Cereri. Decizia nr. 668/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2014

Decizia nr. 668/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 19601/303/2011

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 668 R

Ședința publică de la 01.04.2014

Curtea compusă din :

PREȘEDINTE – DORINA ZECA

JUDECĂTOR – DANIELA LAURA MORARU

JUDECĂTOR – D. F. G.

GREFIER – S. V.

……………………

Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții reclamanți L. R. și B. M., împotriva deciziei civile nr. 1005A/18.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. G. și intimatele pârâte D. V. și N. R., având ca obiect „pretenții – daune morale”.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții reclamanți L. R. și B. M. personal și intimata pârâtă D. V. personal, lipsind intimatul reclamant M. G. și intimata pârâtă N. R..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței că s-a depus la dosar de către intimatele pârâte D. V. și N. R. întâmpinări, copii de pe acestea fiind comunicate celorlalte părți.

Recurenții reclamanți L. R. și B. M. personal depun la dosar un set de înscrisuri și comunică și intimatei pârâte D. V. o copie de pe acestea.

Părțile personal arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.

Recurentul reclamant B. M., personal, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Consideră că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au emis hotărâri cu nerespectarea legii și nu au ținut cont de probele de la dosar. Să se constate că intimații nu fac altceva decât să inducă în eroare instanța. Cu cheltuieli de judecată. Mai solicită amânarea pronunțării pentru a depune la dosar note scrise.

Recurentul reclamant L. R. personal solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat. Să se constate că atât instanța de fond, cât și instanța de apel nu au ținut cont de hotărârea penală, care a privit incidentul dintre părți. Cu privire la recursul formulat de recurentul B. M. solicită admiterea recursului.

Recurentul reclamant B. M. personal solicită admiterea recursului formulat de recurentul reclamant L. R..

Intimata pârâtă D. V. personal solicită respingerea recursurilor. Să se constate că recurenții nu au făcut dovada că au fost calomniați.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr._/21.11.2012 pronunțată de Judecătoria sector 6 București în dosarul cu nr de mai sus, prima instanță a respins cererea principală formulată de reclamanții-pârâți B. M., L. R. și M. G. împotriva pârâtelor-reclamante N. R. și D. V., ca neîntemeiată; a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă D. V. împotriva reclamanților-pârâți, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă N. R. împotriva reclamanților-pârâți; a obligat reclamantul-pârât L. R. la plata către pârâta-reclamantă N. R. a sumei de 5.000 lei daune morale; a obligat reclamantul-pârât L. R. la plata către pârâta-reclamantă N. R. a sumei de 1.016,6 lei cheltuieli de judecată; a compensat celelalte cheltuieli de judecată făcute de părți.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în fapt și în drept:

„Potrivit art.998 c.civ. vechi (în vigoare la data introducerii acțiunii), orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, de a-l repara.

Din toate probele administrate în cauza de față de părți, rezultă în mod clar că între părți exista un conflict puternic, ce dura de câțiva ani și că sursa conflictului a reprezentat-o, pe de o parte, dorința reclamanților-pârâți de a înlătura pe pârâtele-reclamante de la conducerea asociației de proprietari din blocul M22 și de a prelua ei conducerea asociației din condominiu (ceea ce s-a și întâmplat, ulterior), iar pe de altă parte dorința pârâtelor-reclamante de a-și păstra pozițiile deținute, respectiv cea de președinte a asociației de proprietari – pârâta-reclamantă N. R. -, și contabil în cadrul firmei angajate de asociație pentru a ține contabilitatea – pârâta-reclamantă D. V..

În scopul atingerii acestor deziderate, reclamanții-pârâți – pe de o parte – și pârâtele-reclamante – pe de altă parte – au desfășurat activității susținute, constituind adevărate campanii de denigrare a persoanelor din tabăra adversă.

Între activitățile desfășurate de ambele părți s-au numărat formularea de plângeri penale privind săvârșirea unor infracțiuni, de acțiuni civile în justiție, adresarea de sesizări diferitelor organe.

Instanța a constatat însă că daunele morale solicitate de părți pentru aceste fapte nu sunt justificate.

Formularea unei plângeri penale sau a unei sesizări adresată unui organ cu competențe de verificare, prin însăși introducerea ei, nu duce, automat, la concluzia că trebuie angajata răspunderea civila delictuala a celui care o formulează, pentru daune morale provocate persoanei reclamate. Aceasta întrucât aici intervine un conflict intre drepturi fundamentale, recunoscute oricărui cetățean roman si aparate de Constituție, respectiv dreptul celui învinuit la integritate psihica (art.22 din Constituție) si dreptul celui ce formulează plângerea penala de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor, libertatilor si intereselor sale legitime (art.21 din Constitutie). In acest caz, instanța apreciază că poate fi angajată răspunderea civilă delictuală doar daca se constată formularea abuziva a plângerii sau sesizării, in mod vădit șicanatoriu sau vexatoriu si fără a exista nici un indiciu cu privire la fapta reclamanta.

Însă in speța instanța nu a putut reține, cu certitudine, îndeplinirea acestor condiții în cazul plângerilor și sesizărilor formulate de părți, astfel că nu se justifică acordarea de daune morale pentru aceste fapte, cu atât mai mult cu cât părțile și-au făcut astfel de plângeri și sesizări reciproc.

De asemenea, instanța a reținut că atât reclamanții-pârâți, cât și pârâtele-reclamante, au adus acuzele pe care și le adresau și la cunoștința celorlalți proprietari din condominiu, în cadrul ședințelor adunărilor generale ale asociației, dar și în discuțiile cu ceilalți proprietar din afara acestor ședințe, când își adresau reciproc acuzații, dovadă atât declarațiile martorilor audiați în cauză, cât și înregistrarea video depusă de reclamanții-pârâți la dosar cu privire la ședința din 15.01.2011.

Martora S. I. M. a declarat că, după ședința din 15.01.2011, în aceeași zi, la ușa ei au venit un grup de persoane, iar dl. B. i-a spus că pârâtele-reclamante îi fură și că dau bani persoanelor care vin în control ca să nu apară nereguli. Și martora S. M. a declarat că dl.M. și dl.B. a mers pe la ușile oamenilor, dar martora nu a răspuns niciodată, însă de la oameni a aflat că aceștia le spuneau că d-na N. și d-na D. au furat din banii asociației. Martora a mai declarat că a participat la ședința din 15.03.2011 și că la această ședință au fost aceleași discuții referitoare la faptul că pârâtele ar fi delapidat. Martorul I. V. a declarat că a participat la o ședință a adunării generale din aprilie sau mai 2011, când au existat discuții între părți, acestea adresându-și cuvinte jignitoare, și martorul R. N. a declarat că a participat la ședințe ale adunării generale la care a auzit părțile adresându-și reciproc insulte.

Reclamanții-pârâți au postat afișe denigratoare la adresa reclamantelor-pârâte, în care apar și fotografiile acestora (filele 115 - 116 dosar), din depoziția martorului T. T. rezultând acestea au fost făcute de grupul reclamanților-pârâți, întrucât cuprindeau imagini ale pârâtelor - reclamante de la ședința Adunării Generale a asociației din 15.01.2011, iar la respectiva ședință doar L. R. a realizat o înregistrare video. De asemenea, martora S. M. a declarat că dl.M. i-a arătat niște afișe care au fost puse la scara 4 pe ușa blocului, în care apăreau d-na N., d-na D. și alte persoane din conducerea asociației, după niște gratii și dl. M. i-a zis „V., doamnă, așa o să ajungă aceștia”.

La rândul lor, pârâtele-reclamante au adus la cunoștința locatarilor, prin bilete puse în cutiile poștale ale proprietarilor din condominiu, semnate de N. R. sau care purtau ștampila asociației (care se afla în posesia sa), acuzațiile lor împotriva reclamanților-pârâți de neplata întreținerii și de săvârșirea de infracțiuni, numindu-i infractori și escroci, aspect dovedit prin copiile afișelor depuse de reclamanții-pârâți la dosar și prin declarațiile martorilor S. C., G. E., O. M.. Instanța nu a reținut că reclamanții-pârâți ar fi adresat pârâtelor-reclamante cuvintele jignitoare arătate în declarația martorei T. T., întrucât depoziția acesteia nu poate fi coroborată cu altă probă, doar martora P. M. se referă la un astfel de incident, dar arată că aceste cuvinte au fost adresate de cineva dintr-un grup de persoane, între care se aflau și reclamanții-pârâți, dar nu poate preciza dacă aceste cuvinte ar fi fost spuse de aceștia.

Prin urmare, instanța a apreciat că, pentru faptele reținute anterior, toate părțile sunt vinovate în egală măsură de situația conflictuală creată și întreținută în timp, comportamentele tuturor fiind în mod vădit în contradicție cu normele de conduită morală, manifestările ambelor părți având caracter denigrator la adresa părții adverse și, de asemenea, și caracter public. Ca atare, instanța a apreciat că niciuna dintre părți nu este îndreptățită a obține daune morale de la părțile adverse, cât timp propria conduită față de respectivele persoane este la fel de culpabilă ca și a acestora.

Însă instanța a apreciat că fapta reclamantului-pârât L. R. de a aplica pârâtei-reclamante N. R. o palmă peste față în cadrul adunării generale din 15.01.2011 a asociației, reprezintă o faptă ilicită, care nu își găsește absolut nicio justificare în situația conflictuală dintre părți.

Din înregistrarea pe suport magnetic depusă la dosar de reclamanții-pârâți, coroborată cu declarațiile martorilor, instanța reține că în ședința adunării generale din 15.01.2011 reclamantul-pârât L. R. a înregistrat video ședința respectivă (fiind singura persoană care a realizat o astfel de înregistrare atunci). Incidentul este relatat de o parte din martorii audiați: astfel, martora T. T. a declarat că la ședința din 15.01.2011 era lângă d-na N. când dl.L. i-a dat acesteia o palmă peste față și că d-na N. nu l-a lovit și nu l-a bruscat pe dl.L., doar i-a spus de ce o filmează fără acordul ei. Martora Sârbeanu I. M. a declarat că discuta cu un alt locatar, când la un moment dat a auzit vocea d-nei N. spunând să nu o fotografieze și a auzit un zgomot de lovitură de palmă, iar când s-a întors a văzut că d-na N. avea obrazul roșu, iar dl.L. era în față, lângă d-na N.. De asemenea, martorul P. A. a declarat că a participat la ședința respectivă și că la un moment dat d-na N., deranjată că era fotografiată într-una de dl.L., s-a apropiat de el și i-a împins mâna, spunându-i acestuia să nu o mai filmeze, atunci dl.L. i-a dat o palmă. Martorul a declarat că incidentul a avut loc la un metru în fața sa și l-a văzut foarte bine.

Instanța nu a reținut susținerea reclamantului-pârât că lovitura aplicată de el pârâtei-reclamante s-ar fi datorat faptului că pârâta-reclamantă l-ar fi lovit mai întâi, această susținere nefiind dovedită în cauză. Declarația martorului S. C. este clar contrazisă de declarațiile celorlalți martori menționați de instanță anterior și nu poate fi coroborată cu niciun alt mijloc de probă. Nici înregistrarea depusă la dosar, făcută de reclamantul-pârât, nu confirmă spusele martorului, întrucât chiar la momentul incidentului care interesează (spre sfârșitul înregistrării) camera video este acoperită de degetele reclamantului-pârât, care filma, astfel că exact momentul conflictului nu este vizibil în înregistrare, făcând ca proba să nu fie deloc relevantă pe acest aspect, motiv pentru care instanța va ține cont doar de depozițiile martorilor audiați.

Declarațiile celorlalți martori audiați în cauză nu au fost reținute de instanță în acest sens, pentru că nu cuprind aspecte legate de acest incident.

Prin urmare, instanța a reținut că reclamantul-pârât a săvârșit împotriva pârâtei-reclamante o faptă ilicită, cu intenție, în ședința din 15.01.2011, lovind-o cu palma peste față, fără ca pârâta-reclamantă să îl fi lovit pe el și fără ca reclamantul-pârât să fi făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere civilă delictuală (pârâta-reclamantă doar i-a spus să nu o mai filmeze și i-a împins mâna în care ținea camera, ceea ce în mod evident nu poate fi asimilat unei lovituri si nici n-ar putea fi reținută ca și act provocator).

Această faptă a produs un prejudiciu moral pârâtei-reclamante, atingerea adusă onorarei și demnității acesteia fiind evidente, cu atât mai mult cu cât fapta s-a petrecut într-o ședință a adunării generale a asociației, în prezența unui număr mare de persoane venite la ședința respectivă, ședință pe care pârâta-reclamantă o prezida, întrucât ea îndeplinea, la acel moment, funcția de președinte al asociației.

Instanța a apreciat că situația conflictuală existență între părți nu justifică în nici un fel fapta reclamantului-pârât de a lovi pe pârâta-reclamantă cu palma peste față în plină ședință a adunării generale, dimpotrivă, dovedește intenția reclamantului-pârât de a produce pârâtei-reclamante un prejudiciu de imagine printre ceilalți membri, mai ales că funcția de președinte al asociației de proprietari este o funcție electivă, și servea scopului acestuia de a provoca înlăturarea pârâtei-reclamante din funcția deținută.

În consecință, în temeiul art.998 c.civ. vechi, din considerentele expuse anterior, instanța a admis în parte cererea pârâtei-reclamante și a obligat reclamantul-pârât L. R. la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 5.000 lei daune morale, respingând ca neîntemeiate celelalte cereri formulate de părți în dosar.

Instanța, în temeiul art.274 c.proc.civ. a obligat reclamantul-pârât L. R. și la plata către pârâta-reclamantă N. R. a sumei de 1.016,6 lei cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat (instanța va ține cont că onorariul total de 6.100 lei a fost suportat de ambele pârâte-reclamante, deci fiecare a plătit 3.050 lei onorariu, și că cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă N. a fost împotriva a 3 reclamanți-pârâți), urmând a compensa cheltuielile de judecată efectuate în dosar de celelalte părți..”

Împotriva acestei sentințe, reclamanții B. M. și L. R. G. au formulat, în termen, apel motivat, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și obligarea pârâtelor N. R. și D. V. la plata daunelor morale solicitate, cu cheltuieli de judecată.

Intimatele pârâte au formulat întâmpinare la apelul declarat și aderare la apelul principal, prin care au solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii cererii lor reconvenționale și în contradictoriu cu pârâții B. M. și M. G. și obligarea acestora la daune morale.

În apel a fost administrată proba cu înscrisuri.

Prin decizia civilă nr. 1005 A din 18.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, s-au respins ca nefondate, apelurile principale formulate de apelanții reclamanți B. M. și L. R. G. împotriva sentinței civile nr._/21.11.2012 pronunțată Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. G. și cu intimatele-pârâte D. V. și N. R. și s-a respins, ca nefondată, aderarea la apel formulată de intimatele-pârâte D. V. și N. R., împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu intimații reclamanți B. M. și L. R. G., M. G..

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Deoarece apelul principal și aderarea la apel privesc pretențiile vizate de cererea principală respectiv de cererea reconvențională (pretenții de aceeași natură, daune morale pentru răspundere civilă delictuală), tribunalul a analizat împreună și a răspuns coroborat criticilor tuturor apelanților reclamanți și pârâte.

Tribunalul a apreciat că fondul raportului juridic ce a generat pretențiile deduse judecății atât prin cererea principală cât și prin cererea reconvențională a fost pe deplin cercetat de către prima instanță prin vastele probatorii administrate, situația de fapt reținută fiind susținută așadar prin probatoriul administrat, înscrisuri, proba testimonială.

În mod clar și detaliat prima instanță a analizat coroborat probele administrate, dând dezlegare pretențiilor reciproce ale părților.

Tribunalul a reținut că, în mod corect, judecătoria a aplicat prevederile art. 998-999 cod civil reprezentând temeiul de drept al răspunderii civile delictuale, prevederi care impun îndeplinirea cumulativă a patru condiții pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și culpa persoanei responsabilă.

În mod corect, judecătoria a apreciat, raportat la probatoriul existent în dosar înscrisuri și declarații de martori, că toate părțile cauzei au avut conduite ilicite, jignindu-se reciproc și desfășurând adevărate campanii de denigrare unii la adresa celorlalți. Fără a relua aici întreg probatoriul administrat la fond, tribunalul a reținut că faptele ilicite ale reclamanților au fost susținute de declarațiile martorilor audiați în cauză (S. I. M., S. M., I. V.), al căror subiectivism și părtinire nu a fost probat și nici nu a rezultat din datele speței, precum și de înscrisurile aflate la dosar (afișe denigratoare, fotografii). De asemenea conduita ilicită a pârâtelor a rezultat din înscrisurile administrate – bilete depuse în cutiile poștale ale locatarilor semnate de pârâta N. R. și ștampilate cu ștampila Asociației prin care se afirmau faptele reclamanților de neplată a întreținerii, etichetându-i escroci și infractori, dar și din declarațiile martorilor S. C., G. E., O. M..

Corect a apreciat prima instanță că dată fiind conduita ilicită a tuturor părților din cauză nu poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a acestora pentru faptele arătate, căci propria conduită ilicită a unora a determinat și fondat fapta ilicită a celorlalți, ca un răspuns la atacurile taberei adverse. Pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală a autorului faptei ilicite în favoarea victimei acestei fapte, s-a reținut absența oricărui comportament ilicit al victimei. Or, în cauza de față însăși victima faptei ilicite a avut un comportament ilicit care a determinat și perpetuat fapta ilicită a celuilalt autor.

În mod just a rezolvat prima instanță și chestiunea legată de numeroasele sesizări la organele abilitate în drept, plângeri penale la organele penale, toate acestea neputând fi considerate fapte ilicite, atâta timp cât s-au încadrat în sfera dreptului de petiționare și de acces la examinarea dreptului pretins atins de partea adversă. Nici o proba din dosar nu a demonstrat caracterul calomnios al plângerilor, șicanator și abuziv al acestora. Dimpotrivă, astfel cum s-a reținut și aici toate părțile au adus jigniri, insulte față de partea adversă.

În același mod s-a apreciat ca fiind corectă dezlegarea dată de prima instanță faptei ilicite a reclamantului L. R. G. de a aplica pârâtei N. R. o palmă peste față în cadrul adunării generale din data de 15.01.2011 a Asociației. Fapta ilicită reținută are suport probator indiscutabil în declarațiile martorilor T. T., Sârbeanu I. M., P. A. și nu a fost determinată de vreo acțiune provocatoare a victimei pentru a se reține cauză de exonerare a răspunderii, astfel că în mod corect s-a dat eficiență răspunderii angajate prin obligarea acestui reclamant la plata de daune morale către pârâta reclamantă N. R..

Prin urmare, toate susținerile apelanților din cererile lor de apel au fost străine de materialul probator vast administrat de prima instanță, conduita lor ilicită fiind demonstrată cu prisosință, dar și în egală măsură determinată și de atitudinea culpabilă a pârâtelor victime la rândul lor. Este motivul pentru care doar reclamantul L. R. a fost obligat la daune morale pentru fapta ilicită constând în aplicarea unei palme pârâtei N. R..

D. în ipoteza în care faptele pârâtelor chemate în judecată ar fi existat independent de orice conduită ilicită și culpabilă a reclamanților (ceea ce nu este cazul, căci contrariul a rezultat cu evidență) atunci s-ar fi putut angaja exclusiv răspunderea ilicită a pârâtelor. Similar, dacă faptele reclamanților ar fi existat independent de orice conduită ilicită și culpabilă a pârâtelor (ceea ce nu este cazul, căci contrariul a rezultat cu evidență) atunci s-ar fi putut angaja exclusiv răspunderea ilicită a reclamanților.

