Uzucapiune. Decizia nr. 2036/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2036/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 8494/4/2008/a1
Dosar nr._
(1851/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.2036
Ședința publică de la 10.12.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - GEORGETA STEGARU
JUDECĂTOR - I. S.
JUDECĂTOR - C. G.
GREFIER - I. N. C.
***********
Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de recurenții S. I. și S. E., împotriva încheierii de ședință din 10 septembrie 2013, pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ 08, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice București, P. Municipiului București prin Primar General, A. F., F. A..
Obiectul pricinii: uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că dosarul se află la primul termen de judecată, motivele recursului au fost comunicate intimaților potrivit mențiunii existente pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare, precum și că apărătorul recurenților - reclamanți a depus azi 10.12.2013 prin serviciul registratură al instanței o solicitare privind judecarea cauzei în lipsă însoțită împuternicirea avocațială nr._/23.10.2013 emisă de Baroul București și de chitanța nr._/22.11.2013, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4,00 lei.
Curtea reține cauza spre soluționare având în vedere cererea recurenților de judecare a pricinii în lipsă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 4 București la data de 23.09.2008, legal timbrată, reclamanții S. E. și S. I. au chemat în judecată pe pârâtul I. I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că au dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani și joncțiunea posesiilor asupra terenului în suprafață de 214 mp situat în București, ., sector 4, iar prin efectul accesiunii imobiliare artificiale au dobândit dreptul de proprietate asupra construcției compusă din 3 camere și dependințe.
În motivarea cererii reclamanții au arătat, în esență, că prin testament și certificate de moștenitor au dobândit de la defunctul Hanciaruc M. imobilul menționat în petit, imobil pe care defunctul l-a dobândit în baza certificatului de moștenitor nr.683/1977 de pe urma defunctei Hanciaruc D.. Aceasta din urmă l-a stăpânit faptic din anul 1957, terenul fiind cumpărat prin chitanță sub semnătură privată de la I. I. în anul 1957. Ulterior, aceasta a construit pe teren un imobil. De la cumpărare și până la deces, autorii reclamanților au exercitat o posesie utilă, care s-a transmis ulterior reclamanților, care au achitat impozitele aferente.
În drept s-au invocat dispozițiile art.493, 494, 1860 și 1890 C civ, iar în probațiune au fost solicitate probele cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză.
Prin cererea din data de 17.12.2010, reclamanții au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu motivarea că pârâtul inițial chemat în judecată, I. I., a decedat fără moștenitori.
Prin întâmpinare, pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive, arătând că într-o acțiune în uzucapiune poate avea calitate procesuală pasivă doar proprietarul imobilului pretins uzucapat, iar în speță reclamanții nu au făcut dovada că ultimul proprietar este S. Român.
Pe fondul cauzei, a arătat că în speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1890 C civ.
Prin urmare, posesia reclamanților a fost una viciată.
În drept au fost invocate dispozițiile art.1890 C. civ, art.26 aalin1 șiart.36 alin 1 din Legea 18/1991 și art. 25 din Decretul nr.31/1954.
La termenul din 21.02.2011, reclamanții au solicitat, în contradictoriu cu S. Român prin DGFP și M. București prin Primar General, să se constate vacantă moștenirea de pe urma defunctului I. I., arătând că acesta a decedat fără a lăsa moștenitori.
La termenul din 24.10.2011, reclamanții au precizat acțiunea în sensul că au chemat în judecată în calitate de pârâți pe numiții N. L., N. D., A. F. și F. A., în calitate de succesori ai numitei Vilan A., proprietara inițială a terenului în litigiu.
Au arătat reclamanții că Hanciaruc D. a dobândit imobilul din . sector 4 prin înscris sub semnătură privată de la numitul I. I., care a intermediat vânzarea în calitate de împuternicit al numitei Vilan A., astfel cum reiese din procura specială din 16.02.1957 și procesul verbal nr.2416/07.04.1957. Vilan A. este succesoarea în drepturi a tatălui său, N. T., care alături de frații săi, N. L., N. D. și A. F. au moștenit de la tatăl lor terenul de 2 ha din zona de sud a Bucureștiului, teren pe care ulterior a fost trasată și . a dobândit terenul prin cumpărare, astfel cum reiese din titlul de proprietate eliberat în anul 1938 la data de 10 februarie.
Vilan A. a decedat în anul 1957, succesori ai acesteia rămânând N. L., N. D. și A. F., în calitate de frați, precum și Vilan I., în calitate de soț supraviețuitor, astfel cum reiese din certificatul de moștenitor nr.145/24.09.1960.
În anul 1975 a decedat și Vilan I., de pe urma acestuia rămânând succesoare D. M., conform certificatului de moștenitor nr.448/23.12.1975, iar aceasta din urmă a decedat în anul 2004, având ca succesoare pe F. A., legatar universal - conform certificatului de moștenitor nr.65/03.06.2004.
Pârâții introduși în cauză, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.964/06.02.2012, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția lipsei capacității procesuale a pârâților I. I. și N. D. și a anulat acțiunea față de acești pârâți; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților S. Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și P. Municipiului București prin Primar General, și a respins acțiunea față de acești pârâți ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților N. L., A. F. și F. A.; s-a constatat că reclamanții au dobândit ca efect al uzucapiunii de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului situat în București, ., sector 4, în suprafață de 214,05 mp, cu descrierea și vecinătățile stabilite conform raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză de expert M. Cisman L.; s-a constatat că reclamanții au dobândit prin efectul accesiunii imobiliare artificiale dreptul de proprietate asupra imobilului construcție, în suprafață de 94,34 mp, situat în București, ., sector 4, cu descrierea din raportul de expertiză anterior menționat, și s-a luat act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
A reținut instanța de fondcă, întrucât pârâții I. I. și N. D. figurează ca decedați aceștia nu au capacitate procesuală, și a anulat acțiunea față de acești pârâți.
Având în vedere că terenul în litigiu nu a constituit proprietatea pârâților S. Român și P. Municipiului București, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților S. Român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și P. Municipiului București prin Primar General și a respins acțiunea față de acești pârâți ca fiind îndreptată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A fost respins capătul de cerere privind constatarea succesiunii vacante a pârâtului inițial I. I., față de precizarea cadrului pasiv procesual la termenul din 24.10.2011, reclamanții nemaijustificând vreun interes în acest sens.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea recursului s-a arătat în esență că:
In mod greșit instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice si a admis cererea reclamanților in contradictoriu cu acest pârât, având in vedere faptul că la dosarul cauzei nu s-au depus suficiente probe din care să reiasă in mod indubitabil faptul că terenul in litigiu face parte din domeniul privat al Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Este de principiu că într-o cerere având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate ca efect al prescripției achizitive, are calitate procesuală pasivă numai proprietarul, de vreme ce uzucapiunea, ca mod de dobândire a proprietății reprezintă sancțiunea îndreptată împotriva adevăratului proprietar care, prin pasivitate, s-a desesizat de bun, permițând ca acesta să intre in posesia altei persoane.
In speța de față, calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu este justificată.
Simplul fapt că succesiunea unei persoane nu a fost dezbătută nu echivalează automat, din punct de vedere juridic, cu faptul că această succesiune este vacantă, de vreme ce in virtutea legii, această stare de fapt se constată printr-un certificat de vacanță succesorală.
Cu privire la dobândirea dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcției edificate pe teren, apelantul – pârât consideră, de asemenea, că nu are calitate procesuală pasivă, având in vedere dispozițiile Legii nr. 50/1991.
In subsidiar, pe fondul cauzei, apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1890 Cod civil.
Pentru a se putea face aplicabilitatea acestor dispoziții legale este necesar ca bunul posedat să fie in circuitul civil, prin urmare una dintre condiții este ca bunul să fie susceptibil de a fi uzucapat.
Insă, anterior consacrării legale a proprietății private a statului prin art.6 din Legea nr. 18/1991, art.81 din Legea nr. 69/1991 si art. 4 din Legea nr. 213/1998, bunurile aparținând statului si unităților administrativ teritoriale nu puteau fi dobândite prin uzucapiune.
Or, având in vedere faptul că terenul in cauză, a intrat in domeniul public al statului, toate categoriile de terenuri au fost scoase din circuitul civil, apelantul – pârât apreciază că, in acest caz, prezumția de proprietate, ca efect al posesiei nu poate opera in favoarea reclamaților.
Având in vedere motivele expuse mai sus, solicită instanței să admită apelul așa cum a fost formulat, să schimbe sentința civilă atacată in sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 10.09.2013, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a dispus, în temeiul art. 155 indice 1 Cod de procedură civilă, suspendarea judecării apelului.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că intimații-reclamanți nu au înțeles să împlinească obligația de a face dovada capacității de folosință a intimaților-pârâți.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanții S. I. și S. E..
În motivarea recursului se arată în esență că:
La termenul din apel din data de 19.03.2013, moștenitorii defunctului N. L. s-au prezentat depunând la dosar o copie după certificatul de deces nr. 670/08.03.1986. Pe tot parcursul cercetării fondului, aceștia au avut știință de acest proces pe rol, citațiile venind la aceeași adresa (., ., .) cu cea a ultimului domiciliu al defunctului, ceea ce dovedește rea-credința din partea moștenitorilor, care vine in contrast cu buna credință a recurenților, dovedită pe parcursul întregului proces. Astfel, susțin recurenții - reclamanți că au plătit taxele si impozitele aferente imobilelor, expertize, taxa de timbru, au exercitat posesie utilă timp de 50 de ani, in mod continuu, neîntrerupt, netulburat, public, si sub nume de proprietar.
Precizează recurenții – reclamanți că nu aveau de unde să știe că pârâtul N. L. este decedat, mai mult decât atât moștenitorii lui au primit citațiile la adresa respectivă fără sa se prezinte la niciun termen al fondului, in așa fel încât recurenții nu pot purta nicio culpă pentru situația creată de moștenitorii pârâtului din rea-credință. Nu in sarcina recurenților era obligația de a verifica dacă pârâții mai trăiesc, in condițiile in care instanța de fond a apreciat procedura legal îndeplinită, astfel că o suspendare a prezentei cauze apare ca o sancțiune împotriva reclamanților de bună credință.
Se mai arată că, pentru a întări convingerea instanței cu privire la buna lor credință, recurenții – reclamanți au făcut diligențe la Camera Notarilor Publici, pentru a face cerere de introducere in cauză a moștenitorilor defunctului N. L.. Fiind in calea procesuală a apelului, care este cale devolutivă de atac, solicitarea lor de introducere in cauză a moștenitorilor in acest moment este temeinică si legală.
Pe cale de consecință, se solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și să se dispună chemarea în judecată a moștenitorilor, astfel: P. R.-M., domiciliat in București, ., ., ., Sector 4; P. M.-F., domiciliat in București, ., ., ., Sector 4; P. I. G., domiciliat in București, ., ., ., Sector 4; P. B.-L., domiciliată in București, ., ., ., conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 87 din 07 iunie 2007.
Recurs legal timbrat.
Nu s-a formulat întâmpinare la recursul astfel formulat.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilit prin art. 304 ind. 1 C.pr.civ., Curtea constată caracterul fondat al acestuia.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele:
Instanța de apel a fost investită a soluționa calea de atac promovată de apelantul pârât S. Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, limitele devoluțiunii apelului astfel promovat fiind date de criticile aduse de acest apelant hotărârii pronunțată în primă instanță.
Or, aceste critici priveau, pe de o parte, lipsa calității procesual pasive a pârâtului apelant, iar pe de altă parte neîntrunirea condițiilor cerute pentru a opera – față de același pârât apelant - efectul achizitiv al prescripției în raport de prevederile art. 6 din Legea 18/1991, art. 81 din Legea 69/1991, art. 4 din Legea 213/1998 și art. 1890 C.civ.
Soluția de suspendare a cursului judecății a fost dispusă în considerarea lipsei dovezilor capacității de folosință a pârâților (intimați) persoane fizice, deși apelul dedus judecății sale nu privea soluția pronunțată de prima instanță în contradictoriu cu acești pârâți.
Adoptând o astfel de soluție, instanța de apel a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 295 alin. 1 din C.pr.civ. conform căruia „Instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică vor fi invocate și din oficiu.”
Curtea notează că, în măsura în care instanța de apel aprecia că aspectul privind lipsa capacității procesuale a pârâților persoane fizice reprezintă un motiv de apel de ordine publică, se impunea a pune în discuția părților această chestiune, iar în măsura în care hotăra că are astfel de valențe ar fi trebuit să îl analizeze ca motiv de apel, ținând cont de caracterul unitar al acestei căi de atac.
Se impune a fi precizat faptul că reprezintă o condiție cerută pentru însuși exercițiul acțiunii civile chestiunea privind capacitatea procesuală a părților aflate în proces, iar în ipoteza în care se constatată neîndeplinirea unei astfel de condiții este posibilă pronunțarea unei soluții de dezinvestire a instanței.
Astfel, nu se poate reține că neadministrarea de către reclamanții intimați a unor dovezi care să ateste fără echivoc faptul că persoanele chemate în judecată au încetat a mai avea o atare capacitate juridică ar fi de natură a atrage incidența prevederilor art. 155 ind. 1 C.pr.civ., această normă - care instituie sancțiunea suspendării cursului judecății în situațiile în care desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina părții reclamante – fiind de strictă aplicare.
Fiind vorba de un incident procesual pus în discuție din oficiu, instanța ar fi trebuit să dispună în același mod solicitarea de relații de la autoritățile competente (Direcțiile de evidență a persoanelor, și respectiv Camera Notarilor Publici), spre a identifica eventuala înregistrare a decesului pârâților intimați persoane fizice și dezbaterea succesiunii acestora, pentru că este vorba de informații la care reclamanții nu au acces – neavând o legătură juridică cu persoanele respective - decât în măsura au autorizarea expresă a instanței de a obține aceste informații.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată că instanța de apel a pronunțat încheierea recurată făcând o greșită aplicare a prevederilor art. 155 ind. 1 coroborat cu art. 295 alin. 1 din C.pr.civ., astfel că devin incidente prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Pe cale de consecință, Curtea urmează a dispune, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 și 3 din C.pr.civ., admiterea recursului și modificarea în tot a încheierii recurate, în sensul constatării că nu sunt îndeplinite condițiile art. 155 ind. 1 C.pr.civ.
Va dispune trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții – reclamanți S. I. și S. E., împotriva încheierii din data de 10.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr._ 08, în contradictoriu cu intimații – pârâți S. ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, A. F., F. A. și N. L. – decedat.
Modifică în tot încheierea recurată, în sensul că:
Constată că nu sunt incidente prevederile art.1551 Cod de procedură civilă.
Trimite cauza la aceeași instanță, pentru continuarea judecății.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. S. I. S. C. G.
GREFIER
N. C. I.
Red.G.S.
Tehdact.R.L./G.S.
2 ex./
TB-S.3 – A.D.B.; A.P.
Jud.S.4 – D.P.
| ← Cereri. Decizia nr. 195/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Revendicare imobiliară. Decizia nr. 269/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
