Pretenţii. Decizia nr. 1894/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2013

Decizia nr. 1894/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 251/302/2010

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 1894R

Ședința publică de la data de 08.11. 2013

CURTEA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE - Z. D.

JUDECĂTOR - C. M. STELUȚA

JUDECĂTOR - V. A.

GREFIER - D. L.

Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții - reclamanți P. C. L. și P. E. I. R.- decedată pe parcursul procesului, fiind continuat de P. A. E. C., împotriva deciziei civile nr.220A/04.03.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul - pârât M. FINANȚELOR PUBLICE, cauza având ca obiect” pretenții ”.

Dosarul a fost strigat la ordinea listei de recursuri.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul – reclamant P. C. – L. – reprezentat de mandatar Piekalski A. Kazimir, în baza procurii autentificate sub nr. 728/24.08.2010 de Biroul Notarilor Publici Asociații G. Camilia M. și T. B. C. C. depusă la dosar, recurenta – reclamantă P. A. E. C. personal, lipsind intimatul – pârât Ministerul Finanțelor Publice.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 24.10.2013, la registratura secției s-a înregistrat setul de înscrisuri depuse de către recurenta – reclamantă P. A. E. C., însoțite de un opis al înscrisurilor depuse și prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.

Mandatarul recurentului – reclamant P. C. L. și recurenta – reclamantă P. A. E. C., au arătat că nu au de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat.

Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat în prezenta cauză.

Reprezentantul recurentului – reclamant P. C. L. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Recurenta – reclamant P. A. E. C. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea deciziei recurate, cu trimitere spre rejudecare întrucât instanța de apel nu a analizat capătul de cerere subsidiar privind prețul actualizat.

Curtea constatând închise dezbaterile, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la data de 06.01.2010, pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București sub nr._ , reclamanții P. C. L. și P. E. I. R. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la restituirea contravalorii de piață a imobilului ce a constituit proprietatea reclamanților, situat în București, .. 4, . 1.

Prin sentința civilă nr. 4917/30.06.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București – Secția a II-a Civilă în dosarul nr._ , s-a respins cererea formulată de reclamanții P. C. L. și P. E. I. R. reprezentată de curator Piekalski A.-Kazmir, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul ales la D.G.F.P.M.B. - București, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2753/_/17.01.1997, în baza dispozițiilor Legii nr. 112/1995, . (în calitate de reprezentant al Municipiului București prin Primar General) a înstrăinat autorului reclamanților dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, .. 4, . și 4, sector 1.

Prin sentința civilă nr. 381/12.01.2007 a Judecătoriei Sectorului 1 București (irevocabilă prin decizia civilă nr.998/15.06.2009 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă), a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții C. A., Gongescu E., I. C. S., D. N. în contradictoriu cu pârâții P. C. L. și P. E. I. R. (reclamanții din prezenta cauză), constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare susmenționat.

Instanța a reținut că modificările Legii nr. 10/2001 prin Legea nr.1/2009 au avut în vedere ca și condiție esențială pentru acordarea despăgubirilor la nivelul prețului de piață al imobilului, împrejurarea ca încheierea contractului în temeiul Legii nr.112/1995 să fi avut loc cu respectarea acestui act normativ.

Astfel, art. 50 alin 2 ind. 1 din Legea nr. 10/2001 (temei de drept pe care reclamanții și-au întemeiat pretențiile) stipulează că restituirea prețului de piață al imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 și ulterior desființate (pentru noțiunea de desființare a se vedea prevederile art. 20 alin 2 ind. 1 din Legea nr.10/2001), are loc în măsura în care acestea au respectat prevederile actului normativ în temeiul căruia au fost realizate.

Or, în speță la încheierea contractului de vânzare-cumpărare susmenționat nu au fost respectate prevederile Legii nr.112/1995, astfel cum s-a reținut în mod irevocabil prin hotărârea judecătorească prin care s-a dispus anularea respectivului contract .

Astfel, analizând cuprinsul respectivei sentințe pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București, instanța a observat că reclamanții nu au fost de bună-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, deoarece aceștia cu minime diligențe ar fi putut afla că reclamanții din respectivul dosar formulaseră cerere de restituire în natură a imobilului deci se pretind proprietari ai acestuia. Mai mult, s-a reținut că ,,este greu de crezut că aceștia nu cunoșteau că imobilul a cărui cumpărare era solicitată prin cererea formulată la data de 22.07.1996” (de reclamanți privind cumpărarea imobilului) „era imobil naționalizat și fusese cerută restituirea sa în natură de către moștenitorii fostului proprietar, atâta vreme cât chiar pe verso-ul acestei cereri se fac adnotări în acest sens.

Prin susmenționatele argumente, instanța consideră că s-a tranșat în mod definitiv problema relei-credințe a cumpărătorilor, precum și a cumpărării de către aceștia a imobilului pe riscul lor, cu încălcarea dispozițiilor art. 13 din Legea nr.112/1995.

Considerentele avute în vedere au conținut în ele soluția asupra raportului juridic dedus judecății în acel dosar (anularea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995), de o așa manieră încât părțile nu sunt îndreptățite ca într-o procedură ulterioară să reia dezbaterile asupra aspectelor astfel tranșate. A admite posibilitatea ca reclamanții să facă dovada faptului că au fost de bună-credință și că au respectat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare prevederile Legii nr.112/1995, după ce în mod irevocabil s-a statuat contrariul, înseamnă a crea premisele instabilității juridice, căci s-ar recunoaște posibilitatea revenirii, în mod indirect, asupra chestiunii litigioase tranșate în mod irevocabil de către Curtea de Apel București. Este vorba de păstrarea ca imuabil a aspectului litigios care și-a găsit dezlegarea în procesul anterior, instanța fiind obligată să își întemeieze prezenta soluția pe statuările reținute în deciziile civile, mai sus amintite.

În atare condiții, bazându-se pe aceste motive instanța a reținut că reclamanții au cumpărat imobilul cu nesocotirea prevederilor Legii nr.112/1995.

În ceea ce privește Decizia C.E.D.O. în cauza R. contra României din data de 19 octombrie 2006, instanța a constatat că ipoteza avută în vedere de contenciosul european al drepturilor omului a fost diametral opusă de cea din cauza de față.

Astfel în cauza R. contra României, s-a reținut că reclamanta își văzuse recunoscut dreptul de proprietate asupra apartamentului prin decizia irevocabilă a Curții de Apel București din 12 martie 2001, jurisdicție care a considerat-o de bună-credință la momentul încheierii contractului în baza Legii nr. 112/1995. În acest context, C.E.D.O. a reținut că ,,atenuarea vechilor atingeri nu poate crea noi greutăți distorsionate. În acest scop, legislația ar trebui să permită să se țină cont de circumstanțele particulare din fiecare cauză pentru ca persoanele care și-au dobândit bunurile cu bună credință să nu fie aduse să suporte greutatea responsabilității statului care cândva a confiscat aceste bunuri (a se vedea Pincova și Pinc).

Astfel, rezultă fără putință de tăgadă că în cauza susmenționată, petenta pe de-o parte beneficia de ,,bun,, în înțelesul Convenției reprezentat de decizia irevocabilă a Curții de Apel, iar pe de altă parte, că în cuprinsul acestei hotărâri se statuase în mod irevocabil legalitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995, precum și buna-credință a solicitantei. Toate aceste împrejurări nu se regăsesc în cazul de speță, astfel încât instanța a apreciat că reclamanții nu sunt îndreptățiți nici în lumina Protocolului Adițional la C.E.D.O. la obținerea unor despăgubiri proporționale cu valoarea de piață a imobilului.

Pentru a respecta principiul disponibilității acțiunii civile prevăzut de art. 129 alin. 6 Cod de procedură civilă (văzând și precizarea expresă a reclamanților), instanța nu a analizat în ce măsură reclamanții ar fi îndreptățiți la a obține obligarea pârâtului la plata contravalorii prețului plătit la încheierea contractului actualizat cu rata inflației.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanții P. C. L. și P. E. I. R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că instanța a precizat ca reclamanții nu au cerut doar prețul de piața ci și contravaloarea prețului plătit actualizat cu indicele de inflație.

