Constatare nulitate act juridic. Decizia nr. 753/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 753/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-04-2013 în dosarul nr. 24449/4/2010
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 753R
Ședința publică de la data de 05.04.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - C. M. STELUȚA
JUDECĂTOR - Z. D.
JUDECĂTOR - I. L. - M.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții – pârâți M. București prin Primarul General și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 850A/02.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. E., cauza având ca obiect „anulare act”.
Dosarul se află la primul termen în recurs și a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
În cauză s-au efectuat două strigări.
La prima strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că ambii recurenți au solicitat prin motivele de recurs judecarea cauzei în lipsă.
S-a mai învederat că la data de 19.03.2013, la registratura secției s-a înregistrat întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă C. E., în 3(trei) exemplare, două exemplare fiind comunicate recurenților-pârâți M. București prin Primarul General și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în aceeași zi, în baza rezoluției grefierului șef al secției, dovezile în acest sens fiind depuse la dosar (filele 19-20).
Curtea dispune reluarea dosarului la sfârșitul listei de recursuri.
Dosarul a fost reluat la a doua strigare la sfârșitul listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Curtea constatând că în cauză nu mai sunt de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, constată pricina în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._, reclamanta C. E. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și M. BUCUREȘTI reprezentat prin PRIMARUL GENERAL, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a donației făcute Statului Român prin Consiliul Popular al Sectorului 4 București, având ca obiect imobilul compus din teren și construcție, situat în București, ., sector 4, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că respectivul imobil, în suprafață totală de 200 mp, a fost dobândit prin act de vânzare-cumpărare de către tatăl său și transmis prin succesiune, conform certificatelor de moștenitor nr. 659/08.07.1982 eliberat de notariatul Public Sector IV, respectiv nr. 6/22.01.2005 eliberat de BNP I. C..
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 129/14.06.1999 eliberat de BNP I. C., reclamanta a rămas unica moștenitoare.
Reclamanta a mai arătat că la data de 03.07.1987, împreună cu fratele său (a cărui moștenitoare unică este) au fost obligați să-și exprime în scris acordul cu privire la donarea către stat a terenului.
Reclamanta a mai susținut că încheierea actului de donație s-a făcut sub presiune, fiind de notorietate faptul că proprietarii de terenuri erau forțați să le doneze statului român. Aceste acte, întocmite după instaurarea puterii comuniste, nu au fost făcute cu intenția de a gratifica statul român, ci în condiții de presiune și amenințări la care erau supuși proprietarii.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 948 pct. 4 și art. 966 Cod civil.
Pârâții nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 7669/01.11.2011 Judecătoria Sector 4 București a admis acțiunea formulată de reclamanta C. E., în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și M. BUCUREȘTI reprezentat prin PRIMARUL GENERAL; a constatat nulitatea absolută a donației având ca obiect imobilul situat în București, ., sector 4 și a respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, văzând dispozițiile art. 813 cod civil care impun ca o condiție specială de validitate a contractului de donație, forma ad validitatem, că din datele dosarului reiese că donația s-a încheiat între absenți, prin ofertă și acceptare separată, caz în care fiecare dintre aceste acte trebuiau întocmite în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute.
Oferta la care se face referire a fost înregistrată sub nr. 6516/06.07.1987, iar acceptarea ar fi avut loc în ședința Biroului permanent din data de 10.07.1987.
Or, din relațiile solicitate inclusiv de la pârâta Primăria Municipiului București, nu s-a putut obține nici unul dintre documente, astfel încât nu s-a putut realiza o verificare a respectării condițiilor de formă prescrise de lege cu privire la aceste documente.
Atât timp cât însăși existența acestor documente nu este dovedită, instanța a reținut că nu este îndeplinită condiția esențială, de validitate, constând în forma autentică pe care trebuie să o îmbrace contractul de donație, astfel încât acest contract nu s-a născut în mod valabil, convenția dintre părți fiind lovită de nulitate absolută.
În ceea ce privește celelalte condiții de validitate ale donației, instanța de fond a mai reținut că, voința de a gratifica trebuie să caracterizeze și reclamanta din prezentul dosar, în calitatea sa de donatoare.
Instanța a constatat că motivele invocate de reclamantă se circumscriu lipsei scopului imediat, animus donandi.
Contractul de donație este nul absolut în situația în care donatorii nu și-a însușit această calitate deoarece nu au urmărit nici un moment gratificarea donatarului prin transferul (cu titlu gratuit) a dreptului de proprietate asupra terenului ce face obiectul prezentei cauze din patrimoniul lor în patrimoniul statului român.
Or, instanța a reținut că acest transfer al proprietății s-a făcut la inițiativa donatarului, fără ca reclamanta sau fratele acesteia, în calitate de proprietari, să-și manifeste în vreun fel intenția de a dona imobilul situat în ., sector 4. Mai mult decât atât, singurul act care evidențiază o eventuală intenție în acest sens din partea reclamantei este cel emis de către Consiliul Popular al Sectorului 4 București de la fila 22, înscris care, în absența ofertei de donație, precum și a acceptării acesteia de către donatar, nu este suficient, prin el însuși, pentru a susține că reclamanta a procedat la înstrăinarea imobilului cu intenția de a gratifica statul român.
Pentru aceste considerente, instanța a reținut că reclamanta a răsturnat prezumția privind existența cauzei, dovedind lipsa cauzei contractului de donație, determinată de lipsa scopului imediat constând în intenția de a gratifica, această situație fiind sancționată cu nulitatea absolută a actului juridic încheiat.
Împotriva acestei sentințe au formulat apeluri pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și pârâtul M. București prin Primarul General.
În motivarea apelului, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a învederat următoarele:
Invocând dispozițiile art.36 alin.(l) din Legea nr. 18/1991, republicata, ale art. 4 si art.6 alin.(l) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia; art. 122 alin. 1 din Legea nr.215/2001 privind administrația publica locala, apelantul a susținut că in speță, calitate procesuala pasiva are unitatea administrativ teritoriala, ea fiind donatarul.
În consecință, solicită respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.
În al doilea rând, recurentul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, având in vedere faptul ca viciile de consimțământ reprezintă cauze de nulitate relativă ce pot fi invocate în interiorul termenului de prescripție de trei ani, ce curge de la data încetării constrângerii morale, adică din decembrie 1989, fiind de notorietate ca regimul comunist a încetat la acea data. Solicită respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.
Pe fondul cauzei, apelantul-pârât a arătat că atât oferta de donație, cât și acceptarea acesteia au fost făcute in condițiile de fond și de forma prevăzute de legea in vigoare la momentul încheierii actului de donație, iar in speța nu s-a făcut dovada lipsei consimțământului sau dovada violentei morale, ca viciu de consimțământ (a constrângerii morale).
Solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței civile nr. 7669/1.11.2011 in sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea apelului, pârâtul M. București prin Primarul General a învederat următoarele:
Cum donația este un act juridic esențialmente irevocabil, caracter consacrat de către art. 801 C.civ., apelantul-pârât apreciază că existența ofertei atestă fără dubiu că aceasta a fost intenția donatorilor, respectiv transmiterea cu titlu gratuit în favoarea statului prin donație a imobilului ce face obiectul ofertei.
Faptul că oferta de donație a fost făcută în perioada comunistă nu înseamnă automat și că reclamanta și fratele său au fost forțați în vreun fel să procedeze la încheierea acestei donații, la dosar neexistând nici o dovadă din care să rezulte că aceștia s-ar fi opus preluării terenului.
Solicită admiterea apelului, desființarea sentinței civile pronunțate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 850A/02.10.2012 Tribunalul București Secția a V-a Civilă a respins ca nefondate apelurile formulate de apelantul Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice și M. B., prin Primarul General.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
În ceea ce privește calitatea procesual pasivă a Statului Român, calitatea procesual pasivă în cadrul unui litigiu corespunde, din punct de vedere al dreptului material, calității de persoană obligată în raportul juridic dedus judecății.
În cadrul unei acțiuni ce are ca obiect anularea unui act juridic, respectiv constatarea nulității absolute a acestuia, calitatea procesuală aparține părților între care actul a fost semnat, acestea fiind cele care pot cere desființarea retroactivă a acestuia pentru nerespectarea condițiilor stabilite de lege, la momentul întocmirii acestuia.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, Tribunalul a reținut că oferta de donație nr. 6516/06.07.1987 a fost făcută de către intimata reclamantă și fratele său către S. Român, acesta, în calitate de subiect de drepturi în raporturile juridice civile, fiind cel în patrimonial căruia a intrat bunul donat.
Acest aspect rezultă din conținutul Decretului nr. 478/1954, act în baza căruia a fost emisă atât oferta de donație cât și decizia de acceptare a acesteia, care face referire la donațiile făcute statului.
Pentru a reține calitatea procesual pasivă a Statului Român s-a avut în vedere de către Tribunal și legislația existentă la momentul întocmirii actului de donație, singurul titular al dreptului de proprietate fiind S., bunurile care intrau în patrimoniul acestuia, intrând și în cel al unităților administrativ teritoriale, însă în baza dreptului de administrare ce le era conferit de chiar actul normativ în baza căruia se efectua preluarea.
În ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, Tribunalul a reținut că intimata reclamantă a sesizat instanța judecătorească cu o cerere privind constatarea nulității absolute a donației făcută statului, invocând în susținerea cererii lipsa intenției de a gratifica, respectiv animus donandi, element ce intră în componența cauzei pe care s-a fondat actul juridic a cărui anulare se solicită, temeiul juridic invocat fiind art. 948 Cod Civil 1864.
Având în vedere conținutul cererii de chemare în judecată și temeiul de drept invocat, Tribunalul a reținut că, în mod corect prima instanță a apreciat că se solicită constatarea nulității absolute a contractului de donație pentru lipsa cauzei, aspectele învederate de către intimata reclamantă în susținerea cererii fiind motive de nulitate absolută, fiind invocată lipsa intenției de a gratifica și nu vicierea consimțământului prin violență, așa cum în mod eronat susține apelantul pârât în cererea de apel.
Având în vedere prevederile art.966 din Codul civil, potrivit cărora obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea nici un efect, Tribunalul a reținut că nulitatea invocată de către intimata reclamantă este una absolută, invocarea acesteia putându-se realiza oricând, dreptul la acțiune având ca obiect constatarea nulității absolute fiind imprescriptibil, fapt ce rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 3 din Decretul 167/1954, motiv pentru care s-a apreciat ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de către apelantul pârât.
În ceea ce privește fondul cauzei, Tribunalul a reținut că s-a invocat de către intimata reclamantă lipsa cauzei actului juridic, respectiv lipsa intenției de a gratifica, susținându-se că transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului din patrimoniul lor în patrimoniul Statului Român a avut loc în condițiile unor presiuni morale la care aceștia erau supuși (amenințări și presiuni ).
Tribunalul a reținut din examinarea dispozițiilor art. 801 C.civ. de la 1864 că de esența existenței contractului de donație este intenția celui ce gratifică de a procura un folos altei persoane, fără a urmări să primească ceva în schimb.
În cauza de față, din examinarea probelor administrate, Tribunalul a reținut că oferta de donație făcută în favoarea Statului Român de către intimata reclamantă și fratele său nu s-a făcut cu intenția de a-l gratifica, ci de teama repercusiunilor ce putea să existe la acel moment față de persoanele care se împotriveau orânduirii socialiste sau față de persoanele ce aveau un anumit statut social sau financiar, lipind astfel cauza actului juridic dedus judecății, fapt care, prin raportare la dispozițiile legale anterior citate, atrage nulitatea absolută a actului de donație.
Tribunalul a reținut că în cauză a fost răsturnată prezumția instituită de art. 967 C.civ. cu privire la existența și valabilitatea cauzei actelor juridice, donația fiind făcută într-o perioadă în care este de notorietate că se făceau presiuni fizice și morale asupra cetățenilor pentru a-și ceda proprietățile, refuzul de a se supune orânduirii socialiste și concepțiilor acesteia despre proprietate putându-se solda cu grave repercusiuni asupra libertății sau integrității persoanei.
În plus, Tribunalul a avut în vedere și prevederile art. 2 lit. c din Legea 10/2001, care prevăd că prin imobile preluate în mod abuziv se înțeleg și imobilele donate statului în baza Decretului nr. 478/1954, chiar textul de lege instituind o prezumție în sensul că la trecerea acestora în proprietatea statului a fost nesocotită voința proprietarilor, actul de preluare fiind manifestarea unui abuz din partea Statului.
Împotriva deciziei civile nr. 850A/02.10.2012 au declarat recursuri pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și pârâtul M. București prin Primarul General.
În motivarea recursului pârâtul M. București prin Primarul General a învederat următoarele critici de nelegalitate:
Decizia civila recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât instanta de judecata a retinut în mod gresit faptul ca actul este lovit de nulitate absolută.
Nu poate fi vorba de o cauza ilicită, falsă și imorală a donației în ceea ce privește causa proxima și causa remota. Intenția de a gratifica reprezintă tocmai cauza acestui contract, or intenția de a gratifica a existat din partea autorilor reclamantei, care au oferit spre donație statului roman dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ., sect 4.
Prin urmare, actul de donație a fost încheiat cu respectarea întocmai a legislației în vigoare la acel moment, respectiv a Decretului nr.478/1954 si cu intenția clara de a efectua o liberalitate.
Este de notorietate faptul ca de însăși esența actului de donație este intenția de a gratifica, de a mări patrimoniul donatarului, fără a urmări primirea unui echivalent.
In speța nu s-au făcut dovezi în sensul ca imobilul a fost donat cu încălcarea legii, oferta de donație poarta semnătura donatorilor, așa încât nu poate fi reținuta afirmația reclamantei în sensul ca nu a avut intenția de a gratifica statul roman.
Recurentul-pârât solicită admiterea recursului, pe fond să se respingă acțiunea ca neîntemeiată.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 C.pr.civ.
În motivarea recursului pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a învederat următoarele critici de nelegalitate:
În mod gresit instanta de apel a retinut ca Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice are legitimare procesuala pasiva în cauză.
Reclamanta si fratele acesteia, C. I., au donat, în baza actului dotal autentificat sub nr. 6516/06.07.1987, terenul situat în ., sector 4. Oferta de donație a fost acceptata în data de 06.07.1987 de către Consiliul Popular al Sectorului 4 București - Biroul Permanent, ca reprezentant al Statului R..
Este de principiu ca o cerere prin care donatorul solicita anularea contractului de donație se introduce în contradictoriu cu donatarul, în speta Consiliul Popular al Sectorului 4 B., în prezent unitatea administrativ teritoriala - Primăria Municipiului B..
Recurentul invocă dispozițiile art.36 alin.(1) din Legea nr. 18/1991, republicata, art. 4 si art.6 alin.(1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, art. 122 alin. 1 și art. 123 alin. 1 din Legea nr.215/2001 privind administrația publica locala, precum și prevederile art. 25 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice.
Coroborand aceste texte de lege, susține ca în spetă calitate procesuala pasiva are unitatea administrativ teritoriala, ea fiind donatarul si nu recurentul care este un tert al acestui raport juridic.
În mod gresit instanta de fond a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune, având în vedere faptul ca reclamantii invoca nulitatea ofertei de donatie pe considerentul ca donatia a fost facuta în contextul unei constrangeri morale, impuse de regimul comunist.
Recurentul invocă dispozițiile art. 953 si art.956 din Codul civil și susține că reclamanta avea deschisa calea anularii donatiei facuta Statului R. prin Consiliul Popular al Municipiului B. în termen de 3 ani de la data încetarii constrangerii morale, adica din decembrie 1989, fiind de notorietate ca regimul comunist a încetat la acea data.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât susține că hotararea instantei de apel este nelegala si netemeinica, întrucat atat oferta de donatie cat si acceptarea acesteia au fost facute în conditiile de fond si de forma prevazute de legea în vigoare la momentul încheierii actului de donatie, iar în speta nu s-a facut dovada lipsei consimtamantului sau dovada violentei morale, ca viciu de consimtamant (a constrangerii morale) si, pe cale de consecinta, nici a lipsei intentiei de a gratifica.
În cauza, au fost respectate conditiile prevazute de art. 948 Cod civil, cu privire la încheierea donatiilor facute statului, întrucat intentia de a gratifica a existat, în acest sens, observându-se ca oferta de donatie în favoarea Statului a fost semnata si acceptata în forma autentica de catre reprezentantii Consiliului Popular al Sectorului 4 B., respectiv în concordanta cu Decretul nr.478/1954 privitor la donatiile facute statului.
Se solicită să se observe ca oferta de donatie a fost semnata si acceptata în forma autentica, prin însasi oferta de donatie.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul declarat de pârâtul M. București prin Primarul General:
Recurentul-pârât M. București susține că nu este dovedită în cauză lipsa cauzei, întrucât intenția de a gratifica a existat din partea autorilor reclamantei, care au oferit spre donație statului roman dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, ., sector 4, iar oferta de donație poarta semnătura donatorilor.
Critica este nefondată.
Astfel, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că instanța de fond a administrat din oficiu probatorii și a solicitat instituțiilor competente relații în sensul de a se depune la dosar oferta de donație nr. 6516/6.07.1987, precum și acceptarea acesteia conform ședinței de Birou Permanent din data de 10.07.1987, iar prin adresa nr. 3795/_/5.09.2011 emisă de Direcția Administrație Publică din cadrul Primăriei Municipiului București a comunicat instanței faptul că în evidențele sale nu figurează oferta de donație nr. 6516/6.07.1987 și nici decizia de acceptare privind imobilul situat în ., sector 4, București.
De asemenea, prin adresa nr. 4180/_/18.10.2011 Primăria Municipiului București – Secretar General a comunicat faptul că asupra imobilului situat în ., sector 4, București nu figurează ca fiind emisă decizie de acceptare a ofertei de donație.
În aceste condiții, Curtea constată că în mod corect au reținut ambele instanțe de fond faptul că nu au fost respectate condițiile de formă prevăzute ad validitatem de dispozițiile art. 813 Cod civil (1864) pentru valabilitatea încheierii contractului de donație între absenți, lipsind forma autentică atât a ofertei de donație cât și a acceptării.
Nu este întemeiată nici critica potrivit căreia actul de donație a fost încheiat cu respectarea Decretului nr.478/1954 si cu intenția de a efectua o liberalitate, având în vedere că însăși existența condițiilor de formă ad validitatem - respectiv existența ofertei de donație nr. 6516/6.07.1987 și a acceptării - nu a fost dovedită, deși instanța a dat dovadă de rol activ și a solicitat din oficiu aceste înscrisuri de la instituțiile statului.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice:
Recurentul-pârât susține că în mod greșit s-a reținut legitimarea sa pasivă în cauză, solicitând să se constate că numai autoritatea administrativ teritorială, în speță M. București, are calitate procesuală pasivă.
Critica este nefondată.
Din punctul de vedere al dreptului procesual, legitimarea procesuală pasivă aparține persoanei obligate în raportul juridic dedus judecății.
În mod corect a reținut tribunalul faptul că în acțiunea având ca obiect constatarea nulității unui act juridic, calitatea procesuală aparține părților între care s-a încheiat respectivul act juridic, iar S. Român are calitatea de donatar în raport de legislația în vigoare la data încheierii actului juridic.
Astfel, potrivit legislației în vigoare la data încheierii actului juridic contestat în cauză, S. era unicul titular al dreptului de proprietate socialistă, calitate în care participa la perfectarea contractelor de donație, prin intermediul Comitetului Executiv al Consiliului Popular, bunul intrând în patrimoniul statului și în administrarea unităților administrativ-teritoriale.
De altfel, chiar prin motivele de recurs, recurentul-pârât S. Român arată că oferta de donație pentru terenul din ., sector 4, a fost acceptată în data de 6.07.1987 de Biroul Permanent al Consiliului Popular al Sectorului 4 București – în calitate de reprezentant al Statului.
Cu privire la actele normative invocate de recurentul-pârât în susținerea primului motiv de recurs – respectiv: art.36 alin.(1) din Legea nr. 18/1991 republicata, art. 4 si art.6 alin.(1) din Legea nr. 213/1998, art. 122 alin. 1 și art. 123 alin. 1 din Legea nr.215/2001 - Curtea reține că nu au relevanță în cauză, deoarece nulitatea unui act juridic se analizează prin raportare la legislația în vigoare de la momentul încheierii acelui act juridic, respectiv anul 1987.
În ceea ce privește invocarea în cadrul motivelor de recurs a prevederilor art. 25 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, potrivit cărora în raporturile juridice de drept civil statul este reprezentat prin Ministerul Finanțelor – dispoziții legale ce au fost abrogate prin Legea nr. 71/2011; Curtea constată că în cauză S. Român a fost reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.
În ceea ce privește critica privind greșita respingere a exceptiei prescripției dreptului la acțiune, prin care recurentul-pârât susține că reclamanta avea deschisa calea acțiunii în anularea donatiei în termen de 3 ani de la data încetării constrângerii morale, adică din decembrie 1989, Curtea constată că în mod corect a reținut tribunalul faptul că în motivarea acțiunii reclamanta nu a invocat vicierea consimțământului prin violență, care ar fi constituit un motiv de nulitate relativă, ci lipsa cauzei ca urmare a lipsei intenției de a gratifica, care atrage sancțiunea nulității absolute.
Prin urmare, nu erau incidente în soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, invocate de recurentul-pârât, ci ale art. 2 din același act normativ, potrivit cărora nulitatea unui act juridic se poate invoca oricând, dreptul la acțiune privind constatarea nulității absolute a unui act juridic fiind imprescriptibil.
Nu va fi reținută nici critica potrivit căreia intenția de a gratifica a existat, întrucât oferta de donație în favoarea Statului a fost semnată si acceptată în forma autentică de către reprezentanții Consiliului Popular al Sectorului 4 București, respectiv în concordanta cu Decretul nr.478/1954 privitor la donațiile făcute statului, deoarece pentru ca donația acceptată prin înscris separat să producă efecte, era necesar să se facă dovada existenței actului de acceptare, a încheierii sale în formă autentică, condiții care nu au fost dovedite în cauză.
Pentru aceste motive, Curtea constată că nu este întemeiat cazul de recurs privind aplicarea greșită a legii prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ, Curtea va respinge ambele recursuri declarate în cauză, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții – pârâți M. București prin Primarul General și S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 850A/02.10.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă C. E..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 05.04.2013.
Președinte, Judecător,Judecător,
C. M. Steluța Z. D. I. L.-M.
Grefier,
D. L.
Red.dact.jud.MSC/22.04.2013
Tehnored.MȘ/2 ex./1.04.2013
Jud. apel – B. C. M.
L. F.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 966/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretenţii. Decizia nr. 1264/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
