Acţiune în constatare. Decizia nr. 776/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 776/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 1668/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 776 R
Ședința publică de la 23.04.2014
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE: - P. F.
JUDECĂTOR: - A. R. P.
JUDECĂTOR: - M. STELUȚA C.
GREFIER: - F. J.
………………………….
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-pârât S. R. prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva Sentinței civile nr.1317/20.06.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. I. C., având ca obiect, pretenții – despăgubiri Legea nr. 221/2009
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror C. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, în raport de motivele de recurs, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, din actele aflate la dosar nu rezultă actul în baza căruia s-a dispus dislocarea pentru a putea aprecia dacă este unul prevăzut de art. 3 din Legea nr.221/2009, astfel încât aprecierea instanței de a constata caracterul politic al măsurii administrative este corectă în opinia sa.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1317/20.06.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V a Civilă s-a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată;s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul T. I. C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice; s-a constatat caracterul politic al măsurii administrative a strămutării dispusă împotriva autoarei reclamantului; s-a respins acțiunea în rest, ca neîntemeiată.
Analizând cu prioritate, conform disp. art. 137 alin.1 din codul de procedură civilă de la 1865, excepția lipsei calității procesuale active, tribunalul o apreciază ca neîntemeiată, pentru următoarele argumente:
Calitatea procesuală activă, condiție de exercițiu a acțiunii civile, presupune existența identității între persoana reclamantului și titularul dreptului subiectiv civil din conținutul raportului juridic dedus judecății.
Astfel, în prezenta cauză, prin primul capăt de cerere, reclamantul a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative a dislocării mamei sale din localitatea de domiciliu și stabilirea domiciliului obligatoriu în localitatea Fundata. Cum din examinarea actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul este fiul lui N. (T.)E., tribunalul a apreciat că reclamantul a justificat legitimarea procesuală activă în cauză și în consecință, va respinge excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, tribunalul are în vedere că autoarea reclamantului a fost supusă măsurii administrative constând în stabilirea domiciliului obligatoriu, în B., în perioada 18.06._55.
Potrivit disp. art. 3 din legea nr. 221/2009, măsurile administrative cu caracter politic sunt definite ca fiind acele măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu.
Cum măsura stabilirii domiciliului obligatoriu la care a fost supusă autoarea reclamantului nu s-a întemeiat pe nici unul dintre actele normative enumerate în cuprinsul art. 3 din legea nr. 221/2009, pentru a fi de drept considerată a avea caracter politic, tribunalul va verifica dacă aceasta poate fi apreciată ca atare, în raport de criteriile oferite de disp. art. 4 alin. 2 din același act normativ.
Așa fiind, față de natura măsurii dispuse și văzând și disp. art. 4 și art. 1 alin. 3 din legea nr. 221/2009, va constata caracterul politic al măsurii caracterul politic al măsurii administrative a strămutării dispusă împotriva autoarei reclamantului în perioada 18.06._55.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de acordare a daunelor morale pentru acoperirea prejudiciul suferit ca urmare a condamnării cu caracter politic și al măsurilor administrative cu caracter politic, tribunalul are în vedere că prin Decizia nr. 1354/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010 s-a stabilit că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt neconstituționale, iar, prin Decizia nr.1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr.761 din_ s-a reținut că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Prin urmare, tribunalul urmează a stabili care este efectul juridic al celor două decizii pronunțate de Curtea Constituțională. Astfel, art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale dispune că „dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.
Pe cale de consecință, efectele art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, atât în forma sa inițială, cât și în cea modificată potrivit O.U.G. nr. 62/2010, fiind suspendate timp de 45 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziilor instanței de control constituțional, înseamnă că acestea nu se produc în intervalul de timp menționat. Efectul suspendării constă în suprimarea temporară a acțiunii normei juridice, astfel încât tribunalul urmează a nu se raporta în soluționarea cauzei la respectiva normă juridică.
În ceea ce privește aplicarea cu prioritate a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Declarației Universale a Drepturilor Omului, în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Constituția României, tribunalul are în vedere că legiuitorul roman a acordat o atenție deosebita reglementarilor referitoare la reparațiile pentru suferințele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel încât nu se poate reține că dispozițiile naționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului sunt mai puțin favorabile decât cele internaționale.
Sub acest aspect, Curtea Constituțională a reținut că, în ceea ce privește reabilitarea persoanelor condamnate din motive de ordin politic, prin O.U.G. nr. 214/1999, persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenta anticomunista,decizia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunista putând fi folosită ca proba în fața instituțiilor abilitate, în ceea ce privește aprecierea caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării bunurilor.
Curtea Constituțională a mai reținut că, în materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, există o . acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cat si social, ca urmare a persecuției politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătățirea legislației cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice si etnice, acte normative care stabilesc o . drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizație lunara; scutire de plata impozitelor si a taxelor locale; asistenta medicala si medicamente, in mod gratuit si prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece calatorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale; soțul (soția) celui decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum și soțul (soția) celui decedat după ieșirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunara de 200 lei, neimpozabila, dacă ulterior nu s-au recăsătorit; restituirea bunurilor sau despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, în condițiile Legii nr. 10/2001.
Prin urmare,tribunalul a constatat că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situație similara cu cea avută anterior - ceea ce este și imposibil - ci scopul instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfacție de ordin moral, prin înseși recunoașterea și condamnarea măsurii contrare drepturilor omului. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că nu poate exista decât o obligație "morala" a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunista, făcând trimitere în acest sens chiar la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 in Cauza Ernewein și alții împotriva Germaniei si prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus și Iouri Kiladze contra Georgiei, ca dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu impun statelor membre nici o obligație specifica de a repara nedreptățile sau daunele cauzate de predecesorii lor.
Așa fiind,față de considerentele expuse și deciziile Curții Constituționale care sunt general obligatorii și produc efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, Tribunalul a reținut că, ne mai existând cadrul legal în limitele căruia reclamantul a înțeles să-și organizeze apărarea, dispărând temeiul de drept menționat, în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă, existând reglementări paralele și anume, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, și O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare și având în vedere și aspectele deduse din jurisprudența instanței europene, apreciază acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
În același timp, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 12/19.09.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii,publicată în Monitorul Oficial al României nr.789/07.11.2011, obligatorie pentru instanțe conform dispozițiilor art. 3307 alin. 4 Cod procedură civilă, s-a statuat că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial, tribunalul va respinge aceste capăt de cerere ca neîntemeiat.
Împotriva sentinței a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice .
În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe art.304 pct.9 și 3041 Cod procedură civilă s-au susținut următoarele:
Printr-un prim și ultim motiv s-a susținut în sinteză că reclamantul este lipsit de interes în capătul de cerere privind constatarea caracterului politic al măsurii administrative de dislocare și stabilire de domiciliu obligatoriu.
În dezvoltarea motivului s-a arătat că măsura administrativă la care a fost supus reclamantul este reglementată în enumerarea de la art.3 din Legea nr.221/2009 și că atâta timp cât legea a considerat că are caracter politic reclamantul nu mai justifică interesul de a cere constatarea caracterului politic al măsurii.
Recursul este nefondat pentru următoarele argumente; Orice text de lege reglementează un interes abstract deci general, măsura de drept având ea însăși caracter general și deci abstract.
Spre deosebire de acest tip de interes în cerere reclamantul urmărește un interes personal, care nu se regăsește în norma de drept.
Rezultă deci că cele două tipuri de interes sunt diferite și că reclamantul are interes personal de a cere constatarea caracterul politic al măsurii administrative.
Nefiind deci incidente dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă, în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Sentinței civile nr.1317/20.06.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant T. I. C..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 aprilie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. F. A. R. P. M. Steluța C.
GREFIER
F. J.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
16.05.2014
| ← Prestaţie tabulară. Decizia nr. 783/2014. Curtea de Apel... | Pretenţii. Decizia nr. 360/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
