Anulare act. Decizia nr. 1672/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1672/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-11-2014 în dosarul nr. 50313/3/2012**
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1672R
Ședința publică de la 5 noiembrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - AGLAIA VĂLAN
JUDECĂTOR - R. P.
JUDECĂTOR - P. F.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurentul-reclamant P. M. București, împotriva sentinței civile nr.579/ 14.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. A. și P. G. al M. București, cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001, anulare act”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 31 octombrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 5 noiembrie 2014.
CURTEA
Asupra cererii de recurs reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția de C. Administrativ, la data de 28.12.2012, P. M. București a solicitat anularea Dispozițiilor nr._/21.02._ și nr._ din 14.11.2011 emise în baza Legii nr. 10/2001 de P. M. București, cu motivarea că, în urma exercitării dreptului de control al aplicării fazei administrative a Legii nr. 10/2001, a constatat că nu au fost respectate dispozițiile legale sub aspectul restituirii în natură a unei suprafețe de teren.
În drept, reclamantul a invocat multiple dispoziții legale începând de la Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului, continuând cu dispozițiile legilor de retrocedare a bunurilor trecute în proprietatea statului și a normelor metodologice date în aplicarea legilor și sfârșind cu dispozițiile art. 1 și 3 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Prin încheierea din 12.02.2014 Tribunalul București Secția de C. Administrativ și-a declinat competența pentru soluționarea cauzei către secțiile civile ale aceleiași instanțe cu motivarea că, litigiile cu privire la aplicarea Legii nr. 10/2001 sunt de competența tribunalului civil, iar calitatea de prefect a reclamantului nu determină competența instanței de contencios administrativ, nefiind posibilă, sub aspect legal, atragerea unor competențe diferite în raport de persoana care formulează acțiunea.
Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, fiind investit cu soluționarea cauzei a pronunțat sentința civilă nr. 579 din 14.05.2014 prin care a respins cererea formulată de reclamant - P. M. București – ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
„Deși prin cererea sa reclamantul a solicitat anularea dispoziției emisă în temeiul Legii nr.10/2001, își întemeiază acțiunea în anulare pe dispozițiile legii mai sus amintite, astfel că acțiunea a fost calificată în condițiile art. 129 alin 4 C.proc.civ ca o acțiune izvorâtă din prevederile speciale ale acestei legi. Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, republicată la data de 02.09.2005, decizia sau dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Textul de lege menționat conferă legitimare procesuală activă persoanei care se pretinde îndreptățită în sensul art.3 și art.4 din Legea nr.10/2001, republicată, care a formulat notificare în temeiul acestei legi, cu respectarea procedurii prevăzute de lege. Legea nr. 10/2001 este o lege specială, prin care, sub unele aspecte, s-a prevăzut o procedură judiciară derogatorie de la procedurile judiciare comune, printre care aceea de contestare a deciziilor/dispozițiilor deținătorilor imobilelor – preluate în mod abuziv de stat – de către proprietarii deposedați sau, când este cazul, de moștenitorii acestora, competența specială, de soluționare, revenind secției civile a tribunalului (art. 26). Fiind vorba de o lege specială, derogatorie sub aspectul subiectelor de drept și al competenței materiale a instanțelor judecătorești de la legea generală ea este de strictă interpretare și își găsește aplicație numai în ipotezele la care se referă, reglementările sale neputând fi extinse, pe cale de interpretare, și la alte categorii de litigii. Față de cele de mai sus, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului cu privire la cererea întemeiată pe dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001 și va respinge cererea formulată de reclamantul P. M. București, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Tribunalul nu a mai analizat celelalte excepții invocate de pârâta A. S. prin întâmpinare (excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția lipsei de interes) întrucât în prealabil se impune stabilirea corectă a cadrului procesual, prin analiza excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului. În baza art. 274 C.proc.civ. reclamantul a fost obligat la plata către pârâta A. A. a sumei de 1.400 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat potrivit chitanței nr. 2/04.02.2014”.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamantul, inclusiv împotriva încheierii din 12.02.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția C. Administrativ, pentru următoarele motive: a) competența soluționării cauzei aparține instanței de contencios administrativ în baza dispozițiilor Legii nr. 554/2004 în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin practica judiciară dezvoltată în spețe similare, invocate de recurent în cererea de recurs, inclusiv potrivit dispozițiilor art. 21 (3) din Legea nr. 165/2013, care pune capăt controversei judiciare sub aspectul competenței și calității prefectului în litigiile privind bunurile trecute abuziv în proprietatea statului; b) prefectul are calitate procesuală activă, deoarece exercită potrivit legii, un control obligatoriu asupra deciziilor emise de P. G. al M. București în baza legii nr. 10/2001.
Recursul este fondat.
Deși dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001 sunt supuse controlului de legalitate al Prefectului, legea specială menționată nu prevede calea judiciară pentru remedierea aspectelor nelegale sesizate de prefect, ceea ce a creat o practică judiciară contradictorie cu privire la competența instanțelor desemnate legal pentru soluționarea unor astfel de litigii.
Având în vedere că legea specială nu prevede calea judiciară și instanța competentă pentru soluționarea contestațiilor formulate de Prefect împotriva deciziilor emise în baza Legii nr. 10/2001 de către primari (excluzând normele metodologice de punere în aplicare a legii, prin care nu se poate stabili competența instanțelor) prezenta instanță face aplicarea dispozițiilor de drept comun în materia contenciosului administrativ, având în vedere calitatea prefectului și natura controlului efectuat și, de asemenea, dispozițiile art. 1 alin. 8 din Legea nr. 554/2004 în conformitate cu care, prefectul și orice alt subiect de drept public pot introduce acțiuni în contencios administrativ în condițiile prezentei legi și ale legilor speciale.
De asemenea, art. 3 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede expres că prefectul poate ataca în fața instanței de contencios administrativ actele emise de autoritățile administrației publice locale, dacă le consideră nelegale.
Textele de lege menționate, în vigoare la data sesizării instanței (dintre care art. 3 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a fost menționat expres în cererea de chemare în judecată) stabilesc fără nici un echivoc competența de soluționare a cauzei în sarcina instanței de contencios administrativ, inclusiv pentru actele emise în baza legilor speciale, cum este și Legea nr. 10/2001.
În plus, orice dubiu existent cu privire la competența instanței sau calitatea procesuală a prefectului în cazul legilor speciale a fost definitiv risipit prin edictarea Legii nr. 165/2013 (lege de aceeași natură ca și reglementarea prevăzută de Legea nr.10/2001) prin care, legiuitorul a stabilit în art. 21 alin. 3 că sub aspectul exercitării controlului de legalitate de către prefect, dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2 din Legea nr. 554/2004 rămân aplicabile, fiind astfel recunoscută în mod direct, competența instanței de contencios administrativ pentru soluționarea cererilor prefectului de anulare a dispozițiilor emise de primari în baza Legii nr. 10/2001.
De aceea, în mod greșit instanța de contencios administrativ și-a declinat competența pentru soluționarea cauzei în favoarea instanței civile, care, la rândul ei, în mod greșit a soluționat procesul în limitele art. 26 din Legea nr. 10/2001, care se referă strict la calitatea persoanelor care se consideră îndreptățite la restituirea unor bunuri, cu toate că, în speță, altele erau situațiile de fapt, raporturile juridice și calitatea persoanelor care au solicitat serviciul judiciar.
În contextul menționat sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă și pct. 9 în coroborare cu art. 312 alin. 6 Cod procedură civilă (1865) cu consecința trimiterii dosarului spre judecare instanței competente, respectiv Tribunalul București, Secția de C. Administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant P. M. București, împotriva sentinței civile nr.579/14.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă în dosarul nr._, cât și împotriva încheierii din 12.12.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția de C. Administrativ în contradictoriu cu intimații-pârâți A. A. și P. G. al M. București,
Casează ambele hotărâri menționate.
Trimite dosarul spre soluționare Tribunalului București Secția C. Administrativ și Fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.11.2014.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. P. P. F.
GREFIER
G.-M. V.
Red. R.P.
Tehnored. C.G.
05.12.2014
Jud. fond L. I. C.
S. G.
Cu opinia separată a doamnei judecător A. V., în sensul admiterii recursului, casării sentinței și trimiterii cauzei instanței civile pentru rejudecare.
1. Opinez că motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, conform cu care casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, nu este întemeiat.
Astfel, subscriu soluției pronunțate prin încheierea din 12 februarie 2014 a Tribunalului București Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal care a conchis că, dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv dispozițiile art._/21.02.2011 și_/14 noiembrie 2011 emise de P. G. al M. București în baza Legii nr. 10/2001, litigiul este de natură civilă și nu de contencios administrativ.
Aceasta întrucât dispozițiile susmenționate sunt supuse jurisdicției instanțelor civile în baza art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 conform cu care decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul unității deținătoare, sau după caz al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Faptul că acțiunea în nulitate, este intentată de P. M. București și nu de către persoana îndreptățită, nu schimbă natura juridică a actelor susmenționate emise în baza legii speciale, care stabilește în mod expres natura juridică a acestora și instanța civilă la care pot fi atacate.
În speță, nu ne aflăm nici măcar în prezența unui ordin sau a unui aviz de legalitate, emise de prefect în baza art. 16 alin. 21 din Legea nr. 247/2005 și a art. 21 pct. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, în exercitarea controlului său de legalitate, sau într-o acțiune introdusă de persoana care se consideră vătămată împotriva unor astfel de acte administrative sau a refuzului de a le emite, ci în prezența unei acțiuni în desființarea unui act juridic de natură civilă.
Legea aplicabilă raportului juridic dedus judecății este cea sub imperiul căreia au fost emise cele două dispoziții și care era în vigoare la data intentării acțiunii – 27.12.2012, respectiv Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005 și nu Legea nr. 165/2013.
Curtea Constituțională, prin deciziile nr. 88 din 27.02.2014 și 269/7 mai 2014 a constatat că termenele prevăzute de art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, stabilite de legiuitor atât pentru soluționarea notificărilor, cât și pentru finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor, nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii.
Or, dispozițiile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 165/2013 prin care se stipulează că dispozițiile autorităților Administrației Publice Locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, se transmit Secretariatului Comisiei Naționale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect, ce este supus legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu sunt aplicabile raportului juridic dedus judecății, căci, pe de o parteinstanța de judecată exercită controlul de legalitate asupra acestor dispoziții emise în baza Legii nr.10/2001 și nu prefectul, iar pe de altă parte litigiul se afla pe rol la data de 20 mai 2013 când a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013. D. urmare acesta este supus dispozițiilor legii vechi, atât în privința termenelor, cât și în privința procedurilor de soluționare.
Argumentul decisiv pentru pronunțarea unei astfel de soluții îl constituie evitarea încălcării dreptului la un proces echitabil prin nesocotirea principiului egalității armelor. Altfel, s-ar acorda eficiență practicii de schimbare a regulilor jocului în timpul judecății unui litigiu, printr-o politică legislativă arbitrară dată în favoarea unei părți din proces și s-ar nesocoti preeminența și previzibilitatea legii din momentul intentării procesului, ceea ce ar fi contrar prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea Constituțională a statut prin deciziile susmenționate că doar natura și procedura de acordare a măsurilor reparatorii instituite prin Legea nr. 165/2013, stabilite pentru asigurarea unui just echilibru între interesele generale și cele particulare și pentru apărarea unui interes public, sunt supuse dispozițiilor acestei legi în ceea ce privește litigiile aflate pe rol la data intrării ei în vigoare
2. Cel de-al doilea motiv de recurs este însă întemeiat, căci deși prefectul nu este titular în raportul juridic de drept material dedus judecății, prin lege, este abilitat să exercite controlul de legalitate al dispozițiilor, deciziilor emise în baza Legii nr. 10/2001, astfel încât, în apărarea unui interes de ordin public, justifică calitate procesuală activă pentru intentarea unei astfel de acțiuni.
Legitimarea procesuală activă este recunoscută nu numai celor ce justifică un interes personal, ci și celor care apără interesele unor altor persoane sau grupuri de persoane ori un interes general, în baza legii.
Astfel, conform art. 16 alin. 21 din Legea nr. 247/2005 dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta.
În condițiile în care nu s-ar recunoaște prefectului și legitimitatea de a solicita instanțelor judecătorești anularea actelor emise de unitățile deținătoare în baza Legii nr. 10/2001, s-ar lipsi de conținut atribuția sa de verificare a legalității unor astfel de acte.
Cu alte cuvinte i s-ar recunoaște prefectului doar dreptul de a emite un astfel de aviz favorabil și nu și dreptul de a supune controlul instanței judecătorești actele pe care le consideră nelegale emise de aceleași unitățile deținătoare, și pe care el oricum, nu le poate desființa, această competentă fiind dată în mod exclusiv în sarcina instanțelor judecătorești.
Așa fiind, opinez ca excepția lipsei calității procesuale active nu este incidentă raportului juridic dedus judecății.
JUDECĂTOR
A. V.
Red. A.V.
Tehnored. T.I.
2 ex./17.11.2014
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 94/2014. Curtea de Apel... | Cereri. Decizia nr. 469/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
