Succesiune. Decizia nr. 117/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 117/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 6928/2/2012
Dosar nr._
(2131/2012)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 117
Ședința publică de la 24.01.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - MARI ILIE
JUDECĂTOR - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - I. D.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta revizuientă B. N., împotriva deciziei civile nr. 40 din 15.05.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații N. E. și N. I..
P. are ca obiect – succesiune.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 17.01.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea cauzei la data de 24.01.2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
La data de 12.08.2011, s-a înregistrat sub nr._ pe rolul Curții de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, cererea de revizuire formulată de revizuienta B. N., în contradictoriu cu intimații N. E. și N. I., prin care se solicită schimbarea deciziilor pronunțate în cauza de fond înregistrată pe rolul Judecătoriei Oltenița la data de 14.07.2008, respectiv a deciziilor nr. 178/09.12.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași, nr. 927/21.09.2010 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie și nr. 749/06.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie și rejudecarea pe fond a cauzei.
În motivarea în fapt a cererii se arată de revizuientă că decizia pronunțată în dosarul civil nr._ este nelegală și netemeinică, întrucât instanța nu a ținut cont de înscrisurile depuse de revizuientă în susținerea cererii și care fac dovada că suprafața de teren avută în vedere în acest dosar nu este cea reală.
Se mai arată de revizuientă că prin decizia susmenționată s-au încălcat dispoziții legale cu privire la moștenire, cum și principiile fundamentale care guvernează dreptul civil, respectiv contradictorialității, oralității, principiul adevărului și rolului activ al judecătorului, instanța pronunțându-se numai pe cererea intimatului-reclamant.
În drept, revizuienta a invocat dispozițiile art.322 pct.1,2,5,7 Cod procedură civilă.
La termenul din data de 29.02.2012, Curtea, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire a deciziilor nr. 927/21.09.2010 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie și nr. 749/09.06.2011 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie și excepția necompetenței materiale în soluționarea cererii de revizuire a deciziei nr. 178/09.12.2009 a Tribunalului Călărași.
Potrivit dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, Curtea a soluționat excepțiile invocate care fiind întemeiate fac de prisos în tot sau în parte cercetarea pe fond a motivelor de revizuire invocate.
Prin decizia civilă nr. 364/29.02.2012, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva deciziilor 749/09.06.2011 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie și 927/21.09.2010 a Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie și a declinat spre competentă soluționare Tribunalului Călărași cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr. 178/9.12.2009 a Tribunalului Călărași.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași sub nr._ .
În fața instanței competente, revizuienta a precizat cererea de revizuire arătând prin cererea depusă la dosar la termenul din 24.04.2012 că își întemeiază acțiunea pe motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 1,2,3 și 5 Cod procedură civilă, fără a indica hotărârile judecătorești împotriva cărora înțelege să formuleze cerere de revizuire.
Tribunalul a solicitat revizuientei să precizeze cadrul procesual sub aspectul obiectului cererii, având în vedere că revizuienta nu a indicat hotărârile judecătorești împotriva cărora înțelege să formuleze cerere de revizuire.
Revizuienta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, astfel că instanța a apreciat că este legal învestită, prin decizia de declinare a competenței, pronunțată de Curtea de Apel - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, să soluționeze cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 178/9.12.2009 a Tribunalului Călărași.
La termenul din 05.05.2012, revizuienta a revenit și a precizat motivele de revizuire ale deciziei atacate, arătând că își întemeiază în drept cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 1,2,4 și 5 Cod procedură civilă.
Astfel, se arată de revizuientă că potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 1 Cod procedură civilă pot fi considerate dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire situația că în hotărârile pronunțate s-a stabilit și s-a acordat o suprafață mai mare de teren decât cea care apare în actele de la dosar, respectiv în titlul de proprietate nr._/2007.
Potrivit art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, apreciază revizuienta că prin decizia atacată, s-a dat mai mult decât s-a cerut, deoarece, dacă prin cererea de chemare în judecată, intimatul N. I. a solicitat stabilirea succesiunii și ieșirea din indiviziune pentru suprafața de 3,2800 ha de teren, prin raportul de expertiză s-a acordat suprafața de 3 ha și 5800 mp, deși pe titlul de proprietate nr._/2007 s-a reconstituit suprafața de 3,2800 ha teren.
Cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă se arată de revizuientă că a formulat plângere penală împotriva expertului desemnat să efectueze raportul de expertiză, plângere care este în lucru, astfel că, la acest moment, nu există o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă a expertului.
Față ce acest motiv de revizuire solicită suspendarea judecării cauzei până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare a expertului.
În ce privește motivul de revizuire prevăzut de art.322 pct.5 Cod procedură civilă, revizuienta arată că s-au descoperit înscrisuri noi după data pronunțării deciziei atacate, respectiv titlul de proprietate nr._ din 5.08.2009, care urmează a fi modificat, astfel cum rezultă din răspunsul Comisiei locale de fond funciar al orașului Budești, județul Călărași.
Mai arată revizuienta că, potrivit art.31 din Codul familiei, terenul în suprafață de 3,28 ha îi revenea de drept, întrucât este zestre de la părinții săi, C. I. și D..
Față de cele arătate, revizuienta a solicitat admiterea cererii de revizuire, așa cum a fost formulată, schimbarea în tot a hotărârii pronunțate, să se constate că terenul în suprafață de 3,28 ha îi aparține ca zestre de la părinții săi, astfel că nu putea să facă obiectul succesiunii după defunctul soț, iar singurele bunuri care puteau să constituie masa succesorală a defunctului soț erau bunurile mobile.
În drept, a invocat dispozițiile art. 322 pct. 1,2,4 și 5 Cod procedură civilă.
Deși legal citați, intimații N. E. și N. I. nu au formulat întâmpinare în cauză.
Tribunalul, din oficiu, a dispus atașarea dosarului în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 178/9.12.2009 a Tribunalului Călărași atacată.
Prin decizia civilă nr.40/15.05.2012, Tribunalul Călărași a respins cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de revizuienta B. N.; a admis excepția tardivității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 Cod procedură civilă, formulată de revizuienta B. N., invocată din oficiu; a respins, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 Cod procedură civilă formulată de revizuienta B. N. împotriva deciziei civile nr. 178/09.12.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași; a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 și 5 Cod procedură civilă, formulată de revizuienta B. N. împotriva deciziei civile nr. 178/09.12.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași.
Pentru a decide astfel, tribunalul a apreciat, referitor la cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de revizuientă în baza dispozițiilor art.244 alin.1 pct. Cod procedură civilă, că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale mai sus menționate, față de ipoteza legală prevăzută de art.322 pct.4 Cod procedură civilă, respectiv existența unei hotărâri de condamnare definitivă a expertului.
Față de motivele de revizuire invocate de revizuientă, în baza art.322 pct.1 și 2 Cod procedură civilă, tribunalul, din oficiu a invocat excepția tardivității cererii având în vedere că cererea de revizuire întemeiată pe aceste două motive a fost promovată de revizuientă după expirarea termenului de revizuire de o lună, prevăzut de art. 324 alin.1 pct.1 și 2 Cod procedură civilă, care începe să curgă de la data comunicării hotărârii definitive.
Conform art.137 Cod procedură civilă, tribunalul a analizat cu prioritate excepția tardivității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 Cod procedură civilă, soluționarea acestei excepții fiind prioritară.
Examinând excepția tardivității, în raport de dispozițiile legale aplicabile, art. 324 alin.1 și 2 Cod procedură civilă, tribunalul a apreciat-o întemeiată și a admis-o, având în vedere că revizuienta a luat cunoștință de existența și conținutul deciziei civile nr.178/9.12.2009 a Tribunalului Călărași la data de 25.01.2010, cu ocazia promovării cererii de recurs împotriva deciziei civile sus menționate la Curtea de Apel București – Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și familie și a introdus cerere de revizuire la data de 12.08.2011, cu mult peste termenul de o lună prevăzut de textul de lege.
Raportat la această situație de fapt, s-a constatat că data la care a luat la cunoștință revizuienta de existența deciziei civile nr.178/9.12.2009 a Tribunalului Călărași, determină depășirea termenului de revizuire de o lună de zile prevăzut de art. 324 Cod procedură civilă.
În raport de data luării la cunoștință a revizuientei de existența deciziei civile nr. 178/9.12.2009 a Tribunalului Călărași, respectiv data de 26.01.2010 și data sesizării instanței 12.08.2011, excepția tardivității cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 Cod procedură civilă, tribunalul a apreciat că excepția tardivității invocată se privește ca întemeiată.
În consecință, tribunalul a admis excepția tardivității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 Cod procedură civilă, formulată de revizuienta B. N. și a respins ca tardivă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 Cod procedură civilă formulată de revizuienta B. N. împotriva deciziei civile nr.178/09.12.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași.
