Legea 10/2001. Decizia nr. 1898/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1898/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 42344/3/2012
Dosar nr._
(2034/2014)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.1898
Ședința publică de la 15.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - DOINIȚA M.
JUDECĂTOR - D. A. B.
JUDECĂTOR - I. B.
GREFIER - LUCREȚIA C.
* * * * * * * * * *
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr. 788 din 29.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant K. H. .
Cauza are ca obiect – Legea nr.10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă consilier juridic I. M., în calitate de reprezentant al recurentului pârât M. București prin Primarul General, în baza delegației pe care o depune la dosar și avocat Chiacu A., în calitate de reprezentant al intimatului reclamant K. H., în baza împuternicirii avocațiale nr._ din 08.12.2014, emisă de Baroul București, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Părțile, prin reprezentanți, având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri de formulat și probe de solicitat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat și probe de solicitat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentului pârât solicită admiterea recursului, schimbarea în parte a sentinței civile atacate în sensul de a se dispune înlăturarea obligației pârâtului de a înainta dispoziția către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicită a se verifica în raport de cuantumul stabilit, cu precizarea că, nu insistă în celelalte motive de recurs.
Apărătorul intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile atacate ca temeinică și legală, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței pe care o depune la dosar.
În ceea ce privește critica referitoare la obligarea pârâtului de a înainta dosarul către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, solicită a se avea în vedere dispozițiile art.16 alin.2 ind.1 Titlului VII din Legea nr.247/2007 și art.16 pct.9 ind.2 din normele metodologice, din care rezultă că Prefectul exercită controlul de legalitate asupra dispozițiilor entităților învestite cu soluționarea acestor notificări emise doar în faza administrativă. Ori, prezenta cauză vizează o hotărâre pronunțată în fond prin care a fost soluționată pe fond notificarea. Prin urmare, instanța de fond, a analizat atât calitatea de persoană îndreptățită, titlul de proprietate și dreptul reclamantului la măsuri compensatorii, iar un eventual control de legalitate al prefectului ar analiza din nou înscrisurile care au fost avute în vedere de instanța de fond.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, arată că, onorariul de 1200 lei s-a acordat cu privire la cheltuielile efectuate cu onorariul de expertiză și nu cu onorariul de avocat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 02.11.2012 astfel cum a fost precizată la data de 11.04.2013 reclamantul K. H. a chemat în judecată pe pârâtul M. București Prin Primarul General, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestuia să emită o dispoziție conținând propunerea motivată de retrocedare a echivalent a imobilului situat în București, Calea Rahovei nr. 339, sector 5, compus din teren în suprafață de 280 mp. și construcție compusă din subsol, parter și etaj în temeiul disp. art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 iar în situația admiterii cererii să dispună obligarea pârâtului să transmită dispoziția pe care o va emite împreună cu hotărârea judecătorească pronunțată în cauză către COMISIA CENTRALĂ DE STABILIRE A DESPĂGUBIRILOR.
Prin sentința civilă nr. 788/29.05.2014 Tribunalul București - Secția III-a Civilă a admis cererea precizată și a obligat pârâtul să emită o dispoziție motivată cu propunere de acordare de măsuri compensatorii in condițiile Legii nr. 165/2013 pentru imobilul situat in București, Calea Rahovei nr. 339, sector 5, compus din teren in suprafață de 350 mp si construcția demolată in suprafață de 440,80 mp pentru care s-au încasat despăgubiri in sumă de 40.000 lei vechi, să înainteze de îndată dosarul aferent notificării însoțit de hotărârea pronunțată in cauză către COMISIA NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR; pârâtul a fost obligat și la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a arătat următoarele:
Tribunalul a constatat că în raport de data formulării notificării – 19.07.2001 și data introducerii prezentei acțiuni pârâtul nu a înțeles să respecte termenul prev. de art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001 înăuntrul căruia avea obligația să emită o dispoziție motivată de soluționare a acesteia, deși la dosar erau depuse toate actele necesare în dovedirea cererii reclamantului așa încât sub acest aspect respectiva cerere este întemeiată, tribunalul având posibilitatea de a se pronunța prin hotărâre asupra fondului notificării.
Astfel în raport de actele depuse la dosar tribunalul a constatat, că în cauză reclamantul a făcut dovada cu actul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1955 precum și cu actul de donație încheiat în anul 1973 că a dobândit proprietatea asupra imobilului din Calea Rahovei nr. 339 în actele de proprietate nemenționându-se că acesta este compus din teren în suprafață de circa 280 mp. și construcția existentă pe acesta.
Conform Decretului de expropriere nr.518/1978 pe numele reclamantului și a surorii sale a fost expropriat imobilul amintit suprafața terenului fiind de 350 mp., iar a construcțiilor demolate de 440,80 mp. aspect menționat și în concluziile raportului de expertiză topo depus la dosar expertiză care a stabilit că terenul notificat este situat pe același amplasament cu terenul menționat în actele de proprietate.
Suprafețele mai sus menționate ale imobilului rezultă de altfel și din relațiile privind situația juridică a acestuia emanând de la PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - DIRECȚIA PATRIMONIU - ce atestă acest aspect potrivit evidențelor cadastrale întocmite la nivelul anului 1986.
Totodată în cauză s-a făcut dovada atât cu adresa eliberată de . și cu declarația autentificată sub nr.617/28.05.2014 dată de reclamant că pentru exproprierea imobilului, acesta a încasat cu titlu de despăgubiri suma de 40.000 lei vechi.
În aceste condiții tribunalul apreciind că în cauză reclamantul a făcut dovada atâta a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, a faptului că acesta a trecut în mod abuziv în proprietatea statului, dar și a calității sale de persoană îndreptățită la obținerea de măsuri compensatorii și întrucât cu actele depuse la dosar respectiv concluziile raportului de expertiză topo efectuat în cauză precum și cu relațiile privind situația juridică actuală a imobilului s-a făcut dovada că în prezent imobilul a fost demolat iar pe terenul rămas liber se află lucrări de interes public și rețele utilitare, a admis cererea reclamantului dispunând obligarea pârâtului să emită în favoarea acestuia o dispoziție motivată cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii în condițiile Legii nr.165/2013 pentru imobilul menționat în compunerea mai sus arătată la stabilirea acestor măsuri urmând a se avea în vedere și cuantumul despăgubirilor încasate de reclamant în sumă de 40.000 lei vechi.
Prin recursul întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă, pârâtul M. București prin Primarul General a susținut că față de dispozițiile art.4 din Legea nr.165/2013 unitatea deținătoare nu mai poate fi obligată să emită dispoziție cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii, cu atât mai mult cu cât, prin dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.165/2013 s-a instituit un nou termen în sarcina unității deținătoare, altul decât cel stabilit prin art.25 din Legea nr.10/2001. Mai mult, prin art.32 din Legea nr.165/2013 se instituie un termen de decădere în procedura administrativă de 90 de zile în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile investite de lege. În condițiile arătate, dreptul persoanelor care se consideră îndreptățite la măsuri reparatorii în soluționarea notificărilor nu s-a născut.
Față de dispozițiile art.33 alin.4 din Legea nr.165/2013, recurentul – pârât nu poate fi obligat la soluționarea dosarului reclamantei câtă vreme legiuitorul a stabilit ca rezolvarea cererilor formulate în temeiul Legii nr.10/2001 să se facă în ordinea depunerii acestora.
În mod greșit au fost aplicate și dispozițiile art.16 alin.2 din O.U.G. nr.81/2007 iar recurentul nu poate fi obligat la înaintarea directă a dispoziției Primarului către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deoarece o astfel de soluție ar priva instituția prefectului de exercitarea controlului de legalitate.
Pârâtul a criticat soluția primei instanțe și din perspectiva aplicării greșite a dispozițiilor art.274 alin.3 din Codul de procedură civilă, având în vedere că în cazul de față nu se poate reține culpa sa procesuală, iar pentru situația onorariului de avocat nepotrivit de mare, instanța de judecată are dreptul de a micșora un astfel de onorariu.
Examinând cauza din perspectiva criticilor enunțate, având în vedere și dispozițiile art.3041 din Codul de procedură civilă, precum și înscrisurile administrate în cauză, Curtea a apreciat că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:
Cauza a fost soluționată de instanța de fond cu respectarea deciziei nr.20/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și în condițiile în care a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa notificarea formulată de reclamant, până la data introducerii acțiunii – 02.11.2012, a procedat la rezolvarea pe fond a notificării, fiind supuse analizei sale atât aspectele de temeinicie cât și cele de legalitate a notificării cu nr.1591/2001. În atari condiții, exercitarea unui alt control de legalitate din partea prefectului, de data aceasta asupra hotărârii judecătorești, contravine dispozițiilor art.25 și următoarele din Legea nr.10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr.165/2013 cât și principiului legalității căilor de atac și reprezintă o soluție de un excesiv formalism.
Prin decizia civilă nr.88/2014 Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art.4 coroborate cu cele al art.33 din Legea nr.165/2013 prin care se instituie noile termene de soluționare a cererilor formulate în baza Legii nr.10/2001 sunt neconstituționale din perspectiva principiului neretroactivității legii civile atunci când privesc acțiuni aflate pe rolul instanțelor de judecată înainte de data întrării în vigoare a Legii nr.165/2013.
Prin urmare, dispozițiile art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 se referă la exercițiul controlului de legalitate în ipoteza în care faza administrativă reglementată prin legea specială s-a finalizat prin emiterea unei dispoziții asupra notificării de către entitatea deținătoare, iar nu și pentru ipoteza soluționării pe fond a notificării de către instanța judecătorească, iar pe de altă parte, recurentul – pârât nu se poate prevala de termenele instituite prin dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.165/2013 deoarece acțiunea a fost formulată de reclamant la data de 02.11.2012, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr.165/2013 – 21.05.2013.
În mod corect au fost interpretate și aplicate și dispozițiile art.274 din Codul de procedură civilă, prin raportare la soluția pronunțată de prima instanță.
Potrivit cu dispozițiile art.274 alin.2 din Codul de procedură civilă, judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat, va dovedi că le-a făcut.
Cheltuielile de judecată la plata cărora pârâtul căzut în pretenții a fost obligat, reprezintă onorariul de expert, astfel cum rezultă din chitanța din data de 08.01.2014 aflată la fila 91 din dosarul de fond.
Pentru considerentele arătate mai sus, având în vedere dispozițiile art.312 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtului, iar în temeiul dispozițiilor art.274 din Codul de procedură civilă, va admite cererea recurentului de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate de acesta în fond și în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât M. BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva sentinței civile nr.788 din 29.05.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant K. H..
Obligă recurentul la 6.500 lei cheltuieli de judecată cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
DOINIȚA M. D. A. B. I. B.
GREFIER
LUCREȚIA C.
Red.D.M.
Tehnored.C.S.
Ex.2/23.01.2014
T.B.Secția III-a Civilă – M.P.
| ← Legea 10/2001. Decizia nr. 223/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act. Decizia nr. 1873/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
