Pretenţii. Decizia nr. 339/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 339/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-02-2013 în dosarul nr. 35739/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A-IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 339R
Ședința publică de la 18 februarie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. M. S.
JUDECĂTOR - I. P.
JUDECĂTOR - D. F. B.
GREFIER - V. Ș.
MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror M. B..
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurentul pârât S. R. PRIN M. FINANȚELOR PUBLICE și recurentul M. P. – P. DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 1580/10.09.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă K. P., având ca obiect: pretenții, Legea nr. 221/2009.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile în proces.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că intimata reclamantă a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, în raport de dispozițiile art. 242 pct.2 Cod pr. Civilă.
Reprezentanta Ministerului P. arată că nu mai are de formulat cereri prealabile judecății.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta Ministerului P. arată că prin Decizia 15/2012 ÎCCJ s-a pronunțat cu privire la caracterul politic al măsurii deportării, astfel că solicită admiterea recursurilor și, modificarea sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă la data de 13.05.2011, reclamanta K. P. (născută Schuster) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al măsurii administrative a internării reclamantei în lagărul 1024 Hajonkova din URSS și să se dispună obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul suferit.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la vârsta de 20 de ani, a fost deportată și internată în lagărul 1024 Hajonkova din URSS în perioada 14.01._49, având în vedere originea etnică a acesteia. A mai arătat reclamanta că, în perioada menționată, a fost obligată să lucreze în mina din subteran, la mare adâncime, ceea ce i-a afectat starea de sănătate.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 221/2009.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, adeverință de deportare și act de identitate.
Prin sentința civilă nr.1580/10.09.2012 Tribunalul București- Secția a IV-a Civilă a admis în parte cererea, a constatat caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva reclamantei K. P. în perioada 14.01.1945 – 22.11.1949 și a respins, ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul suferit.
Pentru a se pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut că interpretarea Legii nr. 221/2009 în contextul politic de mai sus impune concluzia că aceasta este aplicabilă tuturor măsurilor represive adoptate de trupele de ocupație sovietice și de regimul politic instaurat cu susținerea acestora la 6 martie 1945, indiferent dacă aceste măsuri au început înainte de 6 martie 1945, fiind doar continuate după aceea, ori au fost luate după acea dată.
Concluzia de mai sus se impune, în condițiile în care deportarea ilegală în U.R.S.S. a reclamantei a continuat și după 6 martie 1945, până în noiembrie 1949, iar guvernul român nu a luat nicio măsură pentru protecția și repatrierea cetățenilor săi, deportați și deținuți ilegal în Uniunea Sovietică. Această atitudine de acceptare a încălcării drepturilor cetățenilor români deportați face ca regimul politic comunist să fie coparticipant la măsuri precum cea la care se referă prezenta cauză, dispozițiile Legii nr. 221/2009 fiind așadar aplicabile.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit, prima instanță a reținut incidența dispozițiilor obligatorii ale deciziei nr. 12/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii și s-a stabilit cu efect obligatoriu, conform art. 3307 alin. 4 C.pr.civ., faptul că, urmare a Deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești au formulat recurs în termen legal pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și M. P. - P. de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru nelegalitate.
Se susține de către ambele recurente că instanța de fond a soluționat în mod greșit capătul de cerere vizând constatarea caracterului politic al măsurii administrative dispuse împotriva reclamantei, întrucât momentul 6 martie 1945 marchează instaurarea dictaturii comuniste, iar data de 22 decembrie 1989 vizează sfârșitul acesteia în România. Prin urmare, perioada 06.03._89 este circumscrisă în totalitate perioadei dictaturii comuniste, astfel încât, opțiunea legiuitorului de a edicta o lege reparatorie numai în privința persoanelor aflate în ipoteza art. 1 din lege este una justificativă în mod obiectiv și rațional.
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei în raport de critica formulată de recurenți, Curtea reține că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
În mod nelegal, instanța de fond a considerat că măsura administrativă a deportării în URSS dispusă împotriva reclamantei în perioada 14.01.1945 – 22.11.1949, conform adeverinței emise de M. Muncii nr. 2686/83/3 iunie 1985, are caracter politic, încadrându-se în sfera de reglementare a Legii nr. 221/2009, respectiv conform dispozițiilor art. 3 și 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009.
În cauză, măsura administrativă a deportării reclamantei în fosta URSS nu a fost luată de către regimul comunist, ci de către S. R. înainte de martie 1945, dată la care România era aliată cu Rusia împotriva Germaniei, iar regimul comunist nu se instaurase.
Împrejurarea reținută de instanța de fond că această măsură administrativă a continuat și în timpul regimului comunist nu este de natură a include această măsură în sfera de reglementare a Legii nr. 221/2009 ce a avut în vedere a înlătura nedreptățite comise în timpul regimului comunist.
De altfel, prin decizia nr. 15/2012 Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat pe recursul în interesul legii, dispozițiile fiind obligatorii pentru instanțele de judecată, arătând că măsurile administrative dispuse în afara perioadei menționate expres de Legea nr. 221/2009 nu se încadrează în sfera de aplicabilitate a acestei legi.
Așa fiind, Curtea reține că hotărârea judecătorească recurată este afectată de motivul de modificare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în sensul interpretării greșite a dispozițiilor art. 1 și 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Față de aceste considerente, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (2) Cod procedură civilă, va admite recursurile, va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și recurentul MINISTERUL PUBLIC – Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței civile nr. 1580/10.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă K. P..
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C.-M. S. I. P. D. F. B.
GREFIER
V. Ș.
Red. CMS
Tehnored. GC – 2 ex
26.02.2013
Jud. fond R. N.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1859/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Cereri. Decizia nr. 1307/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