Cât privește cererea de revizuire formulată de revizuientă în baza dispozițiilor art.322 alin.1 pct.4 Cod procedură civilă, tribunalul a respins cererea, întrucât nu se poate solicita pe calea revizuirii, întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin.1 pct. 4 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri judecătorești în lipsa unei hotărâri de condamnare definitivă a expertului.
Revizuirea poate fi exercitată, pentru acest motiv, doar dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de lege referitoare la existența unei hotărâri de condamnare definitivă a expertului pentru o infracțiune în legătură cu pricina.
Cum în cazul în speță nu există o asemenea hotărâre, aspect confirmat de apărătorul revizuientei în sala de ședință la termenul din data de 15.05.2012, tribunalul a respins cererea de revizuire prevăzută de art. 322 pct. 4 Cod procedură civilă, pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate.
Referitor la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, tribunalul a reținut că se poate cere revizuirea în situația în care, după darea hotărârii s-a descoperit un înscris doveditor, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.
Potrivit textului de lege, pentru a se putea revizui o hotărâre este necesar să fie vorba de un înscris care are o importanță deosebită în proces, care dacă ar fi fost cunoscut ar fi condus la altă soluție. Pe de altă parte, revizuirea unei hotărâri nu poate fi cerută decât pe baza unui înscris nou care a apărut după pronunțarea hotărârii, dar care exista în momentul judecății, însă partea interesată nu l-a putut produce din cauza reținerii de partea adversă, ori dintr-o împrejurare de forță majoră.
Ca atare, nu orice înscris, chiar determinant în cauză poate justifica cererea de revizuire. Dimpotrivă, admisibilitatea cererii de revizuire este condiționată, nu numai de descoperirea ulterioară judecării cauzei, a unor acte noi, dar și de imposibilitatea înfățișării lor în instanță, datorită unor împrejurări mai presus de voința părții.
În aplicarea dispozițiilor art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, titlul de proprietate nr._/05.08.2009, invocat de revizuientă nu constituie act nou, deoarece se afla la autoritatea administrativă și nu a existat nicio împrejurare mai presus de voința părților, ca acesta să fi fost înfățișat, dacă existența sa ar fi fost invocată de revizuientă.
Cum revizuirea unei hotărâri judecătorești pentru înscrisuri noi se circumscrie îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute în art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, iar revizuienta nu a dovedit că a existat o împrejurare mai presus de voința părților ca înscrisul să fi fost înfățișat, cum nu a dovedit nici reținerea înscrisului de către partea potrivnică, tribunalul urmează a respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitatea.
Pentru considerentele arătate și dispozițiile legale mai sus analizate, tribunalul a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art.322 pct. 4 și 5 Cod procedură civilă, formulată de revizuienta B. N. împotriva deciziei civile nr. 178/09.12.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași.
Împotriva acestei decizii s-a formulat recurs, în preambulul cererii de recurs figurând ca și recurente B. N. și N. E., cererea fiind semnată de B. N.. La termenul din data de 17.01.2013, recurenta B. N. a precizat că a formulat cererea doar în numele său, nu și în calitate de mandatar al mamei sale, intimata N. E..
Invocând dispozițiile art.304 pct.6, 7, 8 și 9 C.proc.civ., recurenta revizuientă a susținut că:
- instanța a acordat mai mult decât s-a cerut;
- hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, arătând în acest sens că în mod eronat s-a considerat că înscrisul nou invocat de revizuientă care schimbă total înțelesul și dispozițiile hotărârilor pronunțate anterior, din simplul motiv că acest înscris cuprinde o suprafață ce a fost inclusă în titlul de proprietate ce a făcut obiectul dosarului de fond, la succesiune, însă la data promovării acțiunii de către intimatul reclamant, neexistând, existând însă o simplă adeverință, expertul care a efectuat expertiza, a inclus suprafața existentă, dar despre care nici instanța nu îl investigase, astfel că nici la acest moment nu se cunoaște de unde a luat expertul acea adeverință, care nu ține loc de titlu, sau act de proprietate în înțelesul acestei noțiuni, astfel cum este definită de legea română;
- instanța a interpretat greșit susținerile revizuientei și nu a avut un rol activ, astfel cum este prevăzut în art.129 – 130 C.proc.civ.;
- hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, întrucât instanțele nu au observat și constatat încălcarea/nerespectarea dispozițiilor legale din Codul familiei, legea privind drepturile soțului supraviețuitor, legea privind persoana/capacitate și exercițiu și nu în ultimul rând O.G. nr.2/2000, cu completările și modificările survenite, privind efectuarea expertizei tehnice judiciare și extrajudiciare, ceea ce a condus la menținerea soluțiilor unor hotărâri pronunțate bazate pe încălcarea legii.
Revizuienta apreciază că sunt și alte aspecte nerespectate și neîndeplinite de către instanța ce a pronunțat decizia de revizuire, solicitând a fi avute în vedere de către instanța de recurs.
Curtea, analizând criticile de recurs, constată că acestea sunt nefondate, dat fiind următoarele considerente:
În ceea ce privește prima critică de recurs - instanța a acordat mai mult decât s-a cerut - întemeiată pe art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.
Critica este nefondată.
Astfel, Curtea reține, potrivit literaturii de specialitate, că acest motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă are ca finalitate respectarea principiului disponibilității procesuale, aceasta deoarece în sistemul legislației noastre procesuale instanța este obligată să statueze asupra cadrului procesual determinat de părți, iar în privința obiectului litigiului trebuie să se pronunțate asupra și în limitele pretențiilor deduse judecății.
Or, în cauza de față, prin cererea de revizuire, instanța de revizuire a admis excepția tardivității cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 Cod procedură civilă, formulată de revizuienta B. N., invocată din oficiu, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 Cod procedură civilă formulată de revizuienta B. N. împotriva deciziei civile nr. 178/09.12.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași, a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 și 5 Cod procedură civilă, formulată de revizuienta B. N. împotriva deciziei civile nr. 178/09.12.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași.
După cum se poate cu ușurință deduce, prin această hotărâre instanța de revizuire a respins pretențiile revizuientei în parte pentru tardivitate, iar în cealaltă parte pentru netemeinicie, neacordând nimic în plus niciunei părți litigante.
Așa fiind, Curtea constată că în pricina de față nu este incident acest motiv de recurs, care vizează în esență, modificarea hotărârii a cărei revizuire se cere în privința limitelor pretențiilor deduse judecății.
În ceea ce privește cea de-a doua critică ce vizează înserarea unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii în conținutul hotărârii atacate, Curtea reține nemulțumirea recurentei legată de luarea în considerare la soluționarea pricinii în fond a unei adeverințe emise de Comisia de aplicare a Legii nr.18/1991, adeverință emisă anterior titlului de proprietate, acest titlu de proprietate fiind invocat ca fiind actul nou în sensul art. 322 pct. 5 Cod proceură civilă.
Or, raportat la acest act, respectiv titlul de proprietate, instanța de revizuire a motivat că nu îndeplinește condiția impusă de dispozițiile legale de a se considera act nou în sensul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă întrucât se afla la autoritatea administrativă și nu a existat nicio împrejurare mai presus de voința părților, ca acesta să fi fost înfățișat, dacă existența sa ar fi fost invocată de revizuientă.
Curtea urmează a face analiza hotărârii atacate din perspectiva art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă care dispune în sensul că: „modificarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.
Curtea reține că în jurisprudența constantă a CEDO s-a apreciat că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecații a fost examinată în mod efectiv.
În aplicarea dispozițiile art.261 pct.5 Cod de procedură civilă, există o jurisprudență constantă a CEDO în cauzele pronunțate împotriva României, respectiv cauzele Albina și V. I., în care Curtea a statuat faptul că dreptul la un proces echitabil, garantat de art.6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor și, întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, ., nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate", adică în mod concret examinate de către instanța sesizată.
Altfel spus, art.6 implică mai ales în sarcina „instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr.47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-1).
Obligația pe care o impune art.6 paragraful 1 din CEDO instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea Perez, precitată, paragraful 81: Hotărârea V. der Hurk, precitată, p, 20, paragraful 61), însă pentru a se respecta prevederile art.6 din CEDO este necesar ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997. Culegere de hotărâri și decizii 1997 - VIII, p. 2.930. paragraful 60).
Din considerentele deciziei recurate rezultă că instanța de revizuire a analizat condițiile cerute de lege în privința actului nou invocat de către această parte, respectiv titlul de proprietate.
În cauza de față, Curtea, în raport de prevederile art. 261 din Codul de procedură civilă, apreciază că nu poate fi reținută nici o neregularitate procedurală relativă la motivarea hotărârii atacate, întrucât din expunerea de motive rezultă cu evidență structurarea argumentelor avute în vedere de instanța de revizuire, care au constituit temei al soluției adoptate de către aceasta, așa încât acest motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă este nefondat.
Curtea precizează că acest motiv de recurs nu vizează greșeli de raționament sau de aplicare greșită a legii, ci strict de prezentare deficitară a considerentelor pentru care instanța anterioară a adoptat soluția dispusă. Or, recurenta încearcă să deducă analizei instanței critici legate de întinderea suprafeței de teren luate în considerare de către expert la întocmirea raportului de expertiză, aspect legate de temeinicia hotărârii a cărei rvizuire a solicitat-o, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.
Recurenta și-a întemeiat recursul și pe dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă care vizează interpretarea greșită a actului dedus judecății, schimbarea naturii ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Însă acest motiv de recurs urmărește desființarea unei hotărâri judecătorești atunci când a fost nesocotit principiul înscris în art. 969 cod civil potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Cu alte cuvinte, instanța schimbă natura contractului dacă, spre exemplu, califică un contract de vânzare cumpărare drept un contract de schimb și comite o denaturare atunci când supunând actele cauzei interpretării sale le atribuie un alt înțeles pe care termenii în loc să-l sprijine îl exclud. Pentru a fi întemeiată imputarea de denaturare adusă instanței este necesară precizarea în ce constă denaturarea prin indicarea termenilor din actul pretins interpretat greșit ce exclude prin înțelesul său clar constatarea dedusă din el de instanța care a pronunțat hotărârea atacată.
Prin raportare la aceste considerațiuni de ordin teoretic, Curtea constată că motivul de recurs întemeiat de recurentă pe art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă a fost invocat de către aceasta în mod formal, instanța de revizuire neavând a se raporta la o convenție a părților a cărui natură să o fi schimbat-o sau să o fi interpretat-o greșit.
Recurenta a invocat și motivul de recurs susținut în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Referitor la criticile subsumate acestui motiv de recurs Curtea constată că recurenta nu a susținut nicio critică legată de soluția instanței de revizuire în ce privește respingerea cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 1 și 2 Cod procedură civilă ca tardivă, respectiv respingerea cererii de revizuire întemeiată pe pct. 4 și 5 Cod procedură civilă ca nefondată, criticile acesteia vizând doar fondul pretențiilor deduse judecății prin cererea de partaj, respectiv legalitatea și temeinicia hotărârilor pronunțate în primul ciclu procesual în fond, apel și în recursul declarat împotriva deciziei pronunțate în apel.
Revizuienta a mai arătat că sunt și alte aspecte nerespectate și neîndeplinite de către instanța ce a pronunțat decizia de revizuire, solicitând a fi avute în vedere de către instanța de recurs, fără a preciza care dispoziții legale și pentru care considerente instanța de revizuire a pronunțat o decizie nelegală. Or, în lipsa unor critici concrete și în lipsa identificării unor motive de ordine publică, instanța de recurs nu poate efectua un control de legalitate care ar excede acestor critici deduse judecății de către parte.
Recurenta a susținut că instanța a nu a avut un rol activ în soluționarea cauzei. Potrivit art. 129 alin. 3 Cod procedură civilă: „În cazul în care părțile nu sunt asistate sau reprezentate de avocat sau de mandatarii prevăzuți la art. 68 alin. 5, judecătorul le va da îndrumări cu privire la drepturile și obligațiile ce le revin în proces”.
Or, din actele dosarului rezultă că pe parcursul soluționării cererii de revizuire, revizuienta a fost asistată de avocat, astfel că se presupune că revizuienta a cunoscut drepturile și obligațiile sale în legătură cu judecarea cererii de revizuire.
Mai mult, potrivit articolul 129 alineatul 5 s-a modificat prin Legea nr.202/2010 având următorul cuprins: „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc". Însă, de esența în legătură cu critica recurentei este modificarea art. 129 prin același act normativ, prin introducerea unui nou alineat, alineatul 5^1, cu următorul cuprins: „Cu toate acestea, părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii".
Din actele și lucrările dosarului, Curtea reține că revizuienta nu a propus și administrat nicio altă probă în afara titlului de proprietate la care a făcut trimitere, astfel că nu i se poate imputa instanței de revizuire vreun neajuns în legătură cu acest aspect.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 raportat la art. 304 pct. 6, 7, 8, și 9 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta revizuientă B. N. împotriva deciziei civile nr.40/15.05.2012, pronunțată de Tribunalul Călărași, în contradictoriu cu intimații N. E. și N. I..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. I. M.-A. I. D.
N.-G.
GREFIER
M. C.
Red.I.D.
Tehnored.I.D/B.I.
2 ex/4.02.2013
T.Călărași – C.I./ N.T.
| ← Strămutare. Sentința nr. 7/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1133/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