S-a arătat că, la termenul din 30.06.2010 când instanța susține ca reclamanții au făcut aceasta precizare verbal, nici nu s-a discutat acest aspect ci doar s-a dat cuvântul pe probe.

Instanța a respins completarea probei cu înscrisuri deși era utila și concludenta, a respins și proba cu expertiza tehnica imobiliara ca neconcludenta, deși în obiectivele expertizei se afla și calcularea contravalorii prețului actualizat cu indicele de inflație, plus diferența pana la valoarea de piața instanța având posibilitatea sa admită doar în parte cererea.

La dosarul cauzei se afla și decizia Tribunalului București în care se precizează la pagina 5 alin. 6 următoarele: „cumpărătorii persoane fizice în mod incontestabil au fost cumpărători de buna credința și nu au avut nici o culpa la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare, deoarece dispozițiile Legii nr. 112/95 nu prevedeau nicio obligație a minimei diligente ci se vorbea doar despre posibilitatea chiriașilor de a opta după expirarea termenului de 6 luni de la apariția legii, pentru cumpărarea apartamentelor pe care le dețineau în temeiul unor contracte de închiriere valabile".

Deci o instanța superioara celei de fond îi declara cumpărători de buna și nu de rea credința.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 282 si urm. C.pr.civilă, Legea nr. 10/2001 modificata prin Legea nr. 1/2009.

Prin decizia civilă nr. 220 A/04.03.2011, Tribunalul București- Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat, apelul declarat de apelanții reclamanți P. C. L. și P. E. I. R., împotriva sentinței civile nr. 4917/30.06.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București – Secția a II-a Civilă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că apelanții reclamanți, prin chiar motivele de apel, nu contestă împrejurarea corect reținută de prima instanță, cu referire la limitele învestirii, în sensul că nu au solicitat restituirea prețului plătit, actualizat cu indicele de inflație, ci numai plata contravalorii de piață actuale a imobilului de care au fost evinși.

În mod judicios a reținut instanța că reclamanții nu sunt îndreptățiți să beneficieze de valoarea de piață a imobilului atâta vreme cât contractul de vânzare cumpărare, a cărui nulitate absolută s-a constatat printr-o hotărâre irevocabilă intrată în puterea lucrului judecat, a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor Legii 112 /1995.

Decizia civilă pronunțată de Tribunalul București în apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 381/12.01.2007, invocată de apelanți în susținerea bunei lor credințe, a fost modificată în tot, cu consecința respingerii apelului declarat împotriva menționatei sentinței, menținându-se astfel soluția primei instanțe, care a reținut că părțile contractante nu au fost de bună credință la încheierea contractului. Aceleași argumente sunt reiterate de altfel și în considerentele deciziei Curții de Apel București, prin care s-a admis recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1165/2008 a Tribunalului București. Ca atare, decizia Tribunalului a rămas lipsită de eficiență juridică, inclusiv considerentele care au stat la baza pronunțării sale, neputând infirma soluția rămasă irevocabilă, ce a statuat, cu putere de lucru judecat, cu privire la valabilitatea contractului și poziția subiectivă a părților.

Împrejurarea invocată de apelanții reclamanți în sensul că în respectivul litigiu au fost apărați cu viclenie nu poate fi primită, putând fi invocată prin intermediul căilor extraordinare de atac.

În privința probatoriului, se constată că prima instanță a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din 30.06.2010, la același termen fiind depusă la dosar dispoziția de numire a curatorului pentru reclamanta P. E. I. R., la care s-a făcut referire în dispozitivul sentinței, însă nu se poate susține că ar fi fost vătămate în vreun fel drepturile procesuale ale acesteia.

Mai mult, din cuprinsul încheierii de dezbateri rezultă că avocatul reclamanților nu a făcut nicio referire la respectiva dispoziție, solicitând acordarea unui termen pentru a depune un înscris privind valoarea imobilului, cerere pe care prima instanță în mod corect a respins-o ca nefiind utilă cauzei, pentru aceleași considerente pentru care a respins proba cu expertiza imobiliară.

În consecință, Tribunalul a constatat că sunt nefondate criticile apelanților reclamanți, a respins apelul ca nefondat, menținând sentința civilă atacată.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții P. C. L. și P. E. I. R..

În motivarea recursului, s-a arătat că au chemat în judecată pe intimatul M. Economiei si Finanțelor pentru pretenții constând în acordarea despăgubirilor pentru imobilul din .. 4, sector 1 București cumpărat de ei legal în anul 1997, prin contractul de vânzare-cumpărare legal încheiat în baza Legii nr. 112/1995, ulterior desființat definitiv si irevocabil prin hotărâre judecătoreasca.

Recurenții reclamanți au arătat că temeiul juridic al cererii lor l-a constituit Legea nr. 10/2001 modificata si republicata prin Legea nr. 1/2009 care dădea dreptul recurenților la acordarea despăgubirilor pentru imobilul restituit foștilor proprietari, la valoarea de piața, așa cum a fost acordată tot de Judecătoria Sector 5 si altor persoane aflate în situația recurenților.

Se precizează că instanțele nu s-au pronunțat cu privire la un capăt de cerere, respectiv cu privire la solicitarea de acordare a prețului actualizat, în subsidiar, dacă se respingea acordarea prețului de piață.

Se precizează că, deși au precizat în motivele apelului obiectivele expertizei prin care solicitau atât calculul prețului de piață, cât și calcului valorii plătite în anul 1997, actualizat la valoarea de inflație, pentru ca instanța să admită eventual doar în parte cererea, instanța nu a ținut cont de această solicitare.

Recurenții reclamanți au menționat că instanța de fond i-a declarat cumpărători de rea credință, însă instanța de apel a precizat ca ei au fost cumpărători de buna credința si nu au avut nici o culpă la cumpărare, instanță care era superioară celei de fond.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 si 9 Cod procedură civilă, art. 243 (1) pct. 2 Cod procedură civilă.

În calea de atac a recursului, s-a încuviințat proba cu înscrisuri, care a fost administrată în cauză.

Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate, care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că este fondată numai critica referitoare la încălcarea principiului disponibilității, fiind nefondată critica referitoare la acordarea valorii de piață a imobilului, pentru următoarele considerente:

Prima critică referitoare la neacordarea de către instanță a prețului de piață, este nefondată, pentru următoarele considerente:

De asemenea, în considerentele hotărârilor menționate, s-a reținut că imobilul litigios a fost preluat fără titlu valabil în proprietate statului, că nu sunt incidente dispozițiile art.46 din Legea nr.10/2001 cu privire la salvarea contractului de vânzare-cumpărare contestat, deoarece chiriași au fost de rea-credință la încheierea acestuia, iar contractul a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr.112/1995.

Instanța de recurs constată că, considerentele hotărârilor menționate se bucură de putere de lucru judecat, fiind considerente decisive, care explică și care lămuresc dispozitivul hotărârii pronunțate.

Aceste considerente au relevanță în prezenta cauză, deoarece determină incidența dispozițiilor art.50 alin. 2 din Legea nr.10/2001, care prevede că „(2) Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxe de timbru”.

Din dispoziția legală menționate rezultă că foștii chiriași ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile, pentru nerespectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995, au posibilitatea de a obține numai prețul actualizat.

Valoarea de circulație a imobilul poate fi obținută în condițiile art.50 alin.2/1 din Legea nr.10/2001, în cazul în care contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.

În cauza de față, sunt incidente dispozițiile art.50 alin.2, nu și dispozițiile art.50 alin.2/1 din Legea nr.10/2001, având în vedere că s-a reținut cu putere de lucru judecat că contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.

Instanța de recurs constată că instanța de apel a realizat o aplicare corectă a dispozițiilor legale menționate, atunci când nu a acordat recurenților-reclamanți valoarea de circulație a imobilului.

Pentru aceste motive, se constată că nu este fondată prima critică formulată cu privire la incidența dispozițiilor art.50 alin.2/1 din Legea nr.10/2001, privind prețul de piață.

Cea de-a doua critică referitoare la încălcarea principiului disponibilității este fondată, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la data de 06.01.2010, pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București sub nr._, reclamanții P. C. L. și P. E. I. R. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la restituirea contravalorii de piață a imobilului ce a constituit proprietatea reclamanților, situat în București, .. 4, .-4, sector 1, în conformitate cu dispozițiile art. 50 indice 1 din Legea nr.10/2001.

La termenul de judecată din data de 28.04.2010 în fața primei instanțe, reclamanții își precizează obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul că, în principal, solicită obligarea pârâtului la plata valorii de circulație a imobilului, iar, în subsidiar, solicită obligarea pârâtului la plata prețului plătit actualizat cu rata inflației.

Precizarea obiectului cererii de chemare în judecată se află la fila 28 din dosarul primei instanțe.

De asemenea, Curtea constată că recurenții-reclamanți au formulat ca obiectiv la raportul de expertiză în evaluare, stabilirea prețului actualizat, însă expertul nu a răspuns la acest obiectiv, iar prima instanță nu a încuviințat obiecțiunea formulată.

Mai mult, la ultimul termen de judecată, reclamanții au pus concluzii pe fond, atât pe capătul de cerere principal, cât și pe capătul de cerere subsidiar, așa cum rezultă din încheierea de ședință aflată la fila 70 din dosarul primei instanțe.

Având în vedere că recurenții-reclamanți și-au precizat cererea de chemare în judecată, Curtea constată că, în mod greșit, a apreciat instanța de apel că nu s-a solicitat de către recurenții-reclamanți obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata prețului actualizat cu rata inflației.

Astfel, se constată că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 112 cu aplicarea art.297 din Codul de Procedură Civilă, în ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată, motiv pentru care este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă.

Curtea constată că capătul de cerere subsidiar nu a fost analizat nici de prima instanță, nici de instanța de apel, motiv pentru care se învederează că nu a fost soluționat pe fond acest capăt de cerere, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 312 alin.3 coroborate cu art. 297 alin.1 din Codul de Procedură Civilă, motiv pentru care va admite recursul declarat de recurenții-reclamanți P. C. L. și P. E. I. R. împotriva deciziei civile nr. 220 A/04.03.2011 pronunțată de Tribunalul București- Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice, va modifica decizia civilă recurată, în sensul că va admite apelul declarat de apelanții reclamanți P. C. L. și P. E. I. R., împotriva sentinței civile nr. 4917/30.06.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București – Secția a II-a Civilă, va desființa în parte sentința civilă apelată și va trimite cauza spre rejudecarea capătului subsidiar de cerere privind prețul actualizat.

În ceea ce privește modul de soluționare al capătului principal de cerere vizând acordarea prețului de piață, instanța de recurs va menține dispozițiile sentinței cu privire la soluția pronunțată pe acest capăt de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți P. C. L. și P. E. I. R. împotriva deciziei civile nr. 220 A/04.03.2011 pronunțată de Tribunalul București- Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice.

Modifică decizia civilă recurată, în sensul că:

Admite apelul declarat de apelanții reclamanți P. C. L. și P. E. I. R., împotriva sentinței civile nr. 4917/30.06.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București – Secția a II-a Civilă.

Desființează în parte sentința civilă apelată și trimite cauza spre rejudecarea capătului subsidiar de cerere privind prețul actualizat.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.11.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Z. D. C. M. Steluța V. A.

GREFIER

D. L.

Red. DZ/3.12.2013

Tehnored. GC 2 ex

12.11.2013

Jud. apel: C. S.

M. A.

← Pretenţii. Decizia nr. 1675/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Pretenţii. Decizia nr. 163/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Pretenţii. Decizia nr. 1894/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 1894/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI