Uzucapiune. Decizia nr. 7/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 866/3/2012
Dosar nr._
(2630/2012)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 7 A
Ședința publică de la 10.01.2013.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M.-A. N.-G.
JUDECĂTOR - E. V.
GREFIER - M. C.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanții reclamanți D. P. (T.) J. și D. P. C., împotriva sentinței civile nr. 1284 din 15.06.2012, pronunțată de Tribunalului București – Secția a IV a Civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți SUHĂȚEANU A. și S. V..
P. are ca obiect – uzucapiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelanta reclamantă D. P. (T.) J. asistată de avocatul Hanc A. I., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2012, eliberată de Baroul București, pe care o depune la dosar, același avocat reprezentând în proces și interesele apelantului reclamant D. P. C., lipsind intimații pârâți Suhățeanu A. și S. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocatul apelanților reclamanți depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul dispus de instanță prin rezoluția de primire a dosarului, fiind aplicat și un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, pe care instanța le anulează. Arată că nu are probe noi de administrat sau cereri prealabile de formulat.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de apel.
Avocatul apelanților reclamanți solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și motivat, având în vedere următoarele considerente:
În mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a celor doi pârâți, motivat de faptul că de la momentul achiziționării imobilului în litigiu, respectiv 20.03.1999, au trecut cei 30 de ani prevăzuți de lege pentru ca reclamanții să poată dobândi dreptul de proprietate succesiv asupra acestui imobil ca urmare a intervenirii prescripției achizitive în cauză. Solicită a se avea în vedere faptul că reclamanții, de la momentul dobândirii bunului cu chitanță sub semnătură privată, s-au comportat ca adevărați proprietari, au edificat un cu totul alt imobil, au făcut numeroase îmbunătățiri, au amenajat curtea. Mai mult decât atât, arată că aceștia au achitat taxele și impozitele la zi aferente imobilului în litigiu. Este adevărat că acestea au fost plătite pe numele intimatului pârât S. V., întrucât acesta este ultimul proprietar înscris ca atare la Administrația Financiară.
Consideră că nu trebuie avută în vedere situația juridică a acestui imobil anterior datei de 22.01.1977, moment la care intimatul pârât S. V. declară la Administrația Financiară imobilul în litigiu ca fiind proprietatea sa, față de împrejurarea că din probatoriul administrat în cauză rezultă faptul că reclamanții au cumpărat imobilul în cauză de la numitul Suhățeanu I., tatăl intimatului pârât Suhățeanu A., fapt recunoscu de pârât prin interogatoriul administrat în cauză.
În opinia sa, apreciază că nu trebuie reținută afirmația instanței de fond în sensul că proprietarii imobilului compus din teren și construcții au fost și au rămas numiții N. I. și S. A., deoarece este dovedit prin mijloacele de probă administrate în cauză faptul că aceștia au înstrăinat într-o formă sau alta proprietatea lor, că nu s-au mai preocupat o perioadă foarte mare de aceasta, că au încasat un preț succesiv pentru ea, chiar dacă nu a fost perfectat vreun act de vânzare cumpărare în formă autentică. Or, legea sancționează tocmai această pasivitate a proprietarului care își neglijează proprietatea, iar dispozițiile prevăzute de art. 1837 din Codul civil dispun că prescripția achizitivă este un mod de a dobândi o proprietate. De asemenea, apreciază că reclamanții au probat că în cauză este vorba de o posesie propriu zisă.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04 iunie 2008, pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ , reclamanții D. P. C. și D. P. J. au chemat în judecată pe pârâtul Suhateanu A., în calitate de moștenitor al lui Suhateanu I., solicitând instanței să se constate ca reclamanții au devenit proprietarii imobilului compus din 343 mp. teren și construcție edificata pe acesta situat in București, sector 4, . (fost 40), ca efect al uzucapiunii de lunga durată.
În motivarea acțiunii, reclamanții arată că la data de 20 martie 1999, între reclamantul D. P. C. și tatăl pârâtului, în prezent decedat, Suhateanu D. I., a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare prin încheierea unei chitanțe de mână prin care acesta s-a obligat să vândă imobilul compus din 343 mp. teren și construcție edificata pe acesta situat în București, . (fost 40), sector 4.
Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale deține, așa cum a rezultat din răspunsul comunicat de către aceasta instituție, a înregistrat cu numărul_ din 22 mai 2008, un exemplar al chitanței de mana invocate.
Prețul vânzării, consemnat in chitanța de mana, a fost de 65.000.000 lei/rol (6.500 lei/RON), din care a fost achitata de către reclamanți, împreuna, suma de 60.000.000 lei/ROL, la momentul semnării convenției legal făcute, urmând ca restul de 5.000.000 lei/ROL (500 lei/RON) să fie achitați la momentul la care pârâtul se va prezenta la notariat, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Deși pârâtul Suhateanu D. I. a fost pus în întârziere cu privire la obligația de a se prezenta la notariat in vederea perfectării actului de vânzare-cumpărare, a refuzat să se prezinte, motiv pentru care s-a promovat acțiunea.
Astfel, potrivit art. 1295 alin. 1 Cod Civil, „vinderea este perfecta între părți și proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privința vânzătorului, îndată ce părțile s-au învoit asupra lucrului si asupra prețului, deși prețul încă nu se va fi numărat”.
Reclamanții au menționat faptul că, de la momentul încheierii chitanței de mână – 20 martie 1999, și până în prezent, au fost în posesia și folosința imobilului neîntreruptă, liniștita, de bună credință, edificând și o construcție pe terenul menționat, așa cum rezultă din facturile de materiale achiziționate în acest scop.
De asemenea, așa cum a rezultat din chitanțele de plată anexate, reclamanții au achitat începând din anul 1999 impozitul pe teren și clădire, în numele unui fost proprietar, S. V., în numele acestuia plătind anterior impozitele cuvenite cel care le-a vândut reclamanților terenul, prin chitanța de mana, Suhateanu D. I., așa cum a rezultat din somația trimisă de Circumscripția Financiara Sector 4 numărul_ din 28 mai 1985.
Referitor la istoricul terenului, reclamanții au arătat că au dobândit terenul în suprafața de 343 mp. și construcție din paiantă situat în București, ., sectorul 4, prin încheierea unei chitanțe de mână cu vânzătorul Suhateanu D. I. la data de 20 martie 1999.
Suhateanu D. I. a cumpărat de la M. M. D. imobilul menționat la data de 01 septembrie 1978, așa cum a rezultat din chitanța de mâna anexată acțiunii.
M. M. D., la rândul său, a deținut terenul și construcția în urma cumpărării prin chitanța de mana de la autorul sau, S. V..
S. V. a declarat conform declarației nr. 4659 din 22 ianuarie 1977 o construcție care a devenit locuibila din martie 1975 ridicată pe un teren în suprafață de 343 mp. în ., așa cum a rezultat din istoricul de rol fiscal eliberat de Consiliul Local Sector 4 București – Direcția Generală de Impozite si Taxe Locale.
S. V. a cumpărat la rândul terenul cu chitanța sub semnătura privată la data de 11 aprilie 1976 de la S. A..
De altfel, așa cum a confirmat Consiliul Local Sector 4 București – Direcția Generala de Impozite și Taxe Locale, în prezent, în ., figurează S. V. cu teren în suprafață de 343 mp. și construcție, acesta figurând și în cartea de imobil, carte aflată în prezent în posesia reclamanților.
Prin urmare, reclamanții au solicitat să se constate ca acest teren și construcția aferenta s-au aflat în posesia acestora și a autorilor lor neîntrerupt, începând cu anul 1976, așa cum dovedește succesiunea de acte legal încheiate.
Pe cale de consecință, prin joncțiunea posesiilor, posesia a fost una continua, neîntrerupta, din anul 1976 până în prezent.
Astfel, așa cum stipulează art. 1860 Cod civil, orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său.
Atât reclamanții, cât și autorii lor, au fost de buna credința în momentul dobândirii imobilului.
Reclamanții au solicitat să se constate împlinirea termenului de prescripție achizitiva, respectiv să constate scurgerea termenului de 30 de ani, atât reclamanții, cat si autorii lor, stăpânind imobilul neîntrerupt, netulburat, în mod public și sub nume de proprietar din anul 1976. În tot acest timp, nicio altă persoană nu a pretins un drept cu privire la imobilul menționat, posesia fiind netulburata, căci nimeni nu i-a împiedicat vreodată, pe reclamanți sau pe autorii lor, să exercite deplina proprietate și pașnică posesie asupra imobilului.
Posesia a fost exercitată în mod public, întrucât fiecare dintre proprietarii terenului l-au îngrijit, au plătit impozitele cuvenite.
Așadar, posesia reclamanților întrunește nu numai elementul material, corpus, care presupune contactul direct cu bunul, ci si elementul psihologic, animus, care constă în intenția celui care stăpânește bunul de a efectua aceasta stăpânire pentru sine, de a se comporta cu privire la bunul respectiv ca și proprietar.
Ca atare, posesia reclamanților si a autorilor lor întrunește condițiile prevăzute expres in art. 1847 Cod civil, potrivit căruia ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continua, neîntrerupta, publică și sub nume de proprietar.
Mai mult, art. 1854 cod civil prevede ca posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început să posede pentru altul.
De asemenea, potrivit art. 5 alin. 2 Titlul X din Legea 247/2005, în situația în care, după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără construcții, una din părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligațiile poate sesiza instanța competentă care poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969, 970 Cod civil, art. 5 alin. 2 Titlul X din Legea nr. 247/2005, art. 1077, 1073, 1295, 1847, 1854, 1295 alin. 1 și art. 1860 Cod civil.
La data de 18 septembrie 2008, prin Serviciul Registratură, reclamanții au depus precizare a cererii de chemare în judecată, în sensul că acțiunea formulata este o acțiune in constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune și solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârât, a lui S. V..
La data de 16 septembrie 2010, prin Serviciul Registratură, reclamanta Dăghici P. J. a depus o nouă precizare a cererii, solicitând să se constate existența dreptului său de proprietate ca urmare a accesiunii imobiliare și a uzucapiunii asupra imobilului situat în București, . (fost 42) și nu nr. 42 (fost 40), așa cum în mod eronat a fost specificat în cererea inițială.
De asemenea, reclamanta și-a completat temeiul de drept al acțiunii cu prevederile art. 492 și 1890 Cod civil.
Prin serviciul Registratură, reclamantul D.-P. C. a depus cerere scrisă, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Suhateanu A. și S. V., arătând că, astfel cum a rezultat din istoricul de rol fiscal, depus la dosar la termenul din data de 10 aprilie 2009, proprietarii terenului in suprafața de 343 mp. situat in București nr. 40, sector 4, sunt N. I. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din 02 aprilie 1947, transcris sub nr. 8799/1947, de Tribunalul Ilfov Secția Notariat si S. A. in baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1253 din 25 februarie 1957, autentificat de Notariatul de Stat București, transcris in registrul de transcripțiuni la 25 februarie 1957 sub nr. 154, în dosarul nr. 142/1957.
În anul 1947, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din 02 aprilie 147, transcris sub nr. 8799/1947, de Tribunalul Ilfov Secția Notariat, numitii I. Gh L. si N. S. le înstrăinează soților I. N. și E. N., un teren viran, loc de casa, în suprafață de 343 mp., situat în București, Cartierul Apărătorii Patriei, .>
Ulterior, în anul 1957, S. I. (fosta N. E. divorțata din anul 1949, astfel cum a rezultat din conținutul contractului), înstrăineze lui S. A. 172 mp. din suprafața de 343 mp., in indiviziune cu N. I., astfel cum a rezultat din contractul de vânzare nr. 1253 din 25 februarie 1957, autentificat de Notariatul de Stat București, transcris în registrul de transcripțiuni la 25 februarie 1957, în dosarul nr. 142/1957.
Conform declarației nr._ din 20 septembrie 1963, din dosarul fiscal, S. A. declara că a cumpărat în întregime terenul lui N. I., în anul 1960.
Din răspunsul comunicat de Camera Notarilor Publici a rezultat că între S. A. și N. I. nu s-a încheiat un act autentic la nivelul anului 1960 prin care N. I. să-i înstrăineze terenul lui S. A., de unde a rezultat clar că proprietarii terenului sunt S. A. și N. I..
Pe fondul cauzei, reclamantul D.-P. C. a arătat ca nu este de acord cu acțiunea formulata de către fosta sa soție, deoarece imobilul a fost dobândit de către acesta înainte de căsătorie cu șase ani, astfel încât este un bun propriu.
Reclamantul au mai arătat faptul că la momentul in care relațiile dintre cei doi reclamanți au început să se deterioreze, fosta sa soție i-a sustras înscrisul sub semnătura privată prin care a dobândit acest imobil și a apelat la serviciile avocatului, formulând acțiune în instanță prin care a solicitat dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului sus menționat, in numele ambilor soți.
După introducerea prezentei acțiuni, reclamantul fost alungat din casa de fosta soție de care a și divorțat după introducerea prezentei acțiunii, fiind nevoit să locuiască cu chirie în Ferentari, deoarece in prezent veniturile lui sunt foarte mici.
La termenul de judecată din data de 22 iunie 2011, reclamantul, prin avocat, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a fostei soții, pentru motivele redate mai sus.
Prin sentința civilă nr. 8321 din 16 noiembrie 2011, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței materiale invocată de reclamant și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, după efectuarea expertizelor, a rezultat o valoare a imobilelor de 228.000 lei + 559.482 lei, astfel încât valoarea obiectului cererii este peste 500.000 lei.
În drept, au fost avute în vedere prevederile art. 158 alin. 1 și 159 alin. 1 pct. 2 Cod de procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IV a Civilă la data de 11 ianuarie 2012, sub nr._ .
Prin încheierea de Cameră de Consiliu din data de 11 mai 2012, pentru considerentele indicate, tribunalul a admis cererea de ajutor public judiciar și a scutit reclamanții de la plata taxelor aferente cererii de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr. 1284 din 15 iunie 2012, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive; a respins cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamanții D. P. C. și T. J., în contradictoriu cu pârâții Suhățeanu A. și S. V., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a luat act că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a procedat la analiza cu prioritate a excepțiilor invocate, conform art. 137 alin. 1 Cod de procedură civilă, și anume a excepției lipsei calității procesuale pasive, constatând următoarele:
În primul rând, s-a impus sublinierea faptului că modificarea cererii de chemare în judecată atașată la fila 195 dosar fond, depusă la data de 16 septembrie 2010 (prin care s-a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune și, respectiv, accesiune), a fost formulată cu depășirea momentului procesual prevăzut de art. 132 Cod de procedură civilă raportat la art. 134 Cod de procedură civilă, care, în cauză, a fost la data de 10 aprilie 2009, când au fost încuviințate probele.
Ca atare, neexistând acordul pârâților pentru modificarea cererii de chemare în judecată la acel moment procesual, tribunalul a constatat că este învestit cu soluționarea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată la data de 18 septembrie 2008, în sensul că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, iar pârâți sunt Suhățeanu A. și S. V..
Subsecvent acestei precizări de ordin procesual, tribunalul a constatat că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat să se constate ca reclamanții au devenit proprietarii imobilului compus din 343 mp. teren și construcție edificata pe acesta situat în București, . (fost 40), sector 4, ca efect al uzucapiunii de lunga durată.
În realitate, imobilul este situat în prezent în . (fost 42), astfel cum a rezultat din raportul de expertiză întocmit în cauză (filele 295 și următoarele dosar fond) și cum s-a învederat, de altfel, și în cererea precizatoare atașată la fila 195 dosar fond.
Din adresa emisă de DITL sector 4 București (fila 60 dosar Judecătorie) rezultă că, la data de 20 martie 1999, între reclamantul D. P. C. și tatăl paratului Suhățeanu A., în prezent decedat, respectiv Suhateanu D. I., a fost încheiată o chitanță sub semnătură privată, prin care acesta s-a obligat să vândă reclamantului imobilul compus din 343 mp. teren și construcție edificata pe acesta situat in București, ., sector 4.
Din aceeași adresă a rezultat că terenul în suprafață de 343 mp. situat în București, . (astăzi . dobândit de I. N. și I. N. prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din 02 aprilie 147, transcris sub nr. 8799/1947, de Tribunalul Ilfov Secția Notariat (filele 162 și următaorele dosar fond).
Ulterior, S. I. (fosta N. I.), a înstrăinat lui S. A. o suprafață de 172 mp. din suprafața totală de 343 mp., în indiviziune cu N. I., astfel cum a rezultat din contractul de vânzare nr. 1253 din 25 februarie 1957, autentificat de Notariatul de Stat București, transcris în registrul de transcripțiuni la 25 februarie 1957 (filele 160 și următoarele dosar fond).
Ca atare, proprietarii terenului in suprafața de 343 mp. situat în București, ., sector 4, sunt N. I. conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din 02 aprilie 1947, transcris sub nr. 8799/1947, de Tribunalul Ilfov Secția Notariat și S. A. în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1253 din 25 februarie 1957, autentificat de Notariatul de Stat București, transcris în registrul de transcripțiuni la 25 februarie 1957sub nr. 154, in dosarul nr. 142/1957.
Din relațiile de la fila 60 dosar rezultă că, în conformitate cu declarația nr._ din 20 sept 1963, S. A. declara ca ar fi cumpărat în întregime terenul de la N. I., în anul 1960. Un act translativ de proprietate în acest sens nu a fost depus la dosarul cauzei.
Ulterior, imobilul (compus din teren și construcție) a fost înstrăinat prin chitanțe sub semnătură privată, succesiv, de către S. A. către S. V., ulterior către M. M. D., apoi către Suhățeanu D. I. și către reclamantul D. P. C..
Din istoricul prezentat anterior se reține, deci, că proprietarii imobilului teren în litigiu, conform actelor de vânzare-cumpărare menționate mai sus, au fost N. I. și S. A..
În ceea ce privește construcția veche, înstrăinată prin chitanțe sub semnătură privată, din declarațiile martorilor atașate la filele 108 și 109 dosar Judecătorie rezultă că aceasta a fost dărâmată, iar reclamanții au edificat o nouă construcție.
Prin raportare la situația de fapt expusă mai sus, tribunalul a avut în vedere, în drept, că uzucapiunea reprezintă o sancțiune îndreptată împotriva proprietarului care neglijează proprietatea sa, permițând ca aceasta să intre în posesia altuia.
Ca atare, întotdeauna, calitatea procesuală pasivă într-o cerere de constatare a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune aparține proprietarului imobilului, care, în speță, astfel cum s-a reținut mai sus, sunt N. I. și S. A..
Față de aceste considerente în fapt și în drept, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Suhățeanu A. si S. V. și a respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
În consecință, tribunalul nu a mai luat în discuție susținerile părților referitoare la excepția lipsei calității procesuale active și fondul cauzei.
Împotriva acestei sentințe pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV a Civilă, la data de 26 iunie 2012, a declarat apel D. P. C. și D. P. (T.) J., solicitând să se schimbe în tot hotărârea apelantă.
În motivare au arătat că, au dobândit la data de 20 martie 1999 cu chitanță sub semnătura privată un imobil, compus din construcție și teren în suprafață de 343 mp., situat în București, ., sector 4 de la numitul Suhateanu D.lon.
Acesta dobândise la rândul său imobilul la data de 01 septembrie 1978 de la numitul M. D. care la rândul său cumpărase imobilul de la S. V. (unul dintre pârâții în cauză). Acesta din urmă este cel care figurează și în prezent drept proprietar al respectivului imobil la Administrația Financiară, taxele și impozitele locale fiind în sarcina și pe numele său.
Această situație de fapt, reflectată în chitanțele sub semnătură privată încheiate de a lungul timpului reiese din adresa de la Direcția Generală de Impozite și taxe locale sector 4, ea fiind depusă în cauză (fila 60 dosar fond) .
Mai mult decât atât, la data de 22 ianuarie 1977,sub nr. 4659, pârâtul S. V. declara la Administrația financiară imobilul respectiv ca fiind proprietatea sa, cumpărat cu chitanță sub semnătura privată. Nu interesează așadar,din punctul acestora de vedere situația juridică a acestei proprietăți de dinainte de aceasta atestare, întrucât au apreciat Ia momentul promovării acțiunii că au trecut cei 30 de ani prevăzuți de lege pentru a putea dobândi, ei și autorii lor dreptul de proprietate succesiv asupra acestui imobil ca urmare a intervenirii prescripției achizitive în cauză.
De la momentul achiziționării imobilului în cauză apelanții (concubini la vremea respectivă și ulterior soți) au edificat un cu totul alt imobil, au făcut numeroase îmbunătățiri în el, au amenajat curtea, au interes să se comporte ca adevărați proprietari, fiind recunoscuți ca atare de toți ceilalți vecini. Mai mult, au achitat toate taxele și impozitele la zi pe numele lui S. V. (ultimul proprietar înscris ca atare la Administrația Financiară sector 4 București ).
În baza probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a dispus administrarea probei cu interogatoriu pentru Suhateanu A. – fiul lui Suhateanu I., acesta recunoscând faptul că, în anul 1999 tatăl său le-a vândut imobilul în cauză cu suma de 65.000.000 lei/ROL; de asemenea, acesta cunoaște faptul că tatăl său era proprietarul imobilului asupra căruia avea un just titlul – chitanță sub semnătura privată încheiata cu vânzătorul M. D. în anul 1978.
De la momentul însă la care acesta cumpărase până la momentul la care apelanții, actualii proprietari au introdus acțiunea (04 iunie 2008 trecuseră mai bine de 30 de ani, astfel încât în speță erau aplicabile prevederile art. 1847, 1854 și 1860 Cod civil.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a numiților Suhateanu I. (A.) și a lui S. V. – excepție admisă de către instanța de judecată: apreciază că în cauză au fost propuse și încuviințate de către instanța de fond (Judecătoria Sectorului 4 București) o . de probatorii (înscrisuri, interogatorii și martori, ca și expertize tehnice de specialitate) la nici unul dintre termenele de judecata nefiind invocate aceasta excepție. Odată ridicată, chiar din oficiu, de către instanța de judecată, devenea inutilă administrarea tuturor celorlalte probatorii.
De asemenea, nu pot fi de acord cu faptul că proprietarii imobilului compus din teren și construcție au fost și au rămas N. I. și S. A., deoarece este clar și dovedit prin toate mijloacele probatorii administrate în speță că aceștia au înstrăinat într-o formă sau alta proprietatea lor, că nu s-au mai preocupat o perioadă foarte mare de timp de aceasta, că au încasat succesiv un preț pentru ea chiar dacă nu a fost perfectat vreun act de vânzare-cumpărare în formă autentică.
Or, legea sancționează tocmai această pasivitate a proprietarului care își neglijează proprietatea, iar art. 1837 Cod civil dispune ca prescripția achizitivă este un mod de a dobândi proprietate. Cu alte cuvinte, când posesiunea unui imobil se prelungește pe o anumita durată, în anumite condiții impuse de lege, acest fapt nu rămâne fără consecințe juridice, cea mai importantă fiind aceea că la epuizarea termenului aceasta stare de fapt (pe care apelanții au dovedit-o în cauză) dobândește conotații juridice, în sensul că duce la nașterea dreptului de proprietate asupra imobilului în patrimonial persoanei care a avut posesia utilă a acestuia. Așadar, când posesia unui imobil se prelungește o anumită perioadă de timp/legea o considera izvor al proprietății, iar posesorul va fi considerat proprietar.
Este evident că apelanții au interes să unească posesia lor ce s-a întins de la data de 20 martie 1999 cu posesia autorilor lor, pârâții S. V. și Suhateanu I. invocând în acest sens prevederi legate de aceste dispoziții legale (art. 1860 Cod civil „orice posesor are facultatea/spre a opune prescripția, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său”. Dacă posesia este utilă uzucapiunea se considera împlinită după trecerea termenului de 30 de ani.
De asemenea apreciază ca au probat în cauză că în speță este vorba de o posesie propriu zisă, ei fiind succesorii în drepturi ai autorilor lor pârâții (martorul C. M. a arătat că „cunosc fam. D. din anul 1999 iar eu locuiesc pe acea stradă din 1972. În imobil au locuit anterior fam. S., D. și apoi Suhateanu”).
Mai mult decât atât, instanța de judecată a emis o . adrese către Primăria Municipiului București – Serviciul Analiza Dosare conform Legii nr. 10/2001 și, respective Consiliul Local sector 4 – Comisia constituită potrivit Legii nr. 18/1991, adrese din care rezultă că în cauză nu s-a revendicat imobilul de către vreun proprietar, potrivit legilor proprietății adoptate după 1989.
Pentru considerentele expuse au solicitat să se admită apelul așa cum a fost formulat și să se schimbe în tot sentința pronunțată în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive.
În probațiune, solicită probele cu înscrisuri, interogatoriu, martori, orice alte probe ce se vor dovedi necesare și utile în cauză.
În drept, și-au întemeiat motivarea pe baza dispozițiilor art. 296 Cod de procedură civilă.
Nu s-a formulat întâmpinare.
In ședință publică din 10.01.2013 apelanții, prin apărător, au învederat că nu solicită administrarea altor probe în apel.
Examinând sentința civilă apelată și actele dosarului în raport de motivele de apel invocate și de prevederile legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 645 din Codul civil, proprietatea se poate dobândi și prin prescripția achizitivă. In același sens, art. 1837 din Codul civil prevede că prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea.
În același timp, potrivit art. 1846 din Codul civil, orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii, iar art. 1847 din Codul civil prevede: ,,ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar
Prin urmare, uzucapiunea este, conform prevederilor legale enunțate, un mod de dobândire a proprietății prin exercitarea unei posesii utile în termenul prevăzut de lege, constituind în același timp o sancțiune aplicabilă proprietarului nediligent care, prin pasivitatea sa, permite stăpânirea îndelungată a imobilului de o altă persoană, aceasta din urmă opunându-i astfel dobândirea dreptului în aceste condiții.
Întrucât dreptul de proprietate este un drept absolut, acestuia îi corespunde o obligație generală și negativă de a nu i se aduce atingere, obligația de a-l respecta revenind deci tuturor celorlalte subiecte de drept.
Chiar dacă uzucapiunea operează retroactiv și face dovada dreptului de proprietate dobândit pe această cale, în sens general, față de orice persoană, dobândirea acestui drept real pe această cale nu poate fi opusă, aleatoriu, oricărei persoane, ci în principiu numai aceleia care pretinde sau poate pretinde că este deja proprietarul imobilului, devenind astfel subiect al unui raport juridic specific, dedus judecății de cel interesat în a i se recunoaște calitatea de proprietar.
Rezultă deci, cum în mod corect s-a apreciat și de către instanța de fond, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată – constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune – că această cerere nu poate fi formulată decât în contradictoriu cu fostul proprietar al terenului deținut de reclamanți.
Or, din actele aflate la dosar coroborate cu relațiile comunicate de Direcția Impozite și Taxe a Sectorului 4 București, Curtea reține că terenul în suprafață de 343 mp. situat în București, .. (astăzi . dobândit de I. N. și I. N. prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._ din 02 aprilie 147, transcris sub nr. 8799/1947, de Tribunalul Ilfov Secția Notariat, iar ulterior, o suprafață de 172 mp a fost înstrăinat de S. I. (fosta N. I.), lui S. A., în indiviziune cu N. I., conform contractului de vânzare nr. 1253 din 25 februarie 1957, autentificat de Notariatul de Stat București, transcris în registrul de transcripțiuni la 25 februarie 1957.
Tribunalul a reținut corect că nu a mai fost depus la dosar și nu s-a înregistrat la organele fiscale niciun alt act translativ de proprietate asupra terenului respectiv, după anul 1957, numitul S. A. declarând că ar fi cumpărat în întregime terenul de la N. I., în anul 1960, iar celelalte înscrisuri privind imobilul au fost doar înscrisuri sub semnătură privată, inapte să determine transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului unor succesori ai proprietarilor arătați anterior. Astfel, imobilul (compus din teren și construcție) a fost înstrăinat prin chitanțe sub semnătură privată, succesiv, de S. A. către S. V., ulterior către M. M. D., apoi către Suhățeanu D. I. și către apelantul-reclamant D. P. C..
Curtea constată că apelanții recunosc și prin cererea de apel că nu s-a mai perfectat vreun act de vânzare-cumpărare în formă autentică asupra terenului.
Referitor la construcția veche, ce a făcut obiectul chitanțelor sub semnătură privată, din declarațiile martorilor (filele 108-109 dosarul Judecătoriei Sectorului 4 București), se reține că aceasta a fost dărâmată, fiind edificată o nouă construcție de către apelanții-reclamanți – aceste împrejurări de fapt nefiind puse în discuție prin cererea de apel.
Fără îndoială că legitimarea procesuală a pârâților în speță trebuia probată de reclamanți și cercetată de către instanță, conform art. 137 C.proc.civ., înainte de a se putea intra în fondul cauzei deduse judecății și deci, excepția absolută și peremptorie având acest obiect se impunea a fi pusă în discuție de instanță și soluționată în prealabil, dar faptul că instanța de fond a administrat un probatoriu amplu, anterior invocării excepției, nu are nicio relevanță, caracterul absolut al excepției amintit deja permițând instanței să o ridice în orice stadiu al pricinii. In plus, probele administrate erau parțial necesare și pentru lămurirea calității procesuale a celor chemați în judecată, susținerile apelanților vizând momentul invocării excepției fiind deci neîntemeiate.
De asemenea, susținerile apelanților reclamanți referitoare la faptul posesiei conjugate cu trecerea timpului și prezumția absolută de proprietate ce ar decurge din această situație de fapt sunt lipsite de relevanță în privința aspectului examinat, acela al dovedirii legitimării procesuale pasive în prezenta cauză.
In consecință, reținând temeinicia și legalitatea sentinței atacate, în baza art. 296 C.proc.civ., Curtea va respinge apelul formulat de reclamanți ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanții-reclamanți D. P. (T.) J. și D. P. C., ambii cu domiciliul ales la Av. Hanc A. I. în București, .. 39, .. A, ., sector 3, împotriva sentinței civile nr. 1284 din 15 iunie 2012, pronunțată de Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți SUHĂȚEANU A., cu domiciliul în . Luica, județ Călărași, și S. V., citat prin afișare la ușa instanței, cu ultimul domiciliu cunoscut în București, .. 13, sectorul 4, ca nefondat.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 ianuarie 2013.
Președinte, Judecător, Grefier,
M.-A. N.-G. E. V. M. C.
Red.M.AN.G.
Tehnodact.M.AN.G./C.F.
6ex./8.03.2013
T.B.-S.4.-A.M.V.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 44/2013. Curtea de Apel... | Legea 10/2001. Decizia nr. 1362/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
