivă, una in favoarea acestuia, căci demonstra modul în care acești pârâți au transmis reclamantului posesia în anul 2009.
Cererea în constatarea accesiunii a fost respinsă drept consecința a respingerii cererii de constatare a uzucapiunii asupra terenului și, la fel, au fost respinse ca lipsite de interes cererile formulate in contradictoriu cu Statul R., prin MFP, privind constatarea deschiderii succesiunii defunctului G. G. și a vacanței succesorale de pe urma acestuia, apreciindu-se că, de vreme ce reclamantul nu este proprietar asupra terenului, nici nu mai justifică interesul în constatarea vacanței succesorale ( sub acest aspect se observă că instanța a inversat logica lucrurilor, căci aceste două capete de cerere vizau stabilirea cadrului procesual pasiv pentru soluționarea cererii de constatare a uzucapiunii și a accesiunii ).
In ce priveste instanta de apel, aceasta analizeaza si ea cererea tot in aceste limite, adaugand insa si alte considerente celor retinute de prima instanta. Se constată că, prin motivele de apel, reclamantul a invocat acest aspect, anume, că a solicitat joncțiunea posesie sale și cu posesia pârâților E. V. și D. V., nu numai cu posesia defunctului E. M., dar instanta de apel nu a raspuns acestei critici.
Așadar, neînțelegând cererea cu care au fost investite, instanța de fond, și apoi cea de apel, s-au pronunțat asupra unei alte cereri decat cea care formase obiectul judecatii, cu incalcarea art. 129 alin. 6 C.pr.civ., lasand totodata nesolutionata cererea cu care in mod real au fost investite.
Pentru aceste motive, Curtea constată întemeiate criticile recurentului reclamant referitoare la faptul ca instanța a analizat utilitatea posesia prin raportare doar la transmiterea acesteia de la E. M., la reclamant, critica pe care insa Curtea o incadreaza in motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, instanțele de fond pronunțându-se asupra a ceea ce nu s-a cerut, cu incalcarea art. 129 alin. 6 C.pr.civ., situație în care se impune rejudecarea pricinii încă de la prima instanță, cu privire la capetele de cerere având ca obiect constatarea uzucapiunii și a accesiunii.
De aceea, in baza art. 312 C.pr.civ. va fi admis recursul si modificata decizia din apel, in sensul admiterii apelului si desfiintarii in parte a sentinței civile nr._/16.09.2011, cu trimitere spre rejudecare in fata primei instante a cererilor avand ca obiect constatarea uzucapiunii si accesiunii imobiliare, cerere care urmeaza a fi solutionata in contradictoriu cu paratii D. V., E. V. si Municipiul București prin Primar General.
Sub acest aspect, Curtea constată că petitele de constatare a uzucapiunii si accesiunii au fost soluționate pe fond în contradictoriu cu pârâții E. V. și D. V., dar și cu pârâtul Municipiul București, astfel că rejudecarea capetelor de cerere referitoare la uzucapiune și accesiune urmează a se face în acest cadru procesual și cu respectarea principiului neagravării situației în propria cale de atac, din perspectiva faptului că, prin soluționarea pe fond a cauzei în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, s-a recunoscut, practic, calitate procesuală pasivă acestui pârât, calitate care nu a fost contestată în acest prim ciclu procesual.
Curtea va păstra din sentința civilă nr._/16.09.2011 celelalte dispoziții referitoare la soluția dată capetelor de cerere privind constatarea deschisă a succesiunii de pe urma defunctului G. și constatarea vacanței succesorale și că Statul R., prin Ministerul Finanțelor Publice, are calitatea de unic moștenitor, întrucât soluția dată acestor capete de cerere nu a fost criticată nici în apel, nici în recurs, intrând, așadar, în autoritate de lucru judecat.
In ce priveste sentința nr. 1335/2012 asupra cererii de completare, Curtea constata ca aceasta este temeinică și legală din perspectiva faptului că joncțiunea posesiilor nu poate fi considerata drept o cerere separată de cea privind constatarea uzucapiunii, ci reprezinta in esenta exact acelasi lucru, iar pe de alta parte acest aspect in sine, al jonctiunii posesiilor făcuse obiectul analizei prin sentința civilă nr._/2011 a Judecătoriei Sectorului 1 București ( e adevarat, din perspectiva gresita expusa mai sus ). Pe de alta parte, avand in vedere ca aceasta sentinta se constituie . . completare a sentintei nr._/16.09.2011 care se desfiinteaza in parte, exact cu privire la chestiunea care facuse si obiectul cererii de completare, aceasta sentinta nu poate avea o soarta juridica diferita decat insasi sentinta a carei completare era vizata.
Curtea nu va analiza celelalte critici dezvoltate de recurenti, in conditiile solutiei care urmeaza a fi data, de trimitere spre rejudecare la prima instanta, acestea ramanand fara obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant E. S. M., împotriva deciziei civile nr. 12 A din 10.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți D. V., E. V., Municipiul București prin Primar General și Statul R. prin Ministerul Finanțelor Publice.
Modifică decizia recurată, astfel:
Admite apelurile formulate de apelantul-reclamant E. S.-M., în contradictoriu cu intimați-parați E. V., D. V., Statul R. prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București prin Primar General, împotriva sentințelor civile nr. 1335/27.01.2012 și nr._/16.09.2011, pronunțate în dosarul nr._ de Judecătoria Sectorului 1 București.
Desființează în parte sentința apelată și trimite spre rejudecare la prima instanță capetele de cerere având ca obiect constatarea uzucapiunii și a accesiunii.
Păstrează din sentință celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
D. F. G. F. C. D. L. M.
GREFIER,
F. V.
Red. DFG
Tehnored. DFG/PS 2 ex.
20.06.2013
Jud. apel: C. P.
I. I.
← Legea 10/2001. Decizia nr. 1745/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Succesiune. Decizia nr. 826/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|