Legea 10/2001. Decizia nr. 1892/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1892/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 24678/300/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A IV-A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1892R
Ședința publică din data de 08.11.2013
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE - Z. D.
JUDECĂTOR - C. M. STELUȚA
JUDECĂTOR - V. A.
GREFIER - D. L.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul – pârât Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei civile nr. 405A/16.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți Ț. Caleria și Ț. V. V., cauza având ca obiect „ Legea nr.10/2001, pretenții, alte cereri”.
Dosarul se află la primul termen în recurs și a fost strigat la ordinea listei de recursuri.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații – reclamanți Ț. V. și Țepuță V. V. – ambii reprezentați de avocat N. I., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013, lipsind recurentul – pârât Ministerul Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, în cauză, s-a solicitat în scris, de către recurentul – pârât, prin motivele de recurs, judecarea în lipsă, conform art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.
Reprezentanta intimaților – reclamanți învederează instanței că nu are de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind de formulat cereri noi, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat de recurentul – pârât ministerul Finanțelor Publice, având în vedere că a solicitat în scris, prin motivele de recurs, judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 pct.2 Cod procedură civilă.
Intimații – reclamanți Ț. V. și Țepuță V. V., prin avocat, solicită respingerea recursului declarat de recurentul Ministerul Finanțelor Publice ca nefondat, menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală.
În combaterea recursului, arată că, în mod corect, s-a stabilit că recurentul are calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere privind restituirea valorii de piață a imobilului, calitate stabilită de dispozițiile Legii 10/2001, privind imobilele naționalizate.
În mod corect s-a reținut că contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 și a fost desființat ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare.
Totodată, consideră că, în mod corect, s-a reținut și faptul că la momentul pronunțării hotărârii nu se mai pune problema nerespectării dispozițiilor Legii 112/1995.
Fără cheltuieli de judecată, rezervându-și dreptul să le solicite pe cale separată.
Curtea constatând închise dezbaterile reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București la data de 07.07.2011 sub nr._ reclamanții T. V. si T. V. V. au chemat în judecată pe pârâții Statul R. prin Ministerul Finanțelor Publice si M. F. Publice solicitând obligarea acestora la restituirea prețului de piață al apartamentului nr. 2 situat în București, sector 2, .-24, . cu disp. art. 50 indice 1 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009, cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate.
În motivarea cererii, reclamanții au învederat instanței faptul că au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 2 situat în imobilul din București, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4941/04.03.1999, încheiat în baza Legii nr. 112/1995 cu S.C. APOLODOR S.A., în calitate de mandatar al Municipiului București prin Primarul General, prețul apartamentului fiind achitat integral, la baza contractului de vânzare-cumpărare sus-menționat stând contractul de închiriere nr._/16.11.1973.
Reclamanții au mai arătat faptul că prin sentința civilă nr. 6020/23.06.2008 pronunțată de Judecătoria sector 2 București în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea în revendicare prin comparare de titluri promovată de reclamanții N. S., Parga C., P. G., S. E. și T. I. V., în contradictoriu cu pârâții Ț. I., Ț. V. și Municipiul București prin Primarul General, iar pârâții au fost obligați să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 2 situat în imobilul din București, sector 2, .-24, .> Reclamanții au mai învederat faptul că, la data de 26.03.2010 a decedat autorul lor Ț. I., având calitatea de moștenitori ai acestuia, așa cum rezultă din certificatele de calitate succesorală cu numerele 570 și 571 din data de 10.06.2010 emise în dosarul succesoral nr. S25 al BNPA L. și D..
Consideră reclamanții că situația dedusă judecății se circumscrie dispozițiilor art. 50 alin. 2 din Legea nr. 1/2009, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare 4941/04.03.1999 în baza Legii nr. 112/1995 a cărui valabilitate nu a fost infirmată de către instanțele judecătorești, dobândind un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 50 și 50 din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea 1/2001, art. 1337 c.civil,
Pârâtul Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a Ministerului Finanțelor Publice, susținând faptul că potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita, nici dăuna unui terț. Or, Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre reclamanți și Primăria Municipiului București prin mandatar . doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului București. Potrivit art. 50 din Legea 10/2001, pentru a se acorda despăgubiri la valoarea de piață este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții: prima condiție este ca aceste contracte să fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, iar cea de-a doua condiție este ca ele să fi fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În speță, însă, pârâtul a arătat faptul că a fost admisă doar acțiunea în revendicare a foștilor proprietari, fără să se fi anulat și contractul de vânzare-cumpărare, iar reclamanții nu au făcut nici dovada existenței unei hotărâri judecătorești prin care să se statueze faptul că ar fi fost de bună-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
În drept au fost invocate disp. legii 10/2001 și Legii 1/2009.
Cu motivarea cuprinsă în practicaua hotărârii instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice .
Prin sentința civilă nr. 7063/08.05.2012, Judecătoria Sectorului 2 București a admis în parte cererea formulata de reclamanții T. V. si T. V. V., în contradictoriu cu pârâții Statul R. prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanții a sumei de 42.449,36 Euro echivalentul în lei la data plății, reprezentând prețul de piață al . în București, .-24,e.1, sector 2; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; a respins cererea formulată împotriva acestui pârât pentru lipsa calității procesuale pasive și a luat act că reclamanții nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, prin prisma excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, că, prin contractul de vânzare cumpărare nr. NO 4941/04.03.1999 Ț. I. și reclamanta Ț. V. au cumpărat apartamentului nr. 2 situat în București, sector 2, .-24, .> La data de 26.03.2010 a decedat Țepusă I., reclamantul Țepusă V. având calitatea de moștenitor testamentar.
Prin sentința civilă nr.6020/23.06.2008 pronunțată Judecătoria Sectorului 2 în dosarul nr._, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr.1110/14.09.2010 pronunțată de C. Secția a IV-a Civilă reclamanții au fost obligați să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul dobândit prin contractul prin nr. NO 4941/04.03.1999, în cadrul unei acțiuni în revendicare promovată de foștii proprietari ai imobilului.
Instanța de fond a reținut de asemenea și faptul că prin sentința civilă menționată s-a reținut, în urma comparării titlurilor părților, că titlul de proprietate al foștilor proprietari este mai bine caracterizat întrucât este mai vechi și provine de un proprietar, în timp ce titlu de proprietate al pârâților provine de un neproprietar, considerându-se totodată valabil încheiat contractul de vânzare cumpărare al pârâților dar lipsit de efecte juridice, prin admiterea revendicării.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin M. Economiei și Finanțelor Publice, instanța a avut în vedere faptul că prin aceasta se înțelege existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății.
Instanța a învederat dispozițiile art. 501 (1) din Legea 10/2001 modificată conform cărora proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
(3) Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (21) se face de către M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Cât privește persoana care datorează către reclamant despăgubirile în cuantum 42.449,36 Euro, conform raportului de expertiză, instanța a considerat că aceasta este pârâtul M. Economiei și Finanțelor Publice prin raportare la disp. art. 50/1 alin.3 din Legea 10/2001.
Faptul că imobilul a fost înstrăinat de celălalt pârât Municipiul București prin Primarul General nu este suficient pentru a angaja răspunderea sa și a dispune obligarea acestui pârât la despăgubiri, deoarece acesta s-a aflat în situația de a vinde lucrul altuia din cauza faptei culpabile a Statului Român. Pârâtul Municipiul București prin Primarul General a respectat dispozițiile Legii nr.112/1995 și a procedat la încheierea contractului de vânzare – cumpărare cu chiriașul cumpărător, într-un cadru legislativ creat de stat și în contextul în care bunul a intrat sub incidența acestor dispoziții legale în urma actului de preluare emanat de la pârâtul Statul Român, act ce s-a dovedit ulterior ca fiind abuziv.
Având în vedere că dispozițiile menționate anterior se referă la desființarea contractelor de vânzare-cumpărare, iar nu în mod expres și necesar la constatarea nulității acestor contracte, instanța a apreciat că și obligarea prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a reclamanților la lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilului în cauză în favoarea unor terțe persoane reprezintă o cauză de ineficacitate a contractului, fiind incidente disp. art. 50/1 din Legea nr.10/2001 – lege specială, ce înlătură de la aplicare dispozițiile Codului civil referitoare la evicțiune. Raționamentul juridic expus are la bază regulile de interpretare logică ce se exprimă prin adagiul „unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă”, în sensul că generalitatea formulării unui text legal va conduce la generalitatea aplicării lui, fără a se introduce distincții pe care textul respectiv nu le conține, precum și prin corelația existentă între norma generală și norma specială.
Pentru aceste considerente, apreciind că reclamanții se pot prevala de dreptul conferit de lege privind restituirea prețului de piață al imobilului, întrucât contractul de vânzare-cumpărare prin care a dobândit proprietatea bunului a fost încheiat cu respectarea disp. Legii nr. 112/1995, însă a fost desființat ca urmare a admiterii acțiunii în revendicare a fostului proprietar, prin hotărâre definitivă și irevocabilă, și având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică imobiliară în specialitatea construcții, prin raportare la metoda comparației directe, instanța a admis cererea și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata către reclamanți a sumei de 42.449,36 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru . în București, sector 2, .-24, .>
Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul M. F. PUBLICE, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă sub nr._, la data de 16.11.2012, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței civile apelate, si rejudecând cauza să se dispună refacerea raportului de expertiza ținând seama de obiecțiunile formulate, având în vedere ca imobilul a fost supraevaluat.
Astfel, hotărârea instanței de fond având in vedere faptul ca aceasta in mod greșit a obligat paratul Ministerul Finanțelor Publice la plata valorii de piața.
In primul rând, a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, arătând că potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai intre părțile contractante, neputand nici profita si nici dauna unui terț.
Or, Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre reclamanți si Primăria Municipiului București prin mandatar . terț fata de acesta, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar in care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului București.
Pe plan procesual calitate procesuala pasiva nu poate avea, . acțiune, decât unitatea administrativ-teritoriala vânzătoare (in speța Municipiul București), nicidecum Ministerul Finanțelor Publice, atât pentru faptul ca acesta nu a fost parte contractanta in raportul juridic dedus judecații, nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor efectuate in baza actului atacat, cat si pentru dispozițiile imperative prevăzute de către art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, Primăria Municipiului București are calitate procesuala pasiva in cauza dedusa judecații, aceasta având calitatea de vânzătoare la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu reclamanta Visinescu.
Mai mult decât atât, reclamanții nu ar fi îndreptățiți la despăgubiri reprezentând valoarea de piața a imobilului pentru următoarele considerente:
Astfel, având in vedere pe de o parte cele menționate mai sus iar pe de alta parte faptul ca reclamanții nu au făcut dovada unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile prin care sa se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 4941/04.03.1999 nu se circumscrie dispozițiilor imperative prevăzute de art. 50 din Legea nr. 10/2001.
F. de argumentele prezentate, consideră ca Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuala pasiva in aceasta cauza, si, pe cale de consecința, solicită admiterea apelului, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, schimbarea hotărârii apelate, in sensul respingerii acțiunii, ca fiind formulata impotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.
Reclamanții nu au făcut nici dovada existentei unei hotărâri judecătorești prin care sa se statueze faptul ca ar fi fost de buna credința la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Totodată art. 50 ind. 1 face vorbire despre „contractele ce au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile” insa acest text de lege are in vedere atunci când reglementează plata prețului de piața existenta unei hotărâri in care sa se retina respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 la cumpărarea imobilului.
In caz contrar legiuitorul nu ar mai fi inclus in lege condițiile pe care reclamanții trebuie sa le îndeplinească pentru a putea solicita restituirea prețului la valoarea de circulație.
Rezultă, așadar, că, la momentul încheierii contractelor, cumpărătorii parați au cunoscut ori puteau cunoaște cu minime diligente, nu faptul ca locuința a fost preluata de către stat, cat timp dreptul lor de a cumpăra era reglementat de lege, chiar cu privire la locuințele preluate de către stat de la foștii proprietari, ci faptul ca foștii proprietari contesta valabilitatea preluării acelei locuințe si deci titlul statului.
S-a mai invocat și netemeinica si nelegalitatea hotărârii instanței de fond si in ceea ce privește reținerea concluziilor din raportul de expertiza care a stabilit o suma exorbitanta la evaluarea apartamentului.
Astfel, in cadrul metodelor de evaluare nu este menționată nicio corecție legată de blocajul actual al pieței imobiliare (când cererea este mult mai mică decât oferta, practic, cu mici excepții, numărul tranzacțiilor imobiliare din zonă și in general este nul, iar prețurile cuprinse in anunțurile imobiliare reprezintă numai voința vânzătorilor care încearcă menținerea prețurilor cât mai apropiate de nivelul perioadei 2007-2008, perioada maximală a exploziei prețurilor in tranzacțiile imobiliare).
Suma stabilita in raport este exagerat de mare pentru imobilul in cauza, respectiv: 42.449,36 euro, pentru un imobil; apreciază necesară o diminuare a valorii cu cel puțin 30% din valoarea reala.
Evaluatorul nu a introdus in cadrul factorilor de individualizare si pe cel referitor la ponderea dintre cerere si oferta aferenta actualului blocaj al pieței imobiliare, apreciata la 30%.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 si urm. C.proc.civ., iar în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 C.proc.civ., s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Prin decizia civilă nr. 405 A din 16.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV -a Civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-intimat M. F. PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 7063/08.05.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-reclamanți T. V. și T. V. V..
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Astfel s-a reținut că prin Legea 1/2009, lege specială în raport cu materia dreptului comun privind răspunderea pentru evicțiune reglementată de Codul civil în materia contractului de vânzare-cumpărare, în materia înstrăinărilor realizate în baza Legii nr.112/1995, s-a introdus răspunderea diferențiată:
-s-a menținut art. 50 alin.2 din Legea nr.10/2001, privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile;
-s-a introdus art. 50 alin.2/1, privind restituirea prețului de piață al imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În ambele cazuri, potrivit art. 50 alin.3 din Legea nr.10/2001 modificată prin Legea nr.1/2009, restituirea se face de către M. Economiei și Finanțelor.
Așadar, dacă înainte de . Legii nr. 1/2009, chiriașul cumpărător în baza Legii nr.10/2001 putea obține restituirea prețului actualizat de la Ministerul Finanțelor Publice, în baza art. 50 alin.2 din Legea 10/2001, pentru situația în care contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar, pentru situația în care pierdea proprietatea asupra imobilului, deși contractul de vânzare-cumpărare fusese încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, avea calea dreptului comun, a răspunderii pentru evicțiune, în lipsa unei reglementări în legea specială, în prezent, legea specială, respectiv Legea nr.10/2001 modificată prin Legea 1/2009 reglementează ambele situații, așa cum s-a arătat mai sus.
Singura diferență cuprinsă în legea specială este aceea că revine calitatea pasivă în ambele cazuri (atât al contractelor încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995 cât și al contractelor încheiate cu eludarea Legii nr.112/1995) Ministerului Finanțelor Publice.
Față de aceste aspecte, tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a reținut calitatea procesual pasivă a Ministerului Finanțelor Publice pe capătul de cerere având ca obiect restituirea valorii de piață a imobilului.
În ceea ce privește criticile pe fondul cauzei, s-a avut în vedere următoarele;
Întrucât reclamanții au pierdut dreptul de proprietate în urma admiterii unei acțiuni având ca obiect revendicare, nefiind pronunțată o hotărâre de constatare a cererii de nulitate absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, prin care acesta a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu, buna-credință a reclamantului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, precum și încheierea acestuia cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 nu mai poate fi pusă în discuție, cu atât mai mult cu cât o astfel de acțiune este în prezent prescrisă, așa cum a reținut și prima instanță.
Așadar, tribunalul a constatat că în mod judicios au fost constatate ca îndeplinite prevederile disp. art. 50 alin.2/1, privind restituirea prețului de piață al imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În ceea ce privește critica privind cuantumul prețului de piață stabilit prin expertiza efectuată în fața primei instanțe, tribunalul a constatat netemeinicia acesteia, având în vedere că, în fața primei instanțe, pârâtul nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, pentru a critica eventual criteriile aplicate de expertul tehnic în stabilirea acestei valori, astfel încât criticile din apel care ar presupune nulitatea hotărârii și reținerea cauzei pentru judecare în fond, prin refacerea raportului de expertiză, nu pot fi primite.
Față de toate aspectele de mai sus, în baza art. 296 C.pr.civ., tribunalul a respins ca nefondat apelul formulat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul - pârât Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului, se arată că hotărârea pronunțata de Tribunalul București Secția a IV-a Civila a fost data, cu încălcarea si aplicarea greșita a legii, motiv prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila.
Prima critică se referă la modul se soluționare al excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului.
Se învederează că Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre reclamanți si Municipiul București prin Primar General prin mandatar S.C. APOLODOR SA este terț fata de acesta, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar in care se varsă sumele încasate de Primăria Municipiului București.
In conformitate cu dispozițiile art. 1337, art. 1341 si următoarele din Cod civil, recurentul – pârât a solicitat sa se instituie răspunderea vânzătorului, respectiv a Primăriei Municipiului București pentru evicțiune totala sau parțiala prin fapta unui terț.
Aceasta dispoziție de drept comun, nu poate fi înlăturata prin nici o dispoziție speciala contrara, fiind așadar pe deplin aplicabila intre părțile din prezentul litigiu.
Nici dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 1/2009, nu sunt de natura sa determine introducerea in prezenta cauza a Ministerului Finanțelor Publice si sa acorde calitate procesuala acestei instituții, cat timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului la valoarea de piața.
Deposedarea reclamantei de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț.
Aceasta tulburare de drept, este de natura sa angajeze răspunderea contractuala pentru evicțiune totala a vânzătorului, Primăria Municipiului București, fata de pretențiile privind privind restituirea valorii prețului pentru imobilul in cauza la prețul de piața.
Nicidecum, nu poate fi antrenată răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, având in vedere că in prezenta acțiune nu exista culpa acestei instituții.
De asemenea recurentul pârât solicită să se aibă in vedere si dispozițiile art. 1344 din Codul Civil, potrivit cărora: "Daca lucrul vândut se afla, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauza, vânzătorul este dator sa plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii in timpul evicțiunii."
A doua critică se referă la aplicabilitatea dispozițiilor art.50 indice 1 din Legea nr.10/2001.
Potrivit dispozițiilor art. 50indice 1 din Legea 10/2001, pentru a se acorda despăgubiri la valoarea de piața este necesara îndeplinirea cumulativa a doua condiții: prima condiție este ca aceste contracte să fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, iar cea de-a doua condiție este ca ele sa fi fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile.
In prezenta cauza nu este îndeplinita cea de-a doua condiție din cele doua prevăzute imperativ de Legea nr. 10/2001, si anume contractul să fi fost desființat prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile.
Recurentul – pârât consideră că hotărârea irevocabila prin care este admisa acțiunea in revendicare formulata de adevărații proprietari nu se încadrează in prevederile Legii nr. 10/2001, aceasta hotărâre neconstatând nulitatea acelui contract încheiat de reclamanți cu Primăria Municipiului București prin S.C. APOLODOR SA.
Or, de vreme ce reclamanții nu au făcut dovada existentei unei sentințe definitive si irevocabile in ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu Primăria Municipiul București, nu se poate justifica obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei reprezentând valoarea de piața a imobilului in cauza.
Având in vedere, pe de o parte faptul ca pentru acordarea despăgubirilor la valoarea de piața art. 50 din Legea 10/2001 prevede îndeplinirea cumulativa a celor doua condiții expuse mai sus, iar pe de alta parte faptul ca reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii uneia dintre acestea, apreciem ca speța nu se circumscrie dispozițiilor imperative prevăzute de art. 501 din Legea 10/2001.
Mai mult decât atât, este evident ca prețul achitat de reclamanți pentru cumpărarea imobilului vândut in temeiul Legii nr.112/1995, stabilit de art.16 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, era inferior valorii de piața a acestui imobil la data edictării legii, precum si in perioada cumpărării acestor imobile de către chiriași. Așa fiind, acordarea valorii de piața a imobilului constituie o îmbogățire fără justa cauza.
Având in vedere motivele expuse mai sus, recurentul – pârât solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea in totalitate a deciziei civila atacata, in sensul admiterii apelului paratului Ministerul Finanțelor Publice si respingerii acțiunii ca fiind introdusa împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva si, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neintemeiata.
In drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct. 9 din C.proc.civ.
În dovedirea susținerilor, nu s-a solicitat încuviințarea nici unui mijloc de probă.
Intimații - reclamanții T. V. și T. V. V. nu au formulat întâmpinare.
În calea de atac a recursului, nu a fost administrat nici un mijloc de probă.
Analizând recursul declarat din prisma criticilor formulate, care se subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct.9 din Codul de Procedură Civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:
Prima critică referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice este nefondată, pentru următoarele considerente:
Instanța de recurs învederează că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001, și nu pe dispozițiile art.1337 din Codul Civil.
Aceste prevederi speciale, derogă de la dreptul comun in materie, conform principiului "specialia generalibus derogant" astfel încât, în cauză nu-și mai găsesc aplicarea, in privința restituirii prețului de piață al imobilului, prevederile Codului Civil care reglementează obligația vânzătorului de garanție contra evicțiunii (art.1337, 1341-1345 Cod civil), invocate de recurentul-pârât.
Calea procesuală pentru realizarea pretențiilor a fost aleasă de intimații-reclamanți și, în raport de temeiul de drept invocat în susținerea cererii de chemare în garanție, se stabilește cadrul procesual.
Prin urmare, ele se aplică cu precădere, potrivit principiului de drept conform căruia „norma specială derogă de la norma generală” (specialia generalibus derrogant), atunci când instanța de judecată reține că situația de fapt expusă de reclamantă se încadrează în ipoteza normei juridice.
Or, textul de lege cu caracter derogatoriu de la dreptul comun, instituie o formă de răspundere extracontractuală specială, ce stabilește în mod expres calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice în ceea ce privește restituirea valorii de circulație în cazul desființării contractelor de vânzare-cumpărare, care au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.
În consecință, regulile de drept comun în materia evicțiunii – relative la instituirea răspunderii contractuale pentru evicțiune a vânzătorului - nu erau incidente în soluționarea procesului de față, în condițiile existenței dispozițiilor legale menționate mai sus cuprinse în Legea nr. 10/2001, cu caracter special și derogatoriu de la dreptul comun din materia evicțiunii.
Având în vedere toate considerentele expuse, se constată că Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă, fiind nefondată prima critică formulată de către recurent.
Cea de-a doua critică cu privire la modul de soluționare a cererii de chemare în judecată, este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 50 ind. 1 din lege, proprietarii ale căror contracte de vânzare cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
Restituirea prețului de piață se face de Ministerul Finanțelor Publice, conform art. 50 alin. 3 din Legea nr. 10/2001.
Textul articolului 50 ind. 1 din lege se refera la contracte de vânzare cumpărare „încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995”, fiind vorba așadar, de acele contracte în privința cărora nu s-a constatat a fi lovite de vreun motiv de nulitate (spre exemplu, s-a respins acțiunea în constatarea nulității sau nu s-a formulat un astfel de petit, ci s-a solicitat numai revendicarea), dar care au fost „desființate”, în sensul că au devenit ineficace în urma promovării acțiunii în revendicare de către verus dominus, instanța constatând că titlul acestuia din urmă este mai puternic față de cel reprezentat de contract.
Aceasta este ipoteza și în cauza dedusă judecății, contractul de vânzare cumpărare deținut de intimata-reclamantă, nefiind constatat nul, prezumându-se astfel că a fost încheiat cu respectarea legii, dar fiind lipsit de eficacitate în urma admiterii acțiunii în revendicare, astfel că nu își mai poate produce efecte juridice, acesta fiind înțelesul noțiunii de „desființat”, din cuprinsul textului in discuție.
Ca atare, instanța de recurs constată că nu sunt fondate criticile formulate de către Ministerul Finanțelor Publice privind incidența dispozițiilor art. 50 ind. 1 din Lg. 10/2001 care justifica restituirea prețului de piață al imobilelor.
Din acest punct de vedere, trebuie arătat că în interpretarea art. 50 si art. 50 ind. 1 din Legea 10/2001 sunt două situații de deosebit: 1) ipoteza in care a contractul a fost declarat nul, fiind încheiat cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, situație in care sunt incidente disp. art. 50 alin 2, chiriașul cumpărător fiind îndreptățit la restituirea prețului actualizat, si 2) ipoteza in care contractul de vânzare cumpărare nu a fost declarat nul, fiind încheiat cu respectarea Legii nr.112/1995, dar a devenit ineficace, fiind implicit desființat, de exemplu in situația admiterii acțiunii in revendicare, caz in care sunt aplicabile prevederile art. 50 ind. 1 din lege.
Deși in ambele texte menționate(art. 50 alin2 si art. 50 ind 1) care vizează ipotezele arătate mai sus se folosește termenul „desființat” in privința contractelor de vânzare cumpărare, este evident ca intelesul juridic al acestuia acestuia este diferit, astfel cum rezulta din interpretarea sistematica si literala a dispozitiilor Legii 10/2001.
De altfel, intelesul juridic al „desfiintarii”, in sensul celor mentionate mai sus se deduce din insasi litera legii, in cuprinsul acesteia, la art. 20 alin 2 ind. 1 prevazandu-se in mod expres:” În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, chiriașii care au cumpărat cu bună-credință imobilele în care locuiau și ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la asigurarea cu prioritate a unei locuințe din fondurile de locuințe gestionate de consiliile locale și/sau de M. Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Locuințelor”.
Prin urmare, chiar legea statuează cele doua ipoteze in care contractul de vânzare poate fi desființat și, deși textul legal menționat mai sus nu este incident in cauza, referirea la acesta s-a facut pentru justificarea interpretarii noțiunii de desființare analizata in speța si care a fost data de legiuitor, sensul juridic al termenului urmând a fi avut in vedere in mod unitar pentru întreaga lege, deci si in privința dispozițiilor art. 5o si 50 ind 1.
Așadar, în cauză, pentru ipoteza dedusă judecății, sunt aplicabile disp. art. 50 ind.1 din Legii nr. 10/ 2001, deoarece prin sentința civilă nr. 6020/23.06.2008 pronunțată de Judecătoria sector 2 București în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea în revendicare prin comparare de titluri promovată de reclamanții N. S., Parga C., P. G., S. E. și T. I. V., în contradictoriu cu pârâții Ț. I., Ț. V. și Municipiul București prin Primarul General, iar pârâții au fost obligați să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 2 situat în imobilul din București, sector 2, .-24, .> Curtea constată că, prin sentința civilă menționată, nu s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare.
Aceste considerente se impun cu putere de lucru judecat, nemaiputând fi repuse în discuție, ca o consecință a efectului negativ al puterii de lucru judecat.
Pentru aceste motive, contractul de vânzare-cumpărare a fost lipsit de efectul său juridic, constând în recunoașterea dreptului de proprietate asupra imobilului menționat, ca efect al deciziei civile, prin care a fost admisă acțiunea în revendicare și au fost obligați intimații-reclamanți să lase în deplină proprietate și liniștită proprietate imobilul foștilor proprietari.
În ceea ce privește susținerea recurentului-pârât referitoare la reaua-credință a acestora, instanța de recurs învederează că, pe de o parte s-a statuat cu putere de lucru de judecat prin decizia civilă menționată că intimații au fost de bună-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar pe de altă parte existența bunei credințe este prezumată, în conformitate cu art. 1899 din Codul Civil din 1864.
Având în vedere considerentele menționate, Curtea constată că intimații - reclamanții T. V. și T. V. V. au dreptul să beneficieze de valoarea de circulație a imobilului, așa cum a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat în fața primei instanțe de către expertul tehnic judiciar .
Pentru considerentele expuse, se constată că nu sunt fondate criticile formulate, motiv pentru care, în conformitate cu art. 312 din codul de procedură civilă coroborate cu dispozițiile art. 50/1 din Codul de Procedură Civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – pârât Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei civile nr. 405 A/16.04.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV -a Civilă, în contradictoriu cu intimații - reclamanții T. V. și T. V. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de recurentul – pârât Ministerul Finanțelor Publice, împotriva deciziei civile nr. 405A/16.04.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți Ț. Caleria și Ț. V. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 08.11.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
Z. D. C. M. Steluța V. A.
Grefier,
D. L.
Red. D.Z./27.11.2013
Tehnored. T.I.
2 ex./12.11.2013
Jud. Apel:
A. G. Țambulea
A. P.
| ← Actiune in raspundere contractuala. Decizia nr. 166/2013. Curtea... | Pretenţii. Decizia nr. 2014/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
