Acţiune în constatare. Decizia nr. 1872/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1872/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 7817/301/2010
Dosar nr._
(2129/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Decizia civilă nr.1872
Ședința publică de la 10.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. B. T.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - N. - C. I.
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât S. R. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva deciziei civile nr.564A din data de 31.05.2013, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți G. A., G. M. și G. A. M. M..
P. are ca obiect – acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se obiectul și stadiul dosarului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Curtea reține cauza în pronunțare, având în vedere că recurentul - pârât a solicitat prin motivele de recurs aflate la dosarul cauzei aplicarea dispozițiilor art.242 alin.2 C.pr.civ. privind judecata în lipsă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25.06.2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub nr._, reclamanții G. F. și G. A. au solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să se constate intervenită vânzarea - cumpărarea imobilului situat în .. 81, sector 2, București la data de 09.07.1969, în contradictoriu cu vânzătorii L. S. și L. A., decedați și fără posteritate.
La data de 07.12.2007, reclamanții și-au modificat cererea de chemare în judecată, solicitând să se constate, în contradictoriu cu unitatea administrativ teritorială Primăria Sectorului 2 București, prin Primar, dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului ca urmare a uzucapiunii de 30 de ani.
Prin sentința civilă nr.190/11.01. 2008, instanța de fond a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei Primăria Sectorului 2 București și a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosință.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, iar prin decizia civilă nr. 1674 R/22.09.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă s-a admis recursul, s-a casat sentința civilă și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
La termenul de judecată din data de 28.11.2008, reclamanții au precizat cadrul procesual pasiv, în sensul că pârâți sunt unitatea administrativ teritorială – Primăria Municipiului București și Municipiul București prin Primar General.
La data de 15.05.2009, reclamanții au depus la dosarul cauzei o nouă precizare a cererii de chemare în judecată, arătându-se că solicită ca în dispozitivul sentinței ce urmează a se pronunța să se constate vacanța succesorală a domnilor L. S. și L. Ani.
Prin sentința civilă nr. 1210/05.02.2010 instanța de fond a dispus în rejudecare admiterea excepției necompetenței teritoriale cu privire la cererea de dezbatere a succesiunii numitei P. A., invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3, disjungându-se cererea privind uzucapiunea.
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 3, cererea a fost înregistrată sub numărul_ .
La termenul de judecată din data de 23.06.2010 reclamanții prin avocat au învederat instanței că înțeleg să se judece cu pârâtul S. R..
În apărare, pârâtul S. R. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive.
La termenul de judecată din data de 21.09.2011 reclamanții prin avocat au învederat instanței că înțeleg să se judece cu S. R. reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București.
Prin sentința civilă nr._/21.12.2011 Judecătoria Sectorului 3, a respins excepțiile invocate de pârât privind inadmisibilitatea acțiunii și lipsa calității procesuale pasive a Statului R., ca neîntemeiate; a admis cererea de chemare în judecată și a constatat că este vacantă succesiunea defunctei P. A., ns. la data de 15 septembrie 1919, decedata la data de 12 mai 2002, cu ultimul domiciliu in București, ., ., ., sector 3.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 12 mai 2002 a decedat P. A., născută la data de 5 septembrie 1919, cu ultimul domiciliu în București, ., ., ., iar procedura succesorală de pe urma defunctei nu a fost înregistrată pe rolul vreunui notar public. În plus, din extrasul din registrul de deces nu reies informații despre moștenitorii defunctei, iar Direcția de evidență a persoanelor sector 3, prin adresa de la fila 25, a comunicat faptul că serviciul de stare civilă nu deține informații despre moștenitorii defunctei. Așa fiind, instanța a reținut că defuncta nu are moștenitori legali sau testamentari.
Instanța a constatat că, potrivit art. 680 Cod civil, în lipsă de moștenitori legali sau testamentari, bunurile defunctului trec în proprietatea Statului, iar potrivit art. 22 alin. 5 din HG nr. 731/2007, bunurile imobile, intrate potrivit legii în proprietatea privată a statului, ce provin din succesiuni vacante, dacă nu au fost valorificate în termen de 180 de zile de la data evaluării, pot fi atribuite cu titlu gratuit autorităților centrale sau locale. Altfel spus, S. R. are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
În privința inadmisibilității formulării cererii, prima instanța a constatat că procedura notarială statornicită de art. 75 și urm. din Legea nr. 136/1995 nu este o procedură prealabilă și obligatorie, reclamanții având posibilitatea de a alege între procedura notarială și formularea unei cereri având ca obiect constatarea vacanței succesorale de către instanțele judecătorești.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul S. R. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, admiterea excepției inadmisibilității și respingerea cererii, ca inadmisibilă.
În motivarea apelului, apelantul-pârât a criticat soluția de respingere a excepției inadmisibilității, susținând, în esență, că decizia nr. 2/2011 a ÎCCJ statuează că S. R. justifică legitimare procesuală pasivă în acțiunile având ca obiect constatarea calității reclamantului de unic moștenitor al unei succesiuni numai în prezența unui certificat de vacanță succesorală, iar în cauza de față, nu există un astfel de certificat.
S-a reținut apoi că, prin art. 85 din Legea nr. 36/1996 este reglementată o procedură specială privind constatarea vacanței succesorale, la inițiativa reprezentantului statului, după expirarea termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, procedură ce se finalizează cu eliberarea certificatului de vacanță succesorală de către notarul public și care în cauza de față nu s-a dovedit că a fost parcursă.
În drept, a invocat art. 282 cod proc. civilă, Legea nr. 36/1995, Decizia ÎCCJ nr. 2/2011.
Apelul fost înregistrat pe rolul Tribunalului București – Secția a IV-a Civilă la data de 5.12.2012, sub nr._ .
Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare la data de 29.05.2013, solicitând admiterea excepției netimbrării apelului și pe fond, respingerea apelului, ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, intimații-reclamanți au susținut că Decizia nr. 2/2011 a ÎCCJ nu se aplică în cauza de față, deoarece aceasta nu are ca obiect constatarea calității de unici moștenitori a reclamanților de pe urma defunctei P. A., ci constatarea vacanței succesorale de pe urma acestei defuncte.
Potrivit art. 680 Cod civil, coroborat cu art. 5 alin. 8 din HG nr. 731/2007, S. este subiect de drepturi și obligații, în cazul succesiunilor vacante.
Intimații mai susțin și faptul că art. 85 din Legea nr. 36/1995 conferă calitatea de a solicita certificatul de vacanță succesorală în fața notarului public doar reprezentantului Statului. Reclamanții au doar posibilitatea de a solicita instanței constatarea vacanței succesorale, procedura notarială nefiind una exclusivă. În caz contrar, s-a aduce atingere dreptului de acces la instanță, ocrotit de art. 6 CEDO.
Prin decizia civilă nr. 564A/31.05.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă s-a respins apelul ca nefondat, s-a respins cererea intimaților reclamanți privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate la fond și a fost obligat apelantul pârât la plata către intimații reclamanți a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că la data formulării acțiunii, respectiv la 15.05.2009, Legea nr. 36/1995 prevedea în art. 85 că în lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată că succesiunea este vacantă, eliberând certificat de vacanță succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii.
În prezent, art. 102 din aceeași lege prevede dreptul oricărei persoane care justifică un interes legitim de a solicita constatarea unei succesiuni vacante.
Raportat la momentul formulării acestui capăt de cerere, reclamanții aveau la dispoziție doar calea acțiunii în justiție. Dacă s-ar admite că procedura instituită de art. 85 din Legea nr. 36/1995 era una obligatorie, ar însemna ca persoanele interesate să nu-și poată valorifica drepturile aflate în strânsă interdependență cu constatarea vacanței succesorale, în ipoteza în care reprezentantul statului rămânea în pasivitate și nu declanșa procedura succesorală notarială. În acest mod, s-ar fi ajuns la îngrădirea nejustificată a dreptului de acces la instanță, componentă importantă a unui proces echitabil, contrar art. 6 CEDO.
Prin urmare, Tribunalul a apreciat că procedura succesorală notarială nu era obligatorie, iar persoanele interesate, cum este cazul reclamanților, pot declanșa un litigiu având ca obiect constatarea vacanței succesorale.
În sprijinul acestei interpretări a dispozițiilor legale menționate s-a reținut a fi și actuala reglementare, care, deși nu este aplicabilă speței, clarifică această chestiune. Astfel, procedura succesorală notarială (art. 102 și urm. din Legea nr. 36/1995) nu este obligatorie pentru persoanele care justifică un interes în constatarea vacanței succesorale, deoarece art. 109 din aceeași lege prevede expres că succesibilul sau altă persoană interesată poate sesiza direct instanța judecătorească în vederea dezbaterii unei succesiuni.
Astfel cum au susținut și intimații-pârâți prin întâmpinare, Decizia nr. 2/2011 pronunțată de ÎCCJ în interesul legii nu-și are aplicabilitate în cauza de față, deoarece obiectul cauzelor analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție se referă la constatarea calității de unic moștenitor a unei persoane asupra unei mase succesorale.
În ceea ce privește cererea formulată de intimații-reclamanți de acordare a cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata în primă instanță, tribunalul a apreciat că nu este admisibilă, deoarece neacordarea lor constituie motiv de apel, ori intimații-reclamanți nu au declarat apel în cauză.
În temeiul art. 274 Cod proc. civilă, reținând culpa procesuală a apelantului-pârât în declanșarea judecății prezentului apel, instanța de apel a obligat această parte la plata către intimații-reclamanți a sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs apelantul pârâtul S. R. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin motivele de recurs a susținut că instanțele anterioare au soluționat greșit excepția inadmisibilității acțiunii, în raport de dispozițiile art.85 din Legea nr. 36/1995, care reglementează o procedură prealabilă sesizării instanței de judecată, obligatorie, pe care intimații reclamanți nu au dovedit că au parcurs-o.
În continuare a arătat că instanța de apel a greșit și atunci când a obligat pârâtul S. R. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București la plata cheltuielilor de judecată, deși această instituție nu a dat dovadă de rea credință.
Analizând decizia instanței de apel în raport de dispozițiile legale incidente în materie și de criticile dezvoltate de recurent prin motivele de recurs, Curtea va reține că recursul e nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit doctrinei de specialitate, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procesuală care intervine în situația în care partea formulează o acțiune sau o cale de atac la care nu are acces (care nu este prevăzută de lege) sau la care nu poate recurge decât după îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Prin acțiune, reclamanții au solicitat instanței de judecată să constate vacantă succesiunea rămasă de pe urma defunctei P. A., decedată la data de 12.05.2002, iar recurentul pârât a invocat, în apărare, inadmisibilitatea acțiunii, susținând că art. 85 din Legea nr. 36/1995 prevede o procedură prealabilă obligatorie pentru constatarea vacanței succesorale, ce nu a fost urmată de reclamanți.
Art. 85 din Legea nr.36/1995 reglementează dreptul statului de a solicita notarului public eliberarea certificatului de vacanță succesorală, în lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii și dreptul oricărei persoane interesate.
În această situație, în mod corect instanțele anterioare au apreciat că pretențiile reclamanților pot fi analizate pe calea procesuală aleasă de către aceștia, iar acțiunea nu poate fi considerată inadmisibilă.
Dreptul pe care îl are o parte de a se adresa unei instanțe de judecată trebuie sa fie unul concret și real, ceea ce înseamnă în termenii ordinii juridice europene, efectivitatea dreptului la un proces echitabil, așa cum prevede art.6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, drept ce presupune în conținutul sau intrinsec, un examen atent al tuturor argumentelor și cererilor parților, (relevante pentru clarificarea atât a aspectelor de ordin procedural, cât și de fond), al solicitărilor de probe, obligația de a motiva soluțiile pronunțate, indicarea cu suficientă claritate a temeiurilor de fapt și de drept care au condus instanța spre o anumită soluție, dezvoltarea punctelor de vedere ale tuturor parților aflate în conflict judiciar, cele referitoare la angajarea unui anumit text de lege, prezentarea structurată a argumentelor, termen rezonabil de soluționare a cauzei în funcție de circumstanțele spetei, etc.
În raport de considerentele de fapt si de drept prezentate anterior, Curtea apreciază că instanțele anterioare au procedat corect atunci când au valorificat în interesul tuturor parților din proces, dispozițiile legale care deschideau calea de acces la instanța de judecată și nicidecum pe acelea care interziceau de plano intervenția efectivă a instanței de judecată, prin soluția strict formală de respingere a acțiunii reclamanților ca inadmisibilă.
Instanța a procedat corect și atunci când, față de soluția pronunțată și de dispozițiile art. 274 cod procedură civilă a obligat recurentul pârât la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanți în apel. Acordarea acestor cheltuieli e condiționată de legiuitor de căderea părții obligate în pretențiile părții adverse și de probarea cuantumului lor, și nu de buna sau de reaua credință a părții, cum susține recurentul.
În consecință, apreciind că sentința instanței de fond este legală, Curtea va dispune, în baza art. 312 cod procedură civilă, respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - pârât S. R. PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva deciziei civile nr.564/31.05.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G. F. și G. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. B. T. D. A. B. I. B.
GREFIER,
N. C. I.
Red.I.B.
Tehnored.I.B.
2 ex/5.01.2015
-----------------------------------------------
T.B.-Secția a IV-a – R.E.G.
- D.N.T.
Jud.Sector 3 – C.D.Z.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Decizia nr.... | Legea 10/2001. Decizia nr. 478/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
