Anulare act. Decizia nr. 1873/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1873/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 2201/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A IV CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1873R
Ședința publică de la 3 decembrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - PAVEL FILIP
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - R. P.
GREFIER - G.-M. V.
**************
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurenții-reclamanți P. A. și N. A., împotriva sentinței civile nr.2071/ 27.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. D. și M. București prin Primarul General și intervenientul U. A., cauza având ca obiect „Legea nr.10/2001, anulare act, alte cereri”.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 21 noiembrie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 28 noiembrie 2014 și apoi la 3 decembrie 2014.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.2071 din 27.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București Secția a III a Civilă s-a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamanților și excepția autorității de lucru judecat și în consecință s-a respins acțiunea reclamanților P. A. și N. A. de constatare a nulității absolute a Dispoziției nr.939/28.09.2004 emisă de Primarul Municipiului București formulate în contradictoriu cu pârâții B. D. și M. București.
Pentru a dispune în acest sens Tribunalul București a reținut următoarele:
Asupra excepției autorității de lucru judecat invocată prin întâmpinare de către pârâta B. D., tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă, sub nr._ reclamantul N. F. a solicitat anularea dispoziției nr.3391/2004 prin care Primarul Municipiului București a dispus restituirea imobilului situat în ..36, sector 1 format din 4 locuințe și teren în suprafață de 418 mp.
Prin sentința civilă nr. 1582/11.12.2007 Tribunalul București a admis acțiunea și a anulat Dispoziția nr.3391/2004.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel B. D., iar prin decizia nr.914/3.12. 2008 Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă a admis apelul și rejudecând cauza, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Decizia nr.9758/02 decembrie 2009 a rămas irevocabilă prin respingerea recursului (decizia 6031/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția civilă și de proprietate intelectuală) .
Se reține că N. F. a transmis drepturile derivate din notificarea nr. 3806/21.09.2001 emisă de B.E.J. E. și P. către reclamanții din prezenta cauză, P. A. și N. A..
În conformitate cu art.1201 cod civil există autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.
Se constată că, atât în dosarul nr._, cât și în prezenta cauză cedentul N. F. și cesionarii P. A. și N. A. au solicitat anularea Dispoziției nr.3391/2004 a Primăriei Municipiului București în contradictoriu cu pârâta B. D., motivându-și cererea pe același temei juridic respectiv nesocotirea dispozițiilor H.G. 498/2003; aceștia susțin că, deși au existat mai multe notificări cu privire la același imobil, în mod nelegal nu s-a dispus măsura conexării dosarelor constituite la Primărie.
Or, câtă vreme prin decizia nr. 6031/12.10.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că problema conexării dosarelor în procedura administrativă prealabilă nu este de natură a prejudicia partea (N. F.) întrucât acesta nu este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, rezultă că o nouă cerere fondată pe aceeași cauză juridică nu mai poate fi formulată.
Prin urmare, reținând că cei doi reclamanți sunt succesori cu titlu particular ai reclamantului din primul dosar (nr._ ), în baza contractului de cesiune cu privire la drepturile ce decurg din notificare, tribunalul va admite excepția autorității de lucru judecat.
Împotriva sentinței au declarat apel, calificat, recurs reclamanții P. A. și N. A., iar numitul U. A. a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei.
Recurenții reclamanți au depus întâmpinare la cererea de intervenție în interesul intimatei pârâte precizări și concluzii scrise.
În motivarea cererii de recurs, în sinteză, s-au susținut următoarele. Printr-un prim motiv s-a arătat că la termenul de judecată din 16.01.2012 pârâta B. D. a depus tardiv o întâmpinare la care s-a ridicat excepția tardivității depunerii întâmpinării dar s-a pronunțat pe alte aspecte, uitând să se pronunțe pe excepția invocată.
Deși s-a precizat în nenumărate rândul obiectului acțiunii, și anume constatarea nulității absolute a depoziției primarului Municipiului București instanța nu numai că nu a luat în considerare aceasta obiect dar nici măcar nu pomenește de ele în vreun moment.
Se mai arată de recurenți că dreptul la un proces echitabil a fost un miraj pentru că Tribunalul București a preluat fără analiză deturnarea competenței, că s-a încălcat principiul oralității referitor la obiectul acțiunii competentă tardivitățiilor întâmpinării și probatoriul admis.
Recurenții arată că după pronunțarea încheierii din 12.06.2013 a depus note scrise prin care se evocau lipsurile din conținutul încheierii și s-a invocat nulitatea actelor de procedură referitor la neregularitatea discutării excepțiilor, lipsă dezbateri acestora, stabilirea unui probatoriu de administrat, dar care nu au fost examinate, dar se pronunța pe excepțiile invocate de pârâtă, înainte de a se pronunța pe excepția tardivității depunerii întâmpinării.
Se mai arată de către recurenții că instanța a făcut confuzie între calitatea de persoană îndreptățită ce are posibilitatea exercitării unei contestații în temeiul art.26 din Legea nr.10/2001 și calitatea de persoane care se consideră îndreptățite și care pot urma calea dreptului comun, caz în care competența generală aparține judecătoriei.
În finalul acestui motiv se arată că au fost încălcate principiul rolului activ al judecătorului, principiul disponibilității, principiul egalității de tratament și principal dreptului la apărare.
Printr-un al doilea motiv s-a susținut că nelegal instanța a refuzat discutarea excepției tardivității depunerii întâmpinării, discutării și analiza probei cu interogatoriu, prezentarea situației de fapt care a dus la fraudarea legii în sensul că au existat două notificări și două dosare pentru același imobil, dosare care însă nu au fost conexate.
Recurenta arată că se impunea respectarea ordinii discutării excepțiilor și deci în primul rând a invocării nulității actelor de procedură referitoare la neregularitatea discutării excepțiilor .
Printr-un al treilea motiv – referitor la practicaua sentinței civile nr.2071/27.11.2013 s-a arătat că este ilogică atunci când asimilarea nulității relativă cu nulitatea absolută, și când se referă la obiectul acțiunii.
La termenul din 21.11.2014 s-a pus în discuție calificarea căii de atac, tardivitatea motivării recursului în raport de principiul echipolente. De asemenea, s-au pus concluzii pe fondul cauzei.
Cu privire la calificarea căii de atac din examinarea cererii de chemare în judecată se constată că a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001 și H.G.nr.498/2003.
Prin sentința civilă nr.402/16.01.2012 s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și s-a declinat competența în favoarea Tribunalului București. Din conținutul acestei sentințe se constată că s-au reținut temeiurile de drept invocate de reclamantă și faptul că nu a fost considerați terți, în sensul prevăzut de art.26 alin.2 din Legea nr.10/2001.
Împotriva acestei sentințe se exercită calea de atac a recursului, recurs care a fost anulat ca netimbrat.
Referitor la calificarea căii de atac se constată că instanța de fond a examinat cererea reclamanților pe temeiul Legii nr.10/2001 în acest sens din sentința recurată rezultă că s-a reținut faptul că reclamanții și-au întemeiat cererea pe aceleași temei juridic și anume HG nr.498/2003. Rezultă deci că s-a soluționat în raport de dispozițiile art.26 din Legea nr.10/2001, situație în care calea de atac este recursul, potrivit art.26(3) astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr.202/2010.
Pentru aceste argumente calea de atac va fi calificată ca fiind recurs.
Referitor la principiul echipolenței și implicit la tardivitatea motivării recursului.
Din examinarea sentinței recurate se constată că în dispozitivul acesteia s-a menționat calea de atac a apelului.
Se constată că sentința fondului a fost comunicată reclamanților la 25.04.2014.
La 01.04.2014 orele 19:24 s-a declarat apel prin e-mail iar la 9.05.2014 s-au depus motivele de apel.
Deși de principiu operează principiul echipolenței, având în vedere însă data comunicării sentinței și calificarea căii de atac de către Curte, se va aprecia depusă în termen motivele de recurs, astfel că se va respinge excepția tardivității motivării recursului.
Pe fondul recursului.
În ce privește primul motiv de recurs astfel cum a fost formulat și dezvoltat critica este nefondată pentru următoarele argumente: Se constată că primul termen de judecată a fost la 28.11.2011 data la care pârâta B. D. a depus întâmpinare prin care a invocat mai multe excepții printre care și lipsa calității procesual active și excepția autorității de lucru judecat, data la care reclamantului P. A. personal și în calitate de mandatar a lui N. A. i se înmânează o copie a întâmpinării, cauza fiind amânată pentru ca reclamanții să ia cunoștință de conținutul întâmpinării. La termenul din 16.01.2012 se pronunța sentința civilă nr.402/2012 prin care Judecătoria Sectorului 1 București își declină competența în favoarea Tribunalului București. Cauza este înregistrată la Tribunalul București cu prim termen la 12.06.2013 când se invocă de către reclamanți excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, excepție care este respinsă la același termen. La același termen se admite și proba cu înscrisuri. Cauza s-a amânat pentru termenul din 9.10.2013 când reclamanții depun note scrise prin care se subliniază cadrul procesual, obiectul acțiunii și diferența dintre o contestație exercitată pe calea Legii nr.10/2001 și o acțiune exercitată pe dreptul comun.
În finalul acestor note scrise se arată că este vorba de o acțiune în constatarea nulității absolute pentru fraudarea Legii nr.10/2001, mai exact a HG.nr.498/2003.
La 9.10.2013 cauza se amână pentru imposibilitatea de prezentare a reclamantului P. A., din motive medicale, cauza s-a amânat la 06.11.2013. La 06.11.2013 reclamantul depun o cerere prin care solicita din nou amânarea cauzei din motive medicale și pentru a-și angaja apărător, cerere care a fost respinsă.
La același termen s-a pus în discuție excepția lipsei calității procesual active și a autorității de lucru judecat.
Din actele dosarului nu rezultă însă că reclamanții ar fi invocat tardivitatea depunerii și că întâmpinarea s-a depus chiar la primul termen de judecată și nu cu 5 zile înainte de primul termen de judecată, așa cum dispune art.1141 alin.2 Cod procedură civilă. În ce privește excepțiile fiind de ordine publică acestea putea fi invocate oricând .
În raport de cele constatate rezultă că este nefondată critica potrivit cu care instanța de fond nu s-ar fi pronunțat pe excepția tardivității depunerii întâmpinării pentru că o asemenea excepție nu a fost invocată.
În ce privește notele scrise depuse de reclamanți pentru termenul din 9.10.2013 se constată că au fost depuse după consumarea primei zile de înfățișare. În plus, notele scrise nu reprezintă un act procesual în sensul art.132 Cod procedură civilă, respectiv o cerere de modificare a acțiunii, cerere care nici nu se mai putea primi după prima zi de înfățișare.
Se mai constată că instanța de fond a amânat pronunțarea și că reclamanții au depus concluzii scrise.
Rezultă deci că instanța de fond s-a pronunțat în raport de cererea cu care a fost investită, că s-a respectat principiul contradictorialității și or oralității, problemele de drept asupra cărora instanța s-a pronunțat fiind puse în discuția părților, reclamanții având cunoștință de excepții prin primirea întâmpinării.
Nu se poate reține nici criticile, lipsei rolului activ al instanței, ori lipsa unui proces echitabil, în condițiile în care după primirea întâmpinării și după consumarea primei zile de înfățișare reclamanții au încercat nelegal să-și modifice acțiunea.
Rezultă deci că instanța s-a pronunțat pe ceea ce legal a fost investită.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs astfel cum a fost formulat și dezvoltat, este nefondat pentru că instanța nu a refuzat discutarea excepției tardivității întâmpinării, în condițiile în care nu s-a invocat o asemenea excepție. În ce privește proba cu interogatorii instanța a examinat admisibilitatea acestuia dar corect a considerat că nu este utilă o asemenea probă.
În ce privește susținerea că nu s-ar fi primit prezentarea situației de fapt respectiv existența a două notificări, se constată că instanța de fond s-a pronunțat pe excepții, potrivit art.137 Cod procedură civilă, astfel că nu mai era necesare continuarea judecății fondului cauzei.
Este nefondată și critica potrivit cu care instanța nu ar fi respectat ordinea de soluționare a excepțiilor în condițiile în care nu s-a invocat nulitatea actelor de procedură.
În ce privește ultima critică și acesta este nefondată practicaua sentinței civile nr.2071/2013 fiind corect redactată și inteligibilă.
Pentru toate aceste argumente nefiind incidente art.3041 Cod procedură civilă în temeiul art.312 Cod procedură civilă recursul ca fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Califică calea de atac ca fiind recurs.
Respinge excepția tardivității motivării recursului ca nefondată.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții-reclamanți P. A. și N. A., împotriva sentinței civile nr.2071/ 27.11.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. D. și M. București prin Primarul General și intervenientul U. A..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 decembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. F. A. V. R. P.
GREFIER
G. – M. V.
RED.PF
Tehnored.MȘ/ 2 ex.
19.12.2014
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 1898/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Partaj judiciar. Decizia nr. 726/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
