Pretenţii. Decizia nr. 252/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 252/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 54212/3/2010
DOSAR NR._
(1697/2013)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECTIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.252
Ședința publică de la 19.02.2014
Curtea constituită din:
P. - I. A. H. P.
JUDECATOR - E. V.
JUDECĂTOR - A. D. T.
GREFIER - Ș. P.
***** *****
MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat de procuror I. E..
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentul-reclamant G. I. – A. și de către recurentul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.379 din 22.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ .
P. are ca obiect – pretenții – Despăgubiri Legea nr.221/2009.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă avocat A. C., în calitate de reprezentant al recurentului-reclamant G. I. – A., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/30.05.2013, eliberată de Baroul București – Cabinet Individual, pe care o depune la dosar, lipsind recurentul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat prin motivele de recurs aplicarea dispozițiilor art.242 al.2 din codul de procedură civilă privind judecata în lipsă.
Avocatul recurentului-reclamant, având cuvântul, declară că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentului-reclamant, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată cu privire la despăgubirile materiale.
Arată că motivul de recurs vizează faptul că în interpretarea art.5 al.1 lit b din Legea nr.221/2009, instanța de fond a făcut o remarcă unde legea nu distinge, stabilind un regim diferențiat între bunurile mobile și imobile a căror contravaloare poate fi restituită în cadrul procedurii Legii nr.221/2009.
Urmează a se avea în vedere în a aprecia greșeala instanței de fond faptul că trimiterea la Legea nr.247/2005 și la Legea nr.10/2001 nu are ca scop excluderea acestor bunuri, ci doar pentru a se evita o dublă despăgubire.
Consideră că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.5 din Legea nr.221/2009, motiv pentru care solicită admiterea recursului și dispunerea în sensul celor solicitate.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Referitor la recursul promovat de către recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, formulează concluzii de respingerea acestuia ca nefondat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, în ceea ce privește recursul formulat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicită admiterea acestuia, întrucât apreciază că într-adevăr recurentul-reclamant nu avea interes să solicite constatarea caracterului politic al condamnării la care a fost supus autorul său față de împrejurarea că aceasta este una recunoscută în mod expres de art.1 al.2 lit.a din Legea nr.221/2009.
Referitor la recursul promovat de recurentul-reclamant solicită respingerea acestuia ca nefondat, față de împrejurarea că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art.5 al.1 lit.b din Legea nr.221/2009, aplicabil în cauză, reținând în mod corect că recurentul nu poate primi despăgubiri pentru bunurile mobile confiscate ca urmare a condamnării la care a fost supus autorul său, interpretarea dată de tribunal fiind în acord cu decizia în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nr.6/2013.
Pentru aceste considerente, solicită modificarea hotărârii atacate, iar pe fond respingerea ca nefondată în tot cererea de chemare în judecată.
Curtea reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 06.03.2013 sub nr._, repartizată spre soluționare Secției a V a Civilă, reclamantul G. I.-A. a chemat în judecată pe pârâtul S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând să se constate caracterul politic al condamnărilor suferite de autorul său, I. L. in baza următoarelor hotărâri: Sentința nr. 1988 din 11.11.1947 a Tribunalului M. al Regiunii a II a Militară - Secția I, a deciziilor nr. 687 din 07.05.1949 a Curții Militare de Casare si Justiție și nr. 133 din 21.09.1955 a Tribunalului Suprem - Colegiul M., a sentinței nr. 591 din 31.05.1956 a Tribunalului M. al Regiunii a II a Militară si a Deciziei nr.275 din 10.08.1956 a Tribunalului Suprem - Colegiul M., pentru săvârșirea infracțiunilor de complot in scop de trădare prevăzuta de art. 227 alin. 1 si 2 raportat la art. 184 pct. 1 din Codul Penal Anterior, de complot in scop de uzurpare a ordinii constituționale prevăzuta de art.227 raportat la art.207 din Codul Penal anterior si de încercare de trecere frauduloasa a frontierei prevăzuta de art. 579 din Codul Justiției Militare; să fie obligat pârâtul la plata sumei de 500.000 mii euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare; la acordarea de despăgubiri in cuantum de 150.000 mii euro, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale de chemare în judecată, reclamantul arată că este descendentul lui llie L., acesta fiind bunicul său si unul dintre reprezentanții de marca ai luptei împotriva comunismului.
Reclamantul arată că bunicul său a fost unul dintre liderii Partidului Național Țărănesc, calitate în care a luptat împotriva fascismului și a comunismului și s-a implicat în organizarea gărzilor țărănești "I. M.". Statura sa politică și consecvența cu care a urmat crezul său politic, i-au adus numeroase persecuții, începând mai întâi cu regimul carlist, care l-a internat în lagărul de la T., apoi cu regimul antonescian, care l-a mutat la Târgu J. și în fine de către regimul comunist.
Se susține de către reclamant că înaintea alegerilor din 1946, la 27 mai, I. L. a fost arestat, judecat și condamnat la 7 luni închisoare corecțională pentru „omisiunea denunțării complotului" în procesul "Mișcării Naționale de Rezistență" prin sentința nr. 2/1946 pronunțata de către Curtea Militară de Casare si Justiție.
La 14 iulie 1947 a fost arestat pentru a doua oară, fiind implicat în „înscenarea de la Tămădău". A fost judecat în procesul intentat conducătorilor țărăniști, alături de I. M. și condamnat la 12 ani de temniță grea, 5 ani de degradare civica, confiscarea averii, si 50.000 de mii de lei cheltuieli de judecata pentru „complot si încercare de trecere frauduloasa a frontierei".
Recursurile formulate de către fruntașii național-tărăniști nu au fost luate in considerare. Abia in luna mai 1949 a avut loc un «simulacru » de rejudecare, din partea Curții Militare de Casare si Justiție, care prin Decizia nr. 687 din data de 07.05.1949 a respins recursurile considerându-le «neîntemeiate si nefondate».
Reclamantul arată că bunicul său a fost încarcerat mai întâi la G., iar din 1951 transferat, împreună cu alți membri ai "lotului M.", la închisoarea Sighet. În regimul extrem de sever și secret în care au fost ținuți deținuții politici, el a fost cel care a reușit să identifice locația întemnițării, deoarece a recunoscut zgomotul clopotelor de la biserica din . Sighet, clopote care fuseseră dăruite bisericii de către familia sa. În 1955 a fost transferat de la Sighet la închisoarea de la Râmnicu Sărat. După ce a expirat termenul de 12 ani, i s-a fixat domiciliul obligatoriu pentru alți trei ani, la coloniile de muncă de la Culmea și Periprava. Abia la 9 mai 1964, după 17 ani de închisoare, I. L. a fost eliberat.
Reclamantul susține că împotriva bunicului său a fost dispusă măsura confiscării averii. O parte din bunurile confiscate au fost restituite in baza cererilor efectuate in temeiul legilor proprietății, insa pentru imobilul compus din 3 camere situat in Mun. București, ., Etaj 3, nu a primit nici o despăgubire. De asemenea arată că o . bunuri mobile valoroase care au aparținut bunicului său au fost confiscate de către regimul comunist, iar aceste bunuri nu au mai fost recuperate . Printre astfel de bunuri se număra: un tablou semnat de N. G.; trei tablouri semnate de N. Oszkar; zece tablouri si desene semnate de H. D.; trei tablouri semnate de T. Biltiu-Dancus ; mobila de sufragerie din lemn masiv model florentin, compusa din 12 scaune tapițate cu mătase verde, aceasta a fost confiscata din imobilul din Mun. București, ., Etaj 3; mobila de sufragerie din lemn de nuc model L. al IV lea, aceasta mobila a fost confiscata din imobilul situat in . de familie: inel cu diamant, coliere din aur alb, lănțioșare de aur, cercei, brățări toate aceste obiecte de podoaba fiind incrustate cu pietre prețioase, piese foarte vechi, moștenire de familie, icoana pe lemn împodobita cu broderie de aur reprezentând pe Fecioara M. si P., aceasta icoana a fost primita de către autorul său in urma unei vizite făcuta in Franța ; doua oglinzi venețiene împodobite cu pietre semiprețioase ; un cuier italian împodobit cu coarne de bour; doua seturi de argintărie ; cocoșei de aur din 1865.
În ceea ce privește ultimii ani din viață ai autorului său, reclamantul susține că acesta a fost eliberat din colonia de munca de la Periprava, la 09.05.1964 si a fost trimis la Cluj deși intenția sa era de a rămâne in București.
A trăit într-un ., fiind permanent urmărit de Securitate. Cu toate că s-au făcut presiuni asupra lui pentru a-și renega crezul politic nu a renunțat niciodată la apartenența sa la partidul țărănist.
In drept, cererea de chemare în judecată este întemeiată pe disp art. 5 alin. 1 lit. a din Legea 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
În susținerea cererii au fost depuse la dosar, în copii, următoarele înscrisuri: certificat de deces llie L.; certificat de naștere M. L.; C. certificat de căsătorie M. L. si G. I.; Certificat de deces al Marei G.; Certificat de naștere al reclamantului; Dovada înregistrării cererii de studiere a dosarelor bunicului său înregistrat sub nr. P12994 din data de 02.11.2010 la CNASS; Dovada înregistrată sub nr. P4475 din data de 02.11.2010 la CNASS in vederea obținerii unor copiii de pe sentințele de condamnare, precum si a unui extras de pe celelalte documente din dosar; Decizia nr. 40 din data de 12.10.1998 pronunțata de către Curtea Suprema de Justiție in dosarul 3/1998; volumele privind viața lui I. L..
La data de 06.05.2011 reclamantul a depus la dosar o cerere de modificare a acțiunii inițiale (fila 161, vol. 3), solicitând ca pin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul politic al condamnărilor suferite de către autorul său, I. L. în baza hotărârilor penale arătate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, obligarea pârâtului la plata sumei de 400.000 euro, reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește temeiul de drept al cererii de chemare în judecată au fost indicate dispozițiile Legii 221/2009.
La dosarul cauzei au fost depuse la solicitarea instanței actele găsite în arhiva C.N.S.A.S. cu privire la autorul reclamantului (filele 176 vol. 3 și urm.), relații din partea Primăriei Municipiului București cu privire la imobilul situat în București, ., etaj 3, sectorul 3 (fila 174, vol. 3).
În cauză Tribunalul a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri și a probei cu expertiză tehnică, specialitatea contabilitate având ca obiectiv actualizarea cu indicele de inflație a sumei de 31.000 lei, confiscată de la autorul reclamantului prin sentința penală nr. 1988/11.11.1947 pronunțată de către Tribunalul M. și a sumei de 160 de dolari confiscați prin aceeași sentință penală, fiind efectuat și depus la dosarul cauzei raportul de expertiză efectuat de către exp. C. R. (filele 265 și urm. din vol. 6).
La data de 26.10.2012 reclamantul a depus la dosar o altă cerere de precizare a obiectului cererii de chemare în judecată, învederând că în ceea ce privește daunele materiale solicitate acestea constau în echivalentul actualizat al sumei de 31.000 lei și al sumei de 160 de dolari, confiscate de la autorul său în baza sentinței penale nr. 1988/11.11.1947 pronunțată de către Tribunalul M..
Pârâtul nu a formulat întâmpinare, dar reprezentantul său a fost prezent pe parcursul derulării litigiului în fața instanței, formulând apărări verbal față de cererea de chemare în judecată formulată.
Prin sentința civilă nr.379/22.02.2013, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. I. A., în contradictoriu cu pârâtul S. R., reprezentat prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, a constatat caracterul politic al condamnării lui I. L., bunicul reclamantului, prin următoarele hotărâri: sentința penală nr. 1988/11.11.1947 pronunțată de Tribunalul M. al regiunii a II-a Militară, decizia nr. 687/07.05.1949 pronunțată de către Curtea Militară de Casație și Justiție; decizia nr.133/21.09.1955 pronunțată de Tribunalul Suprem - Colegiul M.; sentința civilă nr. 591/31.05.1956 pronunțată de către Tribunalul M. al Regiunii a II a Militare; decizia nr. 275/10.08.1956 pronunțată de Tribunalul Suprem - Colegiul M., a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral și material suferit și a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
Analizând materialul probator administrat în cauză, Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr.221/2009 constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 06.03.1945 – 22.12.1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 06.03.1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 06.03.1945.
Potrivit art. 3 din același act normativ constituie măsură administrativă cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul din actele normative enumerate expres în cuprinsul legii.
Conform prevederilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 221/2009, persoanele (sau urmașii lor) care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.
Potrivit sentinței penale nr. 1988/1947 pronunțată de către Tribunalul M. al Regiunii a II-a Militară – Secția a I-a, definitivă prin decizia nr.687/07.05.1949 pronunțată de către Curtea Militară de Casație și Justiție, I. L., bunicul reclamantului din prezenta cauză, a fost condamnat la 10 ani temniță grea și 5 ani degradare civică pentru infracțiunea de complot în scop de trădare prevăzută de art. 227 al. 1 și 2 raportat la art. 184 pct. 1 C.penal anterior, la 10 ani de detențiune riguroasă și la 5 ani de degradare civică pentru infracțiunea de complot în scop de uzurpare a ordinii constituționale prevăzută de art. 227 al. 1 și 3 raportat la art. 207 din Codul penal anterior și la 12 ani închisoare corecțională pentru infracțiunea de încercare de trecere frauduloasă a frontierei prevăzută de art. 579 din Codul Justiției Militare, pedepsele aplicate fiind contopite și dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea, sporită cu doi ani, respectiv 12 ani de temniță grea și 5 ani degradare civică, împreună cu pedeapsa complimentară a confiscării averii.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut în sarcina lui I. L. faptul că, în calitate de membru al Delegației Permanente a Partidului Național Țărănesc și secretar general al Organizației P.N.Ț Ardeal a luat parte la organizarea activității conspirative desfășurate de I. M. și I. M..
S-a reținut totodată că I. L. a recrutat în cadrul organizației muncitorești din P.N.Ț. elemente teroriste și legionare, folosindu-le în acțiunile declanșate la Uzinele M. și la Piața Palatului în ziua de 08.11.1945.
În aceeași sentință s-a mai reținut că autorul reclamantului a participat la organizarea Gărzilor I. M. și a asigurat legătura între I. M. și diferite organizații și grupuri subversive din țară, în scopul folosirii lor la efectuarea loviturii de stat ce era în curs de pregătire, a desfășurat activitate de propagandă împotriva guvernului și de pregătire a stării de spirit a populației pentru declanșarea războiului împotriva U.R.S.S.
Tot în considerentele sentinței mai sus menționate s-a reținut că împreună cu I. M., N. P. și N. Carandino bunicul reclamantului ar fi încercat să plece din țară pentru a intensifica activitatea centrului complotist din străinătate, fiind surprinși în ziua de 14.07.1947 pe când se îmbarcau într-un avion pregătit în acest scop în apropiere de localitatea Tămădău.
Cererea de îndreptare formulată de Procurorul General a fost admisă prin decizia nr. 133/21.09.1955 pronunțată de către Tribunalul Suprem - Colegiul M., fiind casate ambele hotărâri anterior menționate în ceea ce-i privește pe N. P. și N. Carandino, și dispunându-se trimiterea spre rejudecare la Tribunalul M. Teritorial București în ceea ce - i privește pe aceștia, fiind pronunțată sentința penală nr. 591/31.05.1956 de către Tribunalul M. al Regiunii a II a, rămasă definitivă prin decizia nr. 275/_ pronunțată de către Tribunalul Suprem – Colegiul M..
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, Tribunalul a constatat că măsura condamnării autorului reclamantului la 12 ani închisoare, 5 ani de degradare civică și la confiscarea averii dispusă prin hotărârile judecătorești anterior menționate reprezintă o măsură cu caracter politic, aceasta fiind dispusă ca urmare a pretinselor manifestări ostile regimului comunist, fapt ce rezultă din considerentele hotărârilor penale anterior menționate.
În ceea ce privește daunele morale pretinse de către reclamant, Tribunalul a constatat că cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 5 lit. a din Legea nr. 221/2009.
Potrivit acestui text legal, astfel cum a fost modificat prin O.U.G nr.62/2010, orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecata, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a legii, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, în cuantum de până la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenții de gradul al II-lea.
Prin Decizia nr. 1354/21.10.2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial nr. 761/15.11.2010 s-a stabilit că dispozițiile art. I pct. 1 și art. II din O.U.G nr. 62/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt neconstituționale, iar prin Decizia nr. 1358/2010 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 761 din 15.11.2010 s-a reținut că prevederile art. 5 alin. 1 lit. a teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
Mai mult decât atât, prin decizia în interesul legii nr. 12/19.09.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție in Secțiile Unite, s-a statuat cu putere obligatorie, fata de dispozițiile art. 330 indice 7 alin 4 C.p.civ, că „dispozițiile art. 5 alin 1 lit. a teza I din Legea 221/2009 si-au încetat efectele si nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv”.
Prin urmare, Tribunalul a avut în vedere ca la data pronunțării prezentei sentințe civile, dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 221/2009, modificată prin O.U.G. nr. 62/2010 si-au încetat efectele, nemaiexistând temei juridic pentru acordarea despăgubirilor morale solicitate de către reclamant.
Față de considerentele expuse și având în vedere deciziile Curții Constituționale si decizia nr. 12/19.09.2011 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție in Secțiile Unite, care sunt general obligatorii, Tribunalul a reținut că dispozițiile art.5 alin 1 lit. a din Legea nr.221/2010 au fost lipsite de efecte juridice, motiv pentru care urmează să respingă cererea formulat de către reclamant privind obligarea pârâtului la plata unor daune morale ca neîntemeiată.
În ceea ce privește daunele materiale pretinse de către reclamant, Tribunalul a reținut că, drept urmare a precizării cererii de chemare în judecată, acestea ar consta în contravaloarea sumei de 31.000 lei și a celei de 160 de dolari, actualizată cu indicele de inflație, sume de bani ce au fost confiscate de la autorul reclamantului în baza sentinței nr. 1988/1947 pronunțată de către Tribunalul M. al Regiunii a II a Militare.
Potrivit dispozițiilor art. 5 al. 1 lit. b din Legea 221/2009: «Orice persoana care a suferit condamnări cu caracter politic in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, in termen de 3 ani de la data intrării in vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, daca bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri prin echivalent in condițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicata, cu modificările si completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, cu modificările si completările ulterioare».
Pornind de la această reglementare legală, Tribunalul a reținut că o primă condiție ce trebuie analizată pentru a se putea acorda despăgubiri materiale pentru bunurile confiscate este aceea ca bunurile să fi fost confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al acesteia, respectiv ca măsura confiscării să fie rezultatul opoziției manifestate față de regimul comunist instalat la 1945.
În cauza de față s-a reținut că s-a făcut dovada împrejurării că preluarea bunurilor mobile pentru care se pretinde despăgubiri au fost preluate ca urmare a aplicării măsurii confiscării dispuse împotriva autorului reclamantei, fiind depuse la dosar fișa cu inventarul bunurilor ce au aparținut condamnatului I. L., în care apar menționate sumele de bani pretinse de reclamant, precum și procesul verbal nr. 1/29.08.1947 prin care acestea au fost predate de către organele de miliție către reprezentanții Băncii Naționale a României (fila 178, vol. 3, fila 255 vol. 6).
Din interpretarea dispozițiilor art. 5 lit. b din Legea 221/2009, Tribunalul a mai reținut că, din condiția impusă de legiuitor pentru acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate, și anume aceea ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile Legii nr.10/2001 și ale Legii nr.247/2005, rezultă că numai echivalentul bănesc al bunurilor ce intră în domeniul de reglementare al legii de reparație nr.10/2001, modificată și completată prin Legea nr.247/2005, poate fi solicitat în temeiul art.5 alin.(1) lit.b din Legea nr.221/2009, cu condiția îndeplinirii formalităților prevăzute de aceste acte normativ.
Or, în domeniul de reglementare al Legii nr.10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată și completată prin Legea nr.247/2005, nu intră decât terenurile și construcțiile (imobile prin natură) și utilajele și instalațiile preluate odată cu imobilul (imobilele prin destinație). În acest sens sunt dispozițiile art.6 alin.(1) și (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora:
„(1) Prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții.
(2) Măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.”
Având în vedere această interpretare, dată chiar de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 2192/23.03.2012 pronunțată de Secția I Civilă, Tribunalul reține că, în baza art.5 alin.(1) lit.b din Legea nr.221/2009, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru bunurile imobile care se subsumează sferei de aplicare a Legii nr.10/2001, respectiv terenuri și construcții (imobile prin natură) și utilaje și instalații preluate odată cu imobilul (imobile prin destinație), una dintre condițiile impuse de art. 8 din Legea 10/2001 fiind și ca acestea să nu intre în sfera de reglementare a Legii 18/1991.
Numai în acest fel se justifică trimiterea expresă făcută de legiuitor, în cuprinsul normei citate, la prevederile Legii nr.10/2001 și ale Legii nr.247/2005, o interpretare contrarie fiind de natură a institui o cale de a eluda dispozițiile speciale ale Legii nr.10/2001 care a impus o . condiții restrictive în ceea ce privește posibilitatea de o obține despăgubiri pentru bunurile ce au fost preluate abuziv de către stat (formularea notificării într-o anumită formă și într-un anumit termen, parcurgerea procedurii administrative, etc.).
Având în vedere considerentele expuse și împrejurarea că bunurile confiscate pentru care se solicită despăgubiri sunt sume de bani, respectiv bunuri mobile, Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata unor daune materiale.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, Tribunalul a respins față de soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, de dispozițiile art. 276 C.p.civ. precum și de împrejurarea că sumele cheltuite în vederea desfășurării procesului au constat în onorariul achitat expertului, probă care nu a fost avută însă în vedere de către instanță, capătul de cerere privind acordarea de daune materiale fiind respins ca neîntemeiat.
Împotriva sentinței civile nr.379/22.02.2013 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă a formulat recurs reclamantul G. I. A., prin care a solicitat admiterea cererii de obligare a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 1.455.436 RON reprezentând echivalentul actualizat al bunurilor confiscate de la autorul recurentului prin condamnarea cu caracter politic pe care acesta a suferit-o.
Art. 304 pct. 9 fost Cod de procedură civilă „Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere în următoarele situații, numai pentru motive de nelegalitate: (...) când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii "- În mod greșit a apreciat instanța fondului că dispozițiile art. 5, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 221/2009 exclud de la restituire sau acordarea de despăgubiri categoria bunurilor mobile confiscate prin hotărârea de condamnare cu caracter politic.
Urmare a acestui raționament, prima instanță concluzionează că „având în vedere că bunurile confiscate pentru care se solicită despăgubiri sunt sume de bani, respectiv bunuri mobile, Tribunalul urmează a respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata unor daune materiale”.
Recurentul – reclamant arată faptul că interpretarea art. 5, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 221/2009 astfel cum a fost efectuată de instanța fondului este o interpretare greșită a acestui text de lege iar consecința acestui fapt a fost excluderea nelegală și nefondată a categoriei bunurilor mobile din sfera de aplicare a normei menționate.
Astfel, contrar acestui punct de vedere al primei instanțe, textul legal de mai sus trebuie interpretat în sensul că persoanele menționate în cuprinsul lui sunt îndreptățite la acordarea de despăgubiri în echivalent pentru orice bunuri mobile sau imobile ce le-au fost confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, cu excepția bunurilor pentru care au primit deja despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 și Legii nr.247/2005.
Aceasta deoarece dispoziția menționată nu distinse între natura bunurilor confiscate, după cum ar fi fost mobile sau imobile, în sensul stabilirii unui regim juridic distinct, împrejurarea că în cazul imobilelor a fost reglementată condiția inexistenței unor măsuri reparatorii în cadrul normativ reprezentat de Legea nr.10/2001 sau de Legea nr.247/2005 nu constituie o exceptare a bunurilor mobile confiscate de la măsura despăgubirilor recunoscute prin Legea nr.221/2009, ci o corelare a măsurilor reparatorii cu cele reglementate anterior pentru a se evita o despăgubire multiplă pentru pierderea acelor bunuri_ca urmare a regimului politic existent în perioada anilor 1945-1989.
In consecință, reținând și principiul de interpretare potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretului nu îi este îngăduit să distingă, recurentul – reclamant solicită să se rețină că sunt incidente dispozițiile art.5 alin.1 lit.b din Legea nr.221/1009 și în cazul bunuri lor mobile.
Astfel cum s-a arătat anterior, trimiterile legiuitorului în art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 la Legea nr. 10/2001 și Legea nr., 247/2005 au fost făcute cu scopul de a excepta acordarea de despăgubiri pentru bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, care au fost deja restituite sau pentru care s-au primit despăgubiri în baza Legii nr.10/2001 și Legii nr.247/2005, pentru a evita o dublă despăgubire.
Pentru toate motivele indicate, textul nu trebuie interpretat limitativ, restrictiv, pentru că nu se impune această interpretare din punct de vedere gramatical și logic, ci trebuie interpretat în sensul că persoanele care au făcut obiectul unei condamnări sau măsuri administrative cu caracter politic sunt îndreptățite la acordarea de despăgubiri în echivalent pentru orice bunuri mobile sau imobile ce le-au fost confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, cu excepția bunurilor pentru care au primit deja despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 247/2005.
Totodată, recurentul – reclamant menționează faptul că prin Decizia nr. 1018/2012 a Curții Constituționale s-a statuat în sensul că „Curtea observă că textul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 nu distinge cu privire la natura bunurilor pentru care se vor acorda despăgubiri, însă interpretarea și aplicarea acestuia intră în competența judecătorului a quo." Deci Curtea Constituțională nu doar că nu reține că bunurile mobile ar fi înlăturate din sfera de aplicare a acestui text, dar opinează în mod expres în sensul inexistenței o distincții între natura bunurilor imobile sau mobile.
În considerarea tuturor argumentelor prezentate, recurentul – reclamant solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de obligare a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 1.455.436 RON reprezentând echivalentul actualizat al bunurilor confiscate de la autorul recurentului prin condamnarea cu caracter politic pe care acesta a suferit-o.
Împotriva sentinței civile nr.379/22.02.2013 pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a formulat recurs și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, fiind dată cu încălcarea si aplicarea greșita a legii, motiv prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Prin prezentele motive, cu privire la constatarea caracterului politic al măsurii condamnării bunicului reclamantului, recurentul – pârât invocă excepția lipsei de interes referitor la acest capăt de cerere având in vedere următoarele considerente:
Solicită să se observe ca in art. 1 din Legea nr. 221/2009 se arată următoarele:
(1) Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.
(2) Constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute în:
a) art. 185 - 187, 190, 191, 193^1, 194, 194^1 - 194^4, 196^1, 197, 207 - 209, 209^1 - 209^4, 210 - 218, 218^1, 219 - 222, 224, 225, 227, 227^1, 228, 228^1, 229, 230, 231^1, 258 - 261, 267, 268^7, 268^8, 268^12, 268^14, 268^29, 268^30, art. 284 ultimul alineat, art. 323 - 329, 349, 350 și 578^6 din Codul penal din 1936, republicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 48 din 2 februarie 1948, cu modificările și completările ulterioare;
b) Legea nr. 80/1941 pentru reprimarea faptelor ce pun în primejdie existența și interesele Statului, publicată în Monitorul Oficial nr. 31 din 6 februarie 1941;
c) Legea nr. 190/1947 pentru portul și vânzarea armelor de foc, publicată în Monitorul Oficial nr. 134 din 16 iunie 1947;
d) Decretul nr. 212/1948 pentru completarea pedepselor privind unele infracțiuni ce interesează siguranța interioară și exterioară a Republicii Populare Române, publicat în Monitorul Oficial nr. 196 din 25 august 1948;
e) art. 4 și 5 din Decretul nr. 83/1949 pentru completarea unor dispozițiuni din Legea nr. 187/1945, publicat în Buletinul Oficial nr. 1 din 2 martie 1949;
f) art. 2 lit. a), b), d) și e), art. 3 lit. a), b), f), g) și h) și art. 4 din Decretul nr. 183/1949 pentru sancționarea infracțiunilor economice, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 30 aprilie 1949;
g) Legea nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului și propășirea economiei naționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 12 din 15 ianuarie 1949;
h) Decretul nr. 163/1950 pentru deținerea, portul și vânzarea armelor și munițiilor, precum și transportul explosivilor, publicat în Buletinul Oficial nr. 54 din 26 iunie 1950;
i) Decretul nr. 199/1950 pentru modificarea Legii nr. 16/1949 pentru sancționarea unor crime care primejduiesc securitatea Statului și propășirea economiei naționale, publicat în Buletinul Oficial nr. 68 din 12 august 1950;
j) art. 166 alin. 2, art. 237 și art. 238 din Codul penal din 1968, publicat în Buletinul Oficial nr. 79 bis din 21 iunie 1968.
Față de cele prezentate rezultă că primul capăt de cerere care privește constatarea caracterului politic al măsurii condamnării la care a fost supus autorul reclamantului este lipsit de interes motivat de faptul că prin Legea nr. 221/2009 in enumerarea de la art.1 din Legea nr.221/2009 se regăsesc măsurile la care a fost supus acesta.
Or, atâta timp cât printr-o lege s-a statuat că măsurile la care a fost supus bunicul reclamantului, având ca obiect condamnarea acestuia, constituie de drept condamnare cu caracter politic potrivit art. 1 din Legea nr. 221/2009, instanța nu mai poate sa constate altceva decât ceea ce prevede legea.
Reclamantul nu a justificat interesul in vederea promovării unui astfel de capăt de cerere, deoarece Legea nr. 221/2009 arată in mod clar că aceste măsuri au de drept caracter politic.
Prin urmare in mod greșit instanța de fond a constatat caracterul politic al măsurii condamnării dispuse față de autorul reclamantului, din moment ce caracterul politic este recunoscut de drept.
F. de argumentele prezentate, recurentul - pârât solicită instanței să admită recursul, așa cum a fost formulat, să modifice in parte sentința civilă nr. 379/22.02.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, in sensul admiterii excepției lipsei de interes a capătului de cerere referitor la constatarea caracterului politic al măsurii condamnării dispuse împotriva autorului reclamantului si respingerii acestui capăt de cerere ca fiind lipsit de interes.
Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate, curtea constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente.
Recursul formulat de recurentul – reclamant vizând modalitatea de soluționare a capătului de cerere având ca obiect acordarea despăgubirilor materiale nu este întemeiat.
Prin cererile formulate în fața primei instanțe, astfel cum au fost precizate, reclamantul a solicitat acordarea despăgubirilor materiale în cuantum de 1.455.436 lei reprezentând contravaloarea mai multor bunuri mobile ce i-au fost confiscate autorului său în urma condamnării cu caracter politic pe care acesta a suferit-o.
Această pretenție a fost întemeiată pe prevederile art. 5 lit.b din legea 221/2009, potrivit cărora orice persoană care a suferit o condamnare cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, are dreptul de a solicita acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obținut despăgubiri în echivalent in condițiile legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată cu modificările și completările ulterioare, sau ale legii 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente, cu modificările si completările ulterioare.
Prealabil, curtea constată că din analiza textului de lege, rezultă că, pot fi acordate bunurile confiscate prin hotărârea de condamnare, cu condiția ca bunurile respective să nu fi fost restituite sau să nu se fi obținut despăgubiri prin echivalent în condițiile legii 10/2001 sau ale legii 247/2005.
Prin urmare, pentru a obține despăgubiri este necesar să fi îndeplinite cele două condiții prevăzute de lege, una să fie vorba de bunuri ce intră în sfera de reglementare a legilor de reparație adoptate anterior, respectiv bunuri imobile, iar a doua ca aceste despăgubiri să fi fost solicitate în temeiul acestor legi și să nu fi fost obținute.
În cauză, bunurile mobile solicitate de reclamantă nu intră în sfera de reglementare a legilor 10/2001, respectiv 247/2005, astfel că, în mod corect tribunalul a reținut că nu pot fi acordate despăgubirile solicitate, sub acest aspect criticile formulate nefiind întemeiate.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6/15.04.2013 prin care a admis recursul în interesul legii și a stabilit că,în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, pot fi acordate despăgubiri materiale numai pentru aceleași categorii de bunuri care fac obiectul actelor normative speciale de reparație, respectiv Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, sub imperiul cărora partea interesată să nu fi obținut deja o reparație.
Recursul formulat de recurentul – pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ce vizează greșita soluționare a capătului de cerere privind constatarea caracterului politic a măsurii luate împotriva autorului reclamantului nu este fondat.
Astfel, prin sentința penală nr.1988/1947 pronunțată de Tribunalul M. al Regiunii a II a Militară, autorul reclamantului din prezenta cauză a fost condamnat la a fost condamnat la 10 ani temniță grea și 5 ani degradare civică pentru infracțiunea de complot în scop de trădare prevăzută de art. 227 al. 1 și 2 raportat la art. 184 pct. 1 C.penal anterior, la 10 ani de detențiune riguroasă și la 5 ani de degradare civică pentru infracțiunea de complot în scop de uzurpare a ordinii constituționale prevăzută de art. 227 al. 1 și 3 raportat la art. 207 din Codul penal anterior și la 12 ani închisoare corecțională pentru infracțiunea de încercare de trecere frauduloasă a frontierei prevăzută de art. 579 din Codul Justiției Militare, pedepsele aplicate fiind contopite și dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea, sporită cu doi ani, respectiv 12 ani de temniță grea și 5 ani degradare civică, împreună cu pedeapsa complimentară a confiscării averii.
După cum rezultă din însuși titlul Legii nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, precum și din prevederile art. 1 alin. (1) și art. 4 alin. (1) ale legii menționate, acest act normativ are ca obiect de reglementare doar condamnările cu caracter politic și măsurile administrative pronunțate/dispuse după data de 6 martie 1945, până la data de 22 decembrie 1989. Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare: "Persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3)."
În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare: "Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare."
Conform prevederilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, "Constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut drept scop:
a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;
b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;
c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta;
c^1) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;
d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;
e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială".
În fine, dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, stipulează că: "Prezenta lege se aplică și persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, persoanelor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3 și 4, precum și persoanelor care au fost condamnate prin hotărâri judecătorești pentru săvârșirea de infracțiuni la care face referire prezenta lege și care au obținut desființarea, anularea sau casarea hotărârilor de condamnare, ca urmare a exercitării căilor extraordinare de atac, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu condiția să nu beneficiat de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) sau c)."
Din însăși expunerea de motive întocmită pentru proiectul Legii nr. 221/2009 rezultă că scopul acestui act normativ este să completeze cadrul legislativ referitor la acordarea reparațiilor morale și materiale cuvenite victimelor totalitarismului comunist.
Întrucât autorul reclamantului a fost condamnat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, dintre care unele se încadrează în cele expres prevăzute de lege, iar altele nu, în mod corect a procedat tribunalul la administrarea probelor necesare pentru a verifica, în raport de dispozițiile art. 4 alin. 1 din lege, dacă condamnarea autorului reclamantul are sau nu caracter politic. Ca atare, în mod corect a admis tribunalul primul capăt de cerere și a constatat caracterul politic al condamnării, întrucât o atare măsură contravine drepturilor și libertăților individuale.
Pe de altă parte, nu se poate reține lipsa de interes în constatarea caracterului politic al unei asemenea măsuri, deoarece, contrar susținerilor recurentului, infracțiunile pentru care a fost condamnat autorul reclamantului nu sunt toate prevăzute în enumerarea din Legea nr.221/2009.
Pentru aceste considerente în baza art. 312 C. pr. civ. curtea respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de recurentul-reclamant G. I. – A. și de către recurentul-pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.379 din 22.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I.-A. H.-P. E. V. A.-D. T.
GREFIER
Ș. P.
Red.A.D.T.
Tehdact.R.L.
2 ex./20.03.2014
TB-S.5 – M.C.B.
| ← Acţiune în constatare. Decizia nr. 559/2014. Curtea de Apel... | Actiune in raspundere delictuala. Decizia nr. 560/2014. Curtea... → |
|---|
