Pretenţii. Decizia nr. 360/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 360/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 43585/3/2012**

Dosar nr._

(1453/2014)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Decizia civila nr.360 A

Ședința publică din 17.09.2014

Curtea constituită din:

Președinte - R. M. G.

Judecător - T. A. D.

Grefier - I. N. - C.

Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă T. N. împotriva sentinței civile nr.441A din 31.03.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă I. G..

Cauza are ca obiect: acțiune civilă pentru rezoluțiune contract.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Cremer E., în calitate de reprezentant al apelantei-reclamante T. N., în baza împuternicirii avocațiale nr._/15.08.2014 emisă de Baroul București, ce o depune la dosar și avocat M. G., în calitate de reprezentant al intimatei-pârâte I. G., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 05.09.2014 emisă de Baroul București, ce o depune la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se referă de către grefierul de ședință faptul că apelul declarat în cauză este nemotivat iar apelanta-reclamantă, deși legal citată, nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 9,5 lei și a timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, astfel cum s-a dispus prin rezoluția administrativă.

Totodată se arată că la data de 01.07.2014 reprezentantul apelantei –reclamante, avocat Cremer E., a depus o cerere de renunțare la judecata apelului declarat împotriva sentinței civile nr.441A/31.03.2014, pronunțată de Tribunalul București.

Curtea, din oficiu, invocă excepția netimbrării apelului formulat de apelanta-reclamantă T. N. împotriva sentinței civile nr.441A/31.03.2014, pronunțată de Tribunalul București.

Reprezentantul apelantei-reclamante arată că lasă soluția la aprecierea instanței.

Intimata-pârâtă I. G., prin avocat, solicită admiterea excepției și anularea apelului, ca netimbrat.

CURTEA

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.441/31.03.2014, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins cererea formulată de reclamanta-pârâtă T. N., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă I. G. și cererea reconvențională ca nefondate și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 4.500 lei cheltuieli de judecată parțiale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta T. N..

La termenul de judecată din data de 17.09.2014 Curtea a rămas în pronunțare asupra excepției netimbrării apelului.

Analizând excepția, Curtea constată că este fondată pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În speță, apelanta – reclamantă, deși a fost citată cu mențiunea timbrării apelului cu o taxă de timbru în sumă de 9,5 lei, respectiv 0,15 lei timbru judiciar – dovadă fila 11 – aceasta nu a făcut dovada plății pentru termenul de judecată mai sus menționat.

Așa fiind, Curtea urmează a anula apelul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat apelul formulat de apelanta-reclamantă T. N., cu domiciliul ales la SCA „F. și Asociații”, în București, ., ., ., împotriva sentinței civile nr.441 A din 31.03.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă I. G., cu domiciliul ales la av.M. G., în București, ., ., ., sector 4.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 17.09.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. G. R. A.-D. T.

GREFIER,

N. - C. I.

Red.A.D.T.

Tehdact.R.L.

4 ex./23.09.2014

TB-S.3 – L.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 360/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI