Revendicare imobiliară. Decizia nr. 1651/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1651/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 9297/299/2008
Dosar nr._
(1495/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr. 1651
Ședința publică de la 22.10.2013
Curtea constituită din :
PREȘEDINTE - CRISTINA GUȚĂ
JUDECĂTOR - G. S.
JUDECĂTOR - I. S.
GREFIER - S. R.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de recurenții - reclamanți B. A. și B. M., de recurenta - pârâtă S.C. L. E. S.R.L. și de recurenta - chemată în garanție C. M. împotriva deciziei civile nr. 257 A din data de 15.03.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - chemați în garanție O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ SECTOR 1, P. V. și P. Ș..
P. are ca obiect – revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat E. R., în calitate de reprezentant al recurentei - pârâte S.C. L. E. S.R.L., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emise de Baroul București (pe care o depune), avocat F. D., în calitate de reprezentant al recurenților - reclamanți B. A. și B. M., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013, emise de Baroul București (fila 11), lipsind recurenta - chemată în garanție C. M. și intimații - chemați în garanție O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ SECTOR 1, P. V. și P. Ș..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură s-a depus, la data de 18.10.2013, întâmpinare din partea recurentei - chemate în garanție C. M.. De asemenea, se mai învederează că recursul promovat de recurenta - chemată în garanție C. M. nu este timbrat, precum s-a stabilit prin rezoluția administrativă, cu o taxă judiciară în cuantum de 711,86 lei și timbru judiciar de 5 lei.
Recurenta - pârâtă, prin apărător, depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 712 lei, potrivit facturii nr. MAN00002378 din data de 22.10.2013, aferente recursului promovat.
Recurenții - reclamanți, prin apărător, învederează că dovada achitării taxei judiciare de timbru a fost depusă la dosarul cauzei, la fila 10.
Curtea invocă din oficiu excepția de netimbrare a recursului promovat de recurenta - chemată în garanție C. M., pe care o pune în discuție.
Recurenta - pârâtă, prin apărător, solicită admiterea excepției de netimbrare a recursului declarat de recurenta - chemată în garanție.
Recurenții - reclamanți, prin apărător, având cuvântul, solicită admiterea excepției de netimbrare a recursului formulat de recurenta - chemată în garanție.
Curtea admite excepția de netimbrare a recursului declarat de recurenta - chemată în garanție, constatând că aceasta a fost legal citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru (filele 36, 37) în cuantum de 711,86 lei și timbru judiciar de 5 lei, obligație ce nu a fost îndeplinită de către parte până la acest moment și acordă cuvântul în probațiune.
Recurenta - pârâtă, prin apărător, solicită proba cu înscrisuri, sens în care depune acte noi, respectiv scurt istoric, Ordinul nr. 634/2006 emis de Agenția Națională de C. și Publicitate Imobiliară, sentința civilă nr._/25.10.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ (hotărârea primei instanțe), contract de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 2556/20.10.2004 de Biroul Notarilor Publici Asociați „L. și D.”, documente emise de O. de C. și Publicitate Imobiliară, raport de expertiză tehnică judiciară topografică și adrese emise de autorități.
Recurenții - reclamanți, prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea probei cu înscrisuri solicitată de partea adversă, ca nefiind relevante în soluționarea recursurilor, arătând și că o parte din aceste documente sunt deja depuse la dosarul cauzei.
În replică, recurenta - pârâtă, prin apărător, apreciază că înscrisurile depuse sunt relevante, reprezentând documente noi eliberate de O. de C. și Publicitate Imobiliară care atestă faptul că în cauză este vorba doar de o eroare realizată în măsurătorile cadastrale efectuate.
Recurenții - reclamanți, prin apărător, având cuvântul, arată că nu solicită administrarea de noi probe în faza recursului, cu excepția celor deja existente la dosarul cauzei.
Curtea, în urma deliberării, încuviințează proba solicitată de recurenta - pârâtă, cu referire la actele noi depuse astăzi, urmând a le aprecia relevanța în raport de ansamblul materialului probator existent la dosarul cauzei.
Reprezentanții părților, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au de formulat alte cereri, probe de propus și administrat ori excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus și administrat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat de recurenta - pârâtă.
Recurenta - pârâtă S.C. L. E. S.R.L., prin apărător, solicită admiterea recursului, anularea deciziei atacate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate.
Susține că din întregul material probator administrat în cauză rezultă că nu s-a depășit suprafața de teren menționată în contractul de vânzare - cumpărare, fiind vorba doar despre o eroare realizată cu ocazia măsurătorilor cadastrale.
La acest termen de judecată a depus schițe cadastrale care atestă că în 2000, momentul la care a fost întocmit cadastrul, nu s-a avut în vedere gardul. De altfel, este depusă la dosarul cauzei o adresă din care rezultă că în anul 1975 acest gard exista.
Solicită amânarea cauzei pentru a formula concluzii scrise.
Își rezervă dreptul de a solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.
Recurenții - reclamanți B. A. și B. M., prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de recurenta - pârâtă.
Sub un prim aspect, solicită instanței a aprecia acest recurs prin prisma dispozițiilor art. 3021, 306 și 303 Cod procedură civilă, care obligă recurenta să-și motiveze recursul și să indice cazurile de casare la care se referă. Or, în motivele de recurs nu sunt menționate cazurile concrete de casare ale hotărârii atacate, recursul nu este motivat și în aceste condiții nu poate fi avut în vedere.
Recurenta - pârâtă, prin apărător, solicită respingerea excepției nulității recursului, apreciind că recursul este motivat legal.
În continuare, recurenții - reclamanți, prin apărător, adaugă un argument suplimentar față de expunerile anterioare, respectiv dispozițiile art. 296 și 316 Cod procedură civilă.
Pe fondul recursului, consideră că instanța de apel corect a stabilit, având în vedere cele două expertize, că terenul în suprafață de 42 m.p. le aparține.
Curtea acordă cuvântul asupra recursului formulat de recurenții reclamanți.
Recurenții - reclamanți B. A. și B. M., prin apărător, arată că prin cererea de chemare în judecată au solicitat obligarea pârâtei la a-și retrage gardul sau a fi autorizați să execute această lucrare pe cheltuiala proprie, în condițiile în care s-a constatat. Potrivit rapoartelor de expertiză că gardul se află pe proprietatea acestora.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Recurenta - pârâtă S.C. L. E. S.R.L., prin apărător, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de recurenții - reclamanți, precizând că pârâta nu a intrat pe proprietatea reclamanților. Această situație se datorează doar erorilor rezultate din măsurătorile cadastrale efectuate.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 06.06.2008 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr._, reclamanții B. A. și B. M. au chemat în judecată pârâta S.C. L. E. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța: 1. obligarea pârâtei să lase reclamanților în deplină posesie și pașnică folosință suprafața de 58.09 m.p. situată în București, . nr. 103-105, sector 1, 2. obligarea pârâtei să-și retragă gardul despărțitor dintre proprietățile reclamanților și a pârâtei situate în București, . nr. 103-105, sector 1 și București, . nr. 107-109, sector 1 pe linia de hotar conform documentației cadastrale; 3. autorizarea reclamanților la a realiza retragerea gardului despărțitor dintre cele două proprietăți, pe linia de hotar stabilită conform documentației cadastrale, pe cheltuiala pârâtei; 4. obligarea pârâtei la daune cominatorii de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligației stabilite în sarcina pârâtei conform capătului 2 de cerere; 5. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 29.09.2008, pârâta a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a numitei C. M. și a OFICIULUI DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ SECTOR 1 BUCUREȘTI, prin care a solicitat: 1. în contradictoriu cu reclamanții, respingerea acțiunii ca neîntemeiată; 2. în contradictoriu cu chemata în garanție C. M., obligarea acesteia, în cazul în care va cădea în pretenții, să îi plătească valoarea părții din teren ce s-ar pierde, valoarea socotită în momentul evicțiunii; 3. în contradictoriu cu chematul în garanție O. de C. și Publicitate Imobiliară Sector 1 București, obligarea acestuia să verifice coordonatele cadastrale din ., sector 1 și să le modifice în funcție de reperele vechi ale zonei, astfel încât pârâta să își poată intabula dreptul de proprietate; 4. obligarea părții ce va cădea în pretenții la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 17.11.2008, chemata în garanție C. M. a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a numiților P. V. și P. Ș., prin care a solicitat: 1. în contradictoriu cu reclamanții, respingerea acțiunii ca neîntemeiată; 2. în contradictoriu cu pârâta S.C. L. E. S.R.L., respingerea cererii de chemare în garanție formulată de aceasta împotriva sa, ca rămasă fără obiect, dacă se va respinge cererea principală; 3. în contradictoriu cu chemații în garanție P. V. și P. Ș., obligarea acestora să o despăgubească, dacă se va admite cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție formulată împotriva sa, cu suma pe care pârâta o va pretinde drept contravaloare a părții de teren pe care ar pierde-o, valoare ce se va socoti la momentul evicțiunii; 4. obligarea părții ce va cădea în pretenții la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr._/25.10.2010, Judecătoria Sectorului 1 București a respins cererea principală ca neîntemeiată și a respins cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții sunt proprietarii terenului în suprafață totală de 1570,71 m.p., rezultată în urma alipirii prin actul de alipire autentificat sub nr. 2712/_ de notar public Terovan M. M. a suprafeței de teren de 730,71 m.p. cu număr cadastral 4489/1 (transmis prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2133/21.08.2003 de același notar public) și a suprafeței de teren de 840,00 m.p. cu număr cadastral 4489/2 (transmis prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2048/08.08.2001 de notar public D. L.).
Din acte, respectiv din documentațiile de cadastru număr cadastral_ – plan anexă nr.2, număr cadastral 4489/1 – anexa nr. 3 și număr cadastral 4489/2 – anexa nr. 4, rezultă forma geometrică și poziția geografică a suprafeței totale de 1570,71 m.p. ca fiind delimitată de punctele de contur_ -171-172, individualizată conform schiței anexă la raportul de expertiză, cu vecinătățile și dimensiunile laturilor astfel cum sunt menționate în schiță.
Din concluziile raportului de expertiză instanța a reținut că reclamanții folosesc suprafața de teren de 1345 m.p. delimitată de punctele de contur A-B-C-E-D- individualizată conform schiței anexă nr. 1 la raportul de expertiză, cu vecinătățile și dimensiunile laturilor astfel cum sunt menționate în schiță, deci cu 226 m.p. mai puțin, de unde apare posibilitatea unor erori de măsurătoare din documentațiile cadastrale.
Potrivit dispozițiilor art. 1169 Cod civil, cel ce face o solicitare în fața instanței de judecată trebuie să o dovedească.
În speță, reclamanții nu au dovedit că pârâta ar fi ocupat abuziv suprafața de teren de 54 m.p. proprietatea lor, deși sarcina probei le revenea, din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultând că există o diferență mai mare între suprafața de teren deținută de reclamanți din acte și cea rezultată din măsurători.
Împotriva acestei sentințe, la data de 22.12.2010 au declarat apel reclamanții B. Aba și B. M., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 11.01.2011.
Prin decizia civilă nr. 257A/15.03.2013, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis apelul; a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea, a obligat pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților suprafața de teren de 42,3 m.p. identificată prin punctele 12-14-14’-12’ în raportul de expertiză întocmit de expert Borundel M. O.-A., a menținut în rest sentința civilă pronunțată de instanța de fond și a respins cererea intimatei pârâte de obligare la cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în ceea ce privește primul motiv de apel, prin care s-a invocat faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, că acesta este neîntemeiat. Tribunalul a constatat că din hotărârea pronunțată de instanța de fond rezultă argumentat motivul pentru care a înțeles să pronunțe acea soluție, probele și temeiurile legale pe care le-a avut în vedere. Apelanții au formulat critici pe calea apelului tocmai prin raportare la motivele avute în vedere de instanța de fond.
În ceea ce privește motivul de apel prin care s-a invocat nulitatea raportului de expertiză prin raportare la faptul că expertul desemnat nu avea calitatea legală de a se pronunța asupra valorii de circulație a terenului, fiind expert calificat în specialitatea topografie, tribunalul a reținut că prin apel nu s-au formulat critici cu privire la valoarea reținută în raportul de expertiză. Ca urmare, a apreciat că această critică nu tinde la modificarea soluției instanței de fond.
În ceea ce privește criticile formulate pe fondul capătului de cerere având ca obiect revendicare, în calea devolutivă de atac a apelului, în aprecierea criticii formulate de apelante, tribunalul a dispus efectuarea în cauză a unui nou raport de expertiză topografică având ca obiectiv identificarea terenului care rezultă din actele de proprietate ale apelanților reclamanți, al celui care rezultă din actele de proprietate ale intimatei pârâte, să se stabilească dacă aceasta din urmă ocupă vreo suprafață de teren rezultată din titlurile de proprietate ale apelanților reclamanți, iar în situația unui răspuns afirmativ, să se indice dacă pentru respectiva suprafață de teren ocupată pârâta deține vreun titlu și dacă gardul despărțitor dintre cele două terenuri, stăpânit în fapt, se află situat pe terenul apelanților reclamanți.
Tribunalul a reținut că expertiza topografică întocmită de expert tehnic A. D. în primul ciclu procesual a menționat că în prezent reclamanții folosesc o suprafață de teren de 1345 m.p., mai puțin cu 226 m.p. față de titlul de proprietate.
Suprafața de 54 m.p. din terenul lipsă al reclamanților se datorează deplasării în fapt (astfel cum este materializată prin gardul edificat de pârâtă) spre nord a limitei de hotar dintre terenul reclamanților și cel al pârâtei, față de cum este prezentă în cadastru. Altfel spus, expertul topograf a arătat că suprapunerea de 54 m.p. se datorează modalității de întocmire a cadastrului pârâtei, care poziționează linia de sud în interiorul vecinului R.A.P.P.S., când în realitate linia de sud a acestei proprietăți trebuia stabilită la limita gardului dintre R.A.P.P.S. și pârâtă.
Astfel, a apreciat expertul topograf A. D. faptul că terenurile proprietatea părților în litigiu au făcut parte dintr-o suprafață de teren mai mare, însă documentația cadastrală întocmită de dl. P. D. a început măsurătoarea în ceea ce privește limita de sud, în mod greșit, așa cum s-a arătat, pornind din interiorul terenului proprietarului vecin.
Expertiza dispusă în calea de atac a apelului, întocmită de expert Borundel M. O., a conchis că între terenul reclamanților și cel al pârâtei există o suprapunere de 42,3 m.p.
A mai reținut expertul că și în situația în care dezmembrarea din cadastrul inițial s-a făcut cu greșita identificare cadastrală a loturilor, spațiul dintre gardul de beton - limita de hotar cu R.A.P.P.S. și limita de sud a cadastrului pârâtei este inferioară suprapunerii dintre terenurile reclamanților și a pârâtei.
Tribunalul a constatat așadar că din ambele rapoarte de expertiză rezultă existența unei suprapuneri, dând eficiență celui de al doilea raport de expertiză. Obiecțiunea pârâtei în sensul că documentația cadastrală întocmită de P. D. este greșită excede cadrului procesual, părțile făcând dovada dreptului de proprietate astfel cum a fost opus părților prin înscrierea în cartea funciară, urmare a identificatorului unic înregistrat de fiecare în parte.
Prin urmare, atâta timp cât autorul pârâtei nu a solicitat în condițiile art. 2 alin. 5 din Legea nr.7/1996 rectificarea coordonatelor imobilului înregistrat în planul cadastral, pârâta nu poate invoca greșita stabilire a coordonatelor tehnice cadastrale, identificarea terenului său prin raportul de expertiză făcându-se în mod corect prin expertiza din apel astfel cum acesta este opozabil terților, prin înscrierea în cartea funciară.
Astfel, tribunalul a constatat că expertul topograf Borundel a identificat în schița anexă la raportul de expertiză, cu linia de contur subțire, suprafața de teren deținută de pârâtă conform documentației sale cadastrale, de unde reiese o diferență între suprafața din titlul de proprietate al acesteia, de 1620 m.p. și suprafața de 1480 m.p. cât folosește în prezent, constatându-se că diferențele dintre suprafețe se datorează aliniamentelor est-vest și limitei de sud.
Față de cele de mai sus, tribunalul a constatat că între terenurile celor două părți, deținute în baza titlurilor de proprietate, există o suprapunere, de 42,3 m.p. și că pentru terenul suprapus intimata pârâtă nu deține un titlul de proprietate, amplasamentul terenului acestuia fiind cel care rezultă din documentația cadastrală prin care s-a identificat terenul acesteia la intabularea în cartea funciară.
Tribunalul a respins celelalte capete de cerere, prin care s-a solicitat obligarea pârâților la retragerea gardului despărțitor pe noul aliniament, autorizarea reclamanților la retragerea acestui gard și obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, având în vedere că potrivit art. 598 cod civil „orice vecin al unui zid poate să-l facă comun, în parte sau tot, plătind stăpânului zidului jumătatea din valoarea sa, sau jumătate din valoarea partii ce vrea sa facă comună, precum și jumătate din valoarea locului pe care este clădit zidul”.
Ca urmare, tribunalul a constatat că pârâții nu au obligația de a retrage gardul, obligația îngrădirii pe amplasamentul corect fiind comună vecinilor, respectiv celor două părți. În ceea ce privește gardul rămas pe proprietatea reclamanților, aceștia pot solicita ridicarea acestuia de către constructori, obiect cu care însă instanța de judecată nu a fost însă sesizată.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs: la data de 25.04.2013 pârâta S.C. L. E. S.R.L., la data de 29.07.2013 reclamanții B. A. și B. M., iar la data de 02.09.2013 chemata în garanție C. M., cererile acestora fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la data de 24.07.2013.
În motivarea cererii sale, depusă la data de 23.07.2013, recurenta - pârâtă a arătat că împrejmuirea terenului pe care îl deține în proprietate s-a executat conform autorizației de construire nr. 147/8G/_/17.02.2006 eliberate de către Primăria Sectorului 1 București în baza documentației cadastrale întocmite de un expert de specialitate autorizat.
În al doilea rând, potrivit actului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2556/20.10.2004 de B.N.P. Asociați L. și D., suprafața terenului pe care îl deține în proprietate este de 1620,09 m.p., cu vecinătățile menționate expres în titlul de proprietate al autoarei sale, C. M..
În mod corect prima instanța de fond a apreciat ca reclamanții nu au dovedit că pârâtă ar fi ocupat abuziv suprafața de teren de 54 m.p., având în vedere că sarcina probei le revenea acestora.
Totodată, din răspunsul cu nr. 3886 din data de 08.07.2013 de la Serviciul A.P.P.S. R.A. - Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat reiese că gardul realizat din panouri prefabricate din beton care a delimitat incinta fostului Complex Băneasa a fost construit în perioada 1970-1975 și, de asemenea, că acest gard, care exista și la data răspunsului, a existat și în perioada în care s-au efectuat măsurătorile cadastrale pentru intabularea imobilului, respectiv perioada anilor 2004-2006.
Instanța de fond a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată, întrucât nu și-au demonstrat susținerile din acțiune pe capătul principal de cerere. Restul capetelor de cerere derivau din capătul principal de acțiune. Intimații au solicitat nulitatea expertizei efectuate cu privire la delimitarea terenului din prezenta speță, însă această solicitare este tardivă, deoarece nu au formulat obiecțiuni la expertiză în momentul efectuării ei și nici după aceea. Prin urmare, ei nu puteau să invoce direct în apel nulitatea expertizei, dacă nu au invocat-o la fond.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299-316 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii lor, recurenții - reclamanți au arătat că în mod greșit instanța de apel a menținut toate celelalte dispoziții ale sentinței civile, întrucât: a) expertizele efectuate în cauză au stabilit indubitabil că terenul îngrădit de intimata pârâtă ocupă un teren rezultat din titlurile de proprietate ale apelanților - reclamanți 12-14-14"-12" în suprafață de 42,3 m.p., perimetrat 0,74 m - 50,65 m - 0,93 m - 50,71 m; pentru respectiva suprafață de teren ocupată intimata pârâtă nu deține vreun titlu; gardul despărțitor dintre cele două terenuri se află pe terenul apelanților - reclamanți; b) retragerea gardului și obligarea pârâților la daune cominatorii au fost capete de cerere ale acțiunii introduse; c) totodată instanța nu s-a pronunțat (și nici nu a motivat în vreun fel) asupra capătului de cerere al reclamanților (indicat expres în acțiune) privind autorizarea lor de a retrage gardul despărțitor dintre cele două proprietăți.
În drept, au invocat dispozițiile art. 304 alin. 1 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă, art. 1 din Protocolul Adițional numărul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
La data de 18.10.2013, chemata în garanție C. M. a formulat întâmpinare la recursurile formulate de recurenții - reclamanți și de recurenta - pârâtă.
1. În motivare, a arătat că solicită admiterea recursului formulat de recurenta - pârâtă.
Așa după cum susține și recurenta - pârâtă, decizia pronunțată de instanța de apel se întemeiază pe interpretarea și aplicarea greșită a legii, sub acest aspect recursul declarat de recurenta - pârâtă încadrându-se în prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă (de la 1865).
Instanța de apel putea considera admisibilă acțiunea în revendicare a recurenților - reclamanți numai în condițiile în care, conform prevederilor art. 1169 Cod civil, aceștia dovedeau că sunt proprietarii neposesori ai suprafeței revendicate, pe care inițial au indicat-o a fi de 58,09 m.p., iar recurenta - pârâtă este posesoare neproprietară a acestei suprafețe.
Această probă nu a fost făcută. Din expertiza trecută sub tăcere de instanța de apel, realizată la fond de expertul A. D., rezultă că ar exista o suprapunere de 54 m.p. între terenul recurenților - reclamanți și cel al recurentei - pârâte. Expertul, în concluziile sale, a arătat că această suprapunere s-a produs din cauza unor erori de coordonate cadastrale, respectiv că în cadastru în mod greșit limita de sud a terenului aparținând recurentei - pârâte este indicată mai la sud față de limita reală a proprietății sale, reprezentată de gardul de beton care desparte această proprietate de terenul aparținând R.A. A.P.P.S., rezultând că terenul acesteia ar începe la sud din interiorul proprietății R.A. A.P.P.S.
Fără să țină seama de aceste concluzii întemeiate, expertul Borundel, în apel, se mulțumește să facă o măsurătoare în teren a proprietății recurentei - pârâte pornind de la limita de sud a gardului de beton care desparte această proprietate de terenul R.A. A.P.P.S. și terminând la gardul construit de recurenta - pârâtă conform autorizației de construire eliberate de Primăria sector 1, cu nr. 147/8G/_/17.02.2006, pentru ca mai apoi să suprapună măsurătoarea efectuată de el în teren cu coordonatele cadastrale, ajungând la concluzia eronată că recurenta - pârâtă ar fi intrat în terenul recurenților - reclamanți, când de fapt aceasta nu și-a putut niciodată măsura proprietatea începând de dincolo de gardul R.A. A.P.P.S, așa cum ar fi necesar conform coordonatelor cadastrale eronate.
Dacă se constată că există o suprapunere de terenuri nu înseamnă că recurenta - pârâtă este posesorul neproprietar al suprafeței cu privire la care există suprapunerea. În mod greșit instanța de apel, constatând că în teren recurenta - pârâtă deține suprafața de 1480 m.p., față de cei 1620 m.p. înscriși în actul său de proprietate, să considere că diferența se datorează deplasării spre sud a cadastrului și a aliniamentului est-vest, pentru a folosi acest argument ca motivare a exproprierii recurentei - pârâte de suprafața de 42,3 m.p. pe care a calculat-o expertul Borundel ca suprapunere cu cadastrul recurenților - reclamanți.
Nu este admisibil ca o instanță de judecată să solicite expertului să stabilească, printr-unul din obiectivele expertizei, într-o acțiune în revendicare, dacă pârâta deține sau nu titlu cu privire la teren.
În ce privește susținerea că era obligația recurentei - pârâte, conform art. 2 alin. 5 din Legea nr. 7/1996, să solicite rectificarea coordonatelor cadastrale greșite, instanța de apel se află în eroare, întrucât legea nu stabilește vreo obligație în acest sens, ci doar arată că persoana interesată sau O. de C. poate să solicite rectificarea coordonatelor cadastrale eronate. Or, până la inițierea litigiului în fața instanțelor de judecată, recurenta - pârâtă nu a cunoscut calitatea sa de persoană interesată. O. de C. nu a fost chemat de instanță, deși a avut calitatea de chemat în garanție, ca să dea explicații pentru erorile de coordonate, deși și acesta avea putința, conform legii, să le rectifice.
2. De asemenea, a solicitat respingerea recursului declarat de recurenții reclamanți.
Aceștia își exercită abuziv drepturile procesuale în cadrul prezentei acțiuni. Recursul lor este total neîntemeiat, nu pentru că hotărârea din apel este corectă, ci pentru că ei nu au niciun temei să solicite nici revendicarea vreunei suprafețe de teren de la recurenta - pârâtă, nici demolarea gardului despărțitor ridicat de recurenta - pârâtă între proprietatea sa și cea a recurenților - reclamanți.
Aceștia știau că există un act administrativ legal obținut de recurenta - pârâtă, în temeiul căruia aceasta a ridicat gardul, dar nu au atacat acest act în contencios administrativ.
Prin urmare, nu pot solicita acum demolarea gardului, atâta vreme cât autorizația de construire nr. 147/8G/_/17.04.2008 este valabilă și în prezent.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și următoarele Cod procedură civilă (de la 1865).
În dovedirea susținerilor sale, recurenta pârâtă a depus la dosar, în fotocopie: documentație tehnică pentru atribuire de număr cadastral provizoriu și înscrierea în cartea funciară nedefinitivă întocmită de Sing. P. D. în februarie 2000, adresele nr._/08.05.2013 și nr. 3886/08.02.2013 emise de A.P.P.S. Sucursala Reprezentare și Protocol Triumf, adresele nr. K/72/73/09.09.2013 și nr. K/84//27.09.2013 emise de Primăria Sectorului 1 București și mai multe schițe.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
I.1. Referitor la recursul declarat de recurenta pârâta, Curtea reține, cu titlu prealabil, că invocarea unui alt criteriu de preferință în cadrul acțiunii în revendicare față de cel avut în vedere de instanța de apel constituie o critică privind aplicarea greșită a legii, astfel încât va fi încadrată, în temeiul art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă și, totodată, va fi respinsă excepția nulității recursului, invocată de către intimații reclamanți.
Cel de-al nouălea motiv de recurs se referă la pronunțarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Ipoteza a doua - încălcarea sau aplicarea greșită a legii - are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă, ori cu totul eronată. Întrucât textul de lege nu face nicio distincție, motivul de recurs vizează atât încălcarea legii de drept substanțial, cât și a celei de drept procesual, însă pentru acele situații care nu pot fi încadrate în celelalte motive de recurs.
Prin concept, motivul de recurs nu include deci și cazurile în care greșeala de raționament a instanței ar fi săvârșită în legătură cu premisa minoră a silogismului judiciar, și anume reținerea situației de fapt, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză. Textul de lege are în vedere numai cea de-a doua etapă a activității jurisdicționale care conduce la pronunțarea soluției, respectiv confruntarea faptelor la condițiile de aplicare a regulii de drept.
2. Acțiunea în revendicare, potrivit definiției date de practica judiciară și de literatura de specialitate în absența unei definiții legale, constituie un mijloc de apărare al dreptului de proprietate (reglementat de art. 480 Cod civil) prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun individual determinat solicită instanței să i se stabilească dreptul de proprietate asupra bunului respectiv și să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește fără a fi proprietar.
În aceste condiții, se impune stabilirea apartenenței dreptului de proprietate, iar acest drept se regăsește în patrimoniul ultimei persoane care l-a dobândit în mod valabil, ca efect al principiului de drept conform căruia nimeni nu poate transmite mai mult decât ceea ce îi aparține.
Aplicarea regulilor de drept în materia apărării dreptului de proprietate presupune în primul rând să se stabilească dacă terenul în litigiu se regăsește în titlul de proprietate al uneia (situație în care aceea va avea câștig de cauză) sau ambelor părți (în acest ultim caz urmând a se da prioritate unuia din titlurile de proprietate, potrivit regulilor stabilite de jurisprudență și de literatura de specialitate).
Sub un alt aspect, trebuie avut în vedere că individualitatea unui teren este dată de traiectoria liniei închise care o separă în spațiu și îi atribuie o individualitate. Prin urmare, din perspectiva voinței interne a părții, referirea la un teren are întotdeauna un obiect determinat în spațiu, cel puțin teoretic, și anume în limita reală a conturului, configurației sale topografice.
Atât actul de alipire autentificat sub nr. 2712/21.10.2003 de notar public Terovan Maia M. (invocat de reclamanți), cât și contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2556/20.10.2004 de notar public M. L. (invocat de pârâtă) cuprind elementele necesare și suficiente din care să reiasă delimitarea în spațiu a terenurilor ce au format obiectul transmisiunilor dreptului de proprietate, și anume numerele cadastrale indicate de părți în cuprinsul actelor: 4489/1 și 4489/2 în actul reclamanților și 4486 în actul pârâtei. În acest sens art. 2 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 prevede că prin sistemul de cadastru general se realizează, între altele, identificarea, descrierea și înregistrarea în documentele cadastrale a imobilelor prin natura lor, măsurarea și reprezentarea acestora pe hărți și planuri cadastrale, precum și stocarea datelor pe suporturi informatice. De asemenea, în art. 9 alin. 1 se arată că funcția tehnică a cadastrului general se realizează prin determinarea, pe bază de măsurători, a poziției configurației și mărimii suprafețelor terenurilor pe destinații, categorii de folosință și pe proprietari, precum și ale construcțiilor.
Conform situației de fapt reținute de tribunal (pe baza celor două expertize tehnice specialitatea topografie efectuate în cauză), care conform celor expuse mai sus scapă controlului instanței de recurs, terenul în litigiu, în suprafață de 42,3 m.p., se regăsește numai în documentația cadastrală a reclamanților, nu și în cea a pârâtei, aceasta fiind semnificația concluziei expertului Borundel M. O. A. potrivit căreia pentru porțiunea respectivă pârâta nu deține titlu, iar lămurirea acestui aspect de fapt intra în atribuțiile expertului, conform art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă.
Este adevărat că liniile despărțitoare sunt date, în lipsa măsurătorilor și a individualizării în acte prin laturi și vecinătăți, de semnele exterioare vizibile; într-o asemenea situație, granița dintre imobile la un moment dat este un element de fapt ce se stabilește în mod corespunzător - în principiu pe baza declarațiilor martorilor, iar reclamantul trebuie să dovedească modificarea poziționării acelei linii despărțitoare (faptul ocupării de către pârât a unei porțiuni de teren). Această regulă de drept este aplicabilă însă într-o altă ipoteză decât cea din cauză.
Curtea are în vedere și faptul că existența unei neconcordanțe între, pe de o parte, voința internă a părților din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2556/20.10.2004 de notar public M. L., care ar fi intenționat să transmită un teren cu un anumit perimetru și, pe de altă parte, cea externă, indicată în cuprinsul contractului de vânzare cumpărare, în care imobilul este identificat prin număr cadastral - în aceasta constând greșita întocmire a documentației cadastrale de către expertul P. D. -, nu poate fi opusă terților, conform principiului ce se degajă din prevederile art. 1175 Cod civil.
Pe cale de consecință, dând câștig de cauză reclamanților, singurii care dețin un titlu de proprietate asupra imobilului în litigiu, tribunalul a făcut o corectă aplicare a regulilor de drept care guvernează materia revendicării imobiliare, astfel că acest recurs urmează a fi respins ca nefondat.
II.1. În ceea ce privește recursul formulat de recurenții reclamanți, Curtea reține că, neavând vreun drept opozabil proprietarilor imobilului, stabilit prin titlu, ocuparea unei porțiuni de teren de către pârâtă prin construirea unui gard constituie o faptă ilicită care aduce atingere caracterului exclusiv al dreptului de proprietate al acestora, drept consfințit de art. 44 din Constituție și art. 480 Cod civil. Fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 998-999 Cod civil pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, față de principiul reparării în natură a prejudiciului și în vederea repunerii părților în situația anterioară, se poate dispune retragerea gardului despărțitor pe aliniamentul corect.
Trebuie făcută distincția între obligația pârâtei de a retrage gardul de pe terenul proprietatea reclamanților, care derivă din săvârșirea unei fapte ilicite și obligația de îngrădire pe amplasamentul corect, care incumbă proprietarilor ambelor terenuri învecinate.
De asemenea, răspunderea civilă delictuală fiind conform celor arătate un temei juridic suficient pentru desființarea unei construcții edificate pe terenul proprietatea unei alte persoane, nu prezintă relevanță deținerea unei autorizații de construire și nu există niciun argument de ordin logico-juridic în sensul că singurul mijloc juridic pe care proprietarul terenului l-ar avea la dispoziție pentru apărarea dreptului său ar fi o acțiune în anularea autorizației de construire.
2. Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat autorizarea reclamanților de a retragă gardul despărțitor pe linia de hotar corectă, Curtea are în vedere faptul că, în actuala reglementare, această formă de executare a obligațiilor se realizează în cea de-a doua fază a procesului civil, și anume în faza executării silite, conform dispozițiilor art. 5802 Cod procedură civilă.
De asemenea, acordarea daunelor cominatorii intră sub incidența interdicției prevăzute de art. 5803 alin. 5 Cod procedură civilă, articol care reglementa oricum executarea obligațiilor de a face sau de a nu face care nu pot fi îndeplinite de altă persoană decât creditorul. Sediul materiei pentru executarea celorlalte obligații este reprezentat de art. 5802 Cod procedură civilă, menționat anterior.
Prin urmare, motivele de recurs sunt întemeiate în parte.
III. În fine, relativ la recursul declarat de recurenta - chemată în garanție, Curtea are în vedere că la termenul din 22.10.2013 a fost admisă excepția de netimbrare, pentru argumentele expuse la acel moment procesual.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează să anuleze ca netimbrat recursul declarat de recurenta - chemată în garanție, să respingă ca nefondat recursul declarat de recurenta - pârâtă, să admită recursul declarat de recurenții - reclamanți și să modifice în parte decizia recurată, în sensul că, în baza art. 296 Cod procedură civilă, va schimba sentința civilă apelată, în sensul că va obliga pârâta să retragă gardul despărțitor pe aliniamentul 12’-14’ din același raport de expertiză, menținând totodată celelalte dispozițiile ale deciziei și sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurenta - chemată în garanție C. M. împotriva deciziei civile nr. 257 A din data de 15.03.2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr ._, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. A. și B. M., cu intimata - pârâtă S.C. L. E. S.R.L. și cu intimații - chemați în garanție O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ SECTOR 1, P. V. și P. Ș..
Respinge, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului formulat de recurenta - pârâtă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - pârâtă S.C. L. E. S.R.L. împotriva aceleiași decizii.
Admite recursul declarat de recurenții - reclamanți B. A. și B. M. împotriva aceleiași decizii.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că:
Schimbă sentința civilă apelată nr._ din 25.10.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._ /2010, în sensul că:
Obligă pârâta S.C. L. E. S.R.L. să retragă gardul despărțitor pe aliniamentul 12’-14’ din același raport de expertiză.
Menține celelalte dispozițiile ale deciziei și sentinței.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. G. G. S. I. S.
GREFIER
S. R.
Red. C.G.
Tehnored. C.S.
Ex.2/22.11.2013
T.B. Secția a IV-a Civilă - A. M. V.
- S. E. P.
Jud. Sector 1 București - F. B.
| ← Cereri. Decizia nr. 1593/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Validare poprire. Decizia nr. 1019/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