Așadar, pentru aceste considerente atât apelul principal cât și aderarea la apel au fost găsite nefondate. De altfel, aderarea la apel a vizat exclusiv pretențiile deduse de pârâte pe cale cererii reconvenționale, iar nu și soluția dată de prima instanță cererii principale, astfel că, dat fiind că printr-o aderare la apel se urmărește schimbarea sentinței primei instanțe (sentință care a respins cererea principală în integralitate), s-a impus concluzia că cererea de aderare la apel nu putea fi primită nici din această perspectivă arătată, căci ceea ce intimatele au urmărit prin aderarea la apel a fost admiterea cererii lor reconvenționale așa cum fusese formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul – reclamant B. M. și L. R..

I. În motivarea recursului declarat de recurentul – reclamant L. R. se arată următoarele:

Prima critică se referă la neacordarea relevanței juridice a soluției pronunțate de către instanța penală, în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 6 București.

Instanța de fond și de apel au reținut în mod eronat faptul că doar reclamantul a lovit cu palma și pârâta N. nu l-ar fi lovit deloc. Reclamantul a arătat că instanța de fond ignoră faptul că au existat două plângeri penale formulate de acesta și de pârâta N., pe aspectul lovirii reciproce din 15.01.2011, aspecte cercetate de poliție, parchet și soluționate definitiv de o instanță penală.

În motivarea deciziei instanței de apel se reține, în mod greșit, doar depozițiile martorilor pârâtelor, fără a sesiza că martorul S. C. a declarat că a văzut clar cum pârâta N. l-a lovit pe reclamant.

Având în vedere probele ample administrate în dosarul penal, și soluția practic irevocabilă, a instanței penale, ce poate crede cineva, oricine, atunci când ulterior o instanță civilă pronunță o hotărâre exact pe dosar.

Se învederează că instanța de fond nu a reținut faptul că reclamantul L. R. spre deosebire de ceilalți reclamanți nu a deținut niciodată și nu deține nici în prezent nici o funcție în aparatul de administrare al asociației, neexistând nici un interes patrimonial contrar celor afirmate de instanța de fond.

Reclamantul arată că nu există probe la dosar care să contrazică afirmațiile acestuia.

Acesta a menționat în cererea de apel aceste aspecte însă în mod inexplicabil instanța de apel a concluzionat exact invers față de realitatea de fapt.

A doua critică se referă la greșita apreciere a probelor administrate în cauză.

Reclamantul arată că nu s-a ținut cont de zecile de înscrisuri denigratoare semnate și ștampilate, introduse în cele 455 de cutii poștale ale blocului, prin care acesta a fost jignit periodic pe parcursul a mai multor ani, de pârâte.

Reclamantul invocă faptul că nu doar înscrisurile denigratoare au constituit motivul formulării acțiunii. E vorba de foarte multe plângeri penale formulate de pârâte pentru a-l hărțui.

Instanța de fond și apel au ignorat faptul că există depuse la dosarul cauzei înscrisuri de unde rezultă că pârâtele i-au formulat zeci de plângeri penale soluționate cu NUP și nici una unde să se fi dispus începerea urmăririi penale împotriva acestuia.

Reclamatul arată că la dosarul cauzei nu există înscrisuri de unde să rezulte că plângerile acestuia au rămas fără rezultat. Există doar o plângere penală semnată de acesta pentru faptul că pârâta N. l-a lovit în 15.01.2011, plângere în care aceasta a fost sancționată de instanța penală.

Reclamatul arată că instanța de fond nu a ținut cont de CD-ul depus de acesta pentru a demonstra că a fost jignit de pârâte.

Instanța de fond a ignorat faptul că pârâtele nu au recunoscut la interogatoriu jignirile proferate în ședința din 15.01. 2011, deși au fost filmate.

Reclamantul arată că dacă soluțiile instanțelor civile vor rămâne contrare celor penale cu privire la fapte soluționate definitiv și irevocabil în penal, acesta își rezervă dreptul de a se adresa instanțelor superioare comunitare.

În final, reclamantul solicită admiterea recursului, modificarea sentinței apelate ca neîntemeiată și admiterea acțiunii.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm. art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.

II. În motivarea recursului declarat de către B. M. se invocă motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, și 9 din Codul de Procedură Civilă.

Prima critică se referă la modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză de către instanțele de fond.

Se învederează că instanțele de fond nu au ținut cont de zecile de înscrisuri denigratoare semnate și ștampilate, introduse în cele 455 de cutii poștale ale blocului în timpul nopții, prin care recurentul-reclamantul a fost jignit periodic pe parcursul a mai multor ani, de pârâtele N. R. și D. V..

Deși instanța a stabilit pe bună dreptate că înscrisurile denigratoare aparțin pârâtelor, fiind semnate și ștampilate de pârâte, s-a considerat absolut incredibil că părțile s-au jignit reciproc.

Reclamantul a mai arătat că instanța de fond nu a ținut cont de CD-ul pe care acesta l-a depus pentru a demonstra că a fost jignit de pârâte, nu doar pentru a arăta cine pe cine a lovit.

Instanța de fond a ignorat faptul că pârâtele N. și D. nu au recunoscut la interogatoriu jignirile proferate în ședința din 15.01.2011, deși au fost filmate.

Reclamantul a invocat faptul că instanța de fond nu a remarcat reaua credință a pârâtelor care nu a recunoscut în interogatoriu jignirile din materialele transmise reclamantului și tuturor oamenilor prin executor, susținând mincinos că textul din notificări aparține executorului, lucru dezmințit în scris de executor .

Reclamantul a arătat că martorii S. M., Trască T. și Sarbeanu I. sunt martori „de serviciu” făcând parte din comitetul executiv al pârâtei N.. Acești martori sunt semnatarii a 6 false procese verbale de adunare generală datate 30.10.2012, 19.01.2013, 19.02.2013, 16.05.2013, 30.07.2013 și 01.10.2013 prin care reclamantul ar fi fost schimbat din funcția de președinte cu pârâta N.. Reclamantul a arătat că a contestat aceste falsuri în instanța civilă, contestația fiind admisă și pv-urile anulate pentru că pârâtele nu au putut prezenta semnăturile de prezență la „sedințe”. E vorba de dosarul civil nr._/303/2013, soluționat de Judecătoria sector 6 la data de 19.12.2013.

Reclamantul arată că pârâta N. i-a trimis adrese la serviciu, afirmând că o urmărește și că are viața în pericol, minciuni extrem de grave, rămase nesancționate de instanță.

Reclamantul invocă faptul că la finele paginii 6 din motivarea deciziei, instanța afirmă greșit că pentru confecționarea /distribuirea afișelor denigratoare și fotografiile depuse la dosar se fac vinovați apelanții - reclamanți. Se învederează că nu există probe în acest sens la dosar.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.7 din Codul de Procedură Civilă, se arată următoarele:

Pârâtele i-au formulat plângeri penale, acuzându-l de săvârșirea de infracțiuni așa cum a reținut instanța în începutul paginii 7 din motivare.

În frazele următoare instanța se contrazice însă, spunând că este vorba de „dreptul de petiționare”. Însă unele petiții pot ajunge să fie chiar denunțuri calomnioase, sancționate și pe linie penală și pe linie civilă.

Reclamantul arată că este printre cele 100 de persoane care a semnat în 2010 o plângere penală pentru delapidare împotriva pârâtelor N./D., iar în 2012 parchetul a dispus începerea urmăririi penale în dosarul nr._/P/2011. Înscrisul de la P. este depus la dosarul cauzei.

La fel ca instanța de fond, instanța de apel nu a parcurs CD-ul depus la dosar; s-a limitat la a concluziona că nu reiese din înregistrare că reclamantul L. ar fi fost lovit de pârâta N..

Recurentul-reclamant critică instanța că nu a sesizat și nu le-a sancționat pe pârâte pentru toate jignirile filmate audio video.

Se susține că atât instanța de fond și cea de apel au menținut nedrept ca fiind legală terfelirea imaginii acestuia.

În concluzie reclamantul a arătat că instanța de fond a încălcat principiile proporționalității, etc. pentru că nu a analizat obiectiv probele din dosar.

Reclamantul solicită admiterea recursului, modificarea sentinței apelate ca neîntemeiată și admiterea acțiunii formulate,

În drept au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm. art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.

Intimatele- pârâte D. V. și N. R. au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

În calea de atac a recursului, a fost depusă sentința penală nr.341/24.05.2012 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._ .

Analizând recursurile declarate de către recurenții-reclamanți L. R. și B. M., împotriva deciziei civile nr. 1005A/18.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, Curtea va constata că este fondat recursul declarat de către L. R., fiind nefondat recursul declarat de către B. Mariu, pentru următoarele motive:

I.Recursul declarat de către L. R. este fondat, fiind întemeiată numai critica referitoare la aplicarea greșită a autorității de lucru judecat a hotărârii penale în civil, în conformitate cu art.22 din Codul de Procedură Penală.

Această critică este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr._/21.11.2012 pronunțată de Judecătoria sector 6 București a fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă N. R. împotriva lui L. R. și a obligat acesta la plata către pârâta-reclamantă N. R. a sumei de 5.000 lei daune morale.

Angajarea răspunderii civile delictuale a recurentului-reclamant s-a realizat pentru fapta acestuia de a aplica pârâtei-reclamante N. R. o palmă peste față în cadrul adunării generale din 15.01.2011 a asociației.

Prima instanță a apreciat că fapta de lotive reprezintă o faptă ilicită, care nu își găsește absolut nicio justificare în situația conflictuală dintre părți și că nu a fost determinată de către victimă, care nu a ripostat.

Soluția pronunțată de către prima instanță a fost menținută de către instanța de apel.

Curtea constată că evenimentele petrecute la data de 15.01.2011, inclusiv fapta de lovire au format obiectul plângerilor penale formulate atât de către L. R., cât și de N. R..

Astfel, L. R. a formulat o plângere penală împotriva lui N. R. solicitând angajarea răspunderii penale a acesteia pentru că a fost lovit de aceasta la data de 15.01.2011 și pentru că a fost jignit.

De asemenea, N. R. a formulat o plângere penală împotriva lui L. R., prin care a solicitat tragerea la răspundere a acestuia, pentru că a fost lovită și jignită la data de 15.01.2011.

Ambele plângeri au făcut obiectul dosarului penal nr.1179/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, în care s-a pronunțat ordonanța de neîncepere a urmăririi penale din data de 30.11.2011.

Împotriva acestei ordonanțe, a fost formulată plângere atât de către L. R., cât și de N. R., care au fost soluționate prin sentința penală nr.341/24.05.2012 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._ .

Prin sentința penală nr.341/24.05.2012 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._, au fost respinse ambele plângeri formulate, reținându-se ambele părți s-au lovit reciproc cu ocazia adunării generale din data de 15.01.2011 și că faptele de lovire nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, motiv pentru care, în mod corect, s-au aplicat amenzi administrative atât lui L. R., cât și lui N. R..

Curtea constată că organele de cercetare penală au reținu că L. R. și N. R. s-au lovit reciproc cu palma peste față, în curtea școlii, la data de 15.01.2011.

Potrivit art.22 din Codul de Procedură Penală „hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia”.

În raport de aceste dispoziții legale, instanța de recurs constată că efectele hotărârii penale se produc în prezenta cauză, deoarece se solicită angajarea răspunderii civile delictuale a lui L. R., pentru fapta de lovire din data de 15.01.2011.

Astfel, se impune cu autoritate de lucru judecat sentința penală nr.341/24.05.2012 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._, cu privire la comiterea și de către N. R. a unei fapte de lovire cu palma peste față comisă față de L. R. la data de 15.01.2011.

În condițiile în care faptele de lovire au fost reciproce și au intervenit pe fondul unei situații conflictuale determinată de neînțelegerile în cadrul asociației de proprietari, Curtea învederează niciuna dintre părți nu este îndreptățită a obține daune morale de la părțile adverse, cât timp propria conduită față de respectivele persoane este la fel de culpabilă ca și a acestora.

Astfel, atâta timp cât fapta de lovire a lui L. R. a intervenit pe fondul unei situații conflictuale, că părțile s-au pălmuit reciproc, nu se poate angaja numai răspunderea civilă delictuală a recurentului-reclamant, atâta timp cât fapta sa a fost provocată și de comportamentul victimei.

Având în vedere aceste considerente, instanța de recurs constată că instanța de apel, în mod eronat nu a acordat relevanță juridică soluției pronunțate de către instanța penală, în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 6 București, motiv pentru care va admite recursul declarat de către L. R. împotriva deciziei civile nr. 1005A/18.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, va modifica în parte decizia civilă recurată, astfel: va admite apelul declarat de către L. R., va schimba în parte sentința civilă nr._/21.11.2012 pronunțată de Judecătoria sector 6 București în sensul că va respinge cererea reconvențională formulată de către N. R. împotriva reclamantului-pârât L. R., ca neîntemeiată.

Cu privire la cea de-a doua critică formulată constând în greșita apreciere a probelor administrate în cauză, instanța de recurs învederează că, prin aceasta, se pun în discuție aspecte care vizează temeinicia hotărârii recurate și nu legalitate acesteia.

Instanța de recurs învederează că modalitatea de stabilire a situației de fapt este apanajul instanțelor de fond (prima instanță și instanța de apel), astfel încât în faza procesuală a recursului nu se pot reinterpreta probele deja administrate.

Instanța de recurs realizează numai controlul asupra legalității hotărârii recurate, astfel încât se pot formula numai critici cu privire la aplicarea normelor procedurale privind încuviințarea și administrarea probelor solicitate.

În cauza de față, se constată că recurentul a mai invocat și faptul că nu s-a acordat relevanță juridică înscrisurilor depuse, depozițiilor martorilor și Cd-ului.

Prin repunerea în discuție a probelor deja administrate, cu privire la care instanțele de fond s-au pronunțat în ceea ce privește relevanța acestora asupra situației de fapt, în realitate se urmărește o reanalizare a situației de fapt, de către instanța de recurs.

Curtea învederează că nu se poate reanaliza situația de fapt, așa cum a fost stabilită de către instanțele de fond, în baza probelor administrate și nu se pot reinterpreta probele administrate.

Singurele critici care pot fi cercetate de către instanța de recurs constau în încălcarea dispozițiilor legale prin administrarea unor mijloace de probă solicitate de către părți sau înlăturarea greșită a unor probe invocate de către părți în susținerea pretențiilor lor.

În acest sens, instanța de recurs învederează că situația de fapt stabilită de către instanțele de fond nu mai poate fi reanalizată, prin reinterpretarea probelor sau prin analizarea conținutului unor depoziții de martorii.

Pentru aceste considerente se constată că nu este fondată critica formulată.

Curtea învederează că, deși recurentul a invocat motivul de recurs prevăzut de dispozițiilor art. 304 pct.8 din Codul din Procedură Civilă, totuși nu a indicat nicio critică care să se subsumeze motivului de recurs invocat, motiv pentru care nu va analiza acest motiv.

II. Recursul declarat de către B. M. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prima critică referitoare la modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză de către instanțele de fond este comună cu cea de-a doua critică formulată de către recurentul-reclamant L. R., motiv pentru care vor fi reluate argumentele avute în vedere cu ocazia analizării acesteia.

Astfel, așa cum deja s-a arătat, instanța de recurs învederează că modalitatea de stabilire a situației de fapt este apanajul instanțelor de fond (prima instanță și instanța de apel), astfel încât în faza procesuală a recursului nu se pot reinterpreta probele deja administrate.

În cauza de față, se constată că recurentul a invocat și faptul că nu s-a acordat relevanță juridică înscrisurilor depuse, depozițiilor martorilor și Cd-ului.

Pentru aceste considerente se constată că nu este fondată critica formulată.

Al doilea motiv de recurs, prevăzut de art.304 pct.7 din Codul de Procedură Civilă, este nefondat, pentru următoarele considerente:

Hotărârea judecătorească trebuie sã cuprindã motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlãturat cererile pãrțþilor. În acest sens sunt dispozițiile imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar excepțiile sunt de strictã interpretare și aplicare [spre exemplu, nu se motiveazã hotãrârea datã asupra strãmutãrii – art. 40 alin. (4) C. proc. civ. – sau hotãrârea prin care se pronunțã divorțul, dacã ambele pãrți o cer – art. 617 alin. (2) C. proc. civ.].

Dispozițiile art. 304 pct.7 din codul de procedură civilă sunt menționate trei ipotezele și anume:

a) hotãrârea atacatã nu cuprinde motivele pe care se sprijinã, în sensul cã acestea lipsesc cu desãvârșire sau existã o motivare, dar ea este insuficientã, nu rãspunde tuturor cererilor sau, dupã caz, criticilor aduse hotãrârii de primã instanțã;

b) motivele hotãrârii recurate sunt contradictorii. Contradicția poate fi constatatã în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul, fiind posibilã ipoteza în care ele nu susțin dispozitivul, ci, din contrã, îl contrazic;

c) hotãrârea cuprinde motive strãine de natura pricinii, ceea ce echivaleazã

practic cu o nemotivare.

Din analiza considerentelor deciziei recurate, instanța de control judiciar constată că Tribunalul București a prezentat și detaliat argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției în calea de atac a apelului, motiv pentru care se constată că nu este incident acest motiv de recurs.

Eventualele nemulțumiri ale recurentului cu privire la argumentele expuse de către instanța de apel nu atrage incidența motivului de recurs invocat.

Față de aceste aspecte, se constată că nu este fondat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art.304 pct.7 din Codul de Procedură Civilă.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiilor art. 304 pct.8 din Codul din Procedură Civilă, Curtea constată că s- a indicat nicio critică care să se subsumeze motivului de recurs invocat, motiv pentru care nu va analiza acest motiv.

Pentru toate aspectele menționate, constatând că a fost întemeiată numai critica referitoare la neacordarea relevanței juridice a soluției pronunțate de către instanța penală, în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 6 București, fiind neîntemeiate celelalte critici formulate, în conformitate cu art.312 din Codul de Procedură Civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul-reclamant B. M. și va admite recursul declarat de către L. R. împotriva deciziei civile nr. 1005A/18.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, va modifica în parte decizia civilă recurată, astfel: va admite apelul declarat de către L. R., va schimba în parte sentința civilă nr._/21.11.2012 pronunțată de Judecătoria sector 6 București în sensul că va respinge cererea reconvențională formulată de către N. R. împotriva reclamantului-pârât L. R., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul-reclamant B. M., împotriva deciziei civile nr. 1005A/18.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. G. și intimatele pârâte D. V. și N. R..

Admite recursul declarat de către recurentul-reclamant L. R. împotriva deciziei civile nr. 1005A/18.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant M. G. și intimatele pârâte D. V. și N. R..

Modifică în parte decizia civilă nr. 1005 A din 18.10.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, astfel:

Admite apelul declarat de către L. R..

Schimbă în parte sentința civilă nr._/21.11.2012 pronunțată de Judecătoria sector 6 București în sensul că:

Respinge cererea reconvențională formulată de către N. R. împotriva reclamantului-pârât L. R., ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.04.2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

Z. D. M. D. L. G. D. F.

Grefier,

S. V.

Red. D.Z.

Tehnored. T.I.

2 ex./26.02.2014

Jud.apel.

L. I. G.

C. L. B.

← Legea 10/2001. Decizia nr. 304/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 125/2014. Curtea... →

Cereri. Decizia nr. 668/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Decizia nr. 668/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI